This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32012R0978
Regulation (EU) No 978/2012 of the European Parliament and of the Council of 25 October 2012 applying a scheme of generalised tariff preferences and repealing Council Regulation (EC) No 732/2008
Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului
Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului
JO L 303, 31.10.2012, p. 1–82
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
In force: This act has been changed. Current consolidated version: 28/11/2023
31.10.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 303/1 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 978/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 25 octombrie 2012
de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),
întrucât:
(1) |
Începând din 1971, Comunitatea a acordat preferințe comerciale țărilor în curs de dezvoltare, în cadrul sistemului său generalizat de preferințe tarifare. |
(2) |
Politica comercială comună a Uniunii are la bază principiile și urmărește obiectivele stabilite în dispozițiile generale care reglementează acțiunea externă a Uniunii, prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană („TUE”). |
(3) |
Uniunea își propune să definească și să continue politicile comune și acțiunile în vederea favorizării dezvoltării durabile a țărilor în curs de dezvoltare, pe plan economic, social și ecologic, cu scopul primordial de a eradica sărăcia. |
(4) |
Politica comercială comună a Uniunii trebuie să respecte și să consolideze obiectivele politicii Uniunii în domeniul cooperării pentru dezvoltare prevăzute la articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), în special eradicarea sărăciei și promovarea dezvoltării durabile și a bunei guvernări în țările în curs de dezvoltare. Aceasta trebuie să fie în conformitate cu cerințele Organizației Mondiale a Comerțului („OMC”), în special cu Decizia privind tratamentul diferențiat și mai favorabil, reciprocitatea și o mai mare participare a țărilor în curs de dezvoltare („clauza de abilitare”), adoptată prin Acordul general pentru tarife și comerț („GATT”) în 1979, în temeiul căreia statele membre ale OMC pot acorda un tratament diferențiat și mai favorabil țărilor în curs de dezvoltare. |
(5) |
Comunicarea Comisiei din 7 iulie 2004 intitulată „Țări în curs de dezvoltare, comerț internațional și dezvoltare durabilă: rolul sistemului comunitar generalizat de preferințe (SGP) în deceniul 2006-2015” prezintă orientările de aplicare a sistemului de preferințe tarifare generalizate pentru perioada 2006-2015. |
(6) |
Regulamentul (CE) nr. 732/2008 al Consiliului din 22 iulie 2008 de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare începând cu 1 ianuarie 2009 (2), astfel cum a fost extins prin Regulamentul (UE) nr. 512/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului (3), dispune aplicarea sistemului generalizat de preferințe tarifare („sistemul”) până la 31 decembrie 2013 sau până în momentul aplicării sistemului prevăzut de prezentul regulament, dacă intervine mai devreme. După acest moment, sistemul ar trebui să se aplice în continuare timp de 10 ani de la data aplicării preferințelor prevăzute de prezentul regulament, cu excepția regimului special în favoarea țărilor cel mai puțin dezvoltate, care ar trebui să se aplice în continuare fără termen de expirare. |
(7) |
Oferind un acces preferențial la piața Uniunii, sistemul ar trebui să sprijine țările în curs de dezvoltare în eforturile lor de a reduce sărăcia și de a promova buna guvernanță și dezvoltarea durabilă, ajutându-le să genereze venituri suplimentare prin intermediul comerțului internațional, care să poată fi reinvestite ulterior pentru propria lor dezvoltare, și, în plus, să își diversifice economiile. Preferințele tarifare din cadrul sistemului ar trebui să se concentreze pe sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare care au nevoi mai mari legate de dezvoltare, comerț și finanțe. |
(8) |
Sistemul este alcătuit dintr-un regim general și două regimuri speciale. |
(9) |
Regimul general ar trebui acordat tuturor țărilor în curs de dezvoltare care au aceleași nevoi în ce privește dezvoltarea și care se află în stadii similare de dezvoltare economică. Țările clasificate de Banca Mondială ca având venituri mari sau venituri medii-superioare înregistrează un nivel al veniturilor pe cap de locuitor care le permite să atingă un grad mai înalt de diversificare, fără intervenția sistemului de preferințe tarifare, și includ acele economii care și-au încheiat cu succes tranziția de la economia centralizată la economia de piață. Țările respective nu au aceleași nevoi de dezvoltare, comerciale și financiare ca restul țărilor în curs de dezvoltare. Acestea sunt într-o fază diferită de dezvoltare economică, cu alte cuvinte nu se află într-o poziție similară cu aceea a țărilor în curs de dezvoltare mai vulnerabile; și, pentru a preveni discriminarea nejustificată, este nevoie să fie tratate în mod diferit. În plus, utilizarea preferințelor tarifare acordate în cadrul sistemului de către țările cu venituri mari sau medii-superioare mărește presiunea concurențială asupra exporturilor din țările mai sărace și mai vulnerabile și, prin urmare, ar putea impune o povară de nejustificat pentru țările în curs de dezvoltare mai vulnerabile. Regimul general ia în considerare faptul că nevoile de dezvoltare, comerț și finanțe se pot schimba și garantează că acordul rămâne deschis dacă situația unei țări se modifică. Din motive de coerență, preferințele tarifare acordate în cadrul regimului general nu ar trebui extinse la țările în curs de dezvoltare care beneficiază de un acord de acces preferențial pe piață încheiat cu Uniunea, care oferă cel puțin același nivel de preferințe tarifare ca și SGP, pentru cvasitotalitatea schimburilor comerciale. Pentru ca o țară beneficiară și operatorii economici să aibă timpul necesar pentru o adaptare în bune condiții, regimul general ar trebui să fie în continuare acordat pe o perioadă de doi ani de la data punerii în aplicare a unui regim de acces preferențial pe piață, iar această dată ar trebui menționată în lista țărilor care beneficiază de regimul general. |
(10) |
Ar trebui considerate eligibile pentru sistem țările enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 732/2008 și țările care beneficiază de acces preferențial autonom pe piața Uniunii în temeiul Regulamentului (CE) nr. 732/2008, al Regulamentului (CE) nr. 55/2008 al Consiliului din 21 ianuarie 2008 de introducere a unor preferințe comerciale autonome pentru Republica Moldova (4), al Regulamentului (CE) nr. 2007/2000 al Consiliului din 18 septembrie 2000 privind introducerea de măsuri comerciale excepționale în favoarea țărilor și teritoriilor participante și legate de procesul de stabilizare și asociere pus în aplicare de către Uniunea Europeană (5). Teritoriile de peste mări asociate Uniunii și țările și teritoriile de peste mări ale țărilor care nu sunt enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 732/2008 nu ar trebui considerate eligibile pentru sistem. |
(11) |
Regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe se bazează pe conceptul de dezvoltare durabilă recunoscut de convențiile și instrumentele internaționale, precum Declarația Organizației Națiunilor Unite („ONU”) privind dreptul la dezvoltare din 1986, Declarația de la Rio privind mediul și dezvoltarea din 1992, Declarația Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă din 1998, Declarația mileniului a ONU din 2000 și Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă din 2002. Prin urmare, sistemul de preferințe tarifare suplimentare acordate în temeiul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe ar trebui să fie acordat acelor țări în curs de dezvoltare care sunt vulnerabile din cauza lipsei de diversificare și a integrării insuficiente în sistemul comercial internațional, în scopul de a le ajuta să își asume sarcinile și responsabilitățile speciale care rezultă din ratificarea principalelor convenții internaționale privind drepturile omului și drepturile muncii, protecția mediului și buna guvernanță, precum și din punerea în aplicare efectivă a acestora. |
(12) |
Preferințele ar trebui concepute astfel încât să încurajeze creșterea economică și, în acest fel, să răspundă pozitiv cerințelor unei dezvoltări durabile. În consecință, în cadrul regimului special de încurajare, taxele vamale ad valorem pentru țările beneficiare în cauză ar trebui să fie suspendate. Taxele specifice ar trebui, de asemenea, să fie suspendate, cu excepția cazului în care sunt combinate cu o taxă vamală ad valorem. |
(13) |
Țările care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe ar trebui să beneficieze de preferințe tarifare suplimentare dacă, la cererea acestora, Comisia stabilește dacă sunt respectate condițiile relevante. Ar trebui să existe posibilitatea de a înainta cereri de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Țările care beneficiază de preferințele tarifare oferite de sistem în temeiul Regulamentului (CE) nr. 732/2008 ar trebui, de asemenea, să transmită o nouă cerere. |
(14) |
Comisia ar trebui să monitorizeze stadiul ratificării convențiilor internaționale privind drepturile omului și dreptul la muncă, protecția mediului și buna guvernanță și punerea efectivă în aplicare a acestora, examinând concluziile și recomandările organismelor de supraveghere relevante instituite în temeiul convențiilor respective („organismele de supraveghere relevante”). O dată la doi ani, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind stadiul ratificării convențiilor respective, privind respectarea de către țările beneficiare a obligațiilor de raportare asumate în temeiul convențiilor respective și privind stadiul punerii în aplicare a convențiilor. |
(15) |
În scopul monitorizării și al retragerii preferințelor, sunt esențiale rapoartele organismelor de supraveghere relevante. Cu toate acestea, rapoartele pot fi însoțite de alte surse de informații, cu condiția ca acestea să fie corecte și fiabile. Fără a aduce atingere altor surse, acestea ar putea include informații din partea societății civile, a partenerilor sociali, a Parlamentului European și a Consiliului. |
(16) |
Regimul special în favoarea țărilor cel mai puțin dezvoltate ar trebui să asigure în continuare accesul pe piața Uniunii, fără plata de taxe vamale, al produselor originare din țările cel mai puțin dezvoltate, recunoscute și clasificate astfel de ONU, cu excepția comerțului cu arme. Atunci când o țară nu mai este clasificată de ONU ca țară cel mai puțin dezvoltată, ar trebui să se stabilească o perioadă de tranziție pentru a atenua orice efect defavorabil determinat de eliminarea preferințelor tarifare acordate în cadrul acestui regim. Preferințele tarifare acordate în cadrul regimului special pentru țările cel mai puțin dezvoltate ar trebui acordate în continuare pentru țările cel mai puțin dezvoltate care beneficiază de un alt regim de acces preferențial pe piața Uniunii. |
(17) |
Pentru a asigura compatibilitatea cu dispozițiile privind accesul pe piața zahărului din acordurile de parteneriat economic, pentru importurile de produse încadrate la poziția tarifară 1701 din Tariful vamal comun, ar trebui să se solicite o licență de import până la 30 septembrie 2015. |
(18) |
În ceea ce privește regimul general, ar trebui menținută diferențierea între regimurile tarifare preferențiale pentru produse nesensibile și regimurile tarifare preferențiale pentru produse sensibile, pentru a se ține seama de situația sectoarelor care produc aceleași produse în Uniune. |
(19) |
Produsele nesensibile ar trebui să beneficieze în continuare de suspendarea taxelor vamale prevăzute de Tariful vamal comun, în timp ce produsele sensibile ar trebui să beneficieze de o reducere tarifară, pentru a asigura o rată de utilizare satisfăcătoare, ținând seama, în același timp, de situația industriilor corespondente din Uniune. |
(20) |
O astfel de reducere tarifară ar trebui să fie suficient de atrăgătoare pentru a încuraja comercianții să utilizeze oportunitățile oferite în cadrul regimului. Prin urmare, taxele ad valorem ar trebui reduse, la modul general, cu o valoare forfetară de 3,5 puncte procentuale din taxa corespunzătoare clauzei „națiunii celei mai favorizate”, în timp ce astfel de taxe pentru textile și pentru produsele textile ar trebui reduse cu 20 %. Taxele specifice ar trebui reduse cu 30 %. Atunci când se prevede o taxă minimă, aceasta nu ar trebui să se aplice. |
(21) |
Taxele vamale ar trebui suspendate în totalitate atunci când, în urma aplicării tratamentului preferențial pentru o declarație de import individuală, ar rezulta o taxă ad valorem mai mică sau egală cu 1 % sau o taxă specifică mai mică sau egală cu 2 EUR, întrucât costul perceperii unor asemenea taxe ar putea fi superior încasărilor. |
(22) |
Graduarea ar trebui să se facă pe baza criteriilor legate de secțiunile și capitolele din Tariful vamal comun. Graduarea ar trebui să se aplice pe secțiuni sau subsecțiuni, pentru a reduce numărul cazurilor de graduare pe produse eterogene. Graduarea pe secțiuni sau subsecțiuni (alcătuite din capitole) pentru o țară beneficiară ar trebui să se aplice atunci când secțiunea în cauză îndeplinește criteriile de graduare timp de trei ani consecutiv, pentru a ameliora previzibilitatea și caracterul echitabil al graduării prin eliminarea efectelor variațiilor semnificative și excepționale ale statisticilor privind importurile. Graduarea nu ar trebui să se aplice în cazul țărilor beneficiare ale regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe și nici în cazul țărilor beneficiare ale regimului special în favoarea țărilor cel mai puțin dezvoltate, acestea având caracteristici economice asemănătoare, care le fac vulnerabile datorită bazei de export scăzute, nediversificate. |
(23) |
Pentru a garanta că vor beneficia de sistem doar acele țări cărora le este destinat, ar trebui să se aplice preferințele tarifare prevăzute în prezentul regulament și regulile privind originea produselor prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (6). |
(24) |
În vederea promovării obiectivelor prevăzute în anumite convenții internaționale privind principalele drepturi ale omului și drepturile muncii, violarea gravă și sistematică a principiilor acestora ar trebui să se numere printre motivele de retragere temporară a regimurilor în conformitate cu sistemul. Preferințele tarifare prevăzute de regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe ar trebui să fie retrase temporar dacă țara beneficiară încalcă obligația pe care și-a asumat-o de a menține ratificarea și punerea efectivă în aplicare a convențiilor respective sau de a respecta cerințele de raportare impuse de convențiile respective, sau dacă țara beneficiară nu cooperează cu procedurile de monitorizare ale Uniunii, stabilite prin prezentul regulament. |
(25) |
Ținând seama de situația politică din Birmania/Myanmar și din Belarus, retragerea temporară a tuturor preferințelor tarifare la importul produselor originare din Birmania/Myanmar sau din Belarus ar trebui să rămână în vigoare. |
(26) |
Pentru a realiza un echilibru între necesitatea pentru o mai bună orientare, mai multă coerență și transparență, pe de o parte, și o mai bună promovare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe printr-un sistem de preferințe comerciale unilaterale, pe de altă parte, competența de a adopta acte legislative în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să îi fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificările anexelor la prezentul regulament și retragerea temporară a preferințelor tarifare din cauza incapacității de a adera la principiile dezvoltării durabile și ale bunei guvernanțe, precum și în ceea ce privește normele procedurale privind depunerea cererilor pentru preferințele tarifare acordate în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, desfășurarea anchetelor de retragere temporară și salvgardare în scopul stabilirii de dispoziții tehnice uniforme și detaliate. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu. |
(27) |
În vederea oferirii unui cadru stabil pentru operatorii economici, competența adoptării unui act în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește abrogarea unei decizii privind retragerea temporară în temeiul procedurii de urgență înainte ca respectiva decizie de retragere temporară a preferințelor tarifare să intre în vigoare, în cazul în care motivele care justificau retragerea temporară încetează să mai fie valabile. |
(28) |
Pentru a asigura condiții unitare de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (7). |
(29) |
Procedura consultativă ar trebui utilizată pentru adoptarea actelor de punere în aplicare de suspendare a preferințelor tarifare pe anumite secțiuni din SGP pentru țările beneficiare și la inițierea procedurilor de retragere temporară, ținând seama de natura și impactul actelor respective. |
(30) |
Prin urmare, procedura de examinare ar trebui să fie utilizată pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind anchetele de salvgardare și la suspendarea regimurilor preferențiale în cazul în care importurile ar putea genera perturbări grave pe piețele Uniunii. |
(31) |
Pentru a asigura integritatea și buna funcționare a sistemului, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile atunci când, în cazuri bine întemeiate legate de retragerile temporare datorate nerespectării procedurilor și obligațiilor vamale, acest lucru este impus de motive de extremă urgență. |
(32) |
În vederea oferirii unui cadru stabil pentru operatorii economici, după încheierea perioadei maxime de șase luni, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile atunci când, în cazuri bine întemeiate legate de încetarea sau prelungirea retragerilor temporare datorate nerespectării procedurilor și obligațiilor vamale, acest lucru este impus de motive de extremă urgență. |
(33) |
De asemenea, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile dacă, în cazuri justificate în mod corespunzător legate de anchetele de salvgardare, acest lucru este impus de motive de extremă urgență legate de deteriorarea situației economice și/sau financiare a producătorilor din Uniune, care ar fi dificil de remediat. |
(34) |
Comisia ar trebui să raporteze cu regularitate către Parlamentul European și Consiliu în legătură cu efectele sistemului în temeiul prezentului regulament. După cinci ani de la intrarea sa în vigoare, Comisia ar trebui să raporteze Parlamentului European și Consiliului în legătură cu aplicarea prezentului regulament și să evalueze necesitatea revizuirii sistemului, inclusiv a regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și bunei guvernanțe și a prevederilor de retragere temporară a preferințelor tarifare, ținând cont de lupta împotriva terorismului și de domeniul standardelor internaționale în materie de transparență și de schimbul de informații în domeniul fiscal. În raportul său, Comisia ar trebui să țină seama de implicațiile asupra nevoilor beneficiarilor pe plan comercial, financiar și al dezvoltării. De asemenea, raportul ar trebui să includă o analiză detaliată privind impactul prezentului regulament asupra comerțului și a veniturilor din taxe vamale ale Uniunii, acordând o atenție specială efectelor asupra țărilor beneficiare. Dacă este cazul, ar trebui evaluată și conformitatea cu legislația Uniunii în domeniul sanitar și fitosanitar. Raportul ar trebui să includă, de asemenea, o analiză a efectelor sistemului asupra importurilor de biocarburanți și a aspectelor legate de durabilitate. |
(35) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 732/2008 ar trebui să fie abrogat, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
(1) Sistemul generalizat de preferințe tarifare („sistemul”) se aplică în conformitate cu prezentul regulament.
(2) Prezentul regulament prevede următoarele preferințe tarifare în temeiul sistemului:
(a) |
un regim general; |
(b) |
un regim special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe (GSP+); și |
(c) |
un regim special pentru țările cel mai puțin dezvoltate (regimul „Totul în afară de arme”). |
Articolul 2
În sensul prezentului regulament:
(a) |
„SGP” înseamnă sistemul generalizat de preferințe prin care Uniunea Europeană oferă acces preferențial pe propria piață prin oricare dintre regimurile preferențiale menționate la articolul 1 alineatul (2); |
(b) |
„țări” înseamnă țările și teritoriile care au autorități vamale; |
(c) |
„țări eligibile” înseamnă toate țările în curs de dezvoltare, astfel cum sunt enumerate în anexa I; |
(d) |
„țări care beneficiază de SGP” înseamnă țările care beneficiază de regimul general, astfel cum sunt enumerate în anexa II; |
(e) |
„țări care beneficiază de SGP+” înseamnă țările care beneficiază de regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, astfel cum sunt enumerate în anexa III; |
(f) |
„țări care beneficiază de regimul «Totul în afară de arme»” înseamnă țările care beneficiază de regimul special în favoarea țărilor cel mai puțin dezvoltate, astfel cum sunt enumerate în anexa IV; |
(g) |
„taxe vamale prevăzute de Tariful vamal comun” înseamnă taxele menționate în cea de a doua parte a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (8), cu excepția taxelor stabilite în cadrul contingentelor tarifare; |
(h) |
„secțiune” înseamnă orice secțiune din Tariful vamal comun prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87; |
(i) |
„capitol” înseamnă orice capitol din Tariful vamal comun prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 2658/87; |
(j) |
„secțiune SGP” înseamnă o secțiune enumerată în anexa V și stabilită pe baza secțiunilor și capitolelor din Tariful vamal comun; |
(k) |
„regim de acces preferențial pe piață” înseamnă acces preferențial pe piața Uniunii prin intermediul unui acord comercial aplicat provizoriu sau în vigoare sau prin preferințe autonome acordate de Uniune; |
(l) |
„punerea în aplicare efectivă” înseamnă punerea în aplicare integrală a tuturor angajamentelor și obligațiilor asumate în temeiul convențiilor internaționale enumerate în anexa VIII, asigurându-se astfel îndeplinirea tuturor principiilor, obiectivelor și drepturilor garantate de acestea. |
Articolul 3
(1) În anexa I este prezentată lista țărilor eligibile.
(2) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 36, pentru a modifica anexa I astfel încât să reflecte modificările în statutul internațional sau în clasificarea țărilor.
(3) Comisia comunică țărilor eligibile în cauză modificările survenite în statutul acestora în cadrul sistemului.
CAPITOLUL II
REGIMUL GENERAL
Articolul 4
(1) Țările eligibile beneficiază de preferințele tarifare acordate în temeiul regimului general prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (a), cu excepția cazului în care:
(a) |
au fost clasificate de Banca Mondială ca țări cu venituri medii-superioare sau cu venituri mari timp de trei ani consecutiv, imediat înainte de actualizarea listei țărilor beneficiare; sau |
(b) |
beneficiază de un regim de acces preferențial pe piață, care oferă preferințe tarifare identice sau mai favorabile decât SGP pentru cea mai mare parte a schimburilor comerciale. |
(2) Alineatul (1) literele (a) și (b) nu se aplică în cazul țărilor cel mai puțin dezvoltate.
(3) Fără a aduce atingere alineatului (1) litera (b), alineatul (1) litera (a) nu se aplică înainte de 21 noiembrie 2014 în cazul țărilor care, până la 20 noiembrie 2012, vor fi parafat un acord bilateral de acces preferențial pe piață cu Uniunea, care oferă aceleași preferințe tarifare ca și sistemul, sau unele mai favorabile, pentru cea mai mare parte a schimburilor comerciale, dar care nu este încă aplicat.
Articolul 5
(1) O listă de țări beneficiare SGP, care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 4, este prevăzută în anexa II.
(2) După intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia revizuiește anexa II până cel târziu la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Pentru ca țările care beneficiază de SGP și operatorii economici să aibă timpul necesar pentru o bună adaptare în urma modificării statutului în cadrul regimului general:
(a) |
decizia de a elimina o țară beneficiară de pe lista țărilor care beneficiază de SGP, în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol și în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (a), se va aplica după un an de la data intrării în vigoare a deciziei respective; |
(b) |
decizia de a elimina o țară beneficiară de pe lista țărilor care beneficiază de SGP, în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol și în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b), se aplică după doi ani de la data punerii în aplicare a unui regim de acces preferențial pe piață. |
(3) În sensul alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de modificare a anexei II pe baza criteriilor stabilite în articolul 4.
(4) Comisia comunică respectivei țări care beneficiază de SGP orice modificare a statutului acesteia în cadrul sistemului.
Articolul 6
(1) Produsele incluse în regimul general prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (a) sunt enumerate în anexa V.
(2) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de modificare a anexei V în vederea includerii schimbărilor devenite necesare în urma modificării Nomenclaturii combinate.
Articolul 7
(1) Taxele vamale prevăzute de Tariful vamal comun aplicabile produselor enumerate în anexa V ca produse nesensibile se suspendă în totalitate, cu excepția componentelor agricole.
(2) Taxele vamale ad valorem prevăzute de Tariful vamal comun aplicabile produselor enumerate în anexa V ca produse sensibile se reduc cu 3,5 puncte procentuale. Pentru produsele de la secțiunile S-11a și S-11b din anexa V din SGP, reducerea este de 20 %.
(3) În cazul în care taxele preferențiale, calculate în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 732/2008 privind taxele vamale ad valorem prevăzute de Tariful vamal comun aplicabile în ziua intrării în vigoare a prezentului regulament, prevăd, pentru produsele prevăzute la alineatul (2) din respectivul articol, o reducere tarifară mai mare de 3,5 puncte procentuale, se aplică respectivele taxe preferențiale.
(4) Taxele vamale specifice prevăzute de Tariful vamal comun, altele decât taxele minime sau maxime aplicabile produselor enumerate în anexa V ca produse sensibile, se reduc cu 30 %.
(5) În cazul în care taxele vamale prevăzute de Tariful vamal comun aplicabile produselor enumerate în anexa V ca produse sensibile includ taxe vamale ad valorem și taxe vamale specifice, taxele vamale specifice nu fac obiectul unei reduceri.
(6) În cazul în care taxele vamale reduse în conformitate cu alineatele (2) și (4) prevăd o taxă vamală maximă, respectiva taxă vamală maximă nu se reduce. Atunci când respectivele taxe prevăd o taxă vamală minimă, respectiva taxă vamală minimă nu se aplică.
Articolul 8
(1) Preferințele tarifare prevăzute la articolul 7 se suspendă în cazul produselor dintr-o secțiune SGP, originare dintr-o țară care beneficiază de SGP, dacă valoarea medie a importurilor Uniunii de astfel de produse provenind din respectiva țară care beneficiază de SGP, calculată pe o perioadă de trei ani consecutiv, depășește pragurile enumerate în anexa VI. Pragurile se calculează ca procent din valoarea totală a importurilor Uniunii de produse identice provenind din toate țările beneficiare ale SGP.
