Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32012R0868

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 868/2012 al Comisiei din 24 septembrie 2012 privind autorizarea azorubinei ca aditiv furajer pentru pisici și câini Text cu relevanță pentru SEE

JO L 257, 25.9.2012, p. 3–6 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2012/868/oj

25.9.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 257/3


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 868/2012 AL COMISIEI

din 24 septembrie 2012

privind autorizarea azorubinei ca aditiv furajer pentru pisici și câini

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea utilizării aditivilor destinați hranei animalelor, precum și criteriile și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2).

(2)

În conformitate cu Directiva 70/524/CEE, azorubina (sinonim carmoizină) a fost autorizată fără limită de timp ca aditiv furajer pentru pisici și câini, intrând în categoria „agenți coloranți” de la rubrica „agenți coloranți autorizați prin norme comunitare pentru colorarea produselor alimentare, alții decât albastru patent V, verde acid briliant BS și cantaxantină”. Utilizarea respectivă a fost ulterior înscrisă în registrul comunitar al aditivilor pentru hrana animalelor ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere pentru reevaluarea azorubinei ca aditiv furajer pentru câini și pisici, solicitându-se ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria „aditivi senzoriali”. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul său din 31 ianuarie 2012 (3) că, în condițiile de utilizare propuse, azorubina nu are un efect nociv asupra sănătății animale sau asupra mediului și că este eficientă în calitate de colorant. Autoritatea a concluzionat că, în cazul în care se iau măsurile de protecție corespunzătoare, nu vor apărea probleme de siguranță pentru utilizatori. Autoritatea nu consideră necesară prevederea unor cerințe specifice de monitorizare după introducerea pe piață. Autoritatea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana animalelor, prezentat de laboratorul comunitar de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea azorubinei arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestei substanțe ar trebui să fie autorizată, în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

(6)

Deoarece modificările condițiilor de autorizare a azorubinei sunt introduse și întrucât nu există efecte directe imediate asupra siguranței, este necesar să se prevadă un termen rezonabil înainte de autorizare pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care decurg din autorizare. În plus, este necesar să se acorde o perioadă tranzitorie pentru epuizarea stocurilor existente de azorubină, autorizate în conformitate cu Directiva 70/524/CEE, precum și a furajelor care conțin azorubină.

(7)

Este disproporționat de complex ca operatorii să adapteze în mod repetat și de la o zi la alta etichetele furajelor care conțin diferiți aditivi care au fost în mod succesiv autorizați în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 și pentru care urmează să fie respectate noi norme de etichetare. Prin urmare, este oportun să se reducă sarcina administrativă asupra operatorilor economici, oferind o perioadă de timp care să permită o conversie facilă a etichetării.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Autorizare

Substanța azorubină specificată în anexă, care aparține categoriei „aditivi senzoriali” și grupei funcționale „coloranți”, (i) substanțe care colorează furajele ori le redau culoarea, se autorizează ca aditiv pentru hrana animalelor în condițiile menționate în anexa respectivă.

Articolul 2

Cerințe de etichetare

Furajele care conțin azorubină sunt etichetate în conformitate cu prezentul regulament, cel târziu până la 25 mai 2013.

Cu toate acestea, furajele care conțin azorubină și care au fost etichetate în conformitate cu Directiva 70/524/CEE înainte de 25 mai 2013 pot fi introduse pe piață în continuare, până la epuizarea stocurilor.

Articolul 3

Măsuri tranzitorii

Stocurile existente de azorubină și de furaje care conțin azorubină la data intrării în vigoare a prezentului regulament pot continua să fie introduse pe piață și utilizate în condițiile din Directiva 70/524/CEE până la epuizarea acestora.

Articolul 4

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la 25 noiembrie 2012.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 24 septembrie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)  JO L 270, 14.12.1970, p. 1.

(3)  EFSA Journal 2012; 10(2):2570.


ANEXĂ

Numărul de identificare al aditivului

Numele titularului autorizației

Aditivul

Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conținutul minim

Conținutul maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

mg de substanță activă pe kg de furaj complet cu un conținut de umiditate de 12 %

Categorie de aditivi senzoriali. Grupă funcțională: coloranți

2a122

Azorubină sau carmoizină

 

Compoziția aditivului

Azorubină

 

Caracterizarea substanței active

1.

Denumire chimică: 4-hidroxi-3-(4-sulfonato-1-naftilazo) naftalin-1-sulfonat disodic

2.

Sinonime: carmoizină, colorant alimentar roșu CI 3

3.

Einecs: 222-657-4

4.

Formula chimică: C20H12N2Na2O7S2

5.

Puritate:

5.1.

Compoziție: Conține nu mai puțin de 85 % coloranți calculați ca sare de sodiu

5.2.

acid 4-aminonaftalin-1-sulfonic și acid 4-hidroxinaftalin-1-sulfonic: cel mult 0,5 %

5.3.

Substanțe colorante auxiliare: cel mult 2,0 %

5.4.

Substanță insolubilă în apă: cel mult 0,2 %

5.5.

Amine aromatice primare nesulfonate: nu mai mult de 0,01 % (calculate ca anilină)

5.6.

Substanțe extractibile în eter: nu mai mult de 0,2 % în condiții neutre

 

Metodă analitică  (1)

Pentru identificarea azorubinei în aditivul furajer: spectrofotometrie la 516 nm în apă și cromatografie în strat subțire (TLC) [monografii FAO CMEAA, n.1 (Vol. 4)] Compendiu combinat pentru specificațiile privind aditivii

Pentru determinarea azorubinei în aditivul furajer: spectrofotometrie la 516 nm în soluție apoasă Directiva 2008/128/CE a Comisiei (2)

Pisici și câini

176

1.

A se menționa temperatura de depozitare, durata de conservare și stabilitatea la granulare în instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului.

2.

Pentru siguranță: în timpul manipulării, utilizatorii trebuie să poarte echipamente de protecție respiratorie, echipamente de protecție a ochilor și echipamente de protecție a pielii.

25 noiembrie 2022


(1)  Detaliile privind metodele de analiză sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință: http://irmm.jrc.ec.europa.eu/EURLs/EURL_feed_additives/Pages/index.aspx

(2)  JO L 6, 10.1.2009, p. 20.


Top