12.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 279/1

(1)

Printr-o plângere din 4 octombrie 2002, completată la 16 ianuarie 2003, Comisia a primit informații potrivit cărora Republica Franceză a pus în aplicare un ajutor în favoarea întreprinderii France Télécom, care ar fi redus parțial sarcinile financiare ale acesteia, în special cele legate de finanțarea pensiilor. Prin scrisoarea din 17 martie 2004, Republica Franceză a comunicat Comisiei informațiile pe care aceasta le solicitase cu privire la plângere.

(2)

Prin scrisorile din 2 aprilie 2004 și 24 februarie 2006, reclamanții au furnizat informații suplimentare referitoare la plângere.

(3)

Prin scrisoarea din 20 mai 2008, Comisia a informat Republica Franceză cu privire la decizia sa de a iniția, pentru ajutorul în cauză, procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”).

(4)

Republica Franceză și-a prezentat observațiile la 18 iulie 2008.

(5)

Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (4). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la ajutorul în cauză.

(6)

La 22 septembrie 2008, Comisia a primit observații din partea întreprinderii France Télécom, iar după prelungirea termenului, aceasta a primit observații de la reclamanți și de la un operator de telecomunicații, la 1 și, respectiv, 16 octombrie 2008. Ulterior, Comisia a transmis observațiile respective Republicii Franceze, dându-i acesteia posibilitatea de a le comenta și a primit comentariile Republicii Franceze prin scrisoarea din 13 februarie 2009.

(7)

La 16 februarie 2009, întreprinderea France Télécom a prezentat observații, atrăgând atenția Comisiei asupra unei hotărâri a Tribunalului din 28 noiembrie 2008 (5) care, în opinia sa, îi confirmă argumentele. La 14 mai 2009, operatorul de telecomunicații menționat la considerentul 6 a prezentat informații suplimentare în raport cu observațiile sale în cursul procedurii, referindu-se la o decizie a Comisiei din data de 11 februarie 2009 (6) care, în opinia sa, îi întărește observațiile.

(8)

La 17 decembrie 2009, 23 septembrie 2010 și 12 octombrie 2010 au avut loc reuniuni între reprezentanții Comisiei și cei ai întreprinderii France Télécom, la cererea acestora din urmă. France Télécom a transmis observații suplimentare la 18 octombrie 2010.

(9)

La 18 martie 2010, la solicitarea Comisiei, Republica Franceză a furnizat precizări și o actualizare a anumitor date cuprinse în observațiile sale inițiale, pe care le-a însoțit de o expunere a conținutului acestora.

(10)

La 22 septembrie 2010, autoritățile franceze au transmis Comisiei noi observații și au solicitat o reuniune, care a avut loc la 22 octombrie 2010. Prin scrisoarea din 28 octombrie 2010, Comisia le-a transmis acestora precizările privind situația de fapt evocate cu ocazia reuniunii și observațiile suplimentare ale întreprinderii France Télécom, invitând Republica Franceză să formuleze eventuale observații. La 17 noiembrie 2010, Comisia a transmis precizări suplimentare solicitate de autoritățile franceze pentru a-și pregăti observațiile din 10 noiembrie 2010.

(11)

Prin scrisoarea din 9 decembrie 2010, completată la 24 iunie 2011, Republica Franceză a transmis observațiile sale suplimentare, însoțite de o actualizare a anumitor date conținute în observațiile sale inițiale. La 28 iunie și 4 iulie 2011, au avut loc reuniuni cu autoritățile franceze. La 7 octombrie 2011, au fost prezentate noi observații.

(12)

Măsurile care fac obiectul prezentei proceduri constau în schimbările introduse în 1996 în regimul costurilor suportate de întreprinderea France Télécom în ceea ce privește plata pensiilor personalului său care are statutul de funcționar. Regimul precedent fusese stabilit în 1990, în momentul creării France Télécom ca întreprindere autonomă față de administrația de stat. În realitate, legea din 1990 relua practica anterioară în ceea ce privește cheltuielile sociale ale France Télécom. Un nou regim a fost impus în 1996 cu ocazia, pe de o parte, a constituirii France Télécom ca societate pe acțiuni, a cotației la bursă și a deschiderii unei părți din ce în ce mai mari a capitalului său și, pe de altă parte, a deschiderii totale la concurență a piețelor pe care acesta opera, în Franța și în celelalte state membre ale Uniunii Europene. În mare parte, regimul introdus în 1996 este încă în vigoare în prezent.

(13)

În temeiul Legii nr. 90-568 din 2 iulie 1990 (denumită în continuare „legea din 1990”) (7), France Télécom s-a constituit drept operator public dotat cu personalitate juridică. Anterior, acesta forma o direcție generală a Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor. Prin aceeași lege, deplina proprietate a bunurilor mobiliare și imobiliare ale statului atribuite serviciilor din cadrul acestei direcții generale a fost transferată de drept și cu titlu gratuit către France Télécom.

(14)

Articolul 3 din legea din 1990 încredințează întreprinderii France Télécom în special misiunea: (i) de a asigura toate serviciile publice de telecomunicații în relațiile interne și internaționale; (ii) de a stabili, de a dezvolta și de a exploata rețelele publice necesare furnizării acestor servicii și de a asigura conexiunea acestora cu rețelele străine; (iii) de a furniza toate celelalte servicii, instalații și rețele de telecomunicații, precum și de a stabili rețele de distribuție prin cablu a serviciilor de radiodifuziune sonoră sau de televiziune.

(15)

În temeiul articolului 29 din legea din 1990, personalul France Télécom are un statut special, adoptat în conformitate cu legea privind drepturile și obligațiile funcționarilor și cu legea privind dispoziții de reglementare referitoare la funcția publică a statului. Legea din 1990 permitea încadrarea în muncă a agenților contractuali în regimul unor convenții colective în cadrul definit de un contract de planificare încheiat între stat și întreprindere. Acesta prevedea un plafon de 3 % din efectiv pentru acest tip de recrutare.

(16)

Urmând practica bugetară anterioară, legea din 1990 stabilea, la articolul 30, atribuirea responsabilităților aferente finanțării prestațiilor sociale ale personalului între statul francez și France Télécom, după cum urmează:

„Personalul activ și pensionat din Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor și cel al operatorilor publici deținând statutul general de funcționari de stat, precum și titularii de drepturi ai acestora beneficiază de prestații în natură pentru asigurările de boală, maternitate și invaliditate, prin intermediul regimului de asigurare generală al P.T.T. (Mutuelle générale des P.T.T.) în condițiile prevăzute în volumul III și la capitolul II titlul I din volumul VII din Codul securității sociale. Cu toate acestea, partea de cotizație care îi revine statului în temeiul articolului L 712-9 este pusă în sarcina operatorilor publici pentru funcționarii lor.

Plata și administrarea pensiilor alocate, în conformitate cu Codul pensiilor civile și militare, funcționarilor La Poste și France Télécom sunt efectuate de către stat. În compensație, operatorii publici sunt obligați să plătească Finanțelor publice:

Costurile care rezultă din aplicarea dispozițiilor de la articolul L 134-1 din Codul securității sociale agenților La Poste și France Télécom revin în totalitate operatorilor publici.

Un decret al Consiliului de Stat stabilește, după caz, condițiile de aplicare a prezentelor dispoziții”.

(17)

Între 1991 și 1996, în conformitate cu articolul 30 din legea din 1990, contribuția „angajator” [și anume „contribuția suplimentară” vizată la articolul 30 litera (b) din legea din 1990, astfel cum a fost redactată inițial] care îi revenea France Télécom pentru perioada de angajare a funcționarilor săi era stabilită ca diferența între suma totală a pensiilor plătite de statul francez și partea achitată de funcționarii în activitate din salariile lor. France Télécom participa, de asemenea, la regimurile numite de „compensare” și de „supracompensare”, prevăzând transferuri care vizau asigurarea echilibrului între regimurile de pensie ale funcționarilor din alte entități publice. Partea salarială a finanțării obligațiilor de pensie ale funcționarilor era stabilită în conformitate cu articolul L 61 din Codul pensiilor civile și militare prin efectuarea unei rețineri din salariul agentului, fixată la 7,85 % din salariul de bază brut.

(18)

Plățile efectuate de France Télécom au evoluat de la 920 milioane EUR la 1 151 milioane EUR între 1991 și 1996 și se stabileau după cum urmează:

Tabelul 1

Cotizații pentru pensii ale salariaților și angajatorului France Télécom 1991-1996  (8)

(19)

France Télécom contabiliza cheltuielile legate de pensii pe baza contribuțiilor plătite. Având în vedere creșterea inevitabilă a acestor cheltuieli, ținând cont de evoluția previzibilă a pensiilor care trebuiau plătite foștilor funcționari, France Télécom înregistra de asemenea în conturile sale un provizion anual destinat eșalonării efectului estimat al creșterilor viitoare ale plăților pe o perioadă de 30 de ani. Valoarea totală a provizionului astfel constituit până în 1996 era de 23,4 miliarde FRF (3,6 miliarde EUR). Potrivit autorităților franceze, statul francez fiind propriul său asigurator, acesta nu efectua, în ceea ce-l privește, constituirea unor rezerve pentru aceste pensii (9).

(20)

Legea nr. 96-660 din 26 iulie 1996 (10) (denumită în continuare „legea din 1996”) a modificat anumite dispoziții ale legii din 1990. Începând cu 31 decembrie 1996, aceasta a conferit, pe de o parte, întreprinderii France Télécom titlul de întreprindere națională supusă dispozițiilor legislative aplicabile societăților pe acțiuni, în măsura în care acestea nu contravin legii, și, pe de altă parte, a transferat cu titlu gratuit cea mai mare parte a bunurilor, drepturilor și obligațiilor persoanei juridice de drept public France Télécom întreprinderii naționale France Télécom.

(21)

Capitalul întreprinderii France Télécom SA („France Télécom”) a fost stabilit prin decret la 25 miliarde FRF (3,8 miliarde EUR) din fonduri proprii înregistrate în bilanț la 31 decembrie 1995. Acțiunile France Télécom au fost admise în octombrie 1997 pe prima piață a Bursei din Paris, precum și la New York Stock Exchange (NYSE). Conform raportului anual pentru 1998, capitalul France Télécom se împărțea între stat în proporție de 63,6 %, investitori privați în proporție de 31,2 %, personalul France Télécom în proporție de 3,2 % și Deutsche Telekom în proporție de 2 %. Începând cu 7 septembrie 2004, odată cu cesionarea a 10,85 % din capital, participarea statului francez nu mai era majoritară. În continuare, această parte a continuat să scadă pentru a ajunge la 26,65 % din capital la 31 decembrie 2008. Cu toate acestea, cu 26,65 % din drepturile de vot și în lipsa altor blocuri de acționari semnificativi, statul francez numește directorul general, rămâne principalul acționar al France Télécom și poate, în practică, să determine rezultatul votului acționarilor cu privire la aspecte care necesită majoritatea simplă (11).

(22)

Schimbarea statutului France Télécom prevăzută de legea din 1996 cuprindea și diverse dispoziții privind personalul acesteia. Conform legii respective, corpul funcționarilor France Télécom este afiliat întreprinderii naționale France Télécom și este gestionat de aceasta. Personalul cu statut de funcționar își păstra acest statut și garanțiile aferente. Condițiile de angajare a funcționarilor afiliați France Télécom sunt identice cu cele ale funcționarilor de stat: aceștia beneficiază de garantarea locului de muncă și nu pot fi concediați decât pentru motive grave, în cazurile definite de lege. În ceea ce privește recrutarea de personal nou, legea din 1996 permitea întreprinderii France Télécom ca, până la 1 ianuarie 2002, să efectueze recrutări de funcționari, permițându-i, în același timp, să angajeze agenți contractuali în cadrul regimului convențiilor colective.

(23)

La 31 decembrie 1996, France Télécom avea un efectiv de 165 200 de persoane, dintre care 94,1 % funcționari. În realitate, fără a aștepta data limită de 1 ianuarie 2002 fixată prin legea din 1996, France Télécom a încetat să mai recruteze funcționari încă din 1997. În consecință, numărul de funcționari a scăzut cu 47 % în zece ani, trecând de la 133 434 de funcționari în 1997 la 69 892 de funcționari în 2007. Această scădere este net mai puternică decât cea a efectivului total al France Télécom (– 25 %), care ajungea la 124 166 de angajați la 31 decembrie 2007.

(24)

Articolul 6 din legea din 1996 a modificat, de asemenea, articolul 30 din legea din 1990, adăugând două paragrafe (c) și (d) la textul original. Legea impune întreprinderii France Télécom să plătească Finanțelor publice, în compensație pentru plata și administrarea de către stat a pensiilor alocate personalului funcționar al France Télécom:

(25)

De asemenea, legea din 1996 a exclus France Télécom din domeniul de aplicare a mecanismului compensațiilor generalizate și specifice pentru limită de vârstă prevăzute de legea din 1990 și care presupune, pentru France Télécom, plata unor compensații și supracompensații adiționale contribuției angajator, indicate în tabelul 1. Între 1991 și 1996, sumele plătite în această calitate reprezentau 18 % din pensiile plătite personalului funcționar.

(26)

Contribuția angajator cu caracter liberatoriu impusă prin legea din 1996 înlocuiește contribuția suplimentară prevăzută la articolul 30 litera (b) din legea din 1990. Contribuția este fondată pe o rată de echitate concurențială bazată pe o egalizare a nivelului cotizațiilor sociale și fiscale obligatorii pentru salarii nete egale. Metoda de egalizare se bazează pe o reconstituire a ceea ce ar constitui valoarea costurilor unui concurent care angajează salariați supuși dreptului comun al cotizațiilor sociale, inclusiv pensiile, asigurându-le un salariu net egal cu cel al funcționarilor France Télécom și care are o structură a forței de muncă identică.

(27)

Metoda exclude cotizațiile plătite de concurenți pentru a asigura riscurile care nu sunt comune salariaților și funcționarilor, în special șomajul și creanțele salariale în caz de reorganizare judiciară sau de lichidare a întreprinderii (denumită în continuare „Asigurare de garantare a salariilor” sau „AGS”). În momentul votării legii din 1996, această diferență între France Télécom și concurenții săi nu a trecut neobservată de legiuitor, care constata că: „jocul dispozițiilor de la articolul 6 scutește întreprinderea France Télécom de plata cotizațiilor UNEDIC pe care concurenții săi potențiali le achită” (12).

(28)

Contribuția angajator a France Télécom, recalculată în fiecare an, este exprimată în procente din salariile de bază brute ale funcționarilor în serviciu. Nivelul contribuției angajator a fost în medie de […] (13) % între 1997 și 2010 și se stabilește după cum este indicat în tabelul 2, potrivit observațiilor Republicii Franceze:

Tabelul 2

Contribuția angajator cu caracter liberatoriu plătită de France Télécom între 1997-2010

(29)

Încetarea angajării de funcționari începând cu 1997 a plafonat efectivul funcționarilor activi ai France Télécom. În ciuda pensionării unui număr din ce în ce mai mare din efectivul funcționarilor între 1991 și 2010, tabelul arată că contribuția angajator de 744 milioane EUR achitată de France Télécom în 2010 era mai mică cu 407 milioane EUR decât cotizațiile pentru pensii pe care întreprinderea le plătea statului francez înainte de intrarea în vigoare a reformei în 1996 și era echivalentă numai cu contribuția angajator pe care France Télécom o plătea cu 20 de ani înainte, în 1991 (1 151 milioane EUR, respectiv 743 milioane EUR, a se vedea tabelul 1).