(2) Anterior aplicării preferințelor tarifare prevăzute în prezentul regulament, Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care stabilește, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 39 alineatul (2), o listă de secțiuni SGP pentru care preferințele tarifare menționate la articolul 7 se suspendă în ceea ce privește o anumită țară care beneficiază de SGP. Respectivul act de punere în aplicare se aplică de la 1 ianuarie 2014.
(3) La fiecare trei ani, Comisia revizuiește lista menționată la alineatul (2) de la prezentul articol și adoptă un act de punere în aplicare, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 39 alineatul (2), pentru a suspenda sau a restabili preferințele tarifare menționate la articolul 7. Respectivul act de punere în aplicare se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor intrării sale în vigoare.
(4) Lista menționată la alineatele (2) și (3) de la prezentul articol se stabilește pe baza datelor disponibile la data de 1 septembrie a anului în care se desfășoară revizuirea și la data de 1 septembrie a celor doi ani ce precedă anul revizuirii. La revizuire se iau în considerare importurile din țările care beneficiază de SGP, enumerate în anexa II, în forma aplicabilă la momentul respectiv. Cu toate acestea, nu se ia în considerare valoarea importurilor din țări care beneficiază de SGP, care la data depunerii cererii de suspendare nu mai beneficiază de preferințele tarifare acordate în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b).
(5) Comisia comunică țării în cauză actul de punere în aplicare adoptat în conformitate cu alineatele (2) și (3).
(6) Atunci când anexa II se modifică în conformitate cu criteriile stabilite la articolul 4, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de modificare a anexei VI în scopul de a ajusta modalitățile enumerate în anexa respectivă, astfel încât proporția secțiunilor de produse graduate să rămână astfel cum este definită la alineatul (1) de la prezentul articol.
CAPITOLUL III
REGIMUL SPECIAL DE ÎNCURAJARE A DEZVOLTĂRII DURABILE ȘI A BUNEI GUVERNANȚE
Articolul 9
(1) O țară care beneficiază de SGP poate beneficia de preferințele tarifare prevăzute în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (b), în cazul în care:
(a) |
este considerată a fi vulnerabilă din cauza lipsei de diversificare și a integrării insuficiente în sistemul comercial internațional, astfel cum este definit în anexa VII; |
(b) |
a ratificat toate convențiile enumerate în anexa VIII („convențiile relevante”), iar cele mai recente concluzii disponibile ale organismelor de supraveghere în temeiul convențiilor respective („organismele de supraveghere relevante”) nu identifică probleme grave în ceea ce privește punerea în aplicare efectivă a acestor convenții; |
(c) |
referitor la convențiile relevante, țara respectivă nu a formulat o rezervă care este interzisă de oricare dintre convențiile respective sau care, în sensul prezentului articol, este considerată incompatibilă cu obiectul și scopul respectivei convenții. În sensul prezentului articol, rezervele nu sunt considerate incompatibile cu obiectul și scopul unei convenții, exceptând următoarele cazuri:
|
(d) |
își asumă un angajament ferm de a menține ratificarea convențiilor relevante și de a garanta punerea în aplicare efectivă a acestora; |
(e) |
acceptă fără rezerve obligațiile de raportare impuse de fiecare convenție și își asumă un angajament ferm de a accepta controlul și evaluarea periodică a modului în care pune în aplicare dispozițiile convențiilor relevante; și |
(f) |
își asumă un angajament ferm de a participa și coopera în cadrul procedurii de monitorizare menționate la articolul 13. |
(2) Atunci când se modifică anexa II, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de modificare a anexei VII în vederea evaluării pragului de vulnerabilitate prevăzut în anexa VII punctul 1 litera (b), astfel încât să se păstreze, din punct de vedere proporțional, aceeași pondere din pragul de vulnerabilitate calculat conform anexei VII.
Articolul 10
(1) Regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe se acordă în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
țara care beneficiază de SGP a înaintat o cerere în acest sens; și |
(b) |
în urma examinării cererii, rezultă că țara solicitantă respectă condițiile stabilite la articolul 9 alineatul (1). |
(2) Țara solicitantă prezintă cererea sa Comisiei, în scris. Cererea trebuie să furnizeze informații complete privind ratificarea convențiilor relevante și să cuprindă angajamentele ferme prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (d), (e) și (f).
(3) După primirea cererii, Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la aceasta.
(4) În urma examinării cererii, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 36 și să stabilească sau să modifice anexa III pentru a acorda respectivei țări solicitante beneficiul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, adăugând țara respectivă pe lista țărilor care beneficiază de SGP+.
(5) Atunci când o țară care beneficiază de SGP+ nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (a) sau (c) sau își retrage unul dintre angajamentele ferme prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (d), (e) și (f), Comisia este împuternicită să adopte un act delegat în conformitate cu articolul 36 și să modifice anexa III pentru a exclude acea țară de pe lista țărilor care beneficiază de SGP+.
(6) Comisia comunică țării solicitante orice decizie luată în conformitate cu alineatele (4) și (5) de la prezentul articol după ce anexa III este modificată și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Atunci când țării solicitante i se acordă regimul special de încurajare, aceasta este informată cu privire la data la care respectivul act delegat intră în vigoare.
(7) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de stabilire a normelor referitoare la procedura de acordare a regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, în special în ceea ce privește termenele-limită, precum și transmiterea și prelucrarea cererilor.
Articolul 11
(1) Produsele care intră sub incidența regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe sunt enumerate în anexa IX.
(2) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de modificare a anexei IX astfel încât aceasta să reflecte modificările la Nomenclatura combinată care afectează produsele enumerate în anexa respectivă.
Articolul 12
(1) Se suspendă taxele vamale ad valorem prevăzute de Tariful vamal comun pentru toate produsele enumerate în anexa IX, care provin dintr-o țară care beneficiază de SGP+.
(2) Taxele vamale specifice prevăzute de Tariful vamal comun aplicabile produselor prevăzute la alineatul (1) se suspendă în totalitate, cu excepția produselor pentru care taxele vamale din Tariful vamal comun încorporează și taxe vamale ad valorem. Pentru produsele încadrate la codul NC 1704 10 90, taxele vamale specifice se limitează la 16 % din valoarea în vamă.
Articolul 13
(1) Începând cu data acordării preferințelor tarifare prevăzute în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, Comisia urmărește îndeaproape stadiul ratificării convențiilor relevante și monitorizează punerea lor efectivă în aplicare, precum și cooperarea cu organismele de supraveghere relevante, prin examinarea concluziilor și a recomandărilor emise de organismele de supraveghere respective.
(2) În acest context, o țară beneficiară SGP+ trebuie să coopereze cu Comisia și să furnizeze toate informațiile necesare în vederea evaluării gradului de respectare a angajamentelor ferme prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (d), (e) și (f), precum și a situației sale în ceea ce privește articolul 9 alineatul (1) litera (c).
Articolul 14
(1) Până la 1 ianuarie 2016 și, ulterior, la fiecare doi ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind stadiul ratificării convențiilor relevante, respectarea de către țările care beneficiază de SGP+ a obligațiilor de raportare asumate în temeiul convențiilor respective și stadiul punerii efective în aplicare a acestora.
(2) Raportul respectiv conține:
(a) |
concluziile sau recomandările organismelor de supraveghere relevante, pentru fiecare țară care beneficiază de SGP+; și |
(b) |
concluziile Comisiei din care rezultă dacă fiecare țară care beneficiază de SGP+ își respectă sau nu angajamentul ferm de a se conforma obligațiilor de raportare, de a coopera cu organismele de supraveghere în conformitate cu convențiile relevante și de a asigura punerea în aplicare efectivă a convențiilor respective. |
Raportul poate să cuprindă orice informație pe care Comisia o consideră relevantă.
(3) La elaborarea concluziilor sale privind punerea efectivă în aplicare a convențiilor relevante, Comisia evaluează concluziile și recomandările organismelor de supraveghere relevante, precum și, fără a aduce atingere altor surse, informațiile transmise de către părți terțe, inclusiv de societatea civilă, partenerii sociali, Parlamentul European și Consiliul.
Articolul 15
(1) Regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe se retrage temporar, în ceea ce privește toate sau unele dintre produsele originare dintr-o țară care beneficiază de SGP+, în cazul în care, în practică, țara respectivă nu își respectă angajamentele ferme prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (d), (e) și (f) sau țara beneficiară de SGP+ a formulat o rezervă care este interzisă de oricare dintre convențiile relevante sau care este incompatibilă cu obiectul și scopul convenției respective, stabilite la articolul 9 alineatul (1) litera (c).
(2) Sarcina probei în ceea ce privește respectarea obligațiilor care rezultă din angajamentele ferme prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (d), (e) și (f), precum și în ceea ce privește situația respectivei țări astfel cum este menționată la articolul 9 alineatul (1) litera (c) îi revine țării care beneficiază de SGP+.
(3) În cazul în care, pe baza concluziilor din raportul menționat la articolul 14 sau pe baza dovezilor disponibile, Comisia nu poate determina cu un grad de certitudine rezonabil că o anumită țară care beneficiază de SGP+ nu își respectă angajamentele ferme prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (d), (e) și (f) sau a formulat o rezervă care este interzisă de oricare dintre convențiile relevante sau care este incompatibilă cu obiectul și scopul convenției respective, astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (1) litera (c), în conformitate cu procedura consultativă menționată la articolul 39 alineatul (2), aceasta adoptă un act de punere în aplicare pentru inițierea procedurii de retragere temporară a preferințelor tarifare prevăzute în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe. Comisia informează Parlamentul European și Consiliul în legătură cu aceasta.
(4) Comisia publică un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și informează respectiva țară care beneficiază de SGP+ cu privire la acest lucru. Avizul trebuie:
(a) |
să precizeze motivele care suscită îndoieli întemeiate cu privire la îndeplinirea angajamentelor ferme asumate de țara care beneficiază de SGP+, prevăzute la articolul 9 alineatul (1) literele (d), (e) și (f), sau cu privire la existența unei rezerve care este interzisă de oricare dintre convențiile relevante sau care este incompatibilă cu obiectul și scopul convenției respective, astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (1) litera (c), de natură să pună în discuție dreptul său de a continua să beneficieze de preferințele tarifare prevăzute în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe; și |
(b) |
să specifice perioada, nu mai mare de șase luni de la data publicării avizului, în care țara care beneficiază de SGP+ trebuie să transmită observații. |
(5) În perioada prevăzută la alineatul (4) litera (b), Comisia oferă țării beneficiare în cauză, cu orice ocazie, posibilitatea să coopereze.
(6) Comisia solicită toate informațiile pe care le consideră necesare, între altele, concluziile și recomandările organismelor de supraveghere relevante. La redactarea concluziilor sale, Comisia ia în considerare toate informațiile relevante.
(7) În termen de trei luni de la expirarea perioadei prevăzute în aviz, Comisia decide:
(a) |
să închidă procedura de retragere temporară; sau |
(b) |
să retragă temporar preferințele tarifare acordate în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe. |
(8) În cazul în care constatările Comisiei nu justifică retragerea temporară, aceasta adoptă un act de punere în aplicare pentru închiderea procedurii de retragere temporară, în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 39 alineatul (2). Respectivul act de punere în aplicare se bazează, inter alia, pe dovezile primite.
(9) În cazul în care constatările Comisiei justifică retragerea temporară, pentru motivele prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, aceasta este împuternicită, în conformitate cu articolul 36, să adopte actele delegate de modificare a anexei III în vederea retragerii temporare a preferințelor tarifare stabilite în conformitate cu regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (b).
(10) În cazul în care Comisia decide cu privire la o retragere temporară, un astfel de act delegat intră în vigoare la șase luni de la data adoptării sale.
(11) În cazul în care motivele care justificau retragerea temporară nu se mai aplică înainte ca actul delegat menționat la alineatul (9) de la prezentul articol să intre în vigoare, Comisia este împuternicită să abroge actul adoptat de retragere temporară a preferințelor tarifare, în conformitate cu procedura de urgență prevăzută la articolul 37.
(12) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de elaborare a unor norme referitoare la procedura de retragere temporară a regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, în special în ceea ce privește termenele-limită, drepturile părților, confidențialitatea și revizuirea.
Articolul 16
În cazul în care Comisia constată că motivele care justificau retragerea temporară a preferințelor tarifare, prevăzute la articolul 15 alineatul (1), nu mai sunt valabile, aceasta este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 36 și să modifice anexa III pentru a restabili preferințele tarifare acordate în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe.
CAPITOLUL IV
REGIMUL SPECIAL ÎN FAVOAREA ȚĂRILOR CEL MAI PUȚIN DEZVOLTATE
Articolul 17
(1) O țară eligibilă beneficiază de preferințele tarifare acordate în temeiul regimului special pentru țările cel mai puțin dezvoltate, menționat la articolul 1 alineatul (2) litera (c), dacă a fost identificată de ONU ca aparținând categoriei țărilor cel mai puțin dezvoltate.
(2) Comisia revizuiește în permanență lista țărilor beneficiare ale regimului „Totul în afară de arme”, pe baza celor mai recente date disponibile. Dacă o țară beneficiară a regimului „Totul în afară de arme” nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 36 și să modifice anexa IV pentru a elimina țara respectivă de pe lista țărilor beneficiare ale regimului „Totul în afară de arme” după o perioadă de tranziție de trei ani de la data intrării în vigoare a actului delegat.
(3) Până la identificarea de către ONU a unui nou stat independent ca aparținând categoriei țărilor cel mai puțin dezvoltate, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, conform articolului 36, de modificare a anexei IV ca măsură interimară, în vederea includerii țării respective pe lista țărilor beneficiare ale regimului „Totul în afară de arme”.
Dacă un nou stat independent nu este identificat de ONU ca aparținând categoriei țărilor cel mai puțin dezvoltate în cursul primei revizuiri disponibile a categoriei țărilor cel mai puțin dezvoltate, Comisia este împuternicită să adopte de îndată acte delegate, conform articolului 36, de modificare a anexei IV în vederea excluderii unui astfel de stat din anexa respectivă, fără acordarea perioadei de tranziție prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol.
(4) Comisia comunică respectivei țări beneficiare de regimul „Totul în afară de arme” orice modificare apărută în statutul acesteia în cadrul regimului.
Articolul 18
(1) Taxele vamale prevăzute de Tariful vamal comun pentru produsele enumerate în capitolele 1-97 din Nomenclatura combinată, cu excepția celor enumerate în capitolul 93, originare dintr-o țară beneficiară a regimului „Totul în afară de arme” se suspendă în totalitate.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2014 și până la 30 septembrie 2015, importurile de produse încadrate la poziția tarifară 1701 din Tariful vamal comun necesită o licență de import.
(3) În conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 39 alineatul (3), Comisia adoptă norme detaliate de punere în aplicare a dispozițiilor prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 195 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (9).
CAPITOLUL V
PREVEDERI PRIVIND RETRAGEREA TEMPORARĂ COMUNE TUTUROR REGIMURILOR
Articolul 19
(1) Regimurile preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2) pot fi retrase temporar în ceea ce privește toate sau unele dintre produsele originare din țara beneficiară, pentru oricare dintre motivele următoare:
(a) |
încălcarea gravă și sistematică a principiilor definite de convențiile enumerate în partea A din anexa VIII; |
(b) |
exportul de produse fabricate în închisori; |
(c) |
deficiențe grave ale controlului vamal în materie de export și de tranzit al drogurilor (substanțe ilicite sau precursori) sau nerespectarea convențiilor internaționale în domeniul luptei împotriva terorismului și în materie de spălarea banilor; |
(d) |
practici comerciale neloiale grave și sistematice, inclusiv acele practici care afectează oferta de materii prime, care au efect negativ asupra industriei Uniunii și pe care țara beneficiară nu le-a remediat. În ceea ce privește practicile comerciale neloiale care sunt interzise sau care pot da naștere la o acțiune în temeiul acordurilor OMC, aplicarea prezentului articol este condiționată de decizia prealabilă în acest sens a organismului competent al OMC; |
(e) |
încălcarea gravă și sistematică a obiectivelor adoptate de organizațiile regionale de pescuit sau a acordurilor internaționale cu privire la conservarea și gestionarea resurselor piscicole, la care Uniunea este parte. |
(2) Regimurile preferențiale prevăzute în prezentul regulament nu vor fi retrase în temeiul alineatului (1) litera (d) în ceea ce privește produsele care sunt supuse măsurilor antidumping sau compensatorii în temeiul Regulamentului (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (10) sau al Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (11), din motivele care justifică aceste măsuri.
(3) În cazul în care Comisia consideră că există suficiente motive întemeiate care să justifice retragerea temporară a preferințelor tarifare acordate în cadrul regimurilor preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2) pe baza motivelor prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care inițiază procedura de retragere temporară în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 39 alineatul (2). Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la actul de punere în aplicare respectiv.
(4) Comisia publică un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în care anunță inițierea procedurii de retragere temporară și informează țara beneficiară în cauză cu privire la aceasta. Avizul trebuie:
(a) |
să prezinte motive întemeiate suficiente pentru a justifica actul de punere în aplicare de a iniția procedura de retragere temporară prevăzută la alineatul (3); și |
(b) |
să anunțe că Comisia va monitoriza și va evalua situația din țara beneficiară în cauză timp de șase luni de la data publicării respectivului aviz. |
(5) În cursul perioadei de monitorizare și evaluare, Comisia oferă țării beneficiare respective, cu orice ocazie, posibilitatea de a coopera.
(6) Comisia solicită toate informațiile pe care le consideră necesare, între altele, evaluările, comentariile, hotărârile, recomandările și concluziile disponibile ale organismelor de supraveghere relevante, după caz. La redactarea concluziilor sale, Comisia ia în considerare toate informațiile relevante.
(7) În termen de trei luni de la expirarea perioadei menționate la alineatul (4) litera (b), Comisia transmite către țara beneficiară în cauză un raport cu privire la constatările și concluziile sale. Țara beneficiară are dreptul să își prezinte observațiile cu privire la raport. Perioada acordată pentru comentarii nu trebuie să depășească o lună.
(8) În termen de șase luni de la expirarea perioadei prevăzute la alineatul (4) litera (b), Comisia decide:
(a) |
încetarea procedurii de retragere temporară; sau |
(b) |
retragerea temporară a preferințelor tarifare acordate în cadrul regimurilor preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2). |
(9) În cazul în care constatările Comisiei nu justifică retragerea temporară, Comisia adoptă un act de punere în aplicare, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 39 alineatul (2), privind încetarea procedurii de retragere temporară.
(10) În cazul în care Comisia consideră că retragerea temporară este justificată de constatările sale, pentru motivele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, ea este împuternicită, conform articolului 36, să adopte acte delegate de modificare a anexelor II, III sau IV, după caz, în vederea retragerii temporare a preferințelor tarifare astfel cum sunt stabilite în regimurile preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
(11) Pentru oricare dintre cazurile menționate la alineatele (9) și (10), actul adoptat se bazează, între altele, pe dovezile primite.
(12) În cazul în care Comisia ia o decizie de retragere temporară, un astfel de act delegat intră în vigoare la șase luni de la data adoptării sale.
(13) În cazul în care motivele care justifică retragerea temporară încetează să mai fie valabile înainte ca actul delegat menționat la alineatul (10) de la prezentul articol să intre în vigoare, Comisia este împuternicită să abroge actul adoptat de retragere temporară a preferințelor tarifare, conform procedurii de urgență menționate la articolul 37.
(14) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de stabilire a normelor referitoare la procedura de retragere temporară a tuturor acordurilor, în special în ce privește termenele, drepturile părților, confidențialitatea și revizuirea.
Articolul 20
În cazul în care constată că motivele care justifică retragerea temporară a preferințelor tarifare prevăzute la articolul 19 alineatul (1) nu mai sunt valabile, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 36 și să modifice anexele II, III sau IV, după caz, pentru a reintroduce preferințele tarifare acordate în cadrul regimurilor preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
Articolul 21
(1) Regimurile preferențiale prevăzute de prezentul regulament pot fi retrase temporar, în ceea ce privește toate sau unele dintre produsele originare dintr-o țară beneficiară, în caz de fraudă, nereguli, nerespectare sistematică a regulilor de origine a produselor sau de neasigurare a respectării acestora, precum și a procedurilor conexe sau în cazul absenței cooperării administrative necesare pentru punerea în aplicare și controlul respectării regimurilor preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
(2) Cooperarea administrativă prevăzută la alineatul (1) presupune, printre altele, ca țara beneficiară:
(a) |
să comunice Comisiei și să actualizeze informațiile necesare punerii în aplicare a regulilor de origine, precum și controlului respectării acestora; |
(b) |
să asiste Uniunea, efectuând, la cererea autorităților vamale ale statelor membre, controlul ulterior al originii produselor, și să comunice la timp Comisiei rezultatele; |
(c) |
să asiste Uniunea, autorizând Comisia, în coordonare și în strânsă colaborare cu autoritățile competente ale statelor membre, să efectueze misiunile de cooperare administrativă și de anchetă ale Uniunii în respectiva țară, în vederea verificării autenticității documentelor sau a exactității informațiilor relevante în cazul acordării regimurilor preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2); |
(d) |
să efectueze sau să prevadă anchete corespunzătoare, cu scopul de a identifica și a împiedica orice abatere de la regulile de origine; |
(e) |
să respecte sau să asigure respectarea regulilor de origine în ceea ce privește cumulul regional, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 2454/93, dacă țara beneficiază de acesta; și |
(f) |
să asiste Uniunea la verificarea comportamentelor care ar putea constitui o fraudă privind regulile de origine; frauda poate fi prezumată atunci când importurile de produse care intră sub incidența regimurilor preferențiale prevăzute în prezentul regulament depășesc considerabil nivelurile obișnuite ale exporturilor țării beneficiare. |
(3) În cazul în care consideră că există suficiente elemente de probă care să justifice retragerea temporară pentru motivele prevăzute la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol, Comisia decide, în conformitate cu procedura de urgență prevăzută la articolul 39 alineatul (4), să retragă temporar preferințele tarifare stabilite în conformitate cu regimurile preferențiale menționate la articolul 1 alineatul (2), în ceea ce privește toate sau unele dintre produsele originare dintr-o țară beneficiară.
(4) Înainte de a emite o asemenea decizie, Comisia publică un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, declarând că există motive de îndoială întemeiată privind respectarea dispozițiilor alineatelor (1) și (2), de natură să pună în discuție dreptul țării beneficiare în cauză de a continua să beneficieze de regimurile prevăzute de prezentul regulament.
(5) Comisia informează țara beneficiară în cauză cu privire la orice decizie luată în conformitate cu alineatul (3), înainte de intrarea în vigoare a acesteia.
(6) Durata retragerii temporare nu trebuie să depășească șase luni. Cel mai târziu la încheierea respectivei perioade, Comisia decide, în conformitate cu procedura de urgență menționată la articolul 39 alineatul (4), fie să suspende retragerea temporară, fie să prelungească perioada de aplicare a retragerii temporare.
(7) Statele membre transmit Comisiei toate informațiile relevante care pot justifica retragerea temporară a preferințelor tarifare sau prelungirea acesteia.
CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII DE SALVGARDARE ȘI SUPRAVEGHERE
SECȚIUNEA I
Măsuri de salvgardare cu caracter general
Articolul 22
(1) Atunci când un produs originar dintr-o țară ce beneficiază de oricare dintre regimurile preferențiale menționate la articolul 1 alineatul (2) este importat în cantități și/sau la prețuri care generează sau amenință să genereze dificultăți grave producătorilor din Uniune de produse similare sau aflate în concurență directă, taxele vamale prevăzute de Tariful vamal comun, care sunt aplicabile în mod normal pentru produsul respectiv, pot fi reintroduse.
(2) În sensul prezentului capitol, prin „produs similar” se înțelege un produs care este identic, și anume asemănător în toate privințele cu produsul în cauză, sau, în absența unui astfel de produs, un produs care, deși nu seamănă în toate privințele, prezintă caracteristici foarte apropiate celor ale produsului avut în vedere.
(3) În sensul prezentului capitol, „părțile interesate” înseamnă acele părți implicate în producția, distribuția și/sau vânzarea produselor importate menționate la alineatul (1) și a produselor similare sau direct concurente.
(4) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 36, de instituire a unor norme referitoare la procedura de adoptare a măsurilor de salvgardare cu caracter general, în special în ce privește termenele, drepturile părților, confidențialitatea, comunicarea, verificarea, vizitele și revizuirea.
Articolul 23
Se consideră că există dificultăți grave în cazul în care este afectată situația economică și/sau financiară a producătorilor din Uniune. La stabilirea existenței unei asemenea afectări, Comisia va ține seama, printre altele, de următorii factori privind producătorii din Uniune, în cazurile în care aceste informații sunt disponibile:
(a) |
cota de piață; |
(b) |
producția; |
(c) |
stocurile; |
(d) |
capacitatea de producție; |
(e) |
cazurile de faliment; |
(f) |
rentabilitatea; |
(g) |
gradul de utilizare a capacității de producție; |
(h) |
gradul de ocupare a forței de muncă; |
(i) |
importurile; |
(j) |
prețurile. |
Articolul 24
(1) În cazul în care există suficiente elemente de probă prima facie care să demonstreze că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 22 alineatul (1), Comisia deschide o anchetă pentru a determina dacă trebuie reintroduse taxele vamale prevăzute de Tariful vamal comun, aplicabile în mod normal.
