Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32016D1961

    Decizia (PESC) 2016/1961 a Consiliului din 8 noiembrie 2016 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

    JO L 301, 9.11.2016, p. 15–17 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2016/1961/oj

    9.11.2016   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 301/15


    DECIZIA (PESC) 2016/1961 A CONSILIULUI

    din 8 noiembrie 2016

    de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

    având în vedere Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (1), în special articolul 3 alineatul (1),

    având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

    întrucât:

    (1)

    La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC.

    (2)

    În urma organizării de către Federația Rusă a alegerilor pentru Duma de Stat în teritoriile ilegal anexate, Crimeea și Sevastopol, Consiliul consideră că ar trebui să fie adăugate șase persoane pe lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive, astfel cum figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC.

    (3)

    Anexa la Decizia 2014/145/PESC ar trebui modificată în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Persoanele care figurează pe lista din anexa la prezenta decizie se adaugă pe lista prevăzută în anexa la Decizia 2014/145/PESC.

    Articolul 2

    Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Adoptată la Bruxelles, 8 noiembrie 2016.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    P. KAŽIMÍR


    (1)  JO L 78, 17.3.2014, p. 16.


    ANEXĂ

    Lista persoanelor menționate la articolul 1

     

    Nume

    Date de identificare

    Motive

    Data includerii pe listă

    „152.

    Ruslan Ismailovici BALBEK

    Руслан Исмаилович

    Бальбек

    Data nașterii: 28.8.1977

    Locul nașterii: Bekabad, RSS Uzbekistan

    Membru al Dumei de Stat ales din Republica Autonomă Crimeea, ilegal anexată.

    Vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri etnice a Dumei.

    În 2014, Balbek a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al așa-numitei «Republici Crimeea» și a acționat în această capacitate pentru integrarea peninsulei Crimeea, ilegal anexată, în Federația Rusă, activitate pentru care i-a fost decernată o medalie «Pentru apărarea Republicii Crimeea». El a susținut anexarea Crimeei în declarații publice, inclusiv pe profilul său de pe site-ul Rusiei Unite (filiala Crimeea) și într-un articol de presă publicat pe site-ul NTV la 3 iulie 2016.

    9.11.2016

    153.

    Konstantin Mihailovici BAKHAREV

    Константин Михайлович

    Бахарев

    Data nașterii: 20.10.1972

    Locul nașterii: Simferopol, RSS Ucraineană

    Membru al Dumei de Stat ales din Republica Autonomă Crimeea, ilegal anexată.

    Membru al Comisiei pentru piețele financiare a Dumei.

    În martie 2014, Bakharev a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Stat al așa-numitei «Republici Crimeea», iar în august 2014 a fost numit prim-vicepreședinte al organismului respectiv. El a recunoscut implicarea personală în evenimentele din 2014 care au condus la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului, pe care a susținut-o public, inclusiv într-un interviu publicat pe site-ul gazetakrimea.ru la 22 martie 2016 și pe site-ul c-pravda.ru la 23 august 2016. «Autoritățile»«Republicii Crimeea» i-au decernat ordinul «Pentru loialitate în serviciu».

    9.11.2016

    154.

    Dmitri Anatolievici BELIK

    Дмитрий Анатольевич

    Белик

    Data nașterii: 17.10.1969

    Locul nașterii: Kular Ust-districtul Yansky, RSS Autonomă Iacută

    Membru al Dumei de Stat ales din orașul Sevastopol, ilegal anexat.

    Membru al Comisiei pentru impozitare a Dumei.

    În calitate de membru al administrației municipale a Sevastopolului în perioada februarie-martie 2014 a susținut activitățile așa-numitului «primar al poporului», Alexei Chaily. El și-a recunoscut public implicarea în evenimentele din 2014 care au condus la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului, pe care a susținut-o public, inclusiv pe site-ul său personal și într-un interviu publicat la 21 februarie 2016 pe site-ul nation-news.ru.

    Pentru implicarea sa în procesul de anexare, i-a fost decernat ordinul de stat al Rusiei «Pentru îndeplinirea îndatoririlor către țara mamă» – gradul II.

    9.11.2016

    155.

    Andrei Dmitrievici KOZENKO

    Андрей Дмитриевич

    Козенко

    Data nașterii: 3.8.1981

    Locul nașterii: Simferopol, RSS Ucraineană

    Membru al Dumei de Stat ales din Republica Autonomă Crimeea, ilegal anexată.

    Membru al Comisiei pentru piețele financiare a Dumei.

    În martie 2014, Kozenko a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Stat al așa-numitei «Republici Crimeea». El și-a recunoscut public implicarea în evenimentele din 2014 care au condus la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului, pe care a susținut-o public, inclusiv într-un interviu publicat la 12 martie 2016 pe site-ul gazetacrimea.ru. Pentru implicarea sa în procesul de anexare, i s-a decernat de către «autoritățile» locale medalia «Pentru apărarea Republicii Crimeea».

    9.11.2016

    156.

    Svetlana Borisovna SAVCENKO

    Светлана Борисовна

    Савченко

    Data nașterii: 24.6.1965

    Locul nașterii: Belogorsk, RSS Ucraineană

    Membră a Dumei de Stat, aleasă din Republica Autonomă Crimeea, ilegal anexată.

    Membră a Comisiei pentru cultură a Dumei.

    A fost membră a Consiliului Suprem al Republicii Autonome Crimeea din 2012 și, din martie 2014, a susținut integrarea Crimeei și a Sevastopolului, ilegal anexate, în Federația Rusă. În septembrie 2014, Savcenko a fost «aleasă» în Consiliul de Stat al așa-numitei «Republici Crimeea». Ea a susținut anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului în numeroase ocazii în declarații publice, inclusiv în interviurile publicate pe site-ul c-pravda.ru la 2 aprilie 2016 și la 20 august 2016. În 2014, i s-a acordat ordinul de stat al Rusiei «Pentru îndeplinirea îndatoririlor către țara mamă» – gradul II și, în 2015, din partea «autorităților»«Republicii Crimeea», i s-a acordat ordinul «Pentru loialitate în serviciu».

    9.11.2016

    157.

    Pavel Valentinovici ȘPEROV

    Павел Валентинович

    Шперов

    Data nașterii: 4.7.1971

    Locul nașterii: Simferopol, RSS Ucraineană

    Membru al Dumei de Stat, ales din Republica Autonomă Crimeea, ilegal anexată.

    Membru al Comisiei pentru chestiuni legate de Comunitatea Statelor Independente (CSI), integrare eurasiatică și legături cu compatrioții a Dumei.

    În septembrie 2014, Șperov a fost «ales» în Consiliul de Stat al așa-numitei «Republici Crimeea».

    El și-a recunoscut public, inclusiv într-un interviu publicat pe site-ul ldpr-rk.ru la 3 septembrie 2016, rolul jucat în evenimentele din 2014 care au condus la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului și, în special, rolul jucat în organizarea referendumului ilegal privind anexarea ilegală a peninsulei.

    9.11.2016”


    Top