Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014L0106

Directiva 2014/106/UE a Comisiei din 5 decembrie 2014 de modificare a anexelor V și VI la Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate Text cu relevanță pentru SEE

JO L 355, 12.12.2014, pp. 42–49 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 30/10/2020; abrogare implicită prin 32016L0797

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2014/106/oj

12.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 355/42


DIRECTIVA 2014/106/UE A COMISIEI

din 5 decembrie 2014

de modificare a anexelor V și VI la Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate (1), în special articolul 30 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Domeniul de aplicare și conținutul declarației „CE” de verificare pentru subsisteme ar trebui să fie mai bine definite în anexa V la Directiva 2008/57/CE. În special, responsabilitatea semnatarului declarației în cauză ar trebui să fie precizată în mod clar.

(2)

Procedurile privind declarația de verificare în cazul unor modificări ale subsistemelor existente și în cazul unor verificări suplimentare efectuate de organismele notificate ar trebui să fie clarificate în anexa V la Directiva 2008/57/CE.

(3)

Obiectivul procedurii de verificare pentru subsisteme ar trebui să fie clarificat în anexa VI la Directiva 2008/57/CE. În plus, principiile referitoare la procedura de verificare în cazul unor modificări ale subsistemelor existente ar trebui să fie definite în aceeași anexă.

(4)

Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul comitetului instituit în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2008/57/CE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexele V și VI la Directiva 2008/57/CE se înlocuiesc cu textul care figurează în anexele I și respectiv II la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 2016 cel târziu. Comisiei îi sunt comunicate de îndată de către statele membre textele respectivelor acte.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(3)   Republica Cipru și Republica Malta nu au obligația de a transpune și a aplica prezenta directivă atât timp cât nu există un sistem feroviar pe teritoriile lor.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 decembrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 191, 18.7.2008, p. 1.


ANEXA I

„ANEXA V

DECLARAȚIA «CE» DE VERIFICARE A SUBSISTEMELOR

1.   DECLARAȚIA «CE» DE VERIFICARE A SUBSISTEMELOR

Declarația «CE» de verificare a unui subsistem este o declarație efectuată de către «solicitant» în sensul articolului 18, în care acesta declară pe răspunderea sa exclusivă că subsistemul în cauză, care a fost supus procedurilor de verificare relevante, respectă cerințele din legislația relevantă a Uniunii, inclusiv orice norme naționale relevante.

Declarația «CE» de verificare și documentele însoțitoare trebuie să fie datate și semnate.

Declarația «CE» de verificare trebuie să se bazeze pe informațiile rezultate în urma procedurii «CE» de verificare pentru subsisteme, prevăzută în anexa VI. Declarația trebuie să fie întocmită în aceeași limbă ca și dosarul tehnic care însoțește declarația «CE» de verificare și trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:

(a)

trimiterea la prezenta directivă, la specificațiile tehnice de interoperabilitate (STI) și la normele aplicabile la nivel național;

(b)

trimiterea la STI-urile sau la părțile din acestea pentru care nu s-a examinat conformitatea în cursul procedurii CE de verificare și la normele naționale care au fost aplicate în cazul unei derogări, al aplicării parțiale a STI-urilor din motive de adaptare sau de reînnoire, al unei perioade de tranziție pentru o STI sau într-un caz specific;

(c)

denumirea și adresa «solicitantului» în sensul articolului 18 (indicându-se denumirea comercială și adresa completă; în cazul reprezentantului autorizat, se indică și denumirea comercială a entității contractante sau a producătorului);

(d)

o scurtă descriere a subsistemului;

(e)

denumirea (denumirile) și adresa (adresele), precum și numărul (numerele) de identificare ale organismului (organismelor) notificat(e) care a(u) efectuat verificările «CE» menționate la articolul 18;

(f)

denumirea (denumirile) și adresa (adresele), precum și numărul (numerele) de identificare ale organismului (organismelor) notificat(e) care a(u) efectuat evaluarea conformității cu alte reglementări care decurg din tratat;