(30)

Prin urmare, reforma introdusă de legea din 1996 are drept efect faptul că suma contribuției întreprinderii France Télécom scade în valoare absolută și nu mai este legată de numărul de funcționari ieșiți la pensie. Transferul costurilor către stat pe care îl introduce legea din 1996 intervenea în momentul în care Senatul estima o creștere semnificativă a cotizațiilor pentru pensii începând din 2005, trecând la 13 miliarde FRF (1,98 miliarde EUR) în 2007, 21,5 miliarde FRF (3,3 miliarde EUR) în 2017 și 34 miliarde FRF (6,1 miliarde EUR) în 2027 (14).

(31)

Astfel, dezbaterile privind proiectul de lege în Adunarea Națională și în Senat estimează transferul unei sume de 250 miliarde FRF reprezentând cotizații pentru pensii către bugetul statului, care nu ar fi acoperită de 100 miliarde FRF din cotizațiile anuale și 40 miliarde FRF din contribuția excepțională, chiar dacă s-ar adăuga la aceasta produsul cesiunii unei părți a acțiunilor întreprinderii. Aceleași dezbateri indică o sumă estimativă maximă de 40 miliarde FRF din contribuția excepțională pentru a diminua importanța sarcinii noi și grele pentru stat. Suma a fost fixată împreună cu consiliul bancherilor pentru a fi compatibilă cu o rată a datoriei din fonduri proprii de 150 % și pentru a corespunde provizioanelor pentru pensii constituite de întreprindere și costului suplimentar pentru stat, pe zece ani, și numai zece ani, rezultând din diferența dintre pensiile plătite și cotizația liberatorie percepută de acum înainte (15).

(32)

Scopul compensării statului este amintit nu numai în textul articolului 30 din legea votată de legiuitor și în cursul dezbaterilor privind proiectul de lege din 1996, ci și în Raportul anual al France Télécom pentru 1997, care menționează „plata către statul francez a unei contribuții excepționale de 37,5 miliarde de franci legată de pensiile viitoare ale foștilor funcționari” (16). Provizioanele constituite de France Télécom i-au permis întreprinderii France Télécom să diminueze efortul financiar net pe care trebuia să-l depună deoarece acesta s-a limitat să plătească, într-un singur an, costul suplimentar al reformei pentru stat pe o perioadă de 10 ani.

(33)

Astfel, se pare că provizionul destinat să eșaloneze efectul creșterilor viitoare a contribuțiilor, care rezultă din legea din 1990, pe care îl constituise anual France Télécom pentru o sumă cumulată de 23,4 miliarde FRF (3,6 miliarde EUR) în 1996, a fost luat în considerare pentru fixarea valorii contribuției excepționale (sau „sultă”). Partea din această contribuție care nu corespundea provizioanelor constituite acoperea acest cost suplimentar pe o perioadă de zece ani. Valoarea acesteia a fost fixată ținând cont de suma deja provizionată de întreprindere, după cum reiese fără ambiguitate din dezbaterile din acea perioadă.

(34)

Într-adevăr, datorită caracterului liberatoriu al contribuției angajator anuale impusă prin legea din 1996, obligația France Télécom se limitează de atunci la plata acestei contribuții, fără alt angajament de acoperire a eventualelor deficite viitoare, nici a regimului de pensii al agenților săi funcționari, nici a altor regimuri ale funcției publice. Prin urmare, provizionul contabil devenea fără obiect ca urmare a adoptării legii din 1996. Provizionul a fost reluat în profit în contul de profit și pierderi al France Télécom la 31 decembrie 1996, pentru o valoare de 17,5 miliarde FRF (2,7 miliarde EUR) în venitul net (17).

(35)

În plus, valoarea contribuției forfetare excepționale prevăzută prin legea din 1996 în compensare pentru plata și administrarea de către stat a pensiilor alocate personalului funcționar al France Télécom a fost fixată la 37,5 miliarde FRF de legea finanțelor pentru 1997, și anume 5,71 miliarde EUR. Aceasta a fost finanțată printr-o creștere a datoriilor pe termen scurt și lung ale întreprinderii (18) și a fost plătită în mai multe rate între ianuarie și octombrie 1997. Venitul din această contribuție excepțională a permis aducerea deficitului administrațiilor publice franceze la 41,8 miliarde EUR, în 1997. În lipsa acesteia, deficitul ar fi reprezentat 3,7 % din PIB în acest an.

(36)

Venitul din această contribuție a fost acordat Instituției Publice de Gestionare a Contribuției Excepționale a France Télécom (l’Etablissement Public de Gestion de la Contribution Exceptionnelle de France Télécom) instituită prin legea finanțelor pentru 1997. Contribuția excepțională constituie, cu unele eventuale produse financiare pe care le generează, singurul venit al instituției. Cheltuielile acesteia iau forma unei rambursări anuale la bugetul statului, care este atribuită ca venit, începând din anul 2006, în contul de alocare specială a pensiilor pentru pensiile civile și militare ale statului. Această plată era fixată la 1 miliard FRF (152,4 milioane EUR) pentru 1997, fiind majorată apoi cu 10 % în fiecare an, cu excepția unei dispoziții specifice contrare în legea finanțelor. Viața instituției publice ia sfârșit după rambursarea integrală a veniturilor sale către stat (19).

(37)

Aplicarea dispozițiilor prevăzute de legea finanțelor pentru 1997 care stabileau plățile anuale a făcut ca durata de viață a instituției publice să fie estimată la 17 ani în 1999, fără alimentarea lichidităților sale (20). Cu toate acestea, datorită unor plăți anuale mai semnificative decât cele prevăzute de legea finanțelor pentru 1997, durata a fost scurtată. Astfel cum s-a arătat în tabelul 3, valoarea cumulată a plăților anuale ale instituției ajungea deja la 5,47 miliarde EUR în 2010. Dispariția instituției ca urmare a rambursării integrale a resurselor disponibile era prevăzută pentru 31 decembrie 2011 (21). Astfel, legea finanțelor pentru 2011 prevede plata sumei de 243 milioane EUR în contul de alocare specială a pensiilor pentru anul respectiv, care ar trebui să închidă veniturile instituției (22).

(38)

În orice caz, valoarea contribuției excepționale de 37,5 miliarde FRF acordată Instituției Publice de Gestionare a Contribuției Excepționale a France Télécom în 1997 corespunde valorii contribuției, mai mică de 40 miliarde FRF, evocată cu ocazia discutării proiectului legii din 1996. Deși vărsată în bugetul statului în 1997 și alimentând anual acest buget pentru plata pensiilor civile și militare, valoarea contribuției a fost fixată pentru a compensa costul suplimentar care rezultă pentru stat ca urmare a aplicării legii din 1996.

(39)

Partea salarială a finanțării obligațiilor de pensie ale funcționarilor fixată prin aplicarea articolului L 61 din Codul pensiilor civile și militare după constituirea operatorului public France Télécom în 1991 nu a fost modificată prin legea din 1996. În plus, legile din 1990 și 1996 nu au modificat regimul de pensie al salariaților de drept privat ai France Télécom, care este cel de drept comun al securității sociale pentru asigurarea de pensie, completat de regimul AGIRC pentru efectivul cadru și de regimul ARRCO pentru efectivul non-cadru. În temeiul acestui regim, France Télécom și salariații săi de drept privat își asumă obligații echivalente celor ale întreprinderilor concurente în ceea ce privește în special plata cotizațiilor liberatorii de către angajator.

(40)

Cu ocazia reformei introduse prin legea din 1996, cabinetul de actuari reținut drept consiliu al statului francez a estimat că plata și administrarea de către stat a pensiilor alocate personalului funcționar activ și pensionat al France Télécom s-ar ridica la 242 miliarde FRF [36,9 miliarde EUR (23)] în valoare actualizată probabilă la 1 ianuarie 1997 (24). Această cifră este apropiată de suma rotunjită de 250 miliarde FRF evocată în Senat. Contribuția angajator cu caracter liberatoriu pe care France Télécom ar plăti-o în compensație a fost estimată, pe baza acelorași ipoteze actuariale, la 15,2 miliarde EUR, la care trebuie adăugată sulta sau contribuția excepțională de 5,7 miliarde EUR plătită în totalitate în octombrie 1997. Autoritățile franceze estimează la […] miliarde EUR, în momentul intrării în vigoare a reformei, valoarea contribuțiilor salariale viitoare. Valoarea costurilor nete transferate de France Télécom statului francez, astfel cum au fost estimate în 1996, se ridica astfel la […] miliarde EUR.

(41)

Pentru perioada de zece ani (din 1997 până în 2006) evocată cu ocazia dezbaterilor privind proiectul de lege 1996, valoarea cumulată a prestațiilor care trebuie plătite estimate de cabinetul de actuari reținut drept consiliu al statului francez era de […] miliarde EUR. În această perioadă, valoarea totală a prestațiilor plătite efectiv a fost cvasi identică, […] miliarde EUR, reprezentând o diferență de previziune mai mică de 0,83 % (25). Aceasta confirmă a posteriori corectitudinea previziunilor care au stat la baza dezbaterilor privind legea.

(42)

Pornind de la aceste cifre, este posibil să se constate că sumele și justificarea acestora dezbătute în Adunarea Națională și în Senat pentru fixarea valorii sultei sau a contribuției excepționale a France Télécom corespund ordinelor de mărime verificate ex post în perioada de zece ani menționată în dezbaterile privind proiectul de lege. Într-adevăr, valoarea maximă a contribuției excepționale anunțate, 6 miliarde EUR (40 miliarde FRF) corespunde provizioanelor constituite de întreprindere până în 1996 pentru a face față cotizațiilor pentru pensie viitoare prevăzute atunci, adică 3,6 miliarde EUR (23,4 miliarde FRF) plus diferența de 2,4 miliarde EUR în sarcina statului între cotizațiile patronale și salariale percepute între 1997 și 2006, pe de o parte și, pe de altă parte, prestațiile care trebuie plătite estimate în 1996 pentru aceeași perioadă de zece ani.

(43)

Pe de altă parte, informațiile transmise de Republica Franceză și reluate în tabelul 3 arată că, pentru perioada cuprinsă între 1997 și 2010, cotizația cumulată pentru pensiile personalului funcționar al France Télécom care trebuie finanțată de statul francez în urma reformei din 1996 a atins […] miliarde EUR. Costurile care trebuie finanțate de stat se calculează ca sold între cotizațiile anuale ale France Télécom și ale personalului său funcționar în activitate și prestațiile de pensie acordate personalului funcționar pensionat an după an, minus plățile anuale ale Instituției Publice de Gestionare a Contribuției Excepționale a France Télécom. Între 1997 și 2010, costurile au evoluat după cum urmează:

Tabelul 3

Costurile care rezultă pentru statul francez ca urmare a reformei din 1996 (1997-2010)

(44)

Ca urmare a dispozițiilor din legea finanțelor pentru 1997 care le reglementează, valorile plăților anuale ale Instituției Publice de Gestionare a Contribuției Excepționale a France Télécom vărsate în 1997 nu corespundeau valorilor prestațiilor estimate sau plătite în realitate personalului pensionat al France Télécom, nici valorilor costurilor care rămân a fi finanțate de stat și nu au fost stabilite în funcție de sumele menționate. Examinarea sumelor rambursate efectiv confirmă lipsa de concordanță. În ciuda contribuției excepționale plătite de France Télécom în 1997, tabelul 3 arată că valorile prestațiilor plătite personalului funcționar pensionat al France Télécom au depășit resursele anuale începând din 2004, cu excepția anului 2006.

(45)

Astfel, plățile cotizațiilor anuale ale France Télécom și plățile anuale ale instituției care gestionează contribuția excepțională nu sunt destinate special și ex ante prestațiilor oferite personalului pensionat al France Télécom în cadrul contului de alocare specială pentru pensii. Într-adevăr, faptul că contribuția excepțională este destinată doar finanțării prestațiilor în cauză din 1997, dacă aceasta ar fi fost aplicată în locul sistemului de rambursare cu o sumă majorată în fiecare an cu 10 % prevăzut de legea finanțelor din 1997, ar fi condus la dispariția instituției publice la sfârșitul anului 2008, mai degrabă decât la sfârșitul lui 2011 astfel cum era prevăzut, ținând cont de suma neacoperită de cotizațiile anuale care figurează în tabelul 3. Indiferent de ipoteză, în ambele cazuri valoarea contribuției excepționale ar fi fost consumată la 31 decembrie 2011.

(46)

Reforma finanțării pensiilor personalului funcționar al France Télécom a intervenit pe fondul deschiderii totale a concurenței piețelor de servicii pe care opera France Télécom. Începând din 1988, sectorul telecomunicațiilor a fost liberalizat progresiv de Directiva 88/301/CEE a Comisiei din 16 mai 1988 privind concurența pe piețele echipamentelor terminale pentru telecomunicații (26) și de Directiva 90/388/CEE a Comisiei din 28 iunie 1990 privind concurența pe piața serviciilor de telecomunicații (27). Directiva 90/388/CEE prevedea măsuri de liberalizare care trebuiau puse în aplicare înainte de 31 decembrie 1990 în ceea ce privește comunicarea de date și serviciile de telefonie vocală și de date pentru rețele de întreprindere și grupuri închise de utilizatori. Directiva 96/19/CE a Comisiei din 13 martie 1996 de modificare a Directivei 90/388/CEE în ceea ce privește realizarea deplinei concurențe pe piața telecomunicațiilor (28) viza liberalizarea totală a sectorului telecomunicațiilor începând cu 1 ianuarie 1998.

(47)

Într-adevăr, Legea nr. 96-659 din 26 iulie 1996 privind reglementarea telecomunicațiilor a stabilit condițiile care permit asigurarea efectului deplin al liberalizării sectorului, punând capăt monopolului France Télécom asupra telefoniei fixe și transmisiei de date și organizând tarifele și interconexiunile cu concurenții. Chiar și în alte sectoare, care nu se supun totuși unor drepturi exclusive și, prin urmare, concurențiale încă din 1987, cum sunt piețele de telefonie mobilă, France Télécom exercita un rol de lider sigur cu o parte de piață care a trecut de la 53,3 % la 49,8 % între 1997 și 2002 (29). De asemenea, Legea nr. 96-659 a investit France Télécom cu misiuni de interes economic general și a prevăzut instituirea unui fond de finanțare a obligațiilor aferente acestuia, alimentat de concurenți.

(48)

Ca urmare a aplicării dispozițiilor citate la considerentele 46 și 47, începând din 1988, France Télécom s-a aflat în situația de a se confrunta cu sosirea concurenților – unii dintre aceștia deținuți parțial de grupuri internaționale – pe piețele de bunuri și servicii pe care acesta opera în Franța, dintre care unii, cum sunt telefonia mobilă sau comunicațiile internaționale, au o componentă transfrontalieră. Această mișcare s-a amplificat pe piețele liberalizate începând cu 1998. Pe de altă parte, France Télécom a semnat alianțe cu operatori străini, cum ar fi Deutsche Telekom și Sprint în 1996 (Global One), multiplicând, în același timp, încă din 1997, parteneriatele și preluările de participațiuni – în Italia (Wind), în Țările de Jos (Casema) sau obținând licențe mobile în Danemarca și Portugalia (30).

(49)

Reforma finanțării pensiilor France Télécom a intervenit astfel în același timp cu liberalizarea pieței la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, aceasta a produs efecte asupra unei piețe pe deplin deschise concurenței, în care, pe de altă parte, France Télécom a legat alianțe și a efectuat preluări de participațiuni semnificative în alte state membre. Într-adevăr, dorința de a favoriza expansiunea France Télécom pe piețe europene altele decât Franța apare pe fundalul legii din 1996 și al deschiderii întreprinderii cu capital privat, după cum reiese din declarațiile din timpul discutării proiectului, care evidențiază „ambițiile pe care le nutrea guvernul francez pentru campionul său național, France Télécom” (31).

(50)

La ora actuală, France Télécom afirmă că este primul furnizor de acces la internet în bandă largă și al treilea operator mobil din Europa, numărându-se printre liderii mondiali ai serviciilor de telecomunicații în întreprinderile multinaționale. În afara Franței, France Télécom este activă în mod semnificativ prin intermediul filialelor, cu poziții de prim plan în Spania, Regatul Unit, Polonia, Slovacia, Belgia și Austria (32).

