Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014R1388

    Regulamentul (UE) nr. 1388/2014 al Comisiei din 16 decembrie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea și comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

    JO L 369, 24.12.2014, p. 37–63 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2022; prorogat prin 32020R2008 înlocuit prin 32022R2473

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2014/1388/oj

    24.12.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 369/37


    REGULAMENTUL (UE) NR. 1388/2014 AL COMISIEI

    din 16 decembrie 2014

    de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea și comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 108 alineatul (4),

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (1), în special articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctele (i) și (vi),

    după publicarea unui proiect al prezentului regulament (2),

    după consultarea Comitetului consultativ privind ajutoarele de stat,

    întrucât:

    (1)

    Finanțarea din partea statului care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 107 alineatul (1) din tratat reprezintă ajutor de stat și, prin urmare, trebuie notificată Comisiei în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat. Cu toate acestea, în temeiul articolului 109 din tratat, Consiliul poate stabili categorii de ajutoare care sunt exceptate de la această obligație de notificare. În conformitate cu articolul 108 alineatul (4) din tratat, Comisia poate adopta regulamente în legătură cu aceste categorii de ajutoare.

    (2)

    Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului împuternicește Comisia să declare, în conformitate cu articolul 109 din tratat, că anumite categorii de ajutoare pot, în anumite condiții, să fie exceptate de la obligația de notificare. Pe baza acestui regulament, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 736/2008 al Comisiei (3), care prevedea că, în anumite condiții, ajutoarele acordate întreprinderilor mici și mijlocii („IMM”) active în producția, prelucrarea și comercializarea produselor pescărești sunt compatibile cu piața internă și nu fac obiectul obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din tratat. Regulamentul (CE) nr. 736/2008 s-a aplicat până la 31 decembrie 2013.

    (3)

    Comisia a aplicat articolele 107 și 108 din tratat IMM-urilor care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea și comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură în numeroase decizii ale sale. De asemenea, Comisia și-a prezentat politica în orientările specifice acestui sector. Având în vedere experiența dobândită în aplicarea acestor dispoziții în cazul IMM-urilor, este necesar ca Comisia să continue să facă uz de competențele care i-au fost conferite prin Regulamentul (CE) nr. 994/98 pentru a scuti ajutoarele pentru această categorie de întreprinderi de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, în anumite condiții.

    (4)

    La 22 iulie 2013, Regulamentul (CE) nr. 994/98 a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 733/2013 al Consiliului (4) pentru a autoriza Comisia să extindă exceptarea pe categorii la noi categorii de ajutoare, pentru care pot fi definite condiții de compatibilitate clare. În sectorul pescuitului și acvaculturii, acest lucru este valabil pentru ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de anumite calamități naturale, în lumina experienței dobândite de Comisie în aplicarea articolului 107 alineatul (2) litera (b) din tratat pentru această categorie de ajutoare.

    (5)

    Comisia evaluează compatibilitatea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și acvaculturii pe baza obiectivelor politicii în domeniul concurenței, precum și ale politicii comune în domeniul pescuitului. Pentru a asigura coerența cu măsurile de sprijin finanțate de Uniune, intensitatea maximă a ajutorului public acordat în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie egală cu cea stabilită pentru aceleași tipuri de ajutoare la articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și în actele de punere în aplicare adoptate în conformitate cu respectivul regulament.

    (6)

    Este esențial ca niciun ajutor să nu fie acordat în situațiile în care nu se respectă dreptul Uniunii, în special normele politicii comune în domeniul pescuitului. Prin urmare, un stat membru poate acorda un ajutor în sectorul pescuitului și acvaculturii numai în cazul în care măsurile finanțate și efectele lor respectă dreptul Uniunii. Statele membre ar trebui să se asigure că beneficiarii ajutorului de stat respectă normele politicii comune în domeniul pescuitului.

    (7)

    Prin Comunicarea sa privind modernizarea ajutoarelor de stat în UE (6), Comisia a lansat un proces mai amplu de revizuire a normelor privind ajutoarele de stat. Principalele obiective ale acestei modernizări sunt: (i) realizarea unei creșteri durabile, inteligente și favorabile incluziunii pe o piață internă competitivă, contribuind în același timp la eforturile depuse de statele membre în direcția unei utilizări mai eficiente a finanțelor publice; (ii) concentrarea controlului ex ante al măsurilor de ajutor efectuat de Comisie asupra cazurilor care au cel mai mare impact asupra pieței interne, consolidând, în același timp, cooperarea statelor membre în materie de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat; și (iii) eficientizarea prin simplificare a normelor și adoptarea mai rapidă a unor decizii mai bine fundamentate și mai robuste, bazate pe o logică economică clară, pe o abordare comună și pe obligații clare. Prezentul regulament face parte din programul privind modernizarea ajutoarelor de stat.

    (8)

    Prezentul regulament ar trebui să permită o mai bună definire a priorităților în materie de activități de asigurare a respectării normelor privind ajutoarele de stat și o simplificare sporită și ar trebui să conducă la o mai mare transparență, la o evaluare eficace și la controlul respectării normelor privind ajutoarele de stat la nivel național și la nivelul Uniunii, menținându-se competențele instituționale ale Comisiei și ale statelor membre. În conformitate cu principiul proporționalității, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

    (9)

    Condițiile generale de aplicare a prezentului regulament ar trebui să fie definite pe baza unui set de principii comune menite să asigure că ajutorul servește unui obiectiv de interes comun, are un efect stimulativ clar, este adecvat și proporțional, este acordat în condiții de transparență deplină, face obiectul unui mecanism de control și al unei evaluări regulate și nu afectează în mod negativ condițiile schimburilor comerciale, într-o măsură care contravine interesului comun.

    (10)

    Ajutoarele care îndeplinesc toate condițiile prevăzute în prezentul regulament, atât pe cele generale, cât și pe cele specifice categoriilor relevante de ajutoare, ar trebui să fie considerate compatibile cu piața internă și exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat.

    (11)

    Ajutoarele de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat care nu se încadrează în domeniul de aplicare al prezentului regulament sau al altor regulamente adoptate în temeiul articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 fac în continuare obiectul obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din tratat. Prezentul regulament nu împiedică statele membre să notifice ajutoarele care ar putea intra sub incidența prezentului regulament. Respectivele ajutoare ar trebui evaluate în lumina Orientărilor pentru examinarea ajutoarelor de stat în sectorul pescuitului și al acvaculturii sau a eventualelor orientări viitoare (7).

    (12)

    Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice ajutoarelor care sunt condiționate de utilizarea produselor naționale în detrimentul produselor importate sau ajutoarelor pentru activități legate de export. În special, acesta nu ar trebui să se aplice ajutoarelor care finanțează înființarea și exploatarea unei rețele de distribuție în alte state membre sau țări terțe. Ajutoarele destinate acoperirii costului de participare la târguri comerciale sau a costului aferent studiilor ori serviciilor de consultanță necesare pentru lansarea unui produs nou sau a unui produs existent pe o piață nouă, într-un alt stat membru sau într-o țară terță, nu ar trebui să constituie, în mod normal, ajutoare pentru activități legate de export.

    (13)

    Comisia ar trebui să se asigure că ajutoarele autorizate nu afectează în mod negativ condițiile schimburilor comerciale, într-o măsură care contravine interesului comun. Prin urmare, cu excepția schemelor de ajutoare destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale, ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament ajutoarele acordate unui beneficiar care fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei prin care un ajutor este declarat ilegal și incompatibil cu piața internă.

    (14)

    Ajutoarele acordate întreprinderilor aflate în dificultate ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, întrucât ajutoarele respective ar trebui să fie evaluate în temeiul orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (8), pentru a împiedica nerespectarea respectivelor orientări, cu excepția schemelor de ajutoare destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale. În vederea asigurării securității juridice, este oportun să se stabilească criterii clare care să nu necesite evaluarea tuturor aspectelor particulare ale situației în care se află o întreprindere pentru a se stabili dacă aceasta este considerată ca fiind în dificultate în sensul prezentului regulament.

    (15)

    Asigurarea respectării normelor privind ajutoarele de stat depinde în foarte mare măsură de cooperarea statelor membre. Prin urmare, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament, inclusiv conformitatea ajutoarelor individuale acordate în cadrul schemelor care beneficiază de exceptare pe categorii.

