EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R0645

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 645/2013 al Comisiei din 4 iulie 2013 de interzicere a activităților de pescuit ale capcanelor înregistrate în Spania și care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană

JO L 187, 6.7.2013, p. 2–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2013

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2013/645/oj

6.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 187/2


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 645/2013 AL COMISIEI

din 4 iulie 2013

de interzicere a activităților de pescuit ale capcanelor înregistrate în Spania și care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (1), în special articolul 36 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 40/2013 al Consiliului din 21 ianuarie 2013 de stabilire, pentru 2013, a posibilităților de pescuit disponibile în apele UE și, pentru navele din UE, în anumite ape din afara UE pentru anumite stocuri de pește și grupe de stocuri de pește care fac obiectul unor negocieri sau acorduri internaționale (2) stabilește cantitatea de ton roșu care poate fi pescuită în 2013 în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană cu capcanele și de către navele de pescuit ale Uniunii Europene.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 302/2009 al Consiliului din 6 aprilie 2009 privind un plan multianual de refacere a stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 43/2009 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1559/2007 (3), impune statelor membre să informeze Comisia cu privire la cotele individuale alocate navelor lor care au o lungime de peste 24 de metri. În cazul navelor de capturare cu lungimea mai mică de 24 m și al capcanelor, statele membre trebuie să informeze Comisia cel puțin cu privire la cotele alocate organizațiilor de producători sau grupurilor de nave care pescuiesc cu unelte similare.

(3)

Rolul politicii comune în domeniul pescuitului este de a asigura viabilitatea pe termen lung a sectorului pescuitului printr-o exploatare sustenabilă a resurselor acvatice vii, pe baza principiului precauției.

(4)

În conformitate cu articolul 36 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului, în cazul în care Comisia constată, pe baza informațiilor furnizate de statele membre și a altor informații de care dispune, că posibilitățile de pescuit disponibile pentru Uniunea Europeană, un stat membru sau un grup de state membre sunt considerate a fi epuizate în cazul uneia sau mai multor unelte sau în cazul uneia sau mai multor flote, aceasta informează în consecință statul membru respectiv (statele membre respective) și interzice activitățile de pescuit în zona în cauză pentru uneltele de pescuit, stocurile de pește, grupurile de stocuri de pește sau flotele implicate.

(5)

Informațiile deținute de Comisie arată că posibilitățile de pescuit pentru ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană alocate capcanelor înregistrate în Spania au fost epuizate.

(6)

La 10, 12 și 19 iunie, Spania a informat Comisia cu privire la faptul că a impus încetarea activităților de pescuit ale celor 4 capcane ale sale active în 2013 în domeniul pescuitului de ton roșu, cu începere de la 11 iunie pentru două capcane, de la 12 iunie pentru o capcană și de la 20 iunie pentru cea de-a patra capcană, acest lucru ducând la interzicerea tuturor activităților începând cu 20 iunie 2013, ora 00:00.

(7)

Fără a se aduce atingere acțiunilor întreprinse de Spania menționate mai sus, este necesară confirmarea de către Comisie a interzicerii pescuitului de ton roșu în Oceanul Atlantic la est de meridianul de 45° longitudine vestică și în Marea Mediterană, cel mai târziu cu începere din 20 iunie 2013, ora 00:00.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se interzice pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către capcanele înregistrate în Spania, cel mai târziu cu începere din 20 iunie 2013, ora 00:00.

Tonul roșu capturat de aceste capcane după data respectivă nu se păstrează la bord, nu se pune în cuști pentru îngrășare sau creștere, nu se transbordează, nu se transferă, nu se recoltează și nu se debarcă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 iulie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

Maria DAMANAKI

Membru al Comisiei


(1)  JO L 343, 22.12.2009, p.1.

(2)  JO L 23, 25.1.2013, p.1.

(3)  JO L 96, 15.4.2009, p.1.


Top