(2) O anchetă se deschide la cererea unui stat membru, la cererea oricărei persoane juridice sau a oricărei asociații fără personalitate juridică, care acționează în numele producătorilor din Uniune, sau la inițiativa Comisiei, în cazul în care Comisia consideră că există suficiente elemente de probă prima facie, stabilite pe baza factorilor menționați la articolul 23, care să justifice deschiderea unei anchete. Cererea de deschidere a anchetei trebuie să conțină dovezi că sunt îndeplinite condițiile de aplicare a măsurii de salvgardare stabilite la articolul 22 alineatul (1). Cererea este transmisă Comisiei. Comisia examinează, în măsura posibilului, exactitatea și caracterul concludent ale elementelor de probă furnizate în cerere, pentru a stabili dacă există suficiente elemente de probă prima facie pentru a justifica deschiderea unei anchete.
(3) În cazul în care este evident că există suficiente dovezi prima facie pentru a justifica inițierea procedurilor, Comisia publică un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Procedura se inițiază în termen de o lună de la notificarea cererii primite în conformitate cu alineatul (2). În cazul inițierii unei anchete, avizul furnizează toate detaliile necesare privind procedura și termenele, inclusiv recurgerea la consilierul-auditor din cadrul Direcției Generale pentru Comerț din cadrul Comisiei Europene.
(4) Ancheta, inclusiv etapele procedurale prevăzute la articolele 25, 26 și 27, trebuie încheiată în termen de 12 luni de la data inițierii sale.
Articolul 25
Pentru motive de urgență justificate în mod corespunzător legate de o deteriorare a situației economice și/sau financiare a producătorilor din Uniune și, în cazul în care întârzierea ar putea provoca prejudicii care ar fi greu de reparat, Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile, în conformitate cu procedura de urgență prevăzută la articolul 39 alineatul (4), în vederea reintroducerii taxelor vamale prevăzute de Tariful vamal comun, aplicabile în mod normal, pentru o perioadă de până la 12 luni.
Articolul 26
În cazul în care, din constatarea definitivă a faptelor, reiese că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 22 alineatul (1), Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care reintroduce taxele vamale prevăzute de Tariful vamal comun, în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 39 alineatul (3). Respectivul act de punere în aplicare intră în vigoare în termen de o lună de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 27
În cazul în care, din constatarea definitivă a faptelor, reiese că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 22 alineatul (1), Comisia adoptă un act de punere în aplicare pentru încetarea anchetei și acționează în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 39 alineatul (3). Respectivul act de punere în aplicare se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Dacă în perioada prevăzută la articolul 24 alineatul (4) nu se publică niciun act de punere în aplicare, ancheta se consideră închisă, iar eventualele măsuri preventive luate în regim de urgență se perimează în mod automat. Eventualele taxe vamale comune colectate ca urmare a măsurilor provizorii respective se rambursează.
Articolul 28
Taxele vamale din Tariful vamal comun se reintroduc, atât timp cât este necesar pentru a contracara deteriorarea situației economice și/sau financiare a producătorilor din Uniune sau atât timp cât riscul unor asemenea deteriorări persistă. Perioada de reintroducere nu poate depăși trei ani, cu excepția cazului în care este prelungită, în cazuri justificate în mod corespunzător.
SECȚIUNEA II
Măsuri de salvgardare în industria textilă, în sectorul agricol și în cel al pescuitului
Articolul 29
(1) Fără a aduce atingere secțiunii I din prezentul capitol, la 1 ianuarie în fiecare an, Comisia, din proprie inițiativă și în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la articolul 39 alineatul (2), adoptă un act de punere în aplicare pentru eliminarea preferințelor tarifare prevăzute la articolele 7 și 12 cu privire la produsele din secțiunile S-11a și S-11b ale SGP din anexa V sau la produsele încadrate la codurile tarifare din NC 2207 10 00, 2207 20 00, 2909 19 10, 3814 00 90, 3820 00 00 și 3824 90 97, dacă importurile de asemenea produse, enumerate în anexele V sau IX, după caz, sunt originare dintr-o țară beneficiară și totalul lor:
(a) |
crește cu cel puțin 13,5 % în cantitate (în volum), în raport cu anul calendaristic precedent; sau |
(b) |
în cazul produselor încadrate la secțiunile S-11a și S-11b ale SGP din anexa V, depășește cota prevăzută în anexa VI punctul 2 din valoarea importurilor Uniunii de produse încadrate la secțiunile S-11a și S-11b ale SGP din anexa V provenind din toate țările și teritoriile enumerate în anexa II în orice perioadă de douăsprezece luni. |
(2) Alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică țărilor care beneficiază de regimul „Totul în afară de arme” și nici țărilor cu o cotă de cel mult 6 % pentru produsele specifice menționate la articolul 29 alineatul (1) din importurile totale în Uniune de produse identice celor enumerate în anexele V sau IX, după caz.
(3) Eliminarea preferințelor tarifare intră în vigoare la două luni de la data publicării actului Comisiei în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 30
Fără a aduce atingere secțiunii I din prezentul capitol, atunci când importurile de produse incluse în anexa I la Tratatul TFUE generează sau amenință să genereze perturbări grave ale piețelor Uniunii, în special în una sau mai multe dintre regiunile ultraperiferice, sau perturbări ale mecanismelor de reglementare ale acestor piețe, Comisia, din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru, după consultarea comitetului relevant privind organizarea comună a piețelor din domeniul agriculturii sau pescuitului, adoptă un act de punere în aplicare pentru a suspenda regimurile preferențiale în ceea ce privește produsele în cauză, în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 39 alineatul (3).
Articolul 31
Comisia informează țara beneficiară în cauză, în cel mai scurt timp posibil, cu privire la orice decizie luată în conformitate cu articolul 29 sau cu articolul 30 înainte de intrarea acesteia în vigoare.
SECȚIUNEA III
Supravegherea în sectorul agricol și în sectorul pescuitului
Articolul 32
(1) Fără a aduce atingere secțiunii I din prezentul capitol, produsele care intră sub incidența capitolelor 1-24 din Tariful vamal comun, astfel cum sunt stabilite prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, originare din țările beneficiare, pot face obiectul unui mecanism special de supraveghere, pentru a evita perturbarea piețelor Uniunii. Comisia, din proprie inițiativă sau la cererea unui stat membru, după consultarea comitetului relevant privind organizarea comună a piețelor din domeniul agriculturii sau pescuitului, adoptă un act de punere în aplicare, în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 39 alineatul (3), pentru a aplica sau nu acest mecanism special de supraveghere și identifică produsele cărora li se aplică respectivul mecanism de supraveghere.
(2) În cazul în care secțiunea I din prezentul capitol se aplică produselor care intră sub incidența capitolelor 1-24 din Tariful vamal comun, astfel cum sunt stabilite prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, originare din țările beneficiare, perioada menționată la articolul 24 alineatul (4) din prezentul regulament se reduce la două luni, în următoarele cazuri:
(a) |
dacă țara beneficiară în cauză nu asigură respectarea regulilor de origine sau nu asigură cooperarea administrativă menționată la articolul 21; sau |
(b) |
dacă importurile de produse care intră sub incidența capitolelor 1-24 din Tariful vamal comun, astfel cum sunt stabilite prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, realizate în cadrul regimurilor preferențiale acordate în temeiul prezentului regulament depășesc considerabil nivelurile obișnuite ale exporturilor provenind din țara beneficiară în cauză. |
CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII COMUNE
Articolul 33
(1) Pentru a beneficia de preferințele tarifare, produsele pentru care se solicită preferințele tarifare trebuie să fie originare dintr-o țară beneficiară.
(2) În scopul regimurilor preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament, regulile de origine aplicabile în ceea ce privește definiția conceptului de produse originare, procedurile și metodele de cooperare administrativă aferente sunt cele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.
Articolul 34
(1) Atunci când, pentru o declarație de import individuală, nivelul unei taxe vamale ad valorem reduse în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament este mai mic sau egal cu 1 %, respectiva taxă se suspendă în totalitate.
(2) Atunci când, pentru o declarație de import individuală, nivelul unei taxe vamale specifice reduse în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament este mai mic sau egal cu 2 EUR pentru fiecare sumă calculată în euro, respectiva taxă se suspendă în totalitate.
(3) Sub rezerva alineatelor (1) și (2), nivelul final al taxelor vamale preferențiale, calculat în conformitate cu prezentul regulament, se rotunjește la prima zecimală.
Articolul 35
(1) Sursele statistice utilizate în sensul prezentului regulament sunt statisticile de comerț exterior ale Comisiei (Eurostat).
(2) Statele membre transmit către Comisie (Eurostat) datele lor statistice privind produsele care fac obiectul procedurii vamale de punere în liberă circulație în cadrul regimurilor de preferințe tarifare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 471/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 privind statisticile comunitare privind comerțul exterior cu țările terțe (12). Aceste date, furnizate prin trimitere la codurile tarifare din Nomenclatura combinată și, după caz, la codurile TARIC, indică, în funcție de țara de origine, cantitățile, valorile și orice unitate suplimentară solicitată în conformitate cu definițiile din respectivul regulament. În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din respectivul regulament, statele membre transmit aceste date statistice în termen de 40 de zile de la încheierea fiecărei perioade lunare de referință. Pentru a facilita informarea și a spori transparența, Comisia se asigură și că datele statistice relevante pentru secțiunile SGP sunt disponibile cu regularitate într-o bază de date publică.
(3) În conformitate cu articolul 308d din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, statele membre furnizează Comisiei, la cererea acesteia, informații privind cantitățile și valorile produselor puse în liberă circulație în cadrul regimurilor de preferințe tarifare în cursul lunilor precedente. Datele respective includ produsele prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol.
(4) Comisia monitorizează, în strânsă colaborare cu statele membre, importurile de produse încadrate la codurile tarifare NC 0603, 0803 90 10, 1006, 1604 14, 1604 19 31, 1604 19 39, 1604 20 70, 1701, 1704, 1806 10 30, 1806 10 90, 2002 90, 2103 20, 2106 90 59, 2106 90 98, 6403, 2207 10 00, 2207 20 00, 2909 19 10, 3814 00 90, 3820 00 00 și 3824 90 97, pentru a determina dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolele 22, 29 și 30.
Articolul 36
(1) Competența conferită Comisiei de a adopta acte delegate este condiționată de respectarea condițiilor stabilite în prezentul articol.
(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolele 3, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 15, 16, 17, 19, 20 sau 22 se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de timp începând cu 20 noiembrie 2012.
(3) Delegarea de competențe menționată la articolele 3, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 15, 16, 17, 19, 20 sau 22 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. Decizia de revocare încetează delegarea de competență specificată în respectiva decizie. Aceasta intră în vigoare în ziua următoare datei publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară specificată în decizie. Decizia nu aduce atingere validității actelor delegate deja în vigoare.
(4) Imediat ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolelor 3, 5, 6, 8, 9, 10, 11, 15, 16, 17, 19, 20 sau 22 intră în vigoare doar dacă Parlamentul European sau Consiliul nu au formulat nicio obiecție într-un termen de două luni de la comunicarea actului către Parlamentul European și Consiliu sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu au obiecții. Acest termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European și a Consiliului.
Articolul 37
(1) Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră în vigoare fără întârziere și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecție în conformitate cu alineatul (2). Notificarea unui act delegat adoptat în temeiul prezentului articol transmisă Parlamentului European și Consiliului prezintă motivele pentru care s-a recurs la procedura de urgență.
(2) Parlamentul European sau Consiliul poate formula obiecții la un act delegat în conformitate cu procedura menționată la articolul 36 alineatul (5). În acest caz, Comisia abrogă actul imediat ce Parlamentul European sau Consiliul își notifică decizia de a formula obiecții.
Articolul 38
(1) Informațiile primite în temeiul prezentului regulament nu pot fi utilizate decât în scopul în care au fost solicitate.
(2) Nicio informație de natură confidențială și nicio informație furnizată în mod confidențial, primite în aplicarea prezentului regulament, nu sunt divulgate fără autorizarea specifică a persoanei care le furnizează.
(3) Fiecare cerere de tratament confidențial indică motivele pentru care informația este confidențială. Cu toate acestea, în cazul în care persoana care a furnizat informația nu dorește nici să o facă publică, nici să autorizeze divulgarea acesteia în termeni generali sau sub formă de rezumat și în cazul în care se constată că cererea de tratament confidențial nu este justificată, informația în cauză poate să nu fie luată în considerare.
(4) În orice caz, o informație este considerată confidențială atunci când divulgarea ei poate avea consecințe nefavorabile semnificative pentru persoana care a furnizat-o sau pentru sursa informației.
(5) Alineatele (1)-(4) nu împiedică autoritățile Uniunii să facă trimitere la informații cu caracter general, în special la motivele pe care sunt bazate deciziile luate în temeiul prezentului regulament. Totuși, aceste autorități țin seama de interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice în cauză, astfel încât secretele lor comerciale să nu fie divulgate.
Articolul 39
(1) Comisia este asistată de comitetul pentru preferințe generalizate instituit prin Regulamentul (CE) nr. 732/2008 (denumit în continuare „Comitetul). Este vorba de un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011. Comitetul poate examina orice problemă privind aplicarea prezentului regulament, ridicată de Comisie sau la cererea unui stat membru.
(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(3) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(4) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, coroborat cu articolul 5 din același regulament.
Articolul 40
Până la 1 ianuarie 2016 și ulterior la fiecare doi ani, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la efectele sistemului, vizând cea mai recentă perioadă de doi ani și toate regimurile preferențiale prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
Până la 21 noiembrie 2017, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament. Un astfel de raport poate fi însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.
Articolul 41
Regulamentul (CE) nr. 732/2008 se abrogă cu efect de la 1 ianuarie 2014.
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa X.
CAPITOLUL VIII
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 42
(1) Orice anchetă sau procedură de retragere temporară inițiată, dar nu și închisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 732/2008 se redeschide în mod automat în temeiul prezentului regulament, cu excepția dispozițiilor care se referă la țările beneficiare ale regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și bunei guvernanțe prevăzut în regulamentul respectiv, în cazul în care ancheta se referă doar la prestațiile acordate în cadrul regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și bunei guvernanțe. Cu toate acestea, o astfel de anchetă se redeschide în mod automat în cazul în care aceeași țară beneficiară solicită regimul special de încurajare în conformitate cu prezentul regulament înainte de 1 ianuarie 2015.
(2) Informațiile primite în cadrul unei anchete inițiate, dar nu și închise în temeiul Regulamentului (CE) nr. 732/2008 se iau în considerare cu ocazia eventualelor redeschideri ale anchetei.
Articolul 43
(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Se aplică de la 20 noiembrie 2012.
Cu toate acestea, preferințele tarifare stabilite prin regimurile preferențiale menționate la articolul 1 alineatul (2) se aplică începând cu 1 ianuarie 2014.
(3) Sistemul se aplică până la 31 decembrie 2023. Cu toate acestea, data expirării nu se aplică regimului special pentru țările cel mai puțin dezvoltate și nici în ceea ce privește orice altă dispoziție a prezentului regulament, în măsura în care acestea se aplică în legătură cu respectivul regim.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Strasbourg, 25 octombrie 2012.
Pentru Parlamentul European
Președintele
Martin SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
A. D. MAVROYIANNIS
(1) Poziția Parlamentului European din 13 iunie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 octombrie 2012.
(3) JO L 145, 31.5.2011, p. 28.
(5) JO L 240, 23.9.2000, p. 1.
(6) JO L 253, 11.10.1993, p. 1.
(7) JO L 55, 28.2.2011, p. 13.
(9) JO L 299, 16.11.2007, p. 1.
(10) JO L 188, 18.7.2009, p. 93.
(11) JO L 343, 22.12.2009, p. 51.
(12) JO L 152, 16.6.2009, p. 23.
LISTA ANEXELOR
Anexa I |
– |
Țările eligibile pentru participarea la sistemul menționat la articolul 3 |
Anexa II |
– |
Țările care beneficiază de regimul general prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (a) |
Anexa III |
– |
Țările care beneficiază de regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (b) |
Anexa IV |
– |
Țările care beneficiază de regimul special în favoarea țărilor cel mai puțin dezvoltate, prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (c) |
Anexa V |
– |
Lista produselor incluse în regimul general menționat la articolul 1 alineatul (2) litera (a) |
Anexa VI |
– |
Modalitățile de aplicare a articolului 8 |
Anexa VII |
– |
Modalitățile de aplicare a capitolului III din prezentul regulament |
Anexa VIII |
– |
Convențiile menționate la articolul 9 |
Anexa IX |
– |
Lista produselor care intră sub incidența regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe menționat la articolul 1 alineatul (2) litera (b) |
Anexa X |
– |
Tabel de corespondență |
ANEXA I
Țările eligibile (1) pentru participarea la sistemul menționat la articolul 3
Coloana A |
: |
codul țării, în ordine alfabetică, în conformitate cu nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Uniunii |
Coloana B |
: |
denumire |
A |
B |
AE |
Emiratele Arabe Unite |
AF |
Afganistan |
AG |
Antigua și Barbuda |
AL |
Albania |
AM |
Armenia |
AO |
Angola |
AR |
Argentina |
AZ |
Azerbaidjan |
BA |
Bosnia și Herțegovina |
BB |
Barbados |
BD |
Bangladesh |
BF |
Burkina Faso |
BH |
Bahrain |
BI |
Burundi |
BJ |
Benin |
BN |
Brunei Darussalam |
BO |
Bolivia |
BR |
Brazilia |
BS |
Bahamas |
BT |
Bhutan |
BW |
Botswana |
BY |
Belarus |
BZ |
Belize |
CD |
Republica Democratică Congo |
CF |
Republica Centrafricană |
CG |
Congo |
CI |
Côte d’Ivoire |
CK |
Insulele Cook |
CL |
Chile |
CM |
Camerun |
CN |
Republica Populară Chineză |
CO |
Columbia |
CR |
Costa Rica |
CU |
Cuba |
CV |
Capul Verde |
DJ |
Djibouti |
DM |
Dominica |
DO |
Republica Dominicană |
DZ |
Algeria |
EC |
Ecuador |
EG |
Egipt |
ER |
Eritreea |
ET |
Etiopia |
FJ |
Fiji |
FM |
Statele Federate ale Microneziei |
GA |
Gabon |
GD |
Grenada |
GE |
Georgia |
GH |
Ghana |
GM |
Gambia |
GN |
Guineea |
GQ |
Guineea Ecuatorială |
GT |
Guatemala |
GW |
Guineea-Bissau |
GY |
Guyana |
HK |
Hong Kong |
HN |
Honduras |
HR |
Croația |
HT |
Haiti |
ID |
Indonezia |
IN |
India |
IQ |
Irak |
IR |
Iran |
JM |
Jamaica |
JO |
Iordania |
KE |
Kenya |
KG |
Republica Kârgâzstan |
KH |
Cambodgia |
KI |
Kiribati |
KM |
Comore |
KN |
Saint Kitts și Nevis |
KW |
Kuweit |
KZ |
Kazahstan |
LA |
Republica Democrată Populară Laos |
LB |
Liban |
LC |
Saint Lucia |
LK |
Sri Lanka |
LR |
Liberia |
LS |
Lesotho |
LY |
Jamahiria Arabă Libiană |
MA |
Maroc |
MD |
Republica Moldova |
ME |
Muntenegru |
MG |
Madagascar |
MH |
Insulele Marshall |
MK |
fosta Republică iugoslavă a Macedoniei |
ML |
Mali |
MM |
Birmania/Myanmar |
MN |
Mongolia |
MO |
Macao |
MR |
Mauritania |
MU |
Mauritius |
MV |
Maldive |
MW |
Malawi |
MX |
Mexic |
MY |
Malaysia |
MZ |
Mozambic |
NA |
Namibia |
NE |
Niger |
NG |
Nigeria |
NI |
Nicaragua |
NP |
Nepal |
NR |
Nauru |
NU |
Niue |
OM |
Oman |
PA |
Panama |
PE |
Peru |
PG |
Papua-Noua Guinee |
PH |
Filipine |
PK |
Pakistan |
PW |
Palau |
PY |
Paraguay |
QA |
Qatar |
RS |
Serbia |
RU |
Federația Rusă |
RW |
Rwanda |
SA |
Arabia Saudită |
SB |
Insulele Solomon |
SC |
Seychelles |
SD |
Sudan |
SL |
Sierra Leone |
SN |
Senegal |
SO |
Somalia |
SR |
Suriname |
ST |
São Tomé și Príncipe |
SV |
El Salvador |
SY |
Republica Arabă Siriană |
SZ |
Swaziland |
TD |
Ciad |
TG |
Togo |
TH |
Thailanda |
TJ |
Tadjikistan |
TL |
Timorul de Est |
TM |
Turkmenistan |
TN |
Tunisia |
TO |
Tonga |
TT |
Trinidad și Tobago |
TV |
Tuvalu |
TZ |
Tanzania |
UA |
Ucraina |
UG |
Uganda |
UY |
Uruguay |
UZ |
Uzbekistan |
VC |
Saint Vincent și Grenadine |
VE |
Venezuela |
VN |
Vietnam |
VU |
Vanuatu |
WS |
Samoa |
XK |
Kosovo (2) |
YE |
Yemen |
ZA |
Africa de Sud |
ZM |
Zambia |
ZW |
Zimbabwe |
Țările eligibile pentru sistemul prevăzut la articolul 3, care fac obiectul unei retrageri temporare din sistem în ceea ce privește toate sau unele produse originare din aceste țări
Coloana A |
: |
codul țării, în ordine alfabetică, în conformitate cu nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Uniunii |
Coloana B |
: |
denumire |
A |
B |
BY |
Belarus |
MM |
Birmania/Myanmar |
(1) Această listă include țările pentru care preferințele se poate să fi fost retrase temporar sau suspendate. Comisia sau autoritățile competente din țările respective vor fi în măsură să furnizeze o listă actualizată.
(2) Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244 (1999) și cu Avizul Curții Internaționale de Justiție privind declarația de independență a Kosovo.
ANEXA II
Țările (1) care beneficiază de regimul general prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (a)
Coloana A |
: |
codul țării, în ordine alfabetică, în conformitate cu nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Uniunii |
Coloana B |
: |
denumire |
A |
B |
AF |
Afganistan |
AM |
Armenia |
AO |
Angola |
AZ |
Azerbaidjan |
BD |
Bangladesh |
BF |
Burkina Faso |
BI |
Burundi |
BJ |
Benin |
BO |
Bolivia |
BT |
Bhutan |
CD |
Republica Democratică Congo |
CF |
Republica Centrafricană |
CG |
Congo |
CK |
Insulele Cook |
CN |
Republica Populară Chineză |
CO |
Columbia |
CR |
Costa Rica |
CV |
Capul Verde |
DJ |
Djibouti |
EC |
Ecuador |
ER |
Eritreea |
ET |
Etiopia |
FM |
Statele Federate ale Microneziei |
GE |
Georgia |
GM |
Gambia |
GN |
Guineea |
GQ |
Guineea Ecuatorială |
GT |
Guatemala |
GW |
Guineea-Bissau |
HN |
Honduras |
HT |
Haiti |
ID |
Indonezia |
IN |
India |
IQ |
Irak |
IR |
Iran |
KG |
Republica Kârgâzstan |
KH |
Cambodgia |
KI |
Kiribati |
KM |
Comore |
LA |
Republica Democrată Populară Laos |
LK |
Sri Lanka |
LR |
Liberia |
LS |
Lesotho |
MG |
Madagascar |
MH |
Insulele Marshall |
ML |
Mali |
MM |
Birmania/Myanmar |
MN |
Mongolia |
MR |
Mauritania |
MV |
Maldive |
MW |
Malawi |
MZ |
Mozambic |
NE |
Niger |
NG |
Nigeria |
NI |
Nicaragua |
NP |
Nepal |
NR |
Nauru |
NU |
Niue |
PA |
Panama |
PE |
Peru |
PH |
Filipine |
PK |
Pakistan |
PY |
Paraguay |
RW |
Rwanda |
SB |
Insulele Solomon |
SD |
Sudan |
SL |
Sierra Leone |
SN |
Senegal |
SO |
Somalia |
ST |
São Tomé și Príncipe |
SV |
El Salvador |
SY |
Republica Arabă Siriană |
TD |
Ciad |
TG |
Togo |
TH |
Thailanda |
TJ |
Tadjikistan |
TL |
Timorul de Est |
TM |
Turkmenistan |
TO |
Tonga |
TV |
Tuvalu |
TZ |
Tanzania |
UA |
Ucraina |
UG |
Uganda |
UZ |
Uzbekistan |
VN |
Vietnam |
VU |
Vanuatu |
WS |
Samoa |
YE |
Yemen |
ZM |
Zambia |
Țările care beneficiază de sistemul generalizat de preferințe prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (a), care fac obiectul unei retrageri temporare din regimul respectiv, în ceea ce privește toate sau unele produse originare din aceste țări
Coloana A |
: |
codul țării, în ordine alfabetică, în conformitate cu nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Uniunii |
Coloana B |
: |
denumire |
A |
B |
MM |
Birmania/Myanmar |
(1) Această listă include țările pentru care preferințele au fost retrase temporar sau suspendate. Comisia sau autoritățile competente din țările respective vor fi în măsură să furnizeze o listă actualizată.