    (16)

    Ținând seama de necesitatea stabilirii unui echilibru adecvat între minimizarea denaturării concurenței în sectorul care beneficiază de ajutor și obiectivele prezentului regulament, prezentul regulament nu ar trebui să excepteze subvențiile individuale care depășesc o sumă maximă stabilită, indiferent dacă acestea sunt sau nu acordate în cadrul unui sistem de ajutoare exceptat în temeiul prezentului regulament.

    (17)

    În vederea asigurării transparenței, egalității de tratament și monitorizării eficace, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai ajutoarelor pentru care echivalentul subvenție brută poate fi calculat cu precizie în prealabil fără a trebui să se procedeze la o evaluare a riscurilor („ajutor transparent”).

    (18)

    Prezentul regulament ar trebui să definească condițiile în care anumite instrumente specifice de ajutor, cum ar fi împrumuturile, garanțiile, măsurile fiscale și, în special, avansurile rambursabile, pot fi considerate transparente. Ajutoarele incluse în garanții ar trebui considerate transparente în cazul în care echivalentul subvenție brută a fost calculat pe baza primelor de siguranță (safe-harbour) prevăzute pentru tipul respectiv de întreprindere. În cazul IMM-urilor, Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții (9) indică nivelurile primelor anuale a căror depășire face ca o garanție de stat să nu fie considerată ajutor. În sensul prezentului regulament, injecțiile de capital și măsurile privind capitalul de risc nu ar trebui considerate ajutoare transparente.

    (19)

    Pentru a se asigura că ajutoarele sunt necesare și acționează ca un stimulent pentru dezvoltarea în continuare a unor activități sau proiecte, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice ajutoarelor destinate unor activități pe care beneficiarul le-ar efectua oricum, chiar și în absența ajutorului. Ajutoarele ar trebui exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat în conformitate cu prezentul regulament numai în cazul în care activitatea sau lucrările de execuție a proiectului care beneficiază de ajutor demarează după ce beneficiarul a depus o cerere de ajutor scrisă.

    (20)

    Schemele de ajutoare automate acordate sub formă de avantaje fiscale ar trebui să facă în continuare obiectul unei condiții specifice privind efectul stimulativ, datorită faptului că acest tip de ajutoare este acordat în temeiul unor proceduri diferite de cele aplicabile altor categorii de ajutoare. Ar trebui ca aceste scheme să fi fost deja adoptate înainte de demararea proiectului sau a activității care beneficiază de ajutor. Această condiție nu ar trebui să se aplice însă în cazul versiunilor ulterioare ale schemelor fiscale, dacă activitatea a făcut deja obiectul schemelor fiscale anterioare sub formă de avantaje fiscale. Pentru evaluarea efectului stimulativ al unor astfel de scheme, momentul esențial este acela al includerii pentru prima dată a măsurii fiscale în schema inițială, care este apoi înlocuită de versiunea ulterioară a schemei.

    (21)

    La calcularea intensității ajutorului ar trebui incluse numai costurile eligibile. Prezentul regulament nu ar trebui să excepteze ajutoarele care depășesc intensitatea relevantă ca urmare a includerii costurilor neeligibile. Identificarea costurilor eligibile ar trebui susținută de documente justificative clare, precise și actualizate. Toate cifrele utilizate ar trebui considerate înaintea oricărei deduceri de impozite sau de alte taxe. Ajutoarele plătibile în mai multe tranșe sunt actualizate la valoarea lor la data acordării ajutorului. Costurile eligibile ar trebui, de asemenea, actualizate la valoarea lor la data acordării. Rata dobânzii care urmează să fie aplicată la actualizare și la calcularea valorii ajutoarelor, în cazul în care acestea nu iau forma unui grant, ar trebui să fie rata de actualizare și, respectiv, rata de referință aplicabilă la data acordării grantului, astfel cum se prevede în Comunicarea Comisiei privind revizuirea metodei de stabilire a ratelor de referință și de scont (10). În cazul în care ajutoarele se acordă prin avantaje fiscale, tranșele ajutoarelor ar trebui actualizate pe baza ratelor de actualizare aplicabile la diferitele date la care intră în vigoare avantajele fiscale. Ar trebui să se încurajeze utilizarea ajutoarelor sub formă de avansuri rambursabile, deoarece astfel de instrumente de partajare a riscului favorizează intensificarea efectului stimulativ al ajutoarelor. Prin urmare, este oportun să se stabilească faptul că, în cazul în care ajutoarele se acordă sub formă de avansuri rambursabile, intensitățile aplicabile ale ajutoarelor menționate în prezentul regulament pot fi majorate.

    (22)

    În cazul avantajelor fiscale privind impozite ulterioare, rata de actualizare aplicabilă și valoarea exactă a tranșelor ajutoarelor nu pot fi cunoscute în avans. În astfel de cazuri, statele membre ar trebui să stabilească dinainte un plafon al valorii actualizate a ajutorului, care să respecte intensitatea aplicabilă a ajutorului. Ulterior, atunci când se cunoaște valoarea tranșei ajutorului la o anumită dată, actualizarea se poate face pe baza ratei de actualizare aplicabile la acel moment. Valoarea actualizată a fiecărei tranșe a ajutorului ar trebui scăzută din valoarea totală a plafonului („valoare plafonată”).

    (23)

    Pentru a stabili dacă pragurile de notificare și intensitățile maxime ale ajutorului prevăzute de prezentul regulament sunt respectate, ar trebui luată în considerare valoarea totală a măsurilor de sprijin public pentru activitatea sau proiectul care beneficiază de ajutor. În plus, prezentul regulament ar trebui să precizeze condițiile în care pot fi cumulate diferite categorii de ajutoare. Ajutoarele exceptate de prezentul regulament și oricare alte ajutoare compatibile exceptate în temeiul altui regulament sau aprobate de Comisie pot fi cumulate atât timp cât măsurile respective vizează costuri eligibile identificabile diferite. În cazul în care surse de ajutor diferite se referă la aceleași costuri eligibile identificabile, care se suprapun parțial sau integral, cumularea ar trebui permisă până la cel mai ridicat nivel de intensitate sau până la valoarea maximă a ajutorului aplicabilă ajutorului respectiv în temeiul prezentului regulament. Prezentul regulament ar trebui să stabilească, de asemenea, norme speciale pentru cumularea măsurilor de ajutor cu ajutoarele de minimis. Adesea, ajutoarele de minimis nu sunt acordate pentru anumite costuri eligibile identificabile și nu sunt imputabile unor astfel de costuri. În acest caz, ar trebui să fie posibilă cumularea, în mod liber, a ajutoarelor de minimis cu ajutoare de stat exceptate în temeiul prezentului regulament. Cu toate acestea, în cazul în care se acordă ajutoare de minimis pentru aceleași costuri eligibile identificabile ca ajutoarele de stat exceptate în temeiul prezentului regulament, cumularea ar trebui permisă numai până la intensitatea maximă a ajutorului, astfel cum se prevede în capitolul III din prezentul regulament.

    (24)

    Având în vedere că ajutoarele de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat sunt, în principiu, interzise, este important ca toate părțile să aibă posibilitatea de a verifica dacă un ajutor este acordat în conformitate cu normele aplicabile. Prin urmare, transparența ajutoarelor de stat este esențială pentru aplicarea corectă a normelor prevăzute în tratat și conduce la îmbunătățirea conformității, la sporirea responsabilității, la evaluare inter pares și, în ultimă instanță, la creșterea gradului de eficacitate al cheltuielilor publice. Pentru a se asigura transparența, statele membre ar trebui să aibă obligația de a crea site-uri internet cuprinzătoare privind ajutoarele de stat, la nivel regional sau național, care să prezinte informații succinte despre fiecare măsură de ajutor exceptată în temeiul prezentului regulament. Obligația respectivă ar trebui să fie o condiție pentru compatibilitatea ajutoarelor individuale cu piața internă. În conformitate cu practica standard în ceea ce privește publicarea de informații din Directiva 2013/37/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11), ar trebui utilizat un format standard care să permită consultarea, descărcarea și publicarea cu ușurință a informațiilor pe internet. Pe site-ul internet al Comisiei ar trebui să fie publicate linkuri către site-urile internet ale tuturor statelor membre privind ajutoarele de stat. În conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 994/98, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 733/2013, pe site-ul internet al Comisiei ar trebui să fie publicate rezumate ale informațiilor despre fiecare măsură de ajutor exceptată în temeiul prezentului regulament.