(51)

În decizia sa de inițiere a procedurii de investigare, Comisia și-a prezentat evaluarea preliminară cu privire la măsurile introduse de legea din 1996, comparându-le cu cadrul de referință pentru cotizațiile sociale și fiscale obligatorii ale France Télécom pe care le stabilea legea din 1990. Comisia a considerat că măsurile păreau să acorde, prin intermediul unor resurse de stat, un avantaj selectiv întreprinderii France Télécom, susceptibil de a denatura concurența și de a afecta schimburile comerciale între statele membre și care putea constitui un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(52)

În plus, Comisia nota că, în cazul în care măsurile respective constituie un ajutor de stat, acesta nu a făcut obiectul unei notificări către Comisie înaintea punerii sale în aplicare, deși acesta trebuia să fie considerat ca un ajutor nou, conform jurisprudenței. Astfel, Republica Franceză nu și-ar fi respectat obligația de notificare în temeiul tratatului și, prin urmare, măsura ar trebui să fie considerată ilegală.

(53)

Comisia a concluzionat că poate examina compatibilitatea ajutorului cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. De asemenea, Comisia a menționat că aceeași dispoziție îi permisese să concluzioneze că ajutorul acordat în favoarea La Poste ca urmare a reformei modului de finanțare a pensiilor funcționarilor acesteia era compatibil cu piața internă (33) și că, ținând cont de similitudinile dintre cele două cazuri, părea adecvat ca, în speță, să se efectueze o analiză similară.

(54)

În analiza sa preliminară a compatibilității ajutorului cu piața internă și fără a aduce atingere similitudinii cu reforma modului de finanțare a pensiilor întreprinderii La Poste, Comisia a comunicat Republicii Franceze următoarele îndoieli:

(55)

Observațiile prezentate de părțile interesate sunt rezumate în secțiunile 4.1-4.3.

(56)

În observațiile sale, pe care le consideră suplimentare în raport cu comentariile transmise de Republica Franceză, France Télécom consideră că se află în fața unei problematici cronice privind surplusul de personal, legată de fostul său statut din administrație, și că nu are, pentru populația în cauză, aceleași posibilități de fluiditate a ocupării forței de muncă ca și concurenții săi. Astfel, France Télécom trebuie să depună un efort de formare foarte însemnat de 180 milioane EUR, echivalentul a 4,5 % din masa salarială față de 2,9 % pentru media întreprinderilor franceze. France Télécom susține, de asemenea, o pondere a salariilor mai mare cu aproximativ […] %, exceptând majorările și bonificațiile. În plus, neputând pune în aplicare planuri sociale, France Télécom a finanțat costul unor măsuri de sprijin pentru funcționarii care se pensionează, cum ar fi concediul de sfârșit de carieră, cu o valoare care depășește 8 miliarde EUR între 1996 și 2006.

(57)

În al doilea rând, France Télécom consideră că cotizațiile pentru pensii suportate între 1990 și 1996 erau anormale și plasau întreprinderea într-o situație de dezavantaj structural față de concurenții săi privați, în sensul hotărârii Combus  (36), cadrul de referință pentru a aprecia caracterul normal sau anormal al cotizațiilor menționate anterior fiind regimul de drept comun aplicabil concurenților. Principiile enunțate în hotărârea Combus ar fi fost confirmate de atunci de către Tribunal în hotărârea Hotel Cipriani  (37). France Télécom contestă faptul că situația unui singur operator, în speță el însuși, înainte și după reforma introdusă prin legea din 1996, constituie un cadru de comparație adecvat pentru a aprecia existența unui avantaj economic în sensul jurisprudenței. În orice caz, dacă cadrul de referință trebuia să se raporteze la France Télécom înainte și după reforma din 1996, măsura nu ar putea fi calificată drept selectivă, deoarece aceasta ar fi aplicată omogen în interiorul cadrului menționat.

(58)

Ar rezulta de aici că măsurile în cauză fie nu constituie ajutoare de stat în sensul tratatului prin faptul că eliberează France Télécom de un dezavantaj structural anormal, fie nu pot fi calificate drept avantaj selectiv constitutiv al unui ajutor de stat.

(59)

Cu titlu subsidiar, France Télécom consideră că ajutorul de stat, presupunând că este stabilit, ar fi compatibil cu piața internă conform criteriilor stabilite de Comisie în decizia sa privind regimul de pensii al întreprinderii La Poste (denumită în continuare „decizia La Poste”) (38). În acest sens, caracterul specific al regimului său constând în faptul că plătește o contribuție calculată numai pe baza riscurilor comune nu implică faptul că France Télécom a fost plasat într-o situație favorabilă față de concurenții săi începând din 1996: dincolo de dezavantajele structurale legate de statutul funcționarilor pe care îi angajează, France Télécom a trebuit să plătească o cotizație considerabilă legată de reforma din 1996, a cărei compatibilitate cu piața internă trebuie analizată și a cărei valoare de 5,7 miliarde EUR depășește cu mult suma pe care France Télécom ar fi trebuit să o plătească dacă contribuția sa ar fi fost supusă riscurilor care nu sunt comune.

(60)

France Télécom consideră că, în decizia La Poste  (39), Comisia a admis că valoarea unei contribuții unice excepționale (2 miliarde EUR), în cadrul unei reforme intrate în vigoare după notificare, dar înainte de decizia Comisiei, compensează cotizațiile corespunzătoare riscurilor care nu sunt comune, până la epuizarea sumei contribuției unice. Nimic nu ar justifica, potrivit France Télécom, ca Comisia să se îndepărteze de acest principiu din moment ce declarațiile politice din acea perioadă în timpul dezbaterii privind proiectul de lege din 1996 nu permit să se considere că valoarea contribuției forfetare a France Télécom ar fi fost fixată de legiuitor astfel încât să mențină un status quo de zece ani.

(61)

În plus, cifrele disponibile în 1996 ar contrazice teza potrivit căreia suma de 5,7 miliarde EUR ar fi fost estimată în acea perioadă astfel încât să corespundă cu exactitate costului suplimentar pentru stat al aplicării legii din 1996 timp de zece ani, compensând, an după an, cotizațiile anuale mai mici plătite de întreprindere, chiar ținând cont de costurile de compensare între regimurile de pensie de care France Télécom a fost eliberată în 1996 (40). Valoarea contribuției excepționale avea în vedere ca statul francez să fie despăgubit global ca urmare a reformei. Prin urmare, contribuția excepțională ar trebui să fie neapărat luată în calcul pentru a analiza echitatea concurențială a acesteia de la intrarea sa în vigoare în 1997.

(62)

În sfârșit, France Télécom consideră că, având în vedere că, în lipsa reformei din 1996, întreprinderea ar fi suferit un handicap concurențial semnificativ pe piețele a căror liberalizare era un obiectiv al Uniunii și că autoritățile franceze s-au conformat pe deplin deciziei privind aplicarea taxei profesionale în cazul France Télécom (41), măsura nu generează efecte negative asupra concurenței.

(63)

Reclamanții împărtășesc aprecierea Comisiei din decizia de inițiere în ceea ce privește existența unui ajutor de stat în sensul tratatului, constând în reducerea cotizațiilor pentru pensii pe care trebuie să le plătească France Télécom, introdusă prin legea din 1996. Potrivit raționamentului urmat în decizia menționată (care nu conține o cuantificare, fapt pe care reclamanții îl regretă), valoarea ajutorului ar fi de 12,3 miliarde EUR și în niciun caz mai mică de 9,9 miliarde EUR (42). Reclamanții consideră că efectele măsurii, și anume reducerea unor costuri sociale care, în mod normal, grevează bugetul întreprinderii, și nu obiectul măsurii, și anume compensarea unui presupus dezavantaj, sunt cele care determină calificarea acesteia drept ajutor de stat. De altfel, nu ar exista niciun dezavantaj în angajarea de funcționari de către France Télécom, întreprinderea plătind cotizații pentru șomaj și costuri salariale cu 13 % mai mici față de concurenți și dispunând de un personal stabil și flexibil în ceea ce privește reducerea masei salariale prin pensionări anticipate și crearea de punți către funcția publică.

(64)

Potrivit reclamanților, ajutorul de stat astfel caracterizat ar fi incompatibil cu piața internă. Într-adevăr, avantajul concurențial considerabil adus întreprinderii France Télécom era cu atât mai prejudiciabil cu cât reducerea costurilor nu era necesară pentru a evita compromiterea structurii sale financiare: scutită de o datorie actualizată netă pentru pensii de 9,9 miliarde EUR, cel puțin în 1996, și nemaiavând de înscris aceste costuri în bilanțul său contabil sau în anexa la acesta, France Télécom s-a îndatorat ulterior cu sume mult mai semnificative, având o datorie financiară netă de 44 miliarde EUR în medie între 1997 și 2007. În plus, ajutorul care dispensează France Télécom de cotizațiile pentru pensii moștenite din monopol a permis finanțarea expansiunii internaționale a întreprinderii, consolidând, în același timp, poziția sa în Franța, unde se bucura de avantaje considerabile de monopol, ale cărui sarcini nu erau decât compensarea corectă a acestuia.

(65)

Pe de altă parte, ajutoarele ilegale și incompatibile nerambursate în trecut ar interzice declararea ajutorului ca fiind compatibil cu funcționarea în cauză, ținând cont de efectul lor cumulat. În sfârșit, absența unei echități concurențiale a reformei din 1996 ca urmare a neplății unor cotizații corespunzătoare riscurilor de șomaj și de neplată a salariilor în caz de reorganizare a întreprinderii exclude compatibilitatea reformei cu reglementările din tratat. Or, este necesar ca datoria privind pensiile a France Télécom să fie calculată de un expert independent și ca Franța să se angajeze să asigure neutralitatea financiară a regimului, în special prevăzând mecanisme de ajustare a contribuției angajator și a sultei de 5,7 miliarde EUR în cazul unor variații ale costurilor.

(66)

Operatorul de telecomunicații împărtășește și susține analiza preliminară expusă în decizia de inițiere a Comisiei, calificând drept ajutor de stat nou și ilegal modificările introduse prin legea din 1996 care tind să substituie contribuțiile liberatorii anuale ale France Télécom cu plățile pensiilor suportate efectiv de către stat, minus cotizațiile plătite de angajații activi care au statutul de funcționar. Potrivit acestui operator, aceeași calificare s-ar aplica, de asemenea, cotizațiilor sociale corespunzătoare riscurilor care nu sunt comune cu cele ale angajaților de drept privat pe care le plătesc concurenții întreprinderii France Télécom, dar pe care acesta nu le plătește, cel puțin începând din 1996, pentru efectivul său de funcționari și pentru personalul de drept comun. În plus, spre deosebire de cazul care a făcut obiectul deciziei La Poste  (43), calculul cotizației angajator a France Télécom nu a integrat și nu integrează încă cotizațiile menționate, ceea ce ar împiedica ca ajutorul să fie declarat compatibil.

(67)

În ceea ce privește ajutorul care rezultă din dispariția rambursării către stat a pensiilor acordate, operatorul estimează că analiza bilanțului concurențial realizată de Comisie în decizia La Poste ar trebui să o conducă, a contrario, la concluzia că ajutorul în cauză este incompatibil. Analiza ar trebui să fie fondată pe faptele intervenite începând din 1996, și nu, precum în decizia La Poste, în mod ipotetic pentru viitor.

(68)

Or, potrivit operatorului, pe multe dintre piețele pe care operează France Télécom, aceasta deține o poziție de putere de piață asimilabilă unei poziții dominante. Din acest motiv, întreprinderea este supusă unor obligații reglementare ex ante pe piețele cu ridicata în bandă largă și foarte largă, cu origine și terminare a apelurilor pe linii fixe. În decizia sa din 16 iulie 2003 privind o procedură de aplicare a articolului 82 din Tratatul CE în cazul COMP-38.233, Comisia a constatat și a sancționat, de altfel, o încălcare a articolului 102 din TFUE de către France Télécom prin intermediul filialei sale Wanadoo (44). Din moment ce întreprinderea se bucură de o bună sănătate financiară, ajutoarele primite i-au permis să finanțeze expansiunea sa internațională, în special prin achiziționarea societăților Orange, Retevisión și AMENA.

(69)

În sfârșit, operatorul solicită Comisiei să cuantifice în mod precis valorile ajutorului în cauză și, prin aplicarea jurisprudenței Deggendorf  (45), să refuze să admită compatibilitatea măsurilor în cauză cu piața internă atât timp cât ajutoarele ilegale din trecut nu au fost rambursate.

(70)

Republica Franceză consideră că schimbările introduse în 1996 în modul de finanțare a pensiilor funcționarilor statului francez afiliați întreprinderii France Télécom nu conțin niciun element de ajutor de stat. În orice caz, reforma din 1996 ar fi compatibilă cu piața internă, în special, prin transpunerea în speță a raționamentului urmat de Comisie în decizia La Poste  (46).

(71)

Potrivit Republicii Franceze, legea din 1990 plasa întreprinderea France Télécom într-o situație anormală și derogatorie de la dreptul comun, care prevede ca întreprinderile să achite o contribuție angajator cu caracter liberatoriu proporțională cu masa salarială și fără legătură cu nivelul pensiilor acordate. Astfel, sarcina asumată de France Télécom ar fi anormală, deoarece deficitul financiar al subregimului pentru populația în cauză era sigur și destinat să devină insuportabil având în vedere reducerea inevitabilă a numărului de funcționari activi și creșterea concomitentă a numărului de pensionari.

(72)

Reforma din 1996 ar fi armonizat finanțarea pensiilor cu dreptul comun, fără a avea ca efect plasarea întreprinderii într-o situație concurențială mai favorabilă, din moment ce contribuția France Télécom este calculată anual astfel încât să armonizeze nivelul cotizațiilor sociale și fiscale obligatorii cu cele ale concurenților din sectorul telecomunicațiilor. Cu toate acestea, neluarea în calcul a cotizațiilor corespunzătoare riscurilor care nu sunt comune salariaților de drept privat și funcționarilor în calcularea cotizației ca urmare a aplicării „ratei de echitate concurențială” ar fi justificată datorită statutului acestora din urmă, care exclude, de exemplu, riscul de șomaj în afara unor cazuri excepționale de concediere sau de revocare.

(73)

Republica Franceză estimează că situația concurenților întreprinderii în Franța trebuie să constituie cadrul de referință pentru determinarea caracterului normal sau anormal al contribuțiilor care privesc France Télécom. Or, în speță, ținând cont de natura exorbitantă, derogatorie de la dreptul comun, inechitabilă și neviabilă a sarcinii pe care o impunea întreprinderii France Télécom legea din 1990, suprimarea acesteia și armonizarea cu situația concurenților prevăzute în reforma din 1996 au restabilit pur și simplu condițiile normale de concurență. De altfel, France Télécom nu a fost compensat ca urmare a dezavantajelor suferite sub acest regim, deși, după cum se subliniază în observațiile sale, întreprinderea suportă încă dezavantaje structurale, costuri suplimentare și rigidități din cauza statutului aplicabil funcționarilor pe care îi angajează în ceea ce privește sprijinul financiar pentru plecările sau întoarcerile în administrație, eforturile în materie de formare profesională sau de cost salarial superior. Prin urmare, regimul actual care rezultă din reformă nu conferă niciun avantaj întreprinderii France Télécom și, în consecință, nu conține niciun element de ajutor de stat în sensul tratatului.

(74)

Această interpretare rezultă din principiile generale degajate de jurisdicțiile Uniunii conform cărora, deoarece nu constituie ajutoare de stat decât intervențiile care reduc costurile ce grevează, în mod normal, bugetul unei întreprinderi, o lege care permite să se evite ca bugetul unei întreprinderi să fie grevat de costuri care, într-o situație normală, nu ar fi existat, nu constituie un ajutor de stat (47). Acesta ar fi și cazul măsurilor care eliberează un concurent public de un dezavantaj structural față de concurenții săi privați (48). Această interpretare ar fi, de asemenea, în conformitate cu practica Comisiei (49).

