Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011R0059

Regulamentul (UE) nr. 59/2011 al Comisiei din 25 ianuarie 2011 privind deschiderea și modul de gestionare ale unor contingente tarifare din Uniune pentru vinurile originare din Republica Serbia

JO L 22, 26.1.2011, pp. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2020; abrogat prin 32020R1987 a se vedea articolul 4

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/59/oj

26.1.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 22/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 59/2011 AL COMISIEI

din 25 ianuarie 2011

privind deschiderea și modul de gestionare ale unor contingente tarifare din Uniune pentru vinurile originare din Republica Serbia

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1), în special articolul 144 alineatul (1) coroborat cu articolul 4,

întrucât:

(1)

Acordul de stabilizare și de asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte (denumit în continuare „Acordul de stabilizare și de asociere”), semnat la 29 aprilie 2008, se află în curs de ratificare.

(2)

Acordul interimar privind comerțul și aspectele legate de comerț între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „Acordul interimar”), aprobat prin Decizia 2010/36/CE a Consiliului (3) la 29 aprilie 2008, prevede implementarea anticipată a dispozițiilor privind comerțul și aspectele legate de comerț din Acordul de stabilizare și de asociere.

(3)

În conformitate cu Acordul interimar și cu Acordul de stabilizare și de asociere, vinurile originare din Serbia pot fi importate în Uniunea Europeană, în limitele contingentelor tarifare din Uniune și cu condiția să nu acorde nicio subvenție la export pentru exporturile acestor cantități de către Serbia, cu taxe vamale zero.

(4)

Comisia trebuie să adopte măsuri de punere în aplicare pentru deschiderea și gestionarea acestor contingente tarifare din Uniune.

(5)

Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (4) a stabilit regulile de gestionare a contingentelor tarifare destinate a fi utilizate în ordinea cronologică a datelor de acceptare a declarațiilor vamale.

(6)

Trebuie acordată o atenție deosebită garantării faptului că toți importatorii din Uniune beneficiază de acces echitabil și continuu la contingentele tarifare și că taxele vamale zero prevăzute pentru contingentele respective se aplică fără întrerupere tuturor importurilor produselor în cauză în toate statele membre, până la epuizarea contingentelor. Pentru a se asigura eficiența gestionării comune a contingentelor respective, nimic nu trebuie să împiedice autorizarea statelor membre de a extrage din volumele contingentare cantitățile necesare corespunzătoare importurilor efective. Comunicarea între statele membre și Comisie trebuie să se realizeze, pe cât posibil, pe cale electronică.

(7)

Prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 februarie 2010, data intrării în vigoare a Acordului interimar, și să continue a se aplica și după data intrării în vigoare a Acordului de stabilizare și de asociere.

(8)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Se deschide un contingent tarifar cu taxe vamale zero pentru vinurile originare din Republica Serbia importate în Uniunea Europeană, astfel cum se precizează în anexă.

(2)   Taxa vamală zero se aplică sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții:

(a)

vinurile importate sunt însoțite de o dovadă a originii, în conformitate cu Protocolul 2 la Acordul interimar și la Acordul de stabilizare și de asociere;

(b)

vinurile importante nu beneficiază de subvenții la export.

Articolul 2

Contingentul tarifar menționat la articolul 1 este gestionat de Comisie, în conformitate cu articolele 308a, 308b și 308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.

Articolul 3

Statele membre și Comisia colaborează îndeaproape pentru a asigura respectarea dispozițiilor prezentului regulament.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 1 februarie 2010.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 ianuarie 2011.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)   JO L 28, 30.1.2010, p. 2.

(3)   JO L 28, 30.1.2010, p. 1.

(4)   JO L 253, 11.10.1993, p. 1.


ANEXĂ

Contingente tarifare pentru vinurile originare din Republica Serbia importate în Uniunea Europeană

Nr. de ordine

Cod NC (1)

Extensie TARIC

Descriere

Volum contingentar anual (în hl) (2)

Taxe contingentare

09.1526

2204 10 93

 

Vinuri spumoase de calitate, altele decât șampanie sau Asti spumante; alte vinuri din struguri proaspeți, în recipiente cu conținut maximum de 2 litri

De la 1 februarie 2010 până la 31 decembrie 2010:

53 000  hl.

De la 1 ianuarie 2011 până la 31 decembrie 2011 și anii următori:

53 000  hl

Scutire

2204 10 94

 

2204 10 96

 

2204 10 98

 

2204 21 06

 

2204 21 07

 

2204 21 08

 

2204 21 09

 

ex 2204 21 93

19, 29, 31, 41 și 51

ex 2204 21 94

19, 29, 31, 41 și 51

2204 21 95

 

ex 2204 21 96

11, 21, 31, 41 și 51

2204 21 97

 

ex 2204 21 98

11, 21, 31, 41 și 51

09.1527

2204 29 10

 

Alte vinuri din struguri proaspeți, în recipiente cu un conținut peste 2 l

De la 1 februarie 2010 până la 31 decembrie 2010:

10 000  hl.

De la 1 ianuarie 2011 până la 31 decembrie 2011 și anii următori:

10 000  hl

Scutire

2204 29 93

 

ex 2204 29 94

11, 21, 31, 41 și 51

2204 29 95

 

ex 2204 29 96

11, 21, 31, 41 și 51

2204 29 97

 

ex 2204 29 98

11, 21, 31, 41 și 51


(1)  Fără a aduce atingere normelor de interpretare a Nomenclaturii combinate, se consideră că formularea descrierii mărfurilor are cel mult o valoare indicativă, regimul preferențial fiind determinat, în cadrul prezentei anexe, de sfera de aplicare a codurilor NC. Atunci când codul NC este precedat de „ex”, regimul preferențial este determinat de domeniul de aplicare a codului NC și de descrierea corespunzătoare acestuia, luate în considerare împreună.

(2)  La cererea uneia dintre părți, se pot organiza consultări pentru adaptarea contingentelor prin transferarea cantităților de la contingentul aplicabil poziției ex 2204 29 (număr de ordine 09.1527) la contingentul aplicabil pozițiilor ex 2204 10 și ex 2204 21 (număr de ordine 09.1526).


Top