This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32013R0767
Commission Implementing Regulation (EU) No 767/2013 of 8 August 2013 withdrawing the approval of the active substance bitertanol, in accordance with Regulation (EC) No 1107/2009 of the European Parliament and of the Council concerning the placing of plant protection products on the market, and amending Commission Implementing Regulation (EU) No 540/2011 Text with EEA relevance
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 767/2013 al Comisiei din 8 august 2013 de revocare a autorizației acordate pentru substanța activă bitertanol, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei Text cu relevanță pentru SEE
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 767/2013 al Comisiei din 8 august 2013 de revocare a autorizației acordate pentru substanța activă bitertanol, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei Text cu relevanță pentru SEE
JO L 214, 9.8.2013, p. 5–6
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
9.8.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 214/5 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 767/2013 AL COMISIEI
din 8 august 2013
de revocare a autorizației acordate pentru substanța activă bitertanol, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special al doilea caz prevăzut la articolul 21 alineatul (3) și articolul 78 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1278/2011 al Comisiei (2) a autorizat bitertanol ca substanță activă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, cu condiția ca solicitantul la cererea căruia a fost autorizată această substanță să furnizeze informații de confirmare suplimentare cu privire la implicațiile de ordin toxicologic ale impurităților BUE 1662, denumite astfel din motive de confidențialitate, și ale compusului 3-clorofenoxi până la 30 iunie 2012. |
(2) |
Solicitantul la cererea căruia a fost autorizată substanța bitertanol nu a prezentat niciun fel de informații de confirmare până la termenul-limită de 30 iunie 2012. Prin scrisoarea din 11 decembrie 2011, acesta informase deja Comisia cu privire la intenția sa de a nu prezenta respectivele informații. |
(3) |
În consecință, este necesar să se revoce autorizația acordată pentru bitertanol. |
(4) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1278/2011 ar trebui abrogat. |
(5) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (3) ar trebui modificat în consecință. |
(6) |
Statelor membre ar trebui să li se acorde timp pentru a revoca autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin bitertanol. |
(7) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Revocarea autorizației
Autorizația acordată pentru substanța activă bitertanol este revocată.
Articolul 2
Abrogarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1278/2011
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1278/2011 se abrogă.
Articolul 3
Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011
Rândul 21, „bitertanol”, din partea B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se elimină.
Articolul 4
Măsuri tranzitorii
Statele membre revocă autorizațiile acordate pentru produsele fitosanitare care conțin bitertanol ca substanță activă până la 1 martie 2014.
Articolul 5
Perioadă de grație
Orice perioadă de grație acordată de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 este cât mai scurtă posibil și expiră cel târziu la 12 luni de la revocarea autorizației respective.
Articolul 6
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 8 august 2013.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(1) JO L 309, 24.11.2009, p. 1.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1278/2011 al Comisiei din 8 decembrie 2011 de autorizare a substanței active bitertanol în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei și a Deciziei 2008/934/CE a Comisiei (JO L 327, 9.12.2011, p. 49).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).