(75)

În sfârșit, în mod general, Republica Franceză nu consideră pertinent să se includă în prezenta procedură mecanismele de compensare și de supracompensare în temeiul cărora France Télécom a plătit costurile între 1991 și 1996 (a se vedea tabelul 1) pentru a determina existența unui ajutor sau data la care s-a materializat un avantaj care rezultă din reforma introdusă prin legea din 1996, care nu conține nicio dispoziție în acest sens. Plata unor astfel de costuri rezulta dintr-un regim derogatoriu de la dreptul comun, în care regimul de pensii aplicabil întreprinderii France Télécom era considerat drept un regim autonom, ceea ce nu mai fost cazul începând din 1997.

(76)

Dată fiind această rezervă, Republica Franceză a detaliat estimarea costurilor furnizată de France Télécom și menționată la considerentul 61 de care întreprinderea nu s-a mai achitat începând din 1997. Pe baza unei reconstituiri reale pentru anii 2008-2010 retropolată prin aplicarea unui factor de trecere, Republica Franceză consideră că costurile pe care France Télécom le-a plătit în acest sens sunt mai mici cu 165 milioane EUR decât cele calculate de întreprindere.

(77)

În orice caz, Republica Franceză consideră că, dacă reforma din 1996 privind France Télécom constituia un ajutor de stat, acesta ar trebui să fie declarat compatibil cu piața internă, conform analizei urmate de Comisie în decizia La Poste  (50). Reforma din 1996 eliberează France Télécom de o sarcină structurală care îi afecta competitivitatea pe o piață în curs de liberalizare, iar contribuțiile sale sunt calculate de atunci înainte pe baza unei rate de egalitate concurențială în ceea ce privește riscurile comune.

(78)

Faptul că contribuția pe care o plătește France Télécom începând din 1997 nu integrează riscurile care nu sunt comune salariaților de drept privat nu ar constitui niciun obstacol în privința compatibilității cu piața internă. În acest sens, tabelul 4, extras din informațiile furnizate de Republica Franceză, ilustrează diferența dintre contribuția plătită de France Télécom și ceea ce s-ar fi plătit dacă riscurile care nu sunt comune ar fi fost integrate în calcul, scăzând prestațiile autoasigurate de France Télécom și alte prelevări care o grevează în raport cu concurenții.

Tabelul 4

Contribuția angajator a France Télécom între 1997-2010, calculată în funcție de rata de echitate concurențială aplicată (REC) și o rată de echitate concurențială modificată (REC*) pentru a integra riscurile care nu sunt comune

(79)

Republica Franceză consideră că, din 1997 și până în 2043, valoarea actualizată a cotizațiilor plătite efectiv și care trebuie plătite de către France Télécom ar fi de 13,5 miliarde EUR. Cu o rată de egalitate concurențială modificată de luarea în considerare a riscurilor care nu sunt comune în calcularea sa, scăzând contribuțiile care grevează întreprinderea France Télécom, și nu concurenții acestuia, s-ar ajunge la o contribuție anuală mai ridicată pentru aceeași perioadă, și anume 16,7 miliarde EUR. Considerând includerea riscurilor menționate ca nefiind pertinentă, autoritățile franceze au calculat că diferența (3,2 miliarde EUR) ar fi pe deplin compensată de contribuția forfetară excepțională de 5,7 miliarde EUR plătită de France Télécom în 1997.

(80)

Republica Franceză estimează că se poate considera, precum în decizia La Poste  (51), că această contribuție forfetară poate fi asimilată cu o sultă susceptibilă a compensa plata unor contribuții legate de o rată modificată care integrează cotizațiile pentru riscurile care nu sunt comune. În acest caz, se pare că valoarea sultei depășește la ora actuală suma rezultată din diferența dintre rata fixată de reforma din 1996 și rata modificată indicată în tabelul 4 și că valoarea sultei nu va fi niciodată consumată în întregime de diferența dintre rate. În aceste condiții, ar fi eliminate îndoielile exprimate de Comisie în decizia sa de inițiere în ceea ce privește absența unei adevărate echități concurențiale între France Télécom și concurenții săi.

(81)

Pentru Republica Franceză, reforma modului de finanțare a pensiilor funcționarilor afiliați La Poste, introdusă în 2006 și inspirată din cea a France Télécom din 1996, ar fi perfect comparabilă cu aceasta din urmă în ceea ce privește aspectele sale esențiale. Ținând cont de acest paralelism, nicio justificare nu ar permite Comisiei să se îndepărteze de precedentul în ceea ce privește La Poste. În special, Comisia ar trebui să admită ca contribuția forfetară excepțională impusă întreprinderii France Télécom să fie luată în considerare în analiza echității concurențiale a reformei, considerând-o de facto ca un avans la plata cotizațiilor legate de riscurile care nu sunt comune.

(82)

A contrario, dezbaterile în Adunarea Națională și în Senat care evocau, la momentul respectiv, o perioadă de zece ani de acoperire financiară a reformei ar avea la bază declarații punctuale. Un astfel de raționament nu s-ar regăsi nici în expunerile motivelor proiectelor de lege, nici în legile în cauză sau în textele adoptate pentru aplicarea acestora. Intenția legiuitorului în 1996 ar fi fost de a fixa cotizațiile pentru pensii ale France Télécom la un nivel echivalent celui al concurenților, și nu de a priva de efect reforma pentru o perioadă de zece ani, cum ar sugera raționamentul pe care Comisia l-ar putea adopta bazându-se pe declarații scoase din context.

(83)

Lucrările parlamentare ar indica fără ambiguitate că valoarea contribuției ar fi fost fixată în mod forfetar, fără legătură cu costurile pe care statul va trebui să și le asume în mod real. De asemenea, în Decizia nr. 96-385 DC din 30 decembrie 1996, Consiliul Constituțional a subliniat că contribuția forfetară de 37,5 miliarde FRF își găsea jusitificarea în suportarea de către stat a pensiilor funcționarilor, fără ca aceasta să constituie o compensație, deși, pe de altă parte, plățile către bugetul de stat nu ar fi destinate către o cheluială anume și ar veni să contribuie la condițiile generale de echilibru al acestui buget, în conformitate cu articolul 18 din ordonanța organică din 2 ianuarie 1959 privind legile finanțelor.

(84)

Pentru Republica Franceză, valoarea exactă a contribuției excepționale a fost fixată prin legea finanțelor pentru 1997 ținând cont nu de o perioadă de zece ani în timpul căreia contribuția ar veni să „ramburseze” statul, ci, dimpotrivă, în funcție de efectul asupra structurii de bilanț a France Télécom, care trebuia să rămână suportabilă. Calibrarea valorii sale ar fi fost făcută nu într-o logică de compensare a costurilor pentru stat, ci ținând cont de capacitatea contributivă a întreprinderii.

(85)

Modul în care a fost gestionată această contribuție, în neconcordanță cu pensiile plătite în mod real începând din 1997, ar confirma natura sa forfetară. Astfel, din cifrele furnizate de Republica Franceză reiese că, între 1997 și 2006, pensiile acordate funcționarilor France Télécom prin intermediul contului de alocare specială pentru pensii se ridicau la […] miliarde EUR, în timp ce instituția publică însărcinată cu gestionarea contribuției excepționale a France Télécom ar fi vărsat o sumă de 3,4 miliarde EUR în contul menționat. Pentru aceeași perioadă, soldul nefinanțat din cotizațiile plătite s-ar ridica la 1,2 miliarde EUR. De asemenea, în 1997, se estima că acest fond ar avea o durată de viață de la 17 la 25 de ani, fără legătură cu perioada de zece ani pe care Comisia își fondează raționamentul pe care se pare că vrea să îl adopte.

(86)

Republica Franceză consideră că, în absența reformei, France Télécom ar fi fost plasată în afara pieței, cu niveluri de contribuție care ating 77 % din salariul de bază brut în 2010 și o provizionare în conturile angajamentelor de pensie pentru funcționarii care îi sunt afiliați. Prin urmare, reforma a fost o etapă decisivă în adaptarea la liberalizarea pieței, în conformitate cu un obiectiv al Uniunii, adaptată acestuia și limitată la minimul necesar. Fără această reformă, France Télécom ar fi ieșit de pe piață și nu ar fi putut efectua investițiile necesare, în special pentru a permite degruparea de la bucla locală, fără ca un risc de faliment să poată fi exclus, astfel încât reforma nu ar fi avut efecte negative asupra concurenței.

(87)

În plus, potrivit Republicii Franceze, reforma modului de finanțare a pensiilor France Télécom, în special, impunerea plății unei contribuții excepționale, nu ar fi antrenat un cost pentru stat între 1997 și 2006, dar ar fi generat, în realitate, un venit net mai mare de 9,1 miliarde EUR pentru statul francez, potrivit estimărilor autorităților franceze (52). Dacă ar trebui să se efectueze un calcul al randamentului contribuției excepționale, Republica Franceză consideră că ar trebui reținută o rată de actualizare de 7 %. Astfel, principiul unei contribuții excepționale era îndeplinit încă din 1996. Perioada ar trebui să fie lungă deoarece diferențele preconizate între prestațiile care trebuie plătite și cotizațiile așteptate nu depășeau 500 milioane EUR decât în 2005, și anume 9 ani mai târziu, și nu depășesc 1 miliard EUR decât 12 ani mai târziu. În medie pentru 1996, rata obligațiunilor asimilabile de trezorerie (denumită în continuare „OAT”) la 15 ani se ridica la 6,9 %. În ceea ce o privește, întreprinderea France Télécom a efectuat emisiuni obligatare între noiembrie 1991 și noiembrie 1997 la rata medie comparabilă de 7 %.

(88)

În sfârșit, punerea sub sechestru a sumelor reclamate de Comisie în urma aplicării deciziei sale privind aplicarea taxei profesionale în cazul France Télécom (53), apoi plata sumelor menționate ar trebui să conducă Comisia la a considera decizia sa ca fiind aplicată, în conformitate cu comunicarea sa din 2007 în acest sens (54). În consecință, efectul cumulat al acestor ajutoare nu ar trebui să fie analizat.

(89)

Articolul 107 alineatul (1) din TFUE prevede: „Cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.”

(90)

Aplicarea condițiilor cumulative din acest articol la faptele în speță este examinată în secțiunile 6.1.1-6.1.5.

(91)

Legea din 1990 și legea din 1996 emană de la statul francez. Acestea prevăd măsura conform căreia France Télécom plătește către Finanțele publice o compensație pentru plata și administrarea pensiilor alocate funcționarilor France Télécom efectuate de stat. Din moment ce, în temeiul legii din 1996, compensația plătită de France Télécom Finanțelor publice este mai mică decât în versiunea inițială a legii din 1990, ajutorul este acordat întreprinderii France Télécom prin intermediul resurselor statului francez.

(92)

Dispozițiile legii din 1990 defineau regimul aplicabil operatorului public dotat cu personalitate juridică France Télécom. Legea din 1996 privind întreprinderea națională France Télécom modifică regimul menționat prin dispoziții care se aplică întreprinderii France Télécom conform unor modalități pe care le definește numai pentru această întreprindere.

(93)

Regimul instituit prin legea din 1990 are ca obiect determinarea unei contribuții specifice în ceea ce privește principiile și valorile contribuțiilor angajator pentru pensiile plătite de France Télécom statului francez. De aceea, contribuția care trebuie plătită de France Télécom prevăzută prin legea din 1990, astfel cum a fost adoptată inițial și care a fost aplicată între 1991 și 1996, precum și contribuția diferită, instituită prin legea din 1996, care este aplicată din 1997, sunt măsuri specifice care privesc numai întreprinderea France Télécom, îndeplinind astfel condiția de selectivitate, contrar celor susținute de France Télécom.

(94)

Este necesar să se determine dacă măsurile care stabilesc valoarea compensației în cauză favorizează France Télécom. Problema dacă amendamentele introduse în articolul 30 din legea din 1990 de legea din 1996 constituie un ajutor prin faptul că acordă un avantaj economic întreprinderii France Télécom trebuie să fie apreciată prin prisma naturii și a economiei sistemului de pensii în cauză, precum și a efectelor care au rezultat de aici pentru France Télécom, și nu prin prisma cauzelor sau a obiectivelor amendamentelor. Prin urmare, obiectivul urmărit prin aducerea de amendamente la legea din 1990 nu este, în principiu, pertinent pentru a-i aprecia efectele, contrar celor susținute de Republica Franceză.

(95)

Suportarea de către stat a plății și administrării pensiilor alocate funcționarilor France Télécom rezultă din aplicarea Codului pensiilor civile și militare, singurul care se aplică foștilor funcționari în cauză. Nici legea din 1990, nici cea din 1996 nu au modificat statutul acestor funcționari, nici principiul de preluare de către stat a plății pensiilor lor. Preluarea costurilor pare să decurgă din principiul potrivit căruia funcționarii cu statut servesc bunul public independent, în interes general. Nu același este cazul atunci când funcționarii lucrează pentru o întreprindere care prestează servicii cu titlu oneros în scopul de a servi interesul și beneficiul întreprinderii respective, în concurență cu alte întreprinderi care prestează aceleași servicii.

(96)

În această optică, plata unei contribuții către stat, prevăzută prin legea din 1990 atât în forma sa inițială, cât și după modificările introduse prin legea din 1996, constituie o excepție de la principiul de preluare a costurilor de către statul francez. Excepția se justifică prin natura și economia sistemului aplicabil pensiilor funcționarilor angajați de France Télécom. Într-adevăr, statul francez este obligat să efectueze plata și administrarea pensiilor alocate funcționarilor France Télécom, în conformitate cu Codul pensiilor civile și militare, care intră sub incidența statutului general al funcționarilor statului francez, și nu al dreptului comun al prestațiilor de securitate socială.

(97)

Inclusiv în absența contribuției plătite de France Télécom, statul francez nu ar fi mai puțin obligat să își asigure angajamentele viagere față de personalul funcționar cu statut în cauză, cu excepția cazului în care ar modifica unilateral angajamentele menționate. A contrario, punerea la dispoziție a unor funcționari formați de stat întreprinderii France Télécom fără nicio contribuție în ceea ce privește pensiile plătite sau care trebuie plătite ar conferi un avantaj clar acesteia din urmă.

(98)

Din moment ce întreprinderile concurente ale întreprinderii France Télécom nu angajează personal funcționar cu statut față de care statul francez s-ar găsi într-o obligație financiară asemănătoare, logica sistemului de finanțare a pensiilor și a plății unor contribuții pentru France Télécom instaurat prin lege nu este aplicabilă. Stă mărturie pentru aceasta faptul că, deoarece statutul personalului angajat de concurenți este diferit în ceea ce privește riscurile de neplată a salariilor acoperite de dreptul comun al prestațiilor de securitate socială, autoritățile franceze par să considere că plata unor cotizații sociale pentru acoperirea acestui risc se justifică în cazul lor. Or, tocmai acest statut îl invocă Republica Franceză pentru a considera că includerea riscurilor care nu sunt comune funcționarilor și personalului de drept privat în calcularea contribuției plătite de France Télécom statului ca urmare a aplicării legii din 1996 nu se justifică.

(99)

Prin urmare, în ceea ce privește costurilor plătite ca urmare a angajării personalului de drept privat, reiese că aceste întreprinderi nu se găsesc, nici de drept, nici de fapt într-o situație comparabilă cu cea a întreprinderii France Télécom pentru efectivul său de funcționari, contrar celor susținute în observațiile lor de Republica Franceză și de France Télécom.

