Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32015R2341

    Regulamentul (UE) 2015/2341 al Comisiei din 15 decembrie 2015 de modificare a Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Text cu relevanță pentru SEE)

    JO L 330, 16.12.2015, p. 16–17 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 18/04/2016; abrogare implicită prin 32014L0024

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2015/2341/oj

    16.12.2015   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 330/16


    REGULAMENTUL (UE) 2015/2341 AL COMISIEI

    din 15 decembrie 2015

    de modificare a Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (1), în special articolul 69,

    întrucât:

    (1)

    Prin Decizia 94/800/CE (2), Consiliul a încheiat Acordul privind achizițiile publice (denumit în continuare „acordul”) (3). Acordul ar trebui să se aplice în cazul oricărui contract de achiziții cu o valoare mai mare sau egală cu sumele (denumite în continuare „praguri”) stabilite în acord și exprimate în drepturi speciale de tragere.

    (2)

    Unul dintre obiectivele Directivei 2004/17/CE este de a permite entităților contractante care aplică directiva respectivă să respecte, în același timp, obligațiile prevăzute în acord. În vederea atingerii acestui obiectiv, pragurile prevăzute de directiva respectivă pentru contractele de achiziții publice și care fac totodată obiectul acordului ar trebui să fie armonizate astfel încât să corespundă contravalorii în euro, rotunjite până la mia inferioară, a pragurilor stabilite în acord.

    (3)

    Din motive de coerență, este oportun să se alinieze și pragurile prevăzute de Directiva 2004/17/CE, care nu fac obiectul acordului.

    (4)

    Prin urmare, Directiva 2004/17/CE ar trebui modificată în consecință.

    (5)

    Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului consultativ pentru contracte de achiziții publice,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Directiva 2004/17/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 16 se modifică după cum urmează:

    (a)

    la litera (a), valoarea de „414 000 EUR” se înlocuiește cu „418 000 EUR”;

    (b)

    la litera (b), valoarea de „5 186 000 EUR” se înlocuiește cu „5 225 000 EUR”.

    2.

    Articolul 61 se modifică după cum urmează:

    (a)

    la alineatul (1), valoarea de „414 000 EUR” se înlocuiește cu „418 000 EUR”;

    (b)

    la alineatul (2), valoarea de „414 000 EUR” se înlocuiește cu „418 000 EUR”.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2016.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2015.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  JO L 134, 30.4.2004, p. 1.

    (2)  Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, 23.12.1994, p. 1).

    (3)  Acordul este un acord multilateral în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Obiectivul acordului este de a deschide în mod reciproc piețele de achiziții publice între părțile la acord.


    Top