(g)

denumirea (denumirile) și adresa (adresele) organismului (organismelor) desemnat(e) care a(u) efectuat verificarea (verificările) conformității cu normele naționale menționate la articolul 17 alineatul (3);

(h)

denumirea și adresa organismului (organismelor) de evaluare care a (au) întocmit rapoartele de evaluare a siguranței, legate de utilizarea metodelor de siguranță comune (MSC), în ceea ce privește evaluarea riscurilor, în cazurile prevăzute de prezenta directivă;

(i)

trimiteri la documentele conținute în dosarul tehnic care însoțește declarația «CE» de verificare;

(j)

toate dispozițiile relevante, provizorii sau finale, pe care trebuie să le respecte subsistemele și, în special, orice restricții sau condiții de funcționare, dacă este cazul;

(k)

identitatea semnatarului (adică persoana fizică sau persoanele autorizate să semneze declarația).

Atunci când în anexa VI se face trimitere la «declarația intermediară de verificare» (DIV), dispozițiile prezentei secțiuni se aplică declarației respective.

2.   DECLARAȚIA «CE» DE VERIFICARE A SUBSISTEMELOR ÎN CAZUL UNOR MODIFICĂRI

În cazul unei modificări, care nu este o înlocuire în cadrul întreținerii, a unui subsistem care face obiectul unei declarații «CE» de verificare, se aplică, fără a aduce atingere articolului 20, dispozițiile de mai jos.

2.1.   Dacă entitatea care introduce modificarea demonstrează că modificarea nu afectează caracteristicile de proiectare de bază ale subsistemului, care sunt relevante pentru conformitatea cu cerințele privind parametrii de bază:

(a)

entitatea care introduce modificarea actualizează trimiterile din documentele conținute în dosarul tehnic care însoțește declarația «CE» de verificare;

(b)

nu trebuie întocmită o nouă declarație «CE» de verificare.

2.2.   Dacă entitatea care introduce modificarea demonstrează că modificarea afectează caracteristicile de proiectare de bază ale subsistemului, care sunt relevante pentru conformitatea cu cerințele privind unii parametri de bază:

(a)

entitatea care introduce modificarea întocmește o declarație «CE» de verificare complementară cu trimitere la parametrii de bază vizați;

(b)

declarația «CE» de verificare complementară este însoțită de o listă cuprinzând documentele care nu mai sunt valabile din dosarul tehnic inițial care însoțește declarația «CE» de verificare inițială;

(c)

dosarul tehnic care însoțește declarația «CE» de verificare cuprinde o demonstrație a faptului că impactul modificărilor se limitează la parametrii de bază menționați la litera (a);

(d)

dispozițiile de la secțiunea 1 din prezenta anexă se aplică mutatis mutandis acestei declarații «CE» de verificare complementare;

(e)

declarația «CE» de verificare inițială este considerată valabilă pentru parametrii de bază care nu sunt vizați de modificare.

3.   DECLARAȚIA «CE» DE VERIFICARE A SUBSISTEMELOR ÎN CAZUL UNOR VERIFICĂRI SUPLIMENTARE

O declarație «CE» de verificare a unui subsistem poate fi completată în cazul efectuării unor verificări suplimentare, în special atunci când acestea sunt necesare pentru a obține o autorizație suplimentară de punere în funcțiune. În acest caz, domeniul de aplicare al declarației complementare este limitat la domeniul de aplicare al verificărilor suplimentare.”


ANEXA II

„ANEXA VI

PROCEDURA «CE» DE VERIFICARE A SUBSISTEMELOR

1.   PRINCIPII GENERALE

Verificarea «CE» înseamnă o procedură efectuată de solicitant în sensul articolului 18 pentru a demonstra că cerințele din legislația relevantă a Uniunii, inclusiv orice norme naționale relevante referitoare la un subsistem, au fost respectate și că subsistemul poate fi autorizat pentru punerea în funcțiune.

