Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010R0163

    Regulamentul (UE) nr. 163/2010 al Comisiei din 9 februarie 2010 de stabilire pentru anul 2009 a listei Prodcom de produse industriale prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 3924/91 al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

    JO L 54, 4.3.2010, p. 1–273 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/163/oj

    4.3.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 54/1


    REGULAMENTUL (UE) NR. 163/2010 AL COMISIEI

    din 9 februarie 2010

    de stabilire pentru anul 2009 a „listei Prodcom” de produse industriale prevăzută în Regulamentul (CEE) nr. 3924/91 al Consiliului

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3924/91 al Consiliului din 19 decembrie 1991 privind organizarea unei anchete comunitare asupra producției industriale (1), în special articolul 2 alineatul (6),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CEE) nr. 3924/91 impune statelor membre să realizeze o anchetă comunitară asupra producției industriale.

    (2)

    Ancheta asupra producției industriale trebuie să se bazeze pe o listă de produse care să identifice producția industrială ce trebuie analizată.

    (3)

    O listă de produse este necesară pentru a permite alinierea între statistica de producție și statistica de comerț exterior și pentru a permite o comparație cu nomenclatura comunitară a produselor CPA.

    (4)

    Lista produselor cerută de Regulamentul (CEE) nr. 3924/91 și denumită „lista Prodcom” este comună tuturor statelor membre și este necesară pentru a compara datele între statele membre.

    (5)

    Lista Prodcom trebuie actualizată și, prin urmare, este necesar să se stabilească lista pentru anul 2009.

    (6)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene (2),

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Lista Prodcom pentru anul 2009 este cea stabilită în anexă.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Se aplică de la 1 ianuarie 2009.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 9 februarie 2010.

    Pentru Comisie

    Președintele

    José Manuel BARROSO


    (1)  JO L 374, 31.12.1991, p. 1.

    (2)  JO L 87, 31.3.2009, p.164.


    ANEXA

    PRODCOM

    Descriere

    Trimitere la nomenclatura de comerț exterior pentru anul 2009

    (SA/NC)

    Unitate

    de măsură

    P

    Trimitere la note

    NACE 07.10: Extracția minereurilor feroase

    CPA 07.10.10: Minereuri de fier

    07.10.10.00

    Zăcământ și concentrat de fier (exclusiv pirita calcinată)

    2601.1

    kg

    S

     

    NACE 07.29: Extracția altor minereuri metalifere neferoase

    CPA 07.29.11: Minereuri și concentrate de cupru

    07.29.11.00

    Minereuri de cupru și concentratele lor

    2603

    kg

    S

     

    CPA 07.29.12: Minereuri și concentrate de nichel

    07.29.12.00

    Minereuri de nichel și concentratele lor

    2604

    kg

    S

     

    CPA 07.29.13: Minereuri și concentrate de aluminiu

    07.29.13.00

    Minereuri de aluminiu și concentratele lor

    2606

    kg

    S

     

    CPA 07.29.14: Minereuri și concentrate de metale prețioase

    07.29.14.00

    Minereuri de metale prețioase și concentratele lor

    2616

    kg

    S

     

    CPA 07.29.15: Minereuri și concentrate de plumb, zinc și staniu

    07.29.15.00

    Minereuri și concentrați de plumb, zinc și staniu

    2607 + 2608 + 2609

    kg

    S

     

    CPA 07.29.19: Alte minereuri și concentrate metalice neferoase n.c.a.

    07.29.19.00

    Alte minereuri și concentrați de metale neferoase

    2602 + 2605 + 2610 + 2611 + 2613 + 2614 + 2615 + 2617

    kg

    S

     

    NACE 08.11: Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei

    CPA 08.11.11: Marmură și alte pietre calcaroase pentru ornamente și construcții

    08.11.11.33

    Marmură și travertin, brută sau degroșată

    2515.11

    kg

    T

     

    08.11.11.36

    Marmură și travertin tăiate doar în formă de blocuri dreptunghiulare sau pătrate sau în formă de plăci

    2515.12

    kg

    T

     

    08.11.11.50

    Ecausin și alte pietre calcaroase pentru cioplit sau pentru construcții cu greutate specifică ≥ 2,5

    2515.20

    kg

    T

     

    CPA 08.11.12: Granit, gresie și alte pietre pentru ornamente și construcții

    08.11.12.33

    Granit, brut sau degroșat

    2516.11

    kg

    T

     

    08.11.12.36

    Granit tăiat doar în formă de blocuri dreptunghiulare ( inclusiv pătrate) sau în formă de plăci

    2516.12

    kg

    T

     

    08.11.12.50

    Gresie

    2516.20

    kg

    T

     

    08.11.12.90

    Porfirit, bazalt, cuarțite si alte tipuri de pietre de talie mare sau pentru construcții, semiprelucrate sau tăiate (exclusiv piatra calcaroasă pentru construcții sau monumente cu densitate mai mare sau egală cu 2,5, granit si gresie)

    2506.20 + 2516.90

    kg

    T

     

    CPA 08.11.20: Calcar și gips

    08.11.20.30

    Gips și anhidrit

    2520.10

    kg

    T

     

    08.11.20.50

    Piatră de var și alte roci calcaroase de tipul celor folosite pentru fabricarea varului sau a cimentului (excl. agregatele sfărâmate de var și piatra calcaroasă pentru cioplit)

    2521

    kg

    T

     

    CPA 08.11.30: Cretă și dolomită necalcinată

    08.11.30.10

    Cretă

    2509

    kg

    T

     

    08.11.30.30

    Dolomită, brută, simplu debitată sau tăiată în blocuri sau în plăci în formă pătrată sau dreptunghiulară (excl. dolomita calcinată, aglomerată)

    2518.10

    kg

    T

     

    CPA 08.11.40: Ardezie

    08.11.40.00

    Ardezie, brută, degroșată sau simplu debitată în blocuri sau plăci dreptunghiulare sau pătrate

    2514

    kg

    T

     

    NACE 08.12: Extracția pietrișului și nisipului; extracția argilei și caolinului

    CPA 08.12.11: Nisipuri naturale

    08.12.11.50

    Nisipuri silicioase (nisipuri cuarțoase sau nisipuri industriale)

    2505.10

    kg

    S

     

    08.12.11.90

    Nisipuri pentru construcție cum ar fi nisipurile argiloase; nisipuri caolinice; nisipuri feldspatice (excl. nisipurile silicioase, nisipurile metalifere)

    2505.90

    kg

    S

     

    CPA 08.12.12: Granule, spărturi și praf; pietriș, prundiș

    08.12.12.10

    Prundiș, pietriș, pietre concasate și spărturi, din cele utilizate ca agregate pentru betoane sau pentru pietruirea drumurilor, pentru căile ferate sau alt balast

    2517.10.10

    kg

    S

     

    08.12.12.30

    Pietre concasate, din cele folosite ca agregate, pentru pietruirea drumurilor și pentru alte construcții (excl. prundișul, pietrișul și spărturile)

    2517.10 (.20 +.80)

    kg

    S

     

    08.12.12.50

    Granule, așchii și praf de marmură

    2517.41

    kg

    S

     

    08.12.12.90

    Granule, așchii și praf de travertin, ecausin; granit; porfir; bazalt; gresie și alte pietre pentru cioplit

    2517.49

    kg

    S

     

    CPA 08.12.13: Amestecuri de zgură și deșeuri industriale similare, conținând sau nu pietriș, prundiș, galeți sau cremene pentru construcții

    08.12.13.00

    Amestec de zgură și deșeuri industriale similare, cu prundișincorporat sau nu, pietriș, galeți și cremene pentru utilizare în construcții

    2517.20

    kg

    S

     

    CPA 08.12.21: Caolin și alte argile caoline

    08.12.21.40

    Caolin

    2507.00.20

    kg

    T

     

    08.12.21.60

    Argile caolinice (ball clays și argile plastice)

    2507.00.80

    kg

    T

     

    CPA 08.12.22: Alte argile, andaluzit, disten și silimanit; mulit; pământuri de șamotă și de cărămizi dinas

    08.12.22.10

    Bentonită (smectită sodică și calcică); atapulgită și sepiolită

    2508.10

    kg

    T

     

    08.12.22.30

    Argile refractare

    2508.30

    kg

    T

     

    08.12.22.50

    Argile comune și șisturi pentru construcții (inclusiv pentru cărămizi, plăci, conducte, ciment; excl. bentonita, atapulgita și sepiolita, argilele expandate, caolinul argilos și argilele caolinice)

    2508 [.40 +.50 +.60 +.70]

    kg

    T

     

    NACE 08.91: Extracția mineralelor pentru industria chimică și a îngrășămintelor naturale

    CPA 08.91.11: Calciu natural sau fosfați aluminocalcici naturali

    08.91.11.00

    Fosfați de calciu naturali, fosfați aluminocalcici naturali și cretă fosfatică

    2510

    kg

    T

     

    CPA 08.91.12: Pirite de fier neprăjite; sulf brut sau nerafinat

    08.91.12.00

    Pirite de fier neprăjite; sulf brut sau sulf nerafinat (inclusiv sulf recuperat)

    2502 + 2503.00.10

    kg

    T

     

    CPA 08.91.19: Alte minerale chimice și de fertilizare

    08.91.19.00

    Alte minereuri pentru industria chimică și minereuri folosite ca îngrășăminte

    2511 + 2528 + 2529.2 + 2530[.20 +.90]

    kg

    T

     

    NACE 08.93: Extracția sării

    CPA 08.93.10: Sare și clorură de sodiu pură; apă de mare

    08.93.10.00

    Sare (inclusiv sare denaturată dar excluzând sarea pentru consum uman) și clorura de sodiu pură, sub formă de soluție apoasă sau nu, sau cu adaos de agenți antiaglomeranți sau agenți care asigură o bună fluiditate.

    2501.00 (.31 +.51 +.99)

    kg

    T

     

    NACE 08.99: Alte activități extractive n.c.a.

    CPA 08.99.10: Bitumuri și asfalturi, naturale; asfaltiți și roci asfaltice

    08.99.10.00

    Bitum natural și asfalt natural; asfaltiți și roci asfaltice

    2714.90

    kg

    T

     

    CPA 08.99.21: Pietre prețioase și semiprețioase (exclusiv diamantele industriale), neprelucrate sau simplu tăiate sau degroșate

    08.99.21.00

    Pietre prețioase și semiprețioase (exclusiv diamantele industriale), neprelucrate sau numai tăiate sau semimodelate

    7102 [.10 +.31] + 7103.10

    c/k @

    T

     

    CPA 08.99.22:   Diamante industriale, brute sau tăiate, despicate sau eboșate simplu; piatră ponce; corindon granular; corindon natural, granat natural și alți abrazivi naturali

    08.99.22.00

    Diamante industriale, neprelucrate sau doar tăiate, clivate sau cizelate; piatră ponce; hârtie abrazivă; corindon natural, granat natural și alte abrazive naturale

    2513 + 7102.21

    kg

    T

     

    CPA 08.99.29: Alte minerale

    08.99.29.00

    Alte minereuri

    2504 + 2506.10 + 2512 + 2519 + 2524 + 2525 + 2526 + 2529 [.10 +.30] + 2530.10 + 2621.90

    kg

    T

     

    NACE 10.11: Prelucrarea și conservarea cărnii

    CPA 10.11.11: Carne de bovine, proaspătă sau refrigerată

    10.11.11.40

    Carne de animale proaspătă sau refrigerată în carcase; semicarcase și sferturi nedezosate; de bovine

    0201 [.10 +.20(.20 +.30 +.50)]

    kg

    S

     

    10.11.11.90

    Carne de animale din specia bovine, tranșată, proaspătă sau refrigerată

    0201 [.20.90 +.30]

    kg

    S

     

    CPA 10.11.12: Carne de porcine, proaspătă sau refrigerată

    10.11.12.30

    Carne de animale din specia porcine, proaspătă sau refrigerată în carcase și semicarcase (inclusiv carne proaspătă ambalată cu sare pentru conservare temporară)

    0203.11

    kg

    S

     

    10.11.12.50

    Jamboane proaspete sau refrigerate, spete și părți din acestea, nedezosate (inclusiv carne proaspătă ambalată cu sare pentru conservare temporară)

    0203.12

    kg

    S

     

    10.11.12.90

    Carne de animale din specia porcine, proaspătă sau refrigerată (inclusiv carne proaspătă ambalată cu sare pentru conservare temporară; cu excepția: carcase si semicarcase, jamboane; spete și părți din acestea, nedezosate)

    0203.19

    kg

    S

     

    CPA 10.11.13: Carne de oaie, proaspătă sau refrigerată

    10.11.13.00

    Carne de miel sau de oaie, proaspătă sau refrigerată în carcase; semicarcase și părți din acestea

    0204 [.10 +.2]

    kg

    S

     

    CPA 10.11.14: Carne de capră, proaspătă sau refrigerată

    10.11.14.00

    Carne proaspătă sau refrigerată de caprine

    0204.50 (.1 +.3)

    kg

    S

     

    CPA 10.11.15: Carne de cal și de alte cabaline, proaspătă sau refrigerată

    10.11.15.00

    Carne proaspătă sau refrigerată de cai și alte cabaline

    0205.00.20

    kg

    S

     

    CPA 10.11.20: Organe comestibile de bovine, porcine, ovine, caprine, cal și alte cabaline, proaspete sau refrigerate

    10.11.20.00

    Organe interne comestibile de animale din specia bovină, porcine, ovine, caprine, cai și alte cabaline proaspete sau refrigerate.

    0206 (.10 +.30 +.80)

    kg

    S

     

    CPA 10.11.31: Carne de bovine, congelată

    10.11.31.00

    Carcase congelate; semicarcase; sferturi de bovine

    0202

    kg

    S

     

    CPA 10.11.32: Carne de porcine, congelată

    10.11.32.30

    Carcase și semicarcase congelate din carne de animale din specia porcine

    0203.21

    kg

    S

     

    10.11.32.50

    Jamboane congelate; spete și părți din acestea, nedezosate din carne de animale din specia porcine

    0203.22

    kg

    S

     

    10.11.32.90

    Carne de animale din specia porcine congelată (excl. carcasele și semicarcasele, jamboanele; spetele și părțile din aceastea nedezosate)

    0203.29

    kg

    S

     

    CPA 10.11.33: Carne de oaie, congelată

    10.11.33.00

    Carne de miel sau de oaie congelată în carcase; semicarcase și părți din acestea

    0204 [.30 +.4]

    kg

    S

     

    CPA 10.11.34: Carne de caprine, congelată

    10.11.34.00

    Carne congelată de caprine

    0204.50 (.5 +.7)

    kg

    S

     

    CPA 10.11.35: Carne de cal și de alte cabaline, congelată

    10.11.35.00

    Carne congelată de cai și alte cabaline

    0205.00.80

    kg

    S

     

    CPA 10.11.39: Altă carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate

    10.11.39.10

    Organe interne comestibile congelate de animale din specia bovină, porcine, ovine, caprine, cai și alte cabaline

    0206 (.2 +.4 +.90)

    kg

    S

     

    10.11.39.30

    Carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate (inclusiv iepuri și iepuri de casă, vânat; altele dcât pasăre, bovine și cabaline; porcine; ovine și caprine, picioare de broască)

    0208 [.10 +.30 +.40 +.50 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 10.11.41: Lână provenită din procesul de tăbăcire, nedegresată, inclusiv lână spălată înainte de smulgere

    10.11.41.00

    Lână necardată sau nepieptănată (inclusiv lână spălatăînainte de separarea de piele) (cu excepția lânii tunse)

    5101.19

    kg

    S

     

    CPA 10.11.42: Piei brute întregi de bovine sau de cabaline

    10.11.42.00

    Piei brute întregi, de bovine sau de cabaline

    4101 [.20 +.50]

    p/st

    S

     

    CPA 10.11.43: Alte piei brute de bovine sau de cabaline

    10.11.43.00

    Piei brute de bovine sau de cabaline (cu excepția celor întregi)

    4101.90

    kg

    S

     

    CPA 10.11.44: Piei brute de oaie și miel

    10.11.44.00

    Piei de oi sau miei

    4102

    p/st

    S

     

    CPA 10.11.45: Piei brute de capră și ied

    10.11.45.00

    Piei brute de capre sau iezi dar netăbăcite, proaspete sau conservate

    4103.90.10

    p/st

    S

     

    CPA 10.11.50: Grăsimi de bovine, ovine, caprine și porcine

    10.11.50.40

    Slănină fără părți slabe de carne de porc, proaspătă, refrigerată, congelată, sărată, în saramură sau afumată (excl. cea topită)

    0209.00 (.1 +.30)

    kg

    S

     

    10.11.50.60

    Grăsime și untură de porc; topite

    1501.00.1

    kg

    S

     

    10.11.50.70

    Grăsimi de animale din specia bovine; ovine sau caprine; brute sau topite

    1502

    kg

    S

     

    CPA 10.11.60: Organe crude, necomestibile

    10.11.60.30

    Intestine, vezici și stomacuri de animale; întregi sau bucăți cu excepția celor de pește)

    0504

    kg

    S

     

    10.11.60.90

    Deșeuri de animale; improprii pentru consumul uman (excl. cele de pește, intestinele; vezicile și stomacurile)

    0502 + 0506 + 0507 + 0510 + 0511.99 (.10 +.85)

    kg

    S

     

    NACE 10.12: Prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre

    CPA 10.12.10: Carne de păsări de curte, proaspătă sau refrigerată

    10.12.10.10

    Carne netăiată în bucăți, proaspătă sau refrigerată, de pasăre

    0207.11

    kg

    S

     

    10.12.10.20

    Carne netăiată în bucăți, proaspătă sau refrigerată, de curcan

    0207.24

    kg

    S

     

    10.12.10.30

    Carne netăiată în bucăți, proaspătă sau refrigerată de gâște; rațe și bibilici

    0207.32

    kg

    S

     

    10.12.10.40

    Ficat gras proaspăt sau refrigerat de gâște și rațe

    0207.34

    kg

    S

     

    10.12.10.50

    Bucăți de carne de pasăre, proaspete sau refrigerate

    0207.13 (.10 +.20 +.30 +.40 +.50 +.60 +.70)

    kg

    S

     

    10.12.10.60

    Bucăți de carne de curcan, proaspete sau refrigerate

    0207.26 (.10 +.20 +.30 +.40 +.50 +.60 +.70 +.80)

    kg

    S

     

    10.12.10.70

    Bucăți de carne proaspete sau refrigerate de gâște; rațe și bibilici

    0207.35 (.1 +.2 +.31 +.41 +.5 +.6 +.7)

    kg

    S

     

    CPA 10.12.20: Carne de păsări de curte, congelată

    10.12.20.13

    Carne de pasăre netăiată în bucați, congelată

    0207.12

    kg

    S

     

    10.12.20.15

    Carne de curcan netăiată în bucați, congelată

    0207.25

    kg

    S

     

    10.12.20.17

    Carne netăiată în bucați de gâște, rațe și bibilici, congelată

    0207.33

    kg

    S

     

    10.12.20.53

    Carne de pasăre tăiată în bucați, congelată

    0207.14 (.10 +.20 +.30 +.40 +.50 +.60 +.70)

    kg

    S

     

    10.12.20.55

    Carne de curcan tăiată în bucați, congelată

    0207.27 (.10 +.20 +.30 +.40 +.50 +.60 +.70 +.80)

    kg

    S

     

    10.12.20.57

    Carne de gâște, rațe și bibilici, tăiată în bucați, congelată

    0207.36 (.1 +.2 +.31 +.41 +.5 +.6 +.7)

    kg

    S

     

    10.12.20.80

    Ficat de pasăre congelat

    0207 [.14.91 +.27.91 +.36.8]

    kg

    S

     

    CPA 10.12.30: Grăsimi de păsări de curte

    10.12.30.00

    Grăsime de pasăre

    0209.00.90 + 1501.00.90

    kg

    S

     

    CPA 10.12.40: Organe comestibile de păsări de curte

    10.12.40.20

    Organe de pasăre proaspete sau refrigerate (excl. ficatul gras de gâște și rațe)

    0207 [.13.9 +.26.9 +.35.9]

    kg

    S

     

    10.12.40.50

    Organe de pasăre congelate (excl. ficatul)

    0207 [.14.99 +.27.99 +.36.90]

    kg

    S

     

    CPA 10.12.50: Pene și piei de păsări cu pene

    10.12.50.00

    Piei de păsări cu pene sau puf, pene prelucrate, ….

    6701

    kg

    S

     

    NACE 10.13: Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)

    CPA 10.13.11: Carne tranșată de porc, sărată, uscată sau afumată (bacon și jambon)

    10.13.11.20

    Jamboane, spete și părți din acestea, nedezosate, din carne din specia porcine; sărate; în saramură; uscate sau afumate

    0210.11

    kg

    S

     

    10.13.11.50

    Piept de porc și părți din acesta; sărate; în saramură; uscate sau afumate

    0210.12

    kg

    S

     

    10.13.11.80

    Carne de porc sărată; în saramură; uscată sau afumată(inclusiv bacon, ¾ părți /mijloc, partea anterioară, bucăți din aceasta; excl. jamboanele, spinările și părțile din acestea nedezosate, stomacul și părțile din acesta)

    0210.19

    kg

    S

     

    CPA 10.13.12: Carne de bovine, sărată, uscată sau afumată

    10.13.12.00

    Carne din specia bovine sărată; în saramură; uscată sau afumată

    0210.20

    kg

    S

     

    CPA 10.13.13:   Alte cărnuri și organe comestibile, sărate, în saramură, uscate sau afumate (exclusiv carnea de porcine și de bovine); făină și pudră, comestibile, de carne sau de organe

    10.13.13.00

    Carne sărată; în saramură; uscată sau afumată; făinăcomestibilă și pudră de carne sau de organe comestibile (excl. carnea de porc; de bovine sărată; în saramură; uscatăsau afumată)

    0210.9

    kg

    S

     

    CPA 10.13.14: Cârnați și produse similare din carne, organe comestibile sau sânge

    10.13.14.30 z

    Cârnați și produse similare din ficat și preparate alimentare bazate pe acestea (cu excepția alimentelor și preparatelor alimentare)

    1601.00.10a

    kg

    S

     

    10.13.14.60 z

    Cârnați și produse similare din carne, organe sau sânge și preparate alimentare bazate pe acestea (cu excepția cârnaților din ficat și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1601.00.9a

    kg

    S

     

    CPA 10.13.15:   Alte sortimente de carne, organe comestibile sau sânge preparate și conservate, cu excepția cărnii și a preparatelor alimentare din organe comestibile

    10.13.15.05 z

    Preparate sau conserve din ficat de gâscă sau rață (cu excepția cârnaților și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1602.20.10a

    kg

    S

     

    10.13.15.15 z

    Preparate sau conserve din ficat provenind de la alte animale (cu excepția cârnaților și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1602.20.90a

    kg

    S

     

    10.13.15.25 z

    Preparate sau conserve din carne sau organe de curcan (cu excepția cârnaților, preparatelor alimentare pe bază de ficat și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1602.31a

    kg

    S

     

    10.13.15.35 z

    Alte preparate sau conserve de carne de pasăre de curte (cu excepția cârnaților, preparatelor din ficat și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1602 [.32 +.39]a

    kg

    S

     

    10.13.15.45 z

    Preparate și conserve din carne de porcine: jamboane și părți din acestea (cu excepția alimentelor și a preparatelor alimentare)

    1602.41a

    kg

    S

     

    10.13.15.55 z

    Preparate și conserve din carne de porcine: spete și părți din acestea (cu excepția alimentelor și a preparatelor alimentare)

    1602.42a

    kg

    S

     

    10.13.15.65 z

    Preparate sau conserve din carne, organe și amestecuri din carne de animale domestice din specia porcină, care conțin < 40 % carne sau organe de orice fel și grăsimi de orice fel (cu excepția cârnaților și a produselor similare, preparatelor omogenizate, preparatelor din ficat și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1602.49.50a

    kg

    S

     

    10.13.15.75 z

    Alte preparate sau conserve din carne, sau din organe și amestecuri din carne de porcine, inclusiv amestecuri (cu excepția cârnaților și produselor similare, a preparatelor omogenizate, a preparatelor din ficat și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1602.49 (.1 +.30 +.90)a

    kg

    S

     

    10.13.15.85 z

    Preparate sau conserve din carne sau organe de animale din specia bovină (cu excepția cârnaților și a produselor similare, a preparatelor omogenizate, a preparatelor din ficat și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1602.50a

    kg

    S

     

    10.13.15.95 z

    Alte preparate sau conserve din carne sau organe, inclusiv sânge (cu excepția cârnaților și a produselor similare, a preparatelor omogenizate, a preparatelor din ficat și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1602.90a

    kg

    S

     

    CPA 10.13.16: Făină, pudră sau pelete de carne improprii consumului uman; jumări

    10.13.16.00

    Făină, pudră și aglomerate sub formă de pelete din carne sau organe, improprii alimentației umane; jumări

    2301.10

    kg

    S

     

    CPA 10.13.91: Gătitul și alte servicii de preparare pentru obținerea produselor din carne

    10.13.91.00

    Alte servicii de preparare și bucătărie pentru producția de carne

    l

     

    NACE 10.20: Prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor

    CPA 10.20.11: Fileuri de pește și altă carne de pește (tocată sau nu), proaspătă sau refrigerată

    10.20.11.00

    Fileuri de pește și carne de pește, proaspete sau refrigerate, dezosate

    0304.1

    kg

    S

     

    CPA 10.20.12: Ficat, icre și lapți de pește, proaspeți sau refrigerați

    10.20.12.00

    Ficat, icre și lapți de pește, proaspeți sau refrigerați

    0302.70

    kg

    S

     

    CPA 10.20.13: Pește, congelat

    10.20.13.30

    Pește de mare, întreg, congelat

    0303 - 0303 [.79.1 +.80]

    kg

    S

     

    10.20.13.60

    Pește de apă dulce, întreg, congelat

    0303.79.1

    kg

    S

     

    CPA 10.20.14: Fileuri de pește, congelate

    10.20.14.00

    Fileuri de pește congelate

    0304.2

    kg

    S

     

    CPA 10.20.15: Carne de pește (tocată sau nu), congelată

    10.20.15.00

    Carne de pește congelată, dezosată (excl. fileurile)

    0304.9

    kg

    S

     

    CPA 10.20.16: Ficat, icre și lapți de pește, congelați

    10.20.16.00

    Ficat, icre și lapți de pește, congelați

    0303.80

    kg

    S

     

    CPA 10.20.21: Fileuri de pește, uscate, sărate sau în saramură, dar nu afumate

    10.20.21.00

    Fileuri de pește; uscate; sărate sau în saramură; dar neafumate

    0305.30

    kg

    S

     

    CPA 10.20.22: Ficat, icre și lapți de pește, uscați, afumați, sărați sau în saramură; făină, pudră și pelete de pește, proprii alimentației umane

    10.20.22.00

    Făină, pudră și aglomerate sub formă de pelete de pește, proprii alimentației umane; ficat, icre și lapți de pește; uscate; afumate; sărate sau în saramură

    0305 [.10 +.20]

    kg

    S

     

    CPA 10.20.23: Pește, uscat, sărat sau nu, sau în saramură

    10.20.23.00

    Pește uscat; chiar sărat sau nu; pește; sărat dar neuscat; pește în saramură (excl. fileurile, afumate)

    0305 [.5 +.6]

    kg

    S

     

    CPA 10.20.24: Pește, inclusiv fileuri, afumat

    10.20.24.20

    Somoni afumați de Pacific, Atlantic și de Dunăre (inclusiv fileuri)

    0305.41

    kg

    S

     

    10.20.24.50

    Heringi afumați (inclusiv fileuri)

    0305.42

    kg

    S

     

    10.20.24.80

    Pește afumat (inclusiv fileuri) (excl. somonii și heringii de Pacific, Atlantic și de Dunăre)

    0305.49

    kg

    S

     

    CPA 10.20.25: Pește, altfel preparat sau conservat, cu excepția preparatelor alimentare din pește

    10.20.25.10 z

    Preparate sau conserve din somoni, întregi sau în bucăți (cu excepția produselor tocate și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.11a

    kg

    S

     

    10.20.25.20 z

    Preparate sau conserve din heringi, întregi sau în bucăți (cu excepția produselor tocate și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.12a

    kg

    S

     

    10.20.25.30 z

    Preparate sau conserve din sardine, sardinele, brisling și șproturi, întregi sau în bucăți (cu excepția produselor tocate și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.13a

    kg

    S

     

    10.20.25.40 z

    Preparate sau conserve din toni, pești săritori și pălămide, întregi sau în bucăți (cu excepția produselor tocate și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.14a

    kg

    S

     

    10.20.25.50 z

    Preparate sau conserve din scrumbii, întregi sau în bucăți (cu excepția produselor tocate și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.15a

    kg

    S

     

    10.20.25.60 z

    Preparate sau conserve din hamsii, întregi sau în bucăți (cu excepția produselor tocate și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.16a

    kg

    S

     

    10.20.25.70 z

    Fileuri de pește, în aluat sau pesmet, inclusiv batoane de pește (cu excepția alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.19.91a

    kg

    S

     

    10.20.25.80 z

    Alte preparate sau conserve din pește, întregi sau în bucăți (cu excepția produselor tocate și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.19 (.10 +.3 +.50 +.92 +.93 +.94 +.95 +.98)a

    kg

    S

     

    10.20.25.90 z

    Preparate sau conserve din pește (cu excepția celor întregi sau în bucăți și a alimentelor și preparatelor alimentare)

    1604.20a

    kg

    S

     

    CPA 10.20.26: Caviar și înlocuitori ai caviarului

    10.20.26.30

    Caviar (icre de sturion)

    1604.30.10

    kg

    S

     

    10.20.26.60

    Înlocuitori de caviar

    1604.30.90

    kg

    S

     

    CPA 10.20.31: Crustacee, congelate

    10.20.31.00

    Crustacee congelate; făină congelată; pudră și aglomerate sub formă de pelete de crustacee, proprii alimentației umane

    0306.1

    kg

    S

     

    CPA 10.20.32: Moluște, congelate, uscate, sărate sau în saramură, afumate

    10.20.32.00

    Moluște (stridii, midii, sepii, calamari și caracatițe), congelate, uscate, afumate, sărate sau în saramură

    0307 [.29 +.39 +.49 +.59]

    kg

    S

     

    CPA 10.20.33: Alte nevertebrate acvatice, congelate, uscate, sărate sau în saramură, afumate

    10.20.33.00

    Alte nevertebrate acvatice (pești vărgați, meduze etc), congelate, uscate, afumate, sărate sau în saramură; făină, pudră și pelete de nevertebrate acvatice altele decât crustaceele, proprii alimentației umane, congelate, uscate, afumate, sărate sau în saramură

    0307.99

    kg

    S

     

    CPA 10.20.34: Crustacee, altfel preparate sau conservate; moluște și alte nevertebrate acvatice, altfel preparate sau conservate

    10.20.34.00 z

    Crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice, preparate sau conservate (excl. cele refrigerate, congelate, uscate, sărate sau în saramură, crustacee, în carapace, preparate prin aburi sau fierbere) (cu excepția alimentelor și preparatelor alimentare)

    1605a

    kg

    S

     

    CPA 10.20.41: Făină, praf sau pelete de pește, crustacee, moluște sau alte nevertebrate acvatice, improprii consumului uman

    10.20.41.00

    Făină, pudră și aglomerate sub formă de pelete de pește sau crustacee; moluște sau alte nevertebrate acvatice; improprii alimentației umane

    2301.20

    kg

    S

     

    CPA 10.20.42: Alte produse necomestibile din pește, crustacee, moluște sau alte nevertebrate acvatice

    10.20.42.00

    Produse din pește (inclusiv deșeuri de pește; cu excepția oaselelor de balenă și părului de oase de balenă, coralilor și materialelor similare, scoicilor și carapacelor, neprelucrate sau simplu preparate/bureților naturali)

    0511.91

    kg

    S

     

    NACE 10.31: Prelucrarea și conservarea cartofilor

    CPA 10.31.11: Cartofi, congelați

    10.31.11.10

    Cartofi congelați, nepreparați sau preparați prin aburi sau fierbere în apă

    0710.10

    kg

    S

     

    10.31.11.30

    Cartofi congelați; preparați sau conservați (inclusiv cartofi gătiți sau gătiți parțial în ulei si apoi congelați; excl. cei în oțet sau acid acetic)

    2004.10

    kg

    S

     

    CPA 10.31.12: Cartofi deshidratați, tăiați sau nu, dar nepreparați altfel

    10.31.12.00

    Cartofi deshidradați, tăiați sau nu în felii dar nepreparați în alt mod

    0712.90.05

    kg

    S

     

    CPA 10.31.13: Cartofi deshidratați sub formă de făină, pudră, granule sau pelete

    10.31.13.00

    Cartofi deshidratați sub formă de făină; pudră; fulgi; granule și pelete

    1105

    kg

    S

     

    CPA 10.31.14: Cartofi preparați sau conservați

    10.31.14.30

    Cartofi preparați sau conservați sub formă de făină; pudrăsau fulgi (excl. cei congelați, uscați, sub formă de griș, în oțet sau acid acetic)

    2005.20.10

    kg

    S

     

    10.31.14.60

    Cartofi preparați sau conservați (inclusiv sub formă de griș; excl. cei congelați, uscați, în oțet sau acid acetic, sub formă de făină, pudră sau fulgi)

    2005.20 (.20 +.80)

    kg

    S

     

    NACE 10.32: Fabricarea sucurilor de fructe și legume

    CPA 10.32.11: Suc de roșii

    10.32.11.00

    Suc de roșii, nefermentat, fără adaos de alcool

    2009.50

    l @

    S

     

    CPA 10.32.12: Suc de portocale

    10.32.12.10

    Suc de portocale, nefermentat, fără adaos de alcool, neconcentrat, congelat

    2009.11.9

    kg

    S

     

    10.32.12.20

    Suc de portocale, nefermentat, fără adaos de alcool, neconcentrat, necongelat

    2009 [.12 +.19.9]

    l @

    S

     

    10.32.12.30

    Suc de portocale

    2009 [.11.1 +.19.1]

    l @

    S

     

    CPA 10.32.13: Suc de grapefrut

    10.32.13.00

    Suc de grapefruit

    2009.2

    l @

    S

     

    CPA 10.32.14: Suc de ananas

    10.32.14.00

    Suc de ananas

    2009.4

    l @

    S

     

    CPA 10.32.15: Suc de struguri

    10.32.15.00

    Suc de struguri (inclusiv mustul de struguri)

    2009.6

    l @

    S

     

    CPA 10.32.16: Suc de mere

    10.32.16.00

    Suc de mere

    2009.7

    l @

    S

     

    CPA 10.32.17: Amestecuri de sucuri de fructe și legume

    10.32.17.00

    Amestec de sucuri de fructe și de legume

    2009.90

    l @

    S

     

    CPA 10.32.19: Alte sucuri de fructe sau de legume

    10.32.19.10

    Suc neconcentrat dintr-un singur fruct de citrice (excl. cel de portocale și grapefruit)

    2009 [.31 +.39 (.3 +.5 +.9)]

    l @

    S

     

    10.32.19.20

    Suc neconcentrat dintr-un singur fruct/o singură legumă, nefermentat și fără adaos de alcool excl. sucul de portocale, grapefruit, ananas, tomate, struguri si mere)

    2009.80 (.50 +.6 +.7 +.8 +.9)

    l @

    S

     

    10.32.19.30

    Alte sucuri de fructe sau legume

    2009 [.39.1 +.80 (.1 +.3)

    l @

    S

     

    NACE 10.39: Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor n.c.a.

    CPA 10.39.11: Legume, congelate

    10.39.11.00

    Legume congelate și amestecuri de legume; nefierte sau fierte în apă sau în abur (excl. cartofii)

    0710 [.2 +.30 +.40 +.80 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 10.39.12: Legume conservate provizoriu

    10.39.12.00

    Legume conservate provizoriu; cu gaz sulfuros, în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții care asigură conservarea lor; dar improprii consumului alimentar în această stare

    0711

    kg

    S

     

    CPA 10.39.13: Legume deshidratate

    10.39.13.30

    Ceapă uscată, întreagă, tăiată felii sau bucăți sau pudră, dar nepreparată altfel

    0712.20

    kg

    S

     

    10.39.13.50

    Ciuperci uscate și trufe, întregi, tăiate felii sau bucăți sau pudră, dar nepreparate altfel

    0712.3

    kg

    S

     

    10.39.13.90

    Legume uscate, cu excepția cartofilor; ceapă, ciuperci și trufe; și amestecuri de legume; întregi; tăiate felii sau bucăți sau pudră, dar nepreparate altfel

    0712.90 (.1 +.30 +.50 +.90)

    kg

    S

     

    CPA 10.39.15: Fasole conservată, dar nu în oțet sau acid acetic, cu excepția preparatelor alimentare pe bază de legume

    10.39.15.00 z

    Fasole, conservată altfel decât în oțet sau acid acetic, cu excepția felurilor de mâncare vegetale preparate

    2005.5a

    kg

    S

     

    CPA 10.39.16: Mazăre conservată, dar nu în oțet sau acid acetic, cu excepția preparatelor alimentare pe bază de legume

    10.39.16.00 z

    Mazăre, conservată altfel decât în oțet sau acid acetic, cu excepția felurilor de mâncare vegetale preparate

    2005.40a

    kg

    S

     

    CPA 10.39.17:   Alte legume (cu excepția cartofilor) conservate, dar nu în oțet sau acid acetic, cu excepția preparatelor alimentare pe bazăde legume

    10.39.17.10 z

    Roșii conservate, întregi sau bucăți (exclusiv felurile de mâncare preparate din legume și roșii conservate în oțet sau acid acetic)

    2002.10a

    kg

    S

     

    10.39.17.21

    Piure și pastă de tomate neconcentrate

    2002.90.1

    kg

    S

     

    10.39.17.25

    Piure și pastă de tomate concentrate

    2002.90 (.3 +.9)

    kg

    S

     

    10.39.17.30 z

    Ciuperci și trufe preparate sau conservate (exclusiv felurile de mâncare preparate din legume și ciuperci și trufe uscate, congelate sau conservate în oțet sau acid acetic)

    2003a

    kg

    S

     

    10.39.17.40 z

    Legume și amestecuri de legume congelate (exclusiv felurile de mâncare preparate din legume, legume congelate și din amestecuri de legume nepreparate sau preparate în abur sau în apă fiartă sau conservate în oțet sau acid acetic)

    2004.90a

    kg

    S

     

    10.39.17.50 z

    Varză acră conservată (exclusiv feluri de mâncare preparate din legume și din varză acră uscată, congelată sau conservată în oțet sau acid acetic)

    2005.99.60a

    kg

    S

     

    10.39.17.60 z

    Sparanghel conservat (exclusiv felurile de mâncare preparate din legume și din sparanghel uscat, congelat sau conservat în oțet sau acid acetic)

    2005.60a

    kg

    S

     

    10.39.17.70 z

    Măsline preparate sau conservate (exclusiv felurile de mâncare preparate din legume și din măsline uscate, congelate sau conservate în oțet sau acid acetic)

    2005.70a

    kg

    S

     

    10.39.17.80 z

    Porumb dulce preparat sau conservat (exclusiv felurile de mâncare preparate din legume și porumb dulce uscat, congelat sau conservat în oțet sau acid acetic)

    2005.80a

    kg

    S

     

    10.39.17.90 z

    Legume și amestec de legume (exclusiv felurile de mâncare preparate din legume și din legume congelate și din amestecuri de legume)

    2005 [.91 +.99 (.10 +.20 +.30 +.40 +.50 +.90)]a

    kg

    S

     

    CPA 10.39.18:   Legume (cu excepția cartofilor), fructe, fructe cu coajă lemnoasă și alte părți comestibile de plante, preparate sau conservate în oțet sau acid acetic

    10.39.18.00

    Legume (exclusiv cartofi), fructe, nuci și alte părți comestibile din plante, preparate sau conservate în oțet sau acid acetic

    2001

    kg

    S

     

    CPA 10.39.21: Fructe și fructe cu coajă lemnoasă, gătite sau negătite, congelate

    10.39.21.00

    Fructe și fructe cu coajă lemnoasă congelate, nepreparate sau preparate cu aburi sau fierte în apă

    0811

    kg

    S

     

    CPA 10.39.22: Gemuri, jeleuri de fructe, piureuri și paste de fructe, inclusiv fructe cu coajă lemnoasă

    10.39.22.30

    Gemuri, marmelade, jeleuri, paste sau piureuri de citrice; obținute prin fierbere (excl. preparatele omogenizate)

    2007.91

    kg

    S

     

    10.39.22.90

    Gemuri, marmelade, jeleuri, piureuri și paste de fructe sau fructe cu coajă lemnoasă; obținute prin fierbere (excl. citricele, preparatele omogenizate)

    2007.99

    kg

    S

     

    CPA 10.39.23: Fructe cu coajă lemnoasă, arahide, prăjite, sărate sau altfel preparate

    10.39.23.30

    Arahide preparate sau conservate (inclusiv unt de arahide; excl. cele în oțet sau acid acetic, conservate, piureuri și paste)

    2008.11

    kg

    S

     

    10.39.23.90

    Fructe cu coajă lemnoasă preparate sau conservate; altele decât arahide; și alte semințe și amestecuri (excl. cele în oțet sau acid acetic, congelate, piureuri și paste, conservate cu zahăr)

    2008.19

    kg

    S

     

    CPA 10.39.24: Fructe și fructe cu coajă lemnoasă, conservate provizoriu, dar nu pentru consum imediat

    10.39.24.10

    Coji de citrice sau de pepeni, proaspete, congelate, uscate, sau conservate provizoriu în saramură; în apă sulfurată sau alte substanțe care asigură conservarea lor

    0814

    kg

    S

     

    10.39.24.30

    Alte fructe sau nuci conservate provizoriu în dioxid de sulf, în saramură, apă sulfuroasă sau în alte soluții de conservare, neadecvate însă consumului imediat

    0812

    kg

    S

     

    CPA 10.39.25: Alte fructe preparate sau conservate

    10.39.25.10

    Struguri uscați

    0806.20

    kg

    S

     

    10.39.25.20

    Fructe uscate; excl. banane; curmale; smochine; ananas; avocado; guave; mango; mangosten; citrice și struguri; amestecuri de fructe cu coajă lemnoasă sau fructe uscate

    0813

    kg

    S

     

    10.39.25.50

    Fructe preparate sau conservate, n.c.a. (cu excepția Musli)

    2008 [.20 +.30 +.40 +.50 +.60 +.70 +.80 +.9]

    kg

    S

     

    CPA 10.39.30: Materii vegetale și deșeuri vegetale, reziduuri vegetale și produse secundare

    10.39.30.00

    Subproduse vegetale și deșeuri pentru consum animal, n.c.a.

    2308

    kg

    S

     

    CPA 10.39.91: Gătitul și alte servicii de preparare pentru conservarea fructelor și legumelor

    10.39.91.00

    Pregătirea și alte servicii de preparare (concentrare, etc.) pentru conservarea fructelor și legumelor

    I

     

    NACE 10.41: Fabricarea uleiurilor și grăsimilor

    CPA 10.41.11:   Stearină din untură, ulei de untură, oleostearină, oleomargarină și ulei de seu, neemulsionate, neamestecate și nici altfel preparate

    10.41.11.00

    Stearină din untură; ulei de untură; oleo-stearină, oleo-margarină și ulei de seu (neemulsionate, neamestecate, și nici altfel preparate)

    1503

    kg

    S

     

    CPA 10.41.12: Grăsimi și uleiuri și fracțiunile lor, de pește sau de mamifere marine

    10.41.12.00

    Grăsimi și uleiuri și fracțiunile lor, de pește sau de mamifere marine, (nemodificate chimic)

    1504

    kg

    S

     

    CPA 10.41.19: Alte grăsimi și uleiuri de origine animală și fracțiunile lor, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic

    10.41.19.00

    Alte grăsimi și uleiuri animale și fracțiunile lor nemodificate chimic

    1506

    kg

    S

     

    CPA 10.41.21: Ulei de soia, nerafinat

    10.41.21.00

    Ulei de soia brut și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1507.10

    kg

    S

     

    CPA 10.41.22: Ulei de arahide, nerafinat

    10.41.22.00

    Ulei de arahide brut și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1508.10

    kg

    S

     

    CPA 10.41.23: Ulei de măsline, nerafinat

    10.41.23.10

    Ulei de măsline virgin și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1509.10

    kg

    S

     

    10.41.23.30

    Uleiuri și fracțiunile lor obținute numai din măsline, brute (inclusiv cele în amestec cu ulei de măsline virgin, rafinat) (exclusiv uleiurile virgine de măsline și uleiurile modificate chimic)

    1510.00.10

    kg

    S

     

    CPA 10.41.24: Ulei de semințe de floarea-soarelui, nerafinat

    10.41.24.00

    Ulei brut de semințe de floarea soarelui și ulei de șofrănaș și fracțiunile acestora (nemodificate chimic)

    1512.11

    kg

    S

     

    CPA 10.41.25: Ulei de semințe de bumbac, nerafinat

    10.41.25.00

    Ulei de semințe de bumbac și fracțiunile lui (nemodificat chimic)

    1512.21

    kg

    S

     

    CPA 10.41.26: Ulei de rapiță, colză și muștar, nerafinat

    10.41.26.00

    Uleiuri de rapiță, de rapiță sălbatică sau de muștar și fracțiunile lor (nemodificate chimic)

    1514 [.11 +.91]

    kg

    S

     

    CPA 10.41.27: Ulei de palmier, nerafinat

    10.41.27.00

    Ulei de palmier brut și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1511.10

    kg

    S

     

    CPA 10.41.28: Ulei de cocos, nerafinat

    10.41.28.00

    Ulei de nucă de cocos (copra) brut și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1513.11

    kg

    S

     

    CPA 10.41.29: Alte uleiuri vegetale, nerafinate

    10.41.29.00

    Alte uleiuri vegetale, brute (exclusiv uleiurile modificate chimic)

    1513.21 + 1515 [.11 +.50.1+ .90(.2 +.40 +.59)]

    kg

    S

     

    CPA 10.41.30: Deșeuri de bumbac

    10.41.30.00

    Deșeu de bumbac

    1404.20

    kg

    S

     

    CPA 10.41.41: Șrot și alte reziduuri solide de grăsimi sau uleiuri vegetale

    10.41.41.30

    Turte și alte reziduuri solide, rezultate din extracția uleiului de soia

    2304

    kg

    S

     

    10.41.41.50

    Turte și alte reziduuri solide, rezultate din extracția grăsimilor sau uleiului de floarea soarelui

    2306.30

    kg

    S

     

    10.41.41.70

    Turte și alte reziduuri solide, rezultate din extracția grăsimilor sau uleiului de rapiță sau de rapiță salbatică

    2306.4

    kg

    S

     

    10.41.41.90

    Turte și alte reziduuri solide, rezultate din extracția grăsimilor/uleiurilor vegetale (inclusiv semințe de bumbac, de in, de nucă de cocos, copra, nuci sau miez de nuci de palmier; excl. boabele de soia, floarea soarelui, rapiță sau de rapiță sălbatică)

    2305 + 2306 [.10 +.20 +.50 +.60 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 10.41.42: Făină și pulbere de semințe oleaginoase sau de fructe oleaginoase, cu excepția celor de muștar

    10.41.42.00

    Făinuri și grișuri din fructe și semințe oleaginoase (excl. cele de muștar)

    1208

    kg

    S

     

    CPA 10.41.51: Ulei de soia și fracțiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic

    10.41.51.00

    Ulei de soia rafinat și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1507.90

    kg

    S

     

    CPA 10.41.52: Ulei de arahide și fracțiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic

    10.41.52.00

    Ulei de arahide rafinat și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1508.90

    kg

    S

     

    CPA 10.41.53: Ulei de măsline și fracțiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic

    10.41.53.10

    Ulei de masline rafinat și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1509.90

    kg

    S

     

    10.41.53.30

    Uleiuri și fracțiunile lor obținute numai din măsline, (inclusiv cele în amestec cu ulei de măsline virgin, rafinat) (exclusiv uleiurile brute, uleiurile virgine de măsline și uleiurile modificate chimic)

    1510.00.90

    kg

    S

     

    CPA 10.41.54: Ulei de semințe de floarea-soarelui și fracțiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic

    10.41.54.00

    Ulei rafinat de semințe de floarea soarelui și șofrănel și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1512.19

    kg

    S

     

    CPA 10.41.55: Ulei de semințe de bumbac și fracțiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic

    10.41.55.00

    Ulei rafinat de semințe de bumbac și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1512.29

    kg

    S

     

    CPA 10.41.56: Uleiuri de rapiță, colză și muștar și fracțiunile lor, rafinate, dar nemodificate chimic

    10.41.56.00

    Uleiuri rafinate de rapiță, de rapiță sălbatică sau de muștar și fracțiunile acestora (nemodificate chimic)

    1514 [.19 +.99]

    kg

    S

     

    CPA 10.41.57: Ulei de palmier și fracțiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic

    10.41.57.00

    Ulei rafinat de palmier și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1511.90

    kg

    S

     

    CPA 10.41.58: Ulei de cocos și fracțiunile sale, rafinat, dar nemodificat chimic

    10.41.58.00

    Ulei rafinat de nucă de cocos (copra) și fracțiunile sale (nemodificat chimic)

    1513.19

    kg

    S

     

    CPA 10.41.59:   Alte uleiuri și fracțiunile lor, rafinate, dar nemodificate chimic; grăsimi și uleiuri vegetale stabilizate (cu excepția uleiului de porumb) și fracțiunile lor n.c.a., rafinate, dar nemodificate chimic

    10.41.59.00

    Alte uleiuri și fracțiunile lor, rafinate dar nu modificate chimic; grăsimi vegetale și alte uleiuri vegetale fixe (cu excepția uleiului de porumb) și fracțiunile sale, rafinat dar nemodificat chimic

    1513.29 + 1515 [.19 +.30 +.50.9 +.90(.11 +.3 +.51 +.60 +.9)]

    kg

    S

     

    CPA 10.41.60: Grăsimi și uleiuri de origine animală sau vegetală și fracțiunile acestora, hidrogenate, esterificate, dar nepreparate altfel

    10.41.60.30

    Grăsimi și uleiuri animale și fracțiunile acestora, parțial sau în întregime hidrogenate; inter-esterificate; re-esterificate sau elaidinizate; dar nepreparate altfel (inclusiv rafinate)

    1516.10

    kg

    S

     

    10.41.60.50

    Grăsimi și uleiuri vegetale și fracțiunile acestora, parțial sau în întregime hidrogenate; inter-esterificate; re-esterificate sau elaidinizate; dar nepreparate altfel (inclusiv rafinate)

    1516.20

    kg

    S

     

    CPA 10.41.71: Ceruri vegetale (cu excepția trigliceridelor)

    10.41.71.00

    Ceară vegetală (inclusiv rafinată) (cu excepția trigliceridelor)

    1521.10

    kg

    S

     

    CPA 10.41.72: Degras; reziduuri rezultate din tratarea grăsimilor sau a cerurilor animale sau vegetale

    10.41.72.00

    Degras: reziduuri provenite de la tratarea grăsimilor sau a cerii animale sau vegetale

    1522

    kg

    S

     

    NACE 10.42: Fabricarea margarinei și a altor produse comestibile similare

    CPA 10.42.10: Margarină și alte grăsimi alimentare similare

    10.42.10.30

    Margarină și preparate cu conținut de grăsimi reduse (excl. margarina lichidă)

    1517.10

    kg

    S

     

    10.42.10.50

    Alte preparate comestibile din grăsimi sau uleiuri, inclusiv margarină lichidă

    1517.90

    kg

    S

     

    NACE 10.51: Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor

    CPA 10.51.11: Lapte lichid procesat

    10.51.11.33

    Lapte și smântână cu un conținut de grăsimi ≤ 1 % din greutate, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, în ambalaje directe cu un conținut net de ≤ 2 l

    0401.10.10

    kg

    S

     

    10.51.11.37

    Lapte și smântână cu un conținut de grăsimi ≤ 1 % din greutate, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, în ambalaje directe cu un conținut net >2 l

    0401.10.90

    kg

    S

     

    10.51.11.42

    Lapte și smântână cu un conținut de grăsimi > 1 % din greutate dar ≤ 6 %, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, în ambalaje directe cu un conținut net ≤ 2 l

    0401.20 (.11 +.91)

    kg

    S

     

    10.51.11.48

    Lapte și smântână cu un conținut de grăsimi > 1 % din greutate dar ≤ 6 %, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, în ambalaje directe cu un conținut net >2 l

    0401.20 (.19 +.99)

    kg

    S

     

    CPA 10.51.12: Lapte și smântână cu > 6 % grăsimi, neconcentrat și neîndulcit

    10.51.12.10

    Lapte și smântână cu un conținut de grăsimi > 6 % din greutate dar ≤ 21 %, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, în ambalaje directe cu un conținut net ≤ 2 l

    0401.30.11

    kg

    S

     

    10.51.12.20

    Lapte și smântână cu un conținut de grăsimi > 6 % din greutate dar ≤ 21 %, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, în ambalaje directe cu un conținut net > 2 l

    0401.30.19

    kg

    S

     

    10.51.12.30

    Lapte și smântână cu un conținut de grăsimi > 21 % din greutate, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, în ambalaje directe cu un conținut net ≤ 2 l

    0401.30 (.31 +.91)

    kg

    S

     

    10.51.12.40

    Lapte și smântână cu un conținut de grăsimi > 21 % din greutate, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, în ambalaje directe cu un conținut net > 2 l

    0401.30 (.39 +.99)

    kg

    S

     

    CPA 10.51.21: Lapte praf degresat

    10.51.21.30

    Lapte praf degresat (lapte și smântână în formă solidă, cu un conținut de grăsimi ≤ 1,5 % din greutate), în ambalaje directe ≤ 2,5 kg

    0402.10 (.11 +.91)

    kg

    S

     

    10.51.21.60

    Lapte praf degresat (lapte și smântână în formă solidă, cu un conținut de grăsimi de ≤ 1,5 % din greutate), în ambalaje directe de > 2,5 kg

    0402.10 (.19 +.99)

    kg

    S

     

    CPA 10.51.22: Lapte praf nedegresat

    10.51.22.30

    Lapte integral praf sau smântână integrală praf (lapte și smântână în formă solidă, cu un conținut de grăsimi > 1,5 % din greutate), în ambalaje directe ≤ 2,5 kg

    0402 [.21 (.11 +.91) +.29 (.11 +.15 +.91)]

    kg

    S

     

    10.51.22.60

    Lapte integral praf sau smântână integrală praf (lapte și smântână în formă solidă, cu un conținut de grăsimi > 1,5 % din greutate), în ambalaje directe > 2,5 kg

    0402 [.21 (.17 +.19 +.99) +.29 (.19 +.99)]

    kg

    S

     

    CPA 10.51.30: Unt și paste lactate pentru tartine

    10.51.30.30

    Unt cu un conținut de grăsimi ≤ 85 % din greutate

    0405 [.10 (.11 +.19 +.30 +.50)]

    kg

    S

     

    10.51.30.50

    Unt cu un conținut de grăsimi > 85 % din greutate și alte grăsimi și uleiuri derivate dn lapte (excl. produsele lactate tartinabile cu conținut de grăsimi < 80 % din greutate)

    0405 [.10.90 +.90]

    kg

    S

     

    10.51.30.70

    Produse lactate tartinabile cu un conținut de grăsimi < 80 % din greutate

    0405.20

    kg

    S

     

    CPA 10.51.40: Brânză și cheag

    10.51.40.30

    Brânzeturi nematurate sau nefermentate (brânzeturi proaspete) (inclusiv din zer și caș)

    0406.10

    kg

    S

     

    10.51.40.50

    Brânzeturi rase; praf; cu mucegai și alte tipuri de brânzănetopită (excl. brânza proaspătă; brânza din zer și caș)

    0406 [.20 +.40 +.90]

    kg

    S

     

    10.51.40.70

    Brînză topită (excl. cea rasă sau praf)

    0406.30

    kg

    S

     

    CPA 10.51.51: Lapte și smântână, concentrate sau aditivate cu zahăr sau alți îndulcitori, în alte forme decât cea solidă

    10.51.51.04

    Lapte condensat; neîndulcit

    0402.91

    kg

    S

     

    10.51.51.08

    Lapte condensat; îndulcit

    0402.99

    kg

    S

     

    CPA 10.51.52: Iaurt și alte sortimente de lapte sau smântână fermentate sau acrite

    10.51.52.41

    Lapte covăsit, smântână, iaurt și alte produse fermentate

    0403.10 (.1 +.3 +.5) + 0403.90 (.13 +.19 +.3 +.53 +.59 +.6 +.7)

    kg

    S

     

    10.51.52.45

    Iaurt lichid aromatizat sau lapte acidulat (lapte covăsit, smântână, iaurt și alte sortimente de lapte fermentate aromatizate, sau cu adaos de fructe; fructe cu coajălemnoasă sau cacao)

    0403 [10.9 +.90.9]

    kg

    S

     

    10.51.52.63

    Zară praf

    0403.90.11

    kg

    S

     

    10.51.52.65

    Zară

    0403.90.51

    kg

    S

     

    CPA 10.51.53: Cazeină

    10.51.53.00

    Caseină și caseinați

    3501.10

    kg

    S

     

    CPA 10.51.54: Lactoză și sirop de lactoză

    10.51.54.00

    Lactoză și sirop de lactoză (inclusiv lactoză pură din punct de vedere chimic)

    1702.1

    kg

    S

     

    CPA 10.51.55: Zer

    10.51.55.30

    Zer și zer praf modificat; granule sau alte forme solide; concentrat sau nu sau cu adaos de zahăr sau îndulcitori

    0404.10 (.02 +.04 +.06 +.1 +.2 +.3)

    kg

    S

     

    10.51.55.60

    Zer și zer modificat lichid sau sub formă de pastă; concentrat sau nu sau cu adaos de zahăr sau îndulcitori

    0404.10 (.48 +.5 +.62 +.7 +.8)

    kg

    S

     

    CPA 10.51.56: Produse lactate n.c.a.

