EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011R0428

Regulamentul (UE) nr. 428/2011 al Comisiei din 27 aprilie 2011 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

JO L 113, 3.5.2011, p. 6–7 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/428/oj

3.5.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 113/6


REGULAMENTUL (UE) NR. 428/2011 AL COMISIEI

din 27 aprilie 2011

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.

(5)

Comitetul Codului vamal nu a emis un aviz în termenul stabilit de președintele său,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a aceluiași tabel.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 aprilie 2011.

Pentru Comisie, pentru președinte

Algirdas ŠEMETA

Membru al Comisiei


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

1.

Un aparat alimentat cu baterii, de formă cilindrică, cu dimensiuni de aproximativ 21 cm în înălțime, 9 cm în diametru și cu greutatea de aproximativ 310 g (denumit „dozator de aerosoli”), conceput pentru a fi utilizat împreună cu o doză de aerosoli care poate fi înlocuită.

Aparatul cuprinde:

un sistem electromecanic de activare a mecanismului de pulverizare al dozei de aerosoli;

un senzor și butoane de activare a sistemului electromecanic; și

o carcasă din plastic cu o deschidere care permite dispersia de aerosoli când este activat sistemul electromecanic.

Atunci când este echipat cu doza de aerosoli, aparatul poate împrospăta aerul într-un spațiu limitat în interiorul unei clădiri prin pulverizarea unor cantități mici de parfum, fie în momentul în care senzorul detectează prezența unei persoane, fie la intervale regulate prestabilite.

8509 80 00

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 3 litera (b) de la capitolul 85, precum și pe baza textului codurilor NC 8509 și 8509 80 00.

Dat fiind că aparatul în sine nu proiectează, nu dispersează și nu pulverizează, ci doar activează mecanismul de pulverizare al dozei de aerosoli, clasificarea sa la poziția 8424 este exclusă.

Aparatul este un aparat electromecanic cu motor încorporat, clasificat la poziția 8509, de tipul celor utilizate în mod obișnuit în scopuri casnice.

În consecință, acesta trebuie clasificat la poziția NC 8509 80 00.

2.

Ansamblu ambalat pentru vânzarea cu amănuntul, compus din:

un dispozitiv electromecanic (denumit „dozator de aerosoli”); și

o doză de aerosoli care poate fi înlocuită.

„Dozatorul de aerosoli” este un aparat alimentat cu baterii, de formă cilindrică, cu dimensiuni de aproximativ 21 cm în înălțime, 9 cm în diametru și cu greutatea de aproximativ 310 g, care cuprinde:

un sistem electromecanic de activare a mecanismului de pulverizare al dozei de aerosoli;

un senzor și butoane de activare a sistemului electromecanic; și

o carcasă din plastic cu o deschidere care permite dispersia de aerosoli când este activat sistemul electromecanic.

Doza de aerosoli conține un preparat parfumat, pentru odorizarea încăperilor, clasificat la poziția NC 3307 49 00.

Atunci când este echipat cu doza de aerosoli, dozatorul de aerosoli poate împrospăta aerul într-un spațiu limitat în interiorul unei clădiri prin pulverizarea unor cantități mici de parfum, fie în momentul în care senzorul detectează prezența unei persoane, fie la intervale regulate prestabilite.

Doza de aerosoli este un produs consumabil care, după golire, poate fi înlocuită cu o altă doză de aerosoli cu aceleași dimensiuni.

8509 80 00

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1, 3 litera (b) și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 3 litera (b) de la capitolul 85, precum și pe baza textului codurilor NC 8509 și 8509 80 00.

Componenta care conferă ansamblului caracterul său esențial este dozatorul de aerosoli, deoarece acesta este utilizat permanent, în timp ce doza de aerosoli trebuie înlocuită după golire.

Dat fiind că aparatul în sine nu proiectează, nu dispersează și nu pulverizează, ci doar activează mecanismul de pulverizare al dozei de aerosoli, clasificarea sa la poziția 8424 este exclusă.

Aparatul este un aparat electromecanic cu motor încorporat, clasificat la poziția 8509, de tipul celor utilizate în mod obișnuit în scopuri casnice.

În consecință, ansamblul trebuie clasificat la poziția NC 8509 80 00.


Top