ANEXA III
Țările (1) care beneficiază de regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (b)
Coloana A |
: |
codul țării, în ordine alfabetică, în conformitate cu nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Uniunii |
Coloana B |
: |
denumire |
A |
B |
|
|
Țările care beneficiază de regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (b), care fac obiectul unei retrageri temporare din regimul respectiv, în ceea ce privește toate sau unele produse originare din aceste țări
Coloana A |
: |
codul țării, în ordine alfabetică, în conformitate cu nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Uniunii |
Coloana B |
: |
denumire |
A |
B |
|
|
(1) Această listă cuprinde și țări care fac probabil obiectul unei retrageri sau suspendări temporare a preferințelor. Comisia sau autoritățile competente ale țării în cauză vor fi în măsură să furnizeze o listă actualizată.
ANEXA IV
Țările (1) care beneficiază de regimul special în favoarea țărilor cel mai puțin dezvoltate, prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (c)
Coloana A |
: |
codul țării, în ordine alfabetică, în conformitate cu nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Uniunii |
Coloana B |
: |
denumire |
A |
B |
AF |
Afganistan |
AO |
Angola |
BD |
Bangladesh |
BF |
Burkina Faso |
BI |
Burundi |
BJ |
Benin |
BT |
Bhutan |
CD |
(Republica Democratică) Congo |
CF |
Republica Centrafricană |
DJ |
Djibouti |
ER |
Eritreea |
ET |
Etiopia |
GM |
Gambia |
GN |
Guineea |
GQ |
Guineea Ecuatorială |
GW |
Guineea-Bissau |
HT |
Haiti |
KH |
Cambodgia |
KI |
Kiribati |
KM |
Comore |
LA |
Republica Democrată Populară Laos |
LR |
Liberia |
LS |
Lesotho |
MG |
Madagascar |
ML |
Mali |
MM |
Birmania/Myanmar |
MR |
Mauritania |
MV |
Maldive |
MW |
Malawi |
MZ |
Mozambic |
NE |
Niger |
NP |
Nepal |
RW |
Rwanda |
SB |
Insulele Solomon |
SD |
Sudan |
SL |
Sierra Leone |
SN |
Senegal |
SO |
Somalia |
ST |
São Tomé și Principe |
TD |
Ciad |
TG |
Togo |
TL |
Timorul de Est |
TV |
Tuvalu |
TZ |
(Republica Unită) Tanzania |
UG |
Uganda |
VU |
Vanuatu |
WS |
Samoa |
YE |
Yemen |
ZM |
Zambia |
Țările care beneficiază de regimul special în favoarea țărilor cel mai puțin dezvoltate, prevăzut la articolul 1 alineatul (2) litera (c), care fac obiectul retragerii temporare din regimul respectiv în ceea ce privește toate sau unele produse originare din aceste țări
Coloana A |
: |
codul țării, în ordine alfabetică, în conformitate cu nomenclatura țărilor și teritoriilor pentru statisticile de comerț exterior ale Uniunii |
Coloana B |
: |
denumire |
A |
B |
MM |
Birmania/Myanmar |
(1) Această listă cuprinde și țări care fac probabil obiectul unei retrageri sau suspendări temporare a preferințelor. Comisia sau autoritățile competente ale țării în cauză vor fi în măsură să furnizeze o listă actualizată.
ANEXA V
Lista produselor incluse în regimul general menționat la articolul 1 alineatul (2) litera (a)
Fără a aduce atingere normelor de interpretare a Nomenclaturii combinate („NC”), descrierea produselor trebuie considerată ca fiind una orientativă, preferințele tarifare fiind determinate de codurile tarifare din NC. Atunci când în fața codului tarifar din NC figurează un „ex”, preferințele tarifare sunt determinate nu numai de codul tarifar din NC, ci și de descrierea produselor.
Clasificarea unui produs având codul tarifar NC marcat cu un asterisc (*) este subordonată condițiilor prevăzute de dispozițiile Uniunii în materie.
În coloana intitulată „Secțiunea”, sunt prezentate secțiunile SGP [articolul 2 litera (h)].
În coloana intitulată „Capitolul”, sunt prezentate capitolele incluse într-o secțiune SGP [articolul 2 litera (i)].
Coloana intitulată „Sensibile/nesensibile” se referă la produsele care intră sub incidența regimului general (articolul 6). Aceste produse sunt enumerate fie ca NS [nesensibile, în sensul articolului 7 alineatul (1)], fie ca S [sensibile, în sensul articolului 7 alineatul (2)].
Din considerente de simplificare, produsele sunt enumerate pe grupe. Printre acestea se pot afla produse care beneficiază de retragerea sau suspendarea taxelor prevăzute de Tariful vamal comun.
Secțiunea |
Capitolul |
Cod NC |
Descrierea |
Sensibile/nesensibile |
S-1a |
01 |
0101 29 90 |
Cai vii, alții decât reproducătorii de rasă pură, alții decât cei destinați sacrificării |
S |
0101 30 00 |
Măgari vii |
S |
||
0101 90 00 |
Catâri și bardoi vii |
S |
||
0104 20 10* |
Caprine vii, reproducători de rasă pură |
S |
||
0106 14 10 |
Iepuri de casă vii |
S |
||
0106 39 10 |
Porumbei vii |
S |
||
02 |
0205 00 |
Carne de cal, de măgar sau de catâr, proaspătă, refrigerată sau congelată |
S |
|
0206 80 91 |
Organe comestibile de cai, de măgari, de catâri sau de bardoi, proaspete sau refrigerate, cu excepția celor destinate fabricării produselor farmaceutice |
S |
||
0206 90 91 |
Organe comestibile de cai, de măgari, de catâri sau de bardoi, congelate, cu excepția celor destinate fabricării produselor farmaceutice |
S |
||
0207 14 91 |
Ficat de pasăre din specia Gallus domesticus, congelat |
S |
||
0207 27 91 |
Ficat de curcan, congelat |
S |
||
0207 45 95 0207 55 95 0207 60 91 |
Ficat congelat de rațe, de gâște, de bibilici, altul decât ficat gras de rațe sau de gâște |
S |
||
0208 90 70 |
Pulpe de broască |
NS |
||
0210 99 10 |
Carne de cal sărată, în saramură sau uscată |
S |
||
0210 99 59 |
Organe de bovine, sărate, în saramură, uscate sau afumate, altele decât mușchiul gros și mușchiul subțire al diafragmei |
S |
||
ex 0210 99 85 |
Organe de oaie sau de capră, sărate, în saramură, uscate sau afumate |
S |
||
ex 0210 99 85 |
Organe sărate, în saramură, uscate sau afumate, cu excepția ficatului de pasăre, provenind de la alte animale decât porcine domestice, bovine, ovine sau caprine |
S |
||
04 |
0403 10 51 |
Iaurt, aromatizat sau cu adaos de fructe sau cacao |
S |
|
0403 10 53 |
||||
0403 10 59 |
||||
0403 10 91 |
||||
0403 10 93 |
||||
0403 10 99 |
||||
0403 90 71 |
Lapte acru, lapte și smântână covăsite, chefir și alte sortimente de lapte și smântână fermentate sau acrite, aromatizate sau cu adaos de fructe sau cacao |
S |
||
0403 90 73 |
||||
0403 90 79 |
||||
0403 90 91 |
||||
0403 90 93 |
||||
0403 90 99 |
||||
0405 20 10 |
Pastă din lapte pentru tartine, cu conținut de grăsimi peste 39 %, dar maximum 75 % din greutate |
S |
||
0405 20 30 |
||||
0407 19 90 0407 29 90 0407 90 90 |
Ouă de păsări, în coajă, proaspete, conservate sau fierte, altele decât cele de la păsări de curte |
S |
||
0410 00 00 |
Produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte |
S |
||
05 |
0511 99 39 |
Bureți naturali de origine animală, alții decât cei în stare brută |
S |
|
S-1b |
03 |
ex capitolul 3 |
Pește și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice, cu excepția produselor de la subpoziția 0301 19 00 |
S |
0301 19 00 |
Pești vii ornamentali, de apă sărată |
NS |
||
S-2a |
06 |
ex capitolul 6 |
Plante vii și produse de floricultură; bulbi, rădăcini și articole similare; flori tăiate și frunze pentru ornamente, cu excepția produselor de la subpoziția 0603 12 00 și 0604 20 40 |
S |
0603 12 00 |
Flori și boboci de garoafe, proaspete, tăiate pentru buchete sau ornamente |
NS |
||
0604 20 40 |
Ramuri de conifere, proaspete |
NS |
||
S-2b |
07 |
0701 |
Cartofi, proaspeți sau refrigerați |
S |
0703 10 |
Ceapă și ceapă eșalotă, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0703 90 00 |
Praz și alte legume aliacee, proaspete sau congelate |
S |
||
0704 |
Varză, conopidă, varză creață, gulii și produse comestibile similare din genul Brassica, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0705 |
Salată verde (Lactuca sativa) și cicoare (Cichorium spp.), în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0706 |
Morcovi, napi, sfeclă roșie pentru salată, barba-caprei, țelină de rădăcină, ridichi și rădăcinoase comestibile similare, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
ex 0707 00 05 |
Castraveți, în stare proaspătă sau refrigerați, de la 16 mai la 31 octombrie |
S |
||
0708 |
Legume păstăi, curățate sau nu de păstăi, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 20 00 |
Sparanghel, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 30 00 |
Vinete, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 40 00 |
Țelină, alta decât țelina de rădăcină, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 51 00 ex 0709 59 |
Ciuperci, în stare proaspătă sau refrigerată, excluzând produsele de la subpoziția 0709 59 50 |
S |
||
0709 60 10 |
Ardei dulci, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 60 99 |
Legume din genul Capsicum sau din genul Pimenta, proaspete sau refrigerate, altele decât ardei dulci, altele decât cele destinate fabricării capsicinei sau a extractului de oleorășini și altele decât cele destinate fabricării industriale a uleiurilor esențiale sau a rezinoidelor |
S |
||
0709 70 00 |
Spanac, ghizdei (spanac de Noua Zeelandă) și lobodă (spanac uriaș), în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
ex 0709 91 00 |
Anghinare, în stare proaspătă sau refrigerată, de la 1 iulie la 31 octombrie |
S |
||
0709 92 10* |
Măsline, proaspete sau refrigerate, destinate altor utilizări decât pentru producția de ulei |
S |
||
0709 93 10 |
Dovlecei, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 93 90 0709 99 90 |
Alte legume, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 99 10 |
Salată, în stare proaspătă sau refrigerată, alta decât salată verde (Lactuca sativa) și cicoare (Cichorium spp.) |
S |
||
0709 99 20 |
Cardon (anghinară americană) și frunze comestibile ale acesteia în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 99 40 |
Capere, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
0709 99 50 |
Fenicul, în stare proaspătă sau refrigerată |
S |
||
ex 0710 |
Legume (nefierte sau fierte în abur sau în apă), congelate, cu excepția produsului de la subpoziția 0710 80 85 |
S |
||
ex 0711 |
Legume conservate provizoriu (de exemplu, cu gaz sulfuros, în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții de conservare), dar improprii consumului alimentar în această stare, cu excepția produselor de la subpoziția 0711 20 90 |
S |
||
ex 0712 |
Legume uscate, întregi, tăiate bucăți sau felii, sfărâmate sau pulverizate, dar nepreparate altfel, excluzând măslinele și produsele de la subpoziția 0712 90 19 |
S |
||
0713 |
Legume păstăi uscate, curățate de păstăi, chiar decorticate sau sfărâmate |
S |
||
0714 20 10* |
Batate, proaspete, întregi, destinate consumului alimentar |
NS |
||
0714 20 90 |
Batate proaspete, refrigerate, congelate sau uscate, chiar tăiate rondele sau sub formă de pelete, altele decât în stare proaspătă și întregi și destinate consumului alimentar |
S |
||
0714 90 90 |
Topinambur și rădăcini și tuberculi similari cu conținut ridicat de inulină, proaspete, refrigerate, congelate sau uscate, chiar tăiate în bucăți sau sub formă de pelete; măduvă de sagotier |
NS |
||
08 |
0802 11 90 |
Migdale proaspete sau uscate, în coajă sau decojite, altele decât migdale amare |
S |
|
0802 12 90 |
||||
0802 21 00 |
Alune (Corylus spp.), proaspete sau uscate, în coajă sau decojite |
S |
||
0802 22 00 |
||||
0802 31 00 |
Nuci comune, proaspete sau uscate, în coajă sau decojite |
S |
||
0802 32 00 |
||||
0802 41 00 0802 42 00 |
Castane (Castanea spp.), proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliță |
S |
||
0802 51 00 0802 52 00 |
Fistic, în stare proaspătă sau uscată, chiar decojit sau fără pieliță |
NS |
||
0802 61 00 0802 62 00 |
Nuci de macadamia, proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliță |
NS |
||
0802 90 50 |
Semințe de pin dulce, proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliță |
NS |
||
0802 90 85 |
Alte fructe cu coajă, proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliță |
NS |
||
0803 10 10 |
Banane din specia Musa paradisiaca (plantains), proaspete |
S |
||
0803 10 90 0803 90 90 |
Banane, inclusiv din specia Musa paradisiaca (plantains), uscate |
S |
||
0804 10 00 |
Curmale, proaspete sau uscate |
S |
||
0804 20 10 |
Smochine, proaspete sau uscate |
S |
||
0804 20 90 |
||||
0804 30 00 |
Ananas, proaspăt sau uscat |
S |
||
0804 40 00 |
Avocado, proaspăt sau uscat |
S |
||
ex 0805 20 |
Mandarine (inclusiv tangerine și satsumas) și clementine, wilkings și hibrizi similari de citrice, proaspete sau uscate, de la 1 martie la 31 octombrie |
S |
||
0805 40 00 |
Grepfrut, inclusiv pomelo, proaspete sau uscate |
NS |
||
0805 50 90 |
Lămâi mici (Citrus aurantifolia, Citrus latifolia), proaspete sau uscate |
S |
||
0805 90 00 |
Alte citrice, proaspete sau uscate |
S |
||
ex 0806 10 10 |
Struguri de masă, proaspeți, de la 1 ianuarie la 20 iulie și de la 21 noiembrie la 31 decembrie, excluzând strugurii din varietatea Empereur (Vitis vinifera c.v.), de la 1 decembrie la 31 decembrie |
S |
||
0806 10 90 |
Alte soiuri de struguri, proaspeți |
S |
||
ex 0806 20 |
Struguri uscați, excluzând produsele de la subpoziția ex 0806 20 30, în ambalaje directe cu conținut net de peste 2 kg |
S |
||
0807 11 00 |
Pepeni (inclusiv pepeni verzi), proaspeți |
S |
||
0807 19 00 |
||||
0808 10 10 |
Mere pentru cidru, proaspete, prezentate în vrac, de la 16 septembrie la 15 decembrie |
S |
||
0808 30 10 |
Pere pentru cidru, proaspete, prezentate în vrac, de la 1 august la 31 decembrie |
S |
||
ex 0808 30 90 |
Alte pere, proaspete, de la 1 mai la 30 iunie |
S |
||
0808 40 00 |
Gutui, proaspete |
S |
||
ex 0809 10 00 |
Caise, proaspete, de la 1 ianuarie la 31 mai și de la 1 august la 31 decembrie |
S |
||
0809 21 00 |
Vișine (Prunus cerasus), proaspete |
S |
||
ex 0809 29 |
Cireșe, proaspete, de la 1 ianuarie la 20 mai și de la 11 august la 31 decembrie, altele decât vișine (Prunus cerasus) |
S |
||
ex 0809 30 |
Piersici, inclusiv nectarine, proaspete, de la 1 ianuarie la 10 iunie și de la 1 octombrie la 31 decembrie |
S |
||
ex 0809 40 05 |
Prune, proaspete, de la 1 ianuarie la 10 iunie și de la 1 octombrie la 31 decembrie |
S |
||
0809 40 90 |
Porumbe, proaspete |
S |
||
ex 0810 10 00 |
Căpșuni, proaspete, de la 1 ianuarie până la 30 aprilie și de la 1 august până la 31 decembrie |
S |
||
0810 20 |
Zmeură, mure, dude și hibrizi ai acestora, proaspete |
S |
||
0810 30 00 |
Coacăze negre, albe, roșii și agrișe, proaspete |
S |
||
0810 40 30 |
Fructe din specia Vaccinium myrtillus, proaspete |
S |
||
0810 40 50 |
Fructe din speciile Vaccinium macrocarpon și Vaccinium corymbosum, proaspete |
S |
||
0810 40 90 |
Alte fructe din genul Vaccinium, proaspete |
S |
||
0810 50 00 |
Kiwi, proaspete |
S |
||
0810 60 00 |
Durian, proaspăt |
S |
||
0810 70 00 |
Kaki |
S |
||
0810 90 75 |
Alte fructe, proaspete |
|||
ex 0811 |
Fructe și fructe cu coajă, fierte sau nu în apă sau în abur, congelate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, cu excepția fructelor de la subpozițiile 0811 10 și 0811 20 |
S |
||
ex 0812 |
Fructe și fructe cu coajă, conservate provizoriu (de exemplu, cu ajutorul gazului sulfuros, în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții de conservare), dar improprii consumului alimentar în această stare, cu excepția produselor de la subpoziția 0812 90 30 |
S |
||
0812 90 30 |
Papaia |
NS |
||
0813 10 00 |
Caise, uscate |
S |
||
0813 20 00 |
Prune |
S |
||
0813 30 00 |
Mere, uscate |
S |
||
0813 40 10 |
Piersici, inclusiv nectarine, uscate |
S |
||
0813 40 30 |
Pere, uscate |
S |
||
0813 40 50 |
Papaia, în stare uscată |
NS |
||
0813 40 95 |
Alte fructe, uscate, altele decât cele de la pozițiile 0801-0806 |
NS |
||
0813 50 12 |
Amestecuri de fructe uscate (altele decât cele de la pozițiile 0801-0806) de papaia, tamarine, mere de cajou, litchi, fructele arborelui Jack, sapotile, fructele pasiunii, fructe de carambola sau pitahaya, care nu conțin prune |
S |
||
0813 50 15 |
Alte amestecuri de fructe uscate (altele decât cele de la pozițiile 0801-0806), care nu conțin prune |
S |
||
0813 50 19 |
Amestecuri de fructe uscate (altele decât cele de la pozițiile 0801-0806), care conțin prune |
S |
||
0813 50 31 |
Amestecuri constituite numai din fructe cu coajă tropicale de la pozițiile 0801 și 0802 |
S |
||
0813 50 39 |
Amestecuri constituite numai din fructe cu coajă de la pozițiile 0801 și 0802, altele decât fructe cu coajă tropicale |
S |
||
0813 50 91 |
Alte amestecuri de fructe cu coajă și fructe uscate de la capitolul 8, care nu conțin prune și smochine |
S |
||
0813 50 99 |
Alte amestecuri de fructe cu coajă și fructe uscate de la capitolul 8 |
S |
||
0814 00 00 |
Coji de citrice sau de pepeni (inclusiv pepeni verzi), proaspete, congelate, uscate, prezentate în apă sărată, sulfurate sau cu adaos de alte substanțe care asigură provizoriu conservarea lor |
NS |
||
S-2c |
09 |
ex capitolul 9 |
Cafea, ceai, maté și mirodenii, cu excepția produselor de la subpozițiile 0901 12 00, 0901 21 00, 0901 22 00, 0901 90 90 și 0904 21 10, de la pozițiile 0905 00 00 și 0907 00 00 și de la subpozițiile 0910 91 90, 0910 99 33, 0910 99 39, 0910 99 50 și 0910 99 99 |
NS |
0901 12 00 |
Cafea, neprăjită, decafeinizată |
S |
||
0901 21 00 |
Cafea, prăjită, nedecafeinizată |
S |
||
0901 22 00 |
Cafea, prăjită, decafeinizată |
S |
||
0901 90 90 |
Înlocuitori de cafea conținând cafea, indiferent de proporțiile amestecului |
S |
||
0904 21 10 |
Ardei dulce, uscat, nemăcinat și nepulverizat |
S |
||
0905 |
Vanilie |
S |
||
0907 |
Cuișoare (fructe întregi, cuișoare și codițe) |
S |
||
0910 91 90 |
Amestecuri de două sau mai multe produse de la poziții diferite de la 0904 până la 0910, măcinate sau pulverizate |
S |
||
0910 99 33 |
Cimbru; frunze de dafin |
S |
||
0910 99 39 |
||||
0910 99 50 |
||||
0910 99 99 |
Alte mirodenii, măcinate sau pulverizate, altele decât amestecuri de două sau mai multe produse de la poziții diferite de la 0904 până la 0910 |
S |
||
S-2d |
10 |
1008 50 00 |
Quinoa (Chenopodium quinoa) |
S |
11 |
1104 29 17 |
Boabe de cereale decojite, excluzând orzul, ovăzul, porumbul, orezul și grâul |
S |
|
1105 |
Făină, griș, pudră, fulgi, granule și aglomerate sub formă de pelete, din cartofi |
S |
||
1106 10 00 |
Făină, griș și pudră din legume păstăi, uscate, de la poziția 0713 |
S |
||
1106 30 |
Făină, griș și pudră din produsele de la capitolul 8 |
S |
||
1108 20 00 |
Inulină |
S |
||
12 |
ex capitolul 12 |
Semințe și fructe oleaginoase; semințe și fructe diverse, cu excepția produselor de la subpozițiile 1209 21 00, 1209 23 80, 1209 29 50, 1209 29 80, 1209 30 00, 1209 91 80 și 1209 99 91; plante industriale sau medicinale, cu excepția produselor de la subpozițiile 1211 90 30 și excluzând produsele de la poziția 1210 și de la subpozițiile 1212 91 și 1212 93 00 |
S |
|
1209 21 00 |
Semințe de lucernă, destinate însămânțării |
NS |
||
1209 23 80 |
Alte semințe de iarbă, destinate însămânțării |
NS |
||
1209 29 50 |
Semințe de lupin, destinate însămânțării |
NS |
||
1209 29 80 |
Alte semințe de plante furajere, destinate însămânțării |
NS |
||
1209 30 00 |
Semințe de plante erbacee cultivate în special pentru flori, destinate însămânțării |
NS |
||
1209 91 80 |
Alte semințe de legume, destinate însămânțării |
NS |
||
1209 99 91 |
Semințe de plante cultivate în principal pentru florile lor, destinate însămânțării, altele decât cele de la subpoziția 1209 30 00 |
NS |
||
1211 90 30 |
Semințe de tonka, proaspete sau uscate, chiar tăiate, sfărâmate sau sub formă de pulbere |
NS |
||
13 |
ex capitolul 13 |
Lac; gume, rășini și alte seve și extracte vegetale, cu excepția produselor de la subpoziția 1302 12 00 |
S |
|
1302 12 00 |
Seve și extracte vegetale, din lemn dulce |
NS |
||
S-3 |
15 |
1501 90 00 |
Grăsime de pasăre, alta decât cea de la poziția 0209 sau 1503 |
S |
1502 10 90 1502 90 90 |
Grăsimi de animale din speciile bovine, ovine sau caprine, altele decât cele de la poziția 1503 și altele decât cele destinate altor utilizări industriale decât fabricarea produselor pentru alimentația umană |
S |
||
1503 00 19 |
Stearina din untură și oleostearina, alta decât cea destinată utilizărilor industriale |
S |
||
1503 00 90 |
Ulei de untură și oleomargarină neemulsionate, neamestecate și nici altfel preparate, altele decât uleiul de seu destinat altor utilizări industriale decât fabricarea produselor pentru alimentația umană |
S |
||
1504 |
Grăsimi și uleiuri și fracțiunile lor, din pește sau mamifere marine, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic |
S |
||
1505 00 10 |
Usuc brut (suintină) |
S |
||
1507 |
Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
S |
||
1508 |
Ulei de arahide și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
S |
||
1511 10 90 |
Ulei de palmier, brut, cu excepția celui destinat altor utilizări tehnice sau industriale decât fabricarea de produse pentru alimentația umană |
S |
||
1511 90 |
Ulei de palmier și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic, altele decât uleiul brut |
S |
||
1512 |
Ulei de semințe de floarea-soarelui, de șofrănaș sau de semințe de bumbac și fracțiunile acestora, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
S |
||
1513 |
Ulei de cocos (ulei de copra), de sâmburi de palmier sau de babassu și fracțiunile lor, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
S |
||
1514 |
Uleiuri de rapiță, de rapiță sălbatică sau de muștar și fracțiunile acestora, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
S |
||
1515 |
Alte grăsimi și uleiuri de origine vegetală (inclusiv ulei de jojoba) și fracțiunile acestora, fixe, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
S |
||
ex 1516 |
Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală și fracțiunile lor, hidrogenate parțial sau total, interesterificate, reesterificate sau elaidinizate, chiar rafinate, dar nepreparate altfel, cu excepția produselor de la subpoziția 1516 20 10 |
S |
||
1516 20 10 |
Ulei de ricin hidrogenat, numit „ceară opal” |
NS |
||
1517 |
Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetale sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri de la capitolul 15, altele decât grăsimile sau uleiurile alimentare sau fracțiunile acestora de la poziția 1516 |
S |
||
1518 00 |
Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale și fracțiunile lor, fierte, oxidate, deshidratate, sulfurate, suflate, polimerizate prin căldură în vacuum sau în gaz inert sau altfel modificate chimic, cu excepția celor de la poziția 1516; amestecuri sau preparate nealimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetale sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri de la capitolul 15, nedenumite sau necuprinse în altă parte |
S |
||
1521 90 99 |
Ceară de albine sau de alte insecte, chiar rafinată sau colorată, cu excepția celei brute |
S |
||
1522 00 10 |
Degras |
S |
||
1522 00 91 |
Uleiuri de borhot sau de drojdie; paste de neutralizare (soapstocks), altele decât cele care conțin ulei având caracteristici de ulei de măsline |
S |
||
S-4a |
16 |
1601 00 10 |
Cârnați și produse similare din ficat și produse alimentare pe bază de ficat |
S |
1602 20 10 |
Ficat de gâscă sau rață, preparat sau conservat |
S |
||
1602 41 90 |
Jamboane și părți din acestea, preparate sau conservate, din animale din specia porcine, altele decât porcine domestice |
S |
||
1602 42 90 |
Spete și părți din acestea, preparate sau conservate, din animale din specia porcine, altele decât porcine domestice |
S |
||
1602 49 90 |
Alte preparate sau conserve din carne sau din organe, inclusiv amestecuri de la animale din specia porcine, altele decât porcine domestice |
S |
||
1602 90 31 |
Alte preparate sau conserve din carne sau din organe, de vânat sau de iepure |
S |
||
1602 90 69 |
Alte preparate sau conserve din carne sau din organe, de ovine, de caprine sau de alte animale, care nu conțin carne sau organe nefierte de bovine și care nu conțin carne sau organe de porcine domestice |
S |
||
1602 90 91 |
||||
1602 90 95 |
||||
1602 90 99 |
||||
1602 90 78 |
||||
1603 00 10 |
Extracte și sucuri de carne de pești, de crustacee, de moluște sau de alte nevertebrate acvatice, în ambalaje directe cu un conținut net de maximum 1 kg |
S |
||
1604 |
Preparate și conserve din pește; caviar și înlocuitorii acestuia preparați din icre de pește |
S |
||
1605 |
Crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice, preparate sau conservate |
S |
||
S-4b |
17 |
1702 50 00 |
Fructoză chimic pură |
S |
1702 90 10 |
Maltoză chimic pură |
S |
||
1704 |
Produse zaharoase fără cacao (inclusiv ciocolată albă) |
S |
||
18 |
Capitolul 18 |
Cacao și preparate din cacao |
S |
|
19 |
ex capitolul 19 |
Preparate pe bază de cereale, de făină, de amidon, de fecule sau de lapte; produse de patiserie, cu excepția produselor de la subpozițiile 1901 20 00 și 1901 90 91 |
S |
|
1901 20 00 |
Amestecuri și aluaturi pentru prepararea produselor de brutărie de la poziția 1905 |
NS |
||
1901 90 91 |
Altele, care nu conțin grăsimi provenite din lapte, sucroză, izoglucoză, glucoză sau amidon sau care conțin în greutate sub 1,5 % grăsimi provenite din lapte, sub 5 % sucroză (inclusiv zahăr invertit) sau izoglucoză, sub 5 % glucoză sau amidon, cu excepția preparatelor alimentare sub formă de pudră de la pozițiile 0401 la 0404 |
NS |
||
20 |
ex capitolul 20 |
Preparate din legume, din fructe sau din alte părți de plante, cu excepția produselor de la subpozițiile 2008 20 19, 2008 20 39 și excluzând produsele de la poziția 2002 și de la subpozițiile 2005 80 00, 2008 40 19, 2008 40 31, 2008 40 51 până la 2008 40 90, 2008 70 19, 2008 70 51, 2008 70 61 până la 2008 70 98 |
S |
|
2008 20 19 |
Ananas, altfel preparat sau conservat, cu adaos de alcool, nedenumit sau neinclus în altă parte |
NS |
||
2008 20 39 |
||||
21 |
ex capitolul 21 |
Preparate alimentare diverse, cu excepția produselor de la subpozițiile 2101 20 și 2102 20 19 și excluzând produsele de la subpozițiile 2106 10, 2106 90 30, 2106 90 51, 2106 90 55 și 2106 90 59 |
S |
|
2101 20 |
Extracte, esențe și concentrate de ceai sau de maté și preparate pe baza acestor extracte, esențe sau concentrate sau pe bază de ceai sau de maté |
NS |
||
2102 20 19 |
Alte drojdii inactive |
NS |
||
22 |
ex capitolul 22 |
Băuturi, lichide alcoolice și oțet, excluzând produsele de la poziția 2207, de la subpozițiile 2204 10 11 până la 2204 30 10 și subpoziția 2208 40 |
S |
|
23 |
2302 50 00 |
Reziduuri și deșeuri similare, chiar sub formă de pelete, rezultate din măcinarea sau din alte procedee de prelucrare a plantelor leguminoase |
S |
|
2307 00 19 |
Alte drojdii de vin |
S |
||
2308 00 19 |
Alte drojdii de struguri |
S |
||
2308 00 90 |
Alte materiale vegetale și deșeuri vegetale, reziduuri și subproduse vegetale, chiar aglomerate sub formă de pelete, de tipul celor folosite în hrana animalelor, nedenumite sau necuprinse în altă parte |
NS |
||
2309 10 90 |
Alte alimente pentru câini sau pisici, destinate pentru vânzare cu amănuntul, cu excepția celor cu conținut de amidon sau de glucoză, de sirop de glucoză, de maltodextrină sau de sirop de maltodextrină de la subpozițiile 1702 30 50-1702 30 90, 1702 40 90, 1702 90 50 și 2106 90 55 sau de produse lactate |
S |
||
2309 90 10 |
Produse solubile din pește sau din mamifere marine, de tipul celor folosite în hrana animalelor |
NS |
||
2309 90 91 |
Pulpă de sfeclă de zahăr cu adaos de melasă, de tipul celei folosite în hrana animalelor |
S |
||
2309 90 96 |
Alte preparate de tipul celor folosite în hrana animalelor, chiar cu un conținut în greutate de minimum 49 % de clorură de colină pe o bază organică sau anorganică |
S |
||
S-4c |
24 |
ex capitolul 24 |
Tutun și înlocuitori de tutun prelucrați, cu excepția produselor de la subpoziția 2401 10 60 |
S |
2401 10 60 |
Tutunuri de tip oriental uscate la soare („sun-cured”), nedesprinse de pe tulpină |
NS |
||
S-5 |
25 |
2519 90 10 |
Oxid de magneziu, altul decât carbonatul natural de magneziu (magnezită) calcinat |
NS |
2522 |
Var nestins, var stins și var hidraulic, cu excepția oxidului și a hidroxidului de calciu de la poziția 2825 |
NS |
||
2523 |
Cimenturi hidraulice (inclusiv cimenturi nepulverizate numite „clinkers”), chiar colorate |
NS |
||
27 |
Capitolul 27 |
Combustibili minerali, uleiuri minerale și produse rezultate din distilarea acestora; materiale bituminoase; ceară minerală |
NS |
|
S-6a |
28 |
2801 |
Fluor, clor, brom și iod |
NS |
2802 00 00 |
Sulf, sublimat sau precipitat; sulf coloidal |
NS |
||
ex 2804 |
Hidrogen, gaze rare și alte nemetale, excluzând produsele de la subpoziția 2804 69 00 |
NS |
||
2805 19 |
Metale alcaline sau alcalino-pământoase, cu excepția sodiului și a calciului |
NS |
||
2805 30 |
Metale din pământuri rare, scandiu și ytriu, chiar amestecate sau aliate între ele |
NS |
||
2806 |
Clorură de hidrogen (acid clorhidric); acid clorosulfuric |
NS |
||
2807 00 |
Acid sulfuric; oleum |
NS |
||
2808 00 00 |
Acid azotic; acizi sulfonitrici |
NS |
||
2809 |
Pentaoxid de difosfor; acid fosforic; acizi polifosforici, cu compoziție chimică definită sau nu |
NS |
||
2810 00 90 |
Oxizi de bor, cu excepția trioxidului de bor; acizi borici |
NS |
||
2811 |
Alți acizi anorganici și alți compuși oxigenați anorganici ai nemetalelor |
NS |
||
2812 |
Halogenuri și oxihalogenuri de nemetale |
NS |
||
2813 |
Sulfuri de nemetale; trisulfură de fosfor comercială |
NS |
||
2814 |
Amoniac, anhidru sau în soluție apoasă |
S |
||
2815 |
Hidroxid de sodiu (sodă caustică); hidroxid de potasiu (potasă caustică); peroxid de sodiu sau de potasiu |
S |
||
2816 |
Hidroxid și peroxid de magneziu; oxizi, hidroxizi și peroxizi de stronțiu sau de bariu |
NS |
||
2817 00 00 |
Oxid de zinc; peroxid de zinc |
S |
||
2818 10 |
Corindon artificial, cu compoziție chimică definită sau nu |
S |
||
2818 20 |
Oxid de aluminiu (cu excepția corindonului artificial) |
NS |
||
2819 |
Oxizi și hidroxizi de crom |
S |
||
2820 |
Oxizi de mangan |
S |
||
2821 |
Oxizi și hidroxizi de fier; pământuri colorante conținând minimum 70 %, în greutate, fier combinat evaluat ca Fe2O3 |
NS |
||
2822 00 00 |
Oxizi și hidroxizi de cobalt; oxizi de cobalt comerciali |
NS |
||
2823 00 00 |
Oxizi de titan |
S |
||
2824 |
Oxizi de plumb; miniu de plumb roșu și portocaliu |
NS |
||
ex 2825 |
Hidrazină și hidroxilamină și sărurile lor anorganice; alte baze anorganice; alți oxizi, hidroxizi și peroxizi de metale, cu excepția produselor de la subpozițiile 2825 10 00 și 2825 80 00 |
NS |
||
2825 10 00 |
Hidrazină și hidroxilamină și sărurile lor anorganice |
S |
||
2825 80 00 |
Oxizi de antimoniu |
S |
||
2826 |
Fluoruri; fluorosilicați, fluoroaluminați și alte săruri complexe de fluor |
NS |
||
ex 2827 |
Cloruri, oxicloruri și hidroxicloruri, cu excepția produselor de la subpozițiile 2827 10 00 și 2827 32 00; bromuri și oxibromuri; ioduri și oxiioduri |
NS |
||
2827 10 00 |
Clorură de amoniu |
S |
||
2827 32 00 |
Clorură de aluminium |
S |
||
2828 |
Hipocloriți; hipoclorit de calciu comercial; cloriți; hipobromiți |
NS |
||
2829 |
Clorați și perclorați; bromați și perbromați; iodați și periodați |
NS |
||
ex 2830 |
Sulfuri, cu excepția produselor de la subpoziția 2830 10 00; polisulfuri, cu compoziție chimică definită sau nu |
NS |
||
2830 10 00 |
Sulfuri de sodiu |
S |
||
2831 |
Ditioniți și sulfoxilați |
NS |
||
2832 |
Sulfiți; tiosulfați |
NS |
||
2833 |
Sulfați; alauni; persulfați |
NS |
||
2834 10 00 |
Nitriți |
S |
||
2834 21 00 |
Nitrați |
NS |
||
2834 29 |
||||
2835 |
Fosfinați (hipofosfiți), fosfonați (fosfiți) și fosfați; polifosfați, cu compoziție chimică definită sau nu |
S |
||
ex 2836 |
Carbonați, cu excepția produselor de la subpozițiile 2836 20 00, 2836 40 00 și 2836 60 00; percarbonați; carbonat de amoniu comercial conținând carbamat de amoniu |
NS |
||
2836 20 00 |
Carbonat disodic |
S |
||
2836 40 00 |
Carbonați de potasiu |
S |
||
2836 60 00 |
Carbonat de bariu |
S |
||
2837 |
Cianuri, oxicianuri și cianuri complexe |
NS |
||
2839 |
Silicați; silicați de metale alcaline comerciali |
NS |
||
2840 |
Borați; perborați |
NS |
||
ex 2841 |
Săruri ale oxiacizilor metalici sau permetalici, cu excepția produsului de la subpoziția 2841 61 00 |
NS |
||
2841 61 00 |
Permanganat de potasiu |
S |
||
2842 |
Alte săruri ale acizilor sau peracizilor anorganici (inclusiv aluminosilicați cu compoziție chimică definită sau nu), altele decât azidele |
NS |
||
2843 |
Metale prețioase în stare coloidală; compuși anorganici sau organici ai metalelor prețioase, cu compoziție chimică definită sau nu; amalgame de metale prețioase |
NS |
||
ex 2844 30 11 |
Materiale metaloceramice conținând uraniu sărăcit în U-235 sau compușii acestui produs, altele decât cele neprelucrate |
NS |
||
ex 2844 30 51 |
Materiale metaloceramice conținând toriu sau compuși de toriu, altele decât cele neprelucrate |
NS |
||
2845 90 90 |
Izotopi, alții decât cei de la poziția 2844 și compuși, anorganici sau organici, ai acestor izotopi, cu compoziție chimică definită sau nu, alții decât deuteriu și compuși de deuteriu, hidrogen și compuși de hidrogen îmbogățiți în deuteriu sau amestecuri și soluții conținând aceste produse |
NS |
||
2846 |
Compuși anorganici sau organici ai metalelor de pământuri rare, ai ytriului sau ai scandiului sau ai amestecurilor din aceste metale |
NS |
||
2847 00 00 |
Peroxid de hidrogen (apă oxigenată) chiar solidificat cu uree |
NS |
||
2848 00 00 |
Fosfuri cu compoziție chimică definită sau nu, cu excepția ferofosfurilor |
NS |
||
ex 2849 |
Carburi, cu compoziție chimică definită sau nu, cu excepția produselor de la subpozițiile 2849 20 00 și 2849 90 30 |
NS |
||
2849 20 00 |
Carbură de siliciu, cu compoziție chimică definită sau nu |
S |
||
2849 90 30 |
Carburi de wolfram, cu compoziție chimică definită sau nu |
S |
||
ex 2850 00 |
Hidruri, nitruri, azide și boruri, cu compoziție chimică definită sau nu, altele decât compușii care constituie în același timp carburi de la poziția 2849 |
NS |
||
ex 2850 00 60 |
Siliciuri, cu compoziție chimică definită sau nu |
S |
||
2852 00 00 |
Compuși, anorganici sau organici, ai mercurului, cu excepția amalgamelor |
NS |
||
2853 00 |
Alți compuși anorganici (inclusiv apa distilată, apa de conductibilitate și apa de puritate similară); aer lichid (inclusiv aerul lichid din care au fost eliminate gazele rare); aer comprimat; amalgame, altele decât amalgamele de metale prețioase |
NS |
||
29 |
2903 |
Derivați halogenați ai hidrocarburilor |
S |
|
ex 2904 |
Derivați sulfonați, nitrați sau nitrozați ai hidrocarburilor, chiar halogenate, cu excepția produselor de la subpoziția 2904 20 00 |
NS |
||
2904 20 00 |
Derivați care conțin numai grupe nitro sau nitrozo |
S |
||
ex 2905 |
Alcooli aciclici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați, cu excepția produselor de la subpoziția 2905 45 00 și excluzând produsele de la subpozițiile 2905 43 00 și 2905 44 |
S |
||
2905 45 00 |
Glicerină |
NS |
||
2906 |
Alcooli ciclici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
NS |
||
ex 2907 |
Fenoli, cu excepția produselor de la subpozițiile 2907 15 90 și ex 2907 22 00; fenoli-alcooli |
NS |
||
2907 15 90 |
Naftoli și sărurile lor, altele decât 1-naftol |
S |
||
ex 2907 22 00 |
Hidrochinonă |
S |
||
2908 |
Derivați halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai fenolilor sau ai fenoli-alcoolilor |
NS |
||
2909 |
Eteri, eteri-alcooli, eteri-fenoli, eteri-alcooli-fenoli, peroxizi ai alcoolilor, peroxizi ai eterilor, peroxizi ai cetonelor (cu compoziție chimică definită sau nu) și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
S |
||
2910 |
Epoxizi, epoxi-alcooli, epoxi-fenoli și epoxi-eteri cu trei atomi în ciclu și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
NS |
||
2911 00 00 |
Acetali și semiacetali, care conțin chiar alte funcții oxigenate, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
NS |
||
ex 2912 |
Aldehide, chiar conținând alte funcții oxigenate; polimeri ciclici ai aldehidelor; paraformaldehida, cu excepția produsului de la subpoziția 2912 41 00 |
NS |
||
2912 41 00 |
Vanilină (4-hidroxi-3-metoxibenzaldehidă) |
S |
||
2913 00 00 |
Derivați halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai produselor de la poziția 2912 |
NS |
||
ex 2914 |
Cetone și chinone, chiar conținând alte funcții oxigenate, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați, cu excepția produselor de la subpozițiile 2914 11 00, ex 2914 29 și 2914 22 00 |
NS |
||
2914 11 00 |
Acetonă |
S |
||
ex 2914 29 |
Camfor |
S |
||
2914 22 00 |
Ciclohexanonă și metilciclohexanone |
S |
||
2915 |
Acizi monocarboxilici aciclici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
S |
||
ex 2916 |
Acizi monocarboxilici aciclici nesaturați, acizi monocarboxilici ciclici, anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați, cu excepția produselor de la subpozițiile ex 2916 11 00, 2916 12 și 2916 14 |
NS |
||
ex 2916 11 00 |
Acid acrilic |
S |
||
2916 12 |
Esterii acidului acrilic |
S |
||
2916 14 |
Esterii acidului metacrilic |
S |
||
ex 2917 |
Acizi policarboxilici și anhidrele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați, cu excepția produselor de la subpozițiile 2917 11 00, ex 2917 12 00, 2917 14 00, 2917 32 00, 2917 35 00 și 2917 36 00 |
NS |
||
2917 11 00 |
Acid oxalic, sărurile și esterii lui |
S |
||
ex 2917 12 00 |
Acid adipic și sărurile lui |
S |
||
2917 14 00 |
Anhidridă maleică |
S |
||
2917 32 00 |
Ortoftalații de dioctil |
S |
||
2917 35 00 |
Anhidridă ftalică |
S |
||
2917 36 00 |
Acid tereftalic și sărurile lui |
S |
||
ex 2918 |
Acizi carboxilici conținând funcții oxigenate suplimentare și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați, cu excepția produselor de la subpozițiile 2918 14 00, 2918 15 00, 2918 21 00, 2918 22 00 și 2918 29 00 |
NS |
||
2918 14 00 |
Acid citric |
S |
||
2918 15 00 |
Sărurile și esterii acidului citric |
S |
||
2918 21 00 |
Acid salicilic și sărurile lui |
S |
||
2918 22 00 |
Acid o-acetilsalicilic, sărurile și esterii lui |
S |
||
ex 2918 29 00 |
Acizi sulfosalicilici, acizi hidroxinaftoici; sărurile și esterii lor |
S |
||
2919 |
Esteri fosforici și sărurile lor, inclusiv lactofosfați; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
NS |
||
2920 |
Esterii altor acizi anorganici ai nemetalelor (cu excepția esterilor acizilor halogenhidrici) și sărurile lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
NS |
||
2921 |
Compuși cu funcție aminică |
S |
||
2922 |
Amino compuși cu funcții oxigenate |
S |
||
2923 |
Săruri și hidroxizi de amoniu cuaternari; lecitine și alte fosfoaminolipide, cu compoziție chimică definită sau nu |
NS |
||
ex 2924 |
Compuși cu funcție carboxiamidă și compuși cu funcție amida ai acidului carbonic, cu excepția produselor de la subpoziția 2924 23 00 |
S |
||
2924 23 00 |
Acid 2-acetamidobenzoic (acid N-acetilantranilic) și sărurile lui |
NS |
||
2925 |
Compuși cu funcție carboximidă (inclusiv zaharină și sărurile ei) și compuși cu funcție imină |
NS |
||
ex 2926 |
Compuși cu funcție nitril, cu excepția produsului de la subpoziția 2926 10 00 |
NS |
||
2926 10 00 |
Acrilonitril |
S |
||
2927 00 00 |
Compuși diazoici, azoici sau azoxici |
S |
||
2928 00 90 |
Alți derivați organici ai hidrazinei sau ai hidroxilaminei |
NS |
||
2929 10 |
Izocianați |
S |
||
2929 90 00 |
Alți compuși cu alte funcții azotate |
NS |
||
2930 20 00 |
Tiocarbamați și ditiocarbamați și mono-, di- sau tetrasulfuri de tiouram; ditiocarbonați (xantați) |
NS |
||
2930 30 00 |
||||
ex 2930 90 99 |
||||
2930 40 90 |
Metionină, captafol (ISO), metamidofos (ISO) și alți compuși organo-sulfuroși, alții decât ditiocarbonați (xantați) |
S |
||
2930 50 00 |
||||
2930 90 13 |
||||
2930 90 16 |
||||
2930 90 20 |
||||
2930 90 60 |
||||
ex 2930 90 99 |
||||
2931 00 |
Alți compuși organo-anorganici |
NS |
||
ex 2932 |
Compuși heterociclici care conțin ca heteroatom(i) numai oxigen, cu excepția produselor de la subpozițiile 2932 12 00, 2932 13 00 și ex 2932 20 90 |
NS |
||
2932 12 00 |
2-Furaldehidă (furfuraldehidă, furfural) |
S |
||
2932 13 00 |
Alcool furfurilic și alcool tetrahidrofurfurilic |
S |
||
ex 2932 20 90 |
Cumarină, metilcumarine și etilcumarine |
S |
||
ex 2933 |
Compuși heterociclici cu heteroatom(i) de azot în exclusivitate, cu excepția produsului de la subpoziția 2933 61 00 |
NS |
||
2933 61 00 |
Melamină |
S |
||
2934 |
Acizi nucleici și sărurile lor, cu compoziție chimică definită sau nu; alți compuși heterociclici |
NS |
||
2935 00 90 |
Alte sulfonamide |
S |
||
2938 |
Glicozide, naturale sau reproduse prin sinteză, sărurile, eterii, esterii lor și alți derivați |
NS |
||
ex 2940 00 00 |
Zaharuri chimic pure, cu excepția zaharozei, a lactozei, a maltozei, a glucozei și a fructozei, cu excepția ramnozei, rafinozei și manozei; eteri, acetali și esteri ai zaharurilor și sărurile lor, altele decât produsele de la pozițiile 2937, 2938 sau 2939 |
S |
||
ex 2940 00 00 |
Ramnoză, rafinoză și manoză |
NS |
||
2941 20 30 |
Dihidrostreptomicină, săruri, esteri și hidrați ai acesteia |
NS |
||
2942 00 00 |
Alți compuși organici |
NS |
||
S-6b |
31 |
3102 21 |
Sulfat de amoniu |
NS |
3102 40 |
Amestecuri de nitrat de amoniu cu carbonat de calciu sau alte substanțe anorganice fără putere de fertilizare |
NS |
||
3102 50 |
Azotat de sodiu |
NS |
||
3102 60 |
Săruri duble și amestecuri de nitrat de calciu și de nitrat de amoniu |
NS |
||
3103 10 |
Superfosfați |
S |
||
3105 |
Îngrășăminte minerale sau chimice care conțin două sau trei dintre elementele fertilizante azot, fosfor și potasiu; alte îngrășăminte; produse de la capitolul 31 prezentate fie în tablete sau forme similare, fie în ambalaje cu o greutate brută de maximum 10 kg |
S |
||
32 |
ex capitolul 32 |
Extracte tanante sau colorante; tanini și derivații lor; pigmenți și alte substanțe colorante; vopsele și lacuri; masticuri; cerneluri; cu excepția produselor de la pozițiile 3204 și 3206 și excluzând produsele de la subpozițiile 3201 90 20, ex 3201 90 90 (extracte tanante de eucalipt), ex 3201 90 90 (extracte tanante obținute din fructe de gambier și mirobalan) și ex 3201 90 90 (alte extracte tanante de origine vegetală) |
NS |
|
3201 20 00 |
Extract de mimoză (salcâm australian) |
NS |
||
3204 |
Substanțe colorante organice sintetice, cu compoziție chimică definită sau nu; preparate prevăzute la nota 3 de la capitolul 32, pe bază de substanțe colorante organice sintetice; produse organice sintetice de tipul celor utilizate ca agenți de strălucire fluorescentă sau ca luminofori, cu sau fără compoziție chimică definită |
S |
||
3206 |
Alte substanțe colorante; preparate prevăzute la nota 3 de la capitolul 32, altele decât cele de la pozițiile 3203, 3204 sau 3205; produse anorganice de tipul celor utilizate ca luminofori, cu compoziție chimică definită sau nu |
S |
||
33 |
Capitolul 33 |
Uleiuri esențiale și rezinoide; produse preparate de parfumerie sau de toaletă și preparate cosmetice |
NS |
|
34 |
Capitolul 34 |
Săpunuri, agenți de suprafață organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreținere, lumânări și articole similare, paste pentru modelare, „ceară dentară” și preparate dentare pe bază de ipsos |
NS |
|
35 |
3501 |
Cazeină, cazeinați și alți derivați ai cazeinei; cleiuri de cazeină |
S |
|
3502 90 90 |
Albuminați și alți derivați de albumine |
NS |
||
3503 00 |
Gelatine (inclusiv cele prezentate în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, chiar prelucrate la suprafață sau colorate) și derivații lor; isinglass; alte cleiuri de origine animală, excluzând cleiurile de cazeină de la poziția 3501 |
NS |
||
3504 00 00 |
Peptone și derivații lor; alte substanțe proteice și derivații lor, nedenumite și necuprinse în altă parte; pulbere de piele, tratată sau nu cu crom |
NS |
||
3505 10 50 |
Amidonuri și fecule esterificate sau eterificate |
NS |
||
3506 |
Cleiuri și alți adezivi preparați, nedenumiți și necuprinși în altă parte; produse adecvate pentru utilizare ca adezivi sau cleiuri, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul ca adezivi sau cleiuri, având o greutate netă de maximum 1 kg |
NS |
||
3507 |
Enzime; enzime preparate nedenumite și necuprinse în altă parte |
S |
||
36 |
Capitolul 36 |
Pulberi și explozivi; articole de pirotehnie; chibrituri; aliaje piroforice; materiale inflamabile |
NS |
|
37 |
Capitolul 37 |
Produse fotografice sau cinematografice |
NS |
|
38 |
ex capitolul 38 |
Produse chimice diverse, cu excepția produselor de la pozițiile 3802 și 3817 00, subpozițiile 3823 12 00 și 3823 70 00 și poziția 3825, excluzând produsele de la subpozițiile 3809 10 și 3824 60 |
NS |
|
3802 |
Cărbune activ; materiale minerale naturale activate; negru de origine animală, inclusiv negru animal rezidual |
S |
||
3817 00 |