2.   CERTIFICAT DE VERIFICARE ELIBERAT DE UN ORGANISM NOTIFICAT

2.1.   Introducere

În sensul prezentei directive, verificarea prin trimitere la STI-uri este procedura prin care un organism notificat verifică și certifică faptul că subsistemul respectă specificațiile tehnice de interoperabilitate (STI) relevante.

Această dispoziție nu afectează obligațiile entității contractante sau ale producătorului (adică ale solicitantului în sensul articolului 18 de a respecta celelalte acte legislative aplicabile care decurg din tratat, inclusiv orice verificări pe care organismele de evaluare trebuie să le efectueze conform celorlalte acte legislative.

2.2.   Declarația intermediară de verificare (DIV)

2.2.1.   Principii

La cererea entității contractante sau a producătorului (adică a solicitantului în sensul articolului 18, verificările pot fi efectuate pentru părți ale unui subsistem sau se pot limita la anumite etape ale procedurii de verificare. În aceste cazuri, rezultatele verificării pot fi documentate într-o «declarație intermediară de verificare» (DIV) emisă de organismul notificat ales de entitatea contractantă sau de producător (adică de solicitant în sensul articolului 18.

DIV trebuie să facă trimitere la STI-urile în raport cu care a fost evaluată conformitatea.

2.2.2.   Părțile subsistemului

Solicitantul în sensul articolului 18 poate cere o DIV pentru orice parte rezultată în urma deciziei sale de a diviza subsistemul. Fiecare parte este verificată în fiecare dintre etapele prevăzute la punctul 2.2.3.

2.2.3.   Etapele procedurii de verificare

Subsistemul sau anumite părți ale subsistemului sunt verificate în fiecare dintre următoarele etape:

(a)

proiectarea generală;

(b)

producție: construcția subsistemului, incluzând, în special, activitățile de construcții civile, fabricarea, asamblarea elementelor constitutive, reglajele generale;

(c)

încercarea finală.

Solicitantul (în sensul articolului 18) poate cere o DIV pentru etapa de proiectare (inclusiv pentru testele de tip) și pentru etapa de producție pentru întregul subsistem sau pentru orice parte rezultată în urma deciziei solicitantului de a diviza subsistemul (a se vedea punctul 2.2.2).

2.3.   Certificatul de verificare

2.3.1.   Organismele notificate responsabile pentru verificare evaluează proiectarea, producția și încercarea finală a subsistemului și întocmesc certificatul de verificare destinat entității contractante sau producătorului (adică solicitantului în sensul articolului 18), care, la rândul său, întocmește declarația «CE» de verificare. Certificatul de verificare trebuie să facă trimitere la STI-urile în raport cu care a fost evaluată conformitatea.

Dacă un subsistem nu a fost evaluat în ceea ce privește conformitatea sa cu toate STI-urile relevante (de exemplu, în cazul unei derogări, al aplicării parțiale a STI-urilor din motive de adaptare sau de reînnoire, al unei perioade de tranziție pentru o STI sau într-un caz specific), certificatul de verificare face trimitere în mod precis la STI-urile sau la părțile acestora pentru care conformitatea nu a fost examinată de către organismul notificat în cursul procedurii de verificare.

2.3.2.   Dacă au fost eliberate DIV-uri, organismul notificat responsabil pentru verificarea subsistemului ține seama de aceste DIV-uri și, înainte de eliberarea certificatului de verificare:

(a)

verifică dacă DIV-urile acoperă în mod corect cerințele relevante ale STI-urilor;

(b)

verifică toate aspectele care nu sunt acoperite de DIV-uri; și

(c)

verifică încercarea finală a subsistemului în ansamblul său.

2.3.3.   În cazul unei modificări a unui subsistem acoperit deja de un certificat de verificare, organismul notificat efectuează numai acele examinări și încercări care sunt relevante și necesare, adică evaluarea va viza doar acele părți ale subsistemului care s-au modificat și interfețele lor cu părțile nemodificate ale subsistemului.

2.3.4.   Fiecare organism notificat implicat în verificarea unui subsistem întocmește un dosar tehnic în conformitate cu articolul 18 alineatul (3), care acoperă sfera de cuprindere a activităților sale.

