This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32013L0023
Council Directive 2013/23/EU of 13 May 2013 adapting certain directives in the field of financial services, by reason of the accession of the Republic of Croatia
Directiva 2013/23/UE a Consiliului din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor directive în domeniul serviciilor financiare, având în vedere aderarea Republicii Croația
Directiva 2013/23/UE a Consiliului din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor directive în domeniul serviciilor financiare, având în vedere aderarea Republicii Croația
JO L 158, 10.6.2013, pp. 362–364
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
In force
|
10.6.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 158/362 |
DIRECTIVA 2013/23/UE A CONSILIULUI
din 13 mai 2013
de adaptare a anumitor directive în domeniul serviciilor financiare, având în vedere aderarea Republicii Croația
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Tratatul de aderare a Croației, în special articolul 3 alineatul (4),
având în vedere Actul de aderare a Croației, în special articolul 50,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
În temeiul articolului 50 din Actul de aderare a Croației, în cazul în care aderarea impune adaptarea unor acte ale instituțiilor adoptate înainte de data aderării, iar adaptările necesare nu sunt prevăzute în actul de aderare respectiv sau în anexele la acesta, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, adoptă în acest scop actele necesare, dacă actul originar nu a fost adoptat de Comisie. |
|
(2) |
Actul final al Conferinței în cursul căreia a fost redactat și adoptat Tratatul de aderare a Croației a indicat faptul că Înaltele Părți Contractante au ajuns la un acord politic cu privire la un set de adaptări ale actelor adoptate de către instituții, necesare având în vedere aderarea, și că acestea invită Consiliul și Comisia să adopte înainte de aderare aceste adaptări, completate și actualizate, dacă este necesar, pentru a ține seama de evoluția dreptului Uniunii. |
|
(3) |
Prin urmare, Directivele 73/239/CEE (1), 2002/83/CE (2), 2005/68/CE (3) și 2009/138/CE (4) ar trebui modificate în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Directivele 73/239/CEE, 2002/83/CE, 2005/68/CE și 2009/138/CE se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezenta directivă.
Articolul 2
(1) Statele membre adoptă și publică, cel târziu până la data aderării Croației la Uniune, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte.
Statele membre aplică actele respective de la data aderării Croației la Uniune.
Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre transmit Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare sub rezerva și de la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Croației.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 13 mai 2013.
Pentru Consiliu
Președintele
S. COVENEY
(1) Prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare generală directă (JO L 228, 16.8.1973, p. 3).
(2) Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viață (JO L 345, 19.12.2002, p. 1).
(3) Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2005 privind reasigurarea (JO L 323, 9.12.2005, p. 1).
(4) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
ANEXĂ
1.
La articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Directiva 73/239/CEE se introduce următorul text:|
„— |
în cazul Republicii Croația: «dioničko društvo», «društvo za uzajamno osiguranje».” |
2.
Directiva 2002/83/CE se modifică după cum urmează:|
(a) |
la articolul 6 alineatul (1) litera (a), după mențiunea referitoare la Republica Franceză se introduce următorul text:
|
|
(b) |
la articolul 18 alineatul (3), după a cincea liniuță se introduce următorul text:
|
3.
În anexa I la Directiva 2005/68/CE, după mențiunea referitoare la Republica Franceză se introduce următorul text:|
„— |
pentru Republica Croația: «dioničko društvo»;”. |
4.
Directiva 2009/138/CE se modifică după cum urmează:|
(a) |
la articolul 73 alineatul (5) primul paragraf, se adaugă următoarea literă:
|
|
(b) |
anexa III se modifică după cum urmează:
|