    10.51.56.00

    Produse din componente de lapte natural, n.c.a.

    0404.90

    kg

    S

     

    NACE 10.52: Fabricarea înghețatei

    CPA 10.52.10: Înghețată și alte produse similare comestibile sub formă înghețată

    10.52.10.00

    Înghețată și altă gheață comestibilă (inclusiv șerbet, dulciuri) excl. amestecurile și bazele pentru înghețată

    2105

    l @

    S

     

    NACE 10.61: Fabricarea produselor de morărit

    CPA 10.61.11: Orez decorticat

    10.61.11.00

    Orez decorticat (brun)

    1006.20

    kg

    S

     

    CPA 10.61.12: Orez, măcinat complet sau parțial sau zdrobit

    10.61.12.30

    Orez semialbit sau albit, chiar sticlos sau glasat (inclusiv orez camolino)

    1006.30

    kg

    S

     

    10.61.12.50

    Orez sub formă de spărturi (inclusiv orez îmbogățit, orez fiert parțial)

    1006.40

    kg

    S

     

    CPA 10.61.21: Făină de grâu sau borceag

    10.61.21.00

    Făină de grâu sau de meslin

    1101

    kg

    S

     

    CPA 10.61.22: Alte făini de cereale

    10.61.22.00

    Făină de cereale (cu excepția grâului sau meslinului)

    1102

    kg

    S

     

    CPA 10.61.23: Făină de legume

    10.61.23.00

    Făină și griș din mazăre uscată, fasole, linte, sago, manioc, arorut, salep, topinambur, cartofi dulci, uscate sau din rădăcini/tuberculi similari; făină, griș, praf din fructe comestibile, fructe cu coajă lemnoasă

    1106

    kg

    S

     

    CPA 10.61.24: Amestecuri pentru produse de panificație

    10.61.24.00

    Amestecuri și aluaturi pentru prepararea produselor de brutărie, a prăjiturilor, a produselor de patiserie sau a biscuiților; vafe, alveole, pesmeți, pâine prăjită și produse prăjite similare și alte produse de brutărie

    1901.20

    kg

    S

     

    CPA 10.61.31: Crupe și făină de grâu

    10.61.31.33

    Crupe și griș din grâu dur

    1103.11.10

    kg

    S

     

    10.61.31.35

    Crupe și griș din grâu comun și din alac

    1103.11.90

    kg

    S

     

    CPA 10.61.32: Crupe, făini și pelete de cereale n.c.a.

    10.61.32.30

    Crupe și griș din ovăz; porumb, orez, secară, orz și alte cereale (excl. grâul)

    1103 [.13 +.19]

    kg

    S

     

    10.61.32.40

    Aglomerate sub formă de pelete de grâu

    1103.20.60

    kg

    S

     

    10.61.32.50

    Pelete din ovăz; porumb, orez, secară, orz și alte cereale (excl. grâul)

    1103.20 (.10 +.20 +.30 +.40 +.50 +.90)

    kg

    S

     

    CPA 10.61.33: Cereale pentru micul dejun și alte produse pe bază de cereale

    10.61.33.33

    Boabe de cereale prelucrate decojite, presate, sub formă de fulgi, lustruite, tăiate sau zdrobite (excl. orezul)

    1104 [.12 +.19 +.2]

    kg

    S

     

    10.61.33.35

    Germeni de cereale, întregi, presați, sub formă de fulgi sau zdrobiți (excl. orezul)

    1104.30

    kg

    S

     

    10.61.33.51

    Preparate de tip Musli pe bază de fulgi de cereale neprăjiți

    1904.20.10

    kg

    S

     

    10.61.33.53

    Alte preparate alimentare obținute prin expandarea sau prăjirea cerealelor

    1904 [.10 +.20.9]

    kg

    S

     

    10.61.33.55

    Cereale sub formă de boabe: prefierte sau preparate in alt mod (excl. porumbul)

    1904 [.30 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 10.61.40: Tărâțe, gozuri și alte reziduuri de la prelucrarea cerealelor

    10.61.40.10

    Tărâțe, spărturi și alte reziduuri, aglomerate sub formă de pelete, provenite din cernere, măcinare sau din alte procedee de prelucrare a porumbului

    2302.10

    kg

    S

     

    10.61.40.30

    Tărâțe, spărturi și alte reziduuri, aglomerate sub formă de pelete, provenite din cernere, măcinare sau din alte procedee de prelucrare a orezului

    2302.40 (.02 +.08)

    kg

    S

     

    10.61.40.50

    Tărâțe, spărturi și alte reziduuri, aglomerate sub formă de pelete, provenite din cernere, măcinare sau din alte procedee de prelucrare a grâului

    2302.30

    kg

    S

     

    10.61.40.90

    Tărâțe, spărturi și alte reziduuri, aglomerate sub formă de pelete, provenite din cerenere, măcinare sau din alte procedee de prelucrare a cerealelor (excl. porumbul, orezul, grâul)

    2302 [.40(.10 +.90) +.50]

    kg

    S

     

    NACE 10.62: Fabricarea amidonului și a produselor din amidon

    CPA 10.62.11: Amidon; inulină; gluten de grâu; dextrină și alte tipuri de amidon modificat

    10.62.11.11

    Amidon de grâu

    1108.11

    kg

    S

     

    10.62.11.13

    Amidon de porumb

    1108.12

    kg

    S

     

    10.62.11.15

    Amidon de cartofi

    1108.13

    kg

    S

     

    10.62.11.19

    Amidonuri (inclusiv de orez; manioc; arorut și măduvă de palmier de sago) (excl. cele de grâu, porumb și cartofi)

    1108 [.14 +.19]

    kg

    S

     

    10.62.11.30

    Inulină

    1108.20

    kg

    S

     

    10.62.11.50

    Gluten de grâu (excl. glutenul de grâu preparat pentru a fi utilizat ca liant sau glazură sau decorație pentru industria textilă)

    1109

    kg

    S

     

    10.62.11.70

    Dextrine și alte amidonuri modificate (inclusiv esterificate/eterificate, amidonuri solubile, amidonuri pregelatinizate /amidon de îngroșare, amidon dialdehidă, amidon tratat cu formaldehidă/epiclorohidrin)

    3505.10

    kg

    S

     

    CPA 10.62.12: Tapioca și înlocuitorii săi preparați din amidon sub formă de fulgi, granule sau alte forme similare

    10.62.12.00

    Tapioca și înlocuitorii săi preparați din amidon, sub formă de fulgi, granule, bobițe, criblură sau alte forme similare

    1903

    kg

    S

     

    CPA 10.62.13: Glucoză și sirop de glucoză; fructoză și sirop din fructoză; zahăr invertit; zaharuri și siropuri de zahăr n.c.a.

    10.62.13.10

    Glucoză și sirop de glucoză (la care nu s-au adăugat aromatizanți sau coloranți)

    1702 [.30 +.40]

    kg

    S

     

    10.62.13.20

    Fructoză chimic pură în formă solidă; fructoză și sirop de fructoză,, conținând în stare uscată > 50 % fructoză; izoglucoză la care nu s-au adăugat aromatizanți sau coloranți

    1702 [.50 +.60 +.90.30]

    kg

    S

     

    10.62.13.30

    Maltodextrine și sirop de maltodextrine (la care nu s-au adăugat aromatizanți sau coloranți)

    1702.90.50

    kg

    S

     

    10.62.13.90

    Alte zaharuri, inclusiv zahăr invertit

    1702.90 (.10 +.80 +.95)

    kg

    S

     

    CPA 10.62.14: Ulei de porumb

    10.62.14.30

    Ulei de porumb brut și fracțiunile lui (nemodificat chimic)

    1515.21

    kg

    S

     

    10.62.14.60

    Ulei rafinat de porumb și fracțiunile lui (nemodificat chimic)

    1515.29

    kg

    S

     

    CPA 10.62.20: Reziduuri rezultate de la fabricarea amidonului și reziduuri similare

    10.62.20.00

    Reziduuri rezultate de la fabricarea amidonului și reziduuri similare

    2303.10

    kg

    S

     

    NACE 10.71: Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie

    CPA 10.71.11: Pâine proaspătă

    10.71.11.00

    Pâine proaspătă, care are un conținut de zahăr în materia uscată ≤ 5 % din greutate și ≤ 5 % grăsimi (la care nu s-a adăugat miere, ouă, brânză sau fructe )

    1905.90.30

    kg

    S

     

    CPA 10.71.12: Produse de patiserie și prăjituri proaspete

    10.71.12.00

    Prăjituri și produse de patiserie; alte produse de brutărie la care s-au adăugat îndulcitori

    1905.90.60

    kg

    S

     

    NACE 10.72: Fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie

    CPA 10.72.11: Pâine crocantă, pesmeți, pâine prăjită și alte produse prăjite similare

    10.72.11.30

    Pesmeți crocanți și biscuiți subțiri din cereale

    1905.10

    kg

    S

     

    10.72.11.50

    Pesmet; pâine prăjită și produse similare prăjite

    1905.40

    kg

    S

     

    CPA 10.72.12: Turtă dulce și alte produse asemănătoare; biscuiți dulci; vafe și alveole

    10.72.12.30

    Turtă dulce și produse similare

    1905.20

    kg

    S

     

    10.72.12.53

    Biscuți dulci, vafe și alveole acoperite complet sau parțial cu ciocolată sau cu alte preparate conținând cacao

    1905 [.31.1 +.32.1]

    kg

    S

     

    10.72.12.55

    Biscuți dulci (inclusiv sandwich de biscuiți; excl. cei acoperiți complet sau parțial cu ciocolată sau cu alte preparate conținând ciocolată)

    1905.31 (.30 +.9)

    kg

    S

     

    10.72.12.57

    Vafe si alvelole cu conținut de apă >10 % din greutatea produsului finit (excl. cornetele pentru înghețată, vafele sandwich sau alte produse similare)

    1905.32.05

    kg

    S

     

    10.72.12.59

    Vafe și alveole (inclusiv sărate) (excl. cele acoperite complet sau parțial cu ciocolată sau cu alte preparate conținând ciocolată)

    1905.32.9

    kg

    S

     

    CPA 10.72.19: Alte produse de brutărie uscate sau conservate

    10.72.19.10

    Azimă (mazoth)

    1905.90.10

    kg

    S

     

    10.72.19.20

    Hostii, cașete goale pentru uz farmaceutic; vafe cu capac, pastă uscată de orez, în foi și produse similare

    1905.90.20

    kg

    S

     

    10.72.19.40

    Biscuiți (excl. cei acoperiți complet sau parțial cu ciocolatăsau alte preparate conținând cacao, biscuiți dulci, vafe și alveole)

    1905.90.45

    kg

    S

     

    10.72.19.50

    Produse extrudate sau expandate, sărate sau aromatizate

    1905.90.55

    kg

    S

     

    10.72.19.90

    Alte produse de brutărie, fără adaos de îndulcitori (inclusiv crepes, clătite, pizza; excl. cele sub formă de sandwich, pesmeți crocanți și biscuiți subțiri din cereale, vafe, alveole, pesmet, pâine prăjită, produse extrudate sau expandate, sărate sau aromatizate)

    1905.90.90

    kg

    S

     

    NACE 10.73: Fabricarea macaroanelor, tăițeilor, cuș-cuș-ului și a altor produse făinoase similare

    CPA 10.73.11: Macaroane, tăieței și alte produse făinoase similare

    10.73.11.30

    Paste alimentare nefierte; conținând ouă (neumplute și nici altfel preparate)

    1902.11

    kg

    S

     

    10.73.11.50

    Paste alimentare nefierte (fără ouă, neumplute și nici altfel preparate)

    1902.19

    kg

    S

     

    CPA 10.73.12: Cușcuș

    10.73.12.00

    Cuș cuș fiert sau preparat în alt mod (inclusiv cu carne; legume și alte ingrediente ca hrană completă din cuș cuș)

    1902.40

    kg

    S

     

    NACE 10.81: Fabricarea zahărului

    CPA 10.81.11: Zahăr nerafinat din trestie sau sfeclă, în formă solidă

    10.81.11.00

    Zahăr brut din trestie de zahăr și sfeclă de zahăr sub formăsolidă; la care nu s-au adăugat aromatizanți sau coloranți

    1701.1

    kg

    S

     

    CPA 10.81.12:   Zahăr rafinat din trestie sau sfeclă și sucroză pură din punct de vedere chimic, în formă solidă, neconținând adaosuri de aromatizanți sau coloranți

    10.81.12.30

    Zahăr alb rafinat din trestie de zahăr sau sfeclă de zahăr sub formă solidă

    1701.99.10

    kg

    S

     

    10.81.12.90

    Zahăr rafinat din trestie de zahăr sau sfeclă de zahăr sub formă solidă (excl. zahărul alb)

    1701.99.90

    kg

    S

     

    CPA 10.81.13: Zahăr rafinat din trestie sau sfeclă conținând adaosuri de aromatizanți sau coloranți; zahăr de arțar și sirop de arțar

    10.81.13.00

    Zahăr rafinat din trestie de zahăr sau sfeclă de zahăr la care s-au adăugat aromatizanți sau coloranți; zahăr și sirop de arțar; la care nu s-au adăugat aromatizanți sau coloranți

    1701.91 + 1702.20

    kg

    S

     

    CPA 10.81.14: Melasă

    10.81.14.30

    Melase din trestie de zahăr

    1703.10

    kg

    S

     

    10.81.14.50

    Melase rezultate din extracția sau rafinarea zahărului (excl. melasele din trestie de zahăr)

    1703.90

    kg

    S

     

    CPA 10.81.20:   Pulpă de sfeclă de zahăr, resturi rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr și alte deșeuri rezultate în urma fabricării zahărului

    10.81.20.00

    Pulpă de sfeclă de zahăr; resturi rezultate din prelucrarea trestiei de zahăr și alte deșeuri rezultate de la fabricarea zahărului (inclusiv depuneri de defecare și reziduuri de la filtrele de prese)

    2303.20

    kg

    S

     

    NACE 10.82: Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase

    CPA 10.82.11: Pastă de cacao, degresată sau nu

    10.82.11.00

    Pastă de cacao (fără adaos de zahăr sau îndulcitori)

    1803

    kg

    S

     

    CPA 10.82.12: Unt, grăsime și ulei de cacao

    10.82.12.00

    Unt de cacao; grăsime și ulei

    1804

    kg

    S

     

    CPA 10.82.13: Cacao pudră, fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori

    10.82.13.00

    Pudră de cacao (fără adaos de zahăr sau îndulcitori)

    1805

    kg

    S

     

    CPA 10.82.14: Cacao pudră, cu adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori

    10.82.14.00

    Pudră de cacao cu adaos de zahăr sau îndulcitori

    1806.10

    kg

    S

     

    CPA 10.82.21: Ciocolată și produse alimentare cu conținut de cacao (cu excepția pudrei de cacao îndulcite), în vrac

    10.82.21.30

    Ciocolată și alte preparate alimentare care conțin cacao, în calupuri, tablete sau bare de peste 2 kg sau sub formă de lichid, pastă, pudră, granule sau alte forme de vrac, ambalate în recipiente sau ambalaje directe, cu un conținut peste 2 kg, cu un conținut de unt de cacao mai mare sau egal cu 18 % din greutatea untului de cacao

    1806.20 (.10 +.30 +.50)

    kg

    S

     

    10.82.21.50

    Preparate numite „ciocolată cu lapte sfărâmată” conținând 18 % sau mai mult din greutate unt de cacao în ambalaje cântărind > 2 kg

    1806.20.70

    kg

    S

     

    10.82.21.70

    Glazură de cacao conținând 18 % sau mai mult din greutate unt de cacao în ambalaje cântărind > 2 kg

    1806.20.80

    kg

    S

     

    10.82.21.90

    Preparate alimentare conținând 18 % sau mai mult în greutate unt de cacao în ambalaje cântărind > 2 kg (excl. glazura de ciocolată, „ciocolată cu lapte sfărâmată”)

    1806.20.95

    kg

    S

     

    CPA 10.82.22: Ciocolată și produse alimentare cu conținut de cacao (cu excepția pudrei de cacao îndulcite), altfel decât în vrac

    10.82.22.33

    Tablete, bare, batoane de ciocolată umplută (inclusiv cremă, lichior sau pastă de fructe; cu excepția biscuiților de ciocolată)

    1806.31

    kg

    S

     

    10.82.22.35

    Tablete, bare, batoane de ciocolată cu cereale; fructe sau fructe cu coajă lemnoasă (excl. cele umplute, biscuiți de ciocolată)

    1806.32.10

    kg

    S

     

    10.82.22.39

    Tablete, bare, batoane de ciocolată (excl. cele umplute, cu adaos de cereale; fructe sau fructe cu coajă lemnoasă, biscuiți de ciocolată)

    1806.32.90

    kg

    S

     

    10.82.22.43

    Bomboane de ciocolată care conțin alcool (excl. cele în tablete, bare sau batoane)

    1806.90.11

    kg

    S

     

    10.82.22.45

    Bomboane de ciocolată (cu excepția celor care conțin alcool în tablete, bare sau batoane)

    1806.90.19

    kg

    S

     

    10.82.22.53

    Bomboane de ciocolată umplute (excl. cele în tablete, bare sau batoane, biscuiți de ciocolată, bomboane de ciocolată)

    1806.90.31

    kg

    S

     

    10.82.22.55

    Alte articole de ciocolată (neumplute, în tablete, bare sau batoane, biscuiți de ciocolată, bomboane de ciocolată)

    1806.90.39

    kg

    S

     

    10.82.22.60

    Dulciuri și înlocuitori ale acestora, fabricate din înlocuitori ai zahărului și care conțin cacao (inclusiv nuga cu ciocolată) (excl. ciocolata albă)

    1806.90.50

    kg

    S

     

    10.82.22.70

    Pastă de ciocolată tartinabilă

    1806.90.60

    kg

    S

     

    10.82.22.80

    Preparate conținând cacao pentru băuturi

    1806.90.70

    kg

    S

     

    10.82.22.90

    Preparate alimentare conținând cacao (excl. pastă de cacao, unt, pudră, tablete, bare, batoane, lichid, pastă, pudră, granule, alte forme în vrac în ambalaje > 2 kg pentru băuturi, pastă de ciocolată tartinabilă)

    1806.90.90

    kg

    S

     

    CPA 10.82.23: Produse de cofetărie zaharoase (inclusiv ciocolata albă), fără conținut de cacao

    10.82.23.10

    Gumă de mestecat

    1704.10

    kg

    S

     

    10.82.23.20

    Extracte de lemn dulce (prăjituri, pastile) care conțin zaharoză > 10 % din greutate, dar care nu conțin alte substanțe adăugate

    1704.90.10

    kg

    S

     

    10.82.23.30

    Ciocolată albă

    1704.90.30

    kg

    S

     

    10.82.23.53

    Paste din zahăr, în ambalaje directe cu un conținut net de ≥ 1 kg (inclusiv marțipan, fondante; nuga și paste de migdale)

    1704.90.51

    kg

    S

     

    10.82.23.55

    Pastile pentru gât și dropsuri pentru tuse conținând zaharuri și substanțe aromatizante (excl. pastilele sau dropsurile cu substanțe aromatizante care conțin proprietăți medicinale)

    1704.90.55

    kg

    S

     

    10.82.23.63

    Drajeuri și produse zaharoase similare drajeificate (inclusiv migdale drajeificate)

    1704.90.61

    kg

    S

     

    10.82.23.65

    Gume și jeleuri, inclusiv paste de fructe, sub formă de dulciuri (excl. guma de mestecat)

    1704.90.65

    kg

    S

     

    10.82.23.73

    Bomboane de zahăr ars

    1704.90.71

    kg

    S

     

    10.82.23.75

    Toffee; caramele și dulciuri similare

    1704.90.75

    kg

    S

     

    10.82.23.83

    Produse zaharoase obținute prin compresie (inclusiv catechuri)

    1704.90.81

    kg

    S

     

    10.82.23.90

    Alte produse zaharoase, n.c.a.

    1704.90.99

    kg

    S

     

    CPA 10.82.24: Fructe, fructe cu coajă lemnoasă, coji de fructe și alte părți ale plantelor, conservate în zahăr

    10.82.24.00

    Fructe, fructe cu coajă lemnoasă, coji de fructe și alte părți ale plantelor, conservate în zahăr

    2006

    kg

    S

     

    NACE 10.83: Prelucrarea ceaiului și cafelei

    CPA 10.83.11: Cafea, decafeinizată sau prăjită

    10.83.11.30

    Cafea decafeinizată, neprăjită

    0901.12

    kg

    S

     

    10.83.11.50

    Cafea prăjită, nedecafeinizată

    0901.21

    kg

    S

     

    10.83.11.70

    Cafea decafeinizată prăjită

    0901.22

    kg

    S

     

    CPA 10.83.12: Înlocuitori de cafea; extracte, esențe și concentrate de cafea sau înlocuitori de cafea; pielițe și pleavă de cafea

    10.83.12.10

    Înlocuitori de cafea conținând cafea

    0901.90.90

    kg

    S

     

    10.83.12.40

    Extracte, esențe și concentrate de cafea și preparate pe bază de aceste extracte, esențe sau concentrate sau pe bază de cafea

    2101.1

    kg

    S

     

    10.83.12.70

    Cicoare prăjită și alți înlocuitori prăjiți de cafea; și extracte; esențe și concentrate ale acestora

    2101.30

    kg

    S

     

    CPA 10.83.13: Ceai verde (nefermentat), ceai negru (fermentat) și ceai parțial fermentat, în ambalaje directe cu un conținut ≤ 3 kg

    10.83.13.00

    Ceai în ambalaje directe cu un conținut ≤ 3 kg

    0902 [.10 +.30]

    kg

    S

     

    CPA 10.83.14: Extracte, esențe, concentrate și preparate din ceai sau maté

    10.83.14.00

    Extracte; esențe și concentrate de ceai sau mate; și preparate pe bază de aceste extracte; esențe sau concentrate; sau pe bază de ceai sau mate

    2101.20

    kg

    S

     

    NACE 10.84: Fabricarea condimentelor și ingredientelor

    CPA 10.84.11: Oțet și înlocuitori de oțet, obținuți din acid acetic

    10.84.11.30

    Oțet și înlocuitori de oțet obținuți din vin

    2209.00.1

    l

    S

     

    10.84.11.90

    Oțet și înlocuitori de oțet (excl. cei obținuți din vin)

    2209.00.9

    l

    S

     

    CPA 10.84.12: Sosuri; amestecuri de condimente și amestecuri de produse de asezonare; făină și pudră de muștar și muștar preparat

    10.84.12.10

    Sos de soia

    2103.10

    kg

    S

     

    10.84.12.30

    Ketchup și alte sosuri de tomate

    2103.20

    kg

    S

     

    10.84.12.53

    Făină și pudră de muștar

    2103.30.10

    kg

    S

     

    10.84.12.55

    Muștar preparat

    2103.30.90

    kg

    S

     

    10.84.12.70

    Sosuri și preparate din acestea, condimente și produse de asezonare, amestecate (excl. sosul de soia, ketchup-ul și alte sosuri de tomate, făina de muștar și muștarul preparat)

    2103.90

    kg

    S

     

    CPA 10.84.30: Sare alimentară

    10.84.30.00

    Sare adecvată consumului uman

    2501.00.91

    kg

    T

     

    NACE 10.85: Fabricarea de mâncărururi preparate

    CPA 10.85.11: Alimente și preparate alimentare pe bază de carne, organe comestibile sau sânge

    10.85.11.00 z

    Alimente și preparate alimentare pe bază de carne, organe sau sânge

    1601b + 1602 [.20 +.3 +.4 +.50 +.90]b

    kg

    S

     

    CPA 10.85.12: Alimente și preparate alimentare pe bază de pești, crustacee și moluște

    10.85.12.00 z

    Alimente și preparate alimentare pe bază de pești, crustacee și moluște

    1604 [.1 +.20]b + 1605b

    kg

    S

     

    CPA 10.85.13: Alimente și preparate alimentare pe bază de legume

    10.85.13.00 z

    Alimente și preparate alimentare pe bază de legume

    2002.10b + 2003b + 2004.90b + 2005 [.40 +.5 +.60 +.70 +.80 +.9]b

    kg

    S

     

    CPA 10.85.14: Alimente și preparate alimentare pe bază de paste

    10.85.14.10

    Paste alimentare umplute care conțin carne, pește, brânzăsau alte substanțe, în orice proporție

    1902.20

    kg

    S

     

    10.85.14.30

    Paste alimentare și produse din paste uscate; neuscate și congelate (inclusiv mâncare preparată) (excl. pastele nefierte, pastele umplute)

    1902.30

    kg

    S

     

    CPA 10.85.19: Alte alimente și preparate alimentare (inclusiv pizza congelată)

    10.85.19.00

    Alte alimente și preparate alimentare (inclusiv pizza congelată)

    2106.90.98

    kg

    S

     

    NACE 10.86: Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și alimentelor dietetice

    CPA 10.86.10: Preparate alimentare omogenizate și alimente dietetice

    10.86.10.10

    Preparate omogenizate din carne; organe din carne sau sânge (excl. cârnații și produsele similare din carne; preparatele alimentare pe baza acestor produse)

    1602.10

    kg

    S

     

    10.86.10.30

    Legume omogenizate (excl. cele congelate, conservate în oțet sau acid acetic)

    2005.10

    kg

    S

     

    10.86.10.50

    Preparate omogenizate din fructe; jeleuri de fructe; marmelade pure de fructe sau de fructe cu coajă lemnoasă și paste de fructe sau de fructe cu coajă lemnoasă

    2007.10

    kg

    S

     

    10.86.10.60

    Preparate alimentare compuse omogenizate pentru hrana copiilor mici sau dietetice, d.p.v. în conteinere ≤ 250 g

    2104.20

    kg

    S

     

    10.86.10.70

    Preparate alimentare pentru sugari; d.p.v. (cu excepția preparatelor alimentare compuse omogenizate)

    1901.10

    kg

    S

     

    NACE 10.89: Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.

    CPA 10.89.11: Preparate pentru supe, ciorbe sau supe cremă; supe, ciorbe sau supe-cremă preparate

    10.89.11.00

    Supe și ciorbe și preparate pentru acestea

    2104.10

    kg

    S

     

    CPA 10.89.12: Ouă, fără coajă, și gălbenușuri de ou, proaspete sau conservate; ouă în coajă, conservate sau gătite; albumină din ou

    10.89.12.30

    Produse din ouă; proaspete, uscate; fierte în apă sau în abur, turnate în formă, congelate sau altfel conservate (excl. albumina, în coajă)

    0408

    kg

    S

     

    10.89.12.50

    Albumină din ou

    3502.1

    kg

    S

     

    CPA 10.89.13: Drojdii (active sau inactive); alte micro-organisme monocelulare moarte; praf de copt preparat

    10.89.13.34

    Drojdie de panificație

    2102.10.3

    kg

    S

     

    10.89.13.39

    Drojdii active (excl. drojdiile active)

    2102.10 (.10 +.90)

    kg

    S

     

    10.89.13.50

    Drojdii inactive și alte microorganisme monocelulare moarte

    2102.20

    kg

    S

     

    10.89.13.70

    Praf de copt preparat

    2102.30

    kg

    S

     

    CPA 10.89.14: Extracte și sucuri de carne, pește și nevertebrate acvatice

    10.89.14.00

    Extracte și sucuri de carne; pește; crustacee; moluște sau alte nevertebrate acvatice

    1603

    kg

    S

     

    CPA 10.89.19: Diverse produse alimentare n.c.a.

    10.89.19.10

    Caramel

    1702.90.7

    kg

    S

     

    10.89.19.25

    Extracte de malț

    1901.90.1

    kg

    S

     

    10.89.19.30

    Preparate alimentare din făină, griș, amidon etc.

    1901.90.9

    kg

    S

     

    10.89.19.35

    Concentrate de proteine și siropuri din zahăr, colorate și aromatizate

    2106 [.10 +.90 (.30 +.5)]

    kg

    S

     

    10.89.19.40

    Brânzeturi topite și alte preparate alimentare n.c.a.

    2106.90 (.20 +.92)

    kg

    S

     

    NACE 10.91: Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă

    CPA 10.91.10: Nutrețuri preparate pentru animale de fermă, cu excepția făinii și peletelor de lucernă

    10.91.10.10 z

    Nutrețuri combinate pentru hrana animalelor de fermă

    2309.90 (.3 +.4 +.5 +.70 +.95 +.99)a

    kg

    S

     

    10.91.10.33 z

    Preparate utilizate la hrana animalelor de fermă (excl. nutrețurile combinate): pentru porcine

    2309.90 (.10aa +.20aa +.3ba +.4ba +.5ba +.70ba +.91aa +.95ba +.99ba)

    kg

    S

     

    10.91.10.35 z

    Preparate utilizate la hrana animalelor de fermă (excl. nutrețurile combinate): pentru bovine

    2309.90 (.10ab +.20ab +.3bb +.4bb +.5bb +.70bb +.91ab +.95bb +.99bb)

    kg

    S

     

    10.91.10.37 z

    Preparate utilizate la hrana animalelor de fermă (cu excepția nutrețurilor combinate): pentru păsări

    2309.90 (.10ac +.20ac +.3bc +.4bc +.5bc +.70bc +.91ac +.95bc +.99bc)

    kg

    S

     

    10.91.10.39 z

    Preparate utilizate la hrana animalelor de fermă (excl. nutrețurile combinate): n.c.a

    2309.90 (.10ad +.20ad +.3bd +.4bd +.5bd +.70bd +.91ad +.95bd +.99bd)

    kg

    S

     

    NACE 10.92: Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie

    CPA 10.92.10: Alimente preparate pentru animalele de companie

    10.92.10.30

    Hrană pentru câini sau pisici, d.p.v.

    2309.10

    kg

    S

     

    10.92.10.60 z

    Preparate utilizate la hrana animalelor de companie (cu excepția preparatelor pentru pisici sau câini, d.p.v.)

    2309.90 (.10b +.20b +.3c +.4c +.5c +.70c +.91b +.95c +.99c)

    kg

    S

     

    NACE 11.01: Distilarea, rafinarea și mixarea băuturilor alcoolice

    CPA 11.01.10: Băuturi alcoolice distilate

    11.01.10.20

    Distilat de vin sau de tescovină de struguri (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2208.20

    l alc 100 %

    S

     

    11.01.10.30

    Whisky (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2208.30

    l alc 100 %

    S

     

    11.01.10.40

    Rom și rachiu de trestie de zahăr (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2208.40

    l alc 100 %

    S

     

    11.01.10.50

    Gin și rachiu de ienupăr (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2208.50

    l alc 100 %

    S

     

    11.01.10.63

    Vodca cu titru alcoolic volumic ≤ 45,4 % vol. (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2208.60.1

    l alc 100 %

    S

     

    11.01.10.65

    Țuică și rachiuri obținute din distilate de fructe (excl. lichiorurile; ginul; rachiul de ienupăr, vinul de struguri sau tescovina de struguri (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2208.90 (.33 +.38 +.45 +.48 +.71)

    l alc 100 %

    S

     

    11.01.10.70

    Alcooluri pure (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2208.90.9

    l alc 100 %

    S

     

    11.01.10.80

    Rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase (excl. băuturile spirtoase distilate din vin de struguri, tescovina de struguri sau fructe/whisky, rom, tafia, gin și rachiu de ienupăr, băuturi spirtoase distilate din fructe)

    2208 [.60.9 +.70 +.90(.1 +.41 +.5 +.69 +.75 +.77 +.78)]

    l alc 100 %

    S

     

    NACE 11.02: Fabricarea vinurilor din struguri

    CPA 11.02.11: Vinuri spumoase din struguri proaspeți

    11.02.11.30

    Șampanie (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2204.10.11

    l

    S

     

    11.02.11.93

    Vin spumos din struguri proaspeți, cu o concentrație alcoolică efectivă > 8,5 % vol. (excl. șampania; taxa vamalăpe alcool)

    2204.10.19

    l

    S

     

    11.02.11.95

    Vin spumos din struguri proaspeți, cu o concentrație alcoolică efectivă ≤ 8,5 % vol. (excl. taxa vamală pe alcool)

    2204.10 (.91 +.99)

    l

    S

     

    CPA 11.02.12: Vinuri din struguri proaspeți, cu excepția vinului spumos; must de struguri

    11.02.12.11

    Vin alb produs în regiuni specifice (v.q.p.r.d)

    2204 [.21(.11 +.12 +.13 +.17 +.18 +.19) +.2 +.3 +.81 +.82) +.29(.11 +.12 +.13 +.17 +.18 +.77 +.78)]

    l

    S

     

    11.02.12.13

    Vin alb (altul), nu v.q.p.r.d

    2204 [.21(.79 +.84) +.29(.6 +.83)]

    l

    S

     

    11.02.12.15

    Vin/must de struguri cu fermentarea oprită prin adaos de alcool, în ambalaje sub presiune având, la temperatura de 20 °C, o suprapresiune datorată anhidridei carbonice în soluție cuprinsă între 1 bar și 3 bari (excl. vinul spumos)

    2204 [.21.10 +.29.10]

    l

    S

     

    11.02.12.17

    Vin de calitate/must de struguri cu fermentarea oprită prin adaos de alcool, v.q.p.r.d. cu concentrația alcoolică ≤ 15 % cu excepția vinului alb și a vinului spumos

    2204 [.21(.4 +.6 +.71 +.74 +.76 +.77 +.78 +.83) +.29(.4 +.58 +.82)]

    l

    S

     

    11.02.12.19

    Vin și must de struguri cu fermentarea oprită prin adaos de alcool, cu concentrația alcoolică ≤ 15 % (excl. vinul alb și vinul spumos v.q.p.r.d)

    2204 [.21(.80 +.85) +.29(.71 +.72 +.75 +.84)]

    l

    S

     

    11.02.12.30

    Porto, Madeira, Sherry și altele > 15 % alcool

    2204 [.21(.87 +.88 +.89 +.9) +.29(.87 +.88 +.89 +.9)]

    l

    S

     

    11.02.12.50

    Must de struguri (exclusiv taxa pentru alcool)

    2204.30

    l

    S

     

    NACE 11.03: Fabricarea cidrului și a altor vinuri din fructe

    CPA 11.03.10: Alte băuturi fermentate (de exemplu cidru de mere, cidru de pere, mied); băuturi mixte cu conținut de alcool

    11.03.10.00

    Băuturi fermentate și amestecuri ale acestora (inclusiv cu băuturi nealcooloce, cidru, rachiu de pere și mied)

    2206

    l

    S

     

    NACE 11.04: Fabricarea altor băuturi nedistilate, obținute prin fermentare

    CPA 11.04.10: Vermut și alte vinuri aromatizate din struguri proaspeți

    11.04.10.00

    Vermut și alte vinuri din struguri proaspeți aromatizat cu plante sau substanțe aromatice (excl. taxa vamală pe alcool)

    2205

    l

    S

     

    NACE 11.05: Fabricarea berii

    CPA 11.05.10: Bere, cu excepția depunerilor rezultate din fabricarea berii

    11.05.10.00

    Bere din malț (excl. berea nealcoolică, bere conținând alcool ≤ 0,5 % din volum, taxa pe alcool)

    2203

    l

    S

     

    CPA 11.05.20: Depuneri rezultate din fabricarea berii sau în urma distilării

    11.05.20.00

    Deșeuri și deșeuri de distilerie (excl. taxa vamală pe alcool)

    2303.30

    kg

    S

     

    NACE 11.06: Fabricarea malțului

    CPA 11.06.10: Malț

    11.06.10.30

    Malț, neprăjit (excl. taxa vamală pe alcool)

    1107.10

    kg

    S

     

    11.06.10.50

    Malț prăjit (excl. taxa vamală pe alcool, produse care au trecut ulterior prin prelucrare, malț prăjit ca înlocuitor de cafea)

    1107.20

    kg

    S

     

    NACE 11.07: Producția de băuturi răcoritoare nealcoolice; producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate

    CPA 11.07.11: Ape minerale și ape gazeificate, neîndulcite și nearomatizate

    11.07.11.30

    Ape minerale și ape gazeificate, neîndulcite

    2201.10

    l

    S

     

    11.07.11.50

    Ape neîndulcite și nearomatizate; gheață și zăpadă (excl. apele minerale și gazeificate)

    2201.90

    l @

    S

     

    CPA 11.07.19: Alte băuturi nealcoolice

    11.07.19.30

    Ape, cu adaos de zahăr; alți îndulcitori sau substanțe aromatizate, spre exemplu băuturi răcoritoare (inclusiv minerale și gazeificate)

    2202.10

    l

    S

     

    11.07.19.50

    Băuturi nealcoolice care nu conțin grăsimi din lapte (excl. apele minerale îndulcite sau neîndulcite; gazeificate sau cu arome)

    2202.90.10

    l

    S

     

    11.07.19.70

    Băuturi nealcoolice care conțin grăsimi din lapte

    2202.90.9

    l

    S

     

    NACE 12.00: Fabricarea produselor din tutun

    CPA 12.00.11: Țigări de foi (inclusiv cele cu capete tăiate), trabucuri și țigarete, din tutun sau din înlocuitori de tutun

    12.00.11.30

    Trabucuri, țigări și țigarete conținând tutun sau amestecuri de tutun și înlocuitori de tutun (excl. taxa vamală pe tutun)

    2402.10

    p/st @

    S

     

    12.00.11.50

    Țigări conținând tutun sau amestecuri de tutun și înlocuitori de tutun (excl. taxa vamală pe tutun)

    2402.20

    p/st @

    S

     

    12.00.11.70

    Trabucuri, țigări și țigarete conținând numai înlocuitori de tutun (excl. taxa vamală pe tutun)

    2402.90

    kg

    S

     

    CPA 12.00.19: Alte tutunuri și înlocuitori de tutun prelucrați; tutunuri omogenizate sau reconstituite; extracte și esențe de tutun

    12.00.19.30

    Tutun pentru fumat (excl. taxa vamală pe tutun)

    2403.10

    kg

    S

     

    12.00.19.90

    Tutun prelucrat, extracte și esențe, alt tutun omogenizat sau reconstituit, n.s.a.

    2403.9

    kg

    S

     

    NACE 13.10: Pregătirea fibrelor și filarea fibrelor textile

    CPA 13.10.10: Grăsime de usuc (inclusiv lanolină)

    13.10.10.00

    Grăsime de usuc și grăsimi derivate din aceasta, inclusiv lanolina

    1505

    kg

    T

     

    CPA 13.10.21: Mătase brută (nerăsucită)

    13.10.21.00

    Mătase brută (nerăsucită)

    5002

    kg

    T

     

    CPA 13.10.22: Lână, degresată sau carbonizată, necardată, nepieptănată

    13.10.22.00

    Lână, degresată sau carbonizată, necardată sau nepieptănată

    5101[.2 +.30]

    kg

    T

     

    CPA 13.10.23: Deșeuri de la pieptănarea lânii sau a părului fin de animale

    13.10.23.00

    Deșeuri de lână sau de păr fin de animale

    5103.10

    kg

    T

     

    CPA 13.10.24: Lână și păr fin sau grosier de animale, cardat sau pieptănat

    13.10.24.00

    Lână de păr de animale, cardată sau pieptănată (inclusiv lână în vrac)

    5105

    kg

    T

     

    CPA 13.10.25: Bumbac, cardat sau pieptănat

    13.10.25.00

    Bumbac, cardat sau pieptănat

    5203

    kg

    T

     

    CPA 13.10.26: Iută și alte fibre textile (exceptând inul, cânepa și ramia), prelucrate, dar nefilate

    13.10.26.00

    Iută și alte fibre textile, prelucrate dar nefilate

    5303.90

    kg

    T

     

    CPA 13.10.29: Alte fibre textile vegetale, prelucrate, dar nefilate

    13.10.29.00

    Alte fibre textile vegetale, prelucrate dar nefilate

    5301[.2 +.30] + 5302.90 + 5305

    kg

    T

     

    CPA 13.10.31: Fibre sintetice sau artificiale discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

    13.10.31.00

    Fibre sintetice discontinue, cardate, pieptănate sau prelucrate în alt mod pentru filatură

    5506

    kg

    T

     

    CPA 13.10.32: Fibre artificiale discontinue, cardate, pieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

    13.10.32.00

    Fibre artificiale discontinue, cardate, pieptănate sau prelucrate în alt mod pentru filatură

    5507

    kg

    T

     

    CPA 13.10.40: Fire de mătase sau din deșeuri de mătase

    13.10.40.10

    Fire de mătase, n.p.v.a. (cu excepția celor toarse din deșeuri de mătase)

    5004

    kg

    T

     

    13.10.40.30

    Fire de deșeuri de mătase, n.p.v.a.

    5005

    kg

    T

     

    13.10.40.50

    Fire de mătase și din deșeuri de mătase, d.v.a.; păr de Messina, păr de Florența

    5006

    kg

    T

     

    CPA 13.10.50: Fire de lână condiționate sau nu pentru vânzarea cu amănuntul; fire din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal

    13.10.50.10

    Fire de lână sau din păr fin de animale, cardate, n.p.v.a.

    5106 + 5108.10

    kg

    T

     

    13.10.50.30

    Fire de lână sau din păr fin, pieptănate, n.p.v.a.

    5107 + 5108.20

    kg

    T

     

    13.10.50.50

    Fire de lâna sau de păr fin de animal, d.v.a.

    5109

    kg

    T

     

    CPA 13.10.61: Fire de bumbac (exclusiv ața de cusut)

    13.10.61.32 z

    Fire de bumbac nepieptănate, n.p.v.a., pentru țesături (excl. cele pentru covoare și acoperitoare de podea)

    5205 [.1 +.3]a + 5206 [.1 +.3]a

    kg

    T

     

    13.10.61.33 z

    Fire din bumbac nepieptănat, n.p.v.a., pentru țesături tricotate și pentru ciorapi

    5205 [.1 +.3]b + 5206 [.1 +.3]b

    kg

    T

     

    13.10.61.35 z

    Fire din bumbac nepieptănat, n.p.v.a., pentru alte utilizări (inclusiv covoare și acoperitoare de podea)

    5205 [.1 +.3]c + 5206 [.1 +.3]c

    kg

    T

     

    13.10.61.52 z

    Fire din bumbac nepieptănat, n.p.v.a., pentru țesături (excl. covoarele și acoperitoarele de podea)

    5205 [.2 +.4]a + 5206 [.2 +.4]a

    kg

    T

     

    13.10.61.53 z

    Fire din bumbac pieptănat, n.p.v.a., pentru țesături tricotate și pentru ciorapi

    5205 [.2 +.4]b + 5206 [.2 +.4]b

    kg

    T

     

    13.10.61.55 z

    Fire din bumbac pieptănat, n.p.v.a., pentru alte utilizări (inclusiv covoare și acoperitoare de podea)

    5205 [.2 +.4]c + 5206 [.2 +.4]c

    kg

    T

     

    13.10.61.60

    Fire din bumbac, d.v.a. (excl. ața de cusut)

    5207

    kg

    T

     

    CPA 13.10.62: Ață de cusut de bumbac

    13.10.62.00

    Ață de cusut din bumbac

    5204

    kg

    T

     

    CPA 13.10.71: Fire de in

    13.10.71.10

    Fire de in, n.p.v.a.

    5306 [.10(.10 +.30 +.50) +.20.10]

    kg

    T

     

    13.10.71.20

    Fire de in, d.v.a.

    5306 [.10.90 +.20.90]

    kg

    T

     

    CPA 13.10.72: Fire de iută sau din alte fibre textile liberiene; fire din alte fibre textile vegetale; fibre din hârtie

    13.10.72.00

    Fire din fibre vegetale sau liberiene (excl. cele de in); fire din hârtie

    5307 + 5308

    kg

    T

     

    CPA 13.10.81:   Fire din filamente sintetice sau artificiale, răsucite sau cablate (altele decât ața de cusut, fire de mare tenacitate din poliamide, poliesteri sau filamente de viscoză), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul; fire din filamente sintetice sau artificiale (altele decât ața de cusut) condiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    13.10.81.10

    Fire din filamente sintetice, răsucite sau cablate (excl. ața de cusut) n.p.v.a.

    5402.6

    kg

    T

     

    13.10.81.30

    Fire din filamente artificiale, răsucite sau cablate (excl. ața de cusut), n.c.v.d.

    5403.4

    kg

    T

     

    13.10.81.50

    Fire din filamente sintetice sau artificiale (cu excepția aței de cusut), d.v.a.

    5406

    kg

    T

     

    CPA 13.10.82: Fire, altele decât ațele de cusut din fibre sintetice discontinue, conținând ≥ 85 % de fibre de acest tip (procent de masă)

    13.10.82.10

    Fire (altele decât ața de cusut) conținând fibre sintetice discontinue 85 % sau peste din greutate, n.p.v.a.

    5509 [.1 +.2 +.3 +.4]

    kg

    T

     

    13.10.82.50

    Fire (altele decât ața de cusut) cu un conținut în fibre sintetice discontinue mai mare sau egal cu 85 % din greutate

    5511.10

    kg

    T

     

    CPA 13.10.83: Fire (altele decât ațele de cusut) din fibre sintetice scurte, conținând < 85 % de fibre de acest tip (procent de masă)

    13.10.83.20

    Fire cu un conținut în fibre din poliester discontinue mai mic de 85 % din greutate (altele decât ața de cusut) în amestec cu fibre sintetice

    5509.51

    kg

    T

     

    13.10.83.33 z

    Fire conținând fibre sintetice discontinue < 85 % din greutate amestecate cu lână sau fire fine cardate de animale, n.p.v.a.

    5509 [.52 +.61 +.91]a

    kg

    T

     

    13.10.83.36 z

    Fire conținând fibre sintetice discontinue < 85 % din greutate amestecate cu lână sau fire fine pieptănate de animale, n.p.v.a.

