EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R1178

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1178/2013 al Comisiei din 20 noiembrie 2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește condițiile de autorizare a substanței active etoprofos Text cu relevanță pentru SEE

JO L 312, 21.11.2013, p. 33–35 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/1178/oj

21.11.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 312/33


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1178/2013 AL COMISIEI

din 20 noiembrie 2013

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește condițiile de autorizare a substanței active etoprofos

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special al doilea caz prevăzut la articolul 21 alineatul (3) și articolul 78 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Directiva 2007/52/CE a Comisiei (2) a inclus substanța etoprofos ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3), cu condiția ca statele membre în cauză să se asigure că notificatorul la cererea căruia substanța etoprofos a fost inclusă în respectiva anexă oferă informații de confirmare suplimentare sub formă de studii cu privire la riscul pentru păsări și mamiferele care se hrănesc cu râme.

(2)

Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt listate în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).

(3)

În intervalul de timp prevăzut pentru prezentarea acestora, notificatorul a prezentat statului membru raportor, Regatul Unit, informații suplimentare sub forma unor studii privind riscul pentru păsări și mamiferele care se hrănesc cu râme.

(4)

Regatul Unit a evaluat informațiile suplimentare transmise de notificator și, la 5 septembrie 2011, a prezentat această evaluare celorlalte state membre, Comisiei și Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) sub forma unui addendum la proiectul de raport de evaluare.

(5)

Comisia a consultat autoritatea, care, la 30 ianuarie 2013, și-a prezentat avizul privind evaluarea riscului prezentat de etoprofos (5). Proiectul de raport de evaluare, addendumul și avizul autorității au fost examinate de statele membre și de Comisie în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și au fost finalizate la data de 3 octombrie 2013 sub forma raportului de examinare al Comisiei pentru etoprofos.

(6)

Comisia a invitat notificatorul să își prezinte observațiile pe marginea proiectului de examinare pentru etoprofos.

(7)

Comisia a ajuns la concluzia că informațiile suplimentare de confirmare au arătat că dacă nu se impun restricții suplimentare, nu poate fi exclusă prezența unui risc ridicat pentru păsări și mamiferele care se hrănesc cu râme.

(8)

Se confirmă faptul că substanța activă etoprofos trebuie considerată a fi fost autorizată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009. Pentru a reduce la minimum expunerea păsărilor și a mamiferelor care se hrănesc cu râme, este totuși necesar să se aplice restricții suplimentare în ceea ce privește utilizările acestei substanțe active și să se prevadă măsuri specifice de reducere a riscurilor pentru protejarea acestor specii.

(9)

Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.

(10)

Statelor membre ar trebui să li se acorde timp pentru a modifica sau retrage autorizațiile pentru produsele de protecție a plantelor care conțin etoprofos.

(11)

În ceea ce privește produsele de protecție a plantelor care conțin etoprofos, în cazul în care statele membre acordă o perioadă de grație în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, această perioadă ar trebui să expire cel târziu la 18 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului.

(12)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011

Partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Atunci când este necesar, statele membre modifică sau retrag, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, autorizațiile existente pentru produsele de protecție a plantelor care conțin etoprofos ca substanță activă, până la 11 iunie 2014.

Articolul 3

Perioada de grație

Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 este cât mai scurtă posibil și expiră cel târziu la 11 iunie 2015.

Articolul 4

Intrarea in vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 noiembrie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 309, 24.11.2009, p. 1.

(2)  Directiva 2007/52/CE a Comisiei din 16 august 2007 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în vederea includerii substanțelor active etoprofos, pirimifos-metil și fipronil (JO L 214, 17.8.2007, p. 3).

(3)  Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, 19.8.1991, p. 1).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).

(5)  Concluzia examinării inter pares a evaluării riscului utilizării ca pesticid pe baza datelor de confirmare prezentate pentru substanța activă etoprofos. EFSA Journal 2013, 11(2):3089. [27 pp.] doi:10.2903/j.efsa.2013.3089. Document disponibil online la adresa: www.efsa.europa.eu/efsajournal.htm


ANEXĂ

Coloana „Dispoziții specifice”, rândul 155, etoprofos, din partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se înlocuiește cu următorul text:

„PARTEA A

Pot fi autorizate numai utilizările ca nematocid și insecticid prin aplicare în sol. Poate fi autorizată doar o singură aplicare pe sezon, într-o doză care nu depășește 6 kg de substanță activă/ha.

Autorizările se limitează la utilizatori profesioniști.

PARTEA B

Atunci când evaluează cererile de autorizare a produselor de protecție a plantelor care conțin etoprofos pentru alte utilizări decât tratarea cartofilor care nu sunt destinați consumului uman sau animal, statele membre vor acorda o atenție specială criteriilor de la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și se vor asigura că sunt furnizate toate datele și informațiile necesare, înainte de eliberarea unei astfel de autorizații.

Pentru punerea în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se vor lua în considerare concluziile raportului de examinare pentru etoprofos, în special apendicele I și II, în forma lor finalizată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală la 16 martie 2007.

În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită următoarelor aspecte:

(a)

expunerea alimentară a consumatorilor;

(b)

siguranța operatorilor, asigurându-se că în condițiile de utilizare autorizate este prescrisă utilizarea unor echipamente adecvate de protecție individuală și respiratorie și a altor măsuri de limitare a riscurilor, cum ar fi utilizarea unui dispozitiv închis de transfer pentru distribuirea produsului;

(c)

protejarea păsărilor, a mamiferelor, a organismelor acvatice, a apelor de suprafață și a celor subterane expuse riscurilor.

Condițiile de autorizare includ măsuri de limitare a riscurilor, cum ar fi zone-tampon și asigurarea unei încorporări complete a granulelor în sol.”


Top