(100)

De asemenea, nu se poate compara regimul de contribuție aplicat întreprinderii France Télécom cu regimul definit pentru alte entități publice care angajează funcționari cu statut, cum ar fi la Monnaie din Paris sau l’Office National des Forêts, și care pot fi calificate drept întreprinderi pentru unele dintre activitățile lor în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE sau alte instituții publice cu caracter industrial și comercial, cum erau EDF sau GDF în trecut. EDF sau GDF aveau sisteme de pensii specifice și nearmonizate cu cele din serviciul public. De asemenea, regimurile EDF și GDF au fost garantate de regimul general, chiar dacă trebuie subliniat faptul că Comisia a concluzionat absența unui ajutor numai în măsura în care garantarea este neutră din punct de vedere financiar pentru stat (55), ceea ce nu este cazul reformei din 1996 în speță.

(101)

În schimb, regimul de contribuție în favoarea statului pentru plata pensiilor funcționarilor afiliați La Poste, înainte de modificările descrise și aprobate condiționat de Comisie în decizia La Poste, era și cel al unei întreprinderi naționale asimilabile unei instituții publice cu caracter industrial și comercial și rămânea, în temeiul legii din 1990 astfel cum a fost adoptată inițial, similar celui al întreprinderii France Télécom, prin faptul că prevedea rambursarea anuală către stat a pensiilor acordate funcționarilor pensionari și achitarea costurilor prevăzute în articolul L 134 din Codul securității sociale.

(102)

Chiar dacă se pare că La Poste nu este în concurență cu France Télécom, concurență pe care avantajele acordate acestuia din urmă ar fi susceptibile să o denatureze sau să amenințe să o denatureze, nu este mai puțin adevărat că logica și dispozițiile regimului de pensie al funcționarilor France Télécom înainte de reforma din 1996 erau aceleași cu cele ale regimului comparabil aplicat întreprinderii La Poste în aceeași perioadă. De asemenea, Comisia a considerat în decizia La Poste că reforma regimului aplicabil întreprinderii La Poste constituia un ajutor de stat, contrar celor susținute de Republica Franceză în ceea ce privește France Télécom. În mod general, pentru a preciza situația întreprinderii France Télécom, situația de referință este cea a unei întreprinderi, publice sau private, care ar angaja personal funcționar ce și-a păstrat statutul. Astfel de întreprinderi s-ar afla în aceeași situație de referință precum France Télécom. Prin urmare, existența unui ajutor de stat în favoarea France Télécom poate fi evaluată în funcție de acest sistem de referință.

(103)

De asemenea, nu se poate susține că o măsură nu conferă niciun avantaj unei întreprinderi, în speță France Télécom, prin simplul fapt că aceasta compensează un anumit dezavantaj pe care l-ar fi suferit întreprinderea respectivă în trecut, contrar celor susținute de Republica Franceză și de France Télécom. Mai mult, Comisia a respins recent argumentul unui operator istoric de telecomunicații, concurent al France Télécom, potrivit căruia drepturi sociale specifice de pensie asimilabile celor din serviciul public moștenite din trecut și diferite de cele de drept comun pentru o parte din personal justifică măsuri de reducere a costurilor sociale legate de pensiile respectivei categorii de personal suportate de operator (56). În această privință, astfel cum subliniau autoritățile franceze în momentul discutării proiectului, legea din 1996 a impus o sarcină nouă și grea pentru statul francez în ceea ce privește plata și administrarea pensiilor alocate funcționarilor de France Télécom. Concomitent, legea din 1996 a avut ca efect reducerea contribuției pe care France Télécom o plătise dintotdeauna.

(104)

Ca urmare a modalităților de calcul al nivelului contribuției angajator prevăzut de lege, începând de la 31 decembrie 1996, France Télécom plătește statului o contribuție inferioară celei pe care ar fi plătit-o dacă legea nu ar fi fost adoptată. În plus, din cauza caracterului liberatoriu al contribuției angajator impusă de această lege, France Télécom a reluat imediat, la 31 decembrie 1996, provizionul destinat, în aceste conturi, plății obligațiilor sale viitoare. Astfel, sarcina de care France Télécom a fost eliberată nu era nici nouă, deoarece legea din 1990 relua practica bugetară anterioară, nici imprevizibilă, deoarece întreprinderea constituia provizioane în acest scop, nici derogatorie de la dreptul comun al securității sociale, deoarece acesta nu se aplică contribuției plătite de France Télécom.

(105)

Încă de la intrarea sa în vigoare, legea din 1996 a transferat statului francez obligația contribuției anuale care acoperă integral in fine sarcina de finanțare a pensiilor personalului în cauză. Valoarea ajutorului astfel acordat prin legea din 1996 poate fi calculată, de la intrarea sa în vigoare, prin diferența anuală între contribuția pe care o constituie contribuția liberatorie angajator plătită de France Télécom statului francez și contribuțiile pe care le-ar fi plătit în temeiul legii din 1990, indicate în tabelul 1, dacă aceasta ar fi rămas neschimbată, minus valoarea cotizației forfetare plătite în 1997.

(106)

Din estimările furnizate de Republica Franceză și expuse la considerentul 40 reiese că, în momentul reformei în 1996 și până la dispariția prevăzută a obligațiilor financiare care rezultă din costurile asumate de statul francez, autoritățile franceze puteau estima valoarea totală a noilor costuri nete până în 2043, dată la care obligațiile financiare ale statului față de funcționarii pensionari sau de titularii de drepturi ai acestora s-ar fi stins, la […] miliarde EUR. Valoarea actuală a costurilor nete se ridica la […] miliarde EUR în 1996, după deducerea cotizațiilor anuale ale France Télécom (15,2 miliarde EUR), a celor ale angajaților ([…] miliarde EUR) și a contribuției forfetare excepționale de 5,7 miliarde EUR.

(107)

De asemenea, trebuie notat că valorile estimate în momentul reformei din 1996 constituie o aproximare a valorii reale (57). Sumele de compensație prevăzute a fi suportate de France Télécom sub formă de contribuții anuale, nu mai mult decât sulta de 5,7 miliarde EUR plătită în 1997, nu aveau nici ca obiect, nici ca efect căutarea neutralității bugetare pentru statul francez. Dacă acesta ar fi fost cazul, sub rezerva caracterului adecvat al ipotezelor de calcul actuarial, ar fi existat o echivalență între costuri și venituri pentru întreaga perioadă și, în consecință, nu ar fi existat niciun avantaj economic pentru France Télécom.

(108)

Autoritățile franceze erau conștiente de faptul că „transferul cotizațiilor pentru pensii ale agenților funcționari ai France Télécom la bugetul general al statului” era „o sarcină nouă și grea pentru stat”, pe care contribuția forfetară excepțională sau veniturile obținute din cesiunea unei părți a acțiunilor întreprinderii deținute de stat nu ar acoperi-o decât parțial. Astfel, dezbaterile menționate la considerentul 31 arată că statul francez nu a încercat, în 1996, să compenseze integral noua sarcină pe care și-o asuma pentru viitor, ci a căutat, dimpotrivă, să își asume o sarcină nouă și ca „interesele întreprinderii să fie, în primul rând, luate în considerare în acest caz”.

(109)

Este evident că, inclusiv în cazul unor ipoteze actuariale diferite de cele reținute de statul francez pentru a estima noua sarcină pe care și-o asuma și fără a ține seama de contribuția forfetară excepțională plătită în 1997, reforma a acordat un avantaj economic considerabil sub forma unor cotizații angajator pentru pensie mai mici. Or, deoarece contribuția forfetară sau sulta nu permitea acoperirirea în totalitate a costurilor transferate statului francez, ci, cel mult, micșorarea acestora și, ținând cont de dimensiunile în cauză, nu este necesar să se confirme caracterul adecvat al calculului actuarial reținut la acel moment și exactitatea estimărilor care rezultă din acesta pentru întreaga perioadă până în 2043.

(110)

De asemenea, nu trebuie să se compare avantajele financiare care rezultă din cele mai mici cotizații ale France Télécom cu presupusele dezavantaje care rezultă din angajarea de personal funcționar, după cum postulează France Télécom, susținut de Republica Franceză. Într-adevăr, legea din 1996 nu a făcut să crească, în niciun caz, aceste presupuse dezavantaje, deoarece nu a antrenat angajarea unor funcționari suplimentari. De altfel, eliberând France Télécom de o parte din obligațiile sale financiare, obiectivul legii din 1996 nu era de a compensa un presupus dezavantaj legat de salarii sau, potrivit France Télécom, fluiditatea minimă a angajării de personal funcționar.

(111)

Prin urmare, cu titlu suplimentar, este necesar să răspundem argumentelor cu privire la presupusele dezavantaje ale angajării de funcționari, invocate de Republica Franceză și de France Télécom.

(112)

La fel de lipsită de fundament, fără legătură cu problema existenței sau nu a unui avantaj economic care rezultă din măsurile în cauză, ar apărea luarea în considerare a avantajelor concurențiale obținute de France Télécom din fostul său monopol, invocate de reclamanți. Avantajele și dezavantajele pretinse sunt, de fapt, fără legătură cu problema egalizării condițiilor de concurență pe piețele de telecomunicații în ceea ce privește costurile sociale.

(113)

Numai contribuția forfetară excepțională prevăzută prin legea din 1996 a grevat imediat costurile France Télécom în raport cu situația de referință deja identificată. Plata contribuției forfetare a redus valoarea ajutorului de care a beneficiat și va beneficia France Télécom până la dispariția sarcinii financiare asumate de statul francez în locul France Télécom în temeiul legii din 1996. Fără a aduce atingere corectitudinii metodelor actuariale utilizate de guvernul francez la acea perioadă, fără această contribuție forfetară, valoarea costurilor de care France Télécom ar fi fost eliberată ar fi fost de 18,9 miliarde EUR, și nu de […] miliarde EUR, în valoare netă în 1996.

(114)

Prin urmare, legea din 1996 a permis și îi permite France Télécom să dispună de resurse financiare mai semnificative pentru a opera pe piețele în care își exercită activitatea. Astfel, în temeiul legii din 1996, aceste resurse erau mai importante decât cele de care France Télécom dispunea în temeiul legii din 1990, astfel cum a fost adoptată inițial. Or, piețele de servicii de telecomunicații pe care opera și operează France Télécom pe întregul teritoriu al Franței și în alte state membre au fost deschise treptat concurenței prin dispariția progresivă a unor drepturi exclusive sau speciale, începând din 1988, apoi, cu excepția unor derogări specifice, în totalitate, începând din 1998. Deschiderea la concurență a fost totală în Franța în 2002. Dispariția barierelor juridice a fost însoțită de intrarea altor operatori cu care France Télécom s-a aflat și se află în concurență, inclusiv înaintea adoptării măsurilor legislative din 1990 și 1996, care fac obiectul prezentei decizii.

(115)

Eliberat de obligația de provizionare a cotizațiilor pentru pensii viitoare privind pensiile personalului său funcționar și supus unui nivel de cotizație anuală mai mic, France Télécom a putut să dispună de un bilanț scutit de angajamente și costuri, crescând prin aceasta atractivitatea sa pentru a atrage capital, ceea ce a plasat-o într-o situație mai favorabilă decât înainte de reforma din 1996. Eliberată de o sarcină suportată pe piața sa tradițională franceză, France Télécom a putut astfel să se dezvolte mai ușor pe piețe ale altor state membre nou deschise concurenței, ceea ce aceasta a și făcut, efectiv, astfel cum s-a arătat în considerentele 48-50.

(116)

Rezultă de aici că diminuarea costurilor întreprinderii France Télécom care rezultă din modalitățile de calculare a compensației care trebuie plătită statului francez pentru acoperirea pensiilor personalului funcționar denaturează sau amenință să denatureze concurența între France Télécom și noii operatori în Franța și în celelalte state membre în care France Télécom este prezentă.

(117)

Piețele pe care France Télécom operează în Franța au fost deschise progresiv concurenței începând din 1988 și, din acest motiv, sunt larg deschise schimburilor între statele membre. Directiva 96/19/CE viza liberalizarea totală a sectorului telecomunicațiilor începând cu 1 ianuarie 1998. Astfel, operatori al căror capital este deținut parțial de întreprinderi din alte state membre decât Franța s-au implantat aici. Unele dintre aceste piețe privesc comunicațiile internaționale între statele membre. De asemenea, prin intermediul unor filiale, France Télécom prestează servicii de comunicații electronice în alte state membre, în special Spania, Belgia sau Regatul Unit.

(118)

În aceste condiții, o măsură care reduce costurile generale de exploatare și de funcționare a France Télécom și eliberează astfel resurse de care întreprinderea dispune pentru a investi sau pentru a-și ameliora ofertele comerciale în Franța sau pentru a se implanta în alte state membre este susceptibilă a afecta schimburile comerciale între statele membre.

(119)

Din cele de mai sus rezultă că, diminuând contribuția pe care o constituie contribuția angajator care trebuie plătită statului pentru cotizațiile pentru pensii prevăzute prin legea din 1990 astfel cum a fost adoptată inițial și substituind-o cu contribuția prevăzută prin legea din 1996, în măsura în care această ultimă contribuție este inferioară celei aplicate înainte, Republica Franceză a acordat întreprinderii France Télécom, din resursele sale, un ajutor care denaturează sau care amenință să denatureze concurența și afectează schimburile comerciale între statele membre în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în momentul transferului de costuri instituit de legea din 1996.

(120)

În consecință, este necesar să se examineze dacă ajutorul în cauză poate fi declarat compatibil cu piața internă.

(121)

Comisia observă că Franța nu a invocat articolul 106 alineatul (2) din TFUE ca fundament al compatibilității măsurilor în cauză.

(122)

Derogările prevăzute la articolul 107 alineatul (2) din TFUE, privind ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, ajutoarele pentru despăgubirea în cazul calamităților naturale și al altor evenimente extraordinare, precum și ajutoarele acordate în anumite regiuni ale Republicii Federale Germania sunt, în mod evident, lipsite de pertinență în cazul în speță.

(123)

În ceea ce privește derogările prevăzute la articolul 107 alineatul (3) din TFUE, Comisia constată că ajutoarele în cauză nu sunt destinate favorizării dezvoltării economice a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care se manifestă un nivel ridicat al șomajului, că acestea nu constituie un proiect de interes european și nu vizează remedierea unei perturbări grave a economiei franceze. Ajutoarele vizează cu atât mai puțin promovarea culturii și conservarea patrimoniului.

(124)

Prin urmare, se pare că numai articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE se aplică pentru a evalua compatibilitatea măsurii în cauză.

(125)

În temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE: „Pot fi considerate compatibile cu piața internă: […] ajutoarele destinate facilitării dezvoltării anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun […]”.

(126)

Pentru ca un ajutor să fie considerat compatibil cu piața internă pe motiv că facilitează dezvoltarea activităților economice sau a anumitor sectoare economice, acesta trebuie să amelioreze modul de exercitare a activității economice. Un ajutor nu este compatibil în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) decât dacă acesta nu afectează condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun. În evaluarea sa, Comisia acordă o importanță deosebită criteriilor necesității și proporționalității (58).

(127)

Cu titlu preliminar și având în vedere îndoielile ridicate de Comisie în decizia sa de inițiere a procedurii, trebuie notat că Republica Franceză a obținut de la France Télécom o sumă satisfăcătoare, corespunzătoare recuperării ajutoarelor solicitate de Comisie în decizia sa privind aplicarea taxei profesionale în cazul France Télécom (59). Comisia consideră, după confirmarea hotărârii Tribunalului prin care s-a respins acțiunea în anulare a acestei decizii de către Curtea de Justiție (60), că Republica Franceză a luat măsurile necesare pentru executarea obligațiilor care rezultă din decizie. Din moment ce recuperarea corectă a ajutoarelor plătite ca urmare a aplicării taxei profesionale elimină avantajul economic de care France Télécom s-ar fi bucurat din acest motiv, nu este necesar să se examineze efectele unui eventual cumul cu ajutorul care face obiectul prezentei proceduri.