2.4.   Dosarul tehnic care însoțește declarația «CE» de verificare

Dosarul tehnic care însoțește declarația CE de verificare trebuie să fie întocmit de solicitant (în sensul articolului 18) și trebuie să conțină următoarele:

(a)

caracteristicile tehnice legate de proiect, inclusiv planuri generale și detaliate privind execuția, scheme electrice și hidraulice, scheme ale circuitelor de control, descrierea sistemelor automate și de procesare a datelor la un nivel de detaliere suficient pentru a documenta verificarea efectuată a conformității, documentația privind operarea și întreținerea etc. relevante pentru subsistemul respectiv;

(b)

lista elementelor constitutive de interoperabilitate, menționate la articolul 5 alineatul (3) litera (d), care sunt încorporate în subsistem;

(c)

dosarele tehnice menționate la articolul 18 alineatul (3), întocmite de fiecare dintre organismele notificate implicate în verificarea subsistemului, care trebuie să cuprindă:

copii ale declarațiilor «CE» de conformitate și, unde este cazul, declarații «CE» de adecvare pentru utilizare întocmite pentru elementele constitutive de interoperabilitate menționate la articolul 5 alineatul (3) litera (d), însoțite, unde este cazul, de note de calcul corespunzătoare și o copie a înregistrărilor încercărilor și ale examinărilor efectuate de organismele notificate în baza specificațiilor tehnice comune;

în cazul în care sunt disponibile, DIV-urile care însoțesc certificatul de verificare, inclusiv rezultatul verificării efectuate de organismul notificat cu privire la valabilitatea DIV-urilor;

certificatul de verificare, însoțit de notele de calcul corespunzătoare și semnat de organismul notificat responsabil pentru verificare, în care se declară că subsistemul îndeplinește cerințele STI-urilor relevante și se menționează orice rezerve formulate în cursul desfășurării activităților și care nu au fost retrase; certificatul de verificare trebuie să fie însoțit și de rapoartele de inspecție și de audit întocmite de același organism în exercitarea atribuțiilor sale menționate la punctele 2.5.2 și 2.5.3;

(d)

certificatele de verificare eliberate în conformitate cu alte acte legislative care decurg din tratat;

(e)

în cazul în care este necesară verificarea integrării în siguranță în conformitate cu articolul 15, dosarul tehnic relevant include raportul (rapoartele) evaluatorilor privind metodele de siguranță comune (MSC) pentru evaluarea riscului menționate la articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2004/49/CE.

2.5.   Supravegherea de către organismele notificate

2.5.1.   Organismul notificat responsabil pentru verificarea producției trebuie să aibă acces permanent în șantierele de construcții, în atelierele de producție, în depozite și, dacă este cazul, în instalațiile de prefabricare sau de încercare și, în general, în toate incintele în care consideră că îi este necesar accesul pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Organismul notificat trebuie să primească de la entitatea contractantă sau de la producători (adică solicitantul în sensul articolului 18) toate documentele necesare în acest scop și, în special, planurile de implementare și documentația tehnică referitoare la subsistem.

2.5.2.   Organismul notificat responsabil pentru verificarea implementării trebuie să efectueze periodic audituri în vederea confirmării respectării STI-urilor relevante. Acest organism trebuie să furnizeze persoanelor responsabile de implementare un raport de audit. Prezența acestuia poate fi necesară în anumite etape ale lucrărilor de construcție.

2.5.3.   În plus, organismul notificat poate efectua vizite neanunțate pe șantier sau în atelierele de producție. Cu ocazia unor astfel de vizite, organismul notificat poate efectua audituri complete sau parțiale. Organismul respectiv trebuie să furnizeze persoanelor responsabile de implementare un raport de inspecție și, dacă este cazul, un raport de audit.

