This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32013R0974
Commission Implementing Regulation (EU) No 974/2013 of 11 October 2013 on the derogations from the rules of origin laid down in Annex II to the Agreement establishing an Association between the European Union and its Member States, on the one hand, and Central America on the other, that apply within quotas for certain products from Nicaragua
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 974/2013 al Comisiei din 11 octombrie 2013 privind derogările de la regulile de origine prevăzute în anexa II la Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte, care se aplică în cadrul contingentelor tarifare pentru anumite produse originare din Nicaragua

JO L 272, 12.10.2013, pp. 10–19
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
|
12.10.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 272/10 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 974/2013 AL COMISIEI
din 11 octombrie 2013
privind derogările de la regulile de origine prevăzute în anexa II la Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte, care se aplică în cadrul contingentelor tarifare pentru anumite produse originare din Nicaragua
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Decizia 2012/734/UE a Consiliului din 25 iunie 2012 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte, precum și aplicarea provizorie a părții IV din acord referitoare la comerț (1), în special articolul 6,
întrucât:
|
(1) |
Prin Decizia 2012/734/UE, Consiliul a autorizat semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). În temeiul Deciziei 2012/734/UE, acordul se aplică cu titlu provizoriu până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia. |
|
(2) |
Anexa II la acord vizează definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă. Pentru un anumit număr de produse, apendicele 2A la anexa menționată prevede posibilitatea aplicării unor derogări de la regulile de origine prevăzute în apendicele 2 la anexa II în cadrul contingentelor anuale. Deoarece Uniunea a decis să utilizeze această posibilitate, este necesar să se prevadă condițiile de aplicare a respectivelor derogări pentru importurile din Nicaragua. |
|
(3) |
Contingentele stabilite în apendicele 2A la anexa II ar trebui să fie gestionate pe principiul „primul venit, primul servit”, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (2). |
|
(4) |
Dreptul de a beneficia de concesiile tarifare ar trebui condiționat de prezentarea unei dovezi pertinente de origine autorităților vamale, în conformitate cu prevederile acordului. |
|
(5) |
Întrucât acordul se aplică cu titlu provizoriu de la 1 august 2013, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu aceeași dată. |
|
(6) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) Regulile de origine prevăzute în apendicele 2A la anexa II la Acordul de instituire a unei asocieri între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și America Centrală, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), se aplică produselor enumerate în anexa la prezentul regulament.
(2) Regulile de origine menționate la alineatul (1) se aplică prin derogare de la regulile de origine prevăzute în apendicele 2 la anexa II la acord, în cadrul contingentelor prevăzute în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Pentru a beneficia de derogarea prevăzută la articolul 1, produsele enumerate în anexă sunt însoțite de o dovadă a originii conform prevederilor din anexa II la acord.
Articolul 3
Contingentele prevăzute în anexă se gestionează în conformitate cu articolele 308a, 308b și 308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.
Articolul 4
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 august 2013.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 11 octombrie 2013.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
ANEXĂ
NICARAGUA
Fără a aduce atingere regulilor de interpretare a Nomenclaturii combinate, textul descrierii produselor trebuie considerat ca având o valoare pur indicativă, domeniul de aplicare al regimului preferențial fiind determinat, în contextul prezentei anexe, de codurile NC existente la momentul adoptării prezentului regulament.
