Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32016D1884

    Decizia (UE) 2016/1884 a Consiliului din 18 octombrie 2016 privind încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Republica Orientală a Uruguayului în temeiul articolului XXIV alineatul (6) și al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994, referitor la modificarea concesiilor din lista de angajamente a Republicii Croația în cadrul procesului său de aderare la Uniunea Europeană

    JO L 291, 26.10.2016, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2016/1884/oj

    Related international agreement

    26.10.2016   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 291/1


    DECIZIA (UE) 2016/1884 A CONSILIULUI

    din 18 octombrie 2016

    privind încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Republica Orientală a Uruguayului în temeiul articolului XXIV alineatul (6) și al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994, referitor la modificarea concesiilor din lista de angajamente a Republicii Croația în cadrul procesului său de aderare la Uniunea Europeană

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    având în vedere aprobarea Parlamentului European (1),

    întrucât:

    (1)

    La 15 iulie 2013, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu anumite alte state membre ale Organizației Mondiale a Comerțului în temeiul articolului XXIV alineatul (6) din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din 1994, în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Croația.

    (2)

    Negocierile au fost conduse de Comisie în cadrul directivelor de negociere emise de Consiliu.

    (3)

    Respectivele negocieri s-au încheiat și, la 18 decembrie 2015, a fost parafat un acord sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Republica Orientală a Uruguayului în temeiul articolului XXIV alineatul (6) și al articolului XXVIII din GATT 1994, referitor la modificarea concesiilor din lista de angajamente a Republicii Croația în cadrul procesului său de aderare la Uniunea Europeană.

    (4)

    Acordul a fost semnat în numele Uniunii Europene la 16 iunie 2016, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară, în conformitate cu Decizia (UE) 2016/581 a Consiliului (2).

    (5)

    Acordul ar trebui aprobat,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Se aprobă, în numele Uniunii, acordul sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Republica Orientală a Uruguayului în temeiul articolului XXIV alineatul (6) și al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994, referitor la modificarea concesiilor din lista de angajamente a Republicii Croația în cadrul procesului său de aderare la Uniunea Europeană.

    Textul acordului este atașat la prezenta decizie.

    Articolul 2

    Președintele Consiliului desemnează persoana împuternicită să efectueze, în numele Uniunii, notificarea prevăzută în acord, prin care se exprimă consimțământul Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul acordului (3).

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

    Adoptată la Luxemburg, 18 octombrie 2016.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    M. LAJČÁK


    (1)  Parlamentul European a aprobat încheierea acordului la 13 septembrie 2016.

    (2)  Decizia (UE) 2016/581 a Consiliului din 11 aprilie 2016 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Republica Orientală a Uruguayului în temeiul articolului XXIV alineatul (6) și al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994, referitor la modificarea concesiilor din lista de angajamente a Republicii Croația în cadrul procesului său de aderare la Uniunea Europeană (JO L 101, 16.4.2016, p. 1).

    (3)  Data intrării în vigoare a acordului se va publica în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.


    Top