    5509 [.52 +.61 +.91]b

    kg

    T

     

    13.10.83.40

    Fire cu un conținut în fibre din poliester discontinue mai mic de 85 % din greutate (altele decât ața de cusut) în amestec cu bumbac

    5509 [.53 +.62 +.92]

    kg

    T

     

    13.10.83.80

    Alte fire, cu un conținut în fibre sintetice discontinue mai mic de 85 % din greutate (altele decât ața de cusut)

    5509 [.59 +.69 +.99]

    kg

    T

     

    13.10.83.90

    Fire (altele decât ața de cusut) cu un conținut în fibre sintetice discontinue mai mic de 85 %

    5511.20

    kg

    T

     

    CPA 13.10.84: Fire (altele decât ațele de cusut) din fibre sintetice sau artificiale discontinue, necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul

    13.10.84.10

    Fire (altele decât ața de cusut) din fibre sintetice discontinue

    5510

    kg

    T

     

    13.10.84.30

    Fire (altele decât ața de cusut) din fibre sintetice discontinue

    5511.30

    kg

    T

     

    CPA 13.10.85: Ață și fire de cusut din filamente și fibre artificiale și sintetice

    13.10.85.10

    Ață de cusut din filamente sintetice sau artificiale

    5401

    kg

    T

     

    13.10.85.50

    Ață de cusut din filamente sintetice sau artificiale discontinue

    5508

    kg

    T

     

    NACE 13.20: Producția de țesături

    CPA 13.20.11: Țesături din mătase sau din deșeuri de mătase

    13.20.11.00

    Țesături din mătase sau din deșeuri de mătase

    5007

    m2

    S

     

    CPA 13.20.12: Țesături din lână cardată sau pieptănată, din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal

    13.20.12.30

    Țesături din lână cardată sau din păr fin de animale cardat

    5111

    m2

    T

     

    13.20.12.60

    Țesături din lână pieptănată sau din păr fin de animale pieptănat; țesături din păr grosier de animale

    5112 + 5113

    m2

    T

     

    CPA 13.20.13: Țesături din in

    13.20.13.30

    Țesături din in, cu un conținut de in ≥ 85 % din greutate

    5309.1

    m2

    T

     

    13.20.13.60

    Țesături din in, cu un conținut de in < 85 % din greutate

    5309.2

    m2

    T

     

    CPA 13.20.14: Țesături din iută și alte fibre liberiene (exceptând inul, cânepa și ramia)

    13.20.14.00

    Țesături din iută sau din alte fibre textile liberiene (cu excepția celor de in, cânepă, ramie)

    5310

    m2

    T

     

    CPA 13.20.19: Țesături din alte fibre textile vegetale; țesături din fire de hârtie

    13.20.19.00

    Țesături din cânepă, ramie sau alte fibre textile vegetale (excl. inul, iuta, alte fibre textile liberiene); fire de hârtie

    5311

    m2

    T

     

    CPA 13.20.20: Țesături din bumbac

    13.20.20.14 z

    Țesături din bumbac, altele decât firele de diverse culori, cu o greutate ≤ 200 g/m2 pentru îmbrăcăminte

    5208 [.1 +.2 +.3 +.5]a + 5210 [.1 +.2 +.3 +.5]a + 5212.1a -5208 [.11.10 +.21.10]a -5212.14a

    m2

    T

     

    13.20.20.17 z

    Țesături din bumbac, altele decât din fire de diverse culori, cu o greutate ≤ 200 g/m2 pentru lenjerie de casă sau materiale textile pentru mobilă

    5208 [.1 +.2 +.3 +.5]b + 5210 [.1 +.2 +.3 +.5]b + 5212.1b -5208 [.11.10 +.21.10]b -5212.14b

    m2

    T

     

    13.20.20.19 z

    Țesături din bumbac, altele decât din fire de diverse culori, cu o greutate ≤ 200 g/ m2 pentru uz tehnic sau industrial (excl. tifonul și tifonul medical)

    5208 [.1 +.2 +.3 +.5]c + 5210 [.1 +.2 +.3 +.5]c + 5212.1c -5208 [.11.10 +.21.10]c -5212.14c

    m2

    T

     

    13.20.20.20

    Țesături din bumbac, cu o greutate ≤ 100 g/m2 pentru tifon medical, bandaje și pansamente

    5208 [.11.10 +.21.10]

    m2

    S

     

    13.20.20.31 z

    Țesături din bumbac din fire de diverse culori, cu o greutate ≤ 200 g/m2, pentru fuste și bluze

    5208.4a + 5210.4a + 5212.14a

    m2

    T

     

    13.20.20.42 z

    Țesături din bumbac, altele decât din fire de diverse culori, cu o greutate > 200 g/m2, pentru îmbrăcăminte

    5209 [.1 +.2 +.3 +.5]a + 5211 [.1 +.20 +.3 +.5]a + 5212 [.21 +.22 +.23 +.25]a

    m2

    T

     

    13.20.20.44 z

    Țesături din bumbac, altele decât din fire de diverse culori, cu o greutate de > 200 g/m2, pentru lenjerie de casă sau materiale textile pentru mobilă

    5209 [.1 +.2 +.3 +.5]b + 5211 [.1 +.20 +.3 +.5]b + 5212 [.21 +.22 +.23 +.25]b

    m2

    T

     

    13.20.20.49 z

    Țesături din bumbac, altele decât din fire de diverse culori, cu o greutate > 200 g/m2, pentru uz tehnic sau industrial

    5209 [.1 +.2 +.3 +.5]c + 5211 [.1 +.20 +.3 +.5]c + 5212 [.21 +.22 +.23 +.25]c

    m2

    T

     

    13.20.20.60

    Țesături din bumbac tip denim cu o greutate > 200 g/m2 (inclusiv denim altul decât albastru)

    5209.42 + 5211.42

    m2

    S

     

    13.20.20.72 z

    Țesături din bumbac din fire de diferite culori, pentru alt tip de îmbrăcăminte

    5208.4b + 5209 [.41 +.43 +.49]a + 5210.4b + 5211 [.41 +.43 +.49]a + 5212.14b + 5212.24a

    m2

    T

     

    13.20.20.74 z

    Țesături din bumbac din fire de diferite culori, pentru lenjerie de casă sau materiale textile pentru mobilă

    5208.4c + 5209 [.41 +.43 +.49]b + 5210.4c + 5211 [.41 +.43 +.49]b + 5212.14c + 5212.24b

    m2

    T

     

    13.20.20.79 z

    Țesături din bumbac din fire de diferite culori, pentru uz tehnic sau industrial

    5208.4d + 5209 [.41 +.43 +.49]c + 5210.4d + 5211 [.41 +.43 +.49]c + 5212.14d + 5212.24c

    m2

    T

     

    CPA 13.20.31: Țesături din fire de filamente sintetice și din fire de filamente artificiale

    13.20.31.30

    Țesături din fire de filamente sintetice sau artificiale obținute din fire de mare tenacitate, benzi sau forme similare (inclusiv din nailon, din alte poliamide, poliesteri, rayon vâscoză)

    5407 [.10 +.20 +.30] + 5408.10

    m2

    S

     

    13.20.31.50

    Țesături din fire de filamente sintetice (excl. cele obținute din fire de mare tenacitate, benzi sau forme similare)

    5407 [.4 +.5 +.6 +.7 +.8 +.9]

    m2

    T

     

    13.20.31.70

    Țesături din fire de filamente artificiale (excl. cele obținute din fire de mare tenacitate)

    5408 [.2 +.3]

    m2

    T

     

    CPA 13.20.32: Țesături din fibre sintetice discontinue

    13.20.32.10

    Țesături din fibre sintetice discontinue, care conțin 85 % din greutate sau mai mult fibre sintetice discontinue

    5512

    m2

    T

     

    13.20.32.20

    Țesături din fibre sintetice discontinue, care conțin mai puțin de 85 % din greutate astfel de fibre, amestecate în principal sau exclusiv cu bumbac (excl. țesăturile din fire de diferite culori)

    5513 [.1 +.2 +.4] + 5514 [.1 +.2 +.4]

    m2

    T

     

    13.20.32.30

    Țesături din fibre sintetice discontinue, care conțin mai puțin de 85 % din greutate astfel de fibre, amestecate în principal sau exclusiv cu bumbac din fire de diferite culori

    5513.3 + 5514.30

    m2

    T

     

    13.20.32.40

    Țesături din fibre sintetice discontinue amestecate în principal sau exclusiv cu lână cardată sau din păr fin de animale

    5515 [.13.1 +.22.1]

    m2

    T

     

    13.20.32.50

    Țesături din fibre sintetice discontinue amestecate în principal sau exclusiv cu lână pieptănată sau din păr fin de animale

    5515 [.13.9 +.22.9]

    m2

    T

     

    13.20.32.90

    Țesături din fibre sintetice discontinue amestecate altfel decât cu lână, păr fin de animale sau bumbac

    5515 [.11 +.12 +.19 +.21 +.29 +.91 +.99]

    m2

    T

     

    CPA 13.20.33: Țesături din fibre artificiale discontinue

    13.20.33.30

    Țesături din fibre artificiale discontinue, nu din fire de diferite culori

    5516 [.11 +.12 +.14 +.21 +.22 +.24 +.31 +.32 +.34 +.41 +.42 +.44 +.91 +.92 +.94]

    m2

    T

     

    13.20.33.50

    Țesături din fibre artificiale discontinue, din fire de diferite culori

    5516 [.13 +.23 +.33 +.43 +.93]

    m2

    S

     

    CPA 13.20.41: Catifele și plușuri țesute și țesături de tip „omidă” (altele decât țesăturile buclate de tip buret și panglicile)

    13.20.41.00

    Catifele și plușuri țesute și țesături tip „chenille”, (excl. țesăturile buclate tip buret și țesăturile buclate similare, din bumbac, țesăturile textile cu smocuri, panglicile)

    5801

    m2

    S

     

    CPA 13.20.42: Țesături buclate de tip buret și alte țesături similare (altele decât panglicile) din bumbac

    13.20.42.00

    Țesături buclate tip buret și țesături buclate similare, din bumbac

    5802.1

    m2

    T

     

    CPA 13.20.43: Alte țesături buclate de tip buret și țesături similare (altele decât panglicile)

    13.20.43.00

    Țesături buclate tip buret și țesături buclate similare (excl. cele din bumbac)

    5802.20

    m2

    T

     

    CPA 13.20.44: Tifoane (altele decât panglicile)

    13.20.44.00

    Tifon (excl. tifonul medicinal, panglici)

    5803

    m2

    S

     

    CPA 13.20.45: Suprafețe textile cu smocuri, altele decât covoarele

    13.20.45.00

    Țeasături textile cu smocuri (excl. covoarele și a altor acoperitoare de podea, textile, cu smocuri)

    5802.30

    m2

    S

     

    CPA 13.20.46: Țesături (inclusiv panglicile) din fibre de sticlă

    13.20.46.00

    Țesături din fibră de sticlă (inclusiv panglici, vată de sticlă)

    7019 [.40 +.5]

    kg

    S

     

    NACE 13.30: Finisarea materialelor textile

    CPA 13.30.11: Servicii de albire și vopsire a fibrelor și a firelor textile

    13.30.11.10

    Vopsirea fibrelor

    II

     

    13.30.11.21

    Vopsirea firelor de mătase

    I

     

    13.30.11.22

    Vopsirea firelor de lână, a părului fin sau grosier de animale și a părului de cal

    I

     

    13.30.11.23

    Vopsirea firelor de bumbac (excl. ața de cusut)

    I

     

    13.30.11.24

    Vopsirea firelor de in, iută și alte fibre textile liberiene și a firelor de hârtie

    I

     

    13.30.11.25

    Vopsirea firelor de filamente sintetice (excl. ața de cusut)

    I

     

    13.30.11.26

    Vopsirea firelor de filamente artificiale (excl. ața de cusut)

    I

     

    13.30.11.27

    Vopsirea firelor de filamente sintetice discontinue (excl. ața de cusut)

    I

     

    13.30.11.28

    Vopsirea firelor de filamente artificiale discontinue (excl. ața de cusut)

    I

     

    CPA 13.30.12: Servicii de albire a materialelor și a articolelor textile (inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte)

    13.30.12.10

    Albirea țesăturilor din mătase

    I

     

    13.30.12.20

    Albirea țesăturilor din lână, a părului fin sau grosier de animale și a părului de cal

    I

     

    13.30.12.30

    Albirea țesăturilor din bumbac care conțin bumbac 85 % din greutate sau mai mult

    I

     

    13.30.12.40

    Albirea firelor de in, iută și alte fibre textile liberiene a fibrelor textile vegetale și a firelor de hârtie

    I

     

    13.30.12.50

    Albirea țesăturilor din fire de filamente sintetice sau din fibre sintetice

    I

     

    13.30.12.60

    Albirea țesăturilor din fire de filamente artificiale sau din fibre artificiale

    I

     

    13.30.12.70

    Albirea țesăturilor din catifea și a țesăturilor tip „chenille” (cu excepția țesăturilor buclate de tipul buret din bumbac și a panglicilor)

    I

     

    13.30.12.80

    Albirea țesăturilor buclate de tipul buret (cu excepția țesăturilor textile cu smocuri)

    I

     

    13.30.12.90

    Albirea țesăturilor croșetate sau tricotate

    I

     

    CPA 13.30.13: Servicii de vopsire a materialelor și a articolelor textile (inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte)

    13.30.13.10

    Vopsirea țesăturilor din mătase sau din deșeuri de mătase

    I

     

    13.30.13.20

    Vopsirea țesăturilor de lână, din păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal

    I

     

    13.30.13.30

    Vopsirea țesăturilor de bumbac conținând bumbac ≥ 85 % din greutate

    I

     

    13.30.13.40

    Vopsirea țesăturilor de in, iută, alte fibre textile liberiene sau vegetale și din fire de hârtie

    I

     

    13.30.13.50

    Vopsirea țesăturilor din fire de filamente sintetice sau din fibre sintetice

    I

     

    13.30.13.60

    Vopsirea țesăturilor din fire de filamente artificiale sau din fibre artificiale

    I

     

    13.30.13.70

    Vopsirea țesăturilor de catifea și a țesăturilor tip „chenille” (excl. țesăturile buclate tip buret, țesăturile buclate similare din bumbac și panglicile)

    I

     

    13.30.13.80

    Vopsirea țesăturilor buclate tip buret și a țesăturilor buclate similare (excl. țesăturile textile cu smocuri)

    I

     

    13.30.13.90

    Vopsirea țesăturilor tricotate sau croșetate și a celor nețesute

    I

     

    CPA 13.30.14: Servicii de imprimare a materialelor și a articolelor textile (inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte)

    13.30.14.10

    Imprimarea țesăturilor de mătase

    I

     

    13.30.14.20

    Imprimarea țesăturilor de lână, de păr fin sau grosier de animale sau din păr de cal

    I

     

    13.30.14.30

    Imprimarea țesăturilor de bumbac conținând bumbac ≥ 85 % din greutate

    I

     

    13.30.14.40

    Imprimarea țesăturilor din in, iută, din alte fibre textile liberiene sau vegetale și a firelor de hârtie

    I

     

    13.30.14.50

    Imprimarea țesăturilor din fire de filamente sintetice sau de fibre sintetice

    I

     

    13.30.14.60

    Imprimarea țesăturilor din fire de filamente artificiale sau de fibre artificiale

    I

     

    13.30.14.70

    Imprimarea țesăturilor din catifea și a țesăturilor tip „chenille” (excl. țesăturile buclate tip buret, țesăturile buclate similare din bumbac, panglicile)

    I

     

    13.30.14.80

    Imprimarea țesăturilor buclate tip buret și a țesăturilor buclate similare (excl. țesăturile textile cu smocuri)

    I

     

    13.30.14.90

    Imprimarea țesăturilor tricotate sau croșetate și a celor nețesute

    I

     

    CPA 13.30.19: Alte servicii de finisare a textilelor și a articolelor textile (inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte)

    13.30.19.10

    Alte finisări ale țesăturilor de mătase (excl. albirea, vopsirea, imprimarea)

    I

     

    13.30.19.20

    Alte finisări ale țesăturilor de lănă, păr fin sau grosier de animale sau păr de cal (excl. albirea, vopsirea, imprimarea)

    I

     

    13.30.19.30

    Alte finisări ale țesăturilor de bumbac conținând bumbac ≥ 85 % din greutate (excl. albirea, vopsirea, imprimarea)

    I

     

    13.30.19.40

    Alte finisări ale țesăturilor de in, iută, din alte fibre textile liberiene, fibre textile vegetale și fire de hârtie (excl. albirea, vopsirea, imprimarea)

    I

     

    13.30.19.50

    Alte finisări ale țesăturilor din fire de filamente sintetice sau de fibre sintetice (excl. albirea, vopsirea, imprimarea)

    I

     

    13.30.19.60

    Alte finisări ale țesăturilor din fire de filamente artificiale sau de fibre artificiale (excl. albirea, vopsirea, imprimarea)

    I

     

    13.30.19.70

    Alte finisări (excl. albirea, vopsirea, imprimarea) ale țesăturilor din catifea și ale țesăturilor tip „chenille” (excl. țesăturile buclate tip buret, țesăturile buclate similare din bumbac, panglicile)

    I

     

    13.30.19.80

    Alte finisări (excl. albirea, vopsirea, imprimarea) ale țesăturilor buclate tip buret și ale țesăturilor buclate similare (excl. țesăturile textile cu smocuri)

    I

     

    13.30.19.90

    Alte finisări ale țesăturilor tricotate sau croșetate și ale celor nețesute (excl. albirea, vopsirea, imprimarea)

    I

     

    13.30.19.95

    Alte finisări pentru articole de îmbrăcăminte

    I

     

    NACE 13.91: Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare

    CPA 13.91.11: Catifea, pluș, materiale buclate, tricotate sau croșetate

    13.91.11.00

    Țesături scămoșate, țesături flaușate, tricotate sau croșetate

    6001

    kg

    T

     

    CPA 13.91.19: Alte materiale tricotate sau croșetate, inclusiv imitațiile de blană tricotate

    13.91.19.10

    Materiale tricotate sau croșetate (cu excepția țesăturilor din catifea)

    6002 + 6003 + 6004 + 6005 + 6006

    kg

    T

     

    13.91.19.20

    Blanuri artificiale si articole din blanuri artificiale

    4304

    S

     

    NACE 13.92: Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei și lenjeriei de corp)

    CPA 13.92.11: Pături și pleduri, cu excepția păturilor electrice

    13.92.11.30

    Pături și pleduri din lână sau din păr fin de animale (excl. păturile electrice)

    6301.20

    p/st

    S

     

    13.92.11.50

    Pături și pleduri din fibre sintetice (excl. păturile electrice)

    6301.40

    p/st

    S

     

    13.92.11.90

    Pături (excl. păturile electrice) și pleduri din materiale textile (excl. cele din lână sau păr fin de animale, din fibre sintetice)

    6301 [.30 +.90]

    p/st

    S

     

    CPA 13.92.12: Lenjerie de pat

    13.92.12.30

    Lenjerie de pat din materiale textile tricotate sau croșetate

    6302.10

    kg

    S

     

    13.92.12.53

    Lenjerie de pat, din bumbac (excl. cea tricotată sau croșetată)

    6302 [.21 +.31]

    kg

    S

     

    13.92.12.55

    Lenjerie de pat din in sau ramie (excl. cea tricotată sau croșetată)

    6302 [.29.10 +.39.20]

    kg

    S

     

    13.92.12.59

    Lenjerie de pat din țesături de materiale textile (excl. cea de bumbac, in sau ramie)

    6302 [.22.90 +.29.90 +.32.90 +.39.90]

    kg

    S

     

    13.92.12.70

    Lenjerie de pat din fibre artificiale sau sintetice nețesute (excl. cea tricotată sau croșetată)

    6302 [.22.10 +.32.10]

    kg

    S

     

    CPA 13.92.13: Lenjerie de masă

    13.92.13.30

    Lenjerie de masă tricotată sau croșetată

    6302.40

    kg

    S

     

    13.92.13.53

    Lenjerie de masă din bumbac (excl. cea tricotată sau croșetată)

    6302.51

    kg

    S

     

    13.92.13.55

    Lenjerie de masa din in (excl. cea tricotată sau croșetată)

    6302.59.10

    kg

    S

     

    13.92.13.59

    Lenjerie de masă din fibre artificiale sau sintetice și din alte materiale textile țesute sau nețesute (excl. cea de bumbac, de in)

    6302 [.53.90 +.59.90]

    kg

    S

     

    13.92.13.70

    Lenjerie de masă din fibre artificiale nețesute

    6302.53.10

    kg

    S

     

    CPA 13.92.14: Lenjerie de toaletă și bucătărie

    13.92.14.30

    Lenjerie de toaletă și de bucătărie din țesături buclate tip buret sau țesătură din material buclat similar, din bumbac

    6302.60

    kg

    S

     

    13.92.14.50

    Lenjerie de toaletă și de bucătărie din materiale textile (excl. țesăturile buclate sau țesăturile buclate similare, din bumbac)

    6302 [.91 +.93.90 +.99]

    kg

    S

     

    13.92.14.70

    Lenjerie de toaletă și de bucătărie din fibre artificiale nețesute

    6302.93.10

    kg

    S

     

    CPA 13.92.15: Perdele (inclusiv draperii) și storuri de interior; garnituri și draperii de pat

    13.92.15.30

    Perdele, draperii și storuri de interior, garnituri și draperii de pat din materiale tricotate sau croșetate

    6303.1

    m2

    S

     

    13.92.15.50

    Perdele, draperii și storuri de interior, garnituri și draperii de pat din materiale țesute

    6303 [.91 +.92.90 +.99.90]

    m2

    S

     

    13.92.15.70

    Perdele, draperii și storuri de interior, garnituri și draperii de pat din materiale nețesute

    6303 [.92.10 +.99.10]

    m2

    S

     

    CPA 13.92.16:   Articole pentru mobilier n.c.a.; seturi de țesături și fire pentru confecționarea de covoare, tapițerii și alte articole asemănătoare

    13.92.16.20

    Tapiserii țesute manual (de tip Gobelin, Flandra, Aubusson, Beauvais și tapiserii cu acul (inclusiv cu punct mic, cu cruciulițe), confecționate sau nu

    5805

    S

     

    13.92.16.40

    Cuverturi de pat (cu excepția plăpumilor umplute cu puf)

    6304.1

    p/st

    S

     

    13.92.16.60

    Articole pentru mobilier inclusiv huse de mobilă și pentru perne decorative, precum și fețe de perne etc. pentru scaune de autoturisme (excl. păturile, pledurile, lenjeria de pat, de toaletă, de bucătărie, perdelele, storurile de interior, cuverturile și acoperitoarele de pat)

    6304.9

    S

     

    13.92.16.80

    Seturi compuse din țesături și din fire, pentru confecționarea carpetelor, tapiseriilor, fețelor de masă sau a prosoapelor brodate sau a articolelor textile similare, d.p.v.

    6308

    S

     

    CPA 13.92.21: Saci și pungi, de tipul celor utilizate pentru împachetarea mărfurilor

    13.92.21.30

    Saci și săculeți din bumbac, pentru ambalarea mărfurilor

    6305.20

    kg

    S

     

    13.92.21.50

    Saci și săculeți obținuți din benzi de polietilenă sau polipropilenă, tricotați sau croșetați, pentru ambalarea mărfurilor

    6305 [.32.11 +.33.10]

    kg

    S

     

    13.92.21.70

    Saci și săculeți obținuți din benzi de polietilenă sau polipropilenă, pentru ambalarea mărfurilor (excl. cei tricotați sau croșetați)

    6305 [.32.19 +.33.90]

    kg

    S

     

    13.92.21.90

    Saci și săculeți, pentru ambalarea mărfurilor (excl. cei din bumbac, benzi de polietilenă sau polipropilenă)

    6305 [.10 +.32.90 +.39 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 13.92.22:   Prelate, tende și copertine; velatură pentru ambarcațiuni, planșe cu velă sau cărucioare cu velă; corturi și articole de camping (inclusiv saltelele pneumatice)

    13.92.22.10

    Prelate, storuri pentru exterior și umbrare (excl. storurile pentru rulote)

    6306.1

    kg

    S

     

    13.92.22.30

    Corturi (inclusiv storuri pentru rulote)

    6306.2

    kg

    S

     

    13.92.22.50

    Vele

    6306.30

    kg

    S

     

    13.92.22.70

    Saltele pneumatice și alte articole de camping (excl. storurile pentru rulote, corturi, saci de dormit)

    6306 [.40 +.9]

    kg

    S

     

    CPA 13.92.23: Parașute (inclusiv parașute dirijabile) și rotoșute; părți ale acestora

    13.92.23.00

    Parașute și rotoșute, părți și accesorii (inclusiv parașute dirijabile)

    8804

    kg

    S

     

    CPA 13.92.24:   Pături, plăpumi, perne, saci de dormit și alte articole asemănătoare, cu arcuri sau umplute cu câlți sau garnituri interioare din orice materiale, inclusiv cauciuc alveolar sau material plastic alveolar

    13.92.24.30

    Saci de dormit

    9404.30

    p/st

    S

     

    13.92.24.93

    Articole pentru pat umplute cu pene sau puf (inclusiv plăpumi și plăpumi umplute cu puf, perne decorative, pufuri, perne) (excl. saltelele, sacii de dormit)

    9404.90.10

    p/st @

    S

     

    13.92.24.99

    Articole pentru pat umplute altfel decât cu pene sau puf (inclusiv plăpumi și plăpumi umplute cu puf, perne decorative, pufuri, perne) (excl. saltelele, sacii de dormit)

    9404.90.90

    p/st @

    S

     

    CPA 13.92.29:   Alte articole textile confecționate (inclusiv cârpe de șters pe jos, cârpe de bucătărie, cârpe de șters praful și alte cârpe similare, centuri și veste de salvare)

    13.92.29.53

    Pânze pentru spălat podeaua, cârpe pentru vase sau pentru șters praful și articole similare de întreținere din materiale textile nețesute

    6307.10.30

    kg

    S

     

    13.92.29.57

    Pânze pentru spălat podeaua, cârpe pentru vase sau pentru șters praful și articole similare de întreținere (excl. articolele tricotate sau croșetate, articolele din materiale textile nețesute)

    6307.10.90

    kg

    S

     

    13.92.29.90

    Pânze pentru spălat podeaua, cârpe pentru vase sau pentru șters praful și articole similare de întreținere din materiale textile tricotate sau croșetate; veste de salvare și centuri de salvare și alte articole confecționate

    6307 [.10.10 +.20 +.90]

    kg

    S

     

    NACE 13.93: Fabricarea de covoare și mochete

    CPA 13.93.11: Covoare și alte acoperitoare de podea textile, cu puncte înnodate

    13.93.11.00

    Covoare și alte acoperitoare de podea din materiale textile, cu puncte înnodate

    5701

    m2

    S

     

    CPA 13.93.12: Covoare și alte acoperitoare de podea textile, țesute, fără smocuri sau șuvițe

    3.93.12.00

    Covoare și alte acoperitoare de podea din materiale textile, țesute (excl. cele cu smocuri sau șuvițe)

    5702

    m2

    S

     

    CPA 13.93.13: Covoare și alte articole textile de protecție a podelelor, cu smocuri

    13.93.13.00

    Covoare și alte acoperitoare de podea din materiale textile, cu smocuri

    5703

    m2

    S

     

    CPA 13.93.19: Alte covoare și acoperitoare de podea textile (inclusiv cele din fetru)

    13.93.19.30

    Covoare și alte acoperitoare de podea, din pâslă (excl. cele cu smocuri sau șuvițe)

    5704

    m2

    S

     

    13.93.19.90

    Alte covoare și acoperitoare de podea (excl. cele cu puncte înnodate, țesute, cu smocuri, din pâslă)

    5705

    m2

    S

     

    NACE 13.94: Fabricarea de odgoane, frânghii, sfori și plase

    CPA 13.94.11: Sfori, odgoane, frânghii și cabluri, din iută sau alte fibre textile liberiene

    13.94.11.30

    Sfori, corzi, frânghii și cabluri, din sisal sau alte fibre textile din genul „Agave”, din iută sau alte fibre textile liberiene și fibre dure din frunze (excl. sforile pentru legat)

    5607[.29.00+90.20]

    kg

    S

     

    13.94.11.53

    Sfori pentru legat (pentru agricultură) din sisal

    5607.21

    kg

    S

     

    13.94.11.55

    Sfori pentru legat (pentru agricultură) din polietilenă sau polipropilenă

    5607.41

    kg

    S

     

    13.94.11.60

    Sfori, corzi, frânghii și cabluri, din polietilenă, polipropilenă, nailon sau alte poliamide sau poliesteri măsurând > 50 000 decitex, din alte fibre sintetice (excl. sfoara pentru legat)

    5607 [.49.1 +.50(.1 +.90)]

    kg

    S

     

    13.94.11.70

    Sfori din polietilenă sau polipropilenă, din nailon sau alte poliamide sau poliester măsurând ≤ 50 000 decitex (5 g/m) (excl. sfoara pentru legat)

    5607 [.49.90 +.50.30]

    kg

    S

     

    13.94.11.90

    Sfori, corzi, frânghii și cabluri, din fibre textile (excl. iuta și alte fibre textile liberiene, sisal, abaca sau alte fibre dure din frunze, fibre sintetice)

    5607.90.90

    kg

    S

     

    CPA 13.94.12: Rețele împletite din sfori, odgoane sau frânghii, plase confecționate din materiale textile; articole din sfoară, fâșii n.c.a.

    13.94.12.33

    Plase pentru pescuit, confecționate din sfori, corzi, frânghii și cabluri din fibre artificiale (excl. plasele pentru pescuit de acostare)

    5608.11.20

    kg

    S

     

    13.94.12.35

    Plase pentru pescuit, confecționate din fibre artificiale (excl. plasele pentru pescuit de acostare)

    5608.11.80

    kg

    S

     

    13.94.12.53

    Plase confecționate, din sfori, corzi sau frânghii din nailon sau alte poliamide (excl. plasele din bucăți confecționate cu croșeta, fileuri de păr și pentru sport și plase de pescuit)

    5608.19.11

    kg

    S

     

    13.94.12.55

    Plase confecționate, din nailon sau alte poliamide (excl. plasele din bucăți confecționate cu croșeta, fileurile de păr și pentru sport, plasele de pescuit, și cele din sfori, corzi sau frânghii)

    5608.19.19

    kg

    S

     

    13.94.12.59

    Plase cu ochiuri înnodate din materiale textile (excl. plasele de pescuit confecționate din materiale textile sintetice, alte plase confecționate din nailon sau alte poliamide)

    5608 [.19(.30 +.90) +.90]

    kg

    S

     

    13.94.12.80

    Articole din sfori, corzi, frânghii și cabluri

    5609

    kg

    S

     

    NACE 13.95: Fabricarea de textile nețesute și articole din acestea, cu excepția confecțiilor de îmbrăcăminte

    CPA 13.95.10: Articole nețesute și articole fabricate din materiale nețesute, cu excepția articolelor de îmbrăcăminte

    13.95.10.10

    Articole nețesute, cu o greutate ≤ 25 g/m2 (inclusiv articole confecționate din nețesute) (excl. articole de îmbrăcăminte, impregnate sau acoperite)

    5603 [.11.90 +.91.90]

    kg

    S

     

    13.95.10.20

    Articole nețesute, cu o greutate > 25 g/m2 dar ≤ 70 g/m2 (inclusiv articole confecționate din nețesute) (excl. articolele de îmbrăcăminte, impregnate sau acoperite)

    5603 [.12.90 +.92.90]

    kg

    S

     

    13.95.10.30

    Articole nețesute, cu o greutate > 70 g/m2 dar ≤ 150 g/m2 (inclusiv articole confecționate din nețesute) (excl. articolele de îmbrăcăminte, impregnate sau acoperite)

    5603 [.13.90 +.93.90]

    kg

    S

     

    13.95.10.50

    Articole nețesute, cu o greutate >150 g/m2 (inclusiv articole confecționate din nețesute) (excl. articolele de îmbrăcăminte, impregnate sau acoperite)

    5603 [.14.90 +.94.90]

    kg

    S

     

    13.95.10.70

    Articole nețesute, impregnate sau acoperite (inclusiv articole confecționate din nețesute) (excl. articolele de îmbrăcăminte)

    5603 [.11.10 +.12.10 +.13.10 +.14.10 +.91.10 +.92.10 +.93.10 +.94.10]

    kg

    S

     

    NACE 13.96: Fabricarea de articole tehnice și industriale din textile

    CPA 13.96.11: Fire metalizate sau fire îmbrăcate cu materiale metalizate

    13.96.11.00

    Fire metalice, benzi și articole similare din materiale textile sintetice, combinate cu fire metalice, benzi sau sub formă de pudră sau acoperite cu metal

    5605

    kg

    S

     

    CPA 13.96.12: Țesături din fire metalice și țesături din fire metalizate n.c.a.

    13.96.12.00

    Țesături din fire metalice și țesături din fire metalizate, pentru îmbrăcăminte, țesături pentru mobilă sau pentru scopuri similare

    5809

    kg

    S

     

    CPA 13.96.13:   Fire și corzi din cauciuc, acoperite cu material textil; fire și fâșii textile, impregnate sau acoperite cu cauciuc sau materiale plastice

    13.96.13.00

    Fire și corzi din cauciuc, acoperite cu textile; fire textile, benzi impregnate, îmbrăcate, acoperite sau învelite cu cauciuc sau cu material plastic

    5604

    kg

    S

     

    CPA 13.96.14: Țesături textile, impregnate, stratificate sau acoperite n.c.a.

    13.96.14.00

    Țesături textile, acoperite

    5901 + 5903 + 5907

    m2

    S

     

    CPA 13.96.15:   Țesătură pentru anvelopă cu carcasă de cord din fir de nailon de înaltă rezistență sau din alte poliamide, poliesteri sau mătase de viscoză

    13.96.15.00

    Țesături cord pentru anvelope din fire de mare rezistență, din nailon sau din alte poliamide, din poliesteri sau vâscoză

    5902

    m2

    S

     

    CPA 13.96.16:   Produse și articole textile pentru utilizare tehnică (inclusiv fitiluri, manșoane pentru lămpi, benzi transportoare și curele de transmisie, țesături pentru site și țesături groase)

    13.96.16.20

    Furtunuri pentru pompe și furtunuri similare din materiale textile, cu sau fără căptușeli, armături sau accesorii din alte materiale

    5909

    kg

    S

     

    13.96.16.50

    Fitile textile, benzi transportoare, tuburi textile (inclusiv întărite cu metal sau cu alte materiale)

    5908 + 5910 + 5911 [.10 +.20 +.40 +.90]

    kg

    S

     

    13.96.16.80

    Produse și articole textile pentru mașinile de prelucrare a hârtiei sau mașini similare (inclusiv pentru pastă de lemn sau azbociment)

    5911.3

    kg

    S

     

    CPA 13.96.17: Panglici; panglici de bătătură fără fire de urzeală paralelizate și lipite (bolduc); pasmanterii și alte articole asemănătoare

    13.96.17.30

    Panglici, altele decât etichetele, ecusoanele și alte articole similare

    5806

    S

     

    13.96.17.50

    Etichete, ecusoane și alte articole similare din materiale textile (excl. articolele brodate)

    5807

    S

     

    13.96.17.70

    Trese în piese; articole de pasmanterie și pompoane, ornamente (excl. cele tricotate sau croșetate)

    5808

    S

     

    NACE 13.99: Fabricarea altor articole textile n.c.a.

    CPA 13.99.11:   Tul, alte pânze tip tul și țesături cu ochiuri înnodate, cu excepția materialelor tricotate sau croșetate; dantele sub formăde bucăți, benzi sau cu motive decorative

    13.99.11.30

    Tuluri și alte pânze tip tul (excl. cele țesute, tricotate sau croșetate)

    5804.10

    S

     

    13.99.11.50

    Dantele excutate mecanic, în bucăți, benzi sau motive

    5804.2

    S

     

    13.99.11.70

    Dantele executate manual, în bucăți, benzi sau motive

    5804.30

    S

     

    CPA 13.99.12: Dantele sub formă de bucăți, benzi sau cu motive decorative

    13.99.12.30

    Broderii (cu fond decupat, spart) în bucăți, benzi sau motive

    5810.10

    S

     

    13.99.12.50

    Broderii de bumbac în bucăți, benzi sau motive

    5810.91

    S

     

    13.99.12.70

    Broderii din materiale textile, în bucăți, benzi sau motive (excl. cele cu fond decupat, spart, din bumbac)

    5810 [.92 +.99]

    S

     

    CPA 13.99.13: Fetru, îmbrăcat, acoperit sau stratificat

    13.99.13.00

    Pâslă, impregnată sau nu, acoperită sau laminată, n.s.a.

    5602

    kg

    S

     

    CPA 13.99.14: Fibre textile ≤ 5 mm lungime (scame), praf textil și nopeuri de piuare

    13.99.14.00

    Fire tunse de pe postav, noduri și nopeuri (butoni) din materiale textile

    5601.30

    kg

    S

     

    CPA 13.99.15: Fire și fâșii aurite; fire tip „omidă”; fire „cu bucleuri”

    13.99.15.00

    Fire benzi și forme similare îmbrăcate cu materiale textile sintetice, cu o lățime aparentă de ≤ 5 mm; fire tip „chenille”; fire cu bucleuri

    5606

    kg

    S

     

    CPA 13.99.16: Produse textile matlasate sub formă de bucăți

    13.99.16.00

    Produse textile matlasate în bucăți (cu excepția broderiilor)

    5811

    m2

    S

     

    CPA 13.99.19: Alte textile și produse textile n.c.a.

    13.99.19.00

    Pufuri și tampoane pentru aplicarea pudrei și a preparatelor cosmetice sau de toaletă

    9616.20

    p/st @

    S

     

    NACE 14.11: Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele

    CPA 14.11.10: Articole de îmbrăcăminte din piele naturală sau reconstituită

    14.11.10.00

    Articole de îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, din piele naturală sau reconstituită (inclusiv haine și paltoane) (excl. accesoriile de îmbrăcăminte, articolele de acoperit capul, încălțămintea)

    4203.10

    p/st @

    S

     

    NACE 14.12: Fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru

    CPA 14.12.11: Compleuri, jachete și sacouri, industriale și profesionale, pentru bărbați

    14.12.11.20

    Ansambluri de lucru, din bumbac sau din fibre sintetice, pentru bărbați și băieți

    6203 [.22.10 +.23.10 +.29.11]

    p/st

    S

     

    14.12.11.30

    Sacouri și blezere de lucru din bumbac sau din fibre sintetice, pentru bărbați și băieți

    6203 [.32.10 +.33.10 +.39.11]

    p/st

    S

     

    CPA 14.12.12: Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi, industriale și profesionale, pentru bărbați

    14.12.12.40

    Pantaloni lungi și scurți de lucru, din bumbac sau din fibre sintetice, pentru bărbați și băieți

    6203 [.42.11 +.43.11 +.49.11]

    p/st

    S

     

    14.12.12.50

    Salopete de lucru cu bretele, din bumbac sau fibre sintetice, pentru bărbați și băieți

    6203 [.42.51 +.43.31 +.49.31]

    p/st

    S

     

    CPA 14.12.21: Compleuri, jachete și sacouri, industriale și profesionale, pentru femei

    14.12.21.20

    Ansambluri de lucru, din bumbac sau din fibre sintetice, pentru femei și fete

    6204 [.22.10 +.23.10 +.29.11]

    p/st

    S

     

    14.12.21.30

    Sacouri și blezere de lucru din bumbac sau din fibre sintetice, pentru femei și fete

    6204 [.32.10 +.33.10 +.39.11]

    p/st

    S

     

    CPA 14.12.22: Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi, industriale și profesionale, pentru femei

    14.12.22.40

    Pantaloni lungi și scurți de lucru, din bumbac sau din fibre sintetice, pentru femei și fete

    6204 [.62.11 +.63.11 +.69.11]

    p/st

    S

     

    14.12.22.50

    Salopete de lucru cu bretele, din bumbac sau fibre sintetice, pentru femei și fete

    6204 [.62.51 +.63.31 +.69.31]

    p/st

    S

     

    CPA 14.12.30: Alte tipuri de îmbrăcăminte de lucru

    14.12.30.13

    Altă îmbrăcăminte de lucru din bumbac sau din fibre sintetice, pentru bărbați și băieți

    6211 [.32.10 +.33.10]

    p/st @

    S

     

    14.12.30.23

    Altă îmbrăcăminte de lucru din bumbac sau din fibre sintetice, pentru femei și fete

    6211 [.42.10 +.43.10]

    p/st @

    S

     

    NACE 14.13: Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)

    CPA 14.13.11:   Paltoane, canadiene, mantale, pelerine, hanorace, vestimentație contra vântului și jachete contravânt și articole similare, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.13.11.10

    Paltoane, canadiene, pelerine, hanorace, bluzoane și articole textile similare, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau pentru băieți (excl. jachetele și blezerele, hanoracele și jachetele de vânt)

    6101 [.20.10 +.30.10 +.90.20]

    p/st

    S

     

    14.13.11.20

    Hanorace, bluzoane pentru schi, jachete de vânt și articole textile similare, tricotate sau croșetate (excl. jachetele și blezerele) pentru bărbați sau pentru băieți

    6101 [.20.90 +.30.90 +.90.80]

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.12:   Costume, compleuri, jachete, sacouri, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.13.12.30

    Sacouri și blezere, din materiale textile tricotate sau croșetate pentru bărbați sau pentru băieți

    6103.3

    p/st

    S

     

    14.13.12.60

    Costume, compleuri sau ansamble, din materiale textile tricotate sau croșetate pentru bărbați sau pentru băieți

    6103 [.10 +.2]

    p/st

    S

     

    14.13.12.70

    Pantaloni, pantaloni scurți, salopete din materiale textile tricotate sau croșetate pentru bărbați sau pentru băieți

    6103.4

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.13:   Paltoane, canadiene, mantale, pelerine, hanorace, vestimentație contra vântului și jachete contravânt și articole similare, tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.13.13.10

    Paltoane, canadiene, pelerine, hanorace, bluzoane și articole textile similare, tricotate sau croșetate, pentru femei sau pentru fete (excl. jachetele și blezerele, hanoracele și jachetele de vânt)

    6102 [.10.10 +.20.10 +.30.10 +.90.10]

    p/st

    S

     

    14.13.13.20

    Hanorace, bluzoane pentru schi, jachete de vânt și articole textile similare, tricotate sau croșetate (excl. jachetele și blezerele) pentru femei sau pentru fete

    6102 [.10.90 +.20.90 +.30.90 +.90.90]

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.14:   Costume, compleuri, jachete, sacouri, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi, tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.13.14.30

    Sacouri și blezere, din materiale textile tricotate sau croșetate, pentru femei sau pentru fete

    6104.3

    p/st

    S

     

    14.13.14.60

    Costume, compleuri sau ansamble, din materiale textile tricotate sau croșetate, pentru femei sau pentru fete

    6104 [.1 +.2]

    p/st

    S

     

    14.13.14.70

    Rochii din materiale textile tricotate sau croșetate, pentru femei sau pentru fete

    6104.4

    p/st

    S

     

    14.13.14.80

    Fuste și fuste-pantalon, din materiale textile tricotate sau croșetate, pentru femei sau pentru fete

    6104.5

    p/st

    S

     

    14.13.14.90

    Pantaloni, pantaloni scurți, salopete din materiale textile tricotate sau croșetate, pentru femei sau pentru fete

    6104.6

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.21:   Paltoane, canadiene, mantale, pelerine, hanorace, vestimentație contra vântului și jachete contravânt și articole similare din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.13.21.10

    Impermeabile pentru bărbați sau pentru băieți

    6201 [.12.10 +.13.10]

    p/st

    S

     

    14.13.21.20

    Paltoane, canadiene, pelerine etc. pentru bărbați sau pentru băieți

    6201 [.11 +.12.90 +.13.90 +.19]

    p/st

    S

     

    14.13.21.30

    Hanorace, bluzoane pentru schi, jachete de vânt și articole similare pentru bărbați sau pentru băieți (excl. tricotate, impregnate sau cauciucate)

    6201.9

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.22: Costume și compleuri din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.13.22.10

    Costume pentru bărbați sau pentru băieți (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6203.1

    p/st

    S

     

    14.13.22.20

    Compleuri pentru bărbați sau pentru băieți (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6203 [.22.80 +.23.80 +.29(.18 +.30 +.90)]

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.23: Jachete și sacouri din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.13.23.00

    Sacouri și blezere pentru bărbați sau pentru băieți (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6203 [.31 + 32.90 +.33.90 +.39(.19 +.90)]

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.24:   Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.13.24.42

    Pantaloni și pantaloni scurți, din denim pentru bărbați sau pentru băieți (excl. cei pentru lucru)

    6203.42.31

    p/st

    S

     

    14.13.24.44

    Pantaloni, pantaloni scurți și șorturi pentru bărbați sau pentru băieți, din lână sau păr fin de animale (excl. cei tricotați sau croșetați, pentru lucru)

    6203.41 (.10 +.90)

    p/st

    S

     

    14.13.24.45

    Pantaloni și pantaloni scurți, din fibre sintetice, pentru bărbați sau pentru băieți (excl. cei tricotați sau croșetați, pentru lucru)

    6203 [.43.19 +.49.19]

    p/st

    S

     

    14.13.24.48

    Pantaloni și pantaloni scurți, din bumbac, pentru bărbați sau pentru băieți (excl. cei din denim, tricotați sau croșetați)

    6203.42 (.33 +.35)

    p/st

    S

     

    14.13.24.49

    Pantaloni, pantaloni scurți, șorturi și salopete cu bretele, pentru bărbați sau pentru băieți excl. cei din lână, bumbac și fire sintetice, tricotate sau croșetate)

    6203.49.90

    p/st

    S

     

    14.13.24.55

    Salopete cu bretele, pentru bărbați sau pentru băieți (excl. cele tricotate sau croșetate pentru lucru)

    6203 [.41.30 +.42.59 +.43.39 +.49.39]

    p/st

    S

     

    14.13.24.60

    Șorturi, din bumbac sau fibre sintetice, pentru bărbați sau pentru băieți (excl. cei tricotați sau croșetați)

    6203 [.42.90 +.43.90 +.49.50]

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.31:   Paltoane, canadiene, mantale, pelerine, hanorace, vestimentație contra vântului și jachete contravânt și articole similare din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.13.31.10

    Impermeabile pentru femei sau pentru fete

    6202 [.12.10 +.13.10]

    p/st

    S

     

    14.13.31.20

    Paltoane etc. pentru femei sau pentru fete

    6202 [.11 +.12.90 +.13.90 +.19]

    p/st

    S

     

    14.13.31.30

    Hanorace, bluzoane pentru schi, jachete de vânt și articole similare (excl. jachetele sau blezerele) pentru femei sau pentru fete

    6202.9

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.32: Costume și compleuri din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.13.32.10

    Taioare pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6204.1

    p/st

    S

     

    14.13.32.20

    Compleuri pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6204 [.21 +.22.80 +.23.80 +.29(.18 +.90)]

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.33: Jachete sau sacouri din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.13.33.30

    Jachete și bluzoane pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6204 [.31 +.32.90 +.33.90 +.39(.19 +.90)]

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.34: Rochii, fuste și fuste-pantalon din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.13.34.70

    Rochii pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6204.4

    p/st

    S

     

    14.13.34.80

    Fuste și fuste-pantalon pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6204.5

    p/st

    S

     

    CPA 14.13.35:   Pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorturi din materiale textile, dar nu tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.13.35.42

    Pantaloni și pantaloni scurți, din denim, pentru femei sau pentru fete (excl. cele pentru lucru)

    6204.62.31

    p/st

    S

     

    14.13.35.48

    Pantaloni și pantaloni scurți, din bumbac, pentru femei sau pentru fete (excl. cele din denim și cele pentru lucru)

    6204.62 (.33 +.39)

    p/st

    S

     

    14.13.35.49

    Pantaloni și pantaloni scurți, pentru femei sau pentru fete, din lână sau păr fin de animale, fibre sintetice sau artificiale (excl. tricotați, croșetați sau pentru lucru)

    6204 [.61.10 +.63.18 +.69.18]

    p/st

    S

     

    14.13.35.51

    Salopete cu bretele, din bumbac pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate, pentru lucru)

    6204.62.59

    p/st

    S

     

    14.13.35.61

    Șorturi, din bumbac, pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6204.62.90

    p/st

    S

     

    14.13.35.63

    Salopete cu bretele, din materiale textile, pentru femei sau pentru fete (excl. cele din bumbac, tricotate sau croșetate, pentru lucru) și șorturi din lână sau păr fin de animale, pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6204 [.61.85 +.63.39 +.69.39]

    p/st

    S

     

    14.13.35.65

    Șorturi, din fibre sintetice, pentru femei sau pentru fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6204 [.63.90 +.69.50]

    p/st

    S

     

    14.13.35.69

    Pantaloni, pantaloni scurți, salopete cu bretele din materiale textile pentru femei sau pentru fete (excl. cele din bumbac, lână sau păr fin de animale, fibre sintetice, tricotate sau croșetate)

    6204.69.90

    p/st

    S

     

    NACE 14.14: Fabricarea de articole de lenjerie de corp

    CPA 14.14.11: Cămăși, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.14.11.00

    Cămă și și bluze, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    6105

    p/st

    S

     

    CPA 14.14.12:   Slipuri, indispensabili, cămă și de noapte, pijamale, halate de baie și alte articole similare, tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.14.12.20

    Slipuri și indispensabili, pentru bărbați sau băieți, din materiale textile tricotate sau croșetate (inclusiv boxeri)

    6107.1

    p/st

    S

     

    14.14.12.30

    Cămă și de noapte și pijamale, pentru bărbați sau băieți, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6107.2

    p/st

    S

     

    14.14.12.40

    Halate, halate de baie și articole similare din materiale textile tricotate sau croșetate, pentru bărbați sau băieți

    6107.9

    p/st

    S

     

    CPA 14.14.13: Bluze, cămă și și bluzoane, tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.14.13.10

    Bluze, cămă și și bluze-cămăși, pentru femei sau fete, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6106

    p/st

    S

     

    CPA 14.14.14:   Furouri, combinezoane, jupoane, chiloți, cămă și de noapte, pijamale, rochii de casă, dezabieuri, halate de baie și articole similare, tricotate sau croșetate, pentru femei sau fete

    14.14.14.20

    Slipuri și chiloți, pentru femei sau fete, din materiale textile tricotate sau croșetate (inclusiv boxeri)

    6108.2

    p/st

    S

     

    14.14.14.30

    Cămă și de noapte și pijamale, pentru femei sau fete, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6108.3

    p/st

    S

     

    14.14.14.40

    Dezabieuri, halate de baie, rochii de casă și articole similare, pentru femei sau fete, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6108.9

    p/st

    S

     

    14.14.14.50

    Combinezoane și jupoane pentru femei sau fete, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6108.1

    p/st

    S

     

    CPA 14.14.21: Cămă și și bluze din material textil, netricotate și necroșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.14.21.00

    Cămă și pentru bărbați sau băieți (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6205

    p/st

    S

     

    CPA 14.14.22:   Bluze de corp și maieuri, slipuri, indispensabili, cămă și de noapte, pijamale, halate de baie, din material textil, netricotate și necroșetate, pentru bărbați sau băieți

    14.14.22.20

    Slipuri și indispensabili, pentru bărbați sau băieți (inclusiv boxeri) (excl. cei tricotați sau croșetați)

    6207.1

    p/st

    S

     

    14.14.22.30

    Cămă și de noapte și pijamale, pentru bărbați sau băieți (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6207.2

    p/st

    S

     

    14.14.22.40

    Flanele de corp, maieuri, halate de baie, halate de casă și articole similare pentru bărbați sau băieți (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6207.9

    p/st @

    S

     

    CPA 14.14.23: Bluze, cămă și și bluzoane, din material textil, netricotate și necroșetate, pentru femei sau fete

    14.14.23.00

    Bluze, cămă și și bluze-cămăși, pentru femei sau fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6206

    p/st

    S

     

    CPA 14.14.24:   Bluze de corp și cămă și de zi, furouri, combinezoane, jupoane, chiloți, cămă și de noapte, pijamale, dezabieuri, halate de baie, rochii de casă și articole similare, din material textil, netricotate și necroșetate, pentru femei sau fete

    14.14.24.30

    Cămă și de noapte și pijamale, pentru femei sau fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6208.2

    p/st

    S

     

    14.14.24.50

    Combinezoane și jupoane pentru femei sau fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6208.1

    p/st

    S

     

    14.14.24.60

    Flanele de corp și alte combinezoane, slipuri, chiloți, dezabieuri, halate de baie, rochii de casă, halate de casă și articole similare din bumbac, pentru femei sau fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6208.91

    p/st @

    S

     

    14.14.24.80

    Dezabieuri, halate de baie, rochii de casă, flanele de corp, maieuri, slipuri și chiloți (inclusiv boxeri), din alte fibre decât cele de bumbac, pentru femei sau fete (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6208.92

    p/st @

    S

     

    14.14.24.89

    Flanele de corp și alte combinezoane, slipuri, chiloți, dezabieuri, halate de baie, rochii de casă, halate de casă și articole similare din materiale textile, pentru femei sau fete (excl. cele din bumbac, fibre artificiale, tricotate sau croșetate)

    6208.99

    p/st @

    S

     

    CPA 14.14.25: Sutiene, brâuri, corsete, bretele, suspensoare, jartiere și articole similare și părțile lor, chiar tricotate sau croșetate

    14.14.25.30

    Sutiene

    6212.10

    p/st

    S

     

    14.14.25.50

    Brâuri, centuri-chilot și corsete, (inclusiv bodyuri cu bretele reglabile)

    6212 [.20 +.30]

    p/st

    S

     

    14.14.25.70

    Bretele, suspensoare, jartiere și articole similare și părți ale acestora

    6212.90

    S

     

    CPA 14.14.30: Tricouri și maiouri de corp, tricotate sau croșetate

    14.14.30.00

    Tricouri (T-shirts) și maiouri de corp, tricotate sau croșetate

    6109

    p/st

    S

     

    NACE 14.19: Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și accesorii n.c.a.

    CPA 14.19.11: Articole de îmbrăcăminte și accesorii vestimentare, tricotate sau croșetate, pentru nou-născuți

    14.19.11.00

    Articole și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, pentru sugari, inclusiv maieuri, șorțulețe-combinezon, chiloți, costume extensibile, scutece, mănu și sau mitene sau mănu și cu un deget, îmbrăcăminte exterioară (pentru copii cu înălțimea ≤ 86 cm)

    6111

    S

     

    CPA 14.19.12: Treninguri, costume de schi, costume de baie și alte articole de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate

    14.19.12.10

    Treninguri, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6112.1

    p/st

    S

     

    14.19.12.30

    Costume de schi din materiale textile tricotate sau croșetate

    6112.20

    p/st @

    S

     

    14.19.12.40

    Costume de baie pentru bărbați sau băieți, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6112.3

    p/st

    S

     

    14.19.12.50

    Costume de baie pentru femei sau fete, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6112.4

    p/st

    S

     

    14.19.12.90

    Alte articole de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate (inclusiv flanele de corp cu mâneci)

    6114

    kg

    S

     

    CPA 14.19.13: Mănu și cu degete, mănu și cu un deget și mănu și fără degete, tricotate sau croșetate

    14.19.13.00

    Mănuși, mănu și cu un deget și mitene, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6116

    pa

    S

     

    CPA 14.19.19:   Alte accesorii vestimentare și părți de articole de îmbrăcăminte sau de articole vestimentare, confecționate, tricotate sau croșetate

    14.19.19.30

    Șaluri, eșarfe, fulare, mantile, voaluri și articole similare, din materiale textile tricotate sau croșetate

    6117.10

    p/st @

    S

     

    14.19.19.60

    Accesorii confecționate de îmbrăcăminte, incl. părți de îmbrăcăminte sau accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate; (excl. mănuși, mitene, mănu și cu un deget, saluri, eșarfe, fulare, mantile, voaluri, voalete și articole similare)

    6117 [.80 +.90]

    S

     

    CPA 14.19.21: Articole de îmbrăcăminte și accesorii vestimentare, din materiale textile, netricotate și necroșetate, pentru nou-născuți

    14.19.21.00

    Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte pentru sugari, din materiale textile, netricotate și necroșetate (pentru copii cu înălțimea ≤ 86 cm) inclusiv maieuri, șorțulețe-combinezon, chiloți, costume extensibile, scutece, mănuși, mănu și cu un deget și îmbrăcăminte exterioară

    6209

    S

     

    CPA 14.19.22: Treninguri, costume de schi, costume de baie și alte articole de îmbrăcăminte, din materiale textile, netricotate și necroșetate

    14.19.22.10

    Alte articole de îmbrăcăminte pentru bărbați sau băieți n.d.a., inclusiv veste, treninguri și costume pentru sport (excl. costumele penntru schi, tricotate sau croșetate)

    6211[.32 (.31 +.4 +.90) +.33 (.31 +.4 +.90) +.39]

    p/st @

    S

     

    14.19.22.20

    Alte articole de îmbrăcăminte pentru femei sau fete, n.c.a., inclusiv veste, treninguri și costume pentru sport (excl. costumele penntru schi, tricotate sau croșetate)

    6211[.41 +.42 (.31 +.4 +.90) +.43 (.31 +.4 +.90) +.49]

    p/st @

    S

     

    14.19.22.30

    Costume pentru schi (excl. articolele tricotate sau croșetate)

    6211.20

    p/st

    S

     

    14.19.22.40

    Costume de baie pentru bărbați și băieți (excl. articolele tricotate sau croșetate)

    6211.11

    p/st

    S

     

    14.19.22.50

    Costume de baie pentru femei și fete (excl. articolele tricotate sau croșetate)

    6211.12

    p/st

    S

     

    CPA 14.19.23:   Batiste, șaluri, eșarfe, văluri, cravate, fulare-cravată, mănu și și alte accesorii vestimentare confecționate; părți de îmbrăcăminte sau accesorii vestimentare, din țesături textile, netricotate și necroșetate n.c.a.

