Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R0492

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 492/2013 al Comisiei din 28 mai 2013 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 533/2007, (CE) nr. 536/2007 și (CE) nr. 442/2009 în ceea ce privește cantitățile disponibile pentru contingentele tarifare de import în temeiul regulamentelor respective

JO L 142, 29.5.2013, pp. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2020; abrogare implicită prin 32020R0760

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/492/oj

29.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 142/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 492/2013 AL COMISIEI

din 28 mai 2013

de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 533/2007, (CE) nr. 536/2007 și (CE) nr. 442/2009 în ceea ce privește cantitățile disponibile pentru contingentele tarifare de import în temeiul regulamentelor respective

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1), în special articolul 144 alineatul (1) coroborat cu articolul 4,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 533/2007 al Comisiei din 14 mai 2007 privind deschiderea și gestionarea unor contingente tarifare în sectorul cărnii de pasăre (2), Regulamentul (CE) nr. 536/2007 al Comisiei din 15 mai 2007 privind deschiderea și modul de gestionare a unui contingent tarifar pentru carnea de pasăre, alocat Statelor Unite ale Americii (3) și Regulamentul (CE) nr. 442/2009 al Comisiei din 27 mai 2009 privind deschiderea și gestionarea unor contingente tarifare comunitare în sectorul cărnii de porc (4) deschid contingente tarifare pentru anumite cantități de carne de pasăre și produse din carne de porc.

(2)

Acordul sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii în temeiul articolului XXIV alineatul (6) și al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor din listele de angajamente ale Republicii Bulgaria și ale României în cursul procesului lor de aderare la Uniunea Europeană, aprobat prin Decizia 2013/125/UE a Consiliului (5) prevede acordarea de către Uniune a unor cantități suplimentare acoperite de contingente tarifare de import pentru carne de pasăre și produse din carne de porc. Prin urmare, cantitățile disponibile pentru respectivele contingente tarifare de import ale Uniunii pentru carne de pasăre și carne de porc ar trebui ajustate.

(3)

Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 533/2007, (CE) nr. 536/2007 și (CE) nr. 442/2009 ar trebui modificate în consecință.

(4)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 533/2007 se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 536/2007 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 442/2009 se modifică în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică din anul de cotă care începe la 1 iulie 2013.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 mai 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)   JO L 125, 15.5.2007, p. 9.

(3)   JO L 128, 16.5.2007, p. 6.

(4)   JO L 129, 28.5.2009, p. 13.

(5)   JO L 69, 13.3.2013, p. 4.


ANEXA I

Tabelul din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 533/2007 se modifică după cum urmează:

1.

în rândul pentru grupa nr. P 2, cifrele din coloana „Cantități anuale (în tone)” se înlocuiesc cu „8 570”;

2.

în rândul pentru grupa nr. P 3, cifrele din coloana „Cantități anuale (în tone)” se înlocuiesc cu „2 705”;

3.

în rândul pentru grupa nr. P 4, cifrele din coloana „Cantități anuale (în tone)” se înlocuiesc cu „1 781”.


ANEXA II

În tabelul din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 536/2007, cifrele din coloana „Cantitatea totală în greutate a produsului (în tone) începând cu 1 iulie 2006 ” se înlocuiesc cu „ 21 345 ” și titlul coloanei respective se înlocuiește cu „Cantitatea anuală (în tone)”.


ANEXA III

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 442/2009 se modifică după cum urmează:

1.

în tabelul din partea A, în rândul corespunzător numărului de ordine 09.0123, cifrele din a patra coloană „Cantitate în tone (greutatea produsului)” se înlocuiesc cu „6 135”;

2.

în tabelul din partea B, în rândul corespunzător numărului de ordine 09.4170, cifrele din a patra coloană „Cantitate în tone (greutatea produsului)” se înlocuiesc cu „4 922”.


Top