    (25)

    Pentru a asigura o monitorizare efectivă a măsurilor de ajutor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 994/98, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 733/2013, este oportun să se stabilească cerințe privind rapoartele transmise de către statele membre cu privire la măsurile de ajutor care au fost exceptate în temeiul prezentului regulament și cu privire la aplicarea prezentului regulament. În plus, este necesar să se stabilească norme privind evidențele pe care trebuie să le păstreze statele membre cu privire la schemele de ajutor exceptate în temeiul prezentului regulament, ținând seama de perioada de limitare prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului (12). În cele din urmă, fiecare ajutor individual ar trebui să conțină o trimitere expresă la prezentul regulament.

    (26)

    Pentru a se consolida eficacitatea condițiilor de compatibilitate stabilite în prezentul regulament, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea să retragă beneficiul exceptării pe categorii pentru măsurile de ajutor viitoare în cazul nerespectării acestor cerințe. Comisia ar trebui să poată restricționa retragerea beneficiului exceptării pe categorii la anumite tipuri de ajutoare, la anumiți beneficiari sau la măsuri de ajutor adoptate de anumite autorități, în cazul în care nerespectarea prezentului regulament afectează numai un grup limitat de măsuri sau numai anumite autorități. O astfel de retragere punctuală ar constitui o măsură corectivă proporționată, legată în mod direct de cazul constatat de nerespectare a dispozițiilor prezentului regulament. În cazul nerespectării condițiilor de compatibilitate prevăzute în capitolele I și III, ajutoarele acordate nu vor face obiectul prezentului regulament și, în consecință, vor constitui ajutoare ilegale, pe care Comisia le va examina în cadrul procedurii relevante, după cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 659/1999. În cazul nerespectării cerințelor prevăzute în capitolul II, retragerea beneficiului exceptării pe categorii cu privire la măsurile de ajutor viitoare nu are nicio consecință asupra faptului că măsurile anterioare care respectă prezentul regulament au făcut obiectul exceptării pe categorii.

    (27)

    Pentru a se elimina diferențele care ar putea genera denaturări ale concurenței și pentru a se facilita coordonarea dintre diferitele inițiative de la nivelul Uniunii și de la nivel național referitoare la IMM-uri, precum și din motive de claritate administrativă și de securitate juridică, definiția IMM-urilor utilizată în sensul prezentului regulament ar trebui să se bazeze pe definiția din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (13).

    (28)

    Prezentul regulament are ca obiect tipurile de ajutoare acordate în sectorul pescuitului și acvaculturii pe care Comisia le autorizează în mod sistematic de mai mulți ani. Respectivele ajutoare nu ar trebui să necesite o evaluare de la caz la caz de către Comisie a compatibilității lor cu piața comună, cu condiția respectării cerințelor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 508/2014.

    (29)

    În conformitate cu articolul 107 alineatul (2) litera (b) din tratat, ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sunt compatibile cu piața internă. Pentru a asigura securitatea juridică, este necesar să se definească tipul de evenimente care poate constitui o calamitate naturală ce face obiectul exceptării în temeiul prezentului regulament. În sensul prezentului regulament, cutremurele, alunecările de teren, inundațiile, în special inundațiile provocate de revărsarea apelor din râuri sau lacuri, avalanșele, tornadele, uraganele, erupțiile vulcanice și incendiile de vegetație de origine naturală ar trebui considerate evenimente care constituie o calamitate naturală. Pagubele provocate de condiții meteorologice nefavorabile, precum furtunile, înghețul, grindina, poleiul, ploaia sau seceta, care au loc cu o mai mare regularitate, nu ar trebui considerate o calamitate naturală în sensul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din tratat. Pentru a se asigura că exceptarea vizează efectiv ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale, prezentul regulament ar trebui să stabilească, pe baza practicii consacrate, condițiile în care schemele de ajutoare respective pot beneficia de exceptarea pe categorii. Condițiile respective ar trebui să se refere, în special, la recunoașterea oficială de către autoritățile competente ale statelor membre a caracterului de calamitate naturală al evenimentului respectiv, la existența unei legături directe de cauzalitate între calamitatea naturală și pagubele suferite de întreprinderea beneficiară, care poate fi și o întreprindere aflată în dificultate, și ar trebui să asigure evitarea supracompensării. Compensația nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru a permite beneficiarului să revină la situația existentă înainte de producerea calamității.

    (30)

    În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (f) și cu articolul 15 alineatul (3) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului (14), statele membre pot introduce scutiri sau reduceri fiscale aplicabile pescuitului în apele interioare și lucrărilor piscicole. Este oportun așadar să se continue scutirea acestor măsuri de obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat atunci când sunt îndeplinite condițiile stabilite în directiva respectivă. Scutirile fiscale aplicabile pescuitului în apele UE pe care statele membre trebuie să le introducă în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (c) din directiva respectivă nu sunt imputabile statului și, prin urmare, nu ar trebui să constituie ajutor de stat.

    (31)

    Având în vedere experiența Comisiei în acest domeniu, politica în domeniul ajutoarelor de stat ar trebui să fie revizuită periodic. Prin urmare, perioada de aplicare a prezentului regulament ar trebui să fie limitată și ar trebui stabilite dispoziții tranzitorii. Având în vedere alinierea condițiilor de acordare a ajutoarelor în temeiul prezentului regulament la condițiile prevăzute pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 (15), este necesar să se asigure coerența între perioada de aplicare a prezentului regulament și perioada de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014. În cazul în care perioada de aplicare a prezentului regulament expiră fără a mai fi prelungită, schemele de ajutoare exceptate prin prezentul regulament ar trebui să continue să fie exceptate pe o perioadă de șase luni.

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    CAPITOLUL I

    DISPOZIȚII COMUNE

    Articolul 1

    Domeniul de aplicare

    1.   Prezentul regulament se aplică ajutoarelor acordate întreprinderilor mici și mijlocii („IMM”) care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea sau comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură.

    2.   Prezentul regulament se aplică, de asemenea, ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea sau comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale, în conformitate cu articolul 44, indiferent de dimensiunea beneficiarului ajutorului.

    3.   Prezentul regulament nu se aplică:

    (a)

    ajutoarelor a căror valoare este fixată pe baza prețului sau a cantității produselor introduse pe piață;

    (b)

    ajutoarelor destinate activităților legate de exportul către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau de alte costuri curente legate de activitatea de export;

    (c)

    ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de produsele importate;

    (d)

    ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate în dificultate, cu excepția ajutoarelor destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale;

    (e)

    schemelor de ajutoare care nu exclud în mod explicit plata unor ajutoare individuale în favoarea unei întreprinderi care face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei prin care un ajutor este declarat ilegal și incompatibil cu piața internă, cu excepția schemelor de ajutoare destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale;

    (f)

    ajutoarelor ad-hoc în favoarea unei întreprinderi astfel cum se menționează la litera (e);

    (g)

    ajutoarelor acordate pentru operațiuni care nu ar fi fost eligibile pentru sprijin în temeiul articolului 11 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014;

    (h)

    ajutoarelor acordate întreprinderilor care nu pot solicita sprijin din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime din motivele prevăzute la articolul 10 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014.

    4.   Prezentul regulament nu se aplică măsurilor de ajutor de stat care implică, prin ele însele, prin condițiile asociate lor sau prin metoda lor de finanțare, o încălcare nedisociabilă a dreptului Uniunii, în special:

    (a)

    ajutoarelor a căror acordare este condiționată de obligația ca beneficiarul să își aibă sediul în statul membru în cauză sau să fie stabilit, cu preponderență, în statul membru respectiv. Cu toate acestea, cerința de a avea un sediu sau o sucursală în statul membru care acordă ajutorul la momentul plății ajutorului este permisă;

    (b)

    ajutoarelor a căror acordare este condiționată de obligația ca beneficiarul să utilizeze mărfuri produse la nivel național sau servicii naționale;

    (c)

    ajutoarelor care limitează posibilitatea ca beneficiarii să valorifice rezultatele cercetării, dezvoltării și inovării în alte state membre.

    Articolul 2

    Pragul de notificare

    1.   Prezentul regulament nu se aplică ajutoarelor acordate pentru proiecte care implică costuri eligibile mai mari de 2 milioane EUR sau în cazul în care suma ajutoarelor depășește 1 milion EUR pe beneficiar pe an.