(128)

În rest, trebuie notat de la început că costurile sociale ale unei întreprinderi, contrar costurilor de investiții, reprezintă costuri recurente de funcționare și că un ajutor care le diminuează constituie un ajutor pentru funcționarea întreprinderii a cărui compatibilitate cu piața internă, conform jurisprudenței Curții, trebuie să fie evaluată foarte restrictiv de către Comisie.

(129)

În speță, ajutorul pus în aplicare începând din 1997 poate fi considerat ca fiind destinat să faciliteze dezvoltarea activității economice de prestare de servicii de comunicații electronice, în contextul liberalizării totale a acestor piețe. Într-adevăr, legea din 1996 a fost adoptată în paralel cu Legea nr. 96-659 din 26 iulie 1996 de reglementare a telecomunicațiilor, care transpunea obligațiile ce rezultau pentru Franța din dreptul Uniunii și, în special, din Directiva 96/19/CE.

(130)

În acest sens, obiectivul general vizat de legea din 1996 în ceea ce privește plata unei contribuții financiare statului francez este de a apropia nivelurile cotizațiilor sociale și fiscale obligatorii impuse pe salarii, între France Télécom și celelalte întreprinderi din sectorul telecomunicațiilor care sunt supuse dreptului comun al prestațiilor sociale. Mijlocul utilizat, și anume o măsură de ajutor care vizează direct și exclusiv modul în care sunt stabilite contribuțiile angajator ale France Télécom, apare ca adecvat pentru a atinge obiectivul stabilit.

(131)

O măsură de ajutor care vizează diminuarea cotizațiilor sociale curente ale France Télécom asumate într-o perioadă în care furnizarea unui serviciu sub monopol pentru o parte preponderentă a activităților sale nu necesita un comportament eficient din punct de vedere economic poate contribui, într-un context concurențial diferit, la ameliorarea modului în care erau prestate serviciile sub monopol în trecut, în măsura în care alocarea resurselor financiare ale întreprinderilor concurente pentru cotizațiile lor sociale respective nu introduce erori sistematice într-un proces de concurență bazată pe merite. Cu siguranță, sunt emise în continuare rezerve cu privire la adecvarea anumitor dispoziții ale legii pentru atingerea obiectivului pe care aceasta îl stabilește. Cu toate acestea, nici legitimitatea sa, nici conformitatea sa cu obiectivul de interes comun de a dezvolta piețe de servicii de comunicații electronice în care concurența este efectivă, contribuind astfel la progresul tehnologic și la dezvoltarea economică a acestei activități, nu ar putea fi puse la îndoială.

(132)

Plafonarea efectivului de funcționari afiliați întreprinderii France Télécom indusă prin interzicerea recrutărilor după 1 ianuarie 2002 prevăzută prin legea din 1996 ar fi avut drept consecință inevitabilă o creștere considerabilă a cotizațiilor pentru pensii suportate de France Télécom proporțional cu personalul funcționar în activitate. Privată astfel de posibilitatea de a recruta funcționari din organismele de stat, ceea ce este de înțeles, de altfel, având în vedere caracterul concurențial de atunci înainte al prestării serviciilor în cauză, France Télécom ar fi avut de făcut față unei sarcini de plată a pensiilor excesive pentru efectivul în cauză în raport cu cea căreia concurenții săi trebuiau și trebuie să îi facă față. De asemenea, trebuie subliniat că angajamentele de contribuții care trebuie plătite statului francez prevăzute de dispozițiile inițiale ale legii din 1990 priveau nu numai efectivul funcționar activ pe piețe concurențiale în 1990 și ulterior, ci și funcționarii direcției generale a Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor pensionați în 1990.

(133)

Cu titlu ilustrativ, nivelul contribuției care ar fi rezultat pentru France Télécom din menținerea în vigoare a dispozițiilor legii din 1990 ar fi fost de 77 % din salariile de bază brute ale personalului funcționar activ în 2010, potrivit Republicii Franceze. Acest nivel trebuie apropiat de un nivel de […] % care ar permite asigurarea unei echități concurențiale totale pentru riscurile comune și cele care nu sunt comune între France Télécom și concurenții săi. În valori absolute, diferența ar reprezenta aproximativ […] milioane EUR de costuri suplimentare anuale în raport cu nivelul de contribuție care asigură egalitatea concurențială. Mai mult, fără a înscrie în lege caracterul de atunci înainte liberatoriu al contribuțiilor angajator, France Télécom ar fi trebuit să continue să facă față unor necesități de provizionare îngreunate semnificativ față de provizioanele de 3,6 miliarde EUR deja constituite în 1996.

(134)

În această privință, considerațiile reclamanților cu privire la faptul că France Télécom a putut să își asume, începând din 1996, o datorie financiară mult superioară sarcinii de care statul francez a eliberat-o nu sunt pertinente, deoarece nu au legătură cu problema analizată. Chiar dacă creșterea datoriei financiare asumate de France Télécom începând din 1996 și sumele în cauză par, în prezent, să îndepărteze riscul de faliment al întreprinderii evocat de Republica Franceză în cazul în care regimul prevăzut de legea din 1990 ar fi continuat, măsura de ajutor apare ca necesară în viitor pentru a permite ca France Télécom să poată livra pe piețele în cauză o concurență fondată pe merite, fără a avea vreun handicap din cauza greutății unor costuri sociale moștenite din trecut, pe care concurenții săi nu le au de suportat.

(135)

Considerațiile reclamanților și ale operatorului de telecomunicații privind pertinența unui bilanț de ansamblu care are în vedere evaluarea necesității ajutorului prin prisma celorlalte avantaje obținute de France Télécom din monopolul său din trecut nu sunt fondate în speță. Este adevărat că, începând din 1996, poziția întreprinderii France Télécom pe multe dintre piețele de servicii pe care operează în Franța rămâne preponderentă, mai ales din cauza unor efecte de rețea inerente piețelor de comunicații. De asemenea, France Télécom și-a extins prezența pe piețele din alte state membre, dobândind aici poziții semnificative, mai ales în Polonia și în Spania. Nu este mai puțin adevărat că, după cum subliniază indirect operatorul de telecomunicații în observațiile sale, ca urmare a poziției sale dominante în sensul articolului 102 din TFUE sau a puterii sale semnificative de piață în sensul reglementării aplicabile comunicațiilor electronice în Uniune (61), France Télécom este supus unor obligații asimetrice la care alte întreprinderi concurente a căror putere de piață este mai mică nu sunt obligate.

(136)

Or, aceste obligații, de exemplu în materie de acces la rețeaua sa, de orientare a tarifelor în funcție de costuri sau de abținere de la unele comportamente comerciale care ar fi permise unei întreprinderi nedominante au drept obiect precis să facă astfel încât poziția France Télécom moștenită de la vechiul său monopol să nu mai fie dăunătoare pentru concurență. Aceste instrumente reglementare ad hoc, concepute și aplicate în mod regulat de către autoritățile naționale de reglementare și de concurență și de către Comisie (62), sunt mai bine definite și mai eficiente pentru a remedia efectele persistente ale dezavantajelor obținute de France Télécom din vechiul său monopol, invocate de reclamanți.

(137)

Prin urmare, ajutorul de stat care face obiectul prezentei proceduri apare, în principiu, ca necesar pentru a atinge un obiectiv de interes comun, ameliorând condițiile de concurență aferente cotizațiilor pentru pensii și, în consecință, prestarea serviciilor de comunicații electronice.

(138)

Trebuie să se constate că contribuția financiară în favoarea statului impusă de legea din 1990 pentru plata și administrarea pensiilor este specifică întreprinderii France Télécom și sui generis. Principiului de rambursare totală prevăzută de legea inițială din 1990 i s-a substituit un regim diferit de determinare a valorii contribuției care trebuie plătită statului începând din 1996. Teoretic erau posibile mai multe opțiuni de determinare a valorii contribuției angajator care trebuie plătită de France Télécom, mergând până la suportarea integrală de către stat fără rambursare. Contribuția este calculată începând din 1997 prin referire la anumite costuri suportate de întreprinderile concurente din sector. În scopul de a determina dacă ajutorul este proporțional pentru a atinge obiectivul fixat, trebuie deci să examinăm caracterul obiectiv și justificat al referinței pentru fixarea valorii contribuției reținute prin legea din 1996.

(139)

Trebuie subliniat dinainte că, în proceduri aferente unor reduceri de contribuții legate de pensiile personalului funcționar al unor foști operatori monopoliști în sectorul telecomunicațiilor, OTE în Republica Elenă și BT Plc în Regatul Unit, Comisia a verificat în special dacă întreprinderile erau supuse unor costuri sociale echivalente celor ale concurenților pentru a decide în ceea ce privește compatibilitatea, respectiv incompatibilitatea cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE a ajutoarelor de stat acordate operatorilor în cauză (63). Or, Comisia constată că, în speță, contribuțiile liberatorii plătite în fiecare an de France Télécom și prevăzute de legea din 1996 nu permit să se asigure prelevarea de costuri sociale echivalente celor ale concurenților săi. Rata de echitate concurențială (denumită în continuare „REC”) nu este atinsă.

(140)

Cu toate acestea, Republica Franceză și France Télécom beneficiază de contribuția forfetară excepțională de 5,7 miliarde EUR plătită în 1997 de France Télécom în temeiul legii din 1996. Valoarea contribuției forfetare a fost fixată în 1996 astfel încât să compenseze, pe o perioadă de zece ani de aplicare a legii din 1996, costul suplimentar prevăzut atunci pentru stat, ținând cont, în plus, de provizioanele contabile pe care France Télécom le constituise și pe care întreprinderea putea să le reia în exercițiul fiscal 1996-1997. Contribuția forfetară excepțională se subdivizează în două elemente:

(141)

Deoarece suma forfetară de 5,7 miliarde EUR nu a avut niciodată scopul de a compensa absența ratei de echitate concurențială între France Télécom și concurenții săi, nu ar fi justificat să se pună în balanță această sumă și contribuțiie anuale liberatorii care nu au fost plătite de France Télécom, deși acestea ar fi fost necesare pentru a ajunge la o rată de echitate concurențială reală.

(142)

În schimb, din analiza dezbaterilor parlamentare reiese că suma suplimentară de 2,1 miliarde EUR era destinată să acopere transferul de costuri din 1997 până în 2006 și, în realitate, să elimine efectele ajutorului pentru o perioadă de zece ani. Astfel, efortul financiar net al France Télécom corespunzător acestei sume suplimentare a constat în finanțarea, timp de zece ani, a costului suplimentar al reformei pentru statul francez.

(143)

De asemenea, contribuția excepțională integrează reluarea provizioanelor contabile constituite până în 1996 și devenite fără obiect. Provizioanele reluate de stat fuseseră constituite de France Télécom pentru a face față contribuțiilor pentru pensii viitoare, iar această reluare elimină efectele ajutorului pentru perioada de plată a pensiilor pe care sunt suceptibile a le acoperi.

(144)

Cu toate acestea, legea din 1996 se referă la o contribuție excepțională unică, fără ca dispozițiile aplicabile, nici cele din legea finanțelor, nici cele din decretele ulterioare, să distingă o sumă rezultată din provizioane care ar trebui să fie dedusă din sacina transferată statului pe durata acestei perioade. Articolul 6 din legea din 1996 precizează clar că contribuția forfetară excepțională este plătită cu titlul de compensație pentru suportarea de către stat a pensiilor alocate personalului funcționar de stat. Prin urmare, în analiza reformei, valoarea acestei contribuții excepționale trebuie să fie considerată în ansamblu.

(145)

Întrucât France Télécom, prin plata acestei contribuții forfetare excepționale, a acoperit contribuțiile pentru pensiile funcționarilor din telecomunicații și costurile de compensare între regimuri pentru o perioadă de aproximativ cincisprezece ani, efectele ajutorului au fost neutralizate. Prin urmare, prin plata contribuției excepționale, France Télécom a neutralizat efectele ajutorului în această perioadă. Prin urmare, se justifică faptul că, în această perioadă, France Télécom nu este obligată să îndeplinească condițiile de compatibilitate ale ajutorului și, prin urmare, că aceasta nu plătește contribuția anuală necesară pentru a asigura o rată de echitate concurențială care include riscurile care nu sunt comune cu salariații de drept privat.

(146)

Este necesar să revenim în detaliu asupra etapelor acestui raționament.

(147)

Trebuie constatat că prelevările anuale liberatorii achitate de France Télécom de la reforma din 1996 nu permit atingerea unei rate de echitate concurențială, astfel cum sublinia decizia de inițiere a procedurii. Aceasta rezultă din faptul că rata aplicată France Télécom nu integrează decât cotizațiile corespunzătoare riscurilor comune între angajați de drept privat și funcționari de stat și, din acest motiv, exclude cotizații corespunzătoare riscurilor care nu sunt comune, cum sunt șomajul sau neplata salariilor în caz de reorganizare sau de lichidare a întreprinderii.

(148)

Astfel, din tabelul 4 reiese că neluarea în considerare a riscurilor care nu sunt comune în calcularea contribuției care trebuie plătită de France Télécom se traduce printr-o diferență considerabilă între contribuția pe care o plătește France Télécom statului și ceea ce ar plăti dacă nivelul contribuției ar fi calculat pentru a asigura o echitate concurențială totală cu bazele de calcul ale cotizațiilor concurenților. De aceea, măsura de ajutor care rezultă din lege nu răspunde principiului de proporționalitate. Ca să satisfacă acest principiu și pentru a atinge obiectivul legitim declarat de a ameliora condițiile de concurență egalizând modurile de calcul aferente costurilor suportate de întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piețele de telecomunicații în cauză din Franța, ajutorul acordat întreprinderii France Télécom în temeiul legii din 1996 ar fi trebuit și ar trebui să egalizeze efectiv, în viitor, costurile menționate, incluzând, de asemenea, costurile aferente riscurilor care nu sunt comune celor două categorii de personal.

(149)

În această privință, argumentul prezentat de Franța potrivit căruia funcționarii de stat nu sunt expuși anumitor riscuri și, din acest motiv, nu este justificat să cotizeze pentru riscurile respective, nu poate fi reținut. Mai întâi, tocmai ca urmare a măsurilor de stat nu ar apărea riscurile menționate, prin urmare, nu se justifică ca France Télécom să obțină un avantaj pecuniar. De exemplu, în temeiul angajamentului statului francez față de funcționarii care își desfășoară activitatea la France Télécom și având în vedere că statul francez este propriul său asigurator, riscul de neplată a salariilor în caz de reorganizare judiciară a întreprinderii nu ar apărea. Cu toate acestea, posibilitatea ca France Télécom să își depună bilanțul contabil, ca orice alt concurent, nu poate fi exclusă. În ambele cazuri, nu este vorba despre un avantaj furnizat întreprinderii, ci în mod direct salariaților acesteia. Garanția de plată a salariilor intervine după ce întreprinderea a încetat să existe. Or, o întreprindere concurentă va trebui să cotizeze pentru a garanta riscul de neplată a salariilor după dispariția sa, spre deosebire de France Télécom. Prin urmare, nu este justificat să se acorde acesteia un avantaj, sub forma unei cotizații mai mici sau, în realitate, a unei excluderi a acestui risc prin modul de calculare a contribuțiilor France Télécom.

(150)

În plus, mai fundamental, obiectivul însuși al reformei introduse în 1996, care nu pare să fi fost dus până la concluzia logică, este de a egaliza condițiile de concurență pentru cotizațiile fiscale și sociale între toți concurenții sectorului, independent de statutul personalului lor și de existența unei obligații efective pentru France Télécom de a adera și de a cotiza la organismele de gestiune competente. Exact această logică de egalizare a condițiilor de concurență ar fi de natură să facă compatibilă măsura examinată cu piața internă. Faptul că personalul France Télécom este sau nu expus unor astfel de riscuri nu este, prin urmare, pertinent în această logică.

