Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011R0776

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 776/2011 al Comisiei din 2 august 2011 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

JO L 201, 4.8.2011, pp. 10–11 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2011/776/oj

4.8.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 201/10


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 776/2011 AL COMISIEI

din 2 august 2011

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a aceluiași tabel.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 2 august 2011.

Pentru Comisie, pentru președinte

Algirdas ŠEMETA

Membru al Comisiei


(1)   JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)   JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Un aparat pentru gătit, cu dimensiunile aproximative de 31 x 47 x 40 cm și o capacitate de 25 de litri. Acesta prezintă o carcasă din oțel inoxidabil, o placă turnantă, un dispozitiv de protecție pentru copii, butoane de comandă și un ceas.

Aparatul cuprinde:

un cuptor cu microunde prevăzut cu cinci niveluri de putere, cu o putere de ieșire de maxim 900 W, cu un cronometru și cu programe pentru gătit și pentru dezghețare prestabilite, precum și

un grătar cu cuarț cu o putere de ieșire de maxim 1 000  W.

Aparatul este proiectat pentru a găti prin intermediul cuptorului cu microunde. De asemenea, poate coace, rumeni și prăji alimente cu ajutorul grătarului.

8516 50 00

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 3 de la secțiunea XVI, precum și a textului codurilor NC 8516 și 8516 50 00 .

Clasificarea aparatului ca și cuptor cu microunde industrial la codul 8514 este exclusă, dată fiind puterea de ieșire și capacitatea acestuia (a se vedea notele explicative la NC pentru codurile 8514 20 80 ).

Aparatul este o combinație de mașini în sensul notei 3 la secțiunea XVI, deoarece este alcătuit dintr-un cuptor cu microunde clasificat la codul NC 8516 50 00 și un grătar clasificat la codul NC 8516 60 70 .

Având în vedere toate caracteristicele aparatului, cum ar fi puterea de ieșire, nivelurile de putere și numărul de programe, cuptorul cu microunde trebuie considerat ca fiind funcția principală a combinației de mașini.

Prin urmare, aparatul trebuie clasificat la codul NC 8516 50 00 drept cuptor cu microunde.


Top