Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32013R0479

Regulamentul (UE) nr. 479/2013 al Consiliului din 13 mai 2013 privind derogarea de la obligativitatea prezentării declarațiilor sumare de intrare și de ieșire pentru mărfurile din Uniune care sunt transportate prin coridorul Neum

JO L 139, 25.5.2013, pp. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 23/05/2017

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/479/oj

25.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 139/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 479/2013 AL CONSILIULUI

din 13 mai 2013

privind derogarea de la obligativitatea prezentării declarațiilor sumare de intrare și de ieșire pentru mărfurile din Uniune care sunt transportate prin coridorul Neum

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Tratatul de aderare a Croației, în special articolul 3 alineatul (4),

având în vedere Actul privind condițiile de aderare a Croației, în special articolul 43,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 9 decembrie 2011, statele membre ale Uniunii și Croația au semnat Tratatul privind aderarea Croației la Uniunea Europeană („Tratatul de aderare”). În temeiul articolului 3 alineatul (3) din Tratatul de aderare, acesta urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2013, cu condiția ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse până la acea dată.

(2)

În conformitate cu articolul 2 din Actul privind condițiile de aderare a Croației, precum și adaptările la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (denumit în continuare „actul privind condițiile de aderare”), începând de la data aderării, dispozițiile tratatelor și ale actelor adoptate de instituții înainte de aderare au caracter obligatoriu pentru Croația, în condițiile stabilite în tratatele respective, precum și în actul privind condițiile de aderare.

(3)

Teritoriul Neum („coridorul Neum”) este un loc prin care teritoriul Bosniei și Herțegovinei ajunge la coasta Mării Adriatice, separând astfel zona Dubrovnik de restul teritoriului Croației. Turismul este extrem de important pentru economia locală, reprezentată de întreprinderi mici și mijlocii dependente de livrările din restul teritoriului Croației. Valoarea acestor livrări nu depășește, în mod obișnuit, suma de 10 000 EUR pe fiecare lot, iar 89 % din aceste mărfuri au statutul de mărfuri aflate în liberă circulație pe teritoriul Croației.

(4)

Conform articolului 43 din actul privind condițiile de aderare, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabilește condițiile în care se poate deroga de la obligativitatea prezentării declarației sumare de intrare sau de ieșire în ceea ce privește mărfurile din Uniune care traversează coridorul Neum.

(5)

În conformitate cu articolele 36a, 36b, 182a și 182b din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (1) (denumit în continuare „Codul vamal comunitar”), mărfurile care intră pe teritoriul vamal al Uniunii sau care îl părăsesc trebuie să fie însoțite de o declarație sumară depusă în prealabil în format electronic care să conțină datele necesare pentru efectuarea analizei de risc.

(6)

Având în vedere caracteristicile specifice ale economiei locale, este necesar să se prevadă derogări de la obligația de a prezenta declarații sumare de intrare și de ieșire pentru mărfurile din Uniune care traversează coridorul Neum.

(7)

Autoritățile vamale trebuie să efectueze analize de risc și controale vamale de securitate eficiente pe baza datelor conținute de factură și de documentele de transport care însoțesc mărfurile.

(8)

Regimul curent derogă de la principiul prezentării datelor referitoare la siguranță și securitate înainte de plecare și înainte de sosire, în format electronic, instituit în temeiul Codului vamal comunitar. Pentru a garanta efectuarea unor analize de risc și a unor controale eficace și eficiente în scopul siguranței și securității, Croația trebuie să se asigure că punctele de trecere a frontierei din coridorul Neum dispun de resursele umane, echipamentele și dispozitivele de control necesare.

(9)

În cazul în care se constată că un lot nu îndeplinește cerințele prezentului regulament, reintrarea acestuia pe teritoriul Croației nu trebuie autorizată, cu excepția cazului în care a fost efectuată o evaluare a riscurilor implicate și s-au adoptat măsuri eficiente și specifice, bazate pe o analiză de risc.

(10)

Pe lângă schimburile de informații în scopul garantării siguranței și securității, conform prevederii de la articolul 4g alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (2), Croația ar trebui să informeze periodic Comisia, conform procedurilor din cadrul comun de gestionare a riscurilor, cu privire la neregulile constatate și, după caz, cu privire la măsurile care au fost adoptate ulterior referitoare la transportul mărfurilor prin coridorul Neum.

(11)

În termen de cel mult doi ani de la data aderării Croației, Comisia ar trebui să efectueze o evaluare menită să verifice aplicarea corectă a prezentului regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Prezentul regulament stabilește normele în temeiul cărora:

(a)

mărfurile din Uniune care părăsesc teritoriul Croației pentru a traversa coridorul Neum sunt scutite de obligativitatea prezentării unei declarații sumare de ieșire;

(b)

mărfurile din Uniune care reintră pe teritoriul Croației după ce au traversat coridorul Neum sunt scutite de obligativitatea prezentării unei declarații sumare de intrare.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:

1.

„mărfuri din Uniune” înseamnă mărfurile definite la articolul 4 alineatul (7) din Codul vamal comunitar;

2.