Pentru contingentele tarifare cu numerele de ordine cuprinse între 09.7105 și 09.7138, volumul total al contingentului anual nu poate depăși următorul număr de articole (perechi) pentru anul calendaristic respectiv:
|
SA |
2013 |
2014 |
2015 |
2016 |
2017 |
Din 2018 |
|
Numărul total de unități pe an (contingentul total pe an, limite per subpoziție) |
3 645 833 |
9 537 500 |
10 325 000 |
11 112 500 |
11 900 000 |
12 687 500 |
|
Nr. de ordine |
Codul NC |
Descrierea mărfurilor |
Perioada contingentară |
Volum contingentar anual [în articole (perechi) dacă nu se specifică altfel] |
|
09.7105 |
6104 23 00 |
Ansambluri pentru femei sau fete, din fibre sintetice |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
20 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
54 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
58 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
62 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
66 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
70 000 |
|||
|
09.7106 |
6104 42 00 |
Rochii pentru femei sau fete, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
81 250 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
210 600 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
226 200 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
241 800 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
257 400 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
273 000 |
|||
|
09.7107 |
6104 43 00 |
Rochii pentru femei sau fete, din fibre sintetice |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
31 250 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
81 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
87 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
93 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
99 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
105 000 |
|||
|
09.7108 |
6104 53 00 |
Fuste și fuste-pantalon pentru femei sau fete, din fibre sintetice |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
12 500 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
32 400 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
34 800 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
37 200 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
39 600 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
42 000 |
|||
|
09.7109 |
6104 63 00 |
Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi pentru femei sau fete, din fibre sintetice |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
125 000 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
324 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
348 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
372 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
396 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
420 000 |
|||
|
09.7110 |
6105 10 00 |
Cămăși și bluze, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
320 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
831 600 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
893 200 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
954 800 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
1 016 400 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
1 078 000 |
|||
|
09.7111 |
6106 10 00 |
Cămăși, bluze, bluze-cămașă, tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
245 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
637 200 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
684 400 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
731 600 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
778 800 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
826 000 |
|||
|
09.7112 |
6106 20 00 |
Cămăși, bluze, bluze-cămașă, tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete, din fibre sintetice sau artificiale |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
166 667 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
432 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
464 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
496 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
528 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
560 000 |
|||
|
09.7113 |
6107 11 00 |
Chiloți și indispensabili, tricotați sau croșetați, pentru bărbați sau băieți, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
1 495 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
3 877 200 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
4 164 400 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
4 451 600 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
4 738 800 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
5 026 000 |
|||
|
09.7114 |
6107 12 00 |
Chiloți și indispensabili, tricotați sau croșetați, pentru bărbați sau băieți, din fibre sintetice sau artificiale |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
220 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
572 400 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
614 800 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
657 200 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
699 600 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
742 000 |
|||
|
09.7115 |
6108 22 00 |
Slipuri și chiloți pentru femei sau fete, tricotați sau croșetați, din fibre sintetice sau artificiale |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
1 158 333 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
3 002 400 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
3 224 800 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
3 447 200 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
3 669 600 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
3 892 000 |
|||
|
09.7116 |
6109 10 00 |
Tricouri (T-shirts) și maiouri de corp, tricotate sau croșetate, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
1 620 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
4 201 200 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
4 512 400 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
4 823 600 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
5 134 800 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
5 446 000 |
|||
|
09.7117 |
6109 90 |
Tricouri (T-shirts) și maiouri de corp, tricotate sau croșetate, din alte materiale textile în afară de bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
416 667 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
1 080 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
1 160 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
1 240 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
1 320 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
1 400 000 |
|||
|
09.7118 |
6203 23 |
Ansambluri pentru bărbați sau băieți, din fibre sintetice |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
20 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
54 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
58 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
62 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
66 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
70 000 |
|||
|
09.7119 |
6203 42 |
Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi pentru bărbați sau băieți, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
416 667 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
1 080 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
1 160 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
1 240 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
1 320 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
1 400 000 |
|||
|
09.7120 |
6203 43 |
Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi pentru bărbați sau băieți, din fibre sintetice |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
195 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
507 600 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
545 200 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
582 800 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
620 400 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
658 000 |
|||
|
09.7121 |
6204 43 00 |