    14.19.23.10

    Batiste

    6213

    p/st

    S

     

    14.19.23.33

    Șaluri, eșarfe, fulare, mantile, voaluri și articole similare (excl. articolele din mătase sau deșeuri de mătase, tricotate sau croșetate)

    6214[.20 +.30 +.40 +.90]

    p/st

    S

     

    14.19.23.38

    Șaluri, eșarfe, fulare, mantile, voaluri și articole similare, din mătase sau deșeuri de mătase (excl. articolele tricotate sau croșetate)

    6214.10

    p/st

    S

     

    14.19.23.53

    Cravate, papioane și fulare cravată (excl. articolele din mătase sau deșeuri de mătase, tricotate sau croșetate)

    6215[.20 +.90]

    p/st

    S

     

    14.19.23.58

    Cravate, papioane și fulare cravată din mătase sau deșeuri de mătase (excl. articolele tricotate sau croșetate)

    6215.10

    p/st

    S

     

    14.19.23.70

    Mănuși, mănu și cu un deget și mitene, (excl. cele tricotate sau croșetate)

    6216

    pa

    S

     

    14.19.23.93

    Accesorii de îmbrăcăminte din materiale textile (excl. șalurile, eșarfele și fularele, mantilele și voalurile, cravatele, papioanele și fularele-cravată, mănușile, mănușile cu un deget și mitenele, tricotate sau croșetate)

    6217.10

    S

     

    14.19.23.95

    Părți de îmbrăcăminte sau accesorii de îmbrăcăminte, din materiale textile (excl. sutienele, centurile și corsetele, bretelele, suspensoarele și jartierele, tricotate sau croșetate)

    6217.90

    S

     

    CPA 14.19.31: Accesorii vestimentare din piele sau din piele reconstituită, cu excepția mânușilor pentru sport

    14.19.31.75

    Mănuși, mănu și cu un deget și mitene din piele sau piele reconstituită (excl. cele pentru sport, de protecție pentru orice întrebuințare)

    4203.29.9

    pa

    S

     

    14.19.31.80

    Centuri și banduliere, din piele sau piele reconstituită

    4203.30

    p/st @

    S

     

    14.19.31.90

    Accesorii de îmbrăcăminte din piele sau piele reconstituită(excl. mănușile, mănușile cu un deget și mitenele, centurile și bandulierele)

    4203.40

    S

     

    CPA 14.19.32: Articole de îmbrăcăminte confecționate din pâslă (fetru) sau materiale nețesute, materiale textile impregnate sau „îmbrăcate”

    14.19.32.00

    Îmbrăcăminte fabricată din fetru sau nețesută, țesături impregnate sau căptușite

    6113 + 6210

    p/st @

    S

     

    CPA 14.19.41:   Calote și capișoane din fetru; discuri și cilindri pentru pălării, din fetru; calote sau forme pentru pălării, împletite sau fabricate din benzi asamblate din orice material

    14.19.41.30

    Calote și capișoane neformate pe calapod și fără boruri, din fetru (inclusiv cilindrii) (excl. cele formate, cele cu boruri)

    6501

    p/st

    S

     

    14.19.41.50

    Calote sau forme pentru pălării, confecționate prin asamblare de benzi din orice material (excl. cele formate, cele cu boruri, cele căptușite sau cu garnituri)

    6502

    p/st

    S

     

    CPA 14.19.42:   Pălării și alte articole de acoperit capul, din fetru, fie împletite sau fabricate din benzi asamblate din orice material, fie tricotate sau croșetate, fie făcute din dantele sau alte materiale textile sub formă de bucăți; plase și fileuri pentru păr

    14.19.42.30

    Pălării și alte obiecte de acoperit capul, din fetru, confecționate din calote de pălării sau din capișoane

    6505.90.05 + 6506.99.10

    p/st

    S

     

    14.19.42.50

    Pălării și alte obiecte de acoperit capul împletite sau confecționate prin asamblarea benzilor din orice fel de material

    6504

    p/st

    S

     

    14.19.42.70

    Pălării și alte obiecte de acoperit capul, tricotate sau croșetate sau confecționate din dantelă, fetru sau alte materiale textile în bucăți (dar nu în benzi); fileuri de păr din orice material

    6505 [.10 +.90(.10 +.30 +.80)]

    p/st @

    S

     

    CPA 14.19.43:   Alte articole de acoperit capul, cu excepția celor din cauciuc sau din plastic, a căștilor de protecție și a articolelor de acoperit capul din azbest; benzi pentru garnituri interioare, dubluri sau căptușeli, capace, huse, carcase, cozoroace și curelușe pentru articole de acoperit capul

    14.19.43.00

    Alte articole pentru acoperit capul (exclusiv articole pentru acoperit capul din cauciuc sau plastic, articole de protecție pentru acoperit capul și articole din azbest pentru acoperit capul); benzi pentru garnituri interioare, dubluri sau căptușeli, capace, huse, carcase, cozoroace și curelușe pentru obiectele de acoperit capul

    6506.99.90 + 6507

    S

     

    NACE 14.20: Fabricarea articolelor din blană

    CPA 14.20.10: Articole de îmbrăcăminte, accesorii vestimentare și alte articole din blană, cu excepția articolelor de acoperit capul

    14.20.10.30

    Articole de îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, din blănuri (excl. pălăriile și acoperitoarele de cap)

    4303.10

    S

     

    14.20.10.90

    Articole din blană (excl. articolele de îmbrăcăminte, accesoriile, pălăriile și acoperitoarele de cap)

    4303.90

    S

     

    NACE 14.31: Fabricarea prin tricotare sau croșetare a ciorapilor și articolelor de galanterie

    CPA 14.31.10: Ciorapi-pantalon, dresuri, ciorapi, șosete și alte produse asemănătoare, tricotate sau croșetate

    14.31.10.33

    Ciorapi-chilot și dresuri, din fibre sintetice tricotate sau croșetate, având finețea firului simplu < 67 decitex

    6115.21

    p/st

    S

     

    14.31.10.35

    Ciorapi-chilot și dresuri, din fibre sintetice tricotate sau croșetate, având finețea firului simplu ≥ 67 decitex

    6115.22

    p/st

    S

     

    14.31.10.37

    Ciorapi-chilot și dresuri, din materiale textile (excl. cele tricotate sau croșetate din fibre sintetice)

    6115.29

    p/st

    S

     

    14.31.10.50

    Ciorapi lungi și ciorapi trei-sferturi de damă, având finețea firului simplu < 67 decitex

    6115.30

    pa

    S

     

    14.31.10.90

    Articole de ciorapi și încălțăminte (inclusiv șosete; excl. ciorapii lungi și ciorapii trei-sferturi de damă având finețea firului simplu < 67 decitex, cioarpi-chilot și dresuri, încălțăminte cu tălpi aplicate)

    6115 [.10 +.9]

    pa

    S

     

    NACE 14.39: Fabricarea prin tricotare sau croșetare a altor articole de îmbrăcăminte

    CPA 14.39.10: Jerseuri, pulovere, veste cu mâneci lungi de tip cardigan, veste și alte articole asemănătoare, tricotate sau croșetate

    14.39.10.31

    Jerseuri, pulovere, jachete, veste și articole similare, pentru bărbați sau băieți, din lână sau din păr fin de animale (excl. jerseurile și puloverele conținând ≥ 50 % lână și cântărind ≥ 600 g)

    6110 [.11.30 +.12.10 +.19.10]

    p/st

    S

     

    14.39.10.32

    Jerseuri, pulovere, jachete, veste și articole similare, pentru femei sau fete, din lână sau din păr fin de animale (excl. jerseurile și puloverele conținând ≥ 50 % lână și cântărind ≥ 600 g)

    6110 [.11.90 +.12.90 +.19.90]

    p/st

    S

     

    14.39.10.33

    Jerseuri și pulovere conținând ≥ 50 % din greutate lână și cântărind ≥ 600 g per articol

    6110.11.10

    p/st

    S

     

    14.39.10.53

    Tricotaje ușoare subțiri, bluze răscroite la gât și pulovere, din bumbac

    6110.20.10

    p/st

    S

     

    14.39.10.55

    Tricotaje ușoare subțiri, bluze răscroite la gât și pulovere, din fibre artificiale

    6110.30.10

    p/st

    S

     

    14.39.10.61

    Jerseuri, pulovere, jachete, veste și articole similare, pentru bărbați sau băieți, din bumbac (excl. tricotajele ușoare subțiri, bluzele răscroite la gât și puloverele)

    6110.20.91

    p/st

    S

     

    14.39.10.62

    Jerseuri, pulovere, jachete, veste și articole similare, pentru femei sau fete, din bumbac (excl. tricotajele ușoare subțiri, bluzele răscroite la gât și puloverele)

    6110.20.99

    p/st

    S

     

    14.39.10.71

    Jerseuri, pulovere, jachete, veste și articole similare, pentru bărbați sau băieți, din fibre sintetice (excl. tricotajele ușoare subțiri, bluzele răscroite la gât și puloverele)

    6110.30.91

    p/st

    S

     

    14.39.10.72

    Jerseuri, pulovere, jachete, veste și articole similare, pentru femei sau fete, din fibre sintetice (excl. tricotajele ușoare subțiri, bluzele răscroite la gât și puloverele)

    6110.30.99

    p/st

    S

     

    14.39.10.90

    Jerseuri, pulovere, jachete, veste și articole similare din materiale textile (excl. cele din lână sau păr fin de animale, bumbac, fibre sintetice)

    6110.90

    p/st

    S

     

    NACE 15.11: Tăbăcirea și finisarea pieilor; prepararea și vopsirea blănurilor

    CPA 15.11.10: Blănuri tăbăcite sau apretate

    15.11.10.30

    Blănuri întregi, tăbăcite sau apretate, neasamblate, de iepure de casă, iepure sălbatic sau miel

    4302.19(.35 +.75 +.80)

    p/st

    S

     

    15.11.10.50

    Blănuri sau piei tăbăcite sau apretate, (excl. cele de iepure de casă, iepure sălbatic sau miel)

    4302 [.11 +.19 (.10 +.20 +.30 +.4 +.50 +.60 +.70 +.95) +.20 +.30]

    S

     

    CPA 15.11.21: Piei fine tăbăcite în grăsimi (piei „chamois”)

    15.11.21.00

    Piei „chamois” și combinații de piei „chamois”

    4114.10

    m2 @

    S

     

    CPA 15.11.22: Piei finite lăcuite sau lăcuite stratificat; piei metalizate

    15.11.22.00

    Piei finite; piei finite laminate și piei metalizate

    4114.20

    m2

    T

     

    CPA 15.11.31: Piei, de bovine, epilate, întregi

    15.11.31.00

    Piei, de animale bovine, depilate, întregi

    4104 [.11 (.10 +.51) +.19 (.10 +.51) +.41 (.1 +.51) +.49 (.1 +.51)] + 4107 [.11.1 +.12 (.1 +.91) +.19.10]

    kg

    T

     

    CPA 15.11.32: Piei, de bovine, epilate, altfel decât întregi

    15.11.32.00

    Piei, de animale bovine, depilate, altele decât întregi

    4104 [.11.59 +.19.59 +.41.59 +.49.59] + 4107 [.91 +.92.10 +.99.10]

    kg

    T

     

    CPA 15.11.33: Piei de cabaline, epilate

    15.11.33.00

    Piei de cabaline, depilate

    4104 [.11.90 +.19.90 +.41.90 +.49.90] + 4107 [.11.90 +.12.99 +.19.90 +.92.90 +.99.90]

    kg

    T

     

    CPA 15.11.41: Piei de oaie sau de miel, epilate sau fără lână

    15.11.41.30

    Piei depilate de ovine; tăbăcite dar nepreparate altfel (cu excepția pieilor „chamois”)

    4105

    kg

    T

     

    15.11.41.50

    Piei depilate de ovine, pergamentate sau preparate dupătăbăcire (excl. „chamois”, piei finite, piei finite laminate și piei metalizate)

    4112

    m2

    T

     

    CPA 15.11.42: Piei de capră sau de ied, epilate

    15.11.42.30

    Piei depilate de caprine; tăbăcite sau retăbăcite dar nepreparate altfel (excl. „chamois”)

    4106.2

    kg

    T

     

    15.11.42.50

    Piei depilate de caprine, pergamentate sau preparate dupătăbăcire (excl. „chamois”, piei finite, piei finite laminate și piei metalizate)

    4113.10

    m2

    T

     

    CPA 15.11.43: Piei de porcine

    15.11.43.30

    Piei de porc depilate, tăbăcite dar nepreparate altfel

    4106.3

    kg

    T

     

    15.11.43.50

    Piei de porc depilate; pergamentate sau preparate dupătăbăcire (excl. pieile finite, pieile finite laminate și pieile metalizate)

    4113.20

    m2

    T

     

    CPA 15.11.51: Piei de alte animale, epilate

    15.11.51.00

    Pielea, fără păr, a altor animale

    4106 [.40 +.9] + 4113 [.30 +.90]

    kg

    T

     

    CPA 15.11.52: Piei reconstituite, pe bază de piele sau de fibre de piele

    15.11.52.00

    Piele reconstituită pe bază de piele sau de fibră de piele; în plăci, foi sau benzi

    4115.10

    m2 @

    T

     

    NACE 15.12: Fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament

    CPA 15.12.11: Articole de curelărie sau de șelărie pentru orice animal, din orice materiale

    15.12.11.00

    Articole de șelărie sau de curelărie pentru orice animale (inclusiv șleauri, zgărzi, genunchiere, botnițe, pături pentru șa, oblâncuri, îmbrăcăminte pentru câini și articole similare)

    4201

    S

     

    CPA 15.12.12:   Geamantane, poșete și alte articole asemănătoare, din piele, piele reconstituită, foi de material plastic, materiale textile, fibre vulcanizate sau carton; seturi personale de toaletă de voiaj, de croitorie, pentru curățirea încălțămintei sau a hainelor

    15.12.12.10

    Valize, geamantane și cufere, casete de toaletă, ghiozdane și conteinere similare din piele, piele reconstituită, piei finite, platic, materiale textile, aluminiu sau alte materiale

    4202.1

    p/st @

    S

     

    15.12.12.20

    Genți din piele, piele reconstituită, piele finită, foi de plastic, materiale textile sau alte materiale (inclusiv cele fără mâner)

    4202.2

    p/st

    S

     

    15.12.12.30

    Articole de buzunar sau de poșetă

    4202.3

    S

     

    15.12.12.50

    Etuuri și alte conteinere, n.c.a.

    4202.9

    S

     

    15.12.12.70

    Seturi de voiaj pentru toaletă; pentru cusut; pentu curățirea pantofilor sau a articolelor de îmbrăcăminte (excl. seturile de manicura)

    9605

    p/st @

    S

     

    CPA 15.12.13: Brățări de ceasuri (cu excepția celor din metal) și părțile lor

    15.12.13.00

    Brățări de ceasuri, benzi, brățări și părți ale acestora (inclusiv din piele, piele reconstituită sau plastic; excl. metalele prețioase, metalele comune sau metalele placate cu metale prețioase)

    9113.90

    p/st @

    S

     

    CPA 15.12.19:   Alte articole din piele sau piele reconstituită (inclusiv articole utilizate la mașini sau la aparate mecanice sau pentru alte utilizări tehnice) n.c.a.

    15.12.19.30

    Articole din piele sau piele reconstituită de tipul celor utilizate la mașini sau dispozitive mecanice sau pentru alte utilizări tehnice

    4205.00.1

    kg

    S

     

    15.12.19.60

    Articole din piele sau din piele reconstituită, n.c.a.

    4205.00.90

    S

     

    NACE 15.20: Fabricarea încălțămintei

    CPA 15.20.11:   Încălțăminte etanșă cu tălpi exterioare și fețe din cauciuc sau material plastic, alta decât cea care incorporează un bombeu protector din metal

    15.20.11.00

    Încălțăminte impermeabilă, cu fața din cauciuc sau material plastic (excl. cea care încorporează un bombeu protector din metal)

    6401.9

    pa

    S

     

    CPA 15.20.12: Încălțăminte cu tălpi exterioare și fețe din cauciuc sau material plastic, alta decât încălțămintea etanșă sau pentru sport

    15.20.12.10

    Sandale cu tălpi exterioare și fețe din cauciuc sau material plastic (inclusiv sandale din curele, papuci)

    6402 [.20 +.99(.31 +.39)]

    pa

    S

     

    15.20.12.31

    Încălțăminte de oraș cu fața din cauciuc sau material plastic

    6402 [.91.90 +.99(.10 +.9)]

    pa

    S

     

    15.20.12.37

    Papuci și altă încălțăminte de interior cu tălpi din cauciuc sau material plastic și fețe din material plastic (inclusiv papuci de casa, papuci de dans, papuci fără călcâi)

    6402.99.50

    pa

    S

     

    CPA 15.20.13:   Încălțăminte cu fețe din piele, alta decât cea pentru sport, decât cea care incorporează un bombeu protector de metal și decât diversele tipuri de încălțăminte specială

    15.20.13.30

    Încălțăminte cu tălpi din lemn și fețe din piele (inclusiv saboți) (excl. cea cu branț sau bombeu metalic de protecție)

    6403 [.51.05 +.59.05 +.91.05 +.99.05]

    pa

    S

     

    15.20.13.51

    Încălțăminte de oraș pentru bărbați cu fețe din piele (inclusiv ghete și pantofi; excl. încălțămintea impermeabilă, încălțămintea cu bombeu protector din metal)

    6403 [.51(.15 +.95) +.59.95 +.91(.16 +.96) +.99.96]

    pa

    S

     

    15.20.13.52

    Încălțăminte de oraș pentru femei cu fețe din piele (inclusiv ghete și pantofi; excl. încălțămintea impermeabilă, încălțămintea cu bombeu protector din metal)

    6403 [.51(.19 +.99) +.59.99 +.91(.13 +.18 +.93 +.98) +.99(.93 +.98)]

    pa

    S

     

    15.20.13.53

    Încălțăminte de oraș pentru copii cu fețe din piele (inclusiv ghete și pantofi; excl. încălțămintea impermeabilă, încălțămintea cu bombeu protector din metal)

    6403 [.51(.11 +.91) +.59.91 +.91(.11 +.91) +.99.91]

    pa

    S

     

    15.20.13.61

    Sandale pentru bărbați, cu fețe din piele (inclusiv sandale din curele, papuci)

    6403 [.59.35 +.99.36]

    pa

    S

     

    15.20.13.62

    Sandale pentru femei, cu fețe din piele (inclusiv sandale din curele, papuci)

    6403 [.59(.11 +.39) +.99(.11 +.33 +.38)]

    pa

    S

     

    15.20.13.63

    Sandale pentru copii, cu fețe din piele (inclusiv sandale din curele, papuci)

    6403 [.59.31 +.99.31]

    pa

    S

     

    15.20.13.70

    Papuci și altă încălțăminte de interior cu tălpi din cauciuc, material plastic sau piele și fețe din piele (inclusiv papuci de casa, papuci de dans, papuci fără călcâi)

    6403 [.59.50 +.99.50]

    pa

    S

     

    15.20.13.80

    Încălțăminte cu tălpi din lemn; plută sau alt fel de material și fețe din piele (excl. tălpile din cauciuc; material plastic sau piele)

    6405.10

    pa

    S

     

    CPA 15.20.14: Încălțăminte cu fețe din materiale textile, alta decât încălțămintea pentru sport

    15.20.14.44

    Papuci și altă încălțăminte de interior (inclusiv papuci de casa, papuci de dans, papuci fără călcâi)

    6404 [.19.10 +.20.10] + 6405.20.91

    pa

    S

     

    15.20.14.45

    Încălțăminte cu tălpi din cauciuc, material plastic sau piele și fețe din material textil (excl. papucii și alte articole de încălțăminte pentru interior, încălțăminte sport)

    6404 [.19.90 +.20.90]

    pa

    S

     

    15.20.14.46

    Articole de încălțăminte cu fața din material textil (exclusiv papucii și alte articole încălțăminte purtată în casă, precum și încălțămintea cu talpa exterioară din cauciuc, plastic, piele sau piele artificială)

    6405.20 (.10 +.99)

    pa

    S

     

    CPA 15.20.21: Încălțăminte așa-zisă pentru tenis, pentru baschet, pentru gimnastică și încălțăminte similară

    15.20.21.00

    Încălțăminte pentru sport cu tălpi exterioare din cauciuc sau material plastic și fețe din material textil (inclusiv pentru tenis; pentru baschet; pentru gimnastică; pentru antrenament și alte tipuri de încălțăminte similare)

    6404.11

    pa

    S

     

    CPA 15.20.29:   Alte tipuri de încălțăminte pentru sport, cu excepția încălțămintei pentru schiuri pentru zăpadă și a încălțămintei pentru patinaj

    15.20.29.00

    Alte articole de încălțăminte sport, cu excepția încălțămintei pentru schi pe zăpadă și cizmele pentru patinaj

    6402.19 + 6403.19

    pa

    S

     

    CPA 15.20.31: Încălțăminte care încorporează un bombeu protector de metal

    15.20.31.20

    Încălțăminte (inclusiv încălțăminte impermeabilă) care conține un vârf protector din metal, cu talpă exterioară și fațădin cauciuc sau plastic)

    6401.10 + 6402 [.91.10 +.99.05]

    pa

    S

     

    15.20.31.50

    Încălțăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, material plastic sau piele și fețe din piele; cu bombeu metalic de protecție

    6403.40

    pa

    S

     

    CPA 15.20.32: Încălțăminte din lemn, diverse tipuri încălțăminte specială și alte tipuri de încălțăminte n.c.a.

    15.20.32.00

    Încălțăminte din lemn, încălțăminte specială diversă și altăîncălțăminte

    6403.20 + 6405.90

    pa

    S

     

    CPA 15.20.40:   Părți de încălțăminte din piele; tălpi interioare detașabile, branțuri și alte articole similare; ghetre, jambiere și alte articole asemănătoare și părți ale acestora

    15.20.40.20

    Fețe de încălțăminte din piele și elemente ale acestora (excl. întăriturile)

    6406.10.10

    S

     

    15.20.40.50

    Fețe de încălțăminte și elemente ale acestora (inclusiv întăriturile din piele)

    6406.10.90

    S

     

    15.20.40.80

    Elemente ale încălțămintei (excl. fețele) din alte materiale

    6406.99

    S

     

    NACE 16.10: Tăierea și rindeluirea lemnului

    CPA 16.10.10:   Lemn tăiat sau cioplit longitudinal, trasat sau derulat, de o grosime > 6 mm; traverse din lemn neimpregnat pentru șine de tren sau tramvai

    16.10.10.10

    Traverse (tiranți) din lemn pentru calea ferată și șinele de tramvai; neimpregnate

    4406.10

    m3

    S

     

    16.10.10.33

    Cherestea din lemn de rășinoase tăiat sau spintecat longitudinal; tranșată sau cojită; cu grosimea > 6 mm, lipităprin îmbinare dințată sau șlefuită

    4407.10[.15+.3]

    m3

    S

     

    16.10.10.35

    Cherestea de molid (Picea abies Karst.) și de brad (Abies alba Mill.)

    4407.10.91

    m3

    S

     

    16.10.10.37

    Cherestea de pin: Pinus sylvestris L.

    4407.10.93

    m3

    S

     

    16.10.10.39

    Cherestea din lemn de esență moale, tăiat sau spintecat longitudinal, tranșată/cojită, cu grosimea > 6 mm, inclusiv șipcile pentru creioane cu lungimea ≤ 125 cm, grosimea < 12,5 mm, excl. de molid/pin, lipită prin îmbinare dințată – rindeluită/șlefuită

    4407.10.98

    m3

    S

     

    16.10.10.50

    Cherestea din lemn tăiat sau spintecat longitudinal; tranșatăsau cojită; cu grosimea > 6 mm; excl. cea din lemn de conifere și de arbori tropicali și blocuri, lame și frize de stejar

    4407 [.91(.15 +.39 + .90) +.92 +.93 +.94 +.95 +.99]

    m3 @

    S

     

    16.10.10.71

    Cherestea din lemn tropical; tăiat sau spintecat în lungime; tranșată sau cojită; lipită prin îmbinare dințată sau rindeluit/șlefuită; cu grosimea > 6 mm

    4407.2

    m3 @

    S

     

    16.10.10.77

    Blocuri de stejar; lame și frize din stejar pentru parchet sau pardoseală din blocuri; rindeluite dar neasamblate (excl. cele profilate)

    4407.91.31

    m2

    S

     

    CPA 16.10.21:   Lemn profilat de-a lungul unuia sau mai multor canturi sau fețe (inclusiv lame și frize pentru parchet, neasamblate, și borduri și forme de lemn)

    16.10.21.10

    Profile din lemn de conifere

    4409.10

    kg

    S

     

    16.10.21.50

    Lemn de foioase modelat continuu (inclusiv lame și frize pentru parchet, neasamblate)

    4409.2

    kg

    S

     

    CPA 16.10.22: Lână de lemn; făină de lemn

    16.10.22.00

    Lână de lemn, făină de lemn

    4405

    kg

    S

     

    CPA 16.10.23: Lemn sub formă de așchii sau particule

    16.10.23.03

    Lemn de conifere sub formă de așchii sau particule

    4401.21

    kg

    S

     

    16.10.23.05

    Lemn din alte specii decât coniferele, sub formă de așchii și particule

    4401.22

    kg

    S

     

    CPA 16.10.31: Lemn brut, tratat cu vopsea, baiț, creozot sau alți agenți de conservare

    16.10.31.16

    Stâlpi din lemn de esență moale simplu fasonat, injectat sau impregnat sau prin altă metodă cu vopsea, baiț, creozot sau alți agenți de conservare

    4403.10

    m3

    S

     

    CPA 16.10.32: Traverse din lemn impregnat pentru șine de tren sau tramvai

    16.10.32.00

    Traverse (tiranți) din lemn impregnat pentru calea ferată sau linii de tramvai

    4406.90

    m3

    S

     

    CPA 16.10.39: Alte tipuri de lemn brut, inclusiv araci despicați sau pari din lemn

    16.10.39.00

    Alte tipuri de lemn în stare brută, inclusiv stâlpi și țăruși

    4404

    m3 @

    S

     

    CPA 16.10.91: Servicii de uscare, impregnare sau tratare chimică a lemnului

    16.10.91.00

    Tratament; impregnarea și conservarea lemnului (inclusiv condiționarea și uscarea)

    I

     

    NACE 16.21: Fabricarea de furnire și a panourilor din lemn

    CPA 16.21.11: Placaj, panouri furniruite și lemn stratificat similar, din bambus

    16.21.11.00

    Lemn stratificat, panouri furniruite și alt lemn melaminat asemănător, din bambus

    4412.10

    m3

    S

     

    CPA 16.21.12: Alte tipuri de placaj, panouri furniruite și alte tipuri de lemn stratificat

    16.21.12.11

    Placaj din foi de lemn (excl. din bambus), cu grosime a foilor de maximum 6 mm, având cel puțin o față din lemn tropical

    4412.31

    m3

    S

     

    16.21.12.14

    Placaj din foi de lemn (excl. din bambus), cu grosime a foilor de maximum 6 mm, având cel puțin o față din alt lemn decât cel de conifere (excl. lemn tropical)

    4412.32

    m3

    S

     

    16.21.12.17

    Placaj din foi de lemn (excl. din bambus), cu grosime a foilor de maximum 6 mm (excl. produsele care au cel puțin o fațădin lemn tropical sau dintr-un alt lemn decât cel de conifere)

    4412.39

    m3

    S

     

    16.21.12.21

    Panouri furniruite și alt lemn melaminat asemănător, în blocuri, lame sau sub formă de profile

    4412.94

    m3

    S

     

    16.21.12.24

    Panouri furniruite și alt lemn melaminat asemănător (excl. cel în blocuri, lame sau sub formă de profile)

    4412.99

    m3

    S

     

    CPA 16.21.13: Plăci aglomerate și plăci similare din lemn sau alte materiale lemnoase

    16.21.13.13

    Panouri din particule, din lemn

    4410.11

    m3

    S

     

    16.21.13.16

    Plăci OSB, din lemn

    4410.12

    m3

    S

     

    16.21.13.19

    Panouri de tip „Waferboard” și similare, din lemn (excl. panouri din particule de lemn și plăci OSB)

    4410.19

    m3

    S

     

    16.21.13.50

    Alte panouri din particule și panouri similare din materiale lemnoase (excl. lemnul)

    4410.90

    m3

    S

     

    CPA 16.21.14: Plăci fibrolemnoase din lemn sau alte materiale lemnoase

    16.21.14.23

    Panouri fibrolemnoase cu densitate medie (MDF), din lemn sau din alte materiale lemnoase, aglomerate sau nu cu rășini sau cu alți lianți organici, cu o grosime de maximum 5 mm

    4411.12

    m2

    S

     

    16.21.14.26

    Panouri fibrolemnoase cu densitate medie (MDF), din lemn sau din alte materiale lemnoase, aglomerate sau nu cu rășini sau cu alți lianți organici, cu o grosime între 5 mm și 9 mm

    4411.13

    m2

    S

     

    16.21.14.29

    Panouri fibrolemnoase cu densitate medie (MDF), din lemn sau din alte materiale lemnoase, aglomerate sau nu cu rășini sau cu alți lianți organici, cu o grosime de peste 9 mm

    4411.14

    m2

    S

     

    16.21.14.43

    Panouri fibrolemnoase din lemn sau alte materiale lemnoase (excl. panouri fibrolemnoase cu densitate medie [MDF]), aglomerate sau nu cu rășini sau cu alți lianți organici, cu o densitate de peste 0.8 g/cm3

    4411.92

    m2

    S

     

    16.21.14.46

    Panouri fibrolemnoase din lemn sau alte materiale lemnoase (excl. panouri fibrolemnoase cu densitate medie [MDF]), aglomerate sau nu cu rășini sau cu alți lianți organici, cu o densitate între 0.5 g/cm3 și 0.8 g/cm3

    4411.93

    m2

    S

     

    16.21.14.49

    Panouri fibrolemnoase din lemn sau alte materiale lemnoase (excl. panouri fibrolemnoase cu densitate medie [MDF]), aglomerate sau nu cu rășini sau cu alți lianți organici, cu o densitate de maximum 0.5 g/cm3

    4411.94

    m2

    S

     

    CPA 16.21.21: Foi de furnir și foi pentru placaj și alte tipuri de lemn tăiate longitudinal, trasate sau derulate, cu o grosime ≤ 6 mm

    16.21.21.13

    Foi de furnir, foi pentru panouri stratificate și alte tipuri de lemn tăiat în lungime, tranșat/cojit, cu grosimea ≤ 6 mm și lipit prin îmbinare dințată, rindeluit/șlefuit/scândurele pentru fabricarea creioanelor

    4408 [.10(.15 +.91) + .31(.11 +.2) + .39(.15 + .21 + .55 + .70) + .90(.15 +.35)]

    m3 @

    S

     

    16.21.21.18

    Foi de furnir, foi pentru panouri stratificate din lemn de conifere sau arbori tropicali, tăiat în lungime, tranșat sau cojit, cu grosimea ≤ 6 mm, excl. cel lipit prin îmbinare dințată, rindeluit sau șlefuit

    4408 [.10(.93 +.99) +.31.30 +.39(.3 +.85 +.95) +.90 (.85 +.95)]

    m3

    S

     

    CPA 16.21.22: Lemn densificat, în blocuri, scânduri, lame sau sub formă de profile

    16.21.22.00

    Lemn compactat; sub formă de blocuri, lame, scânduri sau profile

    4413

    m3

    S

     

    NACE 16.22: Fabricarea parchetului asamblat în panouri

    CPA 16.22.10: Panouri din parchet asamblat

    16.22.10.30

    Panouri pentru parchete de tip mozaic, din lemn

    4418.71

    m2

    S

     

    16.22.10.60

    Panouri pentru parchete din lemn (excl. cele de tip mozaic)

    4418 [.72 +.79]

    m2

    S

     

    NACE 16.23: Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții

    CPA 16.23.11: Ferestre, uși-ferestre și ramele acestora, u și și ramele și pragurile acestora, din lemn

    16.23.11.10

    Ferestre; uși-ferestre, precum și cadrele și pervazurile acestora din lemn

    4418.10

    p/st

    S

     

    16.23.11.50

    Uși, cadrele și pragurile acestora din lemn

    4418.20

    p/st

    S

     

    CPA 16.23.12: Cofraje pentru betonare și șindrile („shingles” și „shakes”), din lemn

    16.23.12.00

    Cofraj pentru betonaj în construcții, șindrilă și șiță din lemn

    4418 [.40 +.50]

    kg

    S

     

    CPA 16.23.19: Lucrări de tâmplărie și piese de dulgherie pentru construcții, n.c.a.

    16.23.19.00

    Obiecte de tâmplărie și dulgherie din lemn pentru construcții, excl. ferestrele, ușile-ferestre și ușile, pervazurile/cadrele/ pragurile acestora, panourile pentru parchete, cofrajele pentru lucrări de construcții cu beton, șindrilele

    4418 [.60 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 16.23.20: Construcții prefabricate din lemn

    16.23.20.00

    Construcții prefabricate din lemn

    9406.00 (.11 +.20)

    S

     

    NACE 16.24: Fabricarea ambalajelor din lemn

    CPA 16.24.11: Paleți, box-paleți și platforme de încărcare, din lemn

    16.24.11.33

    Paleți simpli și grilaje pentru paleți, din lemn

    4415.20.20

    p/st

    S

     

    16.24.11.35

    Paleți-cutie și platforme de încărcare din lemn (excl. paleții simpli)

    4415.20.90

    p/st @

    S

     

    CPA 16.24.12: Butoaie și produse de dogărie, din lemn

    16.24.12.00

    Butoaie, butoiașe, căzi, tuburi, produse de dogărie, precum și elemente ale acestora (inclusiv doagele)

    4416

    kg

    S

     

    CPA 16.24.13: Alte containere din lemn și părți ale acestora

    16.24.13.20

    Lăzi, cutii, lădițe, cilindri și ambalaje similare din lemn (excl. tamburele de cablu)

    4415.10.10

    kg

    S

     

    16.24.13.50

    Tambure de cablu, din lemn

    4415.10.90

    kg

    S

     

    NACE 16.29: Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie și din alte materiale vegetale împletite

    CPA 16.29.11:   Unelte, suporturi și mânere de unelte, monturi și cozi din lemn pentru mături sau pentru perii, blocuri pentru fabricarea pipelor, forme, calapoade, șanuri și întinzătoare pentru pantofi, din lemn

    16.29.11.30

    Unelte, suporturi și mânere din lemn pentru instrumente, mături și perii; bărci, calapoade și arbori din lemn

    4417

    kg

    S

     

    16.29.11.80

    Eboșe de pipe din lemn sau rădăcini

    9614.00.10

    kg

    S

     

    CPA 16.29.12: Articole de masă și de bucătărie, din lemn

    16.29.12.00

    Articole din lemn pentru masă și bucătărie

    4419

    kg

    S

     

    CPA 16.29.13: Lemn cu intarsii și încrustații, casete pentru bijuterii sau tacâmuri, statuete și alte obiecte ornamentale, din lemn

    16.29.13.00

    Articole din lemn marchetat și lemn încrustat; casete/cutii pentru bijuterii, cuțitărie și articole similare, statuete și alte ornamente, stelaje pentru haine/pălării, seturi de birou cu suporturi pentru scrisori, tocuri, cerneală, scrumiere

    4420

    S

     

    CPA 16.29.14: Rame din lemn pentru picturi, fotografii, oglinzi sau obiecte similare și alte articole din lemn

    16.29.14.10

    Elemente din lemn ale încălțămintei (excl. tălpile, întăriturile)

    6406.91

    S

     

    16.29.14.20

    Rame din lemn pentru tablouri, fotografii, oglinzi și alte obiecte similare

    4414

    m @

    S

     

    16.29.14.90

    Alte articole din lemn (excl. grilajele pentru paleți)

    4421 + 6603.90.10

    S

     

    CPA 16.29.21:   Plută naturală, decojită sau simplu ecarisată sau în cuburi, plăci, foi sau benzi; plută concasată, granulată sau pulverizată; deșeuri de plută

    16.29.21.30

    Deșeuri de plută; plută concasată, granulată sau măcinată(excl. pluta naturală brută sau preparată simplu)

    4501.90

    kg

    S

     

    16.29.21.50

    Plută naturală, decojită sau ecarisată, sub formă de blocuri cubice sau paralelipipedice, plăci, foi sau benzi

    4502

    kg

    S

     

    CPA 16.29.22: Articole din plută naturală

    16.29.22.50

    Dopuri din plută naturală

    4503.10

    kg

    S

     

    16.29.22.90

    Alte articole din plută naturală

    4503.90

    kg

    S

     

    CPA 16.29.23: Cuburi, blocuri, plăci, foi și benzi, plăci de orice formă, cilindri plini, din plută aglomerată

    16.29.23.20

    Dopuri din plută aglomerată pentru vin spumant de calitate produs în regiune determinată (v.q.p.r.d.) (inclusiv cele cu garnituri de etanșare din plută naturală)

    4504.10.11

    kg

    S

     

    16.29.23.50

    Dopuri din plută aglomerată pentru vin [excl. vinul spumant de calitate produs în regiune determinată (v.q.p.r.d.)]

    4504.10.19

    kg

    S

     

    16.29.23.80

    Plută aglomerată – blocuri, foi și benzi, plăci de orice formă, cilindri solizi sau discuri, inclusiv din plută expandatăaglomerată sau plută arsă, excl. dopurile

    4504.10.9

    kg

    S

     

    CPA 16.29.24: Plută aglomerată; articole din plută aglomerată n.c.a.

    16.29.24.00

    Alte articole din plută aglomerată, n.c.a.

    4504.90

    kg

    S

     

    CPA 16.29.25: Produse din paie, din alfa sau din alte materiale pentru împletit; articole din împletituri

    16.29.25.00

    Produse manufacturiere din paie, din alfa sau din alte materiale împletite; coșuri împletite și împletituri

    4601 + 4602

    kg

    S

     

    NACE 17.11: Fabricarea celulozei

    CPA 17.11.11: Paste chimice din lemn, de dizolvare

    17.11.11.00

    Pastă chimică din lemn, pastă de celuloză tratată cu dizolvant

    4702

    kg 90 % sdt

    T

     

    CPA 17.11.12: Paste chimice din lemn, cu sodă sau cu sulfat, altele decât pastele de dizolvare

    17.11.12.00

    Paste chimice din lemn, cu sodă sau sulfat, altele decât pastele de dizolvare.

    4703

    kg 90 % sdt

    T

     

    CPA 17.11.13: Paste chimice din lemn, cu bisulfit, altele decât pastele de dizolvare

    17.11.13.00

    Paste chimice din lemn, cu sulfit, altele decât pastele de dizolvare.

    4704

    kg 90 % sdt

    T

     

    CPA 17.11.14:   Paste mecanice din lemn; paste semichimice din lemn; paste de celuloză obținute din materiale fibroase celulozice altele decât lemnul

    17.11.14.00

    Pastă mecanică din lemn; Pastă din lemn semichimică; paste din materiale fibrocelulozice altele decât lemnul

    4701 + 4705 + 4706

    kg 90 % sdt @

    T

     

    NACE 17.12: Fabricarea hârtiei și cartonului

    CPA 17.12.11: Hârtie de ziar, în rulouri sau foi

    17.12.11.00

    Hârtie de ziar, în rulouri sau foi

    4801

    kg

    S

     

    CPA 17.12.12: Hârtie și carton confecționate manual

    17.12.12.00

    Hârtie și carton obținute manual, sub formă de rulouri sau foi (excl. hârtia de ziar)

    4802.10

    kg

    S

     

    CPA 17.12.13:   Hârtie și cartoane suport pentru hârtie fotosensibilă, termosensibilă sau electrosensibilă; hârtie utilizată ca bază pentru hârtia-indigo; hârtie suport pentru tapet

    17.12.13.00

    Hârtie și carton folosite ca bază pentru hârtia fotosensibilă, termosensibilă sau electrosensibilă; hârtie suport pentru hârtie carbon; suport pentru tapet

    4802 [.20 +.40]

    kg

    S

     

    CPA 17.12.14: Alte tipuri de hârtie și carton pentru scopuri grafice

    17.12.14.10

    Hârtie și carton grafice, cu un conținut ≤ 10 % fibre mecanice, în greutate < 40 g/m2

    4802.54

    kg

    S

     

    17.12.14.35

    Hârtie și carton grafice, cu un conținut ≤ 10 % fibre mecanice, în greutate ≥ 40 g/m2, dar ≤ 150 g/m2, sub formă de rulouri

    4802.55

    kg

    S

     

    17.12.14.39

    Hârtie și carton grafice, cu un conținut ≤ 10 % fibre mecanice, în greutate ≥ 40 g/m2, dar ≤ 150 g/m2, sub formă de foi

    4802 [.56 +.57]

    kg

    S

     

    17.12.14.50

    Hârtie și carton grafice, cu un conținut ≤ 10 % fibre mecanice, în greutate > 150 g/m2

    4802.58

    kg

    S

     

    17.12.14.70

    Hârtie și carton grafice, cu un conținut > 10 % fibre mecanice

    4802.6

    kg

    S

     

    CPA 17.12.20:   Hârtii de tipul celor utilizate pentru hârtie igienică, pentru șervețele de demachiat, de șters mâinile și alte șervețele, vată de celuloză și straturi subțiri din fibre celulozice

    17.12.20.30

    Vată de celuloză de uz casnic sau sanitar; în rulouri cu lățimea > 36 cm sau de formă dreptunghiulară (inclusiv foi pătrate) cu cel puțin o latură > 36 cm în stare nepliată

    4803.00.10

    kg

    S

     

    17.12.20.55

    Hârtie creponată și văluri din fibre celulozice de uz casnic/sanitar, sub formă de rulouri cu lățimea > 36 cm sau de formă dreptunghiulară cu cel puțin o latură > 36 cm în stare nepliată, cu o greutate ≤ 25 g/m2/pliu

    4803.00.31

    kg

    S

     

    17.12.20.57

    Hârtie creponată și văluri din fibre celulozice de uz casnic/sanitar, sub formă de rulouri cu lățimea > 36 cm sau de formă dreptunghiulară cu cel puțin o latură > 36 cm în stare nepliată, cu o greutate > 25 g/m2/pliu

    4803.00.39

    kg

    S

     

    17.12.20.90

    Alte tipuri de hârtie de uz casnic

    4803.00.90

    kg

    S

     

    CPA 17.12.31: Hârtii și cartoane „Kraftliner”, necretate

    17.12.31.00

    Hârtie de tipul „kraftliner” nealbită, fără strat de acoperire, sub formă de rulouri sau foi (excl. pentru scris, imprimat sau alte scopuri grafice, hârtia în vrac și în bandă pentru cartele perforate)

    4804.11

    kg

    S

     

    CPA 17.12.32: Hârtii și cartoane „Kraftliner”, albite; hârtii și cartoane „Kraftliner” cretate

    17.12.32.00

    Hârtie de tipul „kraftliner”, fără strat de acoperire, sub formăde rulouri sau foi (excl. cea nealbită, pentru scris, imprimat sau alte scopuri grafice, hârtia în vrac și în bandă pentru cartele perforate)

    4804.19

    kg

    S

     

    CPA 17.12.33: Hârtie semichimică pentru caneluri

    17.12.33.00

    Hârtie semichimică pentru caneluri

    4805.11

    kg

    S

     

    CPA 17.12.34: Hârtie pentru caneluri reciclată și altele de acest tip

    17.12.34.00

    Caneluri reciclate și alte tipuri de caneluri

    4805 [.12 +.19]

    kg

    S

     

    CPA 17.12.35: Testliner (carton din fibre recuperate)

    17.12.35.20

    Hârtie de tipul „testliner” (carton de umplutură reciclat), cu o greutate ≤ 150 g/m2, fără strat de acoperire, sub formă de rulouri sau foi

    4805.24

    kg

    S

     

    17.12.35.40

    Hârtie de tipul „testliner” (carton de umplutură reciclat), cu o greutate > 150 g/m2, fără strat de acoperire, sub formă de rulouri sau foi

    4805.25

    kg

    S

     

    CPA 17.12.41: Hârtie kraft necretată; hârtie kraft pentru saci, creponată sau încrețită

    17.12.41.20

    Hârtie de tipul „kraft” nealbită, fără strat de acoperire, pentru saci (excl. pentru scris, imprimat sau alte scopuri grafice, hârtia în vrac și în bandă pentru cartele perforate)

    4804.21

    kg

    S

     

    17.12.41.40

    Hârtie de tipul „kraft”, fără strat de acoperire, pentru saci (excl. cea nealbită pentru scris, imprimat sau alte scopuri grafice, hârtia în vrac și în bandă pentru cartele perforate)

    4804.29

    kg

    S

     

    17.12.41.60

    Hârtie și carton de tipul „kraft”, fără strat de acoperire, cu o greutate ≤ 150 g/m2 (excl. cea de tip „kraftliner”, de tip „kraft” pentru saci, pentru scris, imprimare și alte scopuri grafice)

    4804.3

    kg

    S

     

    17.12.41.80

    Hârtie de tipul „kraft” pentru saci, creponată sau plisată, sub formă de rulouri sau foi

    4808.20

    kg

    S

     

    CPA 17.12.42:   Hârtie sulfit pentru ambalaj și alte tipuri de hârtie necretată (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice)

    17.12.42.20

    Hârtie sulfit pentru ambalaje, sub formă de rulouri sau foi

    4805.30

    kg

    S

     

    17.12.42.40

    Alte tipuri de hârtie și carton fără strat de acoperire, sub formă de rulouri sau foi, cu greutatea ≤ 150 g/m2 (excl. produsele de la poziția SA 48.02; hârtia pentru caneluri, hârtie „testliner”, hârtia sulfit pentru ambalaje, hârtia și cartonul de filtru și hârtia și cartonul pâslă)

    4805.91

    kg

    S

     

    17.12.42.60

    Alte tipuri de hârtie și carton fără strat de acoperire, sub formă de rulouri sau foi, cu greutatea >150 g/m2 și < 225 g/m2 (excl. produsele de la poziția SA 48.02; hârtia pentru caneluri, hârtie „testliner”, hârtia sulfit pentru ambalaje, hârtia și cartonul de filtru și hârtia și cartonul pâslă)

    4805.92

    kg

    S

     

    17.12.42.80

    Alte tipuri de hârtie și carton fără strat de acoperire, sub formă de rulouri sau foi, cu greutatea ≥ 225 g/m2 (excl. produsele de la poziția SA 48.02; hârtia pentru caneluri, hârtie „testliner”, hârtia sulfit pentru ambalaje, hârtia și cartonul de filtru și hârtia și cartonul pâslă)

    4805.93

    kg

    S

     

    CPA 17.12.43: Hârtie și carton filtru; hârtie fetru (lânoasă)

    17.12.43.30

    Hârtie și carton de filtru, fără strat de acoperire, sub formă de rulouri sau foi

    4805.40

    kg

    S

     

    17.12.43.60

    Hârtie și carton pâslă, fără strat de acoperire, sub formă de rulouri sau foi

    4805.50

    kg

    S

     

    CPA 17.12.44: Hârtie pentru țigarete, dar nu tăiate la dimensiune sau sub formă de caiete sau tuburi

    17.12.44.00

    Hârtie pentru țigarete (excl. cea sub formă de colițe sau tuburi) prezentată în role cu lățimea > 5 cm

    4813.90

    kg

    S

     

    CPA 17.12.51: Carton gri, necretat

    17.12.51.00

    Carton neacoperit, cu interior de culoare gri

    4804 [.42.90 +.49.90 +.51.90 +.52.90 +.59.90]

    kg

    S

     

    CPA 17.12.59: Alte tipuri de carton necretat

    17.12.59.00

    Alte tipuri de cartoane neacoperite

    4804 [.41 +.42.10 +.49.10 +.51.10 +.52.10 +.59.10]

    kg

    S

     

    CPA 17.12.60:   Hârtii și cartoane sulfurizate, hârtii rezistente la grăsimi, hârtii calc, hârtii pergament și alte hârtii glazurate, satinate, transparente sau translucide

    17.12.60.00

    Hârtii și cartoane sulfurizate, hârtii rezistente la grăsimi, hârtie calc și alte hârtii glazurate satinate, transparente sau translucide

    4806

    kg

    S

     

    CPA 17.12.71: Hârtii și cartoane asamblate plan prin lipire, necretate, neimpregnate

    17.12.71.00

    Hârtie și carton compozite, sub formă de rulouri sau foi (inclusiv hârtia de paie și cartonul) (excl. cele cu strat de acoperire sau impregnate)

    4807

    kg

    S

     

    CPA 17.12.72: Hârtii și cartoane, creponate sau încrețite, gofrate sau perforate

    17.12.72.00

    Hârtie și carton creponate, plisate, gofrate sau perforate

    4808 [.30 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 17.12.73:   Hârtie și cartoane de tipul celor folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice, acoperite cu caolin sau cu alte substanțe anorganice

    17.12.73.35

    Suport pentru hârtie …, pentru hârtie foto-termo-, electrosensibilă, cu greutatea ≤ 150 g/m2, cu un conținut ≤ 10 % fibre mecanice

    4810 [.13.20 +.14.20 +.19.10]

    kg

    S

     

    17.12.73.37

    Hârtie cu strat de acoperire, pentru scris, imprimat, grafică (excl. cea utilizată drept suport, cu greutatea ≤ 150 g/m2)

    4810 [.13.80 +.14.80 +.19.90]

    kg

    S

     

    17.12.73.60

    Hârtie cu strat de acoperire, de greutate mică, pentru scris, imprimat, grafică, cu un conținut > 10 % fibre mecanice

    4810.22

    kg

    S

     

    17.12.73.75

    Alte tipuri de hârtie grafică cu strat de acoperire, pentru scris, imprimat și grafică, cu un conținut > 10 % fibre mecanice, sub formă de rulouri

    4810.29.30

    kg

    S

     

    17.12.73.79

    Alte tipuri de hârtie grafică cu strat de acoperire, pentru scris, imprimat și grafică, cu un conținut > 10 % fibre mecanice, sub formă de foi

    4810.29.80

    kg

    S

     

    CPA 17.12.74:   Hârtii kraft (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice), acoperite cu caolin sau cu alte substanțe anorganice

    17.12.74.00

    Hârtie kraft (alt tip de hârtie decât cea utilizată pentru scris, imprimat sau alte scopuri grafice), acoperită cu caolin sau cu alte substanțe anorganice

    4810.31

    kg

    S

     

    CPA 17.12.75: Hârtii kraft (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice), acoperite cu caolin sau cu alte substanțe anorganice

    17.12.75.00

    Carton kraft (alt tip de carton decât cel utilizat pentru scris, imprimat sau alte scopuri grafice), acoperită cu caolin sau cu alte substanțe anorganice

    4810.32

    kg

    S

     

    CPA 17.12.76: Hârtii carbon, hârtii numite „autocopiante” și alte hârtii pentru copiere sau transfer, în rulouri sau foi

    17.12.76.00

    Hârtie carbon, hârtii numite „autocopiante” și alte tipuri de hârtie utilizate pentru copiere sau transfer, sub formă de rulouri sau coli

    4809

    kg

    S

     

    CPA 17.12.77:   Hârtii, cartoane, vată de celuloză și straturi subțiri din fibre de celuloză, cretate, impregnate, acoperite, colorate la suprafață sau imprimate, în rulouri sau foi

    17.12.77.10

    Hârtie și carton gudronate, bituminate sau asfaltate, sub formă de rulouri sau foi

    4811.10

    kg

    S

     

    17.12.77.33

    Hârtie și cartoane autoadezive, sub formă de rulouri sau foi

    4811.41

    kg

    S

     

    17.12.77.35

    Hârtie și carton gumate, sub formă de rulouri sau foi (excl. cele autoadezive)

    4811.49

    kg

    S

     

    17.12.77.55

    Hârtie și carton albite, impregnate sau cu strat de acoperire din material plastic (fără adezivi), cu greutatea > 150 g/m2, sub formă de rulouri sau foi

    4811.51

    kg

    S

     

    17.12.77.59

    Hârtie și carton, impregnate sau cu strat de acoperire din material plastic, sub formă de rulouri sau foi (excl. cele cu adezivi, albite și cu greutatea > 150 g/m2)

    4811.59

    kg

    S

     

    17.12.77.70

    Hârtie și carton impregnate sau cu strat de acoperire din ceară, ceară parafinică, stearină, ulei sau glicerină, sub formă de rulouri sau foi

    4811.60

    kg

    S

     

    17.12.77.80

    Alte tipuri de hârtie, carton, cu strat de acoperire, n.c.a

    4811.90

    kg

    S

     

    CPA 17.12.78:   Cartoane gri (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice), acoperite cu caolin sau cu alte substanțe anorganice

    17.12.78.20

    Hârtie kraft și carton, acoperite pe una sau pe ambele părți cu caolin sau cu alte substanțe anorganice sub formă de rulouri, coli pătrate sau dreptunghiulare, de orice dimensiune (exclusiv hârtia utilizată pentru scris, imprimat sau alte scopuri grafice; hârtie sau carton albite pe o suprafațăuniformă conținând peste 95 % din greutate fibre lemnoase procesate chimic în comparație cu conținutul total de fibre)

    4810.39

    kg

    S

     

    17.12.78.50

    Alte tipuri de hârtie și carton stratificate, cu strat de acoperire

    4810.92.90

    kg

    S

     

    CPA 17.12.79:   Alte cartoane (altele decât cele folosite la scris, tipărit sau în alte scopuri grafice), acoperite cu caolin sau cu alte substanțe anorganice

    17.12.79.53

    Hârtie și carton stratificate, cu strat de acoperire, în care fiecare strat este albit

    4810.92.10

    kg

    S

     

    17.12.79.55

    Hârtie și carton stratificate, cu strat de acoperire, în care doar stratul exterior este albit

    4810.92.30

    kg

    S

     

    17.12.79.70

    Hârtie carton sub formă de role sau foi, cu strat de acoperire din caolin sau alte substanțe anorganice, excl. cele de tipul utilizat în scopuri grafice, pe una/cele două fețe, hârtie/carton stratificat(ă)

    4810.99

    kg

    S

     

    NACE 17.21: Fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton

    CPA 17.21.11: Cartoane ondulate, în rulouri sau foi

    17.21.11.00

    Hârtie și carton ondulate, sub formă de rulouri sau foi

    4808.10

    kg

    S

     

    CPA 17.21.12: Saci și pungi de hârtie

    17.21.12.30

    Saci și pungi cu lățimea bazei ≥ 40 cm, din hârtie, carton, vată de celuloză sau văluri din fibre celulozice

    4819.30

    kg

    S

     

    17.21.12.50

    Saci și pungi din hârtie, carton, vată de celuloză sau văluri din fibre celulozice [excl. cei (cele) cu lățimea bazei ≥ 40 cm]

    4819.40

    kg

    S

     

    CPA 17.21.13: Ambalaje, cutii și casete din hârtie sau carton ondulat

    17.21.13.00

    Obiecte din carton; cutii și lăzi din hârtie sau carton ondulat(ă)

    4819.10

    kg

    S

     

    CPA 17.21.14: Cutii pliabile, cutii și casete, din hârtie sau carton neondulat

    17.21.14.00

    Obiecte din carton pliat; cutii și lăzi din hârtie sau carton neondulat(ă)

    4819.20

    kg

    S

     

    CPA 17.21.15: Obiecte pentru birou, pentru magazine și similare (cartoteci, tăvi de corespondență, cutii de depozitare și altele), din hârtie

    17.21.15.30

    Alte ambalaje, inclusiv pungile pentru discuri, n.c.a

    4819.50

    kg

    S

     

    17.21.15.50

    Bibliorafturi; tăvi pentru scrisori; cutii pentru depozitare și articole similare din hârtie sau carton pentru birou, magazine sau similare

    4819.60

    kg

    S

     

    NACE 17.22: Fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar, din hârtie sau carton

    CPA 17.22.11:   Hârtie igienică, batiste, șervețele demachiante, șervețele pentru șters mâinile, șervețele și fețe de masă, din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau straturi subțiri din fibre celulozice

    17.22.11.20

    Hârtie igienică

    4818.10

    kg

    S

     

    17.22.11.40

    Batiste și șervețele demachiante din pastă de hârtie și hârtie, vată de celuloză sau văluri din fibre celulozice

    4818.20.10

    kg

    S

     

    17.22.11.60

    Șervete din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau văluri din fibre celulozice

    4818.20.9

    kg

    S

     

    17.22.11.80

    Fețe de masă și șervețele din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau văluri din fibre celulozice

    4818.30

    kg

    S

     

    CPA 17.22.12:   Șervețele și tampoane igienice, scutece pentru copii și articole igienice similare; articole de îmbrăcăminte și accesorii vestimentare din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau straturi subțiri din fibre celulozice

    17.22.12.10

    Șervete și tampoane igienice, scutece pentru copii și articole igienice similare, din vată

    5601.10

    kg

    S

     

    17.22.12.20

    Șervete sanitare și tampoane igienice, precum și articole similare din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau văluri din fibre celulozice

    4818.40.1

    kg

    S

     

    17.22.12.30

    Scutece pentru copii și material de umplutură pentru scutece și articole sanitare similare din pastă de hârtie, hârtie, vatăde celuloză sau văluri din fibre celulozice, excl. hârtia igienică, șervețelele sanitare, tampoanele și articolele similare

    4818.40.90

    kg

    S

     

    17.22.12.40

    Vată sau alte articole pentru căptușit

    5601.2

    kg

    S

     

    17.22.12.50

    Articole vestimentare și accesorii pentru îmbrăcăminte din pastă de hârtie, hârtie, vată de celuloză sau văluri din fibre celulozice (excl. batistele, obiectele de acoperit capul)

    4818.50

    kg

    S

     

    17.22.12.90

    Articole de uz casnic, sanitar sau de spital, din hârtie etc., n.c.a.