    2.   Pragurile prevăzute la alineatul (1) nu pot fi eludate prin împărțirea artificială a schemelor sau a proiectelor de ajutoare.

    Articolul 3

    Definiții

    În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

    (1)

    „ajutoare” înseamnă orice măsură care îndeplinește toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat;

    (2)

    „întreprinderi mici și mijlocii” sau „IMM-uri” înseamnă întreprinderile care îndeplinesc criteriile stabilite în anexa I;

    (3)

    „produse obținute din pescuit și acvacultură” înseamnă produsele definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 (16);

    (4)

    „calamități naturale” înseamnă cutremurele, avalanșele, alunecările de teren și inundațiile, tornadele, uraganele, erupțiile vulcanice și incendiile de vegetație de origine naturală;

    (5)

    „întreprindere în dificultate” înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una din situațiile următoare:

    (a)

    în cazul unei societăți cu răspundere limitată (alta decât un IMM care a fost înființat de mai puțin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când scăderea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat cumulat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul prezentei dispoziții, „societate cu răspundere limitată” se referă, în special, la tipurile de societăți comerciale menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (17), iar „capital social” include, acolo unde este cazul, orice primă de emisiune;

    (b)

    în cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (altele decât IMM-uri care sunt înființate de mai puțin de trei ani), în care mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății” se referă în special la acele tipuri de societăți comerciale menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;

    (c)

    atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi;

    (d)

    atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutor pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare;

    (6)

    „ajutor ad-hoc” înseamnă ajutorul care nu este acordat pe baza unei scheme de ajutoare;

    (7)

    „schemă de ajutoare” înseamnă orice act pe baza căruia, fără să fie nevoie de măsuri de punere în aplicare suplimentare, pot fi acordate ajutoare individuale întreprinderilor definite în cadrul actului într-un mod general și abstract, precum și orice act pe baza căruia pot fi acordate ajutoare care nu sunt legate de un proiect specific, uneia sau mai multor întreprinderi, pentru o perioadă nedefinită de timp și/sau pentru o valoare nedefinită;

    (8)

    „ajutor individual” înseamnă:

    (a)

    ajutor ad-hoc; și

    (b)

    ajutor acordat unor beneficiari individuali pe baza unei scheme de ajutoare;

    (9)

    „echivalent subvenție brută” înseamnă valoarea ajutorului în cazul în care acesta ar fi acordat sub formă de grant beneficiarului, înainte de orice deducere de impozite sau de alte taxe;

    (10)

    „avans rambursabil” reprezintă un împrumut pentru un proiect, care este plătit în una sau mai multe tranșe și ale cărui condiții de rambursare depind de rezultatul proiectului;

    (11)

    „demararea lucrărilor” înseamnă fie demararea lucrărilor de construcții în cadrul investiției, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă. Cumpărarea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea permiselor și realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor. în cazul preluărilor, „demararea lucrărilor” corespunde momentului achiziționării activelor legate direct de unitatea achiziționată;

    (12)

    „versiune ulterioară a unei scheme fiscale” înseamnă o schemă sub forma unor avantaje fiscale, care constituie o versiune modificată a unei scheme existente anterior sub formă de avantaje fiscale și care o înlocuiește pe aceasta din urmă;

    (13)

    „intensitatea ajutorului” înseamnă valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;

    (14)

    „data acordării ajutorului” înseamnă data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului în temeiul regimului juridic național aplicabil.

    Articolul 4

    Condiții de exceptare

    1.   Schemele de ajutoare, ajutoarele individuale acordate în cadrul schemelor de ajutoare și ajutoarele ad-hoc sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (2) sau (3) din tratat și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat dacă ajutoarele respective îndeplinesc condițiile prevăzute în capitolul I din prezentul regulament, precum și condițiile specifice corespunzătoare categoriei de ajutoare relevante prevăzute în capitolul III din prezentul regulament.

    2.   Măsurile de ajutor sunt exceptate în temeiul prezentului regulament numai în măsura în care prevăd în mod explicit că, în perioada de acordare a subvenției, beneficiarii ajutorului respectă normele politicii comune în domeniul pescuitului și că ajutorul trebuie rambursat proporțional cu gravitatea nerespectării în cazul în care, în perioada respectivă, se constată că beneficiarul nu respectă normele politicii comune în domeniul pescuitului.

    Articolul 5

    Transparența ajutorului

    1.   Prezentul regulament se aplică numai ajutoarelor pentru care este posibilă calcularea ex ante cu exactitate a echivalentului subvenție brută pentru ajutoare, fără a fi necesară efectuarea unei evaluări a riscurilor („ajutoare transparente”).

    2.   Sunt considerate transparente următoarele categorii de ajutoare:

    (a)

    ajutoarele conținute în granturi și subvenții la dobândă;

    (b)

    ajutoarele conținute în împrumuturi, atunci când echivalentul subvenție brută a fost calculat pe baza ratei de referință în vigoare pe piață la momentul acordării grantului;

    (c)

    ajutoarele conținute în garanții:

    (i)

    în cazul în care echivalentul subvenție brută a fost calculat pe baza primelor safe-harbour prevăzute într-o comunicare a Comisiei; sau

    (ii)

    în cazul în care, înainte de punerea în aplicare a măsurii, metoda utilizată pentru calcularea echivalentului subvenție brută al garanției a fost acceptată pe baza Comunicării Comisiei privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE la ajutoarele de stat sub formă de garanții (18), sau a oricărei alte comunicări ulterioare, în urma notificării Comisiei cu privire la metodologia respectivă în conformitate cu orice regulament adoptat de Comisie în domeniul ajutoarelor de stat aplicabil la acel moment, iar metoda aprobată vizează în mod explicit tipul de garanție și tipul de operațiune subiacentă în cauză în contextul aplicării prezentului regulament;

    (d)

    ajutoarele sub formă de avantaje fiscale, în cazul în care măsura prevede un plafon care garantează că pragul aplicabil nu este depășit;

    (e)

    ajutoarele sub formă de avansuri rambursabile, dacă valoarea nominală totală a avansului rambursabil nu depășește pragurile aplicabile în temeiul prezentului regulament sau dacă, înainte de punerea în aplicare a măsurii, metodologia de calcul al echivalentului subvenție brută al avansului rambursabil a fost acceptată în urma notificării acesteia către Comisie.

    3.   În sensul prezentului regulament, următoarele categorii de ajutoare nu sunt considerate ajutoare transparente:

    (a)

    ajutoarele conținute în injecții de capital;

    (b)

    ajutoarele incluse în măsuri de finanțare de risc.

    Articolul 6

    Efectul stimulativ

    1.   Prezentul regulament se aplică numai ajutoarelor care au un efect stimulativ.

    2.   Se consideră că ajutoarele au un efect stimulativ dacă beneficiarul a prezentat statului membru în cauză o cerere de ajutor scrisă înainte de începerea lucrului la proiectul sau la activitatea respectivă. Cererea de ajutor conține cel puțin următoarele informații:

    (a)

    denumirea întreprinderii și dimensiunea acesteia;

    (b)

    descrierea proiectului sau a activității, inclusiv data sa de demarare și de încheiere;

    (c)

    locul de desfășurare a proiectului sau a activității;

    (d)

    lista costurilor eligibile;

    (e)

    tipul de ajutor (grant, împrumut, garanție, avans rambursabil sau altele) și valoarea finanțării publice necesare pentru proiect sau activitate.

    3.   Prin derogare de la alineatul (2), se consideră că măsurile sub formă de avantaje fiscale au un efect stimulativ în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

    (a)

    măsura fiscală instituie un drept la ajutor, în conformitate cu criterii obiective și fără ca statul membru să își mai exercite puterea discreționară, și

    (b)

    măsura a fost adoptată și a intrat în vigoare înainte de demararea proiectului sau a activității subvenționate, cu excepția versiunilor ulterioare ale schemelor fiscale, unde activitatea a fost deja acoperită de schemele anterioare sub formă de avantaje fiscale.

    4.   Prin derogare de la alineatele (1) și (2), următoarele categorii de ajutoare nu trebuie să aibă sau sunt considerate a avea un efect stimulativ:

    (a)

    ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 44;

    (b)

    ajutoarele sub forma scutirilor sau a reducerilor fiscale adoptate de statele membre în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (f) și cu articolul 15 alineatul (3) din Directiva 2003/96/CE, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 45 din prezentul regulament.