2.5.4.   Organismul notificat trebuie să fie în măsură să monitorizeze un subsistem pe care este montat un element constitutiv de interoperabilitate pentru a evalua, atunci când STI corespunzătoare o cere, adecvarea acestuia pentru utilizare în domeniul feroviar căruia îi este destinat.

2.6.   Prezentare

O copie a dosarului tehnic care însoțește declarația «CE» de verificare trebuie să fie păstrată de producător sau de entitatea contractantă (adică de solicitant în sensul articolului 18 pe toată durata de funcționare a subsistemului. Acest dosar este comunicat oricărui stat membru la cerere.

Documentația depusă pentru o cerere de autorizare a punerii în funcțiune se depune la autoritatea națională de siguranță din statul membru în care se solicită autorizarea. Autoritatea națională de siguranță poate cere ca o parte dintre documentele depuse împreună cu autorizația sau părți din acestea să fie traduse în propria sa limbă.

2.7.   Publicare

Fiecare organism notificat trebuie să publice periodic informații relevante cu privire la:

(a)

cererile de verificare și DIV-urile primite;

(b)

cererile de evaluare a conformității și a adecvării pentru utilizare a elementelor constitutive de interoperabilitate;

(c)

DIV-urile eliberate sau refuzate;

(d)

certificatele de conformitate și certificatele «CE» de adecvare pentru utilizare eliberate sau refuzate;

(e)

certificatele de verificare eliberate sau refuzate.

2.8.   Limba

Dosarele și corespondența referitoare la procedura «CE» de verificare trebuie să fie redactate într-o limbă oficială a Uniunii, din statul membru în care entitatea contractantă sau producătorii (adică solicitantul în sensul articolului 18) sunt stabiliți sau într-o limbă oficială a Uniunii acceptată de către entitatea contractantă sau producători (adică solicitantul în sensul articolului 18).

3.   CERTIFICAT DE VERIFICARE ELIBERAT DE UN ORGANISM DESEMNAT

3.1.   Introducere

În cazul în care se aplică norme naționale, verificarea include o procedură prin care organismul desemnat în temeiul articolului 17 alineatul (3) al treilea paragraf (organismul desemnat) verifică și certifică faptul că subsistemul este conform cu normele naționale notificate în conformitate cu articolul 17 alineatul (3), pentru fiecare stat membru în care se are în vedere autorizarea punerii în funcțiune a subsistemului.

3.2.   Certificatul de verificare

Organismul desemnat întocmește certificatul de verificare destinat entității contractante sau producătorilor (adică solicitantului în sensul articolului 18).

Certificatul conține o trimitere precisă la norma (normele) națională (naționale) a cărei (căror) conformitate a fost examinată de organismul desemnat în procesul de verificare.

În cazul normelor naționale referitoare la subsistemele care compun un vehicul, organismul desemnat împarte certificatul în două părți: o parte care cuprinde trimiterile la acele norme naționale care se referă strict la compatibilitatea tehnică dintre vehicul și rețeaua în cauză și o parte pentru toate celelalte norme naționale.

3.3.   Dosarul tehnic

Dosarul tehnic întocmit de organismul desemnat și care însoțește certificatul de verificare în cazul normelor naționale trebuie să fie inclus în dosarul tehnic care însoțește certificatul «CE» de verificare, menționat la punctul 2.4, și să conțină datele tehnice relevante pentru evaluarea conformității subsistemului cu normele naționale în cauză.

3.4.   Limba

Dosarele și corespondența referitoare la procedura «CE» de verificare trebuie să fie redactate într-o limbă oficială a Uniunii, din statul membru în care entitatea contractantă sau producătorii (adică solicitantul în sensul articolului 18) sunt stabiliți sau într-o limbă oficială a Uniunii acceptată de entitatea contractantă sau de producători (adică de solicitant în sensul articolului 18).

4.   VERIFICAREA UNOR PĂRȚI ALE SUBSISTEMELOR ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 18 ALINEATUL (5)

În cazul în care se eliberează un certificat de verificare pentru anumite părți ale unui subsistem, dispozițiile prezentei anexe se aplică mutatis mutandis părților în cauză.”


Top