Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32015D2005

Decizia (PESC) 2015/2005 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Afganistan

JO L 294, 11.11.2015, p. 53–57 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/08/2017: This act has been changed. Current consolidated version: 17/02/2017

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2015/2005/oj

11.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 294/53


DECIZIA (PESC) 2015/2005 A CONSILIULUI

din 10 noiembrie 2015

de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Afganistan

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 33 și articolul 31 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 22 iulie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/393/PESC (1) de numire a domnului Franz-Michael SKJOLD MELLBIN în calitate de Reprezentant Special al Uniunii Europene (RSUE) în Afganistan. Mandatul RSUE urmează să expire la 31 octombrie 2015.

(2)

Mandatul RSUE ar trebui prelungit pentru o perioadă suplimentară de 16 luni.

(3)

RSUE își va executa mandatul în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica atingerea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Reprezentantul Special al Uniunii Europene

Mandatul domnului Franz-Michael SKJOLD MELLBIN în calitate de RSUE în Afganistan se prelungește până la 28 februarie 2017. Consiliul poate decide cu privire la încheierea anticipată a mandatului RSUE, pe baza unei evaluări a Comitetului politic și de securitate (COPS) și a unei propuneri din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).

Articolul 2

Obiective de politică

RSUE reprezintă Uniunea și promovează obiectivele de politică ale Uniunii în Afganistan, în strânsă cooperare cu reprezentanții statelor membre în Afganistan. Mai precis, RSUE:

(a)

contribuie la punerea în aplicare a Declarației comune UE-Afganistan, a strategiei UE în Afganistan pentru perioada 2014-2016 și, după caz a Acordului de cooperare UE-Afganistan privind parteneriatul și dezvoltarea (CAPD);

(b)

sprijină dialogul politic dintre Uniune și Afganistan;

(c)

sprijină rolul central jucat de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în Afganistan, cu accent deosebit pe contribuția la o mai bună coordonare a asistenței internaționale, promovând astfel punerea în aplicare a comunicatelor conferințelor de la Bonn, Chicago, Tokio și Londra, precum și a rezoluțiilor ONU relevante.

Articolul 3

Mandat

Pentru îndeplinirea mandatului său, în strânsă cooperare cu reprezentanții statelor membre în Afganistan, RSUE:

(a)

promovează perspectiva Uniunii asupra procesului politic și a evoluțiilor din Afganistan;

(b)

menține o legătură strânsă cu instituțiile afgane relevante și sprijină dezvoltarea acestora, în special guvernul și parlamentul, precum și autoritățile locale. De asemenea, ar trebui să se mențină contactul cu alte grupuri politice afgane și cu alți actori relevanți din Afganistan, în special cu cei relevanți din sfera societății civile;

(c)

menține o legătură strânsă cu părțile interesate relevante, internaționale și regionale, din Afganistan, în special cu reprezentantul special al Secretarului General al ONU și cu reprezentantul civil superior al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), precum și cu alte organizații și parteneri-cheie;

(d)

oferă consiliere cu privire la progresele înregistrate în atingerea obiectivelor Declarației comune UE-Afganistan, ale strategiei UE în Afganistan pentru perioada 2014-2016, ale Acordului de cooperare UE-Afganistan privind parteneriatul și dezvoltarea (CAPD), precum și ale comunicatelor conferințelor de la Bonn, Chicago, Tokio și Londra, în special în următoarele domenii:

(i)

consolidarea capacităților civile, în special la nivel subnațional;

(ii)

buna guvernanță și crearea instituțiilor necesare existenței statului de drept, în special a unui sistem judiciar independent;

(iii)

reformele electorale și constituționale;

(iv)

reformele sectorului de securitate, inclusiv consolidarea instituțiilor judiciare și a statului de drept, a armatei naționale și a forțelor de poliție și, în special, dezvoltarea serviciului civil de poliție;

(v)

promovarea creșterii economice, în special a agriculturii și a dezvoltării rurale;

(vi)

respectarea obligațiilor internaționale ale Afganistanului cu privire la drepturile omului, inclusiv respectarea drepturilor persoanelor care aparțin minorităților și a drepturilor femeilor și ale copiilor;

(vii)

respectarea principiilor democratice și a statului de drept;

(viii)

promovarea participării femeilor în administrația publică, în societatea civilă și, în conformitate cu Rezoluția 1325(2000) a Consiliului de Securitate al ONU, în cadrul procesului de pace;

(ix)

respectarea obligațiilor internaționale ale Afganistanului, inclusiv cooperarea în cadrul eforturilor internaționale de combatere a terorismului, a traficului ilicit de stupefiante și a traficului de ființe umane, a proliferării armelor de distrugere în masă și a materialelor aferente;