    4818.90

    kg

    S

     

    CPA 17.22.13: Tăvi, veselă, farfurii, căni și articole similare din hârtie sau carton

    17.22.13.00

    Tăvi, veselă, platouri, cești și articole similare din hârtie sau carton

    4823.6

    kg

    S

     

    NACE 17.23: Fabricarea articolelor de papetărie

    CPA 17.23.11:   Hârtii carbon, hârtii numite „autocopiante” și alte hârtii pentru copiere sau transfer; hârtii stencil și plăci offset din hârtie; hârtie gumată sau adezivă

    17.23.11.00

    Hârtie carbon, hârtii numite „autocopiante” și alte tipuri de hârtie utilizate pentru copiere sau transfer; Hârtie stencil pentru copiere și plăci offset din hârtie; hârtie cauciucată sau adezivă

    4816

    kg

    S

     

    CPA 17.23.12:   Plicuri, hârtie în formă de plicuri, cărți poștale neilustrate și cărți poștale pentru corespondență, din hârtie sau carton; cutii, mape și articole similare, din hârtie sau carton, conținând articole de papetărie

    17.23.12.30

    Plicuri din hârtie sau carton

    4817.10

    kg

    S

     

    17.23.12.50

    Cărți poștale, cărți poștale complete și de corespondență din hârtie sau carton

    4817.20

    kg

    S

     

    17.23.12.70

    Cutii, pungi, mape și seturi de scris din hârtie sau carton, conținând articole de papetărie din hârtie

    4817.30

    kg

    S

     

    CPA 17.23.13: Registre, registre contabile, clasoare, formulare și alte articole de papetărie, din hârtie sau carton

    17.23.13.13

    Registre, registre contabile, carnete de comenzi și de chitanțe din hârtie sau carton

    4820.10.10

    kg

    S

     

    17.23.13.15

    Carnete de note, blocuri de hârtie de scrisori și blocnotesuri din hârtie sau carton

    4820.10.30

    kg

    S

     

    17.23.13.17

    Agende din hârtie sau carton

    4820.10.50

    kg

    S

     

    17.23.13.19

    Agende de buzunar, carnete de adrese, carnete cu numere de telefon și fascicule din hârtie sau carton (excl. agendele)

    4820.10.90

    S

     

    17.23.13.30

    Caiete din hârtie sau carton

    4820.20

    kg

    S

     

    17.23.13.50

    Legături de carte, mape și coperte de dosare din hârtie sau carton (excl. copertele de carte)

    4820.30

    kg

    S

     

    17.23.13.75

    Formulare continue autocopiatoare incluzând seturi de hârtie carbon, hârtie fără carbon între file, precum și cărți

    4820.40.10

    kg

    S

     

    17.23.13.79

    Formulare autocopiatoare incluzând formulare cu foi izolate, seturi de hârtie carbon, hârtie fără carbon între file, precum și cărți (excl. formularele continue)

    4820.40.90

    kg

    S

     

    17.23.13.80

    Albume din hârtie sau carton pentru eșantioane, colecții, timbre sau fotografii

    4820.50

    kg

    S

     

    17.23.13.90

    Mape de birou cu sugativă și coperte de cărți, din hârtie sau carton

    4820.90

    S

     

    CPA 17.23.14: Alte tipuri de hârtie și carton, de tipul celor folosite la scris și tipărit sau în alte scopuri grafice, tipărite, gofrate sau perforate

    17.23.14.00

    Alte tipuri de hârtie și carton, de tipul celor utilizate pentru scris și tipărit sau în alte scopuri grafice, tipărite, gofrate sau perforate

    4823.90.40

    kg

    S

     

    NACE 17.24: Fabricarea tapetului

    CPA 17.24.11: Tapet și alte articole asemănătoare de acoperit pereții; transperante pentru ferestre din hârtie

    17.24.11.00

    Tapet și materiale similare de tapetat pereții; transparente din hârtie pentru ferestre

    4814

    kg

    S

     

    CPA 17.24.12: Articole textile de acoperit pereții

    17.24.12.00

    Tapete din materiale textile cu lățimi de 45 cm sau mai late

    5905

    kg

    S

     

    NACE 17.29: Fabricarea altor articole din hârtie și carton n.c.a.

    CPA 17.29.11: Etichete din hârtie sau carton

    17.29.11.20

    Etichete imprimate autoadezive din hârtie sau carton

    4821.10.10

    kg

    S

     

    17.29.11.40

    Etichete imprimate, din hârtie sau carton (excl. cele autoadezive)

    4821.10.90

    kg

    S

     

    17.29.11.60

    Etichete autoadezive, din hârtie sau carton (excl. cele imprimate)

    4821.90.10

    kg

    S

     

    17.29.11.80

    Etichete din hârtie sau carton (excl. cele imprimate, autoadezive)

    4821.90.90

    kg

    S

     

    CPA 17.29.12: Blocuri filtrante și plăci filtrante, din pastă de hârtie

    17.29.12.00

    Blocuri și plăci de filtrare din pastă de hârtie

    4812

    kg

    S

     

    CPA 17.29.19:   Hârtii pentru țigarete; canete, bobine, mosoare și alte suporturi asemănătoare; hârtie și carton filtru; alte articole din hârtie și carton n.c.a.

    17.29.19.10

    Hârtie pentru țigarete în rulouri cu o lățime mai mică sau egală cu 5 cm sub forma de caiete sau tuburi

    4813 [.10 +.20]

    kg

    S

     

    17.29.19.20

    Bobine, mosoare, canete și suporturi similare din pastă de hârtie, hârtie sau carton, utilizate la înfășurarea firelor textile

    4822.10

    kg

    S

     

    17.29.19.30

    Bobine, mosoare, canete și suporturi similare din pastă de hârtie, hârtie sau carton (excl. cele utilizate la înfășurarea firelor textile)

    4822.90

    kg

    S

     

    17.29.19.51

    Hârtie și carton de filtru, decupate

    4823.20

    kg

    S

     

    17.29.19.55

    Hârtie sau carton de diagrame sub formă de role, foi sau discuri, destinat(ă) aparatelor de înregistrare

    4823.40

    kg

    S

     

    17.29.19.57

    Articole formate sau presate din pastă de hârtie

    4823.70

    kg

    S

     

    17.29.19.85

    Alte articole din hârtie și carton n.c.a.

    4823.90.85

    kg

    S

     

    NACE 18.11: Tipărirea ziarelor

    CPA 18.11.10: Servicii de tipărire a ziarelor

    18.11.10.00

    Ziare, jurnale și periodice care apar de cel puțin patru ori pe săptămână

    p/st

    S

    P

    NACE 18.12: Alte activități de tipărire n.c.a.

    CPA 18.12.11:   Servicii de tipărire a timbrelor poștale, a timbrelor fiscale, a documentelor sau a titlurilor, a „cartelelor inteligente” (smart-cards), a altor hârtii cu elemente de siguranță și a altor articole similare

    18.12.11.00

    Timbre noi imprimate, hârtie timbrată, cecuri, bancnote, etc

    kg

    S

    P

    CPA 18.12.12: Servicii de tipărire pentru cataloage promoționale, prospecte, postere și alte forme de publicitate tipărită

    18.12.12.30

    Cataloage comerciale imprimate

    p/st

    S

    P

    18.12.12.50

    Imprimate publicitare comerciale (altele decât cataloagele comerciale)

    p/st

    S

    P

    CPA 18.12.13: Servicii de tipărire pentru ziare și periodice care apar de mai puțin de patru ori pe săptămână

    18.12.13.00

    Ziare, jurnale și periodice care apar de mai puțin de patru ori pe săptămână

    p/st

    S

    P

    CPA 18.12.14:   Servicii de tipărire a cărților, hărților, hărților hidrografice și alte hărți similare, pozelor, planurilor și fotografiilor, precum și a cărților poștale

    18.12.14.07

    Cărți, broșuri, pliante și alte materiale tipărite similare, chiar în foi volante

    p/st

    S

    P

    18.12.14.14

    Cărți, broșuri, pliante și alte materiale tipărite similare (altele decât cele în foi volante)

    p/st

    S

    P

    18.12.14.21

    Cărți cu ilustrații și cărți de desenat sau colorat, pentru copii

    p/st

    S

    P

    18.12.14.28

    Dicționare și enciclopedii și fasciculele lor în serie

    p/st

    S

    P

    18.12.14.35

    Hărți de perete, planuri hidrografice sau alte planuri similare sub formă de cărți

    p/st

    S

    P

    18.12.14.42

    Hărți de perete, planuri hidrografice sau alte planuri similare (altele decât cele sub formă de cărți)

    p/st

    S

    P

    18.12.14.49

    Cărți poștale imprimate, chiar ilustrate

    p/st

    S

    P

    18.12.14.56

    Cărți poștale cu felicitări sau mesaje personale, chiar ilustrate, cu sau fără plicuri, garnituri sau aplicații

    p/st

    S

    P

    18.12.14.63

    Imagini, gravuri și fotografii

    p/st

    S

    P

    CPA 18.12.19: Alte servicii de tipărire n.c.a.

    18.12.19.10

    Calendare de orice fel, imprimate, inclusiv calendare cu file detașabile

    p/st

    S

    P

    18.12.19.20

    Partituri muzicale (inclusiv în alfabetul braille)

    p/st

    S

    P

    18.12.19.30

    Abțibilduri (decalcomanii)

    p/st

    S

    P

    18.12.19.90

    Alte materiale tipărite n.c.a.

    S

    P

    NACE 18.13: Servicii pregătitoare pentru pretipărire

    CPA 18.13.10: Servicii de pregătire pentru tipar

    18.13.10.00

    Compoziția, servicii de executare a plăcilor, culegere și fototipie

    I

     

    CPA 18.13.20: Plăci sau cilindri pentru tipărire și alte suporturi imprimate folosite pentru tipărire

    18.13.20.00

    Componente pentru imprimare

    8442.50

    S

     

    CPA 18.13.30: Servicii auxiliare legate de tipărire

    18.13.30.00

    Alte servicii grafice

    I

     

    NACE 18.14: Legătorie și servicii conexe

    CPA 18.14.10: Servicii de legătorie și servicii conexe

    18.14.10.10

    Legarea și finisarea cărților și a articolelor similare (plierea, asamblarea, coaserea, încleierea, tăierea, copertarea)

    I

     

    18.14.10.30

    Legarea și finisarea broșurilor, revistelor, cataloagelor, eșantioanelor și a literaturii publicitare, incluzând plierea, asamblarea, coaserea, încleierea, tăierea și copertarea

    I

     

    18.14.10.50

    Legarea și finisarea, inclusiv finisarea hârtiei/cartonului imprimat(e), excl. finisarea cărților, broșurilor, revistelor, cataloagelor, eșantioanelor, literaturii publicitare

    I

     

    NACE 18.20: Reproducerea înregistrărilor

    CPA 18.20.10: Servicii de reproducere a înregistrărilor sonore

    18.20.10.10

    Reproducerea de discuri de picup

    I

     

    18.20.10.30

    Reproducerea de benzi magnetice audio și video, lățimea ≤ 4 mm

    I

     

    18.20.10.50

    Reproducerea de benzi magnetice audio și video, lățimea > 4 mm, dar ≤ 6,5 mm

    I

     

    18.20.10.70

    Reproducerea de discuri compacte cu înregistrări sonore

    I

     

    CPA 18.20.20: Servicii de reproducere a înregistrărilor video

    18.20.20.50

    Reproducerea de benzi magnetice cu înregistrări video, cu lățimea > 6,5 mm

    I

     

    18.20.20.70

    Reproducerea de benzi magnetice cu înregistrări audio și video și de alte suporturi (excl. benzile magnetice)

    I

     

    CPA 18.20.30: Servicii de reproducere a programelor de calculator

    18.20.30.30

    Reproducerea de benzi magnetice care poartă date sau instrucțiuni de tipul utilizat la mașinile de prelucrare automatăa datelor, cu lățimea ≤ 4 mm (excl. înregistrările audio sau video)

    I

     

    18.20.30.50

    Reproducerea de benzi magnetice care poartă date sau instrucțiuni de tipul utilizat la mașinile de prelucrare automatăa datelor, cu lățimea > 4 mm (excl. înregistrările audio sau video)

    I

     

    18.20.30.70

    Reproducerea de suporturi de calculator care poartă date sau instrucțiuni de tipul utilizat la mașinile de prelucrare automată a datelor, cu lățimea > 4 mm (excl. benzile magnetice, înregistrările audio sau video )

    I

     

    NACE 19.10: Fabricarea produselor de cocserie

    CPA 19.10.30: Smoală și cocs de smoală

    19.10.30.00

    Smoală și cocs de smoală, obținute din gudron de huilă sau din alte gudroane minerale

    2708

    kg

    T

     

    NACE 20.11: Fabricarea gazelor industriale

    CPA 20.11.11: Hidrogen, argon, gaze rare, azot și oxigen

    20.11.11.20

    Argon

    2804.21

    m3

    T

     

    20.11.11.30

    Gaze rare (excl. argonul)

    2804.29

    m3

    T

     

    20.11.11.50

    Hidrogen

    2804.10

    m3

    T

     

    20.11.11.60

    Azot

    2804.30

    m3

    T

     

    20.11.11.70

    Oxigen

    2804.40

    m3

    T

     

    CPA 20.11.12: Dioxid de carbon și alți compu și oxigenați anorganici ai nemetalelor

    20.11.12.30

    Dioxid de carbon

    2811.21

    kg

    T

     

    20.11.12.50

    Trioxid de sulf (anhidridă sulfurică); trioxid de arsen

    2811.29.10

    kg

    T

     

    20.11.12.70

    Oxizi de azot

    2811.29.30

    kg

    T

     

    20.11.12.90

    Compu și oxigenați anorganici ai nemetalelor [excl. trioxidul de sulf (anhidrida sulfurică), trioxidul de arsen, oxizii azotului, dioxidul de siliciu, dioxidul de sulf, dioxidul de carbon]

    2811.29.90

    kg

    T

     

    CPA 20.11.13: Aer lichefiat sau comprimat

    20.11.13.00

    Aer lichid, aer comprimat

    2853.00.30

    kg

    T

     

    NACE 20.12: Fabricarea coloranților și a pigmenților

    CPA 20.12.11: Oxid și peroxid de zinc; oxizi de titaniu

    20.12.11.30

    Oxid de zinc, peroxid de zinc

    2817

    kg

    T

     

    20.12.11.50

    Oxizi de titan

    2823

    kg TiO2 @

    T

     

    CPA 20.12.12: Oxizi și hidroxizi de crom, mangan, plumb și cupru

    20.12.12.00

    Oxizi și hidroxizi de crom, mangan, plumb și cupru

    2819 + 2820 + 2824 + 2825.50

    kg

    T

     

    CPA 20.12.19: Alți oxizi, hidroxizi și peroxizi metalici

    20.12.19.10

    Oxizi si hidroxizi de fier; culori de pământ cu un conținut în greutate de 70 % sau mai mare, de fier combinat evaluat drept Fe 2O3

    2821

    kg

    T

     

    20.12.19.30

    Oxizi și hidroxizi de cobalt; oxizi de cobalt comerciali

    2822

    kg

    T

     

    20.12.19.50

    Oxid si hidroxid de litiu; oxizi si hidroxizi de vanadiu; oxizi si hidroxizi de nichel; oxizi de germaniu si dioxid de zirconiu;

    2825 [.20 +.30 +.40 +.60]

    kg

    T

     

    20.12.19.73

    Oxizi și hidroxizi de molibden

    2825.70

    kg

    T

     

    20.12.19.75

    Oxizi de antimoniu

    2825.80

    kg

    T

     

    20.12.19.90

    Alte baze anorganice; alți oxizi, hidroxizi și peroxizi metalici, n.c.a.

    2825.90

    kg

    T

     

    CPA 20.12.21:   Substanțe colorante organice sintetice și preparate bazate pe acestea; produse sintetice organice de tipul celor utilizate ca agenți de strălucire fluorescentă sau ca luminofori; lacuri colorate și preparate bazate pe acestea

    20.12.21.10

    Coloranți de dispersie și preparate pe baza acestor coloranți

    3204.11

    kg

    T

     

    20.12.21.20

    Coloranți acizi și de mordansare și preparate pe baza acestor coloranți

    3204.12

    kg

    T

     

    20.12.21.30

    Coloranți bazici și preparate pe baza acestor coloranți

    3204.13

    kg

    T

     

    20.12.21.40

    Coloranți direcți și preparate pe baza acestor coloranți

    3204.14

    kg

    T

     

    20.12.21.50

    Alte substanțe colorante organice sintetice

    3204 [.15 +.16 +.17 +.19 +.90]

    kg

    T

     

    20.12.21.60

    Produse organice sintetice utilizate ca agenți de strălucire fluorescentă

    3204.20

    kg

    T

     

    20.12.21.70

    Lacuri colorate; preparate pe bază de lacuri colorate

    3205

    kg

    T

     

    CPA 20.12.22:   Extracte tanante de origine vegetală; tanini și sărurile acestora, eteri, esteri și alți derivați; substanțe colorante de origine vegetală sau animală

    20.12.22.50

    Extracte tanante de origine vegetală; taninuri și săruri, eteri, esteri și alți derivați ai acestora

    3201

    kg

    T

     

    20.12.22.70

    Substanțe colorante de origine vegetală sau animală și preparate pe baza acestora (inclusiv extracte colorante) (excl. negru de origine animală)

    3203

    kg

    T

     

    CPA 20.12.23:   Substanțe tanante organice sintetice; substanțe tanante anorganice; preparate tanante; preparate enzimatice pentru pretăbăcire

    20.12.23.30

    Substanțe tanante organice sintetice

    3202.10

    kg

    T

     

    20.12.23.50

    Substanțe tanante anorganice; preparate tanante; preparate enzimatice pentru pretanare.

    3202.90

    kg

    T

     

    CPA 20.12.24: Substanțe colorante n.c.a.; produse anorganice de tipul celor utilizate ca luminofori

    20.12.24.15

    Pigmenți și preparate pe bază de dioxid de titan cu un conținut de dioxid de titan ≥ 80 % din greutate

    3206.11

    kg TiO2 @

    T

     

    20.12.24.19

    Pigmenți și preparate pe bază de dioxid de titan [excl. cei (cele) cu un conținut de dioxid de titan ≥ 80 % din greutate]

    3206.19

    kg TiO2 @

    T

     

    20.12.24.40

    Pigmenți și preparate pe baza de compu și de crom sau cadmiu

    3206 [.20 +.49.30]

    kg

    T

     

    20.12.24.70

    Alte substanțe, preparate colorante și luminofori

    3206 [.41 .+.42 +.49(.10 +.80) +.50]

    kg

    T

     

    NACE 20.13: Fabricarea altor produse chimice anorganice, de bază

    CPA 20.13.21: Metaloizi

    20.13.21.11

    Clor

    2801.10

    kg

    T

     

    20.13.21.16

    Iod; fluor; brom

    2801 [.20 +.30]

    kg

    T

     

    20.13.21.20

    Sulf; sublimat sau precipitat; sulf coloidal

    2802

    kg

    T

     

    20.13.21.30

    Carbon (negru de fum și alte forme de carbon, n.c.a.)

    2803

    kg

    T

     

    20.13.21.40

    Bor; telur

    2804.50

    kg

    T

     

    20.13.21.50

    Siliciu

    2804.6

    kg

    T

     

    20.13.21.80

    Fosfor arsen; seleniu

    2804 [.70 +.80 +.90]

    kg

    T

     

    CPA 20.13.22: Derivați halogenați, oxihalogenați sau sulfurați ai nemetalelor

    20.13.22.35

    Cloruri și oxicloruri de fosfor

    2812.10.1

    kg

    T

     

    20.13.22.37

    Halogenuri și oxihalogenuri de nemetale (excl. clorurile și oxiclorurile de fosfor)

    2812 [.10.9 +.90]

    kg

    T

     

    20.13.22.60

    Sulfuride nemetale; trisulfură de fosfor comercială

    2813

    kg

    T

     

    CPA 20.13.23: Metale alcaline sau alcalino-pământoase; metale din pământuri rare, scandiu și ytriu; mercur

    20.13.23.00

    Metale alcaline sau alcalino-pământoase; metale din pământuri rare, scandiu și ytriu; mercur

    2805

    kg

    T

     

    CPA 20.13.24: Acid clorhidric; oleum; pentaoxid de difosfor; alți acizi anorganici; silicon și bioxid de sulf

    20.13.24.13

    Acid clorhidric

    2806.10

    kg HCl @

    T

     

    20.13.24.15

    Acid clorosulfuric

    2806.20

    kg

    T

     

    20.13.24.33

    Acid sulfuric

    2807.00.10

    kg SO2 @

    T

     

    20.13.24.35

    Oleum

    2807.00.90

    kg SO2 @

    T

     

    20.13.24.53

    Pentaoxid de difosfor

    2809.10

    kg P2O5

    T

     

    20.13.24.55

    Acid fosforic și acizi polifosforici

    2809.20

    kg P2O5

    T

     

    20.13.24.60

    Oxizi de bor; acizi borici; acizi anorganici (excl. acid fluorhidric)

    2810 + 2811.19

    kg

    T

     

    20.13.24.73

    Acid fluorhidric

    2811.11

    kg HF @

    T

     

    20.13.24.75

    Dioxid de siliciu

    2811.22

    kg SiO2 @

    T

     

    20.13.24.77

    Dioxid de sulf

    2811.29.05

    kg SO2 @

    T

     

    CPA 20.13.25: Oxizi, hidroxizi și peroxizi; hidrazină și hidroxilamină și sărurile lor anorganice

    20.13.25.25

    Hidroxid de sodiu (sodă caustică); solid

    2815.11

    kg NaOH @

    T

     

    20.13.25.27

    Hidroxid de sodiu în soluție apoasă (leșie de sodă sau sodălichidă)

    2815.12

    kg NaOH

    T

     

    20.13.25.30

    Hidroxid de potasiu (potasă caustică)

    2815.20.00

    kg KOH

    T

     

    20.13.25.50

    Peroxizi de sodiu sau potasiu

    2815.30

    kg

    T

     

    20.13.25.60

    Hidroxid și peroxid de magneziu; oxizi, hidroxizi și peroxizi de stronțiu sau bariu

    2816

    kg

    T

     

    20.13.25.70

    Hidroxid de aluminiu

    2818.30

    kg Al2O3 @

    T

     

    20.13.25.80

    Hidrazină și hidroxilamină, precum și sărurile anorganice ale acestora

    2825.10

    kg

    T

     

    CPA 20.13.31: Halogenați metalici

    20.13.31.10

    Fluoruri; fluorosilicați; fluoroaluminați și alte săruri complexe de fluor

    2826

    kg F @

    T

     

    20.13.31.30

    Cloruri (excl. clorurile de amoniu)

    2827 [.20 +.3]

    kg

    T

     

    20.13.31.50

    Oxicloruri și hidroxicloruri de cupru și de alte metale

    2827.4

    kg

    T

     

    20.13.31.70

    Bromuri și oxibromuri; ioduri și oxiioduri

    2827 [.5 +.60]

    kg

    T

     

    CPA 20.13.32: Hipocloriți, clorați și perclorați

    20.13.32.30

    Hipocloriți; hipoclorit de calciu comercial; cloriți; hipobromiți

    2828

    kg Cl @

    T

     

    20.13.32.50

    Clorați si perclorați; bromați și perbromați; iodați si periodați

    2829

    kg

    T

     

    CPA 20.13.41: Sulfuri, sulfiți și sulfați

    20.13.41.10

    Sulfuri; polisulfuri cu compoziție chimică definită sau nu; ditioniți și sulfoxilați

    2830 + 2831

    kg

    T

     

    20.13.41.33

    Sulfiți

    2832 [.10 +.20]

    Kg Na2S2O5 @

    T

     

    20.13.41.35

    Tiosulfați

    2832.30

    kg

    T

     

    20.13.41.51

    Sulfați de bariu sau aluminiu

    2833 [.22 +.27]

    kg

    T

     

    20.13.41.57

    Sulfați (excl. cei de aluminiu și bariu)

    2833 [.1 +.21 +.24 +.25 +.29]

    kg

    T

     

    20.13.41.73

    Alauni

    2833.30

    kg

    T

     

    20.13.41.75

    Peroxosulfați (persulfați)

    2833.40

    kg

    T

     

    CPA 20.13.42: Fosfinați, fosfonați, fosfați, polifosfați și nitrați (cu excepția potasiului)

    20.13.42.10

    Nitrați (excl. cei de potasiu)

    2834.29

    kg N @

    T

     

    20.13.42.20

    Fosfinați (hipofosfiți) și fosfonați (fosfiți)

    2835.10

    kg

    T

     

    20.13.42.30

    Fosfați monosodici sau disodici

    2835.22

    kg P2O5 @

    T

     

    20.13.42.40

    Ortofosfat acid de calciu (fosfat dicalcic)

    2835.25

    kg P2O5 @

    T

     

    20.13.42.70

    Trifosfat de sodiu (tripolifosfați de sodiu)

    2835.31

    kg P2O5 @

    T

     

    20.13.42.80

    Fosfați (exclusiv hidrogenortofostat de calciu si mono- sau di-fosfat de sodiu); polifosfați (exclusiv trifosfat de sodiu)

    2835 [.24 +.26 +.29 +.39]

    kg

    T

     

    CPA 20.13.43: Carbonați

    20.13.43.10

    Carbonat disodic

    2836.20

    kg Na2CO3 @

    T

     

    20.13.43.20

    Carbonat acid de sodiu (bicarbonat de sodiu)

    2836.30

    kg

    T

     

    20.13.43.40

    Carbonat de calciu

    2836.50

    kg

    T

     

    20.13.43.90

    Alți carbonați

    2836 [.40 +.60 +.9]

    kg

    T

     

    CPA 20.13.51: Săruri ale acizilor oxometalici și peroxometalici; metale prețioase sub formă coloidală

    20.13.51.10

    Manganiți, manganați si permanganați; molibdați; tungstenați (wolframați)

    2841 [.6 +.70 +.80]

    kg

    S

     

    20.13.51.25

    Cormați și dicromați; peroxocromați

    2841 [.30 +.50]

    kg

    T

     

    20.13.51.75

    Săruri ale oxiacizilor metalici sau permetalici (cu excepția cromaților, a dicromaților, a percromaților, a manganiților, a manganaților, a permanganaților, a molibdaților și a tungstenaților)

    2841.90

    kg

    S

     

    20.13.51.83

    Azotat de argint

    2843.21

    kg

    S

     

    20.13.51.85

    Metale prețioase în stare coloidală; compuși și amalgame de metale prețioase, excl. azotatul de argint

    2843 [.10 +.29 +.30 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 20.13.52: Compuși anorganici n.c.a., inclusiv apă distilată; amalgame, altele decât amalgame ale metalelor prețioase

    20.13.52.50

    Apă distilată și conductibilă și apă de puritate similară

    2853.00.10

    kg

    S

     

    20.13.52.70

    Compuși anorganici sau organici de mercur, excl. amalgamele

    2852

    kg

    S

     

    20.13.52.90

    Compuși anorganici; amalgamuri (excl. apa distilată și conductibilă și apa de puritate similară, aerul lichid și aerul comprimat, cele ale metalelor prețioase)

    2853.00 (.50 +.90)

    kg

    S

     

    CPA 20.13.61: Izotopi n.c.a. și compuși ai acestora (inclusiv apa grea)

    20.13.61.00

    Apă grea (oxid de deuteriu; izotopi și compușii acestora (excl. izotopii radioactivi și izotopii chimici fisionabili sau fertili)

    2845

    kg

    S

     

    CPA 20.13.62:   Cianuri, oxicianuri și cianuri complexe; fulminați, cianați și tiocianați; silicați; borați; perborați; alte săruri ale acizilor anorganici sau ale peroxoacizilor

    20.13.62.20

    Cianuri; oxicianuri și cianuri complexe

    2837

    kg

    T

     

    20.13.62.30

    Borați; peroxoborați (perborați)

    2840

    kg B2O3 @

    T

     

    20.13.62.40

    Silicați; slicați de metale alcaline comerciali

    2839

    kg SiO2 @

    T

     

    20.13.62.70

    Silicați dubli sau complec și

    2842.10

    kg

    T

     

    20.13.62.80

    Săruri ale acizilor sau peracizilor anorganici (cu excepția azidelor și a silicaților dubli sau complecși)

    2842.90

    kg

    T

     

    CPA 20.13.63: Peroxid de hidrogen

    20.13.63.00

    Apă oxigenată

    2847

    kg H2O2

    T

     

    CPA 20.13.64: Fosfuri, carburi, hidruri, nitruri, azide, siliciuri și boruri

    20.13.64.50

    Carburi, fie că sunt sau nu definite chimic

    2849

    kg

    T

     

    20.13.64.80

    Fosfuri (exclusiv ferofosfuri), definite chimic sau nu; hidruri, nitruri, azide, de siliciuri și boruri, cu compoziție chimicădefinită sau nu, altele decât compușii care constituie în acela și timp carburi de la poziția 20.13.64.50

    2848 + 2850

    kg

    T

     

    CPA 20.13.65: Compuși ai metalelor din pământuri rare, de ytriu sau de scandiu

    20.13.65.00

    Compuși ai metalelor de pământuri rare; de ytriu sau de scandiu sau amestecuri ale acestor metale

    2846

    kg

    S

     

    CPA 20.13.66: Sulf, cu excepția sulfului sublimat, precipitat sau coloidal

    20.13.66.00

    Sulf (excl. brut; sublimat; precipitat și coloidal)

    2503.00.90

    kg

    S

     

    CPA 20.13.67: Pirite de fier prăjite

    20.13.67.00

    Cenușă de pirită

    2601.20

    kg

    S

     

    CPA 20.13.68: Cuarț piezo-electric; alte pietre prețioase sau semiprețioase sintetice sau reconstituite, neprelucrate

    20.13.68.00

    Pietre prețioase sau semiprețioase artificiale sau reconstituite, neprelucrate ori numai tăiate sau aproximativ modelate

    7104 [.10 +.20]

    g

    S

     

    NACE 20.14: Fabricarea altor produse chimice organice, de bază

    CPA 20.14.11: Hidrocarburi aciclice

    20.14.11.20

    Hidrocarburi aciclice saturate

    2901.10

    kg

    T

     

    20.14.11.30

    Hidrocarburi aciclice nesaturate; etilenă

    2901.21

    kg

    T

     

    20.14.11.40

    Hidrocarburi aciclice nesaturate; propenă (propilenă)

    2901.22

    kg

    T

     

    20.14.11.50

    Hidrocarburi aciclice nesaturate; butenă (butilenă) și izomerii acesteia

    2901.23

    kg

    T

     

    20.14.11.60

    Hidrocarburi aciclice nesaturate; buta-1,3-dienă și izopren

    2901.24.00

    kg

    T

     

    20.14.11.90

    Hidrocarburi aciclice nesaturate; (excl. etilena, propena, butena, buta-1,3-diena și izoprenul)

    2901.29

    kg

    T

     

    CPA 20.14.12: Hidrocarburi ciclice

    20.14.12.13

    Ciclohexan

    2902.11

    kg

    T

     

    20.14.12.15

    Ciclani; ciclene și cicloterpene (excl. ciclohexanul)

    2902.19

    kg

    T

     

    20.14.12.23

    Benzen

    2902.20

    kg

    T

     

    20.14.12.25

    Toluen

    2902.30

    kg

    T

     

    20.14.12.43

    o-Xilen

    2902.41

    kg

    T

     

    20.14.12.45

    p-Xilen

    2902.43

    kg

    T

     

    20.14.12.47

    m-Xilen și amestec de izomeri ai xilenului

    2902 [.42 +.44]

    kg

    T

     

    20.14.12.50

    Stiren

    2902.50

    kg

    T

     

    20.14.12.60

    Etilbenzen

    2902.60

    kg

    T

     

    20.14.12.70

    Cumen

    2902.70

    kg

    T

     

    20.14.12.90

    Alte hidrocarburi ciclice

    2902.90

    kg

    T

     

    CPA 20.14.13: Derivați clorurați ai hidrocarburilor aciclice

    20.14.13.13

    Clorometan (clorură de metil) și cloroetan (clorură de etil)

    2903.11

    kg

    T

     

    20.14.13.15

    Diclorometan (clorură de metilen)

    2903.12

    kg

    T

     

    20.14.13.23

    Cloroform (triclorometan)

    2903.13

    kg

    T

     

    20.14.13.25

    Tetraclorură de carbon

    2903.14

    kg

    T

     

    20.14.13.53

    1,2-dicloroetan (diclorură de etilenă)

    2903.15

    kg

    T

     

    20.14.13.57

    Derivați clorurați saturați ai hidrocarburilor aciclice, n.c.a

    2903.19

    kg

    T

     

    20.14.13.71

    Clorură de vinil (cloroetilenă)

    2903.21

    kg

    T

     

    20.14.13.74

    Tricloretilena; tetracloretilena (percloretilena)

    2903 [.22 +.23]

    kg

    T

     

    20.14.13.79

    Derivați clorurați nesaturați ai hidrocarburilor aciclice (excl. clorura de vinil, tricloroetilena, tetracloroetilena)

    2903.29

    kg

    T

     

    CPA 20.14.14: Derivați sulfonați, nitrați sau nitrozați ai hidrocarburilor, halogenați sau nu

    20.14.14.50

    Derivați ai hidrocarburilor conținând doar grupe sulfonice; sărurile și esterii etilici ai acestora

    2904.10

    kg

    T

     

    20.14.14.70

    Derivați ai hidrocarburilor conținând doar grupe nitro sau doar grupe nitrozo

    2904.20

    kg

    T

     

    20.14.14.90

    Derivați ai hidrocarburilor (excl. cei conținând doar grupe sulfonice; sărurile și esterii etilici ai acestora, cei conținând doar grupe nitro sau doar grupe nitrozo)

    2904.90

    kg

    T

     

    CPA 20.14.19: Alți derivați ai hidrocarburilor

    20.14.19.10

    Derivați fluorurați, bromurați sau iodurați ai hidrocarburilor aciclice

    2903.3

    kg

    S

     

    20.14.19.30

    Derivații halogenați ai hidrocarburilor aciclice conținând ≥ 2 halogeni diferiți

    2903.4

    kg

    S

     

    20.14.19.50

    Derivați halogenați ai hidrocarburilor ciclanice, ciclenice sau cicloterpenice

    2903.5

    kg

    S

     

    20.14.19.70

    Derivați halogenați ai hidrocarburilor aromatice

    2903.6

    kg

    S

     

    CPA 20.14.21: Alcooli grași industriali

    20.14.21.00

    Alcooli grași industriali

    3823.70

    kg

    T

     

    CPA 20.14.22: Alcooli monohidroxilici

    20.14.22.10

    Metanol (alcool metilic)

    2905.11

    kg

    T

     

    20.14.22.20

    Propan-1-ol (alcool propilic) și propan-2-ol (alcool izopropilic)

    2905.12

    kg

    T

     

    20.14.22.30

    Butan-1-ol (alcool n-butilic)

    2905.13

    kg

    T

     

    20.14.22.40

    Butanoli [excl. butan-1-ol (alcool n-butilic)]

    2905.14

    kg

    T

     

    20.14.22.63

    Octanol (alcool octilic) și izomerii acestuia

    2905.16

    kg

    T

     

    20.14.22.65

    Alcool lauric; alcool cetilic; Alcool stearic și alți alcooli monohidroxilici saturați (cu excepția metilului, a propilului, a izopropilului, a n-butilului, a altor butanoli și a octilului)

    2905 [.17 +.19]

    kg

    T

     

    20.14.22.70

    Alcooli monohidroxilici nesaturați

    2905.2

    kg

    T

     

    CPA 20.14.23: Dioli, polialcooli, alcooli ciclici și derivați ai acestora

    20.14.23.10

    Etilenglicol (etandiol)

    2905.31

    kg

    T

     

    20.14.23.20

    Propilen glicol (propan-1,2-diol)

    2905.32

    kg

    T

     

    20.14.23.33

    D-glucitol (sorbitol)

    2905.44

    kg

    T

     

    20.14.23.39

    Dioli și alcooli polihidroxilici (excl. etilenglicolul, propilenglicolul și D-glucitolul)

    2905 [.39 +.41 +.42 +.43 +.49]

    kg

    T

     

    20.14.23.50

    Derivați halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai alcoolilor aciclici

    2905.5

    kg

    T

     

    20.14.23.60

    Glicerină (inclusiv cea sintetică) (excl. ape și leșii brute)

    2905.45

    kg

    T

     

    20.14.23.73

    Alcooli ciclanic, ciclenic sau cicloterpenic și derivații acestora; derivații sulfonați, nitrați sau nitrozați

    2906.1

    kg

    T

     

    20.14.23.75

    Alcooli aromatici și derivații halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai acestora

    2906.2

    kg

    T

     

    CPA 20.14.24: Fenoli; fenol-alcooli și derivați ai fenolilor

    20.14.24.10

    Monofenoli

    2907.1

    kg

    T

     

    20.14.24.33

    4,4-izopropilidendifenol (bisfenol A; difenilpropan) și sărurile acestuia

    2907.23

    kg

    T

     

    20.14.24.39

    Polifenoli (inclusiv sărurile; excl. 4,4-izopropilidendifenolul) și fenol-alcooli

    2907 [.21 +.22 +.29]

    kg

    T

     

    20.14.24.50

    Derivați halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai fenolilor sau ai fenoli-alcoolilor

    2908

    kg

    T

     

    CPA 20.14.31: Acizi grași monocarboxilici industriali; uleiuri acide rezultate din rafinare

    20.14.31.20

    Acid stearic industrial

    3823.11

    kg

    T

     

    20.14.31.30

    Acid oleic industrial

    3823.12

    kg

    T

     

    20.14.31.50

    Acizi grași de ulei de tal industriali

    3823.13

    kg

    T

     

    20.14.31.95

    Acizi grași monocarboxilici industriali distilați (excl. uleiul de tal oleic, stearic)

    3823.19.10

    kg

    T

     

    20.14.31.97

    Acizi grași monocarboxilici industriali (excl. uleiul de tal oleic, stearic distilat)

    3823.19 (.30 +.90)

    kg

    T

     

    CPA 20.14.32: Acizi monocarboxilici aciclici saturați și derivații acestora

    20.14.32.15

    Acetat de etil

    2915.31

    kg

    T

     

    20.14.32.19

    Esteri ai acidului acetic (exclusiv acetat de etil)

    2915 [.32 +.33 +.36 +.39]

    kg

    T

     

    20.14.32.20

    Acizi mono-, di- sau tricloroacetici; acizii butanoic și pentanoic; sărurile și esterii acestora

    2915 [.40 +.50 +.60]

    kg

    T

     

    20.14.32.35

    Acid palmitic și acid stearic, împreun cu sărurile și esterii acestora

    2915.70.00

    kg

    T

     

    20.14.32.50

    Acid formic, sărurile și esterii săi

    2915.1

    kg

    T

     

    20.14.32.71

    Acid acetic

    2915.21

    kg

    T

     

    20.14.32.77

    Anhidridă acetică

    2915.24

    kg

    T

     

    20.14.32.78

    Esteri ai acidului acetic

    2915.29

    kg

    T

     

    20.14.32.80

    Acid lauric și alți acizi; sărurile și esterii acestora

    2915.90

    kg

    T

     

    CPA 20.14.33: Acizi monocarboxilici, ciclanici, ciclenici sau aciclici cicloterpenici nesaturați și derivați ai acestora

    20.14.33.10

    Acid acrilic și sărurile acestuia, precum și alți acizi monocarboxilici

    2916 [.11 +.19 +.20]

    kg

    T

     

    20.14.33.20

    Esteri ai acidului acrilic

    2916.12

    kg

    T

     

    20.14.33.30

    Acid metacrilic și sărurile acestuia

    2916.13

    kg

    T

     

    20.14.33.40

    Esteri ai acidului metacrilic

    2916.14

    kg

    T

     

    20.14.33.50

    Acizi oleic, linoleic sau linolenic, sărurile și esterii acestora

    2916.15

    kg

    T

     

    20.14.33.63

    Acid benzoic; sărurile și esterii acestuia

    2916.31

    kg

    T

     

    20.14.33.65

    Peroxidul de benzoil și clorura de benzoil

    2916.32

    kg

    T

     

    20.14.33.67

    Acid fenilacetic; sărurile și esterii acestuia

    2916 [.34 +.35]

    kg

    T

     

    20.14.33.70

    Acizi monocarboxilici aromatici, (anhidride), halogenuri, peroxizi, peroxiacizi, derivați, excl. acidul benzoic, acizii fenil acetici și sărurile/esterii acestora, peroxidul de benzoil, clorura de benzoil

    2916.39

    kg

    T

     

    20.14.33.83

    Acizii oxalic, azelaic, maleic, alții, ciclanic, cilenic, sărurile acestora

    2917 [.11 +.13 +.19 +.20]

    kg

    T

     

    20.14.33.85

    Acid adipic; sărurile și esterii acestuia

    2917.12

    kg

    T

     

    20.14.33.87

    Anhidrida maleică

    2917.14

    kg

    T

     

    CPA 20.14.34:   Acizi aromatici policarboxilici și carboxilici cu funcții oxigenate suplimentare și derivații acestora, cu excepția acidului salicilic și a sărurilor acestuia

    20.14.34.10

    Dibutil și dioctil ortoftalați

    2917 [.32 +.34.10]

    kg

    T

     

    20.14.34.20

    Alți esteri ai acidului ortoftalic

    2917 [.33 +.34.90]

    kg

    T

     

    20.14.34.30

    Anhidridă ftalică; acid tereftalic și sărurile acestuia

    2917 [.35 +.36]

    kg

    T

     

    20.14.34.40

    Acizi policarboxilici aromatici, anhidridele lor, halogenurile lor, peroxizii și peroxoacizii acestora, precum și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați (exclusiv esterii acidului ortoftalic, anhidrida ftalică, acidul teretalic și sărurile acestuia)

    2917 [.37 +.39]

    kg

    T

     

    20.14.34.73

    Acid citric și sărurile și esterii acestuia

    2918 [.14 +.15]

    kg

    T

     

    20.14.34.75

    Acid carboxilic cu funcții de alcool, fenol, aldehidă sau cetonă

    2918 [.11 +.12 +.13 +.16 +.18 +.19 +.29 +.30 +.9]

    kg

    T

     

    CPA 20.14.41: Compuși cu funcții aminică

    20.14.41.13

    Metilamină; di- sau trimetilamina și sărurile acestora

    2921.11

    kg

    T

     

    20.14.41.19

    Alte monoamine aciclice și derivații lor; sărurile acestor produse

    2921.19

    kg

    T

     

    20.14.41.23

    Hexametilen diamina și sărurile acesteia; etilendiamina și sărurile acesteia;

    2921 [.21 +.22]

    kg

    T

     

    20.14.41.29

    Alte poliamine aciclice și derivații lor; sărurile acestora

    2921.29

    kg

    T

     

    20.14.41.30

    Mono- sau poliamine ciclanice, ciclenice sau cicloterpenice și derivații, precum și sărurile acestora

    2921.30

    kg

    T

     

    20.14.41.51

    Anilina și sărurile acesteia (excl. derivații)

    2921.41

    kg

    T

     

    20.14.41.53

    Derivați de anilină și sărurile acestora

    2921.42

    kg

    T

     

    20.14.41.59

    Alte monoamine aromatice și derivații lor; sărurile acestora

    2921 [.43 +.44 +.45 +.46 +.49]

    kg

    T

     

    20.14.41.70

    Poliamine aromatice și derivații, precum și sărurile acestora

    2921.5

    kg

    T

     

    CPA 20.14.42: Amino-compuși cu funcție oxigenată, cu excepția lizinei și a acidului glutamic

    20.14.42.33

    Monoetanolamina și sărurile acesteia

    2922.11

    kg

    T

     

    20.14.42.35

    Dietanolamina și sărurile acesteia

    2922.12

    kg

    T

     

    20.14.42.37

    Trietanolamina și sărurile acesteia

    2922.13

    kg

    T

     

    20.14.42.39

    Amino-alcooli, eterii și esterii acestora cu o singură funcție oxigenată și sărurile acestora, excl. monoetanolamina și sărurile acesteia, dietanolamina și sărurile acesteia și trietanolamina și sărurile acesteia)

    2922 [.14 +.19]

    kg

    T

     

    20.14.42.90

    Compuși aminici cu funcții oxigenate (excl. amino-alcoolii, eterii, esterii și sărurile acestora, lizina și sărurile și esterii acesteia, acidul glutamic și sărurile și esterii acestuia)

    2922 [.2 +.3 +.43 +.44 +.49 +.50]

    kg

    T

     

    CPA 20.14.43: Ureine; compuși cu funcție carboxiamidică, compuși cu funcție nitril; derivați ale acestora

    20.14.43.10

    Ureine și derivații, precum și sărurile acestora

    2924.21

    kg

    T

     

    20.14.43.20

    Zaharină și sărurile acesteia

    2925.11

    kg

    T

     

    20.14.43.30

    Imide și derivații, precum și sărurile acestora (excl. zaharină și sărurile acesteia)

    2925 [.12 +.19]

    kg

    T

     

    20.14.43.40

    Imine și derivații, precum și sărurile acestora

    2925.2

    kg

    T

     

    20.14.43.50

    Acrilonitril

    2926.10

    kg

    T

     

    20.14.43.60

    1-cianoguanidina (diciandiamida)

    2926.20

    kg

    T

     

    20.14.43.70

    Compuși cu funcții nitril [excl. acrilonitrilul, 1-cianoguanidina (diciandiamida)]

    2926 [.30 +.90]

    kg

    T

     

    CPA 20.14.44: Compuși cu alte funcții azotate

    20.14.44.20

    Compuși diazoici, azoici sau azoxici

    2927

    kg

    T

     

    20.14.44.30

    Derivați organici de hidrazină sau hidroxilamină

    2928

    kg

    T

     

    20.14.44.50

    Izocianați

    2929.10

    kg

    T

     

    20.14.44.90

    Compuși cu alte funcții azotate (excl. izocianații)

    2929.90

    kg

    T

     

    CPA 20.14.51: Tiocompuși și alți compuși organo-anorganici

    20.14.51.33

    Tiocarbamați si ditiocarbamați; mono-, di- sau tetra- sulfuri de tiouram; metionină

    2930 [.20 +.30 +.40]

    kg

    T

     

    20.14.51.39

    Alți compuși organo-sulfurați

    2930 [.50 +.90]

    kg

    T

     

    20.14.51.50

    Compuși organo-anorganici (excl. compușii organici cu sulf)

    2931

    kg

    T

     

    CPA 20.14.52: Compuși heterociclici n.c.a.; acizi nucleici și sărurile acestora

    20.14.52.10

    Compuși heterociclici doar cu heteroatom(i) de oxigen (inclusiv cumarina, metilcumarinele și etilcumarinele) (excl. alte lactone)

    2932 [.1 +.21 +.9]

    kg

    T

     

    20.14.52.30

    Compuși heterociclici doar cu heteroatom(i) de azot, conținând un inel de imidazol necondensat (excl. hidantoina și derivații acesteia)

    2933.29

    kg

    T

     

    20.14.52.60

    Melamină

    2933.61

    kg

    T

     

    20.14.52.80

    Compuși ce conțin în structură un ciclu piridinănecondensată sau un ciclu chinoleină sau izochinoleină fărăalte condensări; lactame; alți compu și heterociclici doar cu hetero-atom(i) de azot (exclusiv compușii a căror structurăconține un ciclu necondensat pirazol, un ciclu imidazol necondensat, un ciclu pirimidină, un ciclu piperazină sau un ciclu triazină necondensat)

    2933 [.3 +.4 +.7 +.9]

    kg

    T

     

    20.14.52.90

    Acizi nucleici și alți compuși heterociclici – tiazol, benzotiazol, alte cicluri

    2934 [.10 +.20 +.9]

    kg

    T

     

    CPA 20.14.53:   Esteri fosforici și sărurile lor sau esteri ai altor acizi anorganici (cu excepția esterilor halogenhidrici) și sărurile lor, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

    20.14.53.50

    Esteri fosforici și sărurile acestora (inclusiv lactofosfații și derivații halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai acestora)

    2919

    kg

    T

     

    20.14.53.80

    Esteri ai altor acizi anorganici nemetalici (exclusiv esteri ai halidelor hidrogenate) și sărurile lor; derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

    2920

    kg

    T

     

    CPA 20.14.61: Compuși cu funcție aldehidă

    20.14.61.11

    Metanal (formaldehidă)

    2912.11

    kg

    T

     

    20.14.61.13

    Etanal (acetaldehidă)

    2912.12

    kg

    T

     

    20.14.61.15

    Butanal (butiraldehidă, izomerul normal)

    2912.19.10

    kg

    T

     

    20.14.61.19

    Aldehide aciclice, fără altă funcție oxigenată [(excl. metanalul (formaldehida), etanalul (acetaldehida) butanalul (butiraldehida, izomerul normal)]

    2912.19.90

    kg

    T

     

    20.14.61.20

    Aldehide ciclice, fără altă funcție oxigenată

    2912.2

    kg

    S

     

    20.14.61.30

    Aldehide-alcooli

    2912.30

    kg

    S

     

    20.14.61.40

    Aldehide-eteri, aldehide-fenoli și aldehide conținând alte funcții oxigenate

    2912.4

    kg

    S

     

    20.14.61.50

    Polimeri ciclici ai aldehidelor

    2912.50

    kg

    S

     

    20.14.61.60

    Paraformaldehida

    2912.60

    kg

    T

     

    20.14.61.70

    Derivați halogenați, sulfonați, nitrați și nitrozați ai aldehidelor (inclusiv cu altă funcție oxigenată, polimerii ciclici ai aldehidelor, paraformaldehida)

    2913

    kg

    S

     

    CPA 20.14.62: Compuși cu funcție cetonă și chinonă

    20.14.62.11

    Acetonă

    2914.11

    kg

    T

     

    20.14.62.13

    Butanonă (metiletilcetonă)

    2914.12

    kg

    T

     

    20.14.62.15

    4-metilpentan-2-onă (metilizobutilcetonă)

    2914.13

    kg

    T

     

    20.14.62.19

    Cetone aciclice, fără altă funcție oxigenată [excl. acetona, butanona (metiletilcetona), 4-metilpentan-2-onă(metilizobutilcetonă)]

    2914.19

    kg

    T

     

    20.14.62.31

    Camfor; cetone aromate fără altă funcție oxigenată; cetonă-alcooli; cetonă-aldehide; cetonă-fenoli și cetone cu altă funcție oxigenată

    2914 [.21 +.3 +.40 +.50]

    kg

    T

     

    20.14.62.33

    Ciclohexanonă și metilciclohexanone

    2914.22

    kg

    T

     

    20.14.62.35

    Ionone și metilionone

    2914.23

    kg

    T

     

    20.14.62.39

    Cetone ciclanice, ciclenice și cicloterpernice fără funcție oxigenată (excl. camforul, ciclohexanona și metilciclohaxanonele, iononele și metiliononele)

    2914.29

    kg

    T

     

    20.14.62.60

    Chinone

    2914.6

    kg

    T

     

    20.14.62.70

    Derivați halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați ai cetonelor și chinonelor

    2914.70

    kg

    T

     

    CPA 20.14.63: Eteri, peroxizi organici, epoxizi, acetali și semiacetali și derivații acestora

    20.14.63.10

    Eteri aciclici și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați:

    2909.1

    kg

    T

     

    20.14.63.23

    Eteri ciclanici, ciclenici sau cicloterpenici și derivații halogenați, sulfonați, nitrați și nitrozați ai acestora

    2909.20

    kg

    T

     

    20.14.63.25

    Eteri aromatici și derivații halogenați, sulfonați, nitrați și nitrozați ai acestora

    2909.30

    kg

    T

     

    20.14.63.33

    2,2-oxidietanol (dietilenglicol)

    2909.41

    kg

    T

     

    20.14.63.39

    Eter-alcooli și derivații halogenați, sulfonați, nitrați și nitrozați ai acestora (excl. 2,2-oxidietanolul)

    2909 [.43 +.44 +.49]

    kg

    T

     

    20.14.63.50

    Eter-fenoli, eter-alcool-fenoli și derivații halogenați, sulfonați, nitrați și nitrozați ai acestora

    2909.50

    kg

    S

     

    20.14.63.60

    Peroxizi de alcooli, peroxizi de eteri și peroxizi de cetone și derivații halogenați, sulfonați, nitrați și nitrozați ai acestora

    2909.60

    kg

    S

     

    20.14.63.73

    Oxiran (oxid de etilenă)

    2910.10

    kg

    T

     

    20.14.63.75

    Metiloxiran (oxid de propilenă)

    2910.20

    kg

    T

     

    20.14.63.79

    Epoxizi, epoxialcooli, epoxifenoli, epoxieteri cu un inel din 3 elemente și derivații halogenați, sulfonați, nitrați și nitrozați ai acestora, excl. oxiranul, metiloxiranul (oxidul de propilenă)

    2910 [.30 +.40 +.90]

    kg

    T

     

    20.14.63.80

    Acetali și semiacetali și derivații halogenați, sulfonați, nitrați și nitrozați ai acestora

    2911

    kg

    T

     

    CPA 20.14.64: Enzime și alți compuși organici n.c.a.

