Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010R0581

Regulamentul (UE) nr. 581/2010 al Comisiei din 1 iulie 2010 privind termenele maxime pentru descărcarea datelor relevante din unitățile montate pe vehicule și din cardurile conducătorilor auto (Text cu relevanță pentru SEE )

JO L 168, 2.7.2010, p. 16–16 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/581/oj

2.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 168/16


REGULAMENTUL (UE) NR. 581/2010 AL COMISIEI

din 1 iulie 2010

privind termenele maxime pentru descărcarea datelor relevante din unitățile montate pe vehicule și din cardurile conducătorilor auto

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului (1), în special articolul 10 alineatul (5) litera (c),

întrucât:

(1)

Este necesară descărcarea periodică a datelor înregistrate pe unitățile montate pe vehicule și pe cardurile conducătorilor auto pentru a permite un control eficace al respectării de către conducătorii auto și de către întreprinderile de transport rutier a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 referitoare la timpul de conducere și la perioadele de odihnă.

(2)

Prin stabilirea termenului maxim pentru descărcarea datelor relevante din unitățile montate pe vehicule și din cardurile conducătorilor auto, se va realiza armonizarea în continuare a condițiilor pentru transportatorii rutieri pe teritoriul Uniunii.

(3)

Pentru calculul termenelor maxime pentru descărcarea datelor, trebuie luate în considerare doar zilele în care există activități înregistrate.

(4)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (2) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în conformitate cu prezentul regulament.

(5)

Pentru a ușura sarcinile administrative ale întreprinderilor, este oportună definirea datelor relevante care trebuie descărcate.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului (3),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Prezentul regulament stabilește termenele maxime în care trebuie descărcate datele relevante din unitățile montate pe vehicule și din cardurile conducătorilor auto în sensul articolului 10 alineatul (5) litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.

(2)   În sensul prezentului regulament, prin „date relevante” se înțelege orice date înregistrate de tahograful digital, altele decât datele detaliate referitoare la viteza vehiculului.

(3)   Termenul maxim de descărcare a datelor relevante nu trebuie să depășească:

(a)

90 de zile pentru datele din unitatea montată pe vehicul;

(b)

28 de zile pentru datele din cardul conducătorului auto.

(4)   Datele relevante trebuie descărcate astfel încât să nu existe pierderi de date.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Regulamentul se aplică din a nouăzecea zi de la data publicării.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre, în conformitate cu tratatele.

Adoptat la Bruxelles, 1 iulie 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 102, 11.4.2006, p. 1.

(2)   JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(3)   JO L 370, 31.12.1985, p. 8.


Top