Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R0728

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 728/2013 al Comisiei din 25 iulie 2013 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

JO L 203, 30.7.2013, pp. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/728/oj

30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 203/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 728/2013 AL COMISIEI

din 25 iulie 2013

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a aceluiași tabel.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 iulie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

Algirdas ŠEMETA

Membru al Comisiei


(1)   JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)   JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare (Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

O rotilă compusă din:

o placă dreptunghiulară din oțel inoxidabil cu 4 găuri și cu dimensiuni de aproximativ 14 × 10 cm,

o carcasă din oțel inoxidabil cu formă de furcă cu o articulație pivotantă care se rotește la 360°,

un pneu din cauciuc cu un diametru de aproximativ 13 cm și o lățime de aproximativ 4 cm,

o jantă din material plastic cu rulment.

Rotila poate fi montată pe diferite articole, precum cărucioare, paturi de spital și alt mobilier.

 (*1) a se vedea imaginea

7326 90 98

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1, 3 (b) și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate și a textului codurilor NC 7326 , 7326 90 și 7326 90 98 .

Este exclusă clasificarea la poziția 8302 , deoarece această poziție include numai rotilele cu un diametru de maximum 75 mm sau o lățime de maximum 30 mm (a se vedea nota 2 de la capitolul 83).

Destinația principală a rotilei nu este inerentă caracteristicilor sale obiective, deoarece ea poate fi la fel de bine utilizată pentru mărfuri, de exemplu, de la poziția 8716 (cărucioare), de la poziția 9402 (paturi de spital) sau de la poziția 9403 (alt mobilier). Clasificarea ca parte a unui articol specific este așadar exclusă.

Rotila este un articol compus din materiale diferite (oțel inoxidabil, cauciuc și plastic). Componenta care conferă rotilei caracterul esențial este carcasa din oțel inoxidabil, deoarece aceasta constituie baza structurii rotilei.

Prin urmare, rotița trebuie clasificată la codul NC 7326 90 98 ca alt articol din fier sau oțel.

Image 1

(*1)  Imaginea are un caracter strict informativ.


Top