    Articolul 7

    Intensitatea ajutorului și costurile eligibile

    1.   În vederea calculării intensității ajutoarelor și a costurilor eligibile, toate cifrele utilizate sunt luate în considerare înainte de orice fel de deducere a impozitelor sau a altor taxe. Costurile eligibile trebuie să fie susținute prin documente justificative care trebuie să fie clare, specifice și contemporane cu faptele.

    2.   În cazul în care ajutorul este acordat sub altă formă decât cea a unui grant, valoarea ajutorului este egală cu echivalentul subvenție brută al ajutorului.

    3.   Ajutoarele plătibile în mai multe tranșe se actualizează la valoarea lor la data acordării ajutorului. Costurile eligibile se actualizează la valoarea lor la data acordării ajutorului. Rata dobânzii care trebuie aplicată în scopul actualizării este rata de actualizare aplicabilă la data acordării ajutoarelor.

    4.   În cazul în care ajutoarele se acordă prin avantaje fiscale, tranșele ajutoarelor se actualizează pe baza ratelor de actualizare aplicabile la datele la care intră în vigoare avantajul fiscal.

    5.   În cazul în care ajutoarele se acordă sub formă de avansuri rambursabile care, în absența unei metodologii acceptate de calcul al echivalentului subvenție brută aferent, sunt exprimate ca procent din costurile eligibile, iar măsura prevede că, în cazul unui rezultat pozitiv al proiectului, definit pe baza unei ipoteze rezonabile și prudente, avansurile vor fi rambursate cu o rată a dobânzii cel puțin egală cu rata de actualizare aplicabilă la data acordării ajutorului, intensitățile maxime ale ajutoarelor prevăzute în capitolul III pot fi majorate cu 10 puncte procentuale.

    6.   Costurile eligibile respectă cerințele de la articolele 67-69 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (19).

    Articolul 8

    Cumulul

    1.   Atunci când se stabilește dacă sunt respectate pragurile de notificare prevăzute la articolul 2 și intensitățile maxime ale ajutoarelor menționate în capitolul III, se ia în considerare suma totală aferentă măsurilor de sprijin public acordată pentru activitatea, proiectul sau întreprinderea care beneficiază de ajutor, indiferent dacă sprijinul respectiv este finanțat din surse locale, regionale, naționale sau ale Uniunii.

    2.   Ajutoarele exceptate în temeiul prezentului regulament pot fi cumulate cu:

    (a)

    orice alt ajutor de stat, atât timp cât măsurile respective vizează costuri eligibile identificabile diferite;

    (b)

    orice alt ajutor de stat, în legătură cu aceleași costuri eligibile, care se suprapun parțial sau integral, numai în cazul în care cumulul respectiv nu are drept rezultat depășirea celui mai ridicat nivel de intensitate a ajutorului sau a celui mai ridicat cuantum al ajutorului aplicabil ajutorului respectiv în temeiul prezentului regulament.

    3.   Ajutoarele de stat exceptate în temeiul prezentului regulament nu se cumulează cu niciun tip de ajutoare de minimis în raport cu aceleași costuri eligibile dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate a ajutorului care le depășește pe cele prevăzute în capitolul III.

    Articolul 9

    Publicare și informare

    1.   Statul membru în cauză asigură publicarea pe un site internet cuprinzător privind ajutoarele de stat, la nivel național sau regional:

    (a)

    a informațiilor sintetizate menționate la articolul 11 în formatul standard prevăzut în anexa II sau a unui link către acestea;

    (b)

    a textului integral al fiecărei măsuri de ajutor, astfel cum se menționează la articolul 11, sau a unui link care oferă acces la textul integral;

    (c)

    a informațiilor menționate în anexa III privind fiecare ajutor individual care depășește 30 000 EUR.

    2.   Pentru schemele sub formă de avantaje fiscale, condițiile stabilite la alineatul (1) litera (c) se consideră îndeplinite dacă statele membre publică informațiile necesare privind sumele ajutorului individual între următoarele limite (în milioane EUR).

    (a)

    0,03–0,2

    (b)

    0,2–0,4

    (c)

    0,4–0,6

    (d)

    0,6–0,8

    (e)

    0,8–1

    3.   Informațiile menționate la alineatul (1) litera (c) sunt organizate și sunt accesibile într-un mod standardizat, conform descrierii din anexa III, și permit utilizarea eficace a funcțiilor de căutare și de descărcare. Informațiile menționate la alineatul (1) se publică în termen de șase luni de la data care s-a acordat ajutorul, sau, pentru ajutoarele sub formă de avantaj fiscal, în termen de un an de la data la care trebuie depusă declarația fiscală și sunt disponibile timp de cel puțin 10 ani de la data la care s-a acordat ajutorul.

    4.   Fiecare schemă de ajutoare și ajutor individual conține o trimitere explicită la prezentul regulament, citându-i titlul și referința publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum și o trimitere la dispozițiile specifice din capitolul III la care se referă actul respectiv sau, după caz, la legislația națională care asigură respectarea dispozițiilor relevante din prezentul regulament. Textul este însoțit de dispozițiile privind punerea sa în aplicare și de modificările aduse.

    5.   Comisia publică pe site-ul său internet:

    (a)

    linkurile către site-urile internet privind ajutoarele de stat menționate la alineatul (1) al prezentului articol;

    (b)

    rezumatul informațiilor menționate la articolul 11.

    6.   Statele membre îndeplinesc dispozițiile prezentului articol cel târziu în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.

    CAPITOLUL II

    MONITORIZARE

    Articolul 10

    Retragerea beneficiului exceptării pe categorii

    În cazul în care un stat membru acordă ajutoare presupus exceptate de la cerința de notificare în temeiul prezentului regulament fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute în capitolele I, II și III, Comisia poate, după ce a acordat statului membru în cauză posibilitatea de a-și face cunoscute opiniile, să adopte o decizie în care să se precizeze că toate sau unele dintre viitoarele măsuri de ajutor adoptate de statul membru în cauză, care altfel ar îndeplini cerințele prezentului regulament, trebuie notificate Comisiei în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din tratat. Măsurile care trebuie notificate se pot limita la măsurile prin care se acordă anumite tipuri de ajutoare în favoarea anumitor beneficiari adoptate de anumite autorități din statul membru în cauză.

    Articolul 11

    Raportare

    Statele membre transmit Comisiei:

    (a)

    prin intermediul sistemului de notificare electronică al Comisiei, rezumatul informațiilor despre fiecare măsură de ajutor exceptată în temeiul prezentului regulament, în formatul standard prevăzut în anexa II, împreună cu un link care oferă acces la textul integral al măsurii de ajutor, inclusiv modificările sale, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acestuia;

    (b)

    un raport anual, astfel cum se menționează în Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (20), în format electronic, privind aplicarea prezentului regulament, cuprinzând informațiile indicate în Regulamentul (CE) nr. 794/2004, pentru fiecare an întreg sau pentru fiecare parte a anului în care se aplică prezentul regulament.

    Articolul 12

    Monitorizare

    În scopul de a permite Comisiei să monitorizeze ajutoarele exceptate prin prezentul regulament de la obligația de notificare, statele membre păstrează evidențe detaliate cu informațiile și documentele justificative necesare pentru a demonstra că toate condițiile prevăzute în prezentul regulament sunt îndeplinite. Evidențele respective sunt păstrate timp de 10 ani de la data la care a fost acordat ajutorul ad hoc sau de la data la care a fost acordat ultimul ajutor în cadrul schemei. Statul membru în cauză transmite Comisiei, în termen de 20 de zile lucrătoare sau într-un termen mai îndelungat care poate fi stabilit în cerere, toate informațiile și documentele justificative pe care Comisia le consideră necesare pentru a monitoriza aplicarea prezentului regulament.