Alchilbenzeni în amestec și alchilnaftaline în amestec, altele decât cele de la poziția 2707 sau 2902 |
S |
||
3823 12 00 |
Acid oleic |
S |
||
3823 70 00 |
Alcooli grași industriali |
S |
||
3825 |
Produse reziduale ale industriei chimice sau ale industriilor conexe, nedenumite și necuprinse în altă parte; deșeuri orășenești; nămol de epurare; alte deșeuri menționate la nota 6 de la capitolul 38 |
S |
||
S-7a |
39 |
ex capitolul 39 |
Materiale plastice și articole din material plastic, cu excepția produselor de la pozițiile 3901, 3902, 3903 și 3904, subpozițiile 3906 10 00, 3907 10 00, 3907 60 și 3907 99, pozițiile 3908 și 3920 și subpozițiile 3921 90 10 și 3923 21 00 |
NS |
3901 |
Polimeri de etilenă, în forme primare |
S |
||
3902 |
Polimeri de propilenă sau de alte olefine, sub forme primare |
S |
||
3903 |
Polimeri de stiren, sub forme primare |
S |
||
3904 |
Polimeri de clorură de vinil sau de alte olefine halogenate, sub forme primare |
S |
||
3906 10 00 |
Poli(metacrilat de metil) |
S |
||
3907 10 00 |
Poliacetali |
S |
||
3907 60 |
Poli(etilenă tereftalat), cu excepția produselor de la subpoziția 3907 60 20 |
S |
||
3907 60 20 |
Poli(etilenă tereftalat), sub forme primare, cu un indice de viscozitate de 78 ml/g sau mai ridicat |
NS |
||
3907 99 |
Alți poliesteri, cu excepția celor nesaturați |
S |
||
3908 |
Poliamide sub forme primare |
S |
||
3920 |
Alte plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice nealveolare, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport |
S |
||
ex 3921 90 10 |
Alte plăci, folii, pelicule, benzi și lame din poliesteri, altele decât produse alveolare și altele decât folii și plăci ondulate |
S |
||
3923 21 00 |
Saci și pungi (inclusiv conuri), din polimeri de etilenă |
S |
||
S-7b |
40 |
ex capitolul 40 |
Cauciuc și articole din cauciuc, cu excepția produselor de la poziția 4010 |
NS |
4010 |
Benzi transportoare sau curele de transmisie, din cauciuc vulcanizat |
S |
||
S-8a |
41 |
ex 4104 |
Piei tăbăcite sau uscate și piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de cabaline, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări, excluzând produsele de la subpozițiile 4104 41 19 și 4104 49 19 |
S |
ex 4106 31 00 |
Piei tăbăcite sau semifinite de porcine, epilate, în stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom „wet-blue”), șpăltuite, dar fără prelucrări suplimentare, sau în stare uscată (semifinită), chiar șpăltuită, dar fără prelucrări suplimentare |
NS |
||
4106 32 00 |
||||
4107 |
Piei prelucrate după tăbăcire sau după uscare și piei pergamentate de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, altele decât cele de la poziția 4114 |
S |
||
4112 00 00 |
Piei prelucrate după tăbăcire sau după uscare și piei pergamentate, de ovine, epilate, chiar șpăltuite, altele decât cele de la poziția 4114 |
S |
||
ex 4113 |
Piei finite prelucrate după tăbăcire sau după uscare, inclusiv piei pergamentate ale altor animale, epilate, chiar șpăltuite, altele decât pieile de la poziția 4114, cu excepția produselor de la subpoziția 4113 10 00 |
NS |
||
4113 10 00 |
De caprine |
S |
||
4114 |
Piei finite tăbăcite în grăsimi (piei „chamois”), inclusiv cele obținute prin tăbăcire combinată; piei finite lăcuite sau lăcuite stratificate; piei metalizate |
S |
||
4115 10 00 |
Piele reconstituită pe bază de piele sau de fibre de piele, sub formă de plăci, foi sau benzi, chiar rulate |
S |
||
S-8b |
42 |
ex capitolul 42 |
Obiecte din piele; articole de curelărie sau de șelărie; articole de voiaj, bagaje de mână și articole similare; produse din intestine de animale (altele decât intestine de vierme de mătase); cu excepția produselor de la pozițiile 4202 și 4203 |
NS |
4202 |
Valize, geamantane și cufere, casete de toaletă și mape port-documente, serviete, ghiozdane, tocuri pentru ochelari, tocuri pentru binocluri, tocuri pentru aparate fotografice, pentru aparate de filmat, cutii pentru instrumente muzicale sau pentru arme, tocuri de pistol și articole similare; genți de voiaj, cutii izolate termic pentru produse alimentare și băuturi, truse de toaletă, rucsacuri, genți de mână, sacoșe pentru cumpărături, portofele, portmonee, porthărți, tabachere, pungi pentru tutun, truse pentru scule, saci pentru articole de sport, cutii pentru flacoane sau pentru tacâmuri, cutii pentru pudră, casete pentru bijuterii și articole similare, din piele naturală sau reconstituită, din foi de material plastic, din materiale textile, din fibre vulcanizate, din carton sau acoperite, în totalitate sau în mare parte, cu astfel de materiale sau cu hârtie |
S |
||
4203 |
Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte din piele naturală sau reconstituită |
S |
||
43 |
Capitolul 43 |
Blănuri și blănuri artificiale; articole din acestea |
NS |
|
S-9a |
44 |
ex capitolul 44 |
Lemn și articole din lemn, cu excepția produselor de la pozițiile 4410, 4411, 4412, subpozițiile 4418 10, 4418 20 10, 4418 71 00, 4420 10 11, 4420 90 10 și 4420 90 91; cărbune din lemn |
NS |
4410 |
Plăci aglomerate, panouri numite „oriented strand board” (OSB) și panouri similare (de exemplu, panourile numite „waferboard”), din lemn sau din alte materiale lemnoase, chiar aglomerate cu rășini sau cu alți lianți organici |
S |
||
4411 |
Panouri fibrolemnoase sau din alte materiale lemnoase, chiar aglomerate cu rășini sau alți lianți organici |
S |
||
4412 |
Placaj, lemn furniruit și lemn stratificat similar |
S |
||
4418 10 |
Ferestre, uși-ferestre și ramele și pervazurile lor |
S |
||
4418 20 10 |
Uși și ramele lor, pervazuri și praguri, din lemn tropical menționat în nota 2 complementară la capitolul 44 |
S |
||
4418 71 00 |
Panouri asamblate pentru acoperit podele mozaicate, din lemn |
S |
||
4420 10 11 |
Statuete și alte obiecte de ornament, din lemn tropical, astfel cum sunt specificate în nota 2 complementară la capitolul 44; lemn marchetat și lemn încrustat; sipete, casete și cutii pentru bijuterii sau orfevrărie și articole similare și articole de mobilier care nu se încadrează la capitolul 94, din lemn tropical, astfel cum se specifică în nota 2 complementară la capitolul 44 |
S |
||
4420 90 10 |
||||
4420 90 91 |
||||
S-9b |
45 |
ex capitolul 45 |
Plută și articole din plută, cu excepția produselor de la poziția 4503 |
NS |
4503 |
Articole din plută naturală |
S |
||
46 |
Capitolul 46 |
Produse din paie, din alfa sau din alte materiale pentru împletit; coșuri împletite din nuiele și articole din răchită |
S |
|
S-11a |
50 |
Capitolul 50 |
Mătase |
S |
51 |
ex capitolul 51 |
Lână, păr fin sau grosier de animale, excluzând produsele de la poziția 5105; fire și țesături din păr de cal |
S |
|
52 |
Capitolul 52 |
Sectorul bumbacului |
S |
|
53 |
Capitolul 53 |
Alte fibre textile vegetale; fire din hârtie și țesături din fire de hârtie |
S |
|
54 |
Capitolul 54 |
Filamente sintetice sau artificiale; benzi și forme similare din materiale textile sintetice sau artificiale |
S |
|
55 |
Capitolul 55 |
Fibre sintetice sau artificiale discontinue |
S |
|
56 |
Capitolul 56 |
Vată, pâslă și materiale nețesute; fire speciale; sfori, funii, frânghii și articole din acestea |
S |
|
57 |
Capitolul 57 |
Covoare și alte acoperitoare de podea din materiale textile |
S |
|
58 |
Capitolul 58 |
Țesături speciale; țesături cu smocuri; dantele; tapiserii; pasmanterii; broderii |
S |
|
59 |
Capitolul 59 |
Țesături impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate; articole tehnice din materiale textile |
S |
|
60 |
Capitolul 60 |
Materiale tricotate sau croșetate |
S |
|
S-11b |
61 |
Capitolul 61 |
Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte tricotate sau croșetate |
S |
62 |
Capitolul 62 |
Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate |
S |
|
63 |
Capitolul 63 |
Alte articole textile confecționate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată și articole textile purtate sau uzate; zdrențe |
S |
|
S-12a |
64 |
Capitolul 64 |
Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole |
S |
S-12b |
65 |
Capitolul 65 |
Obiecte de acoperit capul și părți ale acestora |
NS |
66 |
Capitolul 66 |
Umbrele de ploaie, umbrele de soare, bastoane, bastoane-scaun, bice, cravașe și părți ale acestora |
S |
|
67 |
Capitolul 67 |
Pene și puf prelucrate și articole din pene sau din puf; flori artificiale; articole din păr uman |
NS |
|
S-13 |
68 |
Capitolul 68 |
Articole din piatră, ipsos, ciment, azbest, mică sau din materiale similare |
NS |
69 |
Capitolul 69 |
Produse ceramice |
S |
|
70 |
Capitolul 70 |
Sticlă și articole din sticlă |
S |
|
S-14 |
71 |
ex capitolul 71 |
Perle naturale sau de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase, metale prețioase, metale placate sau dublate cu metale prețioase și articole din aceste materiale; imitații de bijuterii; monede; cu excepția produselor de la poziția 7117 |
NS |
7117 |
Imitații de bijuterii |
S |
||
S-15a |
72 |
7202 |
Feroaliaje |
S |
73 |
Capitolul 73 |
Articole din fontă, din fier sau din oțel |
NS |
|
S-15b |
74 |
Capitolul 74 |
Cupru și articole din cupru |
S |
75 |
7505 12 00 |
Bare, tije și profile din aliaje de nichel |
NS |
|
7505 22 00 |
Sârmă din aliaje de nichel |
NS |
||
7506 20 00 |
Table, benzi și folii din aliaje de nichel |
NS |
||
7507 20 00 |
Tuburi, țevi sau accesorii de țevării din nichel |
NS |
||
76 |
ex capitolul 76 |
Aluminiu și articole din aluminiu, excluzând produsele de la poziția 7601 |
S |
|
78 |
ex capitolul 78 |
Plumb și articole din plumb, excluzând produsele de la poziția 7801 |
S |
|
7801 99 |
Plumb sub formă brută, cu excepția celui rafinat și cu excepția celui care conține stibiu (antimoniu) ca alt element predominant în greutate |
NS |
||
79 |
ex capitolul 79 |
Zinc și articole din zinc, excluzând produsele de la pozițiile 7901 și 7903 |
S |
|
81 |
ex capitolul 81 |
Alte metale comune; metaloceramice; articole din aceste materiale, excluzând produsele de la subpozițiile 8101 10 00, 8102 10 00, 8102 94 00, 8109 20 00, 8110 10 00, 8112 21 90, 8112 51 00, 8112 59 00, 8112 92 și 8113 00 20, cu excepția produselor de la subpozițiile 8101 94 00, 8104 11 00, 8104 19 00, 8107 20 00, 8108 20 00 și 8108 30 00 |
S |
|
8101 94 00 |
Tungsten (wolfram) în formă brută, inclusiv bare și tije obținute doar prin sinterizare |
NS |
||
8104 11 00 |
Magneziu sub formă brută, care conține minimum 99,8 % magneziu în greutate |
NS |
||
8104 19 00 |
Magneziu sub formă brută (excluzând produsele de la subpoziția 8104 11 00) |
NS |
||
8107 20 00 |
Cadmiu sub formă brută; pulberi |
NS |
||
8108 20 00 |
Titan sub formă brută; pulberi |
NS |
||
8108 30 00 |
Deșeuri și resturi de titan |
NS |
||
82 |
Capitolul 82 |
Unelte și scule, articole de cuțitărie și tacâmuri, din metale comune; părți ale acestor articole, din metale comune |
S |
|
83 |
Capitolul 83 |
Articole diverse din metale comune |
S |
|
S-16 |
84 |
ex capitolul 84 |
Reactoare nucleare, cazane, mașini, aparate sau dispozitive mecanice și părți ale acestora, cu excepția produselor de la subpozițiile 8401 10 00 și 8407 21 10 |
NS |
8401 10 00 |
Reactoare nucleare |
S |
||
8407 21 10 |
Motoare pentru propulsia navelor, cu capacitatea cilindrică de maximum 325 cm3 |
S |
||
85 |
ex capitolul 85 |
Mașini, aparate și echipamente electrice și părți ale acestora; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul, aparate de înregistrat sau de reprodus imagini și sunet de televiziune și părți și accesorii ale acestor aparate, cu excepția produselor de la subpozițiile 8516 50 00, 8517 69 39, 8517 70 15, 8517 70 19, 8519 20, 8519 30, 8519 81 11-8519 81 45, 8519 81 85, 8519 89 11-8519 89 19, de la pozițiile 8521, 8525 și 8527, subpozițiile 8528 49, 8528 59 și 8528 69-8528 72, de la poziția 8529 și subpozițiile 8540 11 și 8540 12 |
NS |
|
8516 50 00 |
Cuptoare cu microunde |
S |
||
8517 69 39 |
Aparate de recepție pentru radiotelefonie sau radiotelegrafie, altele decât receptoare portabile pentru apelare, alertare sau de căutare a persoanelor |
S |
||
8517 70 15 |
Antene și reflectoare de antene de toate tipurile, altele decât antene destinate aparatelor de radiotelefonie sau de radiotelegrafie; părți care se utilizează împreună cu aceste articole |
S |
||
8517 70 19 |
||||
8519 20 |
Electrofoane care funcționează prin introducerea unei monede, a unui bilet de bancă, a unui card bancar, a unui jeton sau a altor mijloace de plată; pick-upuri (care nu sunt prevăzute cu amplificatoare electrice de audiofrecvență), patefoane și gramofoane |
S |
||
8519 30 |
||||
8519 81 11 - 8519 81 45 |
Aparate de reproducere a sunetului (inclusiv cititoarele de casete), care nu au încorporat un dispozitiv de înregistrare a sunetului |
S |
||
8519 81 85 |
Alte aparate de înregistrare și de reproducere a sunetului, pe bandă magnetică, care încorporează un dispozitiv de reproducere a sunetului, altul decât tipul cu casete |
S |
||
8519 89 11 - 8519 89 19 |
Alte aparate de reproducere a sunetului, care nu încorporează un dispozitiv de înregistrare a sunetului |
S |
||
ex 8521 |
Aparate de înregistrare sau de reproducere videofonică, chiar încorporând un receptor de semnale videofonice, cu excepția produselor de la subpoziția 8521 90 00 |
S |
||
8521 90 00 |
Aparate de înregistrare sau de reproducere videofonică (excluzând tipul cu bandă magnetică); aparate de înregistrare sau de reproducere videofonică chiar încorporând un receptor de semnale videofonice (excluzând tipul cu bandă magnetică și camerele video cu înregistrare) |
NS |
||
8525 |
Aparate de emisie pentru radiodifuziune sau televiziune, chiar încorporând un aparat de recepție sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului; camere de televiziune; aparate fotografice numerice și alte camere video cu înregistrare |
S |
||
8527 |
Aparate de recepție pentru radiodifuziune, chiar combinate, în același corp, cu un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau cu un ceas |
S |
||
8528 49 |
Monitoare și proiectoare, care nu încorporează un aparat de recepție de televiziune, altele decât de tipul utilizat exclusiv sau în principal într-un sistem automat de prelucrare a datelor de la poziția 8471; aparate receptoare de televiziune, chiar încorporând un aparat de recepție de radiodifuziune sau un aparat de înregistrare sau de reproducere a sunetului sau a imaginilor |
S |
||
8528 59 |
||||
8528 69 - 8528 72 |
||||
8529 |
Piese care pot fi recunoscute ca fiind destinate exclusiv sau în principal aparatelor de la pozițiile 8525-8528 |
S |
||
8540 11 |
Tuburi catodice pentru receptoare de televiziune, inclusiv tuburile pentru monitoare video color sau alb-negru sau altele monocrome |
S |
||
8540 12 00 |
||||
S-17a |
86 |
Capitolul 86 |
Locomotive și locomotoare, material rulant și părți ale acestora; material fix de căi ferate sau similare; aparate mecanice (inclusiv electromecanice) de semnalizare a traficului |
NS |
S-17b |
87 |
ex capitolul 87 |
Alte vehicule decât materialul rulant de cale ferată sau tramvai, părți și accesorii ale acestora, cu excepția produselor de la pozițiile 8702, 8703, 8704, 8705, 8706 00, 8707, 8708, 8709, 8711, 8712 00 și 8714 |
NS |
8702 |
Autovehicule pentru transportul de minimum 10 persoane, inclusiv șoferul |
S |
||
8703 |
Autoturisme și alte autovehicule, proiectate în principal pentru transportul persoanelor (altele decât cele de la poziția 8702), inclusiv mașinile de tipul „break” și mașinile de curse |
S |
||
8704 |
Autovehicule pentru transportul mărfurilor |
S |
||
8705 |
Autovehicule pentru utilizări speciale, altele decât cele concepute în principal pentru transportul de persoane sau de mărfuri (de exemplu: pentru depanare, automacarale, pentru stingerea incendiilor, autobetoniere, pentru curățarea străzilor, pentru împrăștiat materiale, autoateliere, unități autoradiologice) |
S |
||
8706 00 |
Șasiuri echipate cu motor pentru autovehiculele de la pozițiile 8701-8705 |
S |
||
8707 |
Caroserii (inclusiv cabinele) pentru autovehiculele de la pozițiile 8701-8705 |
S |
||
8708 |
Părți și accesorii de autovehicule de la pozițiile 8701-8705 |
S |
||
8709 |
Cărucioare autopropulsate, fără dispozitiv de ridicare sau de manevrare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, porturi sau aeroporturi pentru transportul mărfurilor pe distanțe scurte; cărucioare de tractare de tipul celor utilizate în gări; părțile lor |
S |
||
8711 |
Motociclete (inclusiv mopede) și biciclete sau similare, echipate cu motor auxiliar, cu sau fără ataș; atașe |
S |
||
8712 00 |
Biciclete și similare (inclusiv tricicluri cu cutie de transport mărfuri), fără motor |
S |
||
8714 |
Părți și accesorii de vehicule de la pozițiile 8711-8713 |
S |
||
88 |
Capitolul 88 |
Vehicule aeriene, nave spațiale și părți ale acestora |
NS |
|
89 |
Capitolul 89 |
Vapoare, nave și dispozitive plutitoare |
NS |
|
S-18 |
90 |
Capitolul 90 |
Instrumente și aparate optice, fotografice sau cinematografice, de măsură, de control sau de precizie; instrumente și aparate medico-chirurgicale; părți și accesorii ale acestora |
S |
91 |
Capitolul 91 |
Ceasornicărie |
S |
|
92 |
Capitolul 92 |
Instrumente muzicale; părți și accesorii ale acestora |
NS |
|
S-20 |
94 |
ex capitolul 94 |
Mobilă; mobilier medico-chirurgical; articole de pat și similare; aparate de iluminat nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare; construcții prefabricate, cu excepția produselor de la poziția 9405 |
NS |
9405 |
Aparate de iluminat (inclusiv proiectoarele) și părțile lor, nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare, care au o sursă de lumină permanentă, fixă, și părți ale acestora, nedenumite și necuprinse în altă parte |
S |
||
95 |
ex capitolul 95 |
Jucării, jocuri, articole pentru divertisment și pentru sport; părți și accesorii ale acestora; cu excepția produselor de la subpozițiile 9503 00 35 până la 9503 00 99 |
NS |
|
9503 00 35 - 9503 00 99 |
Alte jucării; minimodele și modele similare pentru divertisment, animate sau nu; jocuri enigmistice (puzzle) de orice fel |
S |
||
96 |
Capitolul 96 |
Articole diverse |
NS |
ANEXA VI
Modalitățile de aplicare a articolului 8
1. |
Articolul 8 se aplică atunci când cota procentuală menționată la alineatul (1) din respectivul articol depășește 17,5 %. |
2. |
Articolul 8 se aplică pentru fiecare dintre secțiunile S-11a și S-11b ale SGP din anexa V, atunci când cota procentuală menționată la alineatul (1) din respectivul articol depășește 14,5 %. |
ANEXA VII
Modalitățile de aplicare a capitolului III din prezentul regulament
1. |
În sensul capitolului III, o „țară vulnerabilă” înseamnă o țară:
|
2. |
În sensul articolului 9 alineatul (1) litera (a), datele utilizate la aplicarea punctului 1 din prezenta anexă sunt cele disponibile la data de 1 septembrie a anului precedent anului în care s-a depus cererea menționată la articolul 10 alineatul (1). |
3. |
În sensul articolului 11, datele utilizate la aplicarea punctului 1 din prezenta anexă sunt cele disponibile la data de 1 septembrie a anului precedent anului în care s-a luat decizia menționată la articolul 11 alineatul (2). |
ANEXA VIII
Convențiile menționate la articolul 9
PARTEA A
Principalele convenții ONU/OIM privind drepturile omului și drepturile lucrătorilor
1. |
Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid (1948) |
2. |
Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965) |
3. |
Pactul internațional privind drepturile civile și politice (1966) |
4. |
Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale (1966) |
5. |
Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (1979) |
6. |
Convenția împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (1984) |
7. |
Convenția cu privire la drepturile copilului (1989) |
8. |
Convenția privind munca forțată sau obligatorie, nr. 29 (1930) |
9. |
Convenția privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical, nr. 87 (1948) |
10. |
Convenția privind aplicarea principiilor dreptului de organizare și de negociere colectivă, nr. 98 (1949) |
11. |
Convenția privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine și a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, nr. 100 (1951) |
12. |
Convenția privind abolirea muncii forțate, nr. 105 (1957) |
13. |
Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă și al exercitării profesiei, nr. 111 (1958) |
14. |
Convenția privind vârsta minimă de încadrare în muncă, nr. 138 (1973) |
15. |
Convenția privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, nr. 182 (1999) |
PARTEA B
Convenții privind mediul și principiile bunei guvernanțe
16. |
Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (1973) |
17. |
Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon (1987) |
18. |
Convenția de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora (1989) |
19. |
Convenția privind diversitatea biologică (1992) |
20. |
Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (1992) |
21. |
Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea (2000) |
22. |
Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (2001) |
23. |
Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (1998) |
24. |
Convenția unică a Organizației Națiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante (1961) |
25. |
Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra substanțelor psihotrope (1971) |
26. |
Convenția Organizației Națiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope (1988) |
27. |
Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției (2004) |
ANEXA IX
Lista produselor care intră sub incidența regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe menționat la articolul 1 alineatul (2) litera (b)
Fără a aduce atingere normelor de interpretare a Nomenclaturii combinate, descrierea produselor trebuie să fie considerată ca fiind una orientativă, preferințele tarifare fiind determinate de codurile tarifare din NC. Atunci când în fața codului tarifar NC figurează un „ex”, preferințele tarifare sunt determinate nu numai de codul tarifar NC, ci și de descrierea produselor.
Clasificarea unui produs având codul tarifar NC marcat cu un asterisc (*) este subordonată condițiilor prevăzute de dispozițiile Uniunii în materie.
În coloana intitulată „Secțiunea”, sunt prezentate secțiunile SGP [articolul 2 litera (h)].
În coloana intitulată „Capitolul”, sunt prezentate capitolele incluse într-o secțiune SGP [articolul 2 litera (i)].