(151)

În concluzie, o reducere a acoperirii pensiilor cu un transfer de costuri nete către stat nu ar respecta principiul de proporționalitate decât dacă ar permite o egalizare a condițiilor de concurență. Or, France Télécom nu a fost pusă în situație de echivalență completă cu întreprinderile din sector în ceea ce privește costurile sociale impuse pe salarii, anumite costuri sociale și fiscale nefiind integrate în baza de calcul a contribuției anuale.

(152)

De asemenea, contrar pretențiilor Republicii Franceze și ale France Télécom, nu este justificat să se ia în considerare valoarea contribuției forfetare excepționale de 5,7 miliarde EUR plătită de France Télécom în 1997 pentru a o compara cu insuficiența nivelului contribuției liberatorii aplicate France Télécom.

(153)

Cu titlul introductiv, Comisia dorește să amintească că, în fiecare situație, aceasta trebuie să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile de aplicare a derogării prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, fără a fi obligată de o practică decizională anterioară, presupunând că aceasta ar fi dovedită (64).

(154)

În orice caz, reforma examinată în cazul de față se distinge net și în mai multe privințe de reforma vizată de decizia La Poste  (65), de care încearcă să se prevaleze autoritățile franceze.

(155)

Într-adevăr, contrar reformei vizate de decizia La Poste pe care o invocă Republica Franceză și France Télécom, reforma modului de finanțare a pensiilor personalului funcționar al France Télécom a intervenit la începutul deschiderii la nivelul Uniunii a piețelor pe care putea opera France Télécom.

(156)

De altfel, se pare că France Télécom a obținut avantaje din această liberalizare, implantându-se pe piețele din alte state membre datorită nu numai schimbării sale de statut în societate pe acțiuni, ci și, în parte, ștergerii unor angajamente privind cotizațiile pentru pensii din bilanțul său contabil și a cotizațiilor potențiale viitoare mai mici care rezultă din reformă. Reducerea angajamentelor în bilanțul contabil i-a permis întreprinderii France Télécom să își crească solvabilitatea și capacitatea de împrumut. Din cifrele de îndatorare furnizate de reclamanți în observațiile lor și necontestate de Republica Franceză în ceea ce privește sumele reiese că datoria financiară netă a France Télécom a evoluat de la 19,2 miliarde EUR în 1997 la 83 miliarde EUR în 2002.

(157)

Este adevărat că o politică activă de investiție pentru expansiunea pe piețele altor state membre făcută posibilă prin liberalizare se poate afla la originea acestei creșteri foarte substanțiale a datoriei financiare. Nu este mai puțin adevărat că strângerea fondului necesar a fost făcută posibilă în parte datorită reducerii cotizațiilor pentru pensii pentru o valoare netă de […] miliarde EUR transferată statului francez în 1996. Din acest motiv, observațiile operatorului de telecomunicații care tinde să demonstreze că ajutorul ar fi permis întreprinderii France Télécom să își finanțeze expansiunea internațională (observații reluate la considerentul 68) nu sunt lipsite de fundament, chiar dacă indirect.

(158)

În schimb, totalitatea piețelor poștale pe care întreprinderea franceză La Poste poate opera în Uniune nu este încă complet deschisă concurenței și nu ar trebui să fie deschisă decât în 2012, și anume șase ani după reforma de finanțare a pensiilor întreprinderii La Poste (66). Efectul restrictiv de concurență al ajutorului acordat întreprinderii France Télécom pe piețe deschise în totalitate este deci mai important decât cel al ajutorului pentru La Poste. Prin urmare, nu se impune un paralelism complet în condițiile necesare compatibilității ajutorului, fiind vorba de situații concurențiale distincte pe piețe a căror prioritate în deschiderea la nivelul Uniunii și contribuție la competitivitatea economiei sale erau, de asemenea, diferite. Rezultă de aici că criteriul de interes comun enunțat la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE nu trebuie neapărat să fie apreciat în mod identic în cele două cazuri în speță.

(159)

În plus, situația financiară a întreprinderii La Poste și, în consecință, capacitatea acesteia de expansiune pe piețe externe sau de consolidare pe piața franceză nu erau comparabile cu cele ale France Télécom. Astfel cum sublinia decizia La Poste, fără reforma din 2006, ca urmare a trecerii la noi norme contabile, La Poste trebuia să înscrie în conturile sale un provizion pentru angajamentul în favoarea statului pe care, până atunci, îl prezenta în afara bilanțului contabil, pentru o sumă de 76 miliarde EUR (67). Or, spre deosebire de La Poste, France Télécom constituia provizioane contabile în registrele sale pentru a face față angajamentelor sale viitoare în absența reformei, ceea ce făcea ca situațiile financiare ale fiecărei întreprinderi să difere în mod obiectiv.

(160)

De asemenea, absența reformei pentru France Télécom și respectarea regimului impus de legea din 1990 s-ar fi tradus printr-o creștere a cotizațiilor pentru pensii care devenea semnificativă începând din 2005-2007, conform previziunilor din perioada respectivă expuse la considerentul 30, ceea ce confirmă a posteriori rezultatele care figurează în tabelul 3. Or, în momentul reformei, respectarea regimului stabilit de legea aplicabilă întreprinderii La Poste se traducea imediat printr-un cost suplimentar anual de aproximativ […] milioane EUR pentru la Poste (68).

(161)

Prin urmare, nu este sigur că situația celor două întreprinderi sub efectul legii în vigoare înainte de reformele respective și, în consecință, impactul concurențial al acestora era similar. Faptele arată contrariul. Rezultă că o analiză care conduce la concluzii similare în ambele cazuri nu se justifică.

(162)

De asemenea, în cazul deciziei La Poste existau motive suficiente de a considera că contribuția forfetară excepțională putea fi reatribuită în viitor ca un avans la plata contribuțiilor legate de rata de echitate concurențială modificată. Aceste motive lipsesc în cazul în speță. Într-adevăr, condiția care impunea reatribuirea contribuției excepționale a întreprinderii La Poste a fost fixată după ce Comisia a realizat inițierea procedurii formale de investigare punând în discuție subestimarea contribuției liberatorii necesare pentru a ajunge la o rată de echitate concurențială.

(163)

Într-o mare măsură, deși autoritățile franceze nu au recunoscut în mod explicit, atribuirea contribuției forfetare excepționale în cauză în decizia La Poste era, prin urmare, rezultatul unei negocieri între Comisie și statul membru destinat să asigure plata unei contribuții liberatorii care asigură o rată de echitate concurențială. În această negociere, punctul de plecare al autorităților franceze exprimat în notificarea acestora din 23 iunie 2006, după primele contacte cu privire la dosar în decembrie 2005, consta în faptul că contribuția excepțională prevăzută pentru La Poste nu era necesară din punctul de vedere al echității concurențiale, contrar proiectului de reformă a contribuției anuale avute în vedere.

(164)

Astfel, decizia Comisiei nu ar fi avut scopul de a pune în aplicare o reformă intrată în vigoare, după cum pare să susțină France Télécom. Într-adevăr, notificarea și decizia de inițiere a procedurii din 12 octombrie 2006 au precedat fixarea valorii contribuției excepționale prin Legea nr. 2006-1771 din 30 decembrie 2006 (legea rectificativă a finanțelor pentru 2006). Negocierile menționate vizau mai multe aspecte ale reformei, în special luarea în considerare a avantajului pe care l-ar fi putut reprezenta reforma notificată în trecut, perimetrul de calcul al nivelului contribuției avut în vedere și modalitățile de luare în calcul a specificității băncii poștale în raport cu activitățile poștale și cu personalul afectat. Negocierile au continuat și abia în observațiile din 8 iunie 2007 autoritățile franceze au acceptat modalitățile de atribuire a contribuției excepționale în cadrul unui acord global referitor la reformă, revenind astfel asupra poziției lor notificate cu privire la contribuția excepțională și asupra modului de calcul al contribuțiilor anuale viitoare.

(165)

Pe de altă parte, contrar dispozițiilor legii finanțelor pentru 1997 care impune crearea instituției publice de gestionare a contribuției France Télécom și care prevedea reguli stricte în ceea ce privește plățile anuale către stat, instituția publică de gestionare a contribuției La Poste nu era obligată la reguli specifice (69). Deoarece era vorba despre o contribuție excepțională de plătit fără atribuție, Comisia a putut estima că Republica Franceză ar fi putut să diminueze valoarea acesteia și să majoreze concomitent nivelul contribuției anuale a întreprinderii La Poste.

(166)

De asemenea, suntem obligați să constatăm că termenii legii din 1996 definesc parametrii de calcul ai contribuției anuale plătite în mod regulat statului drept contribuție pentru pensiile personalului funcționar, fără să fie vorba despre luarea în calcul a riscurilor care nu sunt comune funcționarilor și personalului de drept privat. În această privință, Tribunalul și Curtea au precizat, în ceea ce privește taxa profesională datorată de France Télécom, că o reducere a sarcinilor nu ar putea fi compensată de o sarcină specifică diferită, în special atunci când statul membru, Republica Franceză în speță, nu poate demonstra că au fost instituite sarcini anterioare în așteptarea unor sarcini viitoare mai mici sub un regim de impunere diferit (70).

(167)

Comisia nu ar putea ignora faptul că scopul contribuției forfetare specifice plătite deja în 1997 era, astfel cum stabilește în mod expres articolul 6 din legea din 1996, de a compensa parțial statul francez pentru sarcina financiară pe care și-o asuma în temeiul legii din 1996.

(168)

În plus, din conținutul raportului Senatului reluat la considerentul 27 reiese că, votând principiul contribuției excepționale, legiuitorul nu a căutat să ia în considerare și, cu atât mai puțin, să compenseze diferența dintre cotizațiile anuale ale France Télécom și cele, relativ mai ridicate, ale concurenților. Dimpotrivă, legiuitorul a obligat în mod deliberat întreprinderea France Télécom la plata unor costuri anuale care nu acoperă riscurile care nu sunt comune celor două categorii de personal (funcționar și nefuncționar) fără a stabili vreo legătură între această alegere și prelevarea contribuției excepționale plătite în 1997.

(169)

Sarcina pe care o reprezenta contribuția forfetară pentru France Télécom a fost plătită ca venit general la bugetul de stat, plasată în instituția publică însărcinată cu gestionarea acesteia și consumată. Prin urmare, în aceste condiții, Comisia nu poate, în întregime sau parțial, să reatribuie fictiv și a posteriori contribuția forfetară excepțională deja consumată unui scop total străin celui pe care i l-au atribuit autoritățile franceze și neprevăzut de lege, și anume compensarea neluării în calcul a riscurilor care nu sunt comune salariaților de drept privat și funcționarilor de stat. Prin urmare, contribuția forfetară nu a fost impusă în așteptarea egalizării complete, într-un regim legislativ și reglementar diferit, a costurilor anuale ale France Télécom cu cele ale concurenților.

(170)

Din aceleași motive, ca urmare a regulilor de gestionare și de plată către buget prevăzute de legea finanțelor din 1997 și puse în aplicare până în prezent, nu ar putea fi reținute afirmațiile și calculele Republicii Franceze care au ca scop să arate că reforma din 1996 s-a soldat în prezent cu un surplus considerabil de venituri pentru stat.

(171)

Într-adevăr, ținând cont de modalitățile de gestionare și de utilizare a contribuției forfetare excepționale a France Télécom prin instituția publică competentă, astfel cum au fost stabilite în legea finanțelor, și de cifrele plăților efective din 1997 transmise de Republica Franceză, descrise în considerentele 36 și 37 și în tabelul 3, trebuie notat că veniturile pe care Republica Franceză încearcă să le invoce, cu un plasament care produce dobânzi la rata de 7 %, nu au existat niciodată.

[…]. În plus, afirmația nu reflectă comportamentul real al autorităților franceze. Ținând cont de regulile de gestionare stabilite în legile finanțelor intervenite de la crearea acesteia, instituția publică menționată nu a generat astfel de venituri, care, în plus, nu au fost prevăzute și nu au produs dobândă. Dimpotrivă, resursele instituției ar trebui să fie consumate integral la 31 decembrie 2011. Acestea ar fi fost consumate mai devreme dacă ar fi fost destinate finanțării reformei din 1996 – ceea ce Republica Franceză contestă, pe de altă parte –, chiar integrând în acestea surplusul de venit din impozitul pe întreprinderi invocat de autoritățile franceze. Prin urmare, luarea în considerare a unui surplus de venit din impozitul pe întreprinderi este ilegitimă, deoarece conduce la o confuzie a diferitelor roluri ale statului. Amalgamul propus de autoritățile franceze între aceste diferite roluri nu poate fi urmărit și trebuie să se mențină o distincție între, pe de o parte, statul care acordă un ajutor întreprinderii France Télécom suportând el însuși plata pensiilor funcționarilor, pentru a dezvolta un proces de concurență fondat pe merite, pe de altă parte, statul acționar al France Télécom și, în sfârșit, statul ca putere publică care își exercită puterea fiscală.

(172)

În plus, trebuie subliniat că cererea făcută de Republica Franceză și de France Télécom de luare în considerare a contribuției excepționale în examinarea compatibilității reformei contrazice observațiile pe care Republica Franceză le formulase în scrisoarea sa din 17 martie 2004, potrivit cărora „contribuția forfetară excepțională prevăzută la articolul 6 din legea din 26 iulie 1996 nu ar putea deci să fie analizată ca fiind compensarea unui pretins «avantaj». Analiza valorii sale este a fortiori fără pertinență în lumina reglementării privind ajutoarele de stat” din moment ce această sumă era „o contribuție excepțională în beneficiul acționarului său unic [statul francez], asimilabilă unui dividend excepțional distribuit înaintea oricărei deschideri a capitalului către investitori privați”.

(173)

Raționamentul care stă la baza argumentului susținut inițial de Republica Franceză prezintă o anumită logică economică și financiară. Este justificat, pentru un acționar unic, la începutul deschiderii capitalului pentru alți investitori, să absoarbă numai pentru profitul său și cât mai mult posibil fondurile disponibile în întreprindere înainte de deschiderea capitalului, cu condiția ca aceasta să nu compromită atractivitatea plasamentului. Acest ultim aspect a fost luat în considerare în parametrii financiari impuși la bilanțul contabil de deschidere al France Télécom, din care rezultă indirect valoarea contribuției forfetare excepționale, după cum s-a menționat în fața parlamentului în 1996. De aceea, era perfect coerent din partea unui stat acționar unic avizat să preleveze cea mai mare valoare posibilă de dividend excepțional, conform exprimării Republicii Franceze, decât să lase fondurile în întreprindere, de unde, după deschiderea capitalului în 1997, nu ar obține decât cel mult procentul care îi revine din partea de capital menținută.

(174)

Validitatea acestui raționament avansat inițial de Republica Franceză, care solicita ca analiza valorii sultei de 5,7 miliarde EUR să nu fie deloc luată în considerare pentru evaluarea reformei prin prisma reglementărilor privind ajutoarele de stat, este, de asemenea, confirmată de observațiile sale în cursul procedurii. Într-adevăr, declarând că valorii sultei ar fi fost calibrată în funcție nu de costul reformei estimat pentru stat sau de avantajele pe care le-ar obține France Télécom, ci de capacitatea contributivă a întreprinderii, Republica Franceză indică faptul că impunerea unei sulte ar rezulta mai mult dintr-un comportament de acționar unic avizat decât din cel al unui stat de reglementare atent la echilibrul cotizațiilor pentru pensii pe care le asuma în temeiul reformei.

(175)

Dacă ar fi de urmat un astfel de raționament, Comisia nu ar trebui, după cum a solicitat inițial Republica Franceză, să ia în considerare contribuția forfetară excepțională în analiza compatibilității reformei cu reglementările privind ajutoarele de stat. Rezultă că ar trebui să fie luată în considerare numai scăderea contribuțiilor anuale ale France Télécom sub nivelul concurenților dorit de reforma din 1997.