    CAPITOLUL III

    DISPOZIȚII SPECIFICE PENTRU DIFERITELE CATEGORII DE AJUTOARE

    SECȚIUNEA 1

    Dezvoltarea durabilă a pescuitului

    Articolul 13

    Ajutoare pentru inovare

    Ajutoarele pentru inovare în sectorul pescăresc care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3), cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 14

    Ajutoare pentru servicii de consiliere

    Ajutoarele pentru servicii de consiliere care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 15

    Ajutoare pentru parteneriate între oamenii de știință și pescari

    Ajutoarele pentru parteneriate între oamenii de știință și pescari care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 16

    Ajutoare pentru promovarea capitalului uman, a creării de locuri de muncă și a dialogului social

    Ajutoarele pentru promovarea capitalului uman, a creării de locuri de muncă și a dialogului social care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și la articolul 29 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 17

    Ajutoare pentru facilitarea diversificării și a unor forme noi de venit

    Ajutoarele pentru facilitarea diversificării și a unor forme noi de venit care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 30 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 18

    Ajutoare la înființare pentru sprijinirea tinerilor pescari

    Ajutoarele la înființare pentru sprijinirea tinerilor pescari care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 19

    Ajutoare pentru ameliorarea sănătății și a siguranței

    Ajutoarele pentru ameliorarea sănătății și a siguranței care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (1) și alineatul (2) și la articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și în actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 32 alineatul (4) din regulamentul respectiv; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 20

    Ajutoare pentru fonduri mutuale pentru fenomene meteorologice nefavorabile și incidente de mediu

    Ajutoarele pentru fonduri mutuale pentru fenomene meteorologice nefavorabile și incidente de mediu care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 21

    Ajutoare pentru sprijinirea sistemelor de alocare a posibilităților de pescuit

    Ajutoarele pentru sprijinirea sistemelor de alocare a posibilităților de pescuit care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 36 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 22

    Ajutoare pentru sprijinirea conceperii și punerii în aplicare a măsurilor de conservare și a cooperării regionale

    Ajutoarele pentru sprijinirea conceperii și punerii în aplicare a unor măsuri de conservare și a cooperării regionale care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și la articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 23

    Ajutoare pentru limitarea impactului pescuitului asupra mediului marin și pentru adaptarea pescuitului la protecția speciilor

    Ajutoarele pentru limitarea impactului pescuitului asupra mediului marin și pentru adaptarea pescuitului la protecția speciilor, care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I, sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 38 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 24

    Ajutoare pentru inovarea legată de conservarea resurselor biologice marine

    Ajutoarele pentru inovarea legată de conservarea resurselor biologice marine care îndeplinesc toate condițiile prevăzute în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 39 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 25

    Ajutoare pentru protejarea și refacerea biodiversității și a ecosistemelor marine și pentru regimuri de compensare în cadrul activităților de pescuit sustenabile

    Ajutoarele pentru protejarea și refacerea biodiversității și a ecosistemelor marine și pentru regimuri de compensare în cadrul activităților de pescuit sustenabile, care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I, sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (1) și alineatul (2) și la articolul 40 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și în actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 40 alineatul (4) din regulamentul respectiv; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 26

    Ajutoare pentru îmbunătățirea eficienței energetice și pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice

    Ajutoarele pentru îmbunătățirea eficienței energetice și pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice, cu excepția ajutoarelor pentru înlocuirea sau modernizarea motoarelor, care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I, sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (1) și alineatul (2) și la articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și în actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 41 alineatul (10) din regulamentul respectiv; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 27

    Ajutoare pentru valoarea adăugată, calitatea produselor și folosirea capturilor nedorite

    Ajutoarele pentru valoarea adăugată, calitatea produselor și folosirea capturilor nedorite care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 42 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 28

    Ajutoare pentru porturi de pescuit, locuri de debarcare, hale de licitații și adăposturi

    Ajutoarele pentru porturi de pescuit, locuri de debarcare, hale de licitații și adăposturi care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 43 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 29

    Ajutoare pentru pescuitul în apele interioare și pentru flora și fauna acvatice din apele interioare

    Ajutoare pentru pescuitul în apele interioare și pentru flora și fauna acvatice din apele interioare care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 25 alineatele (1) și (2) și articolul 44 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    SECȚIUNEA 2

    Dezvoltarea durabilă a acvaculturii

    Articolul 30

    Ajutoare pentru inovare în sectorul acvaculturii

    Ajutoarele pentru inovare în sectorul acvaculturii care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 47 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 31

    Ajutoare pentru investiții productive în sectorul acvaculturii

    Ajutoarele pentru investiții productive în sectorul acvaculturii care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 48 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 32

    Ajutoare pentru servicii de gestionare, de înlocuire și de consiliere pentru fermele de acvacultură

    Ajutoarele pentru servicii de gestionare, de înlocuire și de consiliere pentru ferme de acvacultură care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 49 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 33

    Ajutoare pentru promovarea capitalului uman și pentru crearea de rețele în sectorul acvaculturii

    Ajutoarele pentru promovarea capitalului uman și pentru crearea de rețele în sectorul acvaculturii care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 50 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 34

    Ajutoare pentru creșterea potențialului siturilor de acvacultură

    Ajutoarele pentru creșterea potențialului siturilor de acvacultură care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 51 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 35

    Ajutoare pentru încurajarea practicării unei acvaculturi sustenabile de către noii fermieri din sectorul acvaculturii

    Ajutoarele pentru încurajarea practicării unei acvaculturi sustenabile de către noii fermieri din sectorul acvaculturii care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 52 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 36

    Ajutoare pentru conversia la sisteme de management de mediu și audit și la acvacultura ecologică

    Ajutoarele pentru conversia la sisteme de management de mediu și audit și la acvacultura ecologică, care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I, sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 53 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 37

    Ajutoare pentru acvacultura care furnizează servicii de mediu

    Ajutoarele pentru acvacultura care furnizează servicii de mediu care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 54 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 38

    Ajutoare pentru măsuri de sănătate publică

    Ajutoarele pentru măsuri de sănătate publică care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 55 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 39

    Ajutoare pentru măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor

    Ajutoarele pentru măsuri privind sănătatea și bunăstarea animalelor care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 56 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 40

    Ajutoare pentru asigurarea stocurilor din acvacultură

    Ajutoarele pentru asigurarea stocurilor din acvacultură care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 46 și 57 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    SECȚIUNEA 3

    Măsuri legate de comercializare și prelucrare

    Articolul 41

    Ajutoare pentru măsuri de comercializare

    Ajutoarele pentru măsuri de comercializare care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 68 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 42

    Ajutoare pentru prelucrarea produselor obținute din pescuit și acvacultură

    Ajutoarele pentru prelucrarea produselor obținute din pescuit și acvacultură care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 69 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    SECȚIUNEA 4

    Alte categorii de ajutoare

    Articolul 43

    Ajutoare pentru colectarea datelor

    Ajutoarele pentru colectarea datelor care îndeplinesc condițiile stabilite în capitolul I sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat, cu condiția ca:

    (a)

    ajutoarele să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 77 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014; și

    (b)

    valoarea ajutoarelor să nu depășească, în echivalent subvenție brută, intensitatea maximă a ajutorului public stabilită prin articolul 95 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 și prin actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 95 alineatul (5) din regulamentul menționat.

    Articolul 44

    Ajutoare destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale

    1.   Schemele de ajutoare destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din tratat și sunt exceptate de la cerința de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat în cazul în care îndeplinesc condițiile prevăzute la prezentul articol și în capitolul I.

    2.   Ajutoarele acordate în temeiul prezentului articol se acordă sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții:

    (a)

    autoritatea competentă a statului membru a recunoscut în mod oficial evenimentul ca fiind o calamitate naturală; și

    (b)

    există o legătură de cauzalitate directă între calamitatea naturală și pagubele suferite de întreprindere.

    3.   Ajutoarele se plătesc direct întreprinderii în cauză.

    4.   Schemele de ajutoare care au legătură cu o anumită calamitate naturală se instituie în termen de trei ani de la data producerii calamității naturale respective. Ajutoarele se plătesc în termen de patru ani de la data respectivă.

    5.   Sunt eligibile costurile aferente pagubelor suportate ca o consecință directă a calamității naturale, astfel cum au fost evaluate de o autoritate publică, de un expert independent recunoscut de autoritatea care acordă ajutorul sau de o societate de asigurare. Pagubele respective pot include următoarele:

    (a)

    pagube materiale (de exemplu, clădiri, echipamente, utilaje, stocuri și mijloace de producție);

    (b)

    pierderea de venit datorată suspendării totale sau parțiale a activității pentru o perioadă de cel mult șase luni de la data la care are loc calamitatea.

    6.   Calcularea pagubelor materiale se bazează pe costurile reparației sau pe valoarea economică pe care a avut-o activul afectat înainte de calamitate. Această valoare nu depășește costul reparației sau scăderea valorii echitabile de piață provocată de calamitate, și anume diferența dintre valoarea bunului respectiv imediat înainte și imediat după producerea calamității.

