Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014R0496

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 496/2014 al Comisiei din 14 mai 2014 de autorizare a substanței active acequinocil, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei Text cu relevanță pentru SEE

    JO L 143, 15.5.2014, p. 1–5 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2014/496/oj

    15.5.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 143/1


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 496/2014 AL COMISIEI

    din 14 mai 2014

    de autorizare a substanței active acequinocil, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 13 alineatul (2) și articolul 78 alineatul (2),

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 80 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, Directiva 91/414/CEE a Consiliului (2) se aplică, în ceea ce privește procedura și condițiile de autorizare, substanțelor active pentru care s-a adoptat o decizie în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din directiva respectivă înainte de 14 iunie 2011. Pentru acequinocil, condițiile prevăzute la articolul 80 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 sunt îndeplinite prin Decizia 2003/636/CE a Comisiei (3).

    (2)

    În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, Țările de Jos au primit din partea Agro-Kanesho Co Ltd., la 17 martie 2003, o cerere de înscriere a substanței active acequinocil în anexa I la directiva menționată. Decizia 2003/636/CE a confirmat faptul că dosarul este „complet”, în sensul că se poate considera că îndeplinește, în principiu, cerințele privind datele și informațiile prevăzute în anexele II și III la Directiva 91/414/CEE.

    (3)

    Au fost evaluate efectele acestei substanțe active asupra sănătății umane și animale și asupra mediului, în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/414/CEE, pentru utilizările propuse de solicitant. La data de 8 martie 2005, statul membru raportor desemnat, Țările de Jos, a transmis un proiect de raport de evaluare. În conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 188/2011 al Comisiei (4), solicitantului i s-au cerut informații suplimentare la 13 iulie 2011. Evaluarea datelor suplimentare, realizată de către Țările de Jos, a fost prezentată în noiembrie 2011, sub forma unui proiect de raport de evaluare actualizat.

    (4)

    Proiectul de raport de evaluare a fost reexaminat de statele membre și de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”). La 19 aprilie 2013, autoritatea a prezentat Comisiei concluzia sa (5) cu privire la revizuirea inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active acequinocil. Proiectul de raport de evaluare și concluzia autorității au fost reexaminate de statele membre și de Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și au fost finalizate la 20 martie 2014, sub forma raportului de reexaminare al Comisiei privind substanța acequinocil.

    (5)

    Din diversele examinări efectuate reiese că este de așteptat ca produsele de protecție a plantelor care conțin acequinocil să îndeplinească, în general, cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) și la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 91/414/CEE, în special în ceea ce privește utilizările examinate și detaliate în raportul de reexaminare al Comisiei. Prin urmare, este adecvată aprobarea acequinocilului.

    (6)

    Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) coroborat cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesară includerea anumitor condiții și restricții. În special, este necesar să fie solicitate informații de confirmare suplimentare.

    (7)

    Ar trebui prevăzută o perioadă rezonabilă de timp înainte de autorizare pentru a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească în scopul îndeplinirii noilor cerințe care decurg din autorizarea menționată.

    (8)

    Fără a aduce atingere obligațiilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 ca urmare a autorizării, ținând seama de situația specifică creată de tranziția de la Directiva 91/414/CEE la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, ar trebui, cu toate acestea, să se aplice următoarele dispoziții. Statelor membre ar trebui să li se acorde o perioadă de șase luni după autorizare pentru a reexamina autorizațiile produselor de protecție a plantelor care conțin acequinocil. După caz, statele membre ar trebui să modifice, să înlocuiască sau să retragă autorizațiile. Prin derogare de la termenul respectiv, ar trebui acordată o perioadă mai lungă pentru transmiterea și evaluarea dosarului complet menționat în anexa III la Directiva 91/414/CEE, pentru fiecare produs de protecție a plantelor și pentru fiecare utilizare preconizată, în conformitate cu principiile uniforme.

    (9)

    Experiența dobândită ca urmare a includerii în anexa I la Directiva 91/414/CEE a substanțelor active evaluate în cadrul Regulamentului (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei (6) a arătat că pot apărea dificultăți în interpretarea obligațiilor titularilor autorizațiilor existente în ceea ce privește accesul la informații. Prin urmare, pentru a se evita noi dificultăți, este necesar să se clarifice obligațiile statelor membre, în special aceea de a verifica că titularul unei autorizații poate dovedi că are acces la un dosar care respectă cerințele din anexa II la directiva respectivă. Totuși, această clarificare nu impune nicio altă nouă obligație statelor membre sau titularilor de autorizații în raport cu directivele adoptate până în prezent de modificare a anexei I la directiva menționată anterior sau cu regulamentele de autorizare a substanțelor active.

    (10)

    În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (7) ar trebui modificată în consecință.

    (11)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Autorizarea substanței active

    Substanța activă acequinocil, cu specificațiile din anexa I, este autorizată în condițiile stabilite în anexa respectivă.

    Articolul 2

    Reevaluarea produselor de protecție a plantelor

    (1)   În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, statele membre modifică sau retrag, după caz, autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin substanța activă acequinocil, până la 28 februarie 2015.