    20.14.64.30

    Alți compuși organici, n.c.a.

    2942

    kg

    T

     

    20.14.64.50

    Cheag și concentrate ale acestuia

    3507.10

    kg

    S

     

    20.14.64.70

    Enzime, enzime preparate (care nu sunt specificate sau incluse altundeva) (excl. cheagul și concentrate ale acestuia)

    3507.90

    kg

    S

     

    CPA 20.14.71: Derivate ale produselor vegetale sau rășinoase

    20.14.71.20

    Produse minerale naturale activate, cărbune animal

    3802.90

    kg

    S

     

    20.14.71.30

    Ulei de tal; rafinat sau nu

    3803

    kg

    S

     

    20.14.71.40

    Uleiuri de terebentină extrasă din rășină fluidă, din lemn sau sulfonate, ulei de pin și altele asemănătoare

    3805

    kg

    S

     

    20.14.71.50

    Colofoniu și acizi rezinici, precum și derivații acestora și esență și uleiuri de colofoniu, gume lichefiate

    3806

    kg

    S

     

    20.14.71.70

    Gudron de lemn, uleiuri de gudron, creozot de lemn, păcurăde lemn, smoală vegetală; smoală de etanșat butoaie și preparate similare pe bază de colofoniu, acizi rezinici și pe bază de smoală vegetală

    3807

    kg

    T

     

    CPA 20.14.72: Cărbune de lemn

    20.14.72.00

    Cărbune de lemn, aglomerat sau nu (inclusiv cărbunele din coji de nuci)

    4402

    kg

    S

     

    CPA 20.14.73: Uleiuri și alte produse rezultate din distilarea gudronului de huilă la temperatură înaltă și produse similare

    20.14.73.20

    Benzol (benzen), tolol (toluen) si xilon (xilen)

    2707 [.10 +.20 +.30]

    kg

    T

     

    20.14.73.40

    Naftalen și amestecuri de alte hidrocarburi aromatice (excl. benzolul, toluolul, xilolul)

    2707 [.40 +.50]

    kg

    T

     

    20.14.73.60

    Fenoli

    2707.99.80

    kg

    T

     

    20.14.73.90

    Alte uleiuri și produse uleioase, n.c.a.

    2707 [.91 +.99 (.1 +.30 +.50 +.70 +.9)]

    kg

    T

     

    CPA 20.14.74: Alcool etilic nedenaturat având titru alcoolic volumic ≥ 80 %

    20.14.74.00

    Alcool etilic de fermentație nedenaturat cu o concentrație alcoolică per volum ≥ 80 % (important: excl. taxa vamală pe alcool)

    2207.10

    l

    S

     

    CPA 20.14.75: Alcool etilic și alte băuturi spirtoase denaturate de orice tărie

    20.14.75.00

    Alcool etilic de fermentație denaturat și alte băuturi spirtoase; de orice concentrație

    2207.20

    l

    S

     

    NACE 20.15: Fabricarea îngrășămintelor și produselor azotoase

    CPA 20.15.10: Acid azotic; acizi sulfoazotați; amoniac

    20.15.10.50

    Acid azotic; acizi sulfoazotici

    2808

    kg N @

    T

     

    20.15.10.75

    Amoniac anhidru

    2814.10

    kg N @

    T

     

    20.15.10.77

    Amoniac în soluție apoasă

    2814.20

    kg N @

    T

     

    CPA 20.15.20: Clorură de amoniu; nitriți

    20.15.20.30

    Clorură de amoniu

    2827.10

    kg

    T

     

    20.15.20.80

    Azotiți

    2834.10

    kg N @

    T

     

    CPA 20.15.31: Uree

    20.15.31.30

    Uree cu un conținut de azot > 45 % din greutate raportat la greutatea produsului anhidru în stare uscată (excl. sub formăde tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3102.10.10

    kg N

    T

     

    20.15.31.80

    Uree cu un conținut de azot ≤ 45 % din greutate raportat la greutatea produsului anhidru în stare uscată (excl. sub formăde tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3102.10.90

    kg N

    T

     

    CPA 20.15.32: Sulfat de amoniu

    20.15.32.00

    Sulfat de amoniu (excl. sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3102.21

    kg N

    T

     

    CPA 20.15.33: Azotat de amoniu

    20.15.33.00

    Azotat de amoniu (excl. sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3102.30

    kg N

    T

     

    CPA 20.15.34: Săruri duble și amestecuri de azotat de calciu și de nitrat de amoniu

    20.15.34.00

    Săruri duble și amestecuri de azotat de calciu și azotat de amoniu (excl. sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3102.60

    kg N

    T

     

    CPA 20.15.35: Amestecuri de azotat de amoniu cu carbonat de calciu sau cu alte substanțe anorganice care nu sunt îngrășăminte

    20.15.35.30

    Amestecuri de azotat de amoniu și carbonat de calciu, cu un conținut de azot ≤ 28 % din greutate

    3102.40.10

    kg N

    T

     

    20.15.35.80

    Amestecuri de azotat de amoniu și carbonat de calciu, cu un conținut de azot > 28 % din greutate

    3102.40.90

    kg N

    T

     

    CPA 20.15.39: Alte îngrășăminte și amestecuri azotate

    20.15.39.30

    Săruri duble și amestecuri de sulfat de amoniu și azotat de amoniu (excl. sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3102.29

    kg N

    T

     

    20.15.39.60

    Amestecuri de uree cu azotat de amoniu în soluție apoasăsau amoniacală (excl. sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3102.80

    kg N

    T

     

    20.15.39.90

    Îngrășăminte minerale sau chimice azotate, n.c.a.

    3102.90

    kg N

    T

     

    CPA 20.15.41: Superfosfați

    20.15.41.00

    Superfosfați (excl. potasici, sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3103.10

    kg P2O5

    T

     

    CPA 20.15.49: Alte îngrășăminte fosfatice

    20.15.49.00

    Îngrășăminte minerale sau chimice fosfatice, n.c.a.

    3103.90

    kg P2O5

    T

     

    CPA 20.15.51: Clorură de potasiu

    20.15.51.00

    Clorură de potasiu (excl. sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3104.20

    kg K2O

    T

     

    CPA 20.15.52: Sulfat de potasiu

    20.15.52.00

    Sulfat de potasiu (excl. sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3104.30

    kg K2O

    T

     

    CPA 20.15.59: Alte îngrășăminte potasice

    20.15.59.00

    Îngrășăminte minerale sau chimice potasice, n.c.a.

    3104.90

    kg K2O

    T

     

    CPA 20.15.60: Azotat de sodiu

    20.15.60.00

    Nitrat de sodiu

    3102.50

    kg

    T

     

    CPA 20.15.71: Îngrășăminte care conțin trei nutrienți: azot, fosfor și potasiu

    20.15.71.30

    Îngrășăminte cu conținut de azot, fosfor sau potasiu, cu un conținut de azot > 10 %

    3105.20.10

    kg

    T

     

    20.15.71.80

    Îngrășăminte cu conținut de azot, fosfor sau potasiu, cu un conținut de azot ≤ 10 %

    3105.20.90

    kg

    T

     

    CPA 20.15.72: Hidrogenoortofosfat de diamoniu (fosfat diamoniu)

    20.15.72.00

    Hidrogenortofosfat de diamoniu (fosfat de diamoniu) (excl. sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate ≤ 10 kg)

    3105.30

    kg

    T

     

    CPA 20.15.73: Fosfat monoamoniu

    20.15.73.00

    Hidrogenortofosfat de amoniu (fosfat de monoamoniu)

    3105.40

    kg

    T

     

    CPA 20.15.74: Îngrășăminte care conțin doi nutrienți: azot și fosfor

    20.15.74.00

    Alte îngrășăminte minerale sau chimice ce conțin cele două elemente de fertilizare: azot și fosfor

    3105.5

    kg

    T

     

    CPA 20.15.75: Îngrășăminte care conțin doi nutrienți: fosfor și potasiu

    20.15.75.00

    Alte îngrășăminte minerale sau chimice ce conțin cele două elemente de fertilizare: fosfor și potasiu

    3105.60

    kg

    T

     

    CPA 20.15.76: Azotați de potasiu

    20.15.76.00

    Azotați de potasiu

    2834.21

    kg N @

    T

     

    CPA 20.15.79: Îngrășăminte minerale sau chimice care conțin cel puțin doi nutrienți (azot, fosfat, carbonat de potasiu) n.c.a.

    20.15.79.30

    Îngrășăminte prezentate sub formă de tablete sau forme similare sau în ambalaje cu o greutate brută ≤ 10 kg

    3105.10

    kg

    T

     

    20.15.79.80

    Alte îngrășăminte, n.c.a.

    3105.90

    kg

    T

     

    CPA 20.15.80: Îngrășăminte animale sau vegetale n.c.a.

    20.15.80.00

    Îngrășăminte animale sau vegetale

    3101

    kg

    T

     

    NACE 20.16: Fabricarea materialelor plastice în forme primare

    CPA 20.16.10: Polimeri etilenici, în forme primare

    20.16.10.35

    Polietilenă lineară cu o greutate specifică < 0,94, în forme primare

    3901.10.10

    kg

    T

     

    20.16.10.39

    Polietilenă cu o greutate specifică < 0,94, în forme primare (excl. cea lineară)

    3901.10.90

    kg

    T

     

    20.16.10.50

    Polietilenă cu o greutate specifică ≥ 0,94, în forme primare

    3901.20

    kg

    T

     

    20.16.10.70

    Copolimeri etilenă-acetat de vinil, în forme primare

    3901.30

    kg

    T

     

    20.16.10.90

    Polimeri ai etilenei, în forme primare (excl. polietilena, copolimerii etilenă-acetat de vinil)

    3901.90

    kg

    T

     

    CPA 20.16.20: Polimeri stirenici, în forme primare

    20.16.20.35

    Polistiren expandabil, în forme primare

    3903.11

    kg

    T

     

    20.16.20.39

    Polistiren, în forme primare (excl. polistiren expandabil)

    3903.19

    kg

    T

     

    20.16.20.50

    Copolimeri stiren-acrilonitril (SAN), în forme primare

    3903.20

    kg

    T

     

    20.16.20.70

    Copolimeri acrilonitril-butadien-stiren (ABS), în forme primare

    3903.30

    kg

    T

     

    20.16.20.90

    Polimeri ai stirenului, în forme primare [excl. polistirenul, copolimerii acrilonitril-butadien-stiren (ABS), copolimerii stiren-acrilonitril (SAN)]

    3903.90

    kg

    T

     

    CPA 20.16.30: Polimeri de clorură de vinil sau de alte olefine halogenate, în forme primare

    20.16.30.10

    Policlorura de vinil fără adaos de alte substanțe, în forme primare

    3904.10

    kg

    T

     

    20.16.30.23

    Policlorura de vinil neplastifiată, în amestec cu orice alte substanțe, în forme primare

    3904.21

    kg

    T

     

    20.16.30.25

    Policlorura de vinil plastifiată, în amestec cu orice alte substanțe, în forme primare

    3904.22

    kg

    T

     

    20.16.30.40

    Copolimeri clorură de vinil-acetat de vinil și alți copolimeri de clorură de vinil, în forme primare

    3904 [.30 +.40]

    kg

    T

     

    20.16.30.60

    Fluoropolimeri

    3904.6

    kg

    T

     

    20.16.30.90

    Polimeri ai olefinelor halogenate, în forme primare, n.c.a.

    3904 [.50 +.90]

    kg

    T

     

    CPA 20.16.40:   Poliacetali, alți polieteri și rășini epoxidice, în forme primare; policarbonați, rășini alchidice, esteri polialilici și alți poliesteri, în forme primare

    20.16.40.13

    Poliacetali, în forme primare

    3907.10

    kg

    T

     

    20.16.40.15

    Polietilenglicoli și alți polieteralcooli, în forme primare

    3907.20 (.11 +.2)

    kg

    T

     

    20.16.40.20

    Poliesteri, în forme primare (excl. poliacetali, polieteralcooli)

    3907.20.9

    kg

    T

     

    20.16.40.30

    Rășini epoxidice, în forme primare

    3907.30

    kg

    T

     

    20.16.40.40

    Policarbonați, în forme primare

    3907.40

    kg

    T

     

    20.16.40.50

    Rășini alchidice, în forme primare

    3907.50

    kg

    T

     

    20.16.40.62

    Polietilentereftalat cu un indice de vâscozitate ≥ 78 ml/g

    3907.60.20

    kg

    T

     

    20.16.40.64

    Alt polietilen tereftalat

    3907.60.80

    kg

    T

     

    20.16.40.70

    Poliesteri lichizi nesaturați, în forme primare (excl. poliacetalii, polieterii, rășinile epoxidice, policarbonații, rășinile alchidice, polietietilentereftalatul)

    3907.91.10

    kg

    T

     

    20.16.40.80

    Poliesteri nesaturați, în forme primare (excl. poliesterii lichizi, poliacetalii, polieterii, rășinile epoxidice, policarbonații, rășinile alchidice, polietietilentereftalatul)

    3907.91.90

    kg

    T

     

    20.16.40.90

    Poliesteri, în forme primare (excl. poliacetalii, polieterii, rășinile epoxidice, policarbonații, rășinile alchidice, polietietilentereftalatul, alți poliesteri nesaturați)

    3907 [.70 +.99]

    kg

    T

     

    CPA 20.16.51: Polimeri de propilenă sau alte olefine, în forme primare

    20.16.51.30

    Polipropilena, în forme primare

    3902.10

    kg

    T

     

    20.16.51.50

    Polimeri ai propilenei sau ai altor olefine, în forme primare (excl. polipropilena)

    3902 [.20 +.30 +.90]

    kg

    T

     

    CPA 20.16.52: Polimeri de acetat vinilic sau de alți esteri vinilici și alți polimeri vinilici, în forme primare

    20.16.52.30

    Polimeri ai acetatului de vinil, în dispersii apoase, în forme primare

    3905 [.12 +.21]

    kg

    T

     

    20.16.52.50

    Polimeri ai acetatului de vinil, în forme primare (excl. în dispersii apoase)

    3905 [.19 +.29]

    kg

    T

     

    20.16.52.70

    Polimeri ai esterilor vinilici sau ai altor polimeri vinilici, în forme primare (excl. acetatul de vinil)

    3905 [.30 +.91 +.99]

    kg

    T

     

    CPA 20.16.53: Polimeri acrilici, în forme primare

    20.16.53.50

    Polimetacrilat de metil, în forme primare

    3906.10

    kg

    T

     

    20.16.53.90

    Polimeri acrilici, în forme primare (excl. polimetacrilatul de metil)

    3906.90

    kg

    T

     

    CPA 20.16.54: Poliamide în forme primare

    20.16.54.50

    Poliamidă -6, -11, -12, -6,6, -6,9, -6,10 sau -6,12, în forme primare

    3908.10

    kg

    T

     

    20.16.54.90

    Poliamide, în forme primare (excl. poliamidă -6, -11, -12, -6,6, -6,9, -6,10 sau -6,12)

    3908.90

    kg

    T

     

    CPA 20.16.55: Rășini ureice, rășini tioureice și rășini melaminice, în forme primare

    20.16.55.50

    Rășini ureice și rășini de tiouree, în forme primare

    3909.10

    kg

    T

     

    20.16.55.70

    Rășini melaminice, în forme primare

    3909.20

    kg

    T

     

    CPA 20.16.56: Alte rășini aminice, fenolice și poliuretani, în forme primare

    20.16.56.30

    Rășini aminice, în forme primare (excl. rășinile ureice și de tiouree, rășinile melaminice)

    3909.30

    kg

    T

     

    20.16.56.50

    Rășini fenolice, în forme primare

    3909.40

    kg

    T

     

    20.16.56.70

    Poliuretani, în forme primare

    3909.50

    kg

    T

     

    CPA 20.16.57: Siliconi, în forme primare

    20.16.57.00

    Siliconi, în forme primare

    3910

    kg

    T

     

    CPA 20.16.59: Alte materiale plastice în forme primare, n.c.a.

    20.16.59.20

    Rășini de petrol, rășini cumaron-indenice, politerpene, polisulfuri, polisulfoni, etc, sub forme primare

    3911

    kg

    T

     

    20.16.59.40

    Celuloză și derivații ei chimici, în forme primare n.c.a.

    3912

    kg

    T

     

    20.16.59.60

    Polimeri naturali și modificați, în forme primare (inclusiv acidul alginic, proteinele rigidizate, derivații chimici ai cauciucului natural)

    3913

    kg

    T

     

    20.16.59.70

    Schimbători de ioni pe bază de polimeri sintetici sau naturali

    3914

    kg

    T

     

    NACE 20.17: Fabricarea cauciucului sintetic în forme primare

    CPA 20.17.10: Cauciuc sintetic în forme primare

    20.17.10.50

    Latex de cauciuc sintetic

    4002 [.11 +.41 +.51 +.91]

    kg

    T

     

    20.17.10.90

    Cauciuc sintetic (excl. latex)

    4002 [.19 +.20 +.3 +.49 +.59 +.60 +.70 +.80 +.99]

    kg

    T

     

    NACE 20.20: Fabricarea pesticidelor și a altor produse agrochimice

    CPA 20.20.11: Insecticide

    20.20.11.30

    Insecticide pe bază de hidrocarburi clorurate, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.91.20

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.11.40

    Insecticide pe bază de carbamați, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.91.30

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.11.50

    Insecticide pe bază de produse organofosforoase, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.91.40

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.11.60

    Insecticide pe bază de piretroide, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.91.10

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.11.90

    Alte insecticide

    3808.91.90

    kg act. subst. @

    S

     

    CPA 20.20.12: Erbicide

    20.20.12.20

    Ierbicide pe bază de fenoxi-fitohormoni, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.93.11

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.12.30

    Ierbicide pe bază de triazine, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.93.13

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.12.40

    Ierbicide pe bază de amide, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.93.15

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.12.50

    Ierbicide pe bază de carbamați, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.93.17

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.12.60

    Ierbicide pe bază de derivați de dinitroanilină, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.93.21

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.12.70

    Ierbicide pe bază de uree, uracil și sulfoniluree, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.93.23

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.12.90

    Ierbicide d.v.a. sau prezentate sub formă de preparate sau articole, excl. cele pe bază de fenoxi-fitohormoni, triazine, amide, carbamați, derivați de dinitroanilină, uree, uracil, sulfoniluree

    3808.93.27

    kg act. subst. @

    S

     

    CPA 20.20.13: Inhibitori de germinare și regulatori de creștere pentru plante

    20.20.13.50

    Inhibitori de germinare, prezentați sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.93.30

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.13.70

    Regulatori de creștere pentru plante, prezentați sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.93.90

    kg act. subst. @

    S

     

    CPA 20.20.14: Dezinfectanți

    20.20.14.30

    Dezinfectanți pe bază de săruri cuaternare de amoniu, prezentați sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.94.10

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.14.50

    Dezinfectanți pe bază de compu și halogenați, prezentați sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.94.20

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.14.90

    Dezinfectanți prezentați sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole (excl. cei pe bază de săruri cuaternare de amoniu, cei pe bază de compu și halogenați)

    3808.94.90

    kg act. subst. @

    S

     

    CPA 20.20.15: Fungicide

    20.20.15.15

    Fungicide, bactericide și produse pentru tratamentul semințelor, anorganice, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.92 (.10 +.20)

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.15.30

    Fungicide, bactericide și produse pentru tratamentul semințelor, pe bază de ditiocarbamați, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.92.30

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.15.45

    Fungicide, bactericide și produse pentru tratamentul semințelor, pe bază de benzimidazoli, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.92.40

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.15.60

    Fungicide, bactericide și produse pentru tratamentul semințelor, pe bază de triazoli sau diazoli, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.92.50

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.15.75

    Fungicide, bactericide și produse pentru tratamentul semințelor, pe bază de diazine sau morfoline, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole

    3808.92.60

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.15.90

    Alte fungicide, bactericide și produse pentru tratamentul semințelor (de ex. Captan, …)

    3808.92.90

    kg act. subst. @

    S

     

    CPA 20.20.19: Alte pesticide și alte produse agrochimice

    20.20.19.30

    Produse de la poziția SA 38.08 și conținând una sau mai multe din substanțele următoare: aldrin (ISO); binapacril (ISO); camfeclor (ISO) (toxafen); captafol (ISO); clordan (ISO); clordimeform (ISO); clorobenzilat (ISO); DDT (ISO) (clofenotan (INN), 1,1,1-tricloro-2,2-bis(p-clorofenil)etan); dieldrin (ISO, INN); dinoseb (ISO), sărurile sau esterurile acestuia; etilen dibromid (ISO) (1,2-dibromoetan); diclorură de etilen (ISO) (1,2-dicloroetan); fluoroacetamidă (ISO); heptaclor (ISO); hexaclorobenzen (ISO); 1,2,3,4,5,6-hexaclorociclohexan (HCH (ISO)), inclusiv lindan (ISO, INN); compu și de mercur; metamidofos (ISO); monocrotofos (ISO); oxiran (oxid de etilen); paration (ISO); paration-metil (ISO) (metil-paration); pentaclorofenol (ISO); fosfamidon (ISO); 2,4,5-T (ISO) (acid 2,4,5-triclorofenoxiacetic), sărurile sau esterurile acestuia, sub formă de ambalaje pentru vânzarea cu amănuntul sau ca preparate ori articole

    3808.50

    kg act. subst. @

    S

     

    20.20.19.80

    Rodenticide și alte produse fitofarmaceutice, prezentate sub formă ambalată pentru vânzarea cu amănuntul sau sub formă de preparate sau articole (excl. insecticidele, fungicidele, ierbicidele și dezinfectanții)

    3808.99

    kg act. subst. @

    S

     

    NACE 20.30: Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice și masticurilor

    CPA 20.30.11: Vopsele și lacuri pe bază de polimeri acrilici sau vinilici, în mediu apos

    20.30.11.50

    Vopsele și lacuri pe bază de polimeri acrilici sau vinilici dispersați sau dizolvați în mediu apos (inclusiv emailurile)

    3209.10

    kg

    S

     

    20.30.11.70

    Alte vopsele și lacuri, dispersate sau dizolvate în mediu apos

    3209.90

    kg

    S

     

    CPA 20.30.12: Vopsele și lacuri pe bază de poliesteri, pe bază de polimeri acrilici sau vinilici, în mediu neapos; soluții

    20.30.12.25

    Vopsele și lacuri pe bază de poliesteri dispersați/dizolvați în mediu neapos, cu un conținut de solvent > 50 % din greutate raportat la greutatea soluției care include emailurile și lacurile

    3208.10.10

    kg

    S

     

    20.30.12.29

    Vopsele și lacuri pe bază de poliesteri dispersați/dizolvați în mediu neapos, cu un conținut de solvent > 50 % din greutate raportat la greutatea soluției care include emailurile și lacurile

    3208.10.90

    kg

    S

     

    20.30.12.30

    Vopsele și lacuri pe bază de polimeri acrilici sau vinilici dispersați/dizolvați în mediu neapos, cu un conținut de solvent > 50 % în greutate raportat la greutatea soluției care include emailurile și lacurile

    3208.20.10

    kg

    S

     

    20.30.12.50

    Alte vopsele și lacuri pe bază de polimeri acrilici sau vinilici

    3208.20.90

    kg

    S

     

    20.30.12.70

    Vopsele și lacuri, soluții n.c.a.

    3208.90.1

    kg

    S

     

    20.30.12.90

    Alte vopsele și lacuri pe bază de polimeri sinteticei n.c.a.

    3208.90.9

    kg

    S

     

    CPA 20.30.21:   Pigmenți preparați, opacizanți și produse colorante, emailuri și glazuri vitrifiabile, engobe, lustru lichid și alte produse asemănătoare; frite de sticlă

    20.30.21.30

    Preparate de pigmenți, opacifianți, culori și preparate similare pentru smălțuirea sau acoperirea cu sticlă a produselor ceramice

    3207.10

    kg

    S

     

    20.30.21.50

    Emailuri și smalțuri vitrifiabile, engobe (barbotine) și preparate similare pentru smălțuirea sau acoperirea cu sticlă a produselor ceramice

    3207.20

    kg

    S

     

    20.30.21.70

    Lichide de lustruire și preparate similare, frite de sticlă și alte tipuri de sticlă email sub formă de pulberi, granule sau fulgi

    3207 [.30 +.40]

    kg

    S

     

    CPA 20.30.22: Alte vopsele și lacuri; sicativi preparați

    20.30.22.13

    Vopsele și lacuri pe bază de ulei pentru finisarea pielii (inclusiv lacuri, emailuri și tempera)

    3210.00.10

    kg

    S

     

    20.30.22.15

    Preparate de pigmenți pe bază de apă pentru finisarea pielii, vopsele și lacuri (inclusiv lacuri, emailuri și tempera) (excl. cele pe bază de ulei)

    3210.00.90

    kg

    S

     

    20.30.22.20

    Preparate de sicativi

    3211

    kg

    S

     

    20.30.22.30

    Folii de marcaj

    3212.10

    kg

    S

     

    20.30.22.40

    Pigmenți, inclusiv sub formă de pulberi metalice și fulgi, dispersați în medii neapoase, sub formă lichidă sau de pastă, de tipul utilizat la fabricarea vopselelor; coloranți și alte substanțe colorante, n.s.a. destinați pentru vânzarea cu amănuntul

    3212.90

    kg

    S

     

    20.30.22.53

    Chit, mastic de acoperire, cimenturi de rășină, compu și de ștemuire și alte masticuri

    3214.10.10

    kg

    S

     

    20.30.22.55

    Grunduri utilizate în pictură

    3214.10.90

    kg

    S

     

    20.30.22.60

    Preparate nerefractare pentru netezirea suprafețelor de tipul acelora utilizate la fațade, pereți interiori, podele, tavane sau elemente similare

    3214.90

    kg

    S

     

    20.30.22.73

    Solvenți și diluanți organici compu și pe bază de acetat de butil, utilizați în combinație cu produsele de acoperire și cerneluri

    3814.00.10

    kg

    S

     

    20.30.22.79

    Solvenți și diluanți organici compuși, utilizați în combinație cu produsele de acoperire și cerneluri (excl. cei pe bază de acetat de butil)

    3814.00.90

    kg

    S

     

    CPA 20.30.23: Culori pentru pictura artistică, pentru uz didactic, pictarea firmelor, modificarea nuanțelor, amuzament și culori similare

    20.30.23.50

    Culori pentru pictori profesioniști, învățământ, sigle de firme, amuzament, precum și nuanțe de modificare, prezentate sub formă de seturi de tablete, în tuburi, borcane, sticle sau oale

    3213.10

    kg

    S

     

    20.30.23.70

    Culori pentru pictori profesioniști, învățământ, sigle de firme, amuzament, precum și nuanțe de modificare, prezentate sub formă tablete, în tuburi, borcane, sticle sau oale (excl. cele sub formă de seturi)

    3213.90

    kg

    S

     

    CPA 20.30.24: Cerneală tipografică

    20.30.24.50

    Cerneluri tipografice negre

    3215.11

    kg

    S

     

    20.30.24.70

    Cerneluri tipografice (excl. cele negre)

    3215.19

    kg

    S

     

    NACE 20.41: Fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere

    CPA 20.41.10: Glicerol

    20.41.10.00

    Glicerină brută, ape și leșii de glicerină

    1520

    kg

    T

     

    CPA 20.41.20: Agenți organici tensioactivi, cu excepția săpunului

    20.41.20.20

    Agenți activi de suprafață anionici (excl. săpunul)

    3402.11

    kg

    T

     

    20.41.20.30

    Agenți activi de suprafață cationici (excl. săpunul)

    3402.12

    kg

    T

     

    20.41.20.50

    Agenți activi de suprafață neionici (excl. săpunul)

    3402.13

    kg

    T

     

    20.41.20.90

    Agenți activi de suprafață organici (excl. săpunul, anionici, cationici, neionici)

    3402.19

    kg

    T

     

    CPA 20.41.31:   Săpun și produși organici tensioactivi și preparate utilizabile ca săpun; hârtie, vată, fetru și materiale nețesute, impregnate, îmbibate sau acoperite cu săpun sau cu detergent

    20.41.31.20

    Săpun și produse active de suprafață organice sub formă de bare etc., n.c.a.

    3401.19

    kg

    S

     

    20.41.31.50

    Săpun sub formă de fulgi, tablete, granule sau pulberi

    3401.20.10

    kg

    S

     

    20.41.31.80

    Săpun sub alte forme decât bare, bucăți sau forme turnate; hârtie, vată, pâslă și nețesute impregnate sau acoperite cu săpun/detergent fulgi, granule sau pulberi

    3401.20.90

    kg

    S

     

    CPA 20.41.32: Detergenți și preparate pentru spălat

    20.41.32.40

    Preparate active de suprafață; cu conținut de săpun sau nu; d.v.a. (excl. cele destinate a fi utilizate ca săpun)

    3402.20.20

    kg

    S

     

    20.41.32.50

    Preparate de spălare și preparate de curățenie, cu sau fără săpun, d.v.a., inclusiv preparatele de spălare auxiliare, excl. cele destinate a fi utilizate ca săpun, preparate active de suprafață

    3402.20.90

    kg

    S

     

    20.41.32.60

    Preparate active de suprafață, care conțin sau nu săpun, n.p.v.a. (excl. cele destinate a fi utilizate ca săpun)

    3402.90.10

    kg

    S

     

    20.41.32.70

    Preparate de spălare și preparate de curățenie, cu sau fără săpun, n.p.v.a., inclusiv preparatele de spălare auxiliare, excl. cele destinate a fi utilizate ca săpun, preparate active de suprafață

    3402.90.90

    kg

    S

     

    CPA 20.41.41: Preparate pentru parfumarea sau dezodorizarea camerelor

    20.41.41.00

    Preparate pentru parfumarea sau dezodorizarea încăperilor (inclusiv preparatele înmiresmate utilizate în timpul ritualurilor religioase)

    3307.4

    S

     

    CPA 20.41.42: Ceară artificială și ceară preparată

    20.41.42.70

    Ceruri artificiale și preparate din polietilenglicol

    3404.20

    kg

    S

     

    20.41.42.80

    Ceruri artificiale și preparate (incl. ceara pentru sigilii) (excl. polietilen – glicol)

    3404.90

    kg

    S

     

    CPA 20.41.43: Creme și produse pentru lustruit încălțăminte, mobilă, podele, caroserii, sticlă sau metal

    20.41.43.30

    Produse de lustruit, creme și preparate similare pentru încălțăminte sau piele (excl. cerurile artificiale și preparate)

    3405.10

    kg

    S

     

    20.41.43.50

    Produse de lustruit, creme și preparate similare pentru întreținerea mobilierului din lemn, a parchetului și altor piese de lemn (excl. cerurile artificiale și preparate)

    3405.20

    kg

    S

     

    20.41.43.70

    Produse de lustruit, creme și preparate similare pentru caroserii (excl. cerurile artificiale și preparate, produsele pentru lustruit metale)

    3405.30

    kg

    S

     

    20.41.43.83

    Produse pentru lustruirea metalelor

    3405.90.10

    kg

    S

     

    20.41.43.89

    Alte produse de lustruit, creme și preparate similare, n.c.a.

    3405.90.90

    kg

    S

     

    CPA 20.41.44: Paste și prafuri de curățat și alte preparate de curățat

    20.41.44.00

    Paste și pulberi de curățat și alte preparate de curățat

    3405.40

    kg

    S

     

    NACE 20.42: Fabricarea parfumurilor și a produselor cosmetice (de toaletă)

    CPA 20.42.11: Parfumuri și ape de toaletă

    20.42.11.50

    Parfumuri

    3303.00.10

    l @

    S

     

    20.42.11.70

    Ape de toaletă

    3303.00.90

    l @

    S

     

    CPA 20.42.12: Preparate pentru machiajul buzelor și ochilor

    20.42.12.50

    Produse de machiaj pentru buze

    3304.10

    S

     

    20.42.12.70

    Produse de machiaj pentru ochi

    3304.20

    S

     

    CPA 20.42.13: Preparate pentru manichiură și pedichiură

    20.42.13.00

    Produse de manichiură și pedichiură

    3304.30

    S

     

    CPA 20.42.14: Pudre cosmetice sau de toaletă

    20.42.14.00

    Pudre, compacte sau nu, pentru uz cosmetic (inclusiv pudra de talc)

    3304.91

    S

     

    CPA 20.42.15:   Preparate pentru înfrumusețare, pentru machiaj sau pentru îngrijirea și întreținerea pielii (inclusiv preparate pentru bronzare), n.c.a.

    20.42.15.00

    Produse de înfrumusețare, machiaj și îngrijirea pielii, inclusiv pentru pielea bronzată, excl. medicamentele, produsele de machiaj pentru buze și ochi, de manichiură și pedichiură, pudrele de uz cosmetic și pudra de talc

    3304.99

    S

     

    CPA 20.42.16: Șampoane, lacuri de păr, preparate pentru ondulare sau îndreptare permanentă a părului

    20.42.16.30

    Șampoane

    3305.10

    S

     

    20.42.16.50

    Produse pentru ondularea permanentă sau întinderea părului

    3305.20

    S

     

    20.42.16.70

    Lacuri pentru păr

    3305.30

    S

     

    CPA 20.42.17: Loțiuni și alte preparate pentru păr n.c.a.

    20.42.17.00

    Produse pentru păr (excl. șampoanele, produsele pentru ondularea permanentă și întinderea părului, lacurile)

    3305.90

    S

     

    CPA 20.42.18:   Preparate pentru igiena bucală sau dentară (inclusiv pudrele și cremele pentru facilitarea aderenței protezelor dentare), fire utilizate pentru curățarea spațiilor interdentare (fire dentare)

    20.42.18.50

    Produse pentru îngrijirea dinților (inclusiv pasta de dinți, produsele pentru curățarea danturii)

    3306.10

    S

     

    20.42.18.90

    Produse pentru igiena bucală sau dentară (inclusiv pastele fixative pentru dantură, pulberi și tablete, ape de gură și parfumuri bucale, fire dentare) (excl. produse pentru îngrijirea dinților)

    3306 [.20 +.90]

    S

     

    CPA 20.42.19:   Preparate pentru bărbierit; deodorante și antitranspirante personale; preparate pentru baie; alte preparate cosmetice, de parfumerie sau de toaletă n.c.a.

    20.42.19.15

    Săpun și produse active de suprafață organice, de toaletă, sub formă de bare etc.

    3401.11

    kg

    S

     

    20.42.19.30

    Produse și preparate active de suprafață organice pentru spălarea pielii, care conțin sau nu săpun, d.v.a.

    3401.30

    kg

    S

     

    20.42.19.45

    Produse utilizate înainte de ras, la ras și după ras (excl. săpunul de ras în calupuri)

    3307.10

    S

     

    20.42.19.60

    Deodorante și antisudorifice de uz personal

    3307.20

    S

     

    20.42.19.75

    Săruri de baie parfumate și alte produse de baie

    3307.30

    S

     

    20.42.19.90

    Alte produse de uz personal (produse de parfumerie, de toaletă, depilatoare …)

    3307.90

    S

     

    NACE 20.51: Fabricarea explozivilor

    CPA 20.51.11: Pudre propulsoare și explozibili preparați

    20.51.11.30

    Pulberi propulsive

    3601

    kg

    S

    M

    20.51.11.50

    Explozivi preparați (excl. pulberile propulsive)

    3602

    kg

    S

    M

    CPA 20.51.12: Fitiluri de siguranță; fitiluri de detonare; capse de detonare; aprinzătoare; detonatoare electrice

    20.51.12.50

    Fitiluri de siguranță, fitiluri detonante

    3603.00.10

    km @

    S

    M

    20.51.12.70

    Amorse și detonatoare, aprinzătoare și detonatoare electrice

    3603.00.90

    p/st @

    S

    M

    CPA 20.51.13: Articole pentru focuri de artificii

    20.51.13.00

    Articole pentru focuri de artificii

    3604.10

    kg

    S

     

    CPA 20.51.14:   Rachete de semnalizare, rachete de ploaie, rachete semnalizatoare pe timp de ceață și alte articole pirotehnice, excluzând articolele pentru focuri de artificii

    20.51.14.00

    Semnale luminoase, rachete pentru ploaie, semnale de ceață și alte articole pirotehnice (excl. cele pentru focuri de artificii)

    3604.90

    kg

    S

    M

    CPA 20.51.20: Chibrituri

    20.51.20.00

    Chibrituri (excl. chibriturile de Bengal și alte produse pirotehnice)

    3605

    kg

    S

     

    NACE 20.52: Fabricarea cleiurilor

    CPA 20.52.10: Cleiuri

    20.52.10.20

    Cleiuri de cazeină

    3501.90.10

    kg

    S

     

    20.52.10.40

    Cleiuri de oase, alte cleiuri de origine animală (excl. cleiurile de cazeină)

    3503.00.80

    kg

    S

     

    20.52.10.60

    Cleiuri pe bază de amidon, dextrine și alte tipuri de amidon modificat

    3505.20

    kg

    S

     

    20.52.10.80

    Preparate de clei și alte preparate adezive, n.c.a.

    3506

    kg

    S

     

    NACE 20.53: Fabricarea uleiurilor esențiale

    CPA 20.53.10: Uleiuri esențiale

    20.53.10.20

    Uleiuri eterice

    3301 [.1 +.2]

    kg

    S

     

    20.53.10.30

    Rezinoide

    3301.30

    kg

    S

     

    20.53.10.50

    Concentrate de uleiuri eterice din grăsimi … distilate apoase etc.

    3301.90

    kg

    S

     

    20.53.10.75

    Amestecuri de substanțe aromate de tipul utilizat în industria alimentară și a băuturilor

    3302.10

    kg

    S

     

    20.53.10.79

    Amestecuri de substanțe aromate (excl. cele de tipul utilizat în industria alimentară și a băuturilor)

    3302.90

    kg

    S

     

    NACE 20.59: Fabricarea altor produse chimice n.c.a.

    CPA 20.59.11: Plăci și filme fotografice, filme cu developare imediată, sensibilizate, neexpuse; hârtie fotografică

    20.59.11.30

    Plăci și filme fotografice plane, sensibilizate și neexpuse, din orice material; film plan, sensibilizat și neexpus pentru imprimare instantanee (excl. hârtia, cartonul sau textilele)

    3701

    m2 @

    S

     

    20.59.11.50

    Film fotografic sub formă de role, sensibilizat și neexpus, din orice material; film sub formă de role, sensibilizat și neexpus pentru imprimare instantanee (excl. hârtia, cartonul sau textilele)

    3702

    m2 @

    S

     

    20.59.11.70

    Hârtie fotografică, carton fotografic, textile fotografice, sensibilizate și neexpuse

    3703

    m2 @

    S

     

    CPA 20.59.12: Emulsii sensibilizatoare pentru utilizări fotografice; preparate chimice pentru utilizări fotografice n.c.a.

    20.59.12.00

    Preparate chimice de uz fotografic, produse individuale de uz fotografic, prezentate în porțiuni măsurate sau prezentate pentru vânzare cu amănuntul într-o formă gata pentru utilizare (excl. lacurile, cleiurile și adezivii)

    3707

    kg

    S

     

    CPA 20.59.20:   Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale modificate chimic; amestecuri necomestibile de grăsimi sau uleiuri animale sau vegetale

    20.59.20.00

    Grăsimi și uleiuri de origine animală și vegetală, modificate chimic

    1518

    kg

    S

     

    CPA 20.59.30: Cerneală pentru scris sau desen și alte tipuri de cerneală

    20.59.30.00

    Cerneluri (excl. cerneala tipografică)

    3215.90

    kg

    S

     

    CPA 20.59.41: Preparate lubrifiante

    20.59.41.55

    Produse lubrifiante care conțin drept componente de bază < 70 % din greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase, pentru textile, piele tăbăcită, piei crude și piei cu blană

    3403.11

    kg

    S

     

    20.59.41.57

    Produse lubrifiante care conțin < 70 % din greutate uleiuri obținute din minerale bituminoase, excl. produsele pentru textile, piele tăbăcită, piei crude și piei cu blană

    3403.19

    kg

    S

     

    20.59.41.75

    Produse lubrifiante pentru textile, piele tăbăcită, piei crude și piei cu blană, excl. produsele care conțin < 70 % din greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase

    3403.91

    kg

    S

     

    20.59.41.79

    Produse lubrifiante, excl. cele care conțin < 70 % din greutate uleiuri obținute din minerale bituminoase și produsele pentru textile, piele tăbăcită, piei crude și piei cu blană

    3403.99

    kg

    S

     

    CPA 20.59.42: Preparate antidetonante; aditivi pentru uleiuri minerale și produse similare

    20.59.42.50

    Preparate antidetonante

    3811.1

    kg

    S

     

    20.59.42.70

    Aditivi pentru uleiuri lubrifiante

    3811.2

    kg

    S

     

    20.59.42.90

    Aditivi pentru uleiuri minerale și pentru alte lichide utilizate în acela și scop ca și uleiurile minerale (inclusiv benzina) (excl. produsele antidetonante, aditivii pentru uleiuri lubrifiante)

    3811.90

    kg

    S

     

    CPA 20.59.43: Lichide de frână hidraulice; preparate antigel și fluide pentru degivrare

    20.59.43.30

    Lichide de frână hidraulică și alte produse lichide pentru transmisie hidraulică, care nu conțin sau conțin < 70 % din greutate uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din minerale bituminoase

    3819

    kg

    S

     

    20.59.43.50

    Produse antigel și preparate fluide de dezghețare

    3820

    kg

    S

     

    CPA 20.59.51: Peptone, alte substanțe proteice și derivații acestora, n.c.a.; pulbere de piele

    20.59.51.00

    Peptone și derivații acestora; alte substanțe proteinice și derivații acestora; pudră de piele, inclusiv gluteline și prolamine, globuline, glicină, keratine, nucleoproteinde, izolate proteinice

    3504

    kg

    S

     

    CPA 20.59.52:   Pastă de modelaj; ceară dentară și alte preparate utilizate în stomatologie pe bază de ipsos sau ghips; preparate și încărcături pentru extinctoare; medii de cultură preparate pentru dezvoltarea microorganismelor; reactivi de diagnostic sau de laborator n.c.a.

    20.59.52.10

    Reactivi complec și de diagnosticare și de laborator, inclusiv hârtia impregnată sau acoperită cu reactivi de diagnosticare sau de laborator

    3822

    kg

    S

     

    20.59.52.30

    Paste de modelare; ceară dentară și compu și pentru mulaje dentare, alte produse pe bază de ipsos destinate a fi utilizate în stomatologie (inclusiv pastele de modelare pentru distracția copiilor)

    3407

    kg

    S

     

    20.59.52.50

    Preparate și încărcături pentru extinctoare, grenade extinctoare încărcate

    3813

    kg

    S

     

    20.59.52.70

    Medii de cultură preparate pentru dezvoltarea microorganismelor

    3821

    kg

    S

     

    CPA 20.59.53: Elemente chimice sub formă de discuri și compu și dopați în vederea utilizării lor în electronică

    20.59.53.00

    Elemente chimice dopate în vederea utilizării lor în electronică, sub formă de discuri, plachete, sau forme similare; compuși chimici dopați în vederea utilizării lor în electronică

    3818

    kg

    S

     

    CPA 20.59.54: Cărbune activ

    20.59.54.00

    Cărbune activ

    3802.10

    kg

    S

     

    CPA 20.59.55: Agenți de apretare sau finisare, acceleratori de vopsire sau de fixare a substanțelor colorante și produse similare

    20.59.55.50

    Agenți de finisare, etc. pe bază de substanțe amilacee

    3809.10

    kg

    S

     

    20.59.55.70

    Agenți de finisare etc., utilizați în industria textilă

    3809.91

    kg

    S

     

    20.59.55.80

    Agenți de finisare etc., utilizați în industria hârtiei

    3809.92

    kg

    S

     

    20.59.55.90

    Agenți de finisare, suporturi pentru coloranți și alte produse, n.c.a.

    3809.93

    kg

    S

     

    CPA 20.59.56:   Preparate decapante; flux de sudură sau de lipire; preparate denumite „acceleratori de vulcanizare”; plastifianți și stabilizatori compu și pentru cauciuc sau materiale plastice; preparate catalitice n.c.a.; alchilbenzeni în amestec și alchil-naftaline în amestec, n.c.a.

    20.59.56.20

    Produse de decapare pentru suprafețe metalice

    3810

    kg

    S

     

    20.59.56.30

    Preparate de acceleratori de vulcanizare pentru cauciuc

    3812.10

    kg

    S

     

    20.59.56.40

    Plastifiați compu și pentru cauciuc și materiale plastice

    3812.20

    kg

    S

     

    20.59.56.50

    Preparate antioxidante și stabilizatori compu și pentru cauciuc și materiale plastice

    3812.30

    kg

    S

     

    20.59.56.60

    Inițiatori de reacție, acceleratori de reacție și preparate catalitice

    3815

    kg

    S

     

    20.59.56.70

    Amestecuri de alchilbenzeni, amestecuri de alchilnaftaleni, alții decât cei de la poziția SA 27.07 sau 29.02

    3817

    kg

    S

     

    CPA 20.59.57: Lianți preparați pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice

    20.59.57.20

    Preparate de lianți pentru forme de turnare și miezuri de turnătorie

    3824.10

    kg

    S

     

    20.59.57.30

    Acizi naftenici, sărurile insolubile în apă ale acestora și esterii acestora

    3824.90.30

    kg

    S

     

    20.59.57.40

    Amestecuri de carburi metalice neaglomerate sau amestecuri ale acestora cu lianți metalici

    3824.30

    kg

    S

     

    20.59.57.50

    Aditivi preparați pentru cimenturi, mortare sau betoane

    3824.40

    kg

    S

     

    20.59.57.70

    Sorbitol (excl. D-glucitol)

    3824.60

    kg

    S

     

    CPA 20.59.59: Diverse alte produse chimice n.c.a.

    20.59.59.10

    Schimbători de ioni; compoziții absorbante pentru desăvârșirea vidului din tuburile sau valvele electrice sulfonați de petrol (cu excepția sulfonaților de petrol ai metalelor alcaline, ai amoniului sau ai etanolaminelor); acizi sulfonici tiofenați din uleiuri de minerale bituminoase și sărurile lor

    3824.90 (.1 +.20)

    S

     

    20.59.59.20

    Piroligniți; tartrat de calciu brut; citrat de calciu brut; preparate anti-rugină care conțin amine ca elemente active

    3824.90 (.25 +.35)

    S

     

    20.59.59.30

    Solvenți și diluanți anorganici compu și pentru lacuri și produse similare

    3824.90.40

    kg

    S

     

    20.59.59.40

    Produse antincrustante și compu și similari

    3824.90.45

    kg

    S

     

    20.59.59.53

    Preparate pentru galvanoplastie

    3824.90.50

    kg

    S

     

    20.59.59.57

    Amestecuri de mono-, di- și triesteri ai acizilor grași cu glicerina (emulgatori pentru grăsimi)

    3824.90.55

    kg

    S

     

    20.59.59.63

    Produse și preparate de uz farmaceutic sau chirurgical

    3824.90 (.61 +.62 +.64)

    kg

    S

     

    20.59.59.65

    Produse auxiliare pentru turnătorii (excl. lianții preparați pentru forme de turnare și miezuri de turnătorie)

    3824.90.65

    kg

    S

     

    20.59.59.67

    Preparate de ignifugare, hidrofobizare și preparate de protecție similare utilizate în construcții

    3824.90.70

    kg

    S

     

    20.59.59.71

    Amestecuri ce conțin derivați halogenați de metan, etan sau propan

    3824.7

    kg

    S

     

    20.59.59.75

    Amestecuri și preparate ce conțin oxiran (oxid de etilenă), bifenili polibrominați (PBB), bifenili policlorinați (PCB), trifenili policlorinați (PCT) sau tris (2,3-dibromopropil) fosfat

    3824.8

    kg

    S

     

    20.59.59.90

    Biocombustibili (înlocuitori ai motorinei), alte produse chimice n.c.a.

