This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32015B1696
Decision (EU) 2015/1696 of the European Parliament of 29 April 2015 on the closure of the accounts of the Clean Sky Joint Undertaking for the financial year 2013
Decizia (UE) 2015/1696 a Parlamentului European din 29 aprilie 2015 privind închiderea conturilor întreprinderii comune Clean Sky pentru exercițiul financiar 2013
Decizia (UE) 2015/1696 a Parlamentului European din 29 aprilie 2015 privind închiderea conturilor întreprinderii comune Clean Sky pentru exercițiul financiar 2013
JO L 255, 30.9.2015, p. 377–378
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013
30.9.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 255/377 |
DECIZIA (UE) 2015/1696 A PARLAMENTULUI EUROPEAN
din 29 aprilie 2015
privind închiderea conturilor întreprinderii comune Clean Sky pentru exercițiul financiar 2013
PARLAMENTUL EUROPEAN,
— |
având în vedere conturile anuale finale ale întreprinderii comune Clean Sky pentru exercițiul financiar 2013, |
— |
având în vedere Raportul Curții de Conturi privind conturile anuale ale întreprinderii comune Clean Sky pentru exercițiul financiar 2013, însoțit de răspunsurile întreprinderii comune (1), |
— |
având în vedere declarația de asigurare (2) privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente, întocmită de Curtea de Conturi pentru exercițiul financiar 2013, în temeiul articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, |
— |
având în vedere Recomandarea Consiliului din 17 februarie 2015 privind descărcarea de gestiune a întreprinderii comune cu privire la execuția bugetară pentru exercițiul financiar 2013 (05306/2015 – C8-0049/2015), |
— |
având în vedere articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, |
— |
având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (3), |
— |
având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (4), în special articolul 209, |
— |
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 71/2008 al Consiliului din 20 decembrie 2007 privind înființarea întreprinderii comune Clean Sky (5), |
— |
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 558/2014 al Consiliului din 6 mai 2014 privind înființarea întreprinderii comune Clean Sky 2 (6), în special articolul 1 alineatul (2) și articolul 12, |
— |
având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind Regulamentul financiar cadru pentru organismele menționate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (7), |
— |
având în vedere Regulamentul delegat (UE) nr. 110/2014 al Comisiei din 30 septembrie 2013 privind Regulamentul financiar-tip pentru organismele de parteneriat public-privat menționate la articolul 209 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (8), |
— |
având în vedere articolul 94 și anexa V la Regulamentul său de procedură, |
— |
având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A8-0107/2015), |
1.
aprobă închiderea conturilor întreprinderii comune Clean Sky pentru exercițiul financiar 2013;
2.
încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie directorului executiv al întreprinderii comune Clean Sky 2, Consiliului, Comisiei și Curții de Conturi și de a asigura publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).
Președintele
Martin SCHULZ
Secretarul general
Klaus WELLE
(1) JO C 452, 16.12.2014, p. 17.
(2) JO C 452, 16.12.2014, p. 18.
(3) JO L 248, 16.9.2002, p. 1.
(4) JO L 298, 26.10.2012, p. 1.
(6) JO L 169, 7.6.2014, p. 77.