Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014D0252

    2014/252/UE: Decizia Consiliului din 14 aprilie 2014 privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Republica Turcia privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală

    JO L 134, 7.5.2014, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 14/04/2014

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2014/252/oj

    Related international agreement

    7.5.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 134/1


    DECIZIA CONSILIULUI

    din 14 aprilie 2014

    privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Republica Turcia privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală

    (2014/252/UE)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 79, alineatul (3), coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    având în vedere aprobarea Parlamentului European,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu Decizia 2012/499/UE a Consiliului (1), Acordul între Uniunea Europeană și Republica Turcia privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 16 decembrie 2013, sub rezerva încheierii sale.

    (2)

    Acordul instituie un comitet mixt de readmisie care își va adopta propriul regulament de procedură. Este oportun să se prevadă o procedură simplificată pentru stabilirea poziției Uniunii în acest caz.

    (3)

    În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

    (4)

    În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

    (5)

    În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

    (6)

    Acordul ar trebui să fie aprobat,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Acordul între Uniunea Europeană și Republica Turcia privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală se aprobă în numele Uniunii.

    Textul acordului se atașează la prezenta decizie.

    Articolul 2

    Președintele Consiliului procedează, în numele Uniunii, la notificarea prevăzută la articolul 24 alineatul (2) din acord, pentru a exprima consimțământul Uniunii Europene de a își asuma obligații în temeiul acordului (2).

    Articolul 3

    Comisia, asistată de experți din statele membre, reprezintă Uniunea în cadrul Comitetului mixt de readmisie, instituit prin articolul 19 din acord.

    Articolul 4

    Poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt de readmisie în ceea ce privește adoptarea regulamentului de procedură al acestuia, astfel cum se prevede la articolul 19 alineatul (5) din acord, este adoptată de către Comisie după consultarea unui comitet special, desemnat de Consiliu.

    Articolul 5

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

    Adoptată la Luxemburg, 14 aprilie 2014.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    A. TSAFTARIS


    (1)  JO L 244, 8.9.2012, p. 4.

    (2)  Data intrării în vigoare a acordului se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.


    Top