    3824.90 (.75 +.8 +.9)

    kg

    S

     

    CPA 20.59.60: Gelatine și derivați de gelatină, inclusiv albumine din lapte

    20.59.60.20

    Cazeinați și alți derivați de cazeină (excl. cleiurile de cazeină)

    3501.90.90

    kg

    S

     

    20.59.60.50

    Albumine; albuminați și alți derivați (excl. albumina din ou)

    3502 [.20 +.90]

    kg

    S

     

    20.59.60.80

    Gelatina și derivații acesteia, ihtiocol (excl. cleiurile de cazeină și cleiurile de oase)

    3503.00.10

    kg

    S

     

    NACE 20.60: Fabricarea fibrelor sintetice și artificiale

    CPA 20.60.11: Fibre discontinue și câlți sintetici, necardați și nepieptănați

    20.60.11.10

    Fibre din aramide discontinue necardate, nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare

    5503.11

    kg

    T

     

    20.60.11.20

    Alte cabluri și fibre din poliamidă necardate, nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare

    5501.10 + 5503.19

    kg

    T

     

    20.60.11.30

    Cabluri și fibre din poliester necardate, nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare

    5501.20 + 5503.20

    kg

    T

     

    20.60.11.40

    Cabluri și fibre acrilice necardate, nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare

    5501.30 + 5503.30

    kg

    T

     

    20.60.11.50

    Cabluri și fibre discontinue sintetice de polipropilenă, necardate, nepieptănate sau prelucrate în alt mod pentru filare

    5501.40 + 5503.40

    kg

    T

     

    20.60.11.90

    Alte cabluri și fibre discontinue sintetice de polipropilenă, necardate, nepieptănate sau prelucrate în alt mod pentru filare

    5501.90 + 5503.90

    kg

    T

     

    CPA 20.60.12: Fire din filamente de înaltă rezistență din poliamide sau poliester

    20.60.12.20

    Fire din filamente de mare tenacitate din aramide (altele decât ața de cusut și firele pentru vânzarea cu amănuntul)

    5402.11

    kg

    S

     

    20.60.12.40

    Fire din filamente sintetice din nailon sau din alte poliamide (altele decât ața de cusut, firele pentru vânzarea cu amănuntul și firele din filamente de mare tenacitate din aramide

    5402.19

    kg

    S

     

    20.60.12.60

    Fire din filamente de mare tenacitate din poliesteri (altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul)

    5402.20

    kg

    S

     

    CPA 20.60.13: Alte fire din filamente sintetice, simple

    20.60.13.10

    Fire din filamente textile din poliamidă, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul, (altele decât ața de cusut)

    5402 [.31 +.45 +.51]

    kg

    S

     

    20.60.13.20

    Fire din filamente textile din poliamidă, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul (altele decât ața de cusut)

    5402.32

    kg

    S

     

    20.60.13.30

    Fire din filamente textile din poliamidă, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul (altele decât ața de cusut)

    5402 [.33 +.46 +.47 +.52]

    kg

    S

     

    20.60.13.40

    Fire din filamente din polipropilenă, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul (altele decât ața de cusut)

    5402 [.34 +.48 +.59.10]

    kg

    S

     

    20.60.13.50

    Fire din filamente din elastomeri, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul

    5402.44

    kg

    S

     

    20.60.13.90

    Alte fire din filamente sintetice, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul (altele decât ața de cusut)

    5402 [.39 +.49 +.59.90]

    kg

    S

     

    CPA 20.60.14: Monofilament sintetic; benzi și alte articole asemănătoare din materiale textile sintetice

    20.60.14.20

    Monofilamente din polipropilenă având minimum 67 decitex, cu o dimensiune a secțiunii transversale de maximum 1 mm (altele decât elastomerii)

    5404.12

    kg

    S

     

    20.60.14.40

    Monofilamente sintetice având minimum 67 decitex, cu o dimensiune a secțiunii transversale de maximum 1 mm (altele decât monofilamentele) benzi și forme similare (de exemplu, pai artificial), din materiale textile sintetice, cu o lățime aparentă de maximum 5 mm

    5404 [.11 +.19 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 20.60.21: Fibre discontinue și câlți artificiali, necardați și nepieptănați

    20.60.21.20

    Cabluri din filamente artificiale și fibre discontinue (necardate și nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare) din vâscoză

    5502.00.10 + 5504.10

    kg

    S

     

    20.60.21.40

    Cabluri din filamente artificiale, din acetat

    5502.00.40

    kg

    S

     

    20.60.21.90

    Alte cabluri din filamente artificiale și fibre discontinue (necardate, nepieptănate și nici altfel prelucrate pentru filare)

    5502.00.80 + 5504.90

    kg

    S

     

    CPA 20.60.22: Fire din filament de înaltă rezistență din viscoză

    20.60.22.00

    Fire filamentare de mare tenacitate din rayon vâscoză, n.p.v.a. (excl. ața de cusut)

    5403.10

    kg

    S

     

    CPA 20.60.23: Alte fire din filamente artificiale, simple

    20.60.23.20

    Fire din filamente din vâscoză, inclusiv monofilamente de maximum 67 decitex, simple, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul (altele decât ața de cusut și fire de mare tenacitate)

    5403 [.31 +.32]

    kg

    S

     

    20.60.23.40

    Fire din filamente din acetat de celuloză, inclusiv monofilamente de maximum 67 decitex, simple, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul (altele decât ața de cusut și fire de mare tenacitate)

    5403.33

    kg

    S

     

    20.60.23.90

    Alte fire din filamente artificiale, inclusiv monofilamente artificiale de maximum 67 decitex, simple, altele decât cele pentru vânzarea cu amănuntul (altele decât ața de cusut)

    5403.39

    kg

    S

     

    CPA 20.60.24: Monofilament artificial; benzi și alte articole asemănătoare din materiale textile artificiale

    20.60.24.00

    Monofilamente artificiale ≥ 67 decitex, cu secțiunea transversală ≤ 1 mm, benzi și produse similare din materiale textile sintetice cu lățimea aparentă ≤ 5 mm

    5405

    kg

    S

     

    NACE 21.10: Fabricarea produselor farmaceutice de bază

    CPA 21.10.10: Acid salicilic, acid O-salicilic, sărurile și esterii acestora

    21.10.10.30

    Acid salicilic și sărurile acestuia

    2918.21

    kg

    T

     

    21.10.10.50

    Acid o-acetilsalicilic, sărurile și esterii acestuia

    2918.22

    kg

    T

     

    21.10.10.70

    Esteri ai acidului salicilic și sărurile acestora (excl. acidul o-acetilsalicilic)

    2918.23

    kg

    T

     

    CPA 21.10.20:   Lizină, acid glutamic și sărurile acestora; săruri și hidroxizi cuaternari de amoniu; fosfoaminolipide; amide și săruri și derivați ai acestora

    21.10.20.10

    Lizină și esterii acesteia, precum și sărurile acestora

    2922.41

    kg

    T

     

    21.10.20.20

    Acid glutamic și sărurile acestuia

    2922.42

    kg

    T

     

    21.10.20.40

    Săruri și hidroxizi de amoniu cuaternari; lecitine și alte fosfoaminolipide, cu compoziție chimică definită sau nu

    2923

    kg

    T

     

    21.10.20.60

    Amide aciclice și derivații acestora, precum și sărurile acestora (inclusiv carbamații aciclici)

    2924.1

    kg

    T

     

    21.10.20.70

    Amide ciclice și derivații acestora, precum și sărurile acestora (inclusiv carbamații ciclici) (excl. ureinele și derivații acestora, precum și sărurile acestora)

    2924 [.23 +.24 +.29]

    kg

    T

     

    CPA 21.10.31:   Lactone n.c.a., compuși heterociclici doar cu hetero-atom(i) de azot, conținând un inel pirazol necondensat, un inel pirimidină, un inel piperazină, un nucleu triazină necondensat sau un sistem inelar fenotiazină fără alte condensări; hidantoină și derivații acesteia

    21.10.31.10

    Lactone (excl. cumarina, metilcumarinele și etilcumarinele)

    2932.29

    kg

    T

     

    21.10.31.30

    Compuși a căror structură conține un ciclu pirazol necondensat (hidrogenat sau nu)

    2933.1

    kg

    T

     

    21.10.31.40

    Hidantoina și derivații acesteia

    2933.21

    kg

    T

     

    21.10.31.55

    Maloniluree (acid barbituric) și derivații acesteia, precum și sărurile acestora

    2933 [.52 +.53 +.54]

    kg

    T

     

    21.10.31.59

    Compuși care conțin un inel de pirimidină (hidrogenat sau nu) sau inele de piperazină în structură [excl. Maloniluree (acid barbituric) și derivații acesteia]

    2933 [.55 +.59]

    kg

    T

     

    21.10.31.70

    Compuși care conțin un inel de triazină necondensat (hidrogenat sau nu) în structură (excl. melamină)

    2933.69

    kg

    T

     

    21.10.31.80

    Compuși care conțin un sistem de inele de fenotiazină(hidrogenat sau nu), fără alte condensări

    2934.30

    kg

    T

     

    CPA 21.10.32: Sulfonamide

    21.10.32.00

    Sulfonamide

    2935

    kg

    T

     

    CPA 21.10.40: Zaharuri, chimic pure, n.c.a.; eteri și esteri ai zaharurilor și sărurile acestora, n.c.a.

    21.10.40.00

    Zaharuri pure (excl. glucoza etc.), eterii și sărurile zaharurilor etc.

    2940

    kg

    T

     

    CPA 21.10.51: Provitamine, vitamine și derivați ai acestora

    21.10.51.00

    Provitamine și vitamine, naturale sau obținute prin sinteză (inclusiv concentratele naturale), precum și derivații lor utilizați în principal ca vitamine, amestecați sau nu între ei, chiar în diferite soluții

    2936

    S

     

    CPA 21.10.52: Hormoni și derivați ai acestora; alți steroizi, utilizați în principal ca hormoni

    21.10.52.00

    Hormoni, prostaglandine, tromboxani și leucotriene, naturali sau reprodu și prin sinteză; derivații și analogii lor structurali, inclusiv polipeptidele cu catena modificată, utilizați în principal ca hormoni

    2937

    g

    S

     

    CPA 21.10.53: Glicozide, alcaloizi vegetali, sărurile, eterii, esterii și alți derivați ai acestora

    21.10.53.00

    Glicozide și alcaloizi vegetali, naturali sau reprodu și prin sinteză, sărurile, eterii, esterii lor și alți derivați

    2938 + 2939

    S

     

    CPA 21.10.54: Antibiotice

    21.10.54.00

    Antibiotice

    2941

    kg

    T

     

    CPA 21.10.60: Glande și alte organe; extracte ale acestora și alte substanțe de origine umană sau animală n.c.a.

    21.10.60.20

    Extracte de glande sau alte organe sau din secrețiile acestora (pentru uz organo-terapeutic)

    3001.20

    S

     

    21.10.60.40

    Glande și alte organe ori substanțe de uz terapeutic sau profilactic, n.c.a. (cu excepția sângelui și a extraselor din glande și alte organe)

    3001.90

    S

     

    21.10.60.50

    Preparate de sânge uman, sânge animal pentru uz terapeutic, profilactic sau de diagnostic; culturi de microorganisme, toxine (excl. de fermenți)

    3002.90

    S

     

    NACE 21.20: Fabricarea preparatelor farmaceutice

    CPA 21.20.11: Medicamente, conținând peniciline sau alte antibiotice

    21.20.11.30

    Medicamente care conțin peniciline sau derivații acestora, cu structură de acid penicilanic sau streptomicine sau derivații acestora, pentru uz terapeutic sau profilactic, n.p.v.a.

    3003.10

    S

     

    21.20.11.50

    Medicamente conținând alte antibiotice, n.p.v.a.

    3003.20

    S

     

    21.20.11.60

    Medicamente conținând peniciline, streptomicine sau derivații acestora, în doze sau d.v.a.

    3004.10

    S

     

    21.20.11.80

    Medicamente conținând alte antibiotice, d.v.a.

    3004.20

    S

     

    CPA 21.20.12: Medicamente, conținând hormoni, dar nu antibiotice

    21.20.12.30

    Medicamente care conțin insulină, dar nu antibiotice, pentru uz terapeutic sau profilactic, neprezentate în doze măsurate sau pentru vânzare cu amănuntul

    3003.31

    S

     

    21.20.12.50

    Medicamente care conțin hormoni, dar nu antibiotice, pentru uz terapeutic sau profilactic, neprezentate în doze măsurate sau pentru vânzare cu amănuntul (excl. insulina)

    3003.39

    S

     

    21.20.12.60

    Medicamente care conțin insulină, dar nu antibiotice, pentru uz terapeutic sau profilactic, prezentate în doze măsurate sau pentru vânzare cu amănuntul

    3004.31

    S

     

    21.20.12.70

    Medicamente care conțin hormoni corticosteroizi, derivații acestora și structuri analoge, prezentate în doze măsurate sau pentru vânzare cu amănuntul

    3004 [.32 +.39]

    S

     

    CPA 21.20.13: Medicamente, conținând alcaloizi sau derivați ai acestora, dar nu hormoni sau antibiotice

    21.20.13.10

    Medicamente care conțin alcaloizi sau derivații acestora, neprezentate pentru vânzare cu amănuntul

    3003.40

    S

     

    21.20.13.20

    Alte medicamente pentru uz terapeutic sau profilactic, de la poziția SA 30.03, n.p.v.a.

    3003.90

    S

     

    21.20.13.40

    Medicamente care conțin alcaloizi sau derivați ai acestora, d.v.a.

    3004.40

    S

     

    21.20.13.60

    Medicamente care conțin vitamine, provitamine, derivați și amestecuri intermediare ale acestora, pentru uz terapeutic sau profilactic, prezentate în doze măsurate sau pentru vânzare cu amănuntul

    3004.50

    S

     

    21.20.13.80

    Alte medicamente sau produse sub formă de amestecuri sau nu, d.v.a., n.c.a.

    3004.90

    S

     

    CPA 21.20.21: Antiseruri și vaccinuri

    21.20.21.20

    Seruri specifice și alte fracții ale sângelui

    3002.10

    S

     

    21.20.21.40

    Vaccinuri pentru medicina umană

    3002.20

    S

     

    21.20.21.60

    Vaccinuri pentru medicina veterinară

    3002.30

    S

     

    CPA 21.20.22: Preparate chimice contraceptive pe bază de hormoni sau spermicide

    21.20.22.00

    Preparate chimice contraceptive pe bază de hormoni sau spermicide

    3006.60

    S

     

    CPA 21.20.23: Reactivi de diagnosticare și alte preparate farmaceutice

    21.20.23.20

    Reactivi pentru determinarea grupelor de sânge

    3006.20

    S

     

    21.20.23.40

    Preparate de opacizare pentru examene cu raze X, reactivi de diagnosticare destinați să fie administrați pacientului

    3006.30

    S

     

    CPA 21.20.24: Pansamente adezive, catgut și alte materiale similare; truse de prim ajutor

    21.20.24.20

    Pansamente adezive și articole similare, impregnate sau acoperite cu substanțe farmaceutice, prezentate pentru vânzare cu amănuntul, n.c.a.

    3005.10

    S

     

    21.20.24.30

    Catgut chirurgical steril

    3006.10.10

    S

     

    21.20.24.40

    Vată, tifon etc. tratate cu substanțe farmaceutice, prezentate pentru vânzare cu amănuntul,d.v.a., n.c.a.

    3005.90

    S

     

    21.20.24.60

    Cutii și truse de prim ajutor

    3006.50

    S

     

    NACE 22.11: Fabricarea anvelopelor și a camerelor de aer; reșaparea și refacerea anvelopelor

    CPA 22.11.11: Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate la autoturisme

    22.11.11.00

    Anvelope pneumatice din cauciuc noi pentru autoturisme (inclusiv pentru mașini de curse)

    4011.10

    p/st

    S

     

    CPA 22.11.12: Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate la motorete și biciclete

    22.11.12.00

    Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate pentru motociclete sau biciclete

    4011 [.40 +.50]

    p/st

    S

     

    CPA 22.11.13: Anvelope pneumatice noi, din cauciuc, de tipul celor utilizate la autobuze, camioane sau la aeronave

    22.11.13.55

    Anvelope pneumatice din cauciuc noi pentru autobuze sau autocamioane cu un factor de sarcină ≤ 121

    4011.20.10

    p/st

    S

     

    22.11.13.57

    Anvelope pneumatice din cauciuc noi pentru autobuze sau autocamioane cu un factor de sarcină > 121

    4011.20.90

    p/st

    S

     

    22.11.13.70

    Anvelope pneumatice din cauciuc noi pentru avioane

    4011.30

    p/st

    S

     

    CPA 22.11.14: Anvelope agricole; alte anvelope pneumatice noi din cauciuc

    22.11.14.00

    Anvelope de tipul celor utilizate pentru vehicule agricole; alte anvelope pneumatice noi, din cauciuc

    4011 [.6 +.9]

    p/st

    S

     

    CPA 22.11.15: Camere, anvelope solide sau anvelope elastice, benzi de rulare amovibile pentru pneuri și „flapsuri”, din cauciuc

    22.11.15.30

    Bandaje din cauciuc solid sau din cauciuc spongios; benzi de rulare din cauciuc, de schimb

    4012.90 (.20 +.30)

    p/st @

    S

     

    22.11.15.50

    Benzi de protecție pe jenți

    4012.90.90

    p/st @

    S

     

    22.11.15.70

    Camere de aer, din cauciuc

    4013

    kg

    S

     

    CPA 22.11.16: Benzi de rulare pentru reșaparea anvelopelor de cauciuc

    22.11.16.00

    Benzi profilate de tipul „spate de cămilă”, din cauciuc, pentru reșaparea anvelopelor din cauciuc

    4006.10

    kg

    S

     

    CPA 22.11.20: Anvelope pneumatice reșapate, din cauciuc

    22.11.20.30

    Anvelope din cauciuc reșapate, de tipul celor utilizate la autoturisme

    4012.11

    p/st

    S

     

    22.11.20.50

    Anvelope din cauciuc reșapate, de tipul celor utilizate la autobuze și camioane

    4012.12

    p/st

    S

     

    22.11.20.90

    Anvelope din cauciuc reșapate (inclusiv de tipul celor utilizate la avioane; excl. de tipul celor utilizate la automobile, autobuze sau camioane)

    4012 [.13 +.19]

    p/st

    S

     

    NACE 22.19: Fabricarea altor produse din cauciuc

    CPA 22.19.10: Cauciuc recuperat în forme primare sau în plăci, foi sau fâșii

    22.19.10.00

    Cauciuc regenerat în forme primare sau sub formă de plăci, foi sau benzi

    4003

    kg

    T

     

    CPA 22.19.20:   Cauciuc nevulcanizat și articole din acesta; cauciuc vulcanizat, altul decât ebonita, în fir, cordon, plăci, foi, benzi, tije și profile

    22.19.20.13

    Cauciuc compoundat cu negru de fum sau silice, nevulcanizat

    4005.10

    kg

    S

     

    22.19.20.19

    Cauciuc amestecat, nevulcanizat, sub forme primare sau în plăci, foi sau benzi

    4005 [.20 +.9]

    kg

    S

     

    22.19.20.30

    Forme și articole de cauciuc nevulcanizat (inclusiv bare, tuburi, profiluri, discuri și inele) (excl. benzile profilate de tipul „spate de cămilă” pentru reșaparea anvelopelor)

    4006.90

    kg

    S

     

    22.19.20.50

    Fire și cabluri din cauciuc vulcanizat

    4007

    kg

    S

     

    22.19.20.70

    Plăci, foi și benzi din cauciuc vulcanizat

    4008 [.11 +.21.90]

    kg

    S

     

    22.19.20.83

    Bare extruse și profiluri din cauciuc vulcanizat celular

    4008.19

    kg

    S

     

    22.19.20.85

    Plăci, foi, benzi pentru acoperirea podelelor din cauciuc solid vulcanizat

    4008.21.10

    kg

    S

     

    22.19.20.87

    Bare și profiluri din cauciuc solid extrus

    4008.29

    kg

    S

     

    CPA 22.19.30: Tuburi, țevi și furtunuri, din cauciuc vulcanizat, altul decât ebonita

    22.19.30.30

    Tuburi din cauciuc neramforsat

    4009.11

    kg

    S

     

    22.19.30.55

    Furtunuri din cauciuc, armate cu metal

    4009.21

    kg

    S

     

    22.19.30.57

    Furtunuri din cauciuc, armate cu materiale textile

    4009.31

    kg

    S

     

    22.19.30.59

    Furtunuri din cauciuc, armate sau combinate cu alte materiale (excl. furtunuri din cauciuc, armate cu metal sau materiale textile)

    4009.41

    kg

    S

     

    22.19.30.70

    Ansambluri de furtunuri din cauciuc

    4009 [.12 +.22 +.32 +.42]

    kg

    S

     

    CPA 22.19.40: Curele sau benzi transportoare sau de transmisie, din cauciuc vulcanizat

    22.19.40.30

    Curele de transmisie din cauciuc de formă trapezoidalăși/sau cu efecte de dungi (inclusiv curelele în V)

    4010 [.31 +.32 +.33 +.34]

    kg

    S

     

    22.19.40.50

    Benzi transportoare din cauciuc

    4010.1

    kg

    S

     

    22.19.40.70

    Curele sincrone de transmisie, din cauciuc

    4010 [.35 +.36]

    kg

    S

     

    22.19.40.90

    Curele de transmisie din cauciuc (excl. curelele cu configurație în V, trapezoidale și/sau cu efecte de dungi, benzile transportoare, benzile sincrone de transmisie)

    4010.39

    kg

    S

     

    CPA 22.19.50: Materiale textile cauciucate, cu excepția țesăturii cord pentru anvelope

    22.19.50.50

    Benzi adezive din materiale textile cauciucate, cu lățimea ≤ 20 cm

    5906.10

    kg

    S

     

    22.19.50.70

    Materiale textile cauciucate (excl. benzile adezive cu lățimea ≤ 20 cm)

    5906.9

    kg

    S

     

    CPA 22.19.60: Articole de îmbrăcăminte și accesorii vestimentare, din cauciuc vulcanizat, altul decât ebonita

    22.19.60.00

    Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte (inclusiv mănuși, mitene și mănu și cu un deget), din cauciuc vulcanizat, nedurificat, pentru orice utilizare

    4015

    kg

    S

     

    CPA 22.19.71: Articole sanitare și farmaceutice (inclusiv tetine), din cauciuc vulcanizat, altul decât ebonita

    22.19.71.20

    Prezervative

    4014.10

    p/st @

    S

     

    22.19.71.30

    Articole igienice sau farmaceutice din cauciuc (excl. prezervativele)

    4014.90.00

    kg

    S

     

    CPA 22.19.72: Articole de acoperire a podelelor și covorașe, din cauciuc vulcanizat, altul decât cauciuc spongios

    22.19.72.00

    Materiale de acoperire a podelelor și covoare din cauciuc vulcanizat necelular

    4016.91

    kg

    S

     

    CPA 22.19.73:   Alte articole din cauciuc vulcanizat n.c.a.; toate formele de ebonită și articolele produse din aceasta; produse pentru acoperirea podelelor și preșuri din cauciuc vulcanizat spongios

    22.19.73.10

    Articole de uz tehnic din cauciuc celular vulcanizat

    4016.10

    kg

    S

     

    22.19.73.21

    Gume de șters din cauciuc vulcanizat

    4016.92

    kg

    S

     

    22.19.73.23

    Garnituri din cauciuc vulcanizat

    4016.93

    kg

    S

     

    22.19.73.30

    Parasocuri, chiar gonflabile, pentru acostarea navelor, din cauciuc vulcanizat; alte articole gonflabile, din cauciuc vulcanizat

    4016 [.94 +.95]

    kg

    S

     

    22.19.73.45

    Articole cu îmbinări cauciuc-metal pentru tractoare și autovehicule

    4016.99.52

    kg

    S

     

    22.19.73.47

    Articole din cauciuc formate pentru tractoare și autovehicule

    4016.99.57

    kg

    S

     

    22.19.73.49

    Articole cu îmbinări cauciuc-metal pentru alte utilizări decât pentru tractoare și autovehicule

    4016.99.91

    kg

    S

     

    22.19.73.50

    Tălpi exterioare și tocuri, din cauciuc

    6406.20.10

    p/st @

    S

     

    22.19.73.65

    Articole din cauciuc solid vulcanizat, neincluse în alte coduri

    4016.99.97

    kg

    S

     

    22.19.73.79

    Cauciuc rigid, deșeuri, pulberi de cauciuc rigid și articole din cauciuc rigid

    4017

    kg

    S

     

    NACE 22.21: Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor și profilelor din material plastic

    CPA 22.21.10: Monofilament > 1 mm, tije și profile, din materiale plastice

    22.21.10.50

    Monofilamente cu secțiunea transversală > 1 mm; bare, tije și forme profilate din polimeri de etilenă (inclusiv cu suprafața transformată, dar neprelucrată)

    3916.10

    kg

    S

     

    22.21.10.70

    Monofilamente cu secțiunea transversală > 1 mm; bare, tije și forme profilate din polimeri de clorură de vinil (inclusiv cu suprafața transformată, dar neprelucrată)

    3916.20

    kg

    S

     

    22.21.10.90

    Monofilamente cu secțiunea transversală > 1 mm; bare, tije și forme profilate din materiale plastice (excl. din polimeri de etilenă, polimeri de clorură de vinil)

    3916.90

    kg

    S

     

    CPA 22.21.21: Mațe artificiale, din proteine întărite sau din materiale celulozice; tuburi, țevi și furtunuri, rigide, din plastic

    22.21.21.30

    Intestine (învelișuri pentru cârnați) din proteine reticulate sau materiale celulozice

    3917.10

    kg

    S

     

    22.21.21.53

    Tuburi, țevi și furtunuri rigide din polimeri de etilenă

    3917.21

    kg

    S

     

    22.21.21.55

    Tuburi, țevi și furtunuri rigide din polimeri de propilenă

    3917.22

    kg

    S

     

    22.21.21.57

    Tuburi, țevi și furtunuri rigide din polimeri de clorură de vinil

    3917.23

    kg

    S

     

    22.21.21.70

    Tuburi, țevi și furtunuri rigide din materiale plastice (excl. din polimeri de etilenă, polimeri de propilenă, polimeri de clorurăde vinil)

    3917.29

    kg

    S

     

    CPA 22.21.29: Alte tuburi, țevi, furtunuri și armături, din materiale plastice

    22.21.29.20

    Tuburi, țevi și furtunuri flexibile din materiale plastice, rezistente la o presiune ≥ 27,6 MPa

    3917.31

    kg

    S

     

    22.21.29.35

    Tuburi, țevi și furtunuri, excl. tuburile, țevile și furtunurile rigide, flexibile cu o rezistență minimă la presiune de 27,6 MPa, armate sau combinate în alt mod cu alte materiale – cele cu accesorii

    3917.32

    kg

    S

     

    22.21.29.37

    Tuburi, țevi și furtunuri prevăzute cu accesorii, excl. tuburile, țevile și furtunurile rigide, flexibile cu o rezistență minimă la presiune de 27,6 MPa, armate sau combinate în alt mod cu alte materiale

    3917.33

    kg

    S

     

    22.21.29.50

    Tuburi, țevi și furtunuri [excl. tuburile și țevile artificiale (intestine, învelișuri pentru cârnați) rigide, flexibile cu o rezistență minimă la presiune de 27,6 MPa]

    3917.39

    kg

    S

     

    22.21.29.70

    Accesorii din material plastic pentru tuburi, țevi și furtunuri din material plastic (inclusiv racordurile, coturile și flanșele)

    3917.40

    kg

    S

     

    CPA 22.21.30:   Plăci, foi, pelicule, folii și benzi, din materiale plastice, neprevăzute cu un suport și necombinate în mod similar cu alte materiale

    22.21.30.10

    Alte plăci … din polimeri de etilenă, nearmate, cu grosimea ≤ 0,125 mm

    3920.10 (.2 +.40)

    kg

    S

     

    22.21.30.17

    Alte plăci … din polimeri de etilenă, nearmate, etc., cu grosimea > 0,125 mm

    3920.10.8

    kg

    S

     

    22.21.30.21

    Alte plăci … din polimeri orientați biaxial, nearmate etc., cu grosimea ≤ 0,10 mm

    3920.20.21

    kg

    S

     

    22.21.30.23

    Alte plăci … din polimeri de propilenă, nearmate etc., cu grosimea ≤ 0,10 mm, altele

    3920.20.29

    kg

    S

     

    22.21.30.25

    Benzi din polimeri din propilenă, cu o grosime de maximum 0,10 mm și cu o lățime de peste 5 mm, dar de maximum 20 mm, de tipul celor utilizate pentru ambalare (altele decât produsele autoadezive)

    3920.20.7

    kg

    S

     

    22.21.30.29

    Alte benzi, grosimea > 0,10 mm

    3920.20.90

    kg

    S

     

    22.21.30.30

    Alte benzi …, din polimeri de stiren, nearmate etc.

    3920.30

    kg

    S

     

    22.21.30.35

    Alte plăci, foi, filme, folii și benzi din polimeri de clorură de vinil cu un conținut de plastifiant ≥ 6 %, grosimea ≤ 1 mm

    3920.43.10

    kg

    S

     

    22.21.30.36

    Alte plăci, foi, filme, folii și benzi din polimeri de clorură de vinil cu un conținut de plastifiant ≥ 6 %, grosimea > 1 mm

    3920.43.90

    kg

    S

     

    22.21.30.37

    Alte plăci, foi, filme, folii și benzi din polimeri de clorură de vinil cu un conținut de plastifiant < 6 %, grosimea ≤ 1 mm

    3920.49.10

    kg

    S

     

    22.21.30.38

    Alte plăci, foi, filme, folii și benzi din polimeri de clorură de vinil cu un conținut de plastifiant < 6 %, grosimea > 1 mm

    3920.49.90

    kg

    S

     

    22.21.30.53

    Plăci …, din polimetilmetacrilat, nearmate etc.

    3920.51

    kg

    S

     

    22.21.30.59

    Plăci …, din polimeri acrilici, nearmate etc., n.c.a.

    3920.59

    kg

    S

     

    22.21.30.61

    Plăci, foi, filme, folii, benzi din policarbonați, necelulare, excl. materialele de acoperire pentru podele, pereți tavane – autoadezive, armate, stratificate, pe suporturi de alte materiale/combinate în mod similar cu alte materiale

    3920.61

    kg

    S

     

    22.21.30.63

    Plăci …, din polimeri nesaturați, nearmate etc.

    3920.63

    kg

    S

     

    22.21.30.65

    Plăci, foi, filme, folii, benzi din polietilentereftalat, nearmate etc., cu grosimea ≤ 0,35 mm

    3920.62.1

    kg

    S

     

    22.21.30.67

    Plăci, foi, filme, folii, benzi din polietilentereftalat, nearmate etc., cu grosimea > 0,35 mm

    3920.62.90

    kg

    S

     

    22.21.30.69

    Plăci, foi, filme, folii, benzi din policarbonați, necelulare, excl. materialele de acoperire pentru podele, pereți tavane – autoadezive, din policarbonați, polietilentereftalat, poliesteri nesaturați

    3920.69

    kg

    S

     

    22.21.30.70

    Plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice nealveolare sau derivați ai acestora, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport (altele decât produsele autoadezive și învelitoarele pentru podele, pereți și tavane din HS 39.18)

    3920.7

    kg

    S

     

    22.21.30.82

    Plăci, foi, filme, folii, benzi din poliamide, necelulare (excl. materialele de acoperire pentru podele, pereți tavane, autoadezive, armate, stratificate, pe suporturi de alte materiale/combinate în mod similar cu alte materiale)

    3920.92

    kg

    S

     

    22.21.30.86

    Plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice nealveolare, poli(butiral de vinil), din rășini aminice, rășini fenolice sau din produse de polimerizare, neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport (altele decât produsele autoadezive și învelitoarele pentru podele, pereți și tavane din HS 39.18)

    3920 [.91 +.93 +.94 +.99(.2 +.5)]

    kg

    S

     

    22.21.30.90

    Plăci, folii, pelicule, benzi, panglici și lame, din materiale plastice nealveolare, n.c.a., neranforsate, nestratificate, neasociate cu alte materiale, neprevăzute cu un suport (altele decât produsele autoadezive și învelitoarele pentru podele, pereți și tavane din HS 39.18 și barierele anti-aderențe, sterile, pentru chirurgie sau stomatologie din CN 3006.10.30)

    3920.99.90

    kg

    S

     

    CPA 22.21.41: Alte plăci, foi, pelicule, folii sau benzi, din materiale plastice, spongioase

    22.21.41.20

    Plăci, foi, filme, folii și benzi celulare, din polimeri de stiren

    3921.11

    kg

    S

     

    22.21.41.30

    Plăci, foi, filme, folii și benzi celulare, din polimeri de clorură de vinil

    3921.12

    kg

    S

     

    22.21.41.50

    Plăci, foi, filme, folii și benzi celulare, din poliuretani

    3921.13

    kg

    S

     

    22.21.41.70

    Plăci, foi, filme, folii și benzi celulare, din celuloză regenerată

    3921.14

    kg

    S

     

    22.21.41.80

    Plăci, foi, filme, folii și benzi celulare, din materiale plastice (excl. din polimeri de stiren, polimeri de clorură de vinil, poliuretani sau celuloză regenerată)

    3921.19

    kg

    S

     

    CPA 22.21.42: Alte plăci, foi, pelicule, folii sau benzi, din materiale plastice, nespongioase

    22.21.42.30

    Plăci, foi, filme, folii și benzi necelulare, din produse de condensare/polimerizare prin izomerizare, poliesteri, armate, stratificate, pe suporturi de alte materiale /combinate în mod similar cu alte materiale

    3921.90.1

    kg

    S

     

    22.21.42.50

    Plăci, benzi necelulare …, din rășini fenolice

    3921.90.30

    kg

    S

     

    22.21.42.75

    Plăci, foi, filme, folii și benzi necelulare, din produse de condensare/polimerizare prin izomerizare, rășini aminice (stratificate la presiune mare, suprafață decorativă pe o față/cele două fețe)

    3921.90.41

    kg

    S

     

    22.21.42.79

    Alte plăci, foi, filme, folii și benzi din produse de polimerizare

    3921.90 (.43 +.49 +.55 +.60)

    kg

    S

     

    22.21.42.80

    Alte plăci …, necelulare, din materiale plastice, altele decât cele obținute prin polimerizare

    3921.90.90

    kg

    S

     

    NACE 22.22: Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic

    CPA 22.22.11: Saci și pungi (inclusiv conuri), din polimeri de etilenă

    22.22.11.00

    Saci și sacoșe (inclusiv cornete) din polimeri de etilenă

    3923.21

    kg

    S

     

    CPA 22.22.12: Saci și pungi (inclusiv conuri), din alte materiale plastice decât polimeri de etilenă

    22.22.12.00

    Saci și sacoșe (inclusiv cornete) din materiale plastice (excl. polimerii de etilenă)

    3923.29

    kg

    S

     

    CPA 22.22.13: Cutii, casete, lăzi și alte articole similare din materiale plastice

    22.22.13.00

    Cutii, lăzi, stelaje și articole similare din materiale plastice pentru transportul sau ambalarea mărfurilor

    3923.10

    kg

    S

     

    CPA 22.22.14: Bidoane, sticle, flacoane și alte articole similare din materiale plastice

    22.22.14.50

    Bidoane, sticle, flacoane și articole similare din materiale plastice pentru transportul sau ambalarea mărfurilor, cu capacitatea ≤ 2 litri

    3923.30.10

    p/st

    S

     

    22.22.14.70

    Bidoane, sticle, flacoane și articole similare din materiale plastice pentru transportul sau ambalarea mărfurilor, cu capacitatea > 2 litri

    3923.30.90

    p/st

    S

     

    CPA 22.22.19: Alte articole de ambalare din materiale plastice

    22.22.19.10

    Mosoare, bobine, canete și suporturi similare, din plastic

    3923.40

    kg

    S

     

    22.22.19.20

    Capsule de înfundare sau de astupare din materiale plastice, pentru sticle

    3923.50.10

    kg

    S

     

    22.22.19.30

    Dopuri, capace, capsule și alte dispozitive de închidere (excl. cele pentru sticle)

    3923.50.90

    kg

    S

     

    22.22.19.40

    Rețele din materiale plastice, extruse în formă tubulară

    3923.90.10

    kg

    S

     

    22.22.19.90

    Alte articole din materiale plastice, pentru transportul sau ambalarea mărfurilor

    3923.90.90

    p/st @

    S

     

    NACE 22.23: Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții

    CPA 22.23.11: Produse de acoperit podele, pereți sau tavane, din materiale plastice, în rulouri sau sub formă de plăci

    22.23.11.55

    Materiale pentru acoperirea podelelor sub formă de rulouri sau plăci, precum și materiale de acoperire pentru pereți și tavane, constituite dintr-un suport impregnat și un strat de acoperire obținut prin depunere directă sau prin lipire

    3918.10.10

    m2

    S

     

    22.23.11.59

    Alte materiale pentru acoperirea podelelor, pereților, tavanelor, din polimeri de clorură de vinil

    3918.10.90

    m2

    S

     

    22.23.11.90

    Materiale pentru acoperirea podelelor sub formă de rulouri sau plăci, precum și materiale pentru acoperirea pereților sau tavanelor, din materiale plastice (excl. polimerii de clorură de vinil)

    3918.90

    m2

    S

     

    CPA 22.23.12: Băi, lavoare, căzi de spălător și capace, rezervoare pentru WC și articole sanitare similare, din materiale plastice

    22.23.12.50

    Căzi de baie, căzi de duș, chiuvete de bucătărie și lavoare, din materiale plastice

    3922.10

    p/st @

    S

     

    22.23.12.70

    Scaune și capace pentru vase de toaletă, din materiale plastice

    3922.20

    p/st @

    S

     

    22.23.12.90

    Bideuri, vase de toaletă, rezervoare pentru vasele de toaletă și articole sanitare similare, din materiale plastice (excl. căzile, chiuvetele de bucătărie și lavoarele, scaunele și capacele pentru vase de toaletă)

    3922.90

    p/st @

    S

     

    CPA 22.23.13: Rezervoare, tancuri, cuve și containere asemănătoare, cu capacitate > 300 l, din materiale plastice

    22.23.13.00

    Rezervoare, cisterne, cazane, recipiente intermediare pentru produse în vrac și similare, din materiale plastice, cu capacitatea > 300 litri

    3925.10

    kg

    S

     

    CPA 22.23.14: Uși, ferestre și rame și praguri pentru uși; obloane, storuri și articole asemănătoare și piese ale acestora, din materiale plastice

    22.23.14.50

    Uși, ferestre și cadrele acestora, precum și pragurile ușilor, din materiale plastice

    3925.20

    p/st

    S

     

    22.23.14.70

    Obloane, storuri și articole similare, precum și elemente ale acestora, din materiale plastice

    3925.30

    kg

    S

     

    CPA 22.23.15:   Linoleum și articole de acoperit podele, tari dar nu din plastic, adică articole de acoperit podele rezistente cum ar fi vinilul, linoleumul etc.

    22.23.15.00

    Linoleum, îmbrăcăminte de podele constituite dintr-un suport textil și un strat de acoperire obținut prin depunere directăsau indirectă (excl. foile și plăcile din combinații de linoleum)

    5904

    m2

    S

     

    CPA 22.23.19: Articole din materiale plastice pentru construcții n.c.a.

    22.23.19.50

    Accesorii și garnituri din materiale plastice, destinate pentru instalări permanente, pentru construcții

    3925.90.10

    kg

    S

     

    22.23.19.90

    Articole pentru echiparea construcțiilor pentru fabricarea parchetului, pentru pereți, pereți despărțitori, tavane, acoperișuri, etc., jgheaburi și accesorii, stâlpi pentru balustrade, garduri, și alte articole similare, etajere pentru magazine, fabrici, depozite, magazii, etc., motive decorative arhitecturale, de exemplu caneluri, bolte și frize, din materiale plastice, n.c.a.

    3925.90.80

    kg

    S

     

    CPA 22.23.20: Construcții prefabricate din materiale plastice

    22.23.20.00 z

    Construcții prefabricate din materiale plastice

    9406.00.80a

    S

     

    NACE 22.29: Fabricarea altor produse din material plastic

    CPA 22.29.10: Articole de îmbrăcăminte și accesorii vestimentare (inclusiv mănuși), din materiale plastice

    22.29.10.00

    Articole de vestimentație și accesorii pentru îmbrăcăminte, din materiale plastice (inclusiv mănuși, haine de ploaie, șorțuri, curele și bavete pentru sugari) (excl. articolele pentru acoperit capul)

    3926.20

    kg

    S

     

    CPA 22.29.21: Plăci, foi, pelicule, folii, benzi și alte forme plate autoadezive, din materiale plastice, în rulouri de o lățime ≤ 20 cm

    22.29.21.30

    Benzi autoadezive din material plastic, cu strat de acoperire din cauciuc natural sau sintetic nevulcanizat, cu lățimea ≤ 20 cm, sub formă de rulouri

    3919.10.1

    kg

    S

     

    22.29.21.50

    Plăci, folii, benzi, panglici, pelicule și alte forme plate autoadezive, în rulouri cu o lățime de maximum 20 cm, din produse de polimerizare, de reorganizare sau de condensare, modificate sau nu chimic (altele decât benzile din plastic acoperite cu cauciuc natural sau sintetic, nevulcanizat)

    3919.10.3

    kg

    S

     

    22.29.21.70

    Plăci, folii, benzi, panglici, pelicule și alte forme plate autoadezive, în rulouri cu o lățime de maximum 20 cm, din produse de polimerizare de adiție (altele decât benzile din plastic acoperite cu cauciuc natural sau sintetic, nevulcanizat)

    3919.10.6

    kg

    S

     

    22.29.21.90

    Benzi din alte materiale plastice, sub formă de rulouri, lățimea ≤ 20 cm

    3919.10.90

    kg

    S

     

    CPA 22.29.22: Alte plăci, foi, pelicule, folii, benzi și alte forme plate autoadezive, din materiale plastice

    22.29.22.30

    Plăci, foi, filme, folii, benzi, alte forme plane autoadezive, din materiale plastice, cu suprafața transformată după prelucrare sau tăiate la dimensiuni, cu lățimea ≤ 20 cm, excl. sub formă de rulouri, de formă dreptunghiulară/pătrată

    3919.90.10

    kg

    S

     

    22.29.22.50

    Plăci, folii, benzi, panglici, pelicule și alte forme plate autoadezive, din produse de polimerizare, de reorganizare sau de condensare, modificate sau nu chimic, chiar în rulouri cu o lățime de minimum 20 cm, neprelucrate sau prelucrate doar la suprafață sau tăiate doar sub formă dreptunghiulară și pătrată, forme (altele decât învelitoarele pentru podele, pereți și tavane din HS 39.18)

    3919.90.3

    kg

    S

     

    22.29.22.70

    Plăci, folii, benzi, panglici, pelicule și alte forme plate autoadezive, din produse de polimerizare, de reorganizare sau de condensare, modificate sau nu chimic, chiar în rulouri cu o lățime de minimum 20 cm, neprelucrate sau prelucrate doar la suprafață sau tăiate doar sub formă dreptunghiulară și pătrată, forme (altele decât învelitoarele pentru podele, pereți și tavane din HS 39.18)

    3919.90.6

    kg

    S

     

    22.29.22.90

    Alte plăci, folii, benzi, panglici, pelicule și alte forme plate autoadezive, din materiale plastice, chiar în rulouri cu o lățime de minimum 20 cm, neprelucrate sau prelucrate ușor la suprafață sau tăiate ușor sub formă dreptunghiulară și pătrată (altele decât învelitoarele pentru podele, pereți și tavane din HS 39.18)

    3919.90.90

    kg

    S

     

    CPA 22.29.23: Articole pentru masă și bucătărie, alte articole gospodărești și de toaletă, din materiale plastice

    22.29.23.20

    Veselă și articole de bucătărie din materiale plastice

    3924.10

    kg

    S

     

    22.29.23.50

    Obiecte de uz casnic și articole de toaletă, din celuloză regenerată

    3924.90.1

    kg

    S

     

    22.29.23.90

    Alte articole de menaj și de toaletă din materiale plastice n.c.a.

    3924.90.90

    kg

    S

     

    CPA 22.29.24:   Piese de schimb n.c.a. pentru lămpi și articole de iluminat, firme luminoase și alte articole asemănătoare, din materiale plastice

    22.29.24.00

    Elemente din materiale plastice pentru articole de iluminat, accesorii pentru articole de iluminat și firme luminoase

    9405.92

    S

     

    CPA 22.29.25: Articole de birou sau de uz școlar din materiale plastice

    22.29.25.00

    Articole de birou sau școlare din materiale plastice (inclusiv „presse-papiers”, cuțite pentru tăiat hârtia, sugative de birou, suporturi pentru creioane și semne de carte)

    3926.10

    kg

    S

     

    CPA 22.29.26:   Accesorii pentru mobilier, canapele sau alte produse asemănătoare, din materiale plastice; statuete și alte produse ornamentale, din materiale plastice

    22.29.26.10

    Garnituri din materiale plastice pentru mobilă, caroserii și altele similare

    3926.30

    kg

    S

     

    22.29.26.20

    Statuete și alte articole ornamentale din materiale plastice (excl. ramele pentru fotografii, tablouri și similare)

    3926.40

    kg

    S

     

    22.29.26.30

    Coșuri perforate și articole similare din materiale plastice, utilizate la filtrarea apei la intrarea în canalele de scurgere

    3926.90.50

    kg

    S

     

    CPA 22.29.29: Alte articole din materiale plastice

    22.29.29.10

    Piepteni, clame de păr și alte obiecte similare din cauciuc sau material plastic rigid (excl. aparatele electrotermice pentru coafarea părului)

    9615.11

    kg

    S

     

    22.29.29.20

    Tălpi exterioare și tocuri, din material plastic

    6406.20.90

    p/st @

    S

     

    22.29.29.50

    Alte articole obținute din foi

    3926.90.92

    kg

    S

     

    22.29.29.90

    Alte articole din materiale plastice sau alte materiale

    3006.91 + 3926.90.97

    S

     

    CPA 22.29.91: Servicii de fabricare a altor produse din materiale plastice

    22.29.91.10

    Organe de mașini și de aparate mecanice, din materiale plastice, excl. pentru motoarele cu piston cu ardere internă, turbinele cu gaz

    S

    S1

    22.29.91.25

    Elemente din materiale plastice pentru aparatele de la pozițiile SA 85.09 și 85.16

    S

    S1

    22.29.91.27

    Elemente din materiale plastice pentru patefoane, picupuri, casetofoane, magnetofoane, alte aparate de înregistrare/redare sonoră sau vizuală, excl. tamburul picupului

    S

    S1

    22.29.91.30

    Elemente din materiale plastice pentru aparatele de la pozițiile SA 85.25 - 85.28

    S

    S1

    22.29.91.40

    Produse din materiale plastice, elemente din materiale plastice pentru aparatele de la pozițiile SA 85.35 - 85.37 și 85.42

    S

    S1

    22.29.91.50

    Elemente din materiale plastice pentru locomotive sau material rulant, dispozitive fixe și garnituri pentru linii de cale ferată și de tramvai, echipamente de semnalizare mecanică, de siguranță sau pentru controlul traficului

    S

    S1

    22.29.91.60

    Elemente și accesorii din materiale plastice pentru toate vehiculele terestre (excl. pentru locomotive sau material rulant)

    S

    S1

    22.29.91.80

    Elemente din materiale plastice pentru avioane și nave spațiale

    S

    S1

    22.29.91.93

    Piese și elemente din material plastic pentru mașini și echipamente electrice; aparate de înregistrare /redare a sunetului, aparate de înregistrare /redare a imaginilor și sunetelor din televiziune

    S

    S1

    22.29.91.97

    Elemente din materiale plastice pentru instrumente și aparate optice, fotografice, cinematografice, de măsură, de control, de precizie, medicale sau chirurgicale

    S

    S1

    NACE 23.11: Fabricarea sticlei plate

    CPA 23.11.11: Sticlă, turnată, laminată, trasă sau suflată, în foi, dar neprelucrată altfel

    23.11.11.10

    Foi nearmate, din sticlă turnată, laminată în plăci, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrată altfel

    7003.1

    m2

    S

     

    23.11.11.30

    Sticlă turnată, laminată în plăci, foi sau profile, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrată altfel

    7003 [.20 +.30]

    kg

    S

     

    23.11.11.50

    Sticlă trasă sau suflată, în foi, chiar cu strat absorbant, reflectorizant sau nereflectorizant, dar neprelucrată altfel

    7004

    m2

    S

     

    CPA 23.11.12: Sticlă flotată și sticlășlefuită sau polizată pe una sau două fețe, în foi, dar neprelucrată altfel

    23.11.12.12

    Sticlă plană flotată și sticlă plană cu suprafața șlefuită sau polizată, fără inserție de împletitură de sârmă, cu strat antireflectorizant

    7005.10.05

    m2

    S

     

    23.11.12.14

    Sticlă plană flotată și sticlă plană cu suprafața șlefuită sau polizată, fără inserție de împletitură de sârmă, cu strat absorbant și reflectorizant, cu grosimea ≤ 3,5 mm

    7005.10.25

    m2

    S

     

    23.11.12.17

    Sticlă plană flotată și sticlă plană cu suprafața șlefuită sau polizată, fără inserție de împletitură de sârmă, cu strat absorbant și reflectorizant, fără altă pregătire, cu grosimea > 3,5 mm, excl. sticla plană pentru horticultură

    7005.10 (.30 +.80)

    m2

    S

     

    23.11.12.30

    Sticlă plană flotată și sticlă plană cu suprafața șlefuită sau polizată, colorată sau nu în masă, opacizată, sticlă dublă sau doar cu suprafața șlefuită, excl. sticla plană pentru horticultură

    7005.21

    m2

    S

     

    23.11.12.90

    Alte tipuri de sticlă plană sau flotată/șlefuită/polizată, n.c.a.

    7005 [.29 +.30]

    m2

    S

     

    NACE 23.12: Prelucrarea și fasonarea sticlei plate

    CPA 23.12.11: Sticlă în foi, îndoită, cu marginile prelucrate, gravată, găurită, emailată sau altfel prelucrată, dar neînrămată sau montată

    23.12.11.50

    Sticlă optică de la pozițiile SA 70.03, 70.04 sau 70.05, curbată, bizotată, gravată etc.

    7006.00.10

    kg

    S

     

    23.12.11.90

    Alte tipuri de sticlă de la pozițiile SA 70.03, 70.04 sau 70.05, curbată, bizotată, gravată etc.

    7006.00.90

    kg

    S

     

    CPA 23.12.12: Geamuri de securitate

    23.12.12.10

    Sticlă securit călită, de dimensiuni și forme care permit utilizarea lor pentru autovehicule, vehicule aeriene, nave sau alte vehicule

    7007.11

    m2 @

    S

     

    23.12.12.30

    Sticlă incasabilă călită, n.c.a.

    7007.19

    m2

    S

     

    23.12.12.50

    Sticlă formată din foi lipite, de dimensiuni și forme care permit utilizarea lor pentru autovehicule, vehicule aeriene, nave sau alte vehicule

    7007.21

    kg

    S

     

    23.12.12.70

    Sticlă incasabilă stratificată, n.c.a.

    7007.29

    m2

    S

     

    CPA 23.12.13: Oglinzi din sticlă; sticlă izolantă cu straturi multiple

    23.12.13.30

    Geamuri „termopan”

    7008

    m2

    S

     

    23.12.13.50

    Oglinzi retrovizoare din sticlă pentru vehicule

    7009.10

    p/st

    S

     

    23.12.13.90

    Alte tipuri de oglinzi din sticlă, cu sau fără rame

    7009.9

    kg

    S

     

    NACE 23.13: Fabricarea articolelor din sticlă

    CPA 23.13.11:   Sticle, borcane, flacoane și alte containere, din sticlă, cu excepția fiolelor; dopuri, capace și alte dispozitive de etanșare din sticlă

    23.13.11.10

    Borcane de conservare, dopuri, capace și alte dispozitive de închidere din sticlă (inclusiv dopurile și dispozitivele de închidere din alte materiale, prezentate cu recipientele pentru care sunt destinate)

    7010 [.20 +.90.10]

    kg

    S

     

    23.13.11.20

    Recipiente obținute din sticlă tubulară (excl. borcanele de conservare)

    7010.90.21

    p/st

    S

     

    23.13.11.30

    Recipiente de sticlă cu o capacitate nominală ≥ 2,5 litri (excl. borcanele de conservare)

    7010.90.31

    p/st

    S

     

    23.13.11.40

    Sticle din sticlă incoloră, cu o capacitate nominală < 2,5 litri, pentru băuturi și produse alimentare (excl. sticlele acoperite cu piele sau piele reconstituită; biberoanele)

    7010.90.4

    p/st

    S

     

    23.13.11.50

    Sticle din sticlă colorată, cu o capacitate nominală < 2,5 litri, pentru băuturi și produse alimentare (excl. sticlele acoperite cu piele sau piele reconstituită; biberoanele)

    7010.90.5

    p/st

    S

     

    23.13.11.60

    Recipiente din sticlă pentru băuturi și produse alimentare, cu o capacitate nominală < 2,5 litri (excl. sticlele, flacoanele acoperite cu piele sau piele reconstituită, sticlăria casnică, flacoanele și vasele de vacuum)

    7010.90.6

    p/st

    S

     

    23.13.11.70

    Recipiente din sticlă pentru produsele farmaceutice, cu o capacitate nominală < 2,5 litri

    7010.90.7

    p/st

    S

     

    23.13.11.80

    Recipiente din sticlă cu o capacitate nominală < 2,5 litri, pentru transportul și ambalarea mărfurilor (excl. pentru băuturi și produse alimentare, produse farmaceutice, recipientele obținute din tub de sticlă)

    7010.90.9

    p/st

    S

     

    CPA 23.13.12: Pahare pentru băut, altele decât cele din ceramică

    23.13.12.20

    Pahare de băut (incl. pahare de băut, cu picior), altele decât cele din vitroceramică, din cristal cu plumb, prelucrate manual

    7013 [.22.10 +.33.1]

    p/st

    S

     

    23.13.12.40

    Pahare de băut (incl. pahare de băut, cu picior), altele decât cele din vitroceramică, din cristal cu plumb, prelucrate mecanic

    7013 [.22.90 +.33.9]

    p/st

    S

     

    23.13.12.60

    Pahare de băut (excl. pahare de băut, cu picior și produse din vitroceramică sau din cristal cu plumb), din sticlă călită

    7013.37.10

    p/st

    S

     

    23.13.12.90

    Alte pahare de băut

    7013 [.28 +.37(.5 +.9)]

    p/st

    S

     

    CPA 23.13.13:   Articole din sticlă de tipul celor utilizate la masă sau bucătărie, pentru toaletă, la birou, decorațiuni interioare sau altele asemănătoare

    23.13.13.10

    Sticlărie de masă sau de bucătărie din cristal cu plumb, asamblată manual (excl. din sticlă-ceramică, din sticlă călită, paharele de băut)

    7013 [.41.10 +.91.10]

    p/st

    S

     

    23.13.13.30

    Sticlărie de masă sau de bucătărie din cristal cu plumb, asamblată mecanic (excl. paharele de băut din sticlă-ceramică, din sticlă călită)

    7013 [.41.90 +.91.90]

    p/st

    S

     

    23.13.13.50

    Sticlărie de masă sau de bucătărie cu un coeficient de dilatare ≤ 5 × 10-6/K, în intervalul de temperaturi 0 °C – 300 °C, excl. paharele de băut din sticlă-ceramica, cristal cu plumb/sticlă călită

    7013.42

    p/st

    S

     

    23.13.13.60

    Sticlărie din sticlă-ceramică pentru masă, bucătărie, toaletă, birou, decorațiuni interioare sau scopuri similare

    7013.10

    p/st

    S

     

    23.13.13.90

    Sticlărie de masă/bucătărie (excl. cea de băut), din sticlăcălită

    7013 [.49 +.99]

    p/st

    S

     

    CPA 23.13.14: Flacoane din sticlă pentru recipiente vidate sau pentru alte recipiente vidate

    23.13.14.00

    Elemente interioare din sticlă pentru flacoanele de vacuum sau alte vase de vacuum (inclusiv nefinisate și finisate)

    7020.00 (.07 +.08)

    p/st @

    S

     

    NACE 23.14: Fabricarea fibrelor din sticlă

    CPA 23.14.11: Așchii, semitort, fire și fibre tăiate, din fibră de sticlă

    23.14.11.10

    Fire din fibre de sticlă, tăiate la lungimi de cel puțin 3 mm, dar ≤ 50 mm (toroane tocate)

    7019.11

    kg

    S

     

    23.14.11.30

    Filamente din fibre de sticlă (inclusiv semitort)

    7019.12

    kg

    S

     

    23.14.11.50

    Benzi de cardă, tort și toroane tocate de filamente din fibre de sticlă (excl. firele din fibre de sticlă tăiate la lungimi de cel puțin 3 mm, dar ≤ 50 mm)

    7019.19.10

    kg

    S

     

    23.14.11.70

    Articole din fibre de sticlă discontinue

    7019.19.90

    kg

    S

     

    CPA 23.14.12: „Voal”, rețele, covorașe, saltele, plăci și alte articole din fibre de sticlă, cu excepția țesăturilor

    23.14.12.10

    Covorașe din fibre de sticlă (inclusiv lâna de sticlă)

    7019.31

    kg

    S

     

    23.14.12.30

    Voaluri din fibre de sticlă (inclusiv lâna de sticlă)

    7019.32

    kg

    S

     

    23.14.12.50

    Văluri nețesute, pâsle, saltele și plăci din fibre de sticlă

    7019.39

    kg

    S

     

    23.14.12.93

    Alte articole din fibre de sticlă, din alte fibre decât cele textile, în vrac, în smocuri sau sub alte forme

    7019.90 (.10 +.99)

    kg

    S

     

    23.14.12.95

    Alte articole din fibre de sticlă, căptușeli, învelișuri pentru izolarea tuburilor sau țevilor

    7019.90.30

    kg

    S

     

    23.14.12.99

    Articole din fibre de sticlă textile

    7019.90.91

    kg

    S

     

    NACE 23.19: Fabricarea de sticlărie tehnică

    CPA 23.19.11: Sticlă în masă, în sfere (cu excepția microsferelor), în bastoane sau tuburi, neprelucrată

    23.19.11.10

    Sticlă în masă (alta decât sticla sub formă de pulbere, granule sau paiete)

    7001.00.9

    kg

    S

     

    23.19.11.30

    Sticlă neprelucrată, sub formă de bile sau baghete (excl. bilele de sticlă ca jucării, bilele de sticlă care au fost șlefuite după fasonare, utilizate ca dopuri pentru sticle, microsferele de sticlă cu diametrul ≤ 1mm)

    7002 [.10 +.20]

    kg

    S

     

    23.19.11.50

    Tuburi din sticlă neprelucrată (inclusiv tuburi în care s-a adăugat un material fluorescent în masă) (excl. tuburile acoperite în interior cu material fluorescent)

    7002.3

    kg

    S

     

    CPA 23.19.12:   Blocuri pentru pavaje, cărămizi, țigle și alte articole din sticlă presată sau turnată; sticlă asamblată în vitralii și altele asemănătoare; sticlă numită „multicelulară” sau „spumoasă” în blocuri, plăci sau în forme similare

    23.19.12.00

    Dale … din sticlă, pentru construcții, n.c.a.