(176)

Din aceleași motive, Comisia nu poate urmări observațiile reclamanților care solicită impunerea unor mecanisme de ajustare a contribuției forfetare excepționale plătită în 1997 și a contribuției angajator anuală a France Télécom pentru a asigura neutralitatea financiară a reformei. Aceasta ar însemna, de asemenea, un nou calcul și o realocare fictivă a posteriori în întregime sau parțial a contribuției forfetare excepționale plătite la bugetul statului în 1997. De asemenea, mecanismul invocat ar impune un control a posteriori, an după an, al cărui scop nu ar fi de a se asigura proporționalitatea ajutorului acordat, deși redus datorită contribuției forfetare excepționale, în 1997, ci de a elimina orice ajutor în reformă.

(177)

În schimb, trebuie să examinăm dacă plata contribuției excepționale poate fi luată în considerare în evaluarea compatibilității măsurii de ajutor cu piața internă, reținând justificarea acestei plăți astfel cum a fost stabilită prin legea din 1996.

(178)

În temeiul legii din 1996, contribuția forfetară excepțională în 1997 era plătită în compensația suportării costurilor pentru pensii de către statul francez. În aceste condiții, trebuie să fie luate în considerare efectele impunerii acesteia asupra bilanțului financiar de ansamblu al reformei introduse prin legea din 1996 astfel cum a fost aplicată până în prezent. Trebuie să se ia în calcul perioada în care cotizația pentru pensii a fost acoperită de contribuția forfetară excepțională.

(179)

În ceea ce privește compararea fluxurilor financiare pentru France Télécom eșalonate în timp, și anume plata contribuției excepționale în 1997 și cele mai mici cotizații anuale care rezultă de atunci din legea din 1996, este necesar să se efectueze actualizarea sumelor. În cursul anului 1997, mai multe plăți ale contribuției excepționale au fost eșalonate până în octombrie 1997, chiar dacă finanțarea acesteia prin împrumut a amânat, în realitate, pentru mai târziu sarcina financiară pentru France Télécom. Pe de altă parte, plăți de contribuție liberatorie au intervenit de la începutul anului 1997. Rata de actualizare trebuie, în principiu, să fie cea care rezultă din comunicarea Comisiei aplicabilă în acest sens (71), rată care, cu titlu ilustrativ, se stabilea la 5,53 % în octombrie 1997. Trebuie să se analizeze dacă este adecvat, în speță, să se utilizeze o rată diferită de cea din comunicarea aplicabilă, deviind astfel de la reglementările comunicate statelor membre, pe care Comisia le-a adoptat și pe care trebuie să le aplice, cu excepția situațiilor excepționale și bine justificate.

(180)

În această privință, alegerea ratei de 7 % utilizată de actuarul guvernului francez pentru a actualiza fluxurile financiare ale reformei din 1996 până în 2043 nu ar fi justificată, […], ca urmare a faptului că prezenta analiză este pe o perioadă mai scurtă datorită scadenței constatate. De asemenea, rata de 7 % este mult superioară mediei de 4,4 % a ratelor anuale de actualizare pentru perioada 1997-2010 reținute de Republica Franceză în observațiile sale privind decizia de inițiere sau ratei de actualizare de […] % reținută pentru 1998 în reforma modului de finanțare a pensiilor La Poste (72).

(181)

Ratele în jur de 7 % pentru OAT la 15 ani pentru 1996 invocate de Republica Franceză nu pot fi reținute nici ele. Rata trebuie stabilită în 1997, și nu pentru media din 1996. În plus, durata de 15 ani este prea mare în ceea ce privește importanța fluxurilor de plată anuale la care contribuția forfetară excepțională ar fi trebuit, teoretic, să facă față în cursul perioadei respective, și pentru care numai dobânzile nu ar fi fost suficiente. Alternativ, din punctul de vedere al statului francez, ar putea fi avută în vedere alegerea unei rate compozite construită din rate diferite de optimizare a plasamentului contribuției forfetare excepționale pentru a face față scadenței fluxurilor antrenate de reforma din 1996. În afară de faptul că o astfel de rată, în jur de 5,50 %, nu ar diferi în mod sensibil de rata de referință a Comisiei pentru octombrie 1997, alegerea nu ar ține cont de faptul că analiza se face din punctul de vedere al France Télécom (73).

(182)

În sfârșit, în această privință, referința de 7 % pentru împrumuturile obligatare ale France Télécom între 1991 și 1997 invocată de Republica Franceză acoperă o perioadă de șase ani, mult anterioară faptelor. În speță, realitatea este că France Télécom a finanțat contribuția forfetară excepțională în 1996 prin emisiuni în principal pe termen scurt și, într-o mult mai mică măsură, prin emisiuni obligatare. Or, o rată de actualizare care rezultă din ratele dobânzilor plătite de France Télécom la noile datorii contractate în 1996 s-ar ridica la 4,8 % pe baza bilanțului său financiar din 31 decembrie 1996 (74). O astfel de rată se ajustează la existența costurilor financiare reale acoperite de France Télécom la acel moment pentru a finanța contribuția excepțională. Cu toate acestea, pare adecvat să se facă astfel încât rata de actualizare să nu depindă de alegerea făcută inițial de întreprindere, ci să se utilizeze referința obiectivă reținută de Comisie în comunicarea sa aplicabilă în ceea ce privește nivelul ratelor de actualizare (75).

(183)

Sintetizând, în speță nu este adecvat să se utilizeze o rată de referință diferită de cea care rezultă din comunicarea Comisiei aplicabilă în acest sens, deviind astfel de la reglementările comunicate statelor membre pe care le-a adoptat Comisia.

Tabelul 5

Fluxuri financiare care rezultă din reforma din 1996 pentru France Télécom (1997-2011)

(184)

Capitalizată la rata de actualizare de 5,53 %, luarea în considerare a sultei ar trebui să compenseze, până în primul trimestru al anului 2012 (78), reducerea costurile anuale de care a beneficiat France Télécom ca urmare a punerii în aplicare a reformei din 1996.

(185)

În plus, scadența acestei compensări, care neutralizează efectele reformei, ar coincide, la aproape câteva luni, cu epuizarea efectivă a resurselor instituției publice însărcinate cu gestionarea contribuției excepționale a France Télécom, prevăzută pentru 31 decembrie 2011. În orice caz, la analiza de actualizare se adaugă astfel faptul că contribuția excepțională va fi fost consumată efectiv. Din acest motiv, nu ar subzista sume nerambursate la bugetul statului care ar fi posibil să fie reatribuite altfel decât este prevăzut prin legea finanțelor în vigoare.

(186)

Prin urmare, este justificat faptul că, datorită plății contribuției excepționale în 1997, France Télécom nu este obligată la plata unui supliment de contribuție anuală pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1997 și o dată posterioară datei de 31 decembrie 2010, care rămâne de determinat cu precizie. Într-adevăr, în măsura în care, în tabelul 5, cifrele pentru anul 2011 și cele ale sarcinii de compensare și supracompensare rezultă, în special, din estimări, trebuie ca data exactă să fie hotărâtă de Republica Franceză pe baza datelor definitive ale plăților efectuate, a sumelor definitive ale prestațiilor plătite și a cotizațiilor mai mici și a altor avantaje pentru France Télécom care rezultă din legea din 1996, urmând principiile de calcul indicate în tabelul 5.

(187)

În schimb, după neutralizarea efectelor contribuției excepționale și epuizarea resurselor plătite statului, ajutorul acordat în 1966 întreprinderii France Télécom va produce pe deplin efectele conferind, în plus, un avantaj întreprinderii France Télécom în raport cu concurenții săi. Astfel, ajutorul nu va putea să fie justificat decât prin supunerea France Télécom la plata unei contribuții liberatorii calculate la o rată care asigură o echitate concurențială reală. Astfel, dacă ar rămâne neschimbate dispozițiile legii din 1990 astfel cum a fost modificată prin legea din 1996, precum și dispozițiile de reglementare derivate în vigoare care prevăd că rata contribuției liberatorii este calculată astfel încât să egalizeze nivelurile cotizațiilor sociale și fiscale obligatorii impuse pe salarii între France Télécom și celelalte întreprinderi din sectorul telecomunicațiilor care sunt supuse dreptului comun al prestațiilor sociale, limitând calculul la riscurile care sunt comune salariaților de drept privat și funcționarilor de stat, ajutorul acordat France Télécom până la dispariția obligațiilor financiare asumate de statul francez în locul întreprinderii France Télécom în temeiul legii din 1996 nu ar satisface principiul proporționalității.

(188)

Pentru a satisface criteriul de conformitate cu interesul comun prevăzut de articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, compatiblitatea ajutorului necesită, prin urmare, respectarea condițiilor menționate în prezenta decizie.

(189)

În consecință, este necesar ca Republica Franceză să modifice dispozițiile legislative și de reglementare în vigoare pentru a stabili, calcula și preleva contribuția liberatorie care trebuie plătită de către France Télécom, astfel încât să egalizeze nivelurile cotizațiilor sociale și fiscale obligatorii impuse pe salarii între France Télécom și celelalte întreprinderi din sectorul telecomunicațiilor care sunt supuse dreptului comun al prestațiilor sociale. În plus, este neccesar ca modurile și parametrii de calcul să fie stabiliți în mod transparent și obiectiv, să poată face obiectul unor controale și să poată fi contestați.

(190)

De asemenea, Republica Franceză ar trebui, în momentul calculării ratei contribuției liberatorii, să egalizeze efectiv nivelul cotizațiilor sociale și fiscale obligatorii impuse pe salarii între France Télécom și celelalte întreprinderi din sectorul telecomunicațiilor care sunt supuse dreptului comun al prestațiilor sociale luând în considerare, de asemenea, riscurile care nu sunt comune salariaților de drept privat și funcționarilor angajați de France Télécom.

(191)

În observațiile Republicii Franceze detaliate mai amplu în anexele III și V actualizate, autoritățile franceze au făcut estimări cu privire la ceea ce ar constitui rata de contribuție liberatorie care trebuie plătită de France Télécom începând din 1997 (a se vedea tabelul 4) dacă riscurile care nu sunt comune ar fi fost integrate în modul de calcul (denumită în continuare „rata modificată”). Rata modificată integrează în același timp cotizațiile pentru șomaj și contribuțiile la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, care o majorează, și cotizații specifice pe care concurenții France Télécom nu le plătesc, cum ar fi 1 % contribuția de solidaritate și prestațiile în numerar pentru concedii autoasigurate de France Télécom, care o micșorează. Rezultă o rată mai mare cu aproximativ 7 procente decât rata aplicată efectiv la ora actuală.

(192)

O astfel de rată asigură o egalitate concurențială efectivă în raport cu echitatea numai parțială introdusă de legea din 1996, ținând cont de cotizațiile sociale specifice ale France Télécom. Prin urmare, Comisia nu contestă principiile, baza și modalitățile de calcul urmate de Republica Franceză pentru a stabili o rată de contribuție liberatorie modificată care să egalizeze nivelurile cotizațiilor sociale și fiscale obligatorii impuse pe salarii între France Télécom și celelalte întreprinderi din sectorul telecomnicațiilor care sunt supuse dreptului comun al prestațiilor sociale, astfel cum sunt indicate în observațiile actualizate ale Republicii Franceze și descrise și detaliate în anexele III și V la observațiile menționate.

(193)

În consecință, determinarea anuală a ratei care permite egalizarea condițiilor de concurență de către Republica Franceză va trebui să urmeze principiile, baza și modalitățile de calcul a contribuției liberatorii care figurează în observațiile vizate în considerentul 191. În special, rata modificată va integra în același timp cotizațiile pentru șomaj și contribuțiile la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale și cotizațiile sau costurile specifice pe care nu le plătesc concurenții France Télécom, cum ar fi 1 % contribuția de solidaritate și prestațiile în numerar pentru concedii autoasigurate de France Télécom.

(194)

Această egalizare de fapt va asigura o egalitate concurențială efectivă între France Télécom și concurenții săi și va garanta proporționalitatea și compatibilitatea cu piața internă a unui ajutor pus în aplicare în 1996.

(195)

Comisia constată că Republica Franceză a pus în aplicare în mod ilegal un ajutor de stat introdus prin reforma din 1996 a modului de finanțare a pensiilor funcționarilor de stat afiliați France Télécom, încălcând, de la intrarea în vigoare a acesteia, articolul 108 alineatul (3) din TFUE.

(196)

Punerea în aplicare a ajutorului în cauză începând din 1997 a permis o reducere a costurilor sociale anuale suportate de France Télécom. Totuși, acest efect a fost neutralizat cel puțin până în 2010 prin plata contribuției forfetare excepționale prevăzute de reforma respectivă. Neutralizarea justifică faptul că condițiile care ar pune pe un picior de egalitate reală France Télécom și concurenții săi în ceea ce privește cotizațiile și care ar face ajutorul compatibil cu piața internă se aplică începând de la o dată posterioară datei de 31 decembrie 2010 și care rămâne de stabilit.

(197)

Prin urmare, în măsura și cu condiția ca Republica Franceză să ia în considerare, în calcularea contribuției liberatorii datorate de France Télécom, nivelurile cotizațiilor sociale și fiscale obligatorii impuse pe salarii pentru France Télécom și celelalte întreprinderi din sectorul telecomunicațiilor care se supun dreptului comun al prestațiilor sociale ținând cont de riscurile comune și de cele care nu sunt comune salariaților de drept privat și funcționarilor de stat, reforma introdusă de legea din 1996 poate fi declarată compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. Prin urmare, Republica Franceză este obligată să ia măsurile, în special legislative și de reglementare, necesare pentru a îndeplini condiția menționată în prezentul considerent,

(a)

modifică articolul 30 din Legea nr. 90-568 din 2 iulie 1990 privind organizarea serviciului public de poștă și telecomunicații și textele de reglementare sau alte documente adoptate pentru aplicarea acesteia, astfel încât baza de calcul și prelevarea contribuției angajator cu caracter liberatoriu, datorată de France Télécom, să nu fie limitate numai la riscurile comune salariaților de drept privat și funcționarilor de stat, ci să includă și riscurile care nu sunt comune;

(b)

prelevează de la France Télécom, începând din ziua în care valoarea contribuției excepționale impuse prin Legea nr. 96-660 din 26 iulie 1996 capitalizate la rata de actualizare care rezultă din aplicarea comunicării Comisiei privind metoda de stabilire a ratelor de referință și de actualizare aplicabilă în speță egalează valoarea contribuțiilor și costurilor pe care France Télécom ar fi continuat să le plătească în temeiul articolului 30 din Legea nr. 90-568 din 2 iulie 1990 astfel cum a fost adoptată inițial, o contribuție angajator cu caracter liberatoriu calculată după modalitățile precizate la litera (a), luând în considerare riscurile comune și cele care nu sunt comune salariaților de drept privat și funcționarilor de stat.

(a)

asupra evoluției modificărilor dispozițiilor legislative și de reglementare menționate la articolul 2;

(b)

asupra sumelor definitive de compensare și contribuțiilor pentru anul 2011 și asupra celor prevăzute, dacă este cazul, pentru 2012, în ceea ce privește, în special, soldul eventual al sumelor capitalizate din contribuția excepțională;

(c)

asupra valorilor contribuției angajator cu caracter liberatoriu calculate conform modalităților precizate la articolul 2 pentru scadențele următoare, în așteptarea modificării legislației;

(d)

asupra plăților contribuției angajator intervenite după ce sumele din contribuția excepțională impusă prin Legea nr. 96-660 din 26 iulie 1996 capitalizate la rata de actualizare care rezultă din aplicarea comunicării Comisiei privind metoda de stabilire a ratelor de referință și de actualizare aplicabilă în speță au încetat să neutralizeze efectele reformei din 1996.