    7.   Pierderea de venituri se calculează prin scăderea:

    (c)

    rezultatului înmulțirii cantității de produse obținute din pescuit și acvacultură în anul în care s-a produs calamitatea naturală sau în fiecare an următor afectat de distrugerea totală sau parțială a mijloacelor de producție cu prețul de vânzare mediu obținut în cursul anului respectiv din

    (d)

    rezultatul înmulțirii cantității anuale medii de produse obținute din pescuit și acvacultură în perioada de trei ani care a precedat calamitatea naturală sau a unei medii pe trei ani bazate pe perioada de cinci ani care a precedat calamitatea naturală, valoarea cea mai mare și valoarea cea mai mică fiind excluse, cu prețul de vânzare mediu obținut.

    8.   Pagubele se calculează la nivelul beneficiarului individual.

    9.   Ajutoarele și orice altă plată primită în scopul compensării pagubelor, inclusiv plățile efectuate în cadrul polițelor de asigurare, se limitează la 100 % din costurile eligibile.

    Articolul 45

    Scutiri și reduceri fiscale în conformitate cu Directiva 2003/96/CE

    1.   Ajutoarele sub forma scutirilor sau a reducerilor fiscale adoptate de statele membre în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) litera (f) și cu articolul 15 alineatul (3) din Directiva 2003/96/CE sunt compatibile cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) și sunt scutite de obligația de notificare de la articolul 108 alineatul (3) din tratat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Directiva 2003/96/CE și în capitolul I din prezentul regulament.

    2.   Beneficiarii scutirilor sau ai reducerilor fiscale se selectează pe baza unor criterii transparente și obiective. Dacă este cazul, ei plătesc cel puțin nivelul minim de impozitare aplicabil prevăzut de Directiva 2003/96/CE.

    CAPITOLUL IV

    DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE

    Articolul 46

    Dispoziții tranzitorii

    1.   Prezentul regulament se aplică ajutoarelor individuale acordate înainte de intrarea sa în vigoare, dacă ajutoarele în cauză îndeplinesc toate condițiile prevăzute de prezentul regulament, cu excepția articolului 9.

    2.   Orice ajutor acordat înainte de data de 1 iulie 2014 în baza oricărui regulament adoptat în temeiul articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 aflat anterior în vigoare este compatibil cu piața internă și este exceptat de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat.

    3.   Orice ajutor care nu este exceptat de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat în temeiul prezentului regulament sau al altor regulamente adoptate în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 994/98, care era în vigoare anterior, este evaluat de Comisie în conformitate cu cadrele, orientările, comunicările și avizele relevante.

    4.   La încheierea perioadei de valabilitate a prezentului regulament, schemele de ajutoare exceptate în temeiul prezentului regulament rămân exceptate pe durata unei perioade de adaptare de șase luni.

    Articolul 47

    Intrare în vigoare și aplicabilitate

    Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2015.

    Se aplică până la 31 decembrie 2020.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie 2014.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (JO L 142, 14.5.1998, p. 1).

    (2)  JO C 258, 8.8.2014, p. 1.

    (3)  Regulamentul (CE) nr. 736/2008 al Comisiei din 22 iulie 2008 privind punerea în aplicare a articolelor 87 și 88 din tratat în ceea ce privește ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici și mijlocii active în producția, prelucrarea și comercializarea produselor pescărești (JO L 201, 30.7.2008, p. 16).

    (4)  Regulamentul (UE) nr. 733/2013 al Consiliului din 22 iulie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 994/98 de aplicare a articolelor 92 și 93 din Tratatul de instituire a Comunității Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (JO L 204, 31.7.2013, p. 11).

    (5)  Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 149, 20.5.2014, p. 1).

    (6)  COM(2012)209, 8.5.2012.

    (7)  JO C 84, 3.4.2008, p. 10.

    (8)  JO C 249, 31.7.2014, p. 1.

    (9)  JO C 155, 20.6.2008, p. 10.

    (10)  JO C 14, 19.1.2008, p. 6.

    (11)  Directiva 2013/37/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de modificare a Directivei 2003/98/CE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public (JO L 175, 27.6.2013, p.1).

    (12)  Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, 27.3.1999, p. 1).

    (13)  Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

    (14)  Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO L 283, 31.10.2003, p. 51).

    (15)  Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 149, 20.5.2014, p. 1).

    (16)  Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (OJ L 354, 28.12.2013, p. 1).

    (17)  Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

    (18)  JO C 155, 20.6.2008, p. 10.

    (19)  Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 320).

    (20)  Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 140, 30.4.2004, p. 1).


    ANEXA I

    DEFINIȚIA IMM-URILOR

    Articolul 1

    Întreprinderea

    Este considerată întreprindere orice entitate care desfășoară o activitate economică, oricare ar fi forma sa juridică. Sunt considerate, de asemenea, întreprinderi persoanele fizice autorizate și asociațiile familiale implicate în activități de artizanat sau în alte activități, precum și parteneriatele sau asociațiile care desfășoară în mod regulat o activitate economică.

    Articolul 2

    Numărul de angajați și pragurile financiare pe baza cărora se stabilesc categoriile de întreprinderi

    1.   Categoria microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii („IMM-uri”) este formată din întreprinderi care au mai puțin de 250 de angajați și a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 50 de milioane EUR și/sau al căror bilanț anual total nu depășește 43 de milioane EUR.

    2.   În cadrul categoriei IMM-urilor, o întreprindere mică este definită ca o întreprindere care are mai puțin de 50 de angajați și a cărei cifră de afaceri anuală și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește 10 milioane EUR.

    3.   În cadrul categoriei IMM-urilor, o microîntreprindere este definită ca o întreprindere care are mai puțin de 10 angajați și a cărei cifră de afaceri anuală și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește 2 milioane EUR.

    Articolul 3

    Tipurile de întreprinderi luate în considerare la calcularea numărului de angajați și a cuantumurilor financiare

    1.   „Întreprindere autonomă” este orice întreprindere care nu este clasificată ca întreprindere parteneră în sensul alineatului (2) sau ca întreprindere asociată în sensul alineatului (3).

    2.   „Întreprinderi partenere” sunt toate întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi asociate în sensul alineatului (3) și între care există următoarea relație: o întreprindere (întreprinderea din amonte) deține, individual sau în comun cu una sau mai multe întreprinderi asociate în sensul alineatului (3), 25 % sau mai mult din capitalul sau din drepturile de vot ale unei alte întreprinderi (întreprinderea din aval).

    Cu toate acestea, o întreprindere poate fi clasificată ca autonomă și, prin urmare, ca neavând întreprinderi partenere, chiar dacă pragul de 25 % în cauză este atins sau depășit de următorii investitori, cu condiția ca investitorii respectivi să nu fie asociați, în sensul alineatului (3), nici individual, nici în comun, cu întreprinderea în cauză:

    (a)

    societăți publice de investiții, societăți cu capital de risc, persoane sau grupuri de persoane care desfășoară în mod regulat o activitate de investiții în capital de risc și care investesc capital propriu în întreprinderi necotate la bursă („investitori providențiali”), cu condiția ca investiția totală a investitorilor providențiali respectivi în aceeași întreprindere să fie mai mică de 1 250 000 EUR;

    (b)

    universități sau centre de cercetare non-profit;

    (c)

    investitori instituționali, inclusiv fonduri de dezvoltare regională;

    (d)

    autorități locale autonome cu un buget anual mai mic de 10 milioane EUR și cu mai puțin de 5 000 de locuitori.

    3.   „Întreprinderi asociate” înseamnă întreprinderile între care există oricare dintre următoarele relații:

    (a)

    o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;

    (b)

    o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor din organele administrative, de gestionare sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;

    (c)

    o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei alte întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din actul constitutiv sau din statutul acesteia;

    (d)

    o întreprindere care este acționar sau asociat într-o altă întreprindere și care controlează singură, în temeiul unui acord cu alți acționari sau asociați ai întreprinderii respective, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.

    Se consideră că nu există influență dominantă în cazul în care investitorii menționați la alineatul (2) al doilea paragraf nu se implică, direct sau indirect, în gestionarea întreprinderii în cauză, fără a se aduce atingere drepturilor lor în calitate de acționari.

    Întreprinderile între care există oricare dintre relațiile descrise la primul paragraf prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi sau prin intermediul oricăruia dintre investitorii menționați la alineatul (2) sunt, de asemenea, considerate asociate.