(x)

facilitarea asistenței umanitare și returnarea organizată a refugiaților și a persoanelor strămutate în interiorul țării; și

(xi)

consolidarea eficienței prezenței și a activităților Uniunii în Afganistan și contribuția la elaborarea rapoartelor periodice de punere în aplicare privind noua strategie a UE în Afganistan pentru perioada 2014-2016, solicitate de Consiliu;

(e)

participă activ la forumurile locale de coordonare, precum Consiliul mixt de coordonare și monitorizare, și informează permanent și pe deplin statele membre neparticipante cu privire la deciziile luate la aceste niveluri;

(f)

oferă consiliere cu privire la participarea și la pozițiile Uniunii în cadrul conferințelor internaționale privind Afganistanul și în special în cadrul următoarei conferințe ministeriale internaționale privind Afganistanul, care urmează să fie co-găzduită de Uniune la Bruxelles, în strânsă colaborare cu autoritățile afgane și cu principalii parteneri internaționali;

(g)

joacă un rol activ în promovarea cooperării regionale prin intermediul inițiativelor relevante, inclusiv procesul de la Istanbul și Conferința economică regională privind Afganistanul (RECCA);

(h)

contribuie la punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul drepturilor omului și a orientărilor UE privind drepturile omului, în special în ceea ce privește femeile și copiii din zonele afectate de conflicte, mai ales prin monitorizarea și abordarea evoluțiilor în acest domeniu;

(i)

furnizează, după caz, sprijin pentru un proces de pace favorabil incluziunii și condus de partenerii afgani, care să conducă la un acord politic conform cu „punctele esențiale” convenite la Conferința de la Bonn.

Articolul 4

Executarea mandatului

(1)   RSUE răspunde de executarea mandatului, acționând sub autoritatea ÎR.

(2)   COPS menține o legătură privilegiată cu RSUE și este principalul punct de contact al RSUE cu Consiliul. COPS furnizează RSUE orientări strategice și îndrumare politică în cadrul mandatului său, fără a aduce atingere competențelor ÎR.

(3)   RSUE își desfășoară activitatea în strânsă coordonare cu Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și cu departamentele relevante ale acestuia.

Articolul 5

Finanțare

(1)   Valoarea de referință financiară destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului RSUE în perioada 1 noiembrie 2015-28 februarie 2017 este de 7 625 000 EUR.

(2)   Cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii.

(3)   Gestionarea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. RSUE răspunde în fața Comisiei pentru toate cheltuielile.

Articolul 6

Constituirea și componența echipei

(1)   În limitele mandatului RSUE și ale mijloacelor financiare aferente puse la dispoziție, RSUE răspunde de constituirea unei echipe. Echipa este formată din experți în chestiuni politice specifice, conform mandatului. RSUE informează în mod prompt și regulat Consiliul și Comisia cu privire la componența echipei.

(2)   Statele membre, instituțiile Uniunii și SEAE pot propune detașarea de personal care să lucreze cu RSUE. Remunerarea personalului detașat respectiv este asigurată de statul membru, de instituția Uniunii în cauză ori de SEAE, după caz. Experții detașați de statele membre pe lângă instituțiile Uniunii sau SEAE pot, de asemenea, să fie afectați să lucreze cu RSUE. Membrii personalului internațional contractual trebuie să fie resortisanți ai unui stat membru.

(3)   Toți membrii personalului detașat rămân sub autoritatea administrativă a statului membru sau a instituției Uniunii care i-a detașat ori a SEAE și își duc la îndeplinire sarcinile și acționează în interesul mandatului RSUE.

Articolul 7

Privilegiile și imunitățile RSUE și ale personalului RSUE

Privilegiile, imunitățile și alte garanții necesare îndeplinirii și bunei desfășurări a misiunii RSUE și ale membrilor personalului RSUE se stabilesc împreună cu țara-gazdă, după caz. Statele membre și SEAE oferă tot sprijinul necesar în acest sens.

Articolul 8

Securitatea informațiilor UE clasificate

RSUE și membrii echipei acestuia respectă principiile și standardele minime de securitate stabilite prin Decizia 2013/488/UE a Consiliului (2).

Articolul 9

Accesul la informații și asistență logistică

(1)   Statele membre, Comisia și Secretariatul General al Consiliului garantează accesul RSUE la toate informațiile relevante.

(2)   Delegațiile Uniunii și/sau statele membre, după caz, furnizează asistență logistică în regiune.