Rochii pentru femei sau fete, din fibre sintetice |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
102 083 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
264 600 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
284 200 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
303 800 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
323 400 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
343 000 |
|||
|
09.7122 |
6204 44 00 |
Rochii pentru femei sau fete, din fibre artificiale |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
58 333 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
151 200 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
162 400 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
173 600 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
184 800 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
196 000 |
|||
|
09.7123 |
6204 62 |
Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi pentru femei sau fete, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
570 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
1 479 600 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
1 589 200 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
1 698 800 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
1 808 400 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
1 918 000 |
|||
|
09.7124 |
6204 63 |
Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi pentru femei sau fete, din fibre sintetice |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
145 833 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
378 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
406 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
434 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
462 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
490 000 |
|||
|
09.7125 |
6205 20 00 |
Cămăși pentru bărbați sau băieți, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
137 500 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
356 400 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
382 800 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
409 200 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
435 600 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
462 000 |
|||
|
09.7126 |
6207 11 00 |
Chiloți și indispensabili pentru bărbați sau băieți, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
152 083 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
394 200 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
423 400 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
452 600 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
481 800 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
511 000 |
|||
|
09.7127 |
6207 19 00 |
Chiloți și indispensabili pentru bărbați sau băieți, din alte materiale textile |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
22 917 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
59 400 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
63 800 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
68 200 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
72 600 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
77 000 |
|||
|
09.7128 |
6207 21 00 |
Cămăși de noapte și pijamale pentru bărbați sau băieți, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
39 583 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
102 600 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
110 200 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
117 800 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
125 400 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
133 000 |
|||
|
09.7129 |
6207 22 00 |
Cămăși de noapte și pijamale pentru bărbați sau băieți, din fibre sintetice sau artificiale |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
8 333 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
21 600 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
23 200 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
24 800 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
26 400 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
28 000 |
|||
|
09.7130 |
6207 91 00 |
Bluze și maiouri de corp, halate de baie, halate de casă și articole similare pentru bărbați sau pentru băieți, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
66 667 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
172 800 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
185 600 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
198 400 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
211 200 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
224 000 |
|||
|
09.7131 |
6208 21 00 |
Cămăși de noapte și pijamale pentru femei sau fete, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
41 667 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
108 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
116 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
124 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
132 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
140 000 |
|||
|
09.7132 |
6208 22 00 |
Cămăși de noapte și pijamale pentru femei sau fete, din fibre sintetice sau artificiale |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
37 500 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
97 200 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
104 400 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
111 600 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
118 800 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
126 000 |
|||
|
09.7133 |
6208 91 00 |
Bluze de corp și cămăși de zi, chiloți, neglijeuri, halate de baie, halate de casă și articole similare, pentru femei sau fete, din bumbac |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
4 167 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
10 800 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
11 600 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
12 400 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
13 200 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
14 000 |
|||
|
09.7134 |
6208 92 00 |
Bluze de corp și cămăși de zi, chiloți, neglijeuri, halate de baie, halate de casă și articole similare, pentru femei sau fete, din fibre sintetice sau artificiale |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
4 167 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
10 800 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
11 600 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
12 400 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
13 200 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
14 000 |
|||
|
09.7135 |
6212 10 |
Sutiene și bustiere, chiar tricotate sau croșetate |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
12 500 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
32 400 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
34 800 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
37 200 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
39 600 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
42 000 |
|||
|
09.7136 |
6212 20 00 |
Corsete și corsete-chilot, chiar tricotate sau croșetate |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
208 333 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
540 000 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
580 000 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
620 000 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
660 000 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
700 000 |
|||
|
09.7137 |
6212 30 00 |
Corsete combinate, chiar tricotate sau croșetate |
De la 1.8.2013 la 31.12.2013 |
8 333 |
|
De la 1.1.2014 la 31.12.2014 |
21 600 |
|||
|
De la 1.1.2015 la 31.12.2015 |
23 200 |
|||
|
De la 1.1.2016 la 31.12.2016 |
24 800 |
|||
|
De la 1.1.2017 la 31.12.2017 |
26 400 |
|||
|
De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și pentru fiecare perioadă ulterioară de la 1.1 la 31.12 |
28 000 |
|||
|
09.7138 |
6212 90 00 |
Corsete, bretele, suspensoare, jartiere și articole similare și părțile lor, chiar tricotate sau croșetate |