This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32014R0758
Commission Implementing Regulation (EU) No 758/2014 of 10 July 2014 concerning the classification of certain goods in the Combined Nomenclature
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 758/2014 al Comisiei din 10 iulie 2014 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 758/2014 al Comisiei din 10 iulie 2014 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
JO L 207, 15.7.2014, pp. 4–6
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
|
15.7.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 207/4 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 758/2014 AL COMISIEI
din 10 iulie 2014
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
|
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
|
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
|
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a tabelului menționat anterior. |
|
(4) |
Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2), pentru o anumită perioadă, a informațiilor tarifare obligatorii furnizate în ceea ce privește mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni. |
|
(5) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului codului vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat anterior.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 10 iulie 2014.
Pentru Comisie,
pentru președinte
Algirdas ŠEMETA
Membru al Comisiei
(2) Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, 19.10.1992, p. 1).
ANEXĂ
|
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Cod NC) |
Motive |
|
(1) |
(2) |
(3) |
|
Un produs circular, fabricat din silicon, cu diametrul de aproximativ 10-15 mm și înălțimea de aproximativ 3 mm. La centru, produsul prezintă o incizie în formă de cruce. El nu conține componente mecanice. Produsul este utilizat împreună cu un dop filetat, dotat cu capac. El este amplasat în interiorul dopului filetat, iar ansamblul este înfiletat pe gâtul unei sticle. Produsul împiedică scurgerea din sticlă a unor substanțe semilichide, precum maioneza sau ketchupul, atunci când sticla este răsturnată. Când capacul este deschis și sticla este răsturnată, substanța este eliberată din sticlă prin incizia în formă de cruce, dacă asupra sticlei se aplică o presiune manuală. A se vedea imaginea (*1) |
3926 90 97 |
Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate și a textului codurilor NC 3926 , 3926 90 și 3926 90 97 . Dat fiind faptul că produsul nu poate îndeplini funcția de dop ca atare, ci doar dacă este amplasat în interiorul dopului filetat, el este considerat un accesoriu al dopului. Prin urmare, clasificarea la poziția 3923, ca bușoane, dopuri, capace, capsule și alte dispozitive de închidere este exclusă. Produsul conduce substanța semilichidă în dopul înfiletat, dar nu controlează, în sine, deschiderea și închiderea orificiului și, prin urmare, nu controlează fluxul de lichid prin deschiderea și închiderea unui orificiu. În consecință, clasificarea la poziția 8481, ca articole de robinetărie și articole similare este exclusă. Dat fiind faptul că materialul constitutiv al produsului este plasticul, acesta trebuie clasificat, în consecință, la codul NC 3926 90 97 , ca alte articole din materiale plastice. |
(*1) Imaginea are caracter strict informativ.