Articolul 10

Securitate

În conformitate cu politica Uniunii privind securitatea personalului cu atribuții operaționale desfășurat în afara Uniunii în temeiul titlului V din tratat, RSUE ia toate măsurile a căror aplicare este rezonabilă, conform mandatului său și condițiilor de securitate din zona pentru care este responsabil, pentru a asigura securitatea întregului personal aflat sub directa sa autoritate, în special prin:

(a)

elaborarea unui plan de securitate specific, pe baza orientărilor primite din partea SEAE, care să includă măsuri de securitate fizice, organizatorice și procedurale specifice, destinate gestionării deplasării personalului în condiții de siguranță către zona pentru care este responsabil RSUE și în interiorul acesteia și gestionării incidentelor de securitate, precum și a unui plan de urgență și de evacuare a birourilor;

(b)

asigurarea faptului că întregul personal desfășurat în afara Uniunii beneficiază de asigurare pentru un grad înalt de risc, necesară în condițiile specifice zonei pentru care este responsabil RSUE;

(c)

asigurarea faptului că toți membrii echipei RSUE care urmează să fie desfășurați în afara Uniunii, inclusiv membrii personalului contractat la nivel local, au participat, înainte de sosirea în zona pentru care este responsabil RSUE sau imediat după sosire, la cursuri adecvate de instruire în domeniul securității, pe baza clasificărilor de risc atribuite zonei respective de SEAE;

(d)

asigurarea punerii în aplicare a tuturor recomandărilor formulate de comun acord ca urmare a evaluărilor periodice privind securitatea și transmiterea către Consiliu, ÎR, și Comisie de rapoarte scrise cu privire la punerea în aplicare a acestora și la alte aspecte legate de securitate, în cadrul raportului privind progresele înregistrate și al raportului de executare a mandatului.

Articolul 11

Raportare

RSUE transmite periodic rapoarte către ÎR și COPS. De asemenea, RSUE prezintă rapoarte grupurilor de lucru ale Consiliului, dacă este necesar. Rapoartele periodice sunt difuzate prin rețeaua COREU. RSUE poate prezenta rapoarte Consiliului Afaceri Externe. În conformitate cu articolul 36 din tratat, RSUE poate fi implicat în activitatea de informare a Parlamentului European.

Articolul 12

Coordonare

(1)   RSUE contribuie la unitatea, coerența și eficacitatea acțiunii Uniunii și la asigurarea faptului că toate instrumentele Uniunii și toate acțiunile statelor membre sunt angajate într-un mod consecvent pentru a atinge obiectivele de politică ale Uniunii. Activitățile RSUE sunt coordonate cu cele ale Comisiei, precum și cu cele ale delegației Uniunii în Pakistan. RSUE informează periodic misiunile statelor membre și delegațiile Uniunii.

(2)   Pe teren, se menține o strânsă legătură cu șefii de misiune ai statelor membre și cu șefii delegațiilor Uniunii. Aceștia depun toate eforturile pentru a susține RSUE în executarea mandatului său. RSUE furnizează orientări politice la nivel local șefului Misiunii de poliție a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL AFGHANISTAN). RSUE și comandantul operațiilor civile se consultă reciproc în funcție de necesități. RSUE stabilește, de asemenea, contacte strânse cu alți actori internaționali și regionali de pe teren.

Articolul 13

Asistență în ceea ce privește plângerile

RSUE și personalul acestuia oferă asistență pentru furnizarea elementelor necesare pentru a răspunde oricăror plângeri sau obligații în legătură cu mandatele precedenților RSUE în Afganistan și oferă, în acest scop, asistență administrativă și acces la dosarele relevante.

Articolul 14

Reexaminare

Punerea în aplicare a prezentei decizii și coerența acesteia în raport cu alte contribuții ale Uniunii în regiune se reexaminează periodic. RSUE prezintă Consiliului, ÎR, și Comisiei un raport privind progresele înregistrate până la sfârșitul lunii iunie 2016 și un raport cuprinzător privind executarea mandatului până la sfârșitul lunii noiembrie 2016.

Articolul 15

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Se aplică de la 1 noiembrie 2015.

Adoptată la Bruxelles, 10 noiembrie 2015.

Pentru Consiliu

Președintele

P. GRAMEGNA


(1)  Decizia 2013/393/PESC a Consiliului din 22 iulie 2013 de modificare a Deciziei 2013/382/PESC de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Afganistan (JO L 198, 23.7.2013, p. 47).

(2)  Decizia 2013/488/UE a Consiliului din 23 septembrie 2013 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate (JO L 274, 15.10.2013, p. 1).


Top