„zona Dubrovnik” înseamnă Dubrovnik și zona înconjurătoare de pe teritoriul Croației, care este separată de coridorul Neum de teritoriul principal al Croației;

3.

„teritoriul principal al Croației” înseamnă teritoriul Croației, cu excepția zonei Dubrovnik;

4.

„coridorul Neum” înseamnă suprafața care face parte din teritoriul Bosniei și Herțegovinei și care separă zona Dubrovnik de teritoriul principal al Croației;

5.

„autorități vamale” înseamnă autoritățile vamale din Croația de la punctele de trecere a frontierei de ieșire și de reintrare aflate la capetele coridorului Neum;

6.

„ieșire” înseamnă ieșirea mărfurilor, fie dinspre zona Dubrovnik către teritoriul principal al Croației prin coridorul Neum, fie de pe teritoriul principal al Croației înspre zona Dubrovnik prin coridorul Neum;

7.

„reintrare” înseamnă intrarea mărfurilor în zona Dubrovnik dinspre teritoriul principal al Croației prin coridorul Neum sau în teritoriului principal al Croației dinspre zona Dubrovnik prin coridorul Neum.

Articolul 3

Derogare de la obligația de a depune o declarație sumară de intrare sau de ieșire

(1)   Nu este necesară depunerea unei declarații sumare de ieșire pentru mărfurile din Uniune la ieșirea acestora.

(2)   Nu este necesară depunerea unei declarații sumare de intrare pentru mărfurile din Uniune la reintrarea lor.

Articolul 4

Condițiile de aplicare a derogării

Articolul 3 se aplică dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

valoarea totală a fiecărui lot de mărfuri din Uniune care traversează coridorul Neum nu depășește suma de 10 000 EUR sau suma echivalentă în moneda locală;

(b)

mărfurile menționate la litera (a) din prezentul articol sunt însoțite de facturi sau de documente de transport care:

(i)

conțin cel puțin informațiile menționate la articolul 317 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, precum și valoarea totală a mărfurilor;

(ii)

poartă marcajele oficiale aplicate de autoritățile vamale la ieșire;

(iii)

sunt prezentate autorităților vamale spre verificare în momentul reintrării.

Articolul 5

Controale vamale

(1)   Analiza de risc asociată controalelor vamale aplicate mărfurilor din Uniune care traversează coridorul Neum poate fi efectuată de către autoritățile vamale prin alte mijloace decât tehnicile de prelucrare automată a datelor.

(2)   Croația se asigură că punctele de trecere a frontierei la ieșirea de pe teritoriul său și la reintrarea pe teritoriul său a mărfurilor transportate prin coridorul Neum dispun de toate resursele, echipamentele, instalațiile de control și capacitățile necesare pentru a pune în aplicare prezentul regulament de la data aderării sale.

(3)   La ieșire, autoritățile vamale trebuie:

(a)

să stabilească o limită de timp pentru transportul mărfurilor din Uniune prin coridorul Neum;

(b)

să indice limita de timp împreună cu data avizării facturii sau a documentului de transport astfel cum se menționează la articolul 4 litera (b) punctul (ii);

(c)

în cazul în care consideră necesar acest lucru, să sigileze spațiul în care se găsesc mărfurile sau fiecare ambalaj individual cu mărfuri care urmează să fie transportate prin coridorul Neum.

(4)   În momentul reintrării, autoritățile vamale trebuie:

(a)

să efectueze analiza de risc în principal în scopuri de securitate și siguranță;

(b)

să verifice facturile sau documentele de transport care însoțesc mărfurile;

(c)

să verifice respectarea limitei de timp menționate la alineatul (3) litera (a) din prezentul articol;

(d)

să verifice integritatea sigiliilor, dacă au fost aplicate în conformitate cu alineatul (3) litera (c) din prezentul articol;

(e)

dacă este cazul, să verifice fizic mărfurile;

(f)

dacă este cazul, să înlăture sigiliile.

(5)   În cazul în care autoritățile vamale stabilesc că nu au fost respectate condițiile prevăzute la articolul 4, acestea permit reintrarea unui astfel de transport dacă:

(a)

a fost efectuată o analiză de risc eficace;

(b)

pe baza rezultatelor analizei de risc menționate la litera (a), autoritățile vamale au adoptat măsuri eficace care vizează în mod specific să prevină riscurile legate de siguranță și securitate.

Articolul 6

Informare

Croația informează Comisia cu privire la orice nereguli constatate în legătură cu aplicarea prezentului regulament și cu privire la măsurile concrete care au fost luate pentru a remedia neregulile respective, în orice moment dar nu mai târziu de 1 martie 2014.

Articolul 7

Raport

Comisia prezintă Consiliului un raport de evaluare a aplicării prezentului regulament, cel târziu în termen de doi ani de la aderarea Croației.

Articolul 8

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare sub rezerva și de la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 mai 2013.

Pentru Consiliu

Președintele

S. COVENEY


(1)   JO L 302, 19.10.1992, p. 1.

(2)   JO L 253, 11.10.1993, p. 1.


Top