    Întreprinderile între care există oricare dintre relațiile respective prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în comun sunt, de asemenea, considerate întreprinderi asociate în cazul în care își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente.

    Este considerată „piață adiacentă” piața unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte sau în aval de piața relevantă.

    4.   Cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul (2) al doilea paragraf, o întreprindere nu poate fi considerată IMM dacă 25 % sau mai mult din capitalul sau din drepturile de vot ale acesteia sunt controlate, direct sau indirect, solidar sau individual, de unul sau de mai multe organisme publice.

    5.   Întreprinderile pot face o declarație privind statutul de întreprindere autonomă, întreprindere parteneră sau întreprindere asociată, care să includă datele referitoare la pragurile prevăzute la articolul 2. Declarația poate fi făcută chiar dacă dispersia capitalului nu permite să se determine cu exactitate de către cine este deținut, caz în care întreprinderea are posibilitatea de a declara cu bună credință că se poate presupune, în mod legitim, că nu este deținută în proporție de 25 % sau mai mult de o singură întreprindere sau în comun de mai multe întreprinderi asociate între ele. Declarațiile respective se efectuează fără a se aduce atingere verificărilor și investigațiilor prevăzute de normele de drept intern sau de normele Uniunii.

    Articolul 4

    Datele utilizate pentru calcularea numărului de angajați și a cuantumurilor financiare și perioada de referință

    1.   Datele utilizate pentru calcularea numărului de angajați și a cuantumurilor financiare sunt datele aferente ultimei perioade contabile aprobate și se calculează anual. Acestea sunt luate în considerare de la data închiderii conturilor. Valoarea selectată pentru cifra de afaceri se calculează cu excluderea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a altor taxe indirecte.

    2.   În cazul în care, la data închiderii conturilor, o întreprindere constată că, pe o bază anuală, a depășit sau s-a situat sub pragurile privind numărul de angajați sau pragurile financiare prevăzute la articolul 2, acest lucru nu va avea ca rezultat pierderea sau obținerea statutului de întreprindere mijlocie sau mică sau de microîntreprindere, cu excepția cazului în care pragurile respective sunt depășite pe parcursul a două perioade contabile consecutive.

    3.   În cazul întreprinderilor nou constituite ale căror situații financiare nu au fost încă aprobate, sunt luate în considerare datele rezultate în urma unei estimări realizate cu bună-credință de către acestea pe parcursul exercițiului financiar.

    Articolul 5

    Numărul de angajați

    Numărul de angajați corespunde numărului de unități anuale de muncă (UAM), și anume numărului de persoane care au muncit cu normă întreagă în întreprinderea respectivă sau pentru aceasta pe parcursul întregului an de referință în cauză. Munca persoanelor care nu au lucrat pe parcursul întregului an sau a celor care au lucrat cu fracțiune de normă, indiferent de durată, și munca lucrătorilor sezonieri sunt luate în considerare ca fracțiuni de UAM. Personalul este format din:

    (a)

    angajați;

    (b)

    persoane care lucrează pentru întreprindere, sunt subordonate acesteia și sunt asimilate angajaților în temeiul legislației naționale;

    (c)

    proprietari-administratori;

    (d)

    parteneri care desfășoară o activitate regulată în cadrul întreprinderii și care beneficiază de avantaje financiare din partea întreprinderii.

    Ucenicii sau studenții implicați în programe de formare profesională în baza unui contract de ucenicie sau de formare profesională nu fac parte din personal. Durata concediilor de maternitate sau a celor de creștere a copilului nu se ia în considerare.

    Articolul 6

    Stabilirea datelor unei întreprinderi

    1.   În cazul întreprinderilor autonome, datele, inclusiv numărul de angajați, se stabilesc exclusiv pe baza situațiilor financiare ale întreprinderii respective.

    2.   Datele, inclusiv numărul de angajați, ale unei întreprinderi care are întreprinderi partenere sau întreprinderi asociate se stabilesc pe baza situațiilor financiare și a altor date ale întreprinderii sau, dacă există, pe baza conturilor consolidate ale întreprinderii sau a situațiilor financiare consolidate în care întreprinderea este inclusă prin consolidare.

    La datele menționate la primul paragraf se adaugă datele oricărei întreprinderi partenere a întreprinderii în cauză situată imediat în aval sau în amonte de aceasta. Agregarea este proporțională cu procentul de participare la capital sau la drepturile de vot (luându-se în considerare valoarea cea mai mare dintre cele două). În cazul participărilor încrucișate, se aplică procentul mai mare.

    La datele menționate la primul și al doilea paragraf se adaugă, în proporție de 100 %, datele oricărei întreprinderi care este asociată direct sau indirect cu întreprinderea în cauză, cu excepția cazurilor în care datele în cauză au fost deja incluse prin consolidare în situațiile financiare.

    3.   În scopul aplicării alineatului (2), datele întreprinderilor partenere ale întreprinderii în cauză se deduc din situațiile financiare ale acestora și din alte date ale acestora, consolidate, dacă există. La acestea se adaugă, în proporție de 100 %, datele întreprinderilor asociate cu respectivele întreprinderi partenere, cu excepția cazurilor în care datele din situațiile financiare ale acestora au fost deja incluse prin consolidare.

    În scopul aplicării aceluiași alineat (2), datele întreprinderilor care sunt asociate cu întreprinderea în cauză se deduc din situațiile financiare ale acestora și din alte date ale acestora, consolidate, dacă există. La acestea se adaugă, proporțional, datele oricărei eventuale întreprinderi partenere ale întreprinderii asociate respective, situată imediat în amonte sau în aval de aceasta, cu excepția cazurilor în care acestea au fost deja incluse în situațiile financiare consolidate în procent cel puțin proporțional cu procentul stabilit în conformitate cu alineatul (2) al doilea paragraf.

    4.   În cazul în care în situațiile financiare consolidate nu figurează date privind personalul unei anumite întreprinderi, numărul de angajați se calculează prin agregarea proporțională a datelor de la întreprinderile partenere ale acesteia și prin adunarea datelor de la întreprinderile cu care este asociată întreprinderea în cauză.


    ANEXA II

    Informații privind ajutoarele de stat exceptate în temeiul prezentului regulament care trebuie transmise prin intermediul aplicației informatice stabilite a Comisiei, astfel cum se prevede la articolul 11

    Image

    Image

    Image


    ANEXA III

    Dispoziții pentru publicarea informațiilor menționate la articolul 9 alineatul (1)

    Statele membre își organizează propriile site-uri internet privind ajutoarele de stat, unde publică informațiile menționate la articolul 9 alineatul (1) astfel încât aceste informații să poată fi accesate cu ușurință.

    Informațiile se publică într-un format de date tip foaie de calcul, care permite căutarea, extragerea și publicarea cu ușurință a datelor pe internet, de exemplu în formatul CSV sau XML. Accesul la site-ul internet este permis oricărei părți interesate, fără restricții. Pentru accesarea site-ului internet nu este necesară înregistrarea prealabilă a utilizatorului.

    Se publică următoarele informații privind acordarea ajutoarelor individuale, astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (1) litera (c):

    numele beneficiarului;

    identificatorul beneficiarului;

    tipul de întreprindere (IMM/mare) la data acordării ajutorului;

    regiunea în care este situat beneficiarul, la nivelul NUTS II; (1)

    sectorul de activitate la nivelul grupei NACE; (2)

    elementul de ajutor, exprimat ca sumă întreagă în moneda națională; (3)

    instrumentul de ajutor (4) [grant/subvenționare a ratei dobânzii, împrumut/avansuri rambursabile/grant rambursabil, garanție, avantaj fiscal sau scutire de taxe, altele (a se preciza)];

    data acordării;

    obiectivul ajutorului;

    autoritatea care acordă ajutorul.


    (1)  NUTS — Nomenclatorul unităților teritoriale de statistică. De regulă, regiunea este specificată la nivelul 2.

    (2)  Regulamentul (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului din 9 octombrie 1990 privind clasificarea statistică a activităților economice în Comunitatea Europeană (JO L 293, 24.10.1990, p. 1).

    (3)  Echivalent subvenție brută. Pentru schemele fiscale, această sumă poate fi furnizată de limitele stabilite la articolul 9 alineatul (2).

    (4)  În cazul în care ajutorul se acordă prin intermediul mai multor instrumente de ajutor, suma ajutorului se furnizează pentru fiecare instrument în parte.


    Top