Din considerente de simplificare, produsele sunt enumerate pe grupe. Printre acestea se pot afla produse care beneficiază de retragerea sau suspendarea taxelor vamale prevăzute de Tariful vamal comun.
Secțiunea |
Capitolul |
Cod NC |
Descrierea |
|
S-1a |
01 |
0101 29 90 |
Cai vii, alții decât reproducătorii de rasă pură, alții decât cei destinați sacrificării |
|
0101 30 00 |
Măgari vii |
|
||
0101 90 00 |
Catâri și bardoi vii |
|
||
0104 20 10* |
Caprine vii, reproducători de rasă pură |
|
||
0106 14 10 |
Iepuri de casă vii |
|
||
0106 39 10 |
Porumbei vii |
|
||
02 |
0205 00 |
Carne de cal, de măgar sau de catâr, proaspătă, refrigerată sau congelată |
|
|
0206 80 91 |
Organe comestibile de cai, de măgari, de catâri sau de bardoi, proaspete sau refrigerate, cu excepția celor destinate fabricării produselor farmaceutice |
|
||
0206 90 91 |
Organe comestibile de cai, de măgari, de catâri sau de bardoi, congelate, cu excepția celor destinate fabricării produselor farmaceutice |
|
||
0207 14 91 |
Ficat de pasăre din specia Gallus domesticus, congelat |
|
||
0207 27 91 |
Ficat de curcan, congelat |
|
||
0207 45 95 0207 55 95 0207 60 91 |
Ficat congelat de rațe, de gâște, de bibilici, altul decât ficat gras de rațe sau de gâște |
|
||
ex 0208 |
Altă carne și organe comestibile proaspete, refrigerate sau congelate, excluzând produsele de la subpoziția 0208 40 20 |
|
||
0210 99 10 |
Carne de cal sărată, în saramură sau uscată |
|
||
0210 99 59 |
Organe de bovine, sărate, în saramură, uscate sau afumate, altele decât mușchiul gros și mușchiul subțire al diafragmei |
|
||
ex 0210 99 85 |
Organe de oaie sau de capră, sărate, în saramură, uscate sau afumate |
|
||
ex 0210 99 85 |
Organe sărate, în saramură, uscate sau afumate, cu excepția ficatului de pasăre, provenind de la alte animale decât porcine domestice, bovine, ovine sau caprine |
|
||
04 |
0403 10 51 |
Iaurt, aromatizat sau cu adaos de fructe sau cacao |
|
|
0403 10 53 |
||||
0403 10 59 |
||||
0403 10 91 |
||||
0403 10 93 |
||||
0403 10 99 |
||||
0403 90 71 |
Lapte acru, lapte și smântână covăsite, chefir și alte sortimente de lapte și smântână fermentate sau acrite, aromatizate sau cu adaos de fructe sau cacao |
|
||
0403 90 73 |
||||
0403 90 79 |
||||
0403 90 91 |
||||
0403 90 93 |
||||
0403 90 99 |
||||
0405 20 10 |
Pastă din lapte pentru tartine, cu conținut de grăsimi peste 39 %, dar maximum 75 % din greutate |
|
||
0405 20 30 |
||||
0407 19 90 0407 29 90 0407 90 90 |
Ouă de păsări, în coajă, proaspete, conservate sau fierte, altele decât cele de la păsări de curte |
|
||
0409 00 00 |
Miere naturală |
|
||
0410 00 00 |
Produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte |
|
||
05 |
0511 99 39 |
Bureți naturali de origine animală, alții decât cei în stare brută |
|
|
S-1b |
03 |
Capitolul 3 (1) |
Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice |
|
S-2a |
06 |
Capitolul 6 |
Plante vii și produse de floricultură; bulbi, rădăcini și articole similare; flori tăiate și frunziș ornamental |
|
S-2b |
07 |
0701 |
Cartofi, proaspeți sau refrigerați |
|
0703 10 |
Ceapă și ceapă eșalotă, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0703 90 00 |
Praz și alte legume aliacee, proaspete sau congelate |
|
||
0704 |
Varză, conopidă, varză creață, gulii și produse comestibile similare din genul Brassica, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0705 |
Salată verde (Lactuca sativa) și cicoare (Cichorium spp.), în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0706 |
Morcovi, napi, sfeclă roșie pentru salată, barba-caprei, țelină de rădăcină, ridichi și rădăcinoase comestibile similare, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
ex 0707 00 05 |
Castraveți, în stare proaspătă sau refrigerați, de la 16 mai la 31 octombrie |
|
||
0708 |
Legume păstăi, curățate sau nu de păstăi, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 20 00 |
Sparanghel, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 30 00 |
Vinete, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 40 00 |
Țelină, alta decât țelina de rădăcină, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 51 00 |
Ciuperci, în stare proaspătă sau refrigerată, excluzând produsele de la subpoziția 0709 59 50 |
|
||
ex 0709 59 |
||||
0709 60 10 |
Ardei dulci, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 60 99 |
Legume din genul Capsicum sau din genul Pimenta, proaspete sau refrigerate, altele decât ardei dulci, altele decât cele destinate fabricării capsicinei sau a extractului de oleorășini și altele decât cele destinate fabricării industriale a uleiurilor esențiale sau a rezinoidelor |
|
||
0709 70 00 |
Spanac, ghizdei (spanac de Noua Zeelandă) și lobodă (spanac uriaș), în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 92 10* |
Măsline, proaspete sau refrigerate, destinate altor utilizări decât pentru producția de ulei |
|
||
0709 99 10 |
Salată, în stare proaspătă sau refrigerată, alta decât salată verde (Lactuca sativa) și cicoare (Cichorium spp.) |
|
||
0709 99 20 |
Cardon (anghinară americană) și frunze comestibile ale acesteia în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 93 10 |
Dovlecei, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 99 40 |
Capere, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0709 99 50 |
Fenicul, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
ex 0709 91 00 |
Anghinare, în stare proaspătă sau refrigerată, de la 1 iulie la 31 octombrie |
|
||
0709 93 90 0709 99 90 |
Alte legume, în stare proaspătă sau refrigerată |
|
||
0710 |
Legume, nefierte sau fierte în apă sau în abur, congelate |
|
||
ex 0711 |
Legume conservate provizoriu (de exemplu, cu gaz sulfuros, în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții de conservare), dar improprii consumului alimentar în această stare, cu excepția produselor de la subpoziția 0711 20 90 |
|
||
ex 0712 |
Legume uscate, întregi, tăiate bucăți sau felii, sfărâmate sau pulverizate, dar nepreparate altfel, excluzând măslinele și produsele de la subpoziția 0712 90 19 |
|
||
0713 |
Legume păstăi uscate, curățate de păstăi, chiar decorticate sau sfărâmate |
|
||
0714 20 10* |
Batate, proaspete, întregi, destinate consumului alimentar |
|
||
0714 20 90 |
Batate proaspete, refrigerate, congelate sau uscate, chiar tăiate rondele sau sub formă de pelete, altele decât în stare proaspătă și întregi și destinate consumului alimentar |
|
||
0714 90 90 |
Topinambur și rădăcini și tuberculi similari cu conținut ridicat de inulină, proaspete, refrigerate, congelate sau uscate, chiar tăiate în bucăți sau sub formă de pelete; măduvă de sagotier |
|
||
08 |
0802 11 90 |
Migdale proaspete sau uscate, în coajă sau decojite, altele decât migdale amare |
|
|
0802 12 90 |
||||
0802 21 00 |
Alune (Corylus spp.), proaspete sau uscate, în coajă sau decojite |
|
||
0802 22 00 |
||||
0802 31 00 |
Nuci comune, proaspete sau uscate, în coajă sau decojite |
|
||
0802 32 00 |
||||
0802 41 00 0802 42 00 |
Castane (Castanea spp.), proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliță |
|
||
0802 51 00 0802 52 00 |
Fistic, în stare proaspătă sau uscată, chiar decojit sau fără pieliță |
|
||
0802 61 00 0802 62 00 |
Nuci de macadamia, proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliță |
|
||
0802 90 50 |
Semințe de pin dulce, proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliță |
|
||
0802 90 85 |
Alte fructe cu coajă, proaspete sau uscate, chiar decojite sau fără pieliță |
|
||
0803 10 10 |
Banane din specia Musa paradisiaca (plantains), proaspete |
|
||
0803 10 90 0803 90 90 |
Banane, inclusiv din specia Musa paradisiaca (plantains), uscate |
|
||
0804 10 00 |
Curmale, proaspete sau uscate |
|
||
0804 20 10 |
Smochine, proaspete sau uscate |
|
||
0804 20 90 |
||||
0804 30 00 |
Ananas, proaspăt sau uscat |
|
||
0804 40 00 |
Avocado, proaspăt sau uscat |
|
||
ex 0805 20 |
Mandarine (inclusiv tangerine și satsumas) și clementine, wilkings și hibrizi similari de citrice, proaspete sau uscate, de la 1 martie la 31 octombrie |
|
||
0805 40 00 |
Grepfrut, inclusiv pomelo, proaspete sau uscate |
|
||
0805 50 90 |
Lămâi mici (Citrus aurantifolia, Citrus latifolia), proaspete sau uscate |
|
||
0805 90 00 |
Alte citrice, proaspete sau uscate |
|
||
ex 0806 10 10 |
Struguri de masă, proaspeți, de la 1 ianuarie la 20 iulie și de la 21 noiembrie la 31 decembrie, excluzând strugurii din varietatea Empereur (Vitis vinifera c.v.), de la 1 decembrie la 31 decembrie |
|
||
0806 10 90 |
Alțe soiuri de struguri, proaspeți |
|
||
ex 0806 20 |
Struguri uscați, excluzând produsele de la subpoziția ex 0806 20 30, în ambalaje directe cu conținut net de peste 2 kg |
|
||
0807 11 00 |
Pepeni (inclusiv pepeni verzi), proaspeți |
|
||
0807 19 00 |
||||
0808 10 10 |
Mere pentru cidru, proaspete, prezentate în vrac, de la 16 septembrie la 15 decembrie |
|
||
0808 30 10 |
Pere pentru cidru, proaspete, prezentate în vrac, de la 1 august la 31 decembrie |
|
||
ex 0808 30 90 |
Alte pere, proaspete, de la 1 mai la 30 iunie |
|
||
0808 40 00 |
Gutui, proaspete |
|
||
ex 0809 10 00 |
Caise, proaspete, de la 1 ianuarie la 31 mai și de la 1 august la 31 decembrie |
|
||
0809 21 00 |
Vișine (Prunus cerasus), proaspete |
|
||
ex 0809 29 |
Cireșe, proaspete, de la 1 ianuarie la 20 mai și de la 11 august la 31 decembrie, altele decât vișine (Prunus cerasus) |
|
||
ex 0809 30 |
Piersici, inclusiv nectarine, proaspete, de la 1 ianuarie la 10 iunie și de la 1 octombrie la 31 decembrie |
|
||
ex 0809 40 05 |
Prune, proaspete, de la 1 ianuarie la 10 iunie și de la 1 octombrie la 31 decembrie |
|
||
0809 40 90 |
Porumbe, proaspete |
|
||
ex 0810 10 00 |
Căpșuni, proaspete, de la 1 ianuarie până la 30 aprilie și de la 1 august până la 31 decembrie |
|
||
0810 20 |
Zmeură, mure, dude și hibrizi ai acestora, proaspete |
|
||
0810 30 00 |
Coacăze negre, albe, roșii și agrișe, proaspete |
|
||
0810 40 30 |
Fructe din specia Vaccinium myrtillus, proaspete |
|
||
0810 40 50 |
Fructe din speciile Vaccinium macrocarpon și Vaccinium corymbosum, proaspete |
|
||
0810 40 90 |
Alte fructe din genul Vaccinium, proaspete |
|
||
0810 50 00 |
Kiwi, proaspete |
|
||
0810 60 00 |
Durian, proaspăt |
|
||
0810 70 00 |
Kaki |
|
||
0810 90 75 |
Alte fructe, proaspete |
|||
0811 |
Fructe, fierte sau nu în apă sau în abur, congelate, chiar cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori |
|
||
0812 |
Fructe conservate provizoriu (de exemplu cu ajutorul gazului sulfuros, în saramură, în apă sulfurată sau prin adăugare de alte substanțe care asigură provizoriu conservarea lor), dar improprii alimentației în această stare |
|
||
0813 10 00 |
Caise, uscate |
|
||
0813 20 00 |
Prune |
|
||
0813 30 00 |
Mere, uscate |
|
||
0813 40 10 |
Piersici, inclusiv nectarine, uscate |
|
||
0813 40 30 |
Pere, uscate |
|
||
0813 40 50 |
Papaia, în stare uscată |
|
||
0813 40 95 |
Alte fructe, uscate, altele decât cele de la pozițiile 0801-0806 |
|
||
0813 50 12 |
Amestecuri de fructe uscate (altele decât cele de la pozițiile 0801-0806) de papaia, tamarine, mere de cajou, litchi, fructele arborelui Jack, sapotile, fructele pasiunii, fructe de carambola sau pitahaya, care nu conțin prune |
|
||
0813 50 15 |
Alte amestecuri de fructe uscate (altele decât cele de la pozițiile 0801-0806), care nu conțin prune |
|
||
0813 50 19 |
Amestecuri de fructe uscate (altele decât cele de la pozițiile 0801-0806), care conțin prune |
|
||
0813 50 31 |
Amestecuri constituite numai din fructe cu coajă tropicale de la pozițiile 0801 și 0802 |
|
||
0813 50 39 |
Amestecuri constituite numai din fructe cu coajă de la pozițiile 0801 și 0802, altele decât fructe cu coajă tropicale |
|
||
0813 50 91 |
Alte amestecuri de fructe cu coajă și fructe uscate de la capitolul 8, care nu conțin prune și smochine |
|
||
0813 50 99 |
Alte amestecuri de fructe cu coajă și fructe uscate de la capitolul 8 |
|
||
0814 00 00 |
Coji de citrice sau de pepeni (inclusiv pepeni verzi), proaspete, congelate, uscate, prezentate în apă sărată, sulfurate sau cu adaos de alte substanțe care asigură provizoriu conservarea lor |
|
||
S-2c |
09 |
Capitolul 9 |
Cafea, ceai, maté și mirodenii |
|
S-2d |
10 |
1008 50 00 |
Quinoa (Chenopodium quinoa) |
|
11 |
1104 29 17 |
Boabe de cereale decojite, excluzând orzul, ovăzul, porumbul, orezul și grâul. |
|
|
1105 |
Făină, griș, pudră, fulgi, granule și aglomerate sub formă de pelete, din cartofi |
|
||
1106 10 00 |
Făină, griș și pudră din legume păstăi, uscate, de la poziția 0713 |
|
||
1106 30 |
Făină, griș și pudră din produsele de la capitolul 8 |
|
||
1108 20 00 |
Inulină |
|
||
12 |
ex capitolul 12 |
Semințe și fructe oleaginoase; semințe și fructe diverse, plante industriale sau medicinale; paie și furaje, excluzând produsele de la poziția 1210 și de la subpozițiile 1212 91 și 1212 93 00 |
|
|
13 |
Capitolul 13 |
Lac; gume, rășini și alte seve și extracte vegetale |
|
|
S-3 |
15 |
1501 90 00 |
Grăsime de pasăre, alta decât cea de la poziția 0209 sau 1503 |
|
1502 10 90 1502 90 90 |
Grăsimi de animale din speciile bovine, ovine sau caprine, altele decât cele de la poziția 1503 și altele decât cele destinate altor utilizări industriale decât fabricarea produselor pentru alimentația umană |
|
||
1503 00 19 |
Stearina din untură și oleostearina, alta decât cea destinată utilizărilor industriale |
|
||
1503 00 90 |
Ulei de untură și oleomargarină neemulsionate, neamestecate și nici altfel preparate, altele decât uleiul de seu destinat altor utilizări industriale decât fabricarea produselor pentru alimentația umană |
|
||
1504 |
Grăsimi și uleiuri și fracțiunile lor, din pește sau mamifere marine, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic |
|
||
1505 00 10 |
Usuc brut (suintină) |
|
||
1507 |
Ulei de soia și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
|
||
1508 |
Ulei de arahide și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
|
||
1511 10 90 |
Ulei de palmier, brut, cu excepția celui destinat altor utilizări tehnice sau industriale decât fabricarea de produse pentru alimentația umană |
|
||
1511 90 |
Ulei de palmier și fracțiunile acestuia, chiar rafinate, dar nemodificate chimic, altele decât uleiul brut |
|
||
1512 |
Ulei de semințe de floarea-soarelui, de șofrănaș sau de semințe de bumbac și fracțiunile acestora, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
|
||
1513 |
Ulei de cocos (ulei de copra), de sâmburi de palmier sau de babassu și fracțiunile lor, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
|
||
1514 |
Uleiuri de rapiță, de rapiță sălbatică sau de muștar și fracțiunile acestora, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
|
||
1515 |
Alte grăsimi și uleiuri de origine vegetală (inclusiv ulei de jojoba) și fracțiunile acestora, fixe, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
|
||
1516 |
Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală și fracțiunile acestora, hidrogenate parțial sau total, interesterificate, reesterificate sau elaidinizate, chiar rafinate, dar nepreparate altfel |
|
||
1517 |
Margarină; amestecuri sau preparate alimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetale sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri de la capitolul 15, altele decât grăsimile sau uleiurile alimentare sau fracțiunile acestora de la poziția 1516 |
|
||
1518 00 |
Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale și fracțiunile lor, fierte, oxidate, deshidratate, sulfurate, suflate, polimerizate prin căldură în vacuum sau în gaz inert sau altfel modificate chimic, cu excepția celor de la poziția 1516; amestecuri sau preparate nealimentare din grăsimi sau din uleiuri de origine animală sau vegetale sau din fracțiuni ale diferitelor grăsimi sau uleiuri de la capitolul 15, nedenumite sau necuprinse în altă parte |
|
||
1521 90 99 |
Ceară de albine sau de alte insecte, chiar rafinată sau colorată, cu excepția celei brute |
|
||
1522 00 10 |
Degras |
|
||
1522 00 91 |
Uleiuri de borhot sau de drojdie; paste de neutralizare (soapstocks), altele decât cele care conțin ulei având caracteristici de ulei de măsline |
|
||
S-4a |
16 |
1601 00 10 |
Cârnați și produse similare din ficat și produse alimentare pe bază de ficat |
|
1602 20 10 |
Ficat de gâscă sau rață, preparat sau conservat |
|
||
1602 41 90 |
Jamboane și părți din acestea, preparate sau conservate, din animale din specia porcine, altele decât porcine domestice |
|
||
1602 42 90 |
Spete și părți din acestea, preparate sau conservate, din animale din specia porcine, altele decât porcine domestice |
|
||
1602 49 90 |
Alte preparate sau conserve din carne sau din organe, inclusiv amestecuri de la animale din specia porcine, altele decât porcine domestice |
|
||
1602 50 31 1602 50 95 |
Alte preparate sau conserve din carne sau din organe de bovine, fierte, în recipiente închise ermetic sau în alte recipiente |
|
||
1602 90 31 |
Alte preparate sau conserve din carne sau din organe, de vânat sau de iepure |
|
||
1602 90 69 |
Alte preparate sau conserve din carne sau din organe, de ovine, de caprine sau de alte animale, care nu conțin carne sau organe nefierte de bovine și care nu conțin carne sau organe de porcine domestice |
|
||
1602 90 91 |
||||
1602 90 95 |
||||
1602 90 99 |
||||
1602 90 78 |
||||
1603 00 10 |
Extracte și sucuri de carne de pești, de crustacee, de moluște sau de alte nevertebrate acvatice, în ambalaje directe cu un conținut net de maximum 1 kg |
|
||
1604 |
Preparate și conserve din pește; caviar și înlocuitorii acestuia preparați din icre de pește |
|
||
1605 |
Crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice, preparate sau conservate |
|
||
S-4b |
17 |
1702 50 00 |
Fructoză chimic pură |
|
1702 90 10 |
Maltoză chimic pură |
|
||
1704 (2) |
Produse zaharoase fără cacao (inclusiv ciocolată albă) |
|
||
18 |
Capitolul 18 |
Cacao și preparate din cacao |
|
|
19 |
Capitolul 19 |
Preparate pe bază de cereale, de făină, de amidon, de fecule sau de lapte; produse de patiserie |
|
|
20 |
Capitolul 20 |
Preparate din legume, din fructe sau din alte părți de plante |
|
|
21 |
ex capitolul 21 |
Preparate alimentare diverse, cu excepția produselor de la subpozițiile 2106 10, 2106 90 30, 2106 90 51, 2106 90 55 și 2106 90 59 |
|
|
22 |
ex capitolul 22 |
Băuturi, lichide alcoolice și oțet, excluzând produsele de la subpozițiile 2204 10 11 până la 2204 30 10 și subpoziția 2208 40 |
|
|
23 |
2302 50 00 |
Reziduuri și deșeuri similare, chiar sub formă de pelete, rezultate din măcinarea sau din alte procedee de prelucrare a plantelor leguminoase |
|
|
2307 00 19 |
Alte drojdii de vin |
|
||
2308 00 19 |
Alte drojdii de struguri |
|
||
2308 00 90 |
Alte materiale vegetale și deșeuri vegetale, reziduuri și subproduse vegetale, chiar aglomerate sub formă de pelete, de tipul celor folosite în hrana animalelor, nedenumite sau necuprinse în altă parte |
|
||
2309 10 90 |
Alte alimente pentru câini sau pisici, destinate pentru vânzare cu amănuntul, cu excepția celor cu conținut de amidon sau de glucoză, de sirop de glucoză, de maltodextrină sau de sirop de maltodextrină de la subpozițiile 1702 30 50-1702 30 90, 1702 40 90, 1702 90 50 și 2106 90 55 sau de produse lactate |
|
||
2309 90 10 |
Produse solubile din pește sau din mamifere marine, de tipul celor folosite în hrana animalelor |
|
||
2309 90 91 |
Pulpă de sfeclă de zahăr cu adaos de melasă, de tipul celei folosite în hrana animalelor |
|
||
2309 90 96 |
Alte preparate de tipul celor folosite în hrana animalelor, chiar cu un conținut în greutate de minimum 49 % de clorură de colină pe o bază organică sau anorganică |
|
||
S-4c |
24 |
Capitolul 24 |
Tutun și înlocuitori de tutun prelucrați |
|
S-5 |
25 |
2519 90 10 |
Oxid de magneziu, altul decât carbonatul natural de magneziu (magnezită) calcinat |
|
2522 |
Var nestins, var stins și var hidraulic, cu excepția oxidului și a hidroxidului de calciu de la poziția 2825 |
|
||
2523 |
Cimenturi hidraulice (inclusiv cimenturi nepulverizate numite „clinkers”), chiar colorate |
|
||
27 |
Capitolul 27 |
Combustibili minerali, uleiuri minerale și produse rezultate din distilarea acestora; materiale bituminoase; ceară minerală |
|
|
S-6a |
28 |
2801 |
Fluor, clor, brom și iod |
|
2802 00 00 |
Sulf, sublimat sau precipitat; sulf coloidal |
|
||
ex 2804 |
Hidrogen, gaze rare și alte nemetale, excluzând produsele de la subpoziția 2804 69 00 |
|
||
2805 19 |
Metale alcaline sau alcalino-pământoase cu excepția sodiului și a calciului |
|
||
2805 30 |
Metale din pământuri rare, scandiu și ytriu, chiar amestecate sau aliate între ele |
|
||
2806 |
Clorură de hidrogen (acid clorhidric); acid clorosulfuric |
|
||
2807 00 |
Acid sulfuric; oleum |
|
||
2808 00 00 |
Acid azotic; acizi sulfonitrici |
|
||
2809 |
Pentaoxid de difosfor; acid fosforic; acizi polifosforici, cu compoziție chimică definită sau nu |
|
||
2810 00 90 |
Oxizi de bor, cu excepția trioxidului de bor; acizi borici |
|
||
2811 |
Alți acizi anorganici și alți compuși oxigenați anorganici ai nemetalelor |
|
||
2812 |
Halogenuri și oxihalogenuri de nemetale |
|
||
2813 |
Sulfuri de nemetale; trisulfură de fosfor comercială |
|
||
2814 |
Amoniac, anhidru sau în soluție apoasă |
|
||
2815 |
Hidroxid de sodiu (sodă caustică); hidroxid de potasiu (potasă caustică); peroxid de sodiu sau de potasiu |
|
||
2816 |
Hidroxid și peroxid de magneziu; oxizi, hidroxizi și peroxizi de stronțiu sau de bariu |
|
||
2817 00 00 |
Oxid de zinc; peroxid de zinc |
|
||
2818 10 |
Corindon artificial, cu compoziție chimică definită sau nu |
|
||
2818 20 |
Oxid de aluminiu (cu excepția corindonului artificial) |
|
||
2819 |
Oxizi și hidroxizi de crom |