    Până la data menționată, statele membre verifică în special dacă sunt respectate condițiile din anexa I la prezentul regulament, cu excepția celor menționate în coloana privind dispozițiile specifice din anexa respectivă, precum și dacă titularul autorizației deține sau are acces la un dosar care îndeplinește cerințele din anexa II la Directiva 91/414/CEE în conformitate cu condițiile de la articolul 13 alineatele (1)-(4) din directiva menționată și de la articolul 62 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

    (2)   Prin derogare de la alineatul (1), pentru fiecare produs de protecție a plantelor autorizat care conține substanța acequinocil fie ca substanță activă unică, fie ca una din mai multe substanțe active care au fost enumerate în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 până la 31 august 2014, cel târziu, statele membre reevaluează produsul în conformitate cu principiile uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, pe baza unui dosar care îndeplinește cerințele din anexa III la Directiva 91/414/CEE și ținând seama de coloana privind dispozițiile specifice din anexa I la prezentul regulament. Pe baza respectivei evaluări, statele membre stabilesc dacă produsul îndeplinește condițiile menționate la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

    După stabilirea acestui fapt, statele membre:

    (a)

    în cazul unui produs care conține acequinocil ca substanță activă unică, modifică sau retrag autorizația, atunci când este necesar, până la 29 februarie 2016 cel târziu; sau

    (b)

    în cazul unui produs care conține acequinocil ca una din mai multe substanțe active, modifică sau retrag autorizația, după caz, până la 29 februarie 2016 sau până la data stabilită pentru o astfel de modificare sau retragere în actul sau actele care au adăugat substanța sau substanțele relevante în anexa I la Directiva 91/414/CEE sau care au autorizat substanța sau substanțele respective, fiind luată în considerare data care survine mai târziu.

    Articolul 3

    Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011

    Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

    Articolul 4

    Intrarea în vigoare și data aplicării

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Se aplică de la 1 septembrie 2014.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 14 mai 2014.

    Pentru Comisie

    Președintele

    José Manuel BARROSO


    (1)  JO L 309, 24.11.2009, p. 1.

    (2)  Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, 19.8.1991, p. 1).

    (3)  Decizia 2003/636/CE a Comisiei din 2 septembrie 2003 de recunoaștere, în principiu, a conformității dosarelor transmise spre examinare detaliată în vederea includerii fosfitului de potasiu, a acequinocilului și a ciflufenamidei în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (JO L 221, 4.9.2003, p. 42).

    (4)  Regulamentul (UE) nr. 188/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în ceea ce privește procedura de evaluare a substanțelor active care nu existau pe piață la doi ani de la data notificării directivei menționate (JO L 53, 26.2.2011, p. 51).

    (5)  EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară), 2013. Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance acequinocyl (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active acequinocil). EFSA Journal 2013,11(5):3212, 71 pp. doi:10.2903/j.efsa.2013.3212.

    (6)  Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (JO L 366, 15.12.1992, p. 10).

    (7)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).


    ANEXA I

    Denumire comună, Numere de identificare

    Denumire IUPAC

    Puritate (1)

    Data autorizării

    Expirarea autorizării

    Dispoziții specifice

    Acequinocil Nr. CAS 57960-19-7 Nr. CIPAC 760

    Acetat de 3-dodecil-1,4-dihidro-1,4-dioxo-2-naftil

    ≥ 960 g/kg

    1 septembrie 2014

    31 august 2024

    Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a acequinocil, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 20 martie 2014 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.

    În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită:

    protecției lucrătorilor și a operatorilor;

    riscului pentru păsări, mamifere și organisme acvatice.

    Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor.

    Solicitantul transmite informații de confirmare privind:

    (a)

    o metodă analitică de determinare a reziduurilor prezente în lichide corporale și țesuturi;

    (b)

    caracterul acceptabil al riscului pe termen lung pentru păsările granivore mici și pentru mamiferele erbivore și fructivore mici, în ceea ce privește utilizarea în livezi de meri și peri;

    (c)

    caracterul acceptabil al riscului pe termen lung pentru mamiferele omnivore mici și pentru mamiferele erbivore mici, în ceea ce privește utilizarea pe plante ornamentale de exterior.

    Solicitantul prezintă aceste informații Comisiei, statelor membre și autorității până la 31 august 2016.


    (1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de reexaminare.


    ANEXA II

    În partea B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se adaugă următoarea rubrică:

    Număr

    Denumire comună, Numere de identificare

    Denumire IUPAC

    Puritate (1)

    Data autorizării

    Expirarea autorizării

    Dispoziții specifice

    „72

    Acequinocil Nr. CAS 57960-19-7 Nr. CIPAC 760

    Acetat de 3-dodecil-1,4-dihidro-1,4-dioxo-2-naftil

    ≥ 960 g/kg

    1 septembrie 2014

    31 august 2024

    Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se iau în considerare concluziile din raportul de analiză a acequinocil, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată la 20 martie 2014 în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală.

    În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită:

    protecției lucrătorilor și a operatorilor;

    riscului pentru păsări, mamifere și organisme acvatice.

    Condițiile de utilizare includ, după caz, măsuri de diminuare a riscurilor.

    Solicitantul transmite informații de confirmare privind:

    (a)

    o metodă analitică de determinare a reziduurilor prezente în lichide corporale și țesuturi;

    (b)

    caracterul acceptabil al riscului pe termen lung pentru păsările granivore mici și pentru mamiferele erbivore și fructivore mici, în ceea ce privește utilizarea în livezi de meri și peri;

    (c)

    caracterul acceptabil al riscului pe termen lung pentru mamiferele omnivore mici și pentru mamiferele erbivore mici, în ceea ce privește utilizarea pe plante ornamentale de exterior.

    Solicitantul prezintă aceste informații Comisiei, statelor membre și autorității până la 31 august 2016.


    (1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de reexaminare.”


    Top