|
||
2820 |
Oxizi de mangan |
|
||
2821 |
Oxizi și hidroxizi de fier; pământuri colorante conținând minimum 70 %, în greutate, fier combinat evaluat ca Fe2O3 |
|
||
2822 00 00 |
Oxizi și hidroxizi de cobalt; oxizi de cobalt comerciali |
|
||
2823 00 00 |
Oxizi de titan |
|
||
2824 |
Oxizi de plumb; miniu de plumb roșu și portocaliu |
|
||
2825 |
Hidrazină și hidroxilamină și sărurile lor anorganice; alte baze anorganice; alți oxizi, hidroxizi și peroxizi de metale |
|
||
2826 |
Fluoruri; fluorosilicați, fluoroaluminați și alte săruri complexe de fluor |
|
||
2827 |
Cloruri, oxicloruri și hidroxicloruri, bromuri și oxibromuri; ioduri și oxiioduri |
|
||
2828 |
Hipocloriți; hipoclorit de calciu comercial; cloriți; hipobromiți |
|
||
2829 |
Clorați și perclorați; bromați și perbromați; iodați și periodați |
|
||
2830 |
Sulfuri; polisulfuri, cu compoziție chimică definită sau nu |
|
||
2831 |
Ditioniți și sulfoxilați |
|
||
2832 |
Sulfiți; tiosulfați |
|
||
2833 |
Sulfați; alauni; persulfați |
|
||
2834 10 00 |
Nitriți |
|
||
2834 21 00 |
Nitrați |
|
||
2834 29 |
||||
2835 |
Fosfinați (hipofosfiți), fosfonați (fosfiți) și fosfați; polifosfați, cu compoziție chimică definită sau nu |
|
||
2836 |
Carbonați; percarbonați; carbonat de amoniu comercial conținând carbamat de amoniu |
|
||
2837 |
Cianuri, oxicianuri și cianuri complexe |
|
||
2839 |
Silicați; silicați de metale alcaline comerciali |
|
||
2840 |
Borați; perborați |
|
||
2841 |
Săruri ale oxiacizilor metalici sau permetalici, |
|
||
2842 |
Alte săruri ale acizilor sau peracizilor anorganici (inclusiv aluminosilicați cu compoziție chimică definită sau nu), altele decât azidele |
|
||
2843 |
Metale prețioase în stare coloidală; compuși anorganici sau organici ai metalelor prețioase, cu compoziție chimică definită sau nu; amalgame de metale prețioase |
|
||
ex 2844 30 11 |
Materiale metaloceramice conținând uraniu sărăcit în U235 sau compușii acestui produs, altele decât cele neprelucrate |
|
||
ex 2844 30 51 |
Materiale metaloceramice conținând toriu sau compuși de toriu, altele decât cele neprelucrate |
|
||
2845 90 90 |
Izotopi, alții decât cei de la poziția 2844 și compuși, anorganici sau organici, ai acestor izotopi, cu compoziție chimică definită sau nu, alții decât deuteriu și compuși de deuteriu, hidrogen și compuși de hidrogen îmbogățiți în deuteriu sau amestecuri și soluții conținând aceste produse |
|
||
2846 |
Compuși anorganici sau organici ai metalelor de pământuri rare, ai ytriului sau ai scandiului sau ai amestecurilor din aceste metale |
|
||
2847 00 00 |
Peroxid de hidrogen (apă oxigenată) chiar solidificat cu uree |
|
||
2848 00 00 |
Fosfuri cu compoziție chimică definită sau nu, cu excepția ferofosfurilor |
|
||
2849 |
Carburi cu compoziție chimică definită sau nu |
|
||
2850 00 |
Hidruri, nitruri, azide, siliciuri și boruri, cu compoziție chimică definită sau nu, altele decât compușii care constituie în același timp carburi de la poziția 2849 |
|
||
2852 00 00 |
Compuși, anorganici sau organici, ai mercurului, cu excepția amalgamelor |
|
||
2853 00 |
Alți compuși anorganici (inclusiv apa distilată, apa de conductibilitate și apa de puritate similară); aer lichid (inclusiv aerul lichid din care au fost eliminate gazele rare); aer comprimat; amalgame, altele decât amalgamele de metale prețioase |
|
||
29 |
2903 |
Derivați halogenați ai hidrocarburilor |
|
|
2904 |
Derivați sulfonați, nitrați sau nitrozați ai hidrocarburilor, chiar halogenate |
|
||
ex 2905 |
Alcooli aciclici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați, excluzând produsele de la pozițiile 2905 43 00 și 2905 44 |
|
||
2906 |
Alcooli ciclici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2907 |
Fenoli; fenoli-alcooli |
|
||
2908 |
Derivați halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai fenolilor sau ai fenoli-alcoolilor |
|
||
2909 |
Eteri, eteri-alcooli, eteri-fenoli, eteri-alcooli-fenoli, peroxizi ai alcoolilor, peroxizi ai eterilor, peroxizi ai cetonelor (cu compoziție chimică definită sau nu) și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2910 |
Epoxizi, epoxi-alcooli, epoxi-fenoli și epoxi-eteri cu trei atomi în ciclu și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2911 00 00 |
Acetali și semiacetali, care conțin chiar alte funcții oxigenate, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2912 |
Aldehide, chiar conținând alte funcții oxigenate; polimeri ciclici ai aldehidelor; paraformaldehidă |
|
||
2913 00 00 |
Derivați halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai produselor de la poziția 2912 |
|
||
2914 |
Cetone și chinone, care conțin sau nu alte funcții oxigenate, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2915 |
Acizi monocarboxilici aciclici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2916 |
Acizi monocarboxilici aciclici nesaturați, acizi monocarboxilici ciclici, anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2917 |
Acizi policarboxilici și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2918 |
Acizi carboxilici conținând funcții oxigenate suplimentare și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2919 |
Esteri fosforici și sărurile lor, inclusiv lactofosfați; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2920 |
Esterii altor acizi anorganici ai nemetalelor (cu excepția esterilor acizilor halogenhidrici) și sărurile lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați |
|
||
2921 |
Compuși cu funcție aminică |
|
||
2922 |
Amino compuși cu funcții oxigenate |
|
||
2923 |
Săruri și hidroxizi de amoniu cuaternari; lecitine și alte fosfoaminolipide, cu compoziție chimică definită sau nu |
|
||
2924 |
Compuși cu funcție carboxiamidă și compuși cu funcție amidă ai acidului carbonic |
|
||
2925 |
Compuși cu funcție carboximidă (inclusiv zaharină și sărurile ei) și compuși cu funcție imină |
|
||
2926 |
Compuși cu funcție nitril |
|
||
2927 00 00 |
Compuși diazoici, azoici sau azoxici |
|
||
2928 00 90 |
Alți derivați organici ai hidrazinei sau ai hidroxilaminei |
|
||
2929 10 |
Izocianați |
|
||
2929 90 00 |
Alți compuși cu alte funcții azotate |
|
||
2930 20 00 |
Tiocarbamați și ditiocarbamați și mono-, di- sau tetrasulfuri de tiouram; ditiocarbonați (xantați) |
|
||
2930 30 00 |
||||
ex 2930 90 99 |
||||
2930 40 90 |
Metionină, captafol (ISO), metamidofos (ISO) și alți compuși organo-sulfuroși, alții decât ditiocarbonați (xantați) |
|
||
2930 50 00 |
||||
2930 90 13 |
||||
2930 90 16 |
||||
2930 90 20 |
||||
2930 90 60 |
||||
ex 2930 90 99 |
||||
2931 00 |
Alți compuși organo-anorganici |
|
||
2932 |
Compuși heterociclici care conțin ca hetero-atom(i) numai oxigen |
|
||
2933 |
Compuși heterociclici cu heteroatom(i) de azot în exclusivitate |
|
||
2934 |
Acizi nucleici și sărurile lor, cu compoziție chimică definită sau nu; alți compuși heterociclici |
|
||
2935 00 90 |
Alte sulfonamide |
|
||
2938 |
Glicozide, naturale sau reproduse prin sinteză, sărurile, eterii, esterii lor și alți derivați |
|
||
2940 00 00 |
Zaharuri chimic pure cu excepția zaharozei, a lactozei, a maltozei, a glucozei și a fructozei (levuloză); eteri, acetali și esteri ai zaharurilor și sărurile lor, altele decât produsele de la pozițiile 2937, 2938 sau 2939 |
Corectat conform descrierii NC |
||
2941 20 30 |
Dihidrostreptomicină, săruri, esteri și hidrați ai acesteia |
|
||
2942 00 00 |
Alți compuși organici |
|
||
S-6b |
31 |
3102 |
Îngrășăminte minerale sau chimice azotate |
|
3103 10 |
Superfosfați |
|
||
3105 |
Îngrășăminte minerale sau chimice care conțin două sau trei dintre elementele fertilizante azot, fosfor și potasiu; alte îngrășăminte; produse de la capitolul 31 prezentate fie în tablete sau forme similare, fie în ambalaje cu o greutate brută de maximum 10 kg |
|
||
32 |
ex capitolul 32 |
Extracte tanante sau colorante; tanini și derivații lor; pigmenți și alte substanțe colorante; vopsele și lacuri; masticuri; excluzând produsele de la subpozițiile 3201 20 00, 3201 90 20, ex 3201 90 90 (extracte tanante de eucalipt), ex 3201 90 90 (extracte tanante obținute din fructe de gambier și mirobalan) și ex 3201 90 90 (alte extracte tanante de origine vegetală) |
|
|
33 |
Capitolul 33 |
Uleiuri esențiale și rezinoide; produse preparate de parfumerie sau de toaletă și preparate cosmetice |
|
|
34 |
Capitolul 34 |
Săpunuri, agenți de suprafață organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreținere, lumânări și articole similare, paste pentru modelare, „ceară dentară” și preparate dentare pe bază de ipsos |
|
|
35 |
3501 |
Cazeină, cazeinați și alți derivați ai cazeinei; cleiuri de cazeină |
|
|
3502 90 90 |
Albuminați și alți derivați de albumine |
|
||
3503 00 |
Gelatine (inclusiv cele prezentate în foi de formă pătrată sau dreptunghiulară, chiar prelucrate la suprafață sau colorate) și derivații lor; isinglass; alte cleiuri de origine animală, excluzând cleiurile de cazeină de la poziția 3501 |
|
||
3504 00 00 |
Peptone și derivații lor; alte substanțe proteice și derivații lor, nedenumite și necuprinse în altă parte; pulbere de piele, tratată sau nu cu crom |
|
||
3505 10 50 |
Amidonuri și fecule esterificate sau eterificate |
|
||
3506 |
Cleiuri și alți adezivi preparați, nedenumiți și necuprinși în altă parte; produse adecvate pentru utilizare ca adezivi sau cleiuri, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul ca adezivi sau cleiuri, având o greutate netă de maximum 1 kg |
|
||
3507 |
Enzime; enzime preparate nedenumite și necuprinse în altă parte |
|
||
36 |
Capitolul 36 |
Pulberi și explozivi; articole de pirotehnie; chibrituri; aliaje piroforice; materiale inflamabile |
|
|
37 |
Capitolul 37 |
Produse fotografice sau cinematografice |
|
|
38 |
ex capitolul 38 |
Produse chimice diverse, excluzând produsele de la subpozițiile 3809 10 și 3824 60 |
|
|
S-7a |
39 |
Capitolul 39 |
Materiale plastice și articole din material plastic |
|
S-7b |
40 |
Capitolul 40 |
Cauciuc și articole din cauciuc |
|
S-8a |
41 |
ex 4104 |
Piei tăbăcite sau uscate și piei semifinite de bovine (inclusiv de bivoli) sau de cabaline, epilate, chiar șpăltuite, dar fără alte prelucrări, excluzând produsele de la subpozițiile 4104 41 19 și 4104 49 19 |
|
ex 4106 31 00 |
Piei tăbăcite sau semifinite de porcine, epilate, în stare umedă (inclusiv pielea tăbăcită cu crom „wet-blue”), șpăltuite, dar fără prelucrări suplimentare, sau în stare uscată (semifinită), chiar șpăltuită, dar fără prelucrări suplimentare |
|
||
4106 32 00 |
||||
4107 |
Piei prelucrate după tăbăcire sau după uscare și piei pergamentate de bovine (inclusiv de bivoli) sau de ecvidee, epilate, chiar șpăltuite, altele decât cele de la poziția 4114 |
|
||
4112 00 00 |
Piei prelucrate după tăbăcire sau după uscare și piei pergamentate, de ovine, epilate, chiar șpăltuite, altele decât cele de la poziția 4114 |
|
||
4113 |
Piei finite, prelucrate după tăbăcire sau după uscare și piei pergamentate, ale altor animale, epilate, și piei finite prelucrate după tăbăcire și piei pergamentate de animale fără blană, chiar șpăltuite, altele decât cele de la poziția 4114 |
|
||
4114 |
Piei finite tăbăcite în grăsimi (piei „chamois”), inclusiv cele obținute prin tăbăcire combinată; piei finite lăcuite sau lăcuite stratificate; piei metalizate |
|
||
4115 10 00 |
Piele reconstituită pe bază de piele sau de fibre de piele, sub formă de plăci, foi sau benzi, chiar rulate |
|
||
S-8b |
42 |
Capitolul 42 |
Obiecte din piele; articole de curelărie sau de șelărie; articole de voiaj, bagaje de mână și articole similare; articole din intestine de animale (altele decât cele de la viermii de mătase) |
|
43 |
Capitolul 43 |
Blănuri și blănuri artificiale; articole din acestea |
|
|
S-9a |
44 |
Capitolul 44 |
Lemn și articole din lemn; cărbune de lemn |
|
S-9b |
45 |
Capitolul 45 |
Plută și articole din plută |
|
46 |
Capitolul 46 |
Produse din paie, din alfa sau din alte materiale pentru împletit; coșuri împletite din nuiele și articole din răchită |
|
|
S-11a |
50 |
Capitolul 50 |
Mătase |
|
51 |
ex capitolul 51 |
Lână, păr fin sau grosier de animale, excluzând produsele de la poziția 5105; fire și țesături din păr de cal |
|
|
52 |
Capitolul 52 |
Sectorul bumbacului |
|
|
53 |
Capitolul 53 |
Alte fibre textile vegetale; fire din hârtie și țesături din fire de hârtie |
|
|
54 |
Capitolul 54 |
Filamente sintetice sau artificiale; benzi și forme similare din materiale textile sintetice sau artificiale |
|
|
55 |
Capitolul 55 |
Fibre sintetice sau artificiale discontinue |
|
|
56 |
Capitolul 56 |
Vată, pâslă și materiale nețesute; fire speciale; sfori, funii, frânghii și articole din acestea |
|
|
57 |
Capitolul 57 |
Covoare și alte acoperitoare de podea din materiale textile |
|
|
58 |
Capitolul 58 |
Țesături speciale; țesături cu smocuri; dantele; tapiserii; pasmanterii; broderii |
|
|
59 |
Capitolul 59 |
Țesături impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate; articole tehnice din materiale textile |
|
|
60 |
Capitolul 60 |
Materiale tricotate sau croșetate |
|
|
S-11b |
61 |
Capitolul 61 |
Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte tricotate sau croșetate |
|
62 |
Capitolul 62 |
Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate |
|
|
63 |
Capitolul 63 |
Alte articole textile confecționate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată și articole textile purtate sau uzate; zdrențe |
|
|
S-12a |
64 |
Capitolul 64 |
Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole |
|
S-12b |
65 |
Capitolul 65 |
Obiecte de acoperit capul și părți ale acestora |
|
66 |
Capitolul 66 |
Umbrele de ploaie, umbrele de soare, bastoane, bastoane-scaun, bice, cravașe și părți ale acestora |
|
|
67 |
Capitolul 67 |
Pene și puf prelucrate și articole din pene sau din puf; flori artificiale; articole din păr uman |
|
|
S-13 |
68 |
Capitolul 68 |
Articole din piatră, ipsos, ciment, azbest, mică sau din materiale similare |
|
69 |
Capitolul 69 |
Produse ceramice |
|
|
70 |
Capitolul 70 |
Sticlă și articole din sticlă |
|
|
S-14 |
71 |
Capitolul 71 |
Perle naturale sau de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase, metale prețioase, metale placate sau dublate cu metale prețioase și articole din aceste materiale; imitații de bijuterii; monede |
|
S-15a |
72 |
7202 |
Feroaliaje |
|
73 |
Capitolul 73 |
Articole din fontă, din fier sau din oțel |
|
|
S-15b |
74 |
Capitolul 74 |
Cupru și articole din cupru |
|
75 |
7505 12 00 |
Bare, tije și profile din aliaje de nichel |
|
|
7505 22 00 |
Sârmă din aliaje de nichel |
|
||
7506 20 00 |
Table, benzi și folii din aliaje de nichel |
|
||
7507 20 00 |
Tuburi, țevi sau accesorii de țevării din nichel |
|
||
76 |
ex capitolul 76 |
Aluminiu și articole din aluminiu, excluzând produsele de la poziția 7601 |
|
|
78 |
ex capitolul 78 |
Plumb și articole din plumb, excluzând produsele de la subpoziția 7801 99 |
|
|
7801 99 |
Plumb sub formă brută, cu excepția celui rafinat și cu excepția celui care conține stibiu (antimoniu) ca alt element predominant în greutate |
|
||
79 |
ex capitolul 79 |
Zinc și articole din zinc, excluzând produsele de la pozițiile 7901 și 7903 |
|
|
81 |
ex capitolul 81 |
Alte metale comune; metaloceramice; articole din aceste materiale, excluzând produsele de la subpozițiile 8101 10 00, 8101 94 00, 8102 10 00, 8102 94 00, 8104 11 00, 8104 19 00, 8107 20 00, 8108 20 00, 8108 30 00, 8109 20 00, 8110 10 00, 8112 21 90, 8112 51 00, 8112 59 00, 8112 92 și 8113 00 20 |
|
|
82 |
Capitolul 82 |
Unelte și scule, articole de cuțitărie și tacâmuri, din metale comune; părți ale acestor articole, din metale comune |
|
|
83 |
Capitolul 83 |
Articole diverse din metale comune |
|
|
S-16 |
84 |
Capitolul 84 |
Reactoare nucleare, cazane de aburi, mașini, aparate și dispozitive mecanice și părți ale acestor mașini și aparate |
|
85 |
Capitolul 85 |
Mașini, aparate și echipamente electrice și părți ale acestora; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul, aparate de televiziune de înregistrat sau de reprodus imagine și sunet; părți și accesorii ale acestor aparate |
|
|
S-17a |
86 |
Capitolul 86 |
Locomotive și locomotoare, material rulant și părți ale acestora; material fix de căi ferate sau similare; aparate mecanice (inclusiv electromecanice) de semnalizare a traficului |
|
S-17b |
87 |
Capitolul 87 |
Vehicule terestre, altele decât materialul rulant de cale ferată și tramvai; părți și accesorii ale acestora |
|
88 |
Capitolul 88 |
Vehicule aeriene, nave spațiale și părți ale acestora |
|
|
89 |
Capitolul 89 |
Vapoare, nave și dispozitive plutitoare |
|
|
S-18 |
90 |
Capitolul 90 |
Instrumente și aparate optice, fotografice sau cinematografice, de măsură, de control sau de precizie; instrumente și aparate medico-chirurgicale; părți și accesorii ale acestora |
|
91 |
Capitolul 91 |
Ceasornicărie |
|
|
92 |
Capitolul 92 |
Instrumente muzicale; părți și accesorii ale acestora |
|
|
S-20 |
94 |
Capitolul 94 |
Mobilă; mobilier medico-chirurgical; articole de pat și similare; aparate de iluminat nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare; construcții prefabricate |
|
95 |
Capitolul 95 |
Jucării, jocuri, articole pentru divertisment și pentru sport; părți și accesorii ale acestora |
|
|
96 |
Capitolul 96 |
Articole diverse |
|
(1) Pentru produsele de la subpoziția tarifară 0306 13, taxa vamală este de 3,6 %.
(2) Pentru produsele încadrate la subpoziția tarifară 1704 10 90, taxele vamale specifice se limitează la 16 % din valoarea în vamă.
ANEXA X
TABEL DE CORESPONDENȚĂ
Regulamentul (CE) nr. 732/2008 |
Prezentul regulament |
Articolul 1 |
Articolul 1 |
— |
Articolul 2 litera (a) |
Articolul 2 litera (a) |
Articolul 2 litera (g) |
Articolul 2 litera (b) |
Articolul 2 litera (h) |
Articolul 2 litera (c) |
Articolul 2 literele (b)-(f) |
— |
Articolul 2 litera (i) |
— |
Articolul 2 litera (j) |
— |
Articolul 2 litera (k) |
— |
Articolul 2 litera (l) |
Articolul 3 alineatul (1) și articolul 3 alineatul (2) primul paragraf |
Articolul 4 alineatul (1) |
Articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf |
— |
Articolul 3 alineatul (3) |
Articolul 5 alineatul (4) |
— |
Articolul 4 alineatele (2) și (3) |
Articolul 4 |
Articolul 6 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (1) |
Articolul 5 alineatele (1) și (2) |
Articolul 33 alineatele (1) și (2) |
Articolul 5 alineatul (3) |
— |
Articolul 6 alineatele (1)-(6) |
Articolul 7 alineatele (1)-(6) |
Articolul 6 alineatul (7) |
— |
Articolul 7 alineatele (1) și (2) |
Articolul 12 alineatele (1) și (2) |
Articolul 7 alineatul (3) |
— |
Articolul 8 alineatul (1) |
Articolul 9 alineatul (1) |
— |
Articolul 9 alineatul (2) |
Articolul 8 alineatul (2) |
Anexa VII |
Articolul 8 alineatul (3) primul paragraf |
Articolul 13 alineatul (1) |
— |
Articolul 13 alineatul (2) |
Articolul 8 alineatul (3) al doilea paragraf |
Articolul 14 alineatul (1) |
— |
Articolul 14 alineatele (2) și (3) |
Articolul 9 alineatele (1) și (2) |
Articolul 10 alineatele (1) și (2) |
Articolul 9 alineatul (3) |
— |
— |
Articolul 10 alineatul (3) |
Articolul 10 alineatul (1) |
— |
Articolul 10 alineatul (2) |
Articolul 10 alineatul (4) |
— |
Articolul 10 alineatul (5) |
Articolul 10 alineatul (3) |
Articolul 10 alineatul (6) |
Articolul 10 alineatul (4) |
— |
Articolul 10 alineatul (5) |
— |
Articolul 10 alineatul (6) |
— |
— |
Articolul 10 alineatul (7) |
— |
Articolul 16 |
Articolul 11 alineatele (1)-(7) |
Articolul 18 |
Articolul 11 alineatul (8) |
Articolul 17 |
Articolul 12 |
— |
Articolul 13 |
Articolul 8 și anexa VI |
Articolul 14 |
Articolul 34 |
Articolul 15 alineatul (1) |
Articolul 19 alineatul (1) |
Articolul 15 alineatul (2) |
Articolul 15 alineatul (1) |
— |
Articolul 15 alineatul (2) |
Articolul 15 alineatul (3) |
Articolul 19 alineatul (2) |
— |
Articolul 20 |
Articolul 16 |
Articolul 21 |
Articolul 17 |
Articolul 15 alineatul (3) și articolul 19 alineatul (3) |
Articolul 18 |
Articolul 15 alineatele (4)-(7) și articolul 19 alineatele (4)-(7) |
Articolul 19 |
Articolul 15 alineatele (8)-(12) și articolul 19 alineatele (8)-(14) |
Articolul 20 alineatul (1) |
Articolul 22 |
Articolul 20 alineatele (2) și (3) |
Articolul 24 alineatele (1)-(3) |
Articolul 20 alineatul (4) |
Articolul 23 |
Articolul 20 alineatul (5) |
Articolul 10 alineatul (4) |
Articolul 20 alineatul (6) |
Articolul 26 |
Articolul 20 alineatul (7) |
Articolul 25 |
— |
Articolul 27 |
— |
Articolul 28 |
Articolul 20 alineatul (8) |
Articolul 29 |
Articolul 21 |
Articolul 30 |
Articolul 22 alineatul (1) |
Articolul 31 |
Articolul 22 alineatul (2) |
— |
Articolul 23 |
Articolul 32 |
Articolul 24 |
— |
Articolul 25 litera (a) |
Articolul 6 alineatul (2) și articolul 11 alineatul (2) |
Articolul 25 litera (b) |
Articolul 3 alineatul (3) și articolul 17 alineatele (2) și (3) |
Articolul 25 litera (c) |
Articolul 5 alineatul (2) |
Articolul 25 litera (d) |
Articolul 8 alineatul (3) |
Articolul 25 litera (e) |
Articolul 10 alineatul (4) |
Articolul 26 |
Articolul 35 |
— |
Articolul 36 |
— |
Articolul 37 |
— |
Articolul 38 |
Articolul 27 alineatele (1) și (2) |
Articolul 39 alineatul (1) |
Articolul 27 alineatul (3) |
— |
Articolul 27 alineatele (4) și (5) |
Articolul 39 alineatele (2)-(4) |
Articolul 28 |
— |
Articolul 29 |
— |
Articolul 30 |
— |
Articolul 31 |
— |
— |
Articolul 40 |
— |
Articolul 41 |
— |
Articolul 42 |
Articolul 32 alineatul (1) |
Articolul 43 alineatul (1) |
Articolul 32 alineatul (2) |
Articolul 43 alineatele (2) și (3) |
— |
Anexa I |
Anexa I |
Anexele II, III și IV |
Anexa II |
Anexele V și IX |
Anexa III partea A |
Anexa VIII partea A |
Anexa III partea B |
Anexa VIII partea B |
— |
Anexa X |