    7016.90

    kg

    S

     

    CPA 23.19.21:   Învelișuri din sticlă, deschise, și părți ale acestora, pentru lămpi electrice, pentru tuburi cu raze catodice și alte articole asemănătoare

    23.19.21.00

    Abajururi pentru corpuri de iluminat electrice, tuburi catodice sau similare

    7011

    kg

    S

     

    CPA 23.19.22:   Sticlă pentru ceasuri de masă sau perete, pentru ceasuri de mână sau pentru ochelari, neprelucrată optic; sfere goale și segmente ale acestora, pentru prelucrarea acestor tipuri de sticlă

    23.19.22.00

    Sticlă pentru ceasuri mari și de mână, sticle pentru ochelari, neprelucrate optic

    7015

    kg

    S

     

    CPA 23.19.23: Sticlărie de laborator, de igienă sau de farmacie; fiole din sticlă

    23.19.23.30

    Sticlărie de laborator, igienică sau farmaceutică, gradată sau nu

    7017

    kg

    S

     

    23.19.23.50

    Fiole de sticlă utilizate la transportul sau ambalarea produselor

    7010.10

    p/st

    S

     

    CPA 23.19.24: Piese din sticlă pentru lustre și pentru ornamente de iluminat, anunțuri luminoase, firme luminoase și altele asemănătoare

    23.19.24.00

    Elemente din sticlă pentru corpuri de iluminat și accesorii de iluminat etc.

    9405.91

    S

     

    CPA 23.19.25: Izolatori electrici din sticlă

    23.19.25.00

    Izolatori electrici din sticlă [excl. piesele izolatoare (altele decât izolatorii) pentru mașini, aparate sau instalații electrice]

    8546.10

    kg

    S

     

    CPA 23.19.26: Articole din sticlă n.c.a.

    23.19.26.40

    Articole din sticlă pentru semnalizare și elemente de opticădin sticlă, neprelucrate optic; cuburi, blocuri și alte articole din sticlă, pentru mozaicuri sau decorațiuni similare, altele decât plăcile prelucrate complet și alte motive decorative din cuburi pentru mozaicuri

    7014 + 7016.10

    kg

    S

     

    23.19.26.70

    Articole mărunte din sticlă (inclusiv mărgele, imitații de perle sau de pietre, …)

    7018

    kg

    S

     

    23.19.26.90

    Alte articole din sticlă, n.s.a.

    7020.00 (.05 +.10 +.30 +.80)

    S

     

    NACE 23.20: Fabricarea de produse refractare

    CPA 23.20.11: Cărămizi, blocuri, țigle și alte produse ceramice din amestecuri de pulberi fosile cu conținut de silice sau din pământ

    23.20.11.00

    Produse ceramice din pulberi sau pământuri fosile silicioase, inclusiv cărămizi, blocuri, dale, panouri, plăci, cărămizi cu goluri, carcase de cilindri și țevi, excl. plăcile de filtrare conținând kiselgur și cuarț

    6901

    kg

    S

     

    CPA 23.20.12:   Cărămizi, blocuri, țigle și alte produse asemănătoare din ceramică refractară pentru construcții, altele decât cele din amestecuri de pulberi fosile cu conținut de silice sau din pământ

    23.20.12.10

    Produse ceramice refractare pentru construcții, conținând > 59 % MgO, CaO sau Cr2O3, inclusiv cărămizi, blocuri și plăci, excl. produsele care conțin pulberi sau pământuri fosile silicioase, conducte și țevi

    6902.10

    kg

    S

     

    23.20.12.33

    Cărămizi, blocuri … refractare, care conțin > 50 % în greutate Al2O3 și/sau SiO2 și ≥ 93 % în greutate silice (SiO2)

    6902.20.10

    kg

    S

     

    23.20.12.35

    Cărămizi, blocuri și plăci refractare și produse ceramice refractare similare pentru construcții care conțin > 7 %, dar < 45 % din greutate alumină, dar > 50 % din greutate combinată cu silice

    6902.20.91

    kg

    S

     

    23.20.12.37

    Cărămizi, blocuri și plăci refractare, care conțin > 50 % din greutate Al2O3 și/sau SiO2; altele

    6902.20.99

    kg

    S

     

    23.20.12.90

    Cărămizi, blocuri și plăci refractare, n.c.a.

    6902.90

    kg

    S

     

    CPA 23.20.13: Cimenturi refractare, mortaruri, betoane și compoziții similare n.c.a.

    23.20.13.00

    Cimenturi, mortare, betoane și compoziții refractare similare (inclusiv materiale plastice, amestecuri de bătătorit, amestecuri de perforare refractare) (excl. pastele carbonice)

    3816

    kg

    S

     

    CPA 23.20.14: Produse refractare nearse și alte bunuri din ceramică refractară

    23.20.14.10

    Articole care conțin magnezit, dolomit sau cromit (inclusiv cărămizi și alte forme, pietre de probat titlul metalelor prețioase, blocuri și dale de pavat) (excl. produsele refractare)

    6815.91

    kg

    S

     

    23.20.14.30

    Produse ceramice refractare, n.c.a., care conțin > 25 % în greutate grafit sau alte forme de carbon

    6903 [.10 +.90.10]

    kg

    S

     

    23.20.14.55

    Produse ceramice refractare, n.s.a., care conțin alumină sau silice sau amestec al acestora > 50 %; alumină < 45 %

    6903.20.10

    kg

    S

     

    23.20.14.59

    Produse ceramice refractare, n.s.a., care conțin alumină sau silice sau amestec al acestora > 50 %; alumină ≥ 45 %

    6903.20.90

    kg

    S

     

    23.20.14.90

    Produse ceramice refractare, n.c.a.

    6903.90.90

    kg

    S

     

    NACE 23.31: Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică

    CPA 23.31.10: Plăci și dale ceramice

    23.31.10.10

    Dale, cuburi și articole ceramice de mozaic nesmălțuite, cu o arie superficială < 49 cm2

    6907.10

    m2

    S

     

    23.31.10.20

    Dale, cuburi și articole ceramice de mozaic smălțuite, cu o arie superficială < 49 cm2

    6908.10

    m2

    S

     

    23.31.10.30

    Dale ceramice duble nesmălțuite, de tipul „Spaltplatten”

    6907.90.10

    m2

    S

     

    23.31.10.53

    Dale și lespezi de caldarâm din gresie, nesmălțuite; cămin din plăci de teracotă (excl. teracote duble de tipul „Spaltplatten”

    6907.90.91

    m2

    S

     

    23.31.10.57

    Faianță sau ceramică fină și plăci și dale din ceramică pentru pavaj sau pentru acoperit, nelăcuite sau smălțuite (altele decât făina silicioasă fosilă sau pământuri silicioase similare, produse din ceramică refractare, articole din gresie, plăci duble de tipul „spaltplatten”, dale făcute în suporți, articole decorative și dale produse special pentru sobe)

    6907.90 (.93 +.99)

    m2

    S

     

    23.31.10.71

    Teracote duble de tipul „Spaltplatten”)

    6908.90 (.11 +.31)

    m2

    S

     

    23.31.10.73

    Dale și lespezi de caldarâm din gresie, smălțuite; cămin din plăci de teracotă cu suprafața > 90 cm2

    6908.90.91

    m2

    S

     

    23.31.10.75

    Dale și lespezi de caldarâm din faianță sau ceramică fină, smălțuite; cămin din plăci de teracotă cu suprafața > 90 cm2

    6908.90.93

    m2

    S

     

    23.31.10.79

    Dale și lespezi de caldarâm ceramice smălțuite; cămin din plăci de teracotă, excl. teracote duble de tipul „Spaltplatten”, dale, lespezi de caldarâm din gresie, faianță sau ceramică fină cu suprafața nu > 90 cm2

    6908.90 (.21 +.29 +.51 +.99)

    m2

    S

     

    NACE 23.32: Fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții, din argilă arsă

    CPA 23.32.11:   Cărămizi pentru construcții din ceramică nerefractară, blocuri pentru pardoseli, dale de sprijin sau de umplutură și altele asemănătoare

    23.32.11.10

    Cărămizi din argilă, nerefractare, pentru construcții (excl. din pulberi sau pământuri fosile silicioase)

    6904.10

    m3 @

    S

     

    23.32.11.30

    Blocuri de pardoseli din argilă, nerefractare, dale suport sau de umplere și similare (excl. din pulberi sau pământuri fosile silicioase)

    6904.90

    kg

    S

     

    CPA 23.32.12:   Olane pentru acoperișuri, coșuri de fum, plăci apărătoare pentru coșuri de fum, pentru căptușirea coșurilor de fum, ornamente arhitecturale și alte obiecte din ceramică pentru construcții

    23.32.12.50

    Țigle din argilă, nerefractare

    6905.10

    p/st

    S

     

    23.32.12.70

    Materiale de construcții din argilă, nerefractare (inclusiv cutiile coșurilor, capace de coș, căptușeli de coș și blocurile de tiraj ale coșurilor, ornamentele arhitecturale, grătarele de ventilație, șipcă de argilă; excl. țevile, jgheaburile și articole similare)

    6905.90

    kg

    S

     

    CPA 23.32.13: Țevi, conducte, jgheaburi și armături pentru țevi din ceramică

    23.32.13.00

    Țevi, conducte, jgheaburi și armături de conducte: țevi și jgheaburi de drenare cu armături

    6906

    kg

    S

     

    NACE 23.41: Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental

    CPA 23.41.11: Veselă, articole de bucătărie, alte articole gospodărești și pentru toaletă, din porțelan

    23.41.11.30

    Articole de masă și de bucătărie din porțelan (excl. aparatele electrotermice, râșnițele de cafea sau condimente cu organele de lucru metalice)

    6911.10

    kg

    S

     

    23.41.11.50

    Articole de menaj și de toaletă, n.c.a., din porțelan

    6911.90

    kg

    S

     

    CPA 23.41.12: Veselă, articole pentru bucătărie, alte articole gospodărești și pentru toaletă, altele decât cele din porțelan

    23.41.12.10

    Articole de masă și alte articole de menaj, din ceramică: ceramică comună

    6912.00.10

    kg

    S

     

    23.41.12.30

    Articole de masă și alte articole de menaj, din ceramică: gresie

    6912.00.30

    kg

    S

     

    23.41.12.50

    Articole de masă și alte articole de menaj, din ceramică: vase de lut și ceramică fină

    6912.00.50

    kg

    S

     

    23.41.12.90

    Articole de masă din ceramică și alte articole de menaj: altele

    6912.00.90

    kg

    S

     

    CPA 23.41.13: Statuete și alte articole ornamentale din ceramică

    23.41.13.30

    Statuete și alte articole ornamentale din porțelan

    6913.10

    S

     

    23.41.13.50

    Statuete și alte articole ornamentale din ceramică

    6913.90

    S

     

    NACE 23.42: Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică

    CPA 23.42.10: Articole fixe din ceramică pentru uz sanitar

    23.42.10.30

    Chiuvete de bucătărie … și alte obiecte sanitare, din porțelan

    6910.10

    p/st @

    S

     

    23.42.10.50

    Chiuvete de bucătăire, lavoare, căzi … și alte obiecte sanitare din ceramică, n.c.a.

    6910.90

    p/st @

    S

     

    NACE 23.43: Fabricarea izolatorilor și pieselor izolante din ceramică

    CPA 23.43.10: Izolatori electrici din ceramică; armături izolatoare din ceramică pentru mașini și echipamente electrice

    23.43.10.33

    Izolatori electrici din ceramică (excl. cu elemente metalice)

    8546.20.10

    kg

    S

     

    23.43.10.35

    Izolatori electrici din ceramică pentru liniile de transport aerian de energie electrică (inclusiv cu elemente metalice) (excl. paratrăsnete)

    8546.20.91

    kg

    S

     

    23.43.10.39

    Izolatori electrici din ceramică (inclusiv cu elemente metalice) (excl. pentru liniile de transport aerian de energie electrică, paratrăsnete)

    8546.20.99

    kg

    S

     

    23.43.10.53

    Piese izolante din ceramică pentru mașini, aparate sau instalații electrice, cu un conținut ≥ 80 % în greutate de oxizi metalici

    8547.10.10

    kg

    S

     

    23.43.10.55

    Piese izolante din ceramică pentru mașini, aparate sau instalații electrice (excl. piesele cu un conținut ≥ 80 % în greutate de oxizi metalici)

    8547.10.90

    kg

    S

     

    NACE 23.44: Fabricarea altor produse tehnice din ceramică

    CPA 23.44.11: Articole ceramice de laborator, de uz chimic sau tehnic, din porțelan

    23.44.11.00

    Articole ceramice de uz de laborator, chimic, tehnic, din porțelan

    6909.11

    kg

    S

     

    CPA 23.44.12: Articole ceramice de laborator, de uz chimic sau tehnic, altele decât cele din porțelan

    23.44.12.10

    Articole ceramice de uz de laborator, chimic, tehnic, din alt material decât porțelanul

    6909 [.12 +.19]

    kg

    S

     

    23.44.12.30

    Magneți permanenți și articole destinate să devină magneți permanenți (excl. cele din metal)

    8505.19

    kg

    S

     

    NACE 23.49: Fabricarea altor produse ceramice n.c.a.

    CPA 23.49.11: Articole din ceramică pentru agricultură și pentru transportul sau ambalarea mărfurilor

    23.49.11.00

    Articole ceramice pentru gospodăria rurală, jgheaburi, căzi, oale, ulcioare din ceramică …, n.c.a.

    6909.90

    kg

    S

     

    CPA 23.49.12: Alte articole din ceramică nefolosite în construcții n.c.a.

    23.49.12.30

    Alte articole ceramice din porțelan, inclusiv batiuri din cărămizi de șamotă nerefractare, elemente de sobe/șeminee, ghivece de flori, mânere și butoane, firme pentru magazine, vase umidificatoare pentru radiatoare

    6914.10

    kg

    S

     

    23.49.12.55

    Alte articole ceramice (ceramică comună), inclusiv aparate de încălzit, batiuri din cărămizi de șamotă nerefractare, elemente de sobe/șeminee, ghivece de flori, mânere și butoane, firme, vase umidificatoare pentru radiatoare

    6914.90.10

    kg

    S

     

    23.49.12.59

    Articole ceramice, n.c.a., altele decât cele din porțelan și ceramică comună

    6914.90.90

    kg

    S

     

    NACE 23.51: Fabricarea cimentului

    CPA 23.51.11: Ciment nepulverizat, denumit „clinker”

    23.51.11.00

    Clincher de ciment

    2523.10

    kg

    T

     

    CPA 23.51.12: Ciment Portland, ciment aluminos, ciment de zgură și alte cimenturi hidraulice asemănătoare

    23.51.12.10

    Cimenturi Portland

    2523.2

    kg

    S

     

    23.51.12.90

    Alte cimenturi hidraulice

    2523 [.30 +.90]

    kg

    S

     

    NACE 23.52: Fabricarea varului și ipsosului

    CPA 23.52.10: Var nestins, var stins și var hidraulic

    23.52.10.33

    Var nestins

    2522.10

    kg

    S

     

    23.52.10.35

    Var stins

    2522.20

    kg

    S

     

    23.52.10.50

    Var hidraulic

    2522.30

    kg

    S

     

    CPA 23.52.20: Ipsos

    23.52.20.00

    Tipuri de ipsos constituite din ipsos calcinat sau sulfat de calciu (inclusiv pentru utilizare la construcții, pentru utilizare la apretarea țesăturilor sau tratarea suprafeței hârtiei, pentru utilizare în stomatologie)

    2520.20

    kg

    S

     

    CPA 23.52.30: Dolomită calcinată sau aglomerată

    23.52.30.30

    Dolomită calcinată și sinterizată, brută, degroșată sau simplu debitată în blocuri sau plăci dreptunghiulare sau pătrate

    2518.20

    kg

    T

     

    23.52.30.50

    Dolomită aglomerată (inclusiv dolomită gudronată)

    2518.30

    kg

    T

     

    NACE 23.61: Fabricarea produselor din beton pentru construcții

    CPA 23.61.11: Țigle, plăci pentru pavaj, cărămizi și articole asemănătoare, din ciment, beton sau piatră artificială

    23.61.11.30

    Blocuri și cărămizi pentru construcții, din ciment, beton sau piatră artificială

    6810.11

    kg

    S

     

    23.61.11.50

    Lespezi, dale de piatră și articole similare din ciment, beton sau piatră artificială (excl. blocurile și cărămizile pentru construcții)

    6810.19

    kg

    S

     

    CPA 23.61.12: Componente structurale prefabricate pentru construcții sau pentru inginerie civilă din ciment, beton sau piatră artificială

    23.61.12.00

    Componente structurale prefabricate pentru construcții, …, din ciment …

    6810.91

    kg

    S

     

    CPA 23.61.20: Construcții prefabricate din beton

    23.61.20.00 z

    Construcții prefabricate din ciment

    9406.00.80b

    S

     

    NACE 23.62: Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții

    CPA 23.62.10: Produse din ipsos pentru construcții

    23.62.10.50

    Cofraje, foi, panouri, dale, articole similare din ipsos/compoziții pe bază de ipsos, acoperite pe față/armate doar cu hârtie/carton, excl. articolele aglomerate cu ipsos, ornamentate

    6809.11

    m2

    S

     

    23.62.10.90

    Cofraje, foi, panouri, dale, articole similare din ipsos/compoziții pe bază de ipsos, neacoperite pe față/nearmate doar cu hârtie/carton, excl. articolele aglomerate cu ipsos, ornamentate

    6809.19

    m2

    S

     

    NACE 23.63: Fabricarea betonului

    CPA 23.63.10: Beton gata de utilizare

    23.63.10.00

    Beton gata amestecat

    3824.50.10

    kg

    S

     

    NACE 23.64: Fabricarea mortarului

    CPA 23.64.10: Mortaruri

    23.64.10.00

    Mortare fabricate

    3824.50.90

    kg

    S

     

    NACE 23.65: Fabricarea produselor din azbociment

    CPA 23.65.11: Plăci, blocuri și articole asemănătoare din fibră vegetală, paie sau deșeuri de lemn, aglomerate cu lianți minerali

    23.65.11.00

    Panouri, cofraje, dale, blocuri și articole similare din fibre vegetale, paie sau răzături, așchii, particule, rumeguș sau alte deșeuri de lemn, aglomerate cu ciment, ipsos sau alți lianți minerali

    6808

    m2 @

    S

     

    CPA 23.65.12: Articole din azbociment, celulozociment și altele asemănătoare

    23.65.12.20

    Articole din azbociment, celulozociment sau din amestecuri similare de fibre (azbest, celuloză sau alte fibre vegetale, polimer sintetic, sticlă sau fibre metalice, etc.) și ciment sau alți lianți hidraulici care conțin azbest

    6811.40

    kg

    S

     

    23.65.12.40

    Planșe, panouri, dale și articole similare, din celulozociment sau din amestecuri similare de fibre (celuloză sau alte fibre vegetale, polimer sintetic, sticlă sau fibre metalice, etc.) și ciment sau alți lianți hidraulici care nu conțin azbest

    6811 [.81 +.82]

    m2 @

    S

     

    23.65.12.60

    Tuburi, țevi și fitinguri de tuburi și țevi, din celulozociment sau din amestecuri similare de fibre (celuloză sau alte fibre vegetale, polimer sintetic, sticlă sau fibre metalice, etc.) și ciment sau alți lianți hidraulici care nu conțin azbest

    6811.83

    kg

    S

     

    23.65.12.80

    Articole din celulozociment sau din amestecuri similare de fibre (azbest, celuloză sau alte fibre vegetale, polimer sintetic, sticlă sau fibre metalice, etc.) și ciment sau alți lianți hidraulici care nu conțin azbest (excl. planșe, panouri, dale și articole similare, precum și tuburi, țevi și fitinguri de tuburi și țevi)

    6811.89

    kg

    S

     

    NACE 23.69: Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos

    CPA 23.69.11: Alte articole din ipsos sau compu și pe bază de ipsos n.c.a.

    23.69.11.00

    Articole din ipsos sau din compoziții pe bază de ipsos, n.c.a.

    6809.90

    kg

    S

     

    CPA 23.69.19: Articole din ciment, beton sau piatră artificială n.c.a.

    23.69.19.30 z

    Tuburi din ciment, beton sau piatră artificială

    6810.99a

    kg

    S

     

    23.69.19.80 z

    Articole din ciment, beton sau piatră artificială pentru alte scopuri decât construcțiile (inclusiv vaze, ghivece pentru flori, ornamente arhitecturale sau de grădină, statui și articole ornamentale)

    6810.99b

    kg

    S

     

    NACE 23.70: Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei

    CPA 23.70.11:   Marmură, travertin, alabastru, prelucrată, și articole din acestea (cu excepția pavelelor, bordurilor pentru trotuar, dalelor pentru pavaj, cărămizilor, cuburilor și a altor articole similare; granule, așchii și praf de marmură, travertin, alabastru, colorate artificial

    23.70.11.00

    Piatră monumentală/de construcții transformată și articole din aceasta, din marmură, travertin și alabastru, excl. dalele, cuburile/articolele similare, cu suprafețele maxime < 7 cm2, pavelele, pietrele de bordură, dalele de piatră

    6802 [.21 +.91]

    kg

    S

     

    CPA 23.70.12:   Alte tipuri de piatră pentru ornamente și construcții, prelucrată, și articole din acestea; alte tipuri de granule și praf de piatră naturală, colorate artificial; articole din ardezie aglomerată (ardezină)

    23.70.12.10

    Pavele, pietre de borduri și dale de piatră naturală (excl. ardezia)

    6801

    kg

    S

     

    23.70.12.30

    Dale, cuburi,…granule colorate artificial, …, pentru mozaicuri

    6802.10

    kg

    S

     

    23.70.12.60

    Piatră monumentală/de construcții transformată și articole din aceasta, din granit, excl. dalele, cuburile/articolele similare, cu suprafețele maxime < 7 cm2, pavelele, pietrele de bordură, dalele de piatră

    6802 [.23 +.93]

    kg

    S

     

    23.70.12.70

    Material și articole monumentale sau de construcție, din piatră (excl. granit sau ardezie, gresie; cuburi și articole similare; a căror suprafață maximă este sub 7 cm2)

    6802 [.29 +.92 +.99]

    kg

    S

     

    23.70.12.80

    Ardezie și articole din ardezie sau din ardezie aglomerată transformate

    6803

    kg

    S

     

    NACE 23.91: Fabricarea de produse abrazive

    CPA 23.91.11:   Pietre de moară, pietre abrazive și articole similare, fără batiuri, pentru prelucrarea pietrelor, și componente ale acestora, din piatră naturală, din abrazivi naturali sau artificiali aglomerați sau din ceramică

    23.91.11.10

    Pietre de moară și pietre de polizat, fără cadru, pentru măcinat, polizat sau defibrat

    6804.10

    kg

    S

     

    23.91.11.20

    Pietre de moară, pietre de polizat, roți de polizat și alte articole similare, fără cadru, din diamant sintetic/natural aglomerat, excl. pietrele de moară și pietrele de polizat pentru măcinat, polizat, defibrat

    6804.21

    kg

    S

     

    23.91.11.30

    Pietre de moară, pietre de polizat, roți de polizat și alte articole similare, fără cadru, din rășină sintetică/naturalăarmată, cu liant, excl. pietrele de moară și pietrele de polizat pentru măcinat, polizat, defibrat

    6804.22.18

    kg

    S

     

    23.91.11.40

    Pietre de moară, pietre de polizat, roți de polizat și alte articole similare, fără cadru, din rășină sintetică/naturalănearmată, cu liant, excl. pietrele de moară și pietrele de polizat pentru măcinat, polizat, defibrat

    6804.22.12

    kg

    S

     

    23.91.11.50

    Pietre de moară, pietre de polizat, roți de polizat și alte articole similare, fără cadru, din materiale ceramice sau silicați (excl. pietrele de moară și pietrele de polizat pentru măcinat, polizat, defibrat)

    6804.22.30

    kg

    S

     

    23.91.11.90

    Pietre de moară, pietre abrazive și articole similare, fărăbatiuri; pietre de ascuțit sau de polizat manual

    6804 [.22 (.50 +.90) +.23 +.30]

    kg

    S

     

    CPA 23.91.12: Pulberi sau granule abrazive, pe suporturi textile, din hârtie sau carton

    23.91.12.30

    Pulberi sau granule abrazive naturale sau artificiale, pe suport doar din material textil țesut

    6805.10

    m2 @

    S

     

    23.91.12.50

    Pulberi sau granule abrazive naturale sau artificiale, pe suport doar din hârtie sau carton

    6805.20

    m2 @

    S

     

    23.91.12.90

    Pulberi sau granule abrazive naturale sau artificiale, pe suport (excl. cele pe suport doar din material textil țesut, pe suport doar din hârtie sau carton)

    6805.30

    m2 @

    S

     

    NACE 23.99: Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.

    CPA 23.99.11:   Azbest prelucrat în fibre; amestecuri pe bază de azbest și de carbonat de magneziu; articole din azbest sau din astfel de amestecuri; materiale de fricțiune pentru frâne, ambreiaje și altele asemănătoare, nemontate

    23.99.11.00

    Azbest prelucrat în fibre; amestecuri pe bază de azbest și carbonat de magneziu; articole din aceste amestecuri sau din azbest; materiale de fricțiune pentru frâne, pentru ambreiaje și articole similare, nemontate

    6812 + 6813

    kg

    S

     

    CPA 23.99.12: Articole din asfalt sau materiale asemănătoare

    23.99.12.53

    Cartoane asfaltate, pe bază de bitum (prezentate sub formă de rulouri)

    6807.10.10

    m2

    S

     

    23.99.12.59

    Alte produse pe bază de bitum (prezentate sub formă de rulouri)

    6807.10.90

    m2 @

    S

     

    23.99.12.90

    Produse pe bază de bitum (excl. cele prezentate sub formă de rulouri)

    6807.90

    kg

    S

     

    CPA 23.99.13:   Amestecuri bituminoase bazate pe materiale de piatră naturală sau artificială cu liant de bitum, asfalt natural sau substanțe asemănătoare

    23.99.13.10

    Amestecuri bituminoase pe bază de agregat natural și artificial și bitum sau asfalt natural ca liant

    2715

    kg

    S

     

    23.99.13.20

    Macadam pentru asfalt

    2517.30

    kg

    S

     

    CPA 23.99.14: Grafit artificial; grafit coloidal sau semicoloidal; preparate pe bază de grafit sau alte tipuri de cărbune sub formă de semifabricate

    23.99.14.00

    Grafit artificial, coloidal, semicoloidal și preparate din acestea

    3801

    kg

    S

     

    CPA 23.99.15: Corindon artificial

    23.99.15.00

    Corindon artificial (excl. amestecurile mecanice)

    2818.10

    kg

    S

     

    CPA 23.99.19: Produse minerale nemetalice n.c.a.

    23.99.19.10

    Lână de zgură, azbest și alte tipuri de vată minerală și amestecuri ale acestora, în vrac, sub formă de foi și de rulouri

    6806.10

    kg

    S

     

    23.99.19.20

    Vermiculită exfoliată, argile expandate, zgură spongioasă și materiale minerale expandate similare și amestecuri ale acestora

    6806.20

    kg

    S

     

    23.99.19.30

    Amestecuri și articole din materiale izolatoare termic/fonic, n.c.a.

    6806.90

    kg

    S

     

    23.99.19.50

    Mică prelucrată și articole din mică

    6814

    kg

    S

     

    23.99.19.70

    Articole neelectrice din grafit sau alt tip de carbon

    6815.10

    kg

    S

     

    23.99.19.80

    Articole din turbă (inclusiv foi, carcase și ghivece pentru flori) (excl. articole textile din fibre de turbă)

    6815.20

    kg

    S

     

    23.99.19.90

    Articole din piatră sau alte substanțe minerale, n.c.a.

    6815.99

    kg

    S

     

    NACE 24.10: Producția de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje

    CPA 24.10.11: Fontă brută și fontă silicioasă-oglindă (spiegel) în lingouri, blocuri și alte forme primare

    24.10.11.00

    Fonte brute și fonte-oglindă (spiegel) în lingouri, blocuri sau alte forme primare

    7201

    kg

    S

     

    CPA 24.10.12: Feroaliaje

    24.10.12.15

    Feromangan

    7202.1

    kg

    S

     

    24.10.12.30

    Ferosiliciu

    7202.2

    kg

    S

     

    24.10.12.45

    Ferosiliciumangan

    7202.30

    kg

    S

     

    24.10.12.60

    Ferocrom

    7202.4

    kg

    S

     

    24.10.12.75

    Feromolibden

    7202.70

    kg

    S

     

    24.10.12.90

    Alte feroaliaje, n.c.a.

    7202 [.50 +.60 +.80 +.9]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.13:   Produse feroase obținute prin reducerea directă a minereului de fier și a altor produse feroase spongioase, în lingouri, granule sau alte forme similare, fierul având o puritate minimă de 99,94 % în greutate în lingouri, granule sau alte forme similare

    24.10.13.00

    Produse feroase obținute prin reducerea directă a minereului de fier și alte produse feroase spongioase, în bucăți, pelete sau forme similare; fier cu o puritate minimă în greutate de 99,94 %, în bucăți, pelete sau forme similare

    7203

    kg

    S

     

    CPA 24.10.14: Granule și pudre, de fontă de turnătorie, fontă silicioasă-oglindă sau oțel

    24.10.14.10

    Granule și pulberi de fontă brută, fontă oglindă, fier sau oțel

    7205

    kg

    S

     

    24.10.14.20

    Deșeuri lingotate de fier sau de oțel [altele decât produsele a căror compoziție chimică este în conformitate cu definițiile fontei brute și a fontei-oglindă (spiegel) sau a feroaliajelor]

    7204.50

    kg

    S

     

    CPA 24.10.21: Oțeluri nealiate în lingouri și alte forme primare și produse semifinisate din oțeluri nealiate

    24.10.21.10

    Produse semifinite plane (din oțel nealiat)

    7207 [.12 +.20.3]

    kg

    S

     

    24.10.21.21 z

    Lingouri, alte forme primare și produse semifinite lungi pentru tuburi fără sudură (din oțel nealiat)

    7206.10 + 7207 [.11.1 +.19.12 +.20(.11 +.15 +.17 +.52)]a

    kg

    S

     

    24.10.21.22 z

    Alte lingouri, forme primare și produse semifinite lungi, inclusiv piesele brute (din oțel nealiat)

    7206.90 + 7207 [.11 (. 1 b +.90) +.19 (.12b +.19 +.80) +.20(11 b +.15b +.17b +.19 +.52b +.59 +.80)]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.22: Oțeluri inoxidabile în lingouri și alte forme primare și produse semifinisate din oțeluri inoxidabile

    24.10.22.10

    Produse semifinite plane (foi) (din oțel inoxidabil)

    7218.91

    kg

    S

     

    24.10.22.21 z

    Lingouri, alte forme primare și produse semifinite lungi pentru tuburi fără sudură (din oțel inoxidabil)

    7218 [.10 +.99(.11 +.20)]a

    kg

    S

     

    24.10.22.22 z

    Alte lingouri, forme primare și produse semifinite lungi, inclusiv piesele brute (din oțel inoxidabil)

    7218 [.10b +.99(11 b +.19 +.20b +.80)]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.23: Alte oțeluri aliate în lingouri și alte forme primare și produse semifinisate din alte oțeluri aliate

    24.10.23.10

    Produse semifinite plane (din oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil)

    7224.90.14

    kg

    S

     

    24.10.23.21 z

    Lingouri, alte forme primare și produse semifinite lungi pentru tuburi fără sudură (din oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil)

    7224 [.10 +.90(.0 +.3)]a

    kg

    S

     

    24.10.23.22 z

    Alte lingouri, forme primare și produse semifinite lungi (din oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil)

    7224 [.10b +.90(.0b + .18 +.3b +.90)]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.31: Produse laminate plate din oțel nealiat, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, de o lățime ≥ 600 mm

    24.10.31.10

    Produse laminate plate din fier sau oțel nealiat, cu o lățime ≥ 600 mm, laminate simplu la cald, neplacate sau neacoperite, rulate

    7208 [.10 +.2 +.3]

    kg

    S

     

    24.10.31.30

    Produse laminate plate din fier sau oțel nealiat, cu o lățime ≥ 600 mm, nerulate, laminate simplu la cald, neplacate sau neacoperite, cu motive în relief obținute direct în cursul laminării și produse cu o grosime < 4,75 mm, fără motive în relief (cu excepția celor laminate pe cele patru fețe, sau în calibru închis cu o lățime ≤ 1,250 mm și o grosime ≥ 4 mm)

    7208 [.40 +.53.90 +.54]

    kg

    S

     

    24.10.31.50

    Produse laminate plate din fier sau oțel nealiat, cu o lățime ≥ 600 mm (cu excepția „platbandelor late”, nerulate, laminate simplu la cald, neplacate sau neacoperite, fărămotive în relief; Produse laminate plate din fier sau oțel, cu o lățime ≥ 600 mm, laminate la cald și prelucrate, dar neplacate sau neacoperite

    7208 [.51 +.52 +.53.10 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.32: Produse laminate plate din oțel nealiat, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, de o lățime < 600 mm

    24.10.32.10

    Produse laminate plate din fier sau oțel nealiat, laminate simplu la cald pe cele patru fețe sau în calibru închis, neplacate sau neacoperite, cu o lățime > 150 mm dar < 600 mm și o grosime ≥ 4 mm, nerulate, fără motive în relief, cunoscute sub numele de „platbande late”

    7211.13

    kg

    S

     

    24.10.32.30

    Produse laminate plate din fier sau oțel nealiat, cu o lățime < 600 mm, laminate simplu la cald, neplacate sau neacoperite (cu excepția „platbandelor late”)

    7211 [.14 +.19]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.33: Produse laminate plate din oțel inoxidabil, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, de o lățime ≥ 600 mm

    24.10.33.10 z

    Produse plane laminate la cald, bobinate pentru finisarea laminării, cu lățimea de 600 mm sau mai mare (din oțel inoxidabil)

    7219.1a

    kg

    S

     

    24.10.33.20 z

    Alte produse plane laminate la cald, bobinate, cu lățimea de 600 mm sau mai mare (din oțel inoxidabil)

    7219.1b

    kg

    S

     

    24.10.33.30

    Table și tole obținute prin tăiere din benzi late laminate la cald cu lățimea de 600 mm sau mai mare (din oțel inoxidabil)

    7219 [.22 +.23 +.24]

    kg

    S

     

    24.10.33.40

    Table și tole obținute pe un laminor reversibil (quarto), cu lățimea de 600 mm sau mai mare, cu fațete largi (din oțel inoxidabil)

    7219.21

    kg

    S

     

    CPA 24.10.34: Produse laminate plate din oțel inoxidabil, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, de o lățime < 600 mm

    24.10.34.10 z

    Produse plane laminate la cald, bobinate pentru finisarea laminării, cu lățimea mai mică de 600 mm (din oțel inoxidabil)

    7220.1a

    kg

    S

     

    24.10.34.20 z

    Alte produse plane laminate la cald, bobinate, cu lățimea mai mică de 600 mm (din oțel inoxidabil)

    7220.1b

    kg

    S

     

    CPA 24.10.35: Produse laminate plate din alte oțeluri aliate, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, de o lățime ≥ 600 mm

    24.10.35.10

    Produse laminate plate din oțel de scule sau oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu o grosime ≥ 600 mm, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, rulate (cu excepția produselor din oțeluri rapide sau oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7225.30 (.10 +.90)

    kg

    S

     

    24.10.35.20

    Produse laminate plate din oțeluri rapide, cu o lățime ≥ 600 mm, laminate la cald sau laminate la rece

    7225 [30.30 +.40.15 +.50.20]

    kg

    S

     

    24.10.35.30

    Produse laminate plate din oțel de scule sau oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu o lățime ≥ 600 mm, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, nerulate (cu excepția produselor de acoperire organică, produse cu o grosime < 4,75 mm și produse din oțeluri rapide sau oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7225.40 (.12 +.40 +.60)

    kg

    S

     

    24.10.35.40

    Produse laminate plate din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu o lățime ≥ 600 mm, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, nerulate, cu o grosime < 4,75 mm (cu excepția produselor din oțel de scule, din oțeluri rapide sau oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7225.40.90

    kg

    S

     

    24.10.35.50

    Produse laminate plate din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu lățimea ≥ 600 mm, laminate la cald sau laminate la rece și prelucrate (cu excepția celor placate sau acoperite cu zinc și a produselor din oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7225.99

    kg

    S

     

    CPA 24.10.36:   Produse laminate plate din alte oțeluri aliate, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, de o lățime < 600 mm (cu excepția produselor din oțel siliciu produse în turnătoriile electrice, denumite „magnetice”)

    24.10.36.00

    Produse laminate plate din alte oțeluri aliate, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, cu o lățime < 600 mm (cu excepția produselor din oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7226.91

    kg

    S

     

    CPA 24.10.41: Produse laminate plate din oțeluri nealiate, prelucrate exclusiv prin laminare la rece, de o lățime ≥ 600 mm

    24.10.41.10 z

    Foi, plăci și benzi laminate la rece, fără acoperire, cu o lățime ≥ 600 mm, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7209 [.15 +16.90a +.17.90a +.18.9a +.25 +.26.90a + .27.90a + .28.90a +.90a]

    kg

    S

     

    24.10.41.30 z

    Tole și benzi pentru transformatoare, care nu au fost recoapte în final, cu lățimea de 600 mm sau mai mare

    7209 [.16.90 +.17.90 +.18.9 +.26.90 +.27.90 +.28.90 +.90]b

    kg

    S

     

    24.10.41.50

    Foi și benzi electrice, cu granulație neorientată cu o lățime ≥ 600 mm

    7209 [.16.10 +.17.10 +.18.10 +.26.10 +.27.10 +.28.10]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.42: Produse laminate plate din oțel inoxidabil, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, de o lățime ≥ 600 mm

    24.10.42.00

    Tole, table și benzi largi laminate la rece, cu lățimea de 600 mm sau mai mare (din oțel inoxidabil)

    7219 [.3 +.90]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.43: Produse laminate plate din alte oțeluri aliate, prelucrate exclusiv prin laminare la rece, de o lățime ≥ 600 mm

    24.10.43.00

    Produse laminate plate din alte oțeluri aliate, prelucrate exclusiv prin laminare la rece, cu o lățime ≥ 600 mm

    7225.50.80

    kg

    S

     

    CPA 24.10.51: Produse laminate plate din oțeluri nealiate, cu o lățime ≥ 600 mm, placate sau acoperite

    24.10.51.10

    Tablă galvanizată, alta decât tabla subțire și banda subțire, inclusiv oțelul acoperit cu crom prin metoda electrolitică (ECCS)

    7210 [.1 +.50 +.70.10 +.90.40] + 7212.10.10

    kg

    S

     

    24.10.51.20

    Produse laminate plate din fier sau oțel nealiat, cu o lățime ≥ 600 mm, placate sau acoperite electrolitic cu zinc

    7210.30

    kg

    S

     

    24.10.51.30

    Foi și benzi cu acoperire metalică prin cufundare la cald cu o lățime ≥ 600 mm

    7210 [.20 +.4 +.6 +.90.80]

    kg

    S

     

    24.10.51.40

    Tole acoperite cu substanțe organice, cu lățimea de 600 mm sau mai mare

    7210.70.80

    kg

    S

     

    24.10.51.50

    Produse laminate plate din fier sau oțeluri nealiate, cu o lățime ≥ 600 mm, placate sau acoperite

    7210.90.30

    kg

    S

     

    CPA 24.10.52: Produse laminate plate din alte oțeluri aliate, cu o lățime ≥ 600 mm, placate sau acoperite

    24.10.52.10

    Produse laminate plate din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu o lățime ≥ 600 mm, laminate la cald sau laminate la rece și placate sau acoperite electrolitic cu zinc (cu excepția produselor din oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7225.91

    kg

    S

     

    24.10.52.30

    Produse laminate plate din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu o lățime ≥ 600 mm, laminate la cald sau laminate la rece și placate sau acoperite cu zinc (cu excepția produselor placate sau acoperite electrolitic și a produselor din oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7225.92

    kg

    S

     

    CPA 24.10.53: Produse laminate plate din oțeluri denumite „magnetice”, cu o lățime ≥ 600 mm

    24.10.53.10

    Tole și benzi pentru transformatoare, cu granulația orientată, cu lățimea de 600 mm sau mai mare

    7225.11

    kg

    S

     

    24.10.53.30

    Produse laminate plate din oțeluri silicioase numite „magnetice”, cu o lățime ≥ 600 mm, cu granulație neorientată

    7225.19

    kg

    S

     

    CPA 24.10.54: Produse laminate plate din oțeluri denumite „magnetice”, cu o lățime < 600 mm

    24.10.54.10

    Benzi canelate pentru transformatoare, laminate la rece, cu granulație orientată, din oțel aliat cu siliciu, cu lățimea < 600 mm

    7226.11

    kg

    S

     

    24.10.54.30

    Produse laminate plate din oțeluri silicioase numite „magnetice”, cu o lățime < 600 mm, cu granulație neorientată

    7226.19

    kg

    S

     

    CPA 24.10.55: Produse laminate plate din oțeluri rapide, cu o lățime < 600 mm

    24.10.55.00

    Produse laminate plate din oțeluri rapide, cu o lățime < 600 mm

    7226.20

    kg

    S

     

    CPA 24.10.61: Bare și tije, laminate la cald, rulate în spire nearanjate (fil machine), din oțeluri nealiate

    24.10.61.10

    Țaglă de sârmă cu nervuri sau deformată în alt fel (din oțel nealiat)

    7213.10

    kg

    S

     

    24.10.61.20

    Țaglă de sârmă din oțel de așchiere

    7213.20

    kg

    S

     

    24.10.61.30

    Țaglă de sârmă pentru armarea betonului (armătură/bare cu nervuri laminate la rece)

    7213.91.10

    kg

    S

     

    24.10.61.40

    Țaglă de sârmă pentru pneuri cu carcasă de cord

    7213.91.20

    kg

    S

     

    24.10.61.90

    Altă țaglă de sârmă (din oțel nealiat)

    7213 [.91 (.4 +.70 +.90) +.99]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.62:   Alte bare și tije de oțel, prelucrate exclusiv prin forjare, laminare la cald, trefilare la cald sau extrudare, inclusiv barele și tijele torsionate după laminare

    24.10.62.10

    Bare laminate la cald, pentru ranforsarea oțelului

    7214 [.20 +.99.10]

    kg

    S

     

    24.10.62.30

    Bare laminate la cald în oțel de așchiere

    7214.30

    kg

    S

     

    24.10.62.50

    Bare laminate la cald (excl. barele și prăjinile tubulare pentru foraj) din oțel nealiat (altul decât oțelul de așchiere)

    7214 [.10 +.91 +.99 (.3 +.50 +.7 +.95)]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.63: Bare și tije, laminate la cald, rulate în spire nearanjate (fil machine), din oțeluri inoxidabile

    24.10.63.00

    Țaglă de sârmă laminată la cald, bobinată (din oțel inoxidabil)

    7221

    kg

    S

     

    CPA 24.10.64:   Alte bare și tije de oțel inoxidabil, prelucrate exclusiv prin forjare, laminare la cald, trefilare la cald sau extrudare, inclusiv barele și tijele torsionate după laminare

    24.10.64.10

    Bare rotunde laminate la cald (din oțel inoxidabil)

    7222.11

    kg

    S

     

    24.10.64.30

    Bare și tije din oțeluri inoxidabile, doar laminate la cald, trase la cald sau extrudate (cu excepția celor cu secțiune circulară)

    7222.19

    kg

    S

     

    24.10.64.50

    Bare forjate (din oțel inoxidabil)

    7222 30 (.51 +.91)

    kg

    S

     

    24.10.64.70

    Bare și tije din oțel inoxidabil, obținute la rece sau finisate la rece și prelucrate, sau obținute la cald și prelucrate, n.c.a. (cu excepția produselor forjate)

    7222.30.97

    kg

    T

     

    CPA 24.10.65: Bare și tije, laminate la cald, rulate în spire nearanjate (fil machine), din alte oțeluri aliate

    24.10.65.10

    Bare și tije din oțeluri rapide, laminate la cald, rulate în spire nearanjate (fil machine)

    7227.10

    kg

    S

     

    24.10.65.30

    Bare și tije din oțeluri silico-manganoase, laminate la cald, rulate în spire nearanjate (fil machine)

    7227.20

    kg

    S

     

    24.10.65.50

    Țaglă de sârmă laminată la cald (din oțel pentru rulmenți)

    7227.90.50

    kg

    S

     

    24.10.65.70

    Bare și tije din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, laminate la cald, rulate în spire nearanjate (cu excepția produselor din oțel pentru rulmenți, din oțeluri rapide sau oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7227.90 (.10 +.95)

    kg

    S

     

    CPA 24.10.66:   Alte bare și tije din alte oțeluri aliate, prelucrate exclusiv prin forjare, laminare la cald, trefilare la cald sau extrudare, inclusiv barele și tijele torsionate după laminare

    24.10.66.10

    Bare laminate la cald din oțeluri rapide

    7228.10 (.20 +.50)

    kg

    S

     

    24.10.66.20

    Bare laminate la cald din oțeluri silico-manganoase

    7228.20 (.10 +.91)

    kg

    S

     

    24.10.66.30

    Bare laminate la cald în oțel pentru rulmenți

    7228.30.4

    kg

    S

     

    24.10.66.40

    Bare laminate la cald în oțel de scule

    7228 [.30.20 +.40.10]

    kg

    S

     

    24.10.66.50

    Bare laminate la cald (cu excepția barelor și tijelor tubulare pentru foraj) din oțeluri aliate (altele decât oțelurile inoxidabile, oțelurile pentru scule, oțelurile silico-manganoase, oțelurile pentru rulmenți și oțelurile rapide)

    7228 [.30 (.6 +.70 +.89) +.40.90 +.60.20]

    kg

    S

     

    24.10.66.60

    Bare și tije din oțel de scule, doar formate la rece sau finisate la rece (de ex. prin tragere la rece), vopsite, acoperite, protejate sau prelucrate suplimentar (excl. din oțel inoxidabil)

    7228.60.80

    kg

    T

     

    CPA 24.10.67: Bare și tije tubulare pentru foraj

    24.10.67.00

    Bare și prăjini tubulare pentru foraj

    7228.80

    kg

    S

     

    CPA 24.10.71: Profilate deschise, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, trefilate la cald sau extrudate, din oțeluri nealiate

    24.10.71.10

    Profile în formă de „U”, cu înălțimea de 80 mm sau mai mare (din oțel nealiat)

    7216.31

    kg

    S

     

    24.10.71.20

    Profile în formă de „I”, cu înălțimea de 80 mm sau mai mare (din oțel nealiat)

    7216.32

    kg

    S

     

    24.10.71.30

    Profile în formă de „H”, cu înălțimea de 80 mm sau mai mare (din oțel nealiat)

    7216.33

    kg

    S

     

    24.10.71.40

    Alte profile deschise, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, trefilate la cald sau extrudate, din oțeluri nealiate

    7216 [.10 +.2 +.40 +.50]

    kg

    S

     

    CPA 24.10.72: Profilate deschise, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, trefilate la cald sau extrudate, din oțeluri inoxidabile

    24.10.72.00

    Profile deschise, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, trefilate la cald sau extrudate, din oțeluri inoxidabile

    7222.40 (.10 +.90)

    kg

    S

     

    CPA 24.10.73: Profilate deschise, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, trefilate la cald sau extrudate, din alte oțeluri aliate

    24.10.73.00

    Profile deschise, prelucrate exclusiv prin laminare la cald, trefilate la cald sau extrudate, din alte oțeluri aliate

    7228.70.10

    kg

    S

     

    CPA 24.10.74: Palplanșe din oțel și profilate deschise din oțel sudate

    24.10.74.10

    Palplanșe din oțel

    7301.10

    kg

    S

     

    24.10.74.20

    Profile sudate și formate la rece (din oțel)

    7301.20

    kg

    S

     

    CPA 24.10.75: Materiale de construcție pentru liniile de cale ferată, din oțel

    24.10.75.00

    Elemente pentru calea ferată (din oțel)

    7302

    kg

    S

     

    NACE 24.20: Producția de tuburi, țevi, profile tubulare și accesorii pentru acestea, din oțel

    CPA 24.20.11: Tuburi și țevi, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, fără sudură sau lipire, din oțel

    24.20.11.10

    Tuburi și țevi, fără sudură sau lipire, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, din oțel inoxidabil

    7304.11

    kg

    S

     

    24.20.11.50

    Tuburi și țevi, fără sudură sau lipire, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7304.19

    kg

    S

     

    CPA 24.20.12:   Coloane de tubaj, tubaje și țevi de foraj de tipul utilizat la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale, fără sudurăsau lipire, din oțel

    24.20.12.10

    Coloane de tubaj, tubaje și țevi de foraj fără sudură sau lipire, de tipul utilizat la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale, din oțel inoxidabil

    7304 [.22 +.24]

    kg

    S

     

    24.20.12.50

    Coloane de tubaj, tubaje și țevi de foraj fără sudură sau lipire, de tipul utilizat la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7304 [.23 +.29]

    kg

    S

     

    CPA 24.20.13: Alte tuburi și țevi cu secțiune circulară, din oțel

    24.20.13.10

    Tuburi și țevi, fără sudură sau lipire, cu secțiune circulară din oțel inoxidabil (cu excepția tuburilor și țevilor de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze și a coloanelor de tubaj, tubajelor și țevilor de foraj utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale)

    7304.4

    kg

    S

     

    24.20.13.30

    Tuburi și țevi de precizie, fără sudură sau lipire, cu secțiune circulară, trase la rece sau laminate la rece, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7304 [.31.20 +.51.81]

    kg

    S

     

    24.20.13.50

    Tuburi și țevi, fără sudură sau lipire, cu secțiune circulară, trase la rece sau laminate la rece, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil (cu excepția tuburilor și țevilor de precizie)

    7304 [.31.80 +.51 (.1 +.89)]

    kg

    S

     

    24.20.13.70

    Tuburi și țevi, fără sudură sau lipire, cu secțiune circulară, prelucrate la cald din oțel, dar nu din oțel inoxidabil (cu excepția tuburilor și țevilor de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze și a coloanelor de tubaj, tubajelor și țevilor de foraj utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale)

    7304 [.39 +.59]

    kg

    S

     

    CPA 24.20.14: Tuburi și țevi, cu altă secțiune decât cea circulară, și profile cave, din oțel

    24.20.14.00

    Tuburi și țevi, fără sudură sau lipire, cu altă secțiune decât cea circulară, și profile cave, fără sudură sau lipire, din oțel

    7304.90

    kg

    S

     

    CPA 24.20.21:   Tuburi și țevi, sudate, cu un diametru extern > 406,4 mm, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze

    24.20.21.10

    Tuburi și țevi, sudate longitudinal, cu un diametru extern > 406,4 mm, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, din oțel

    7305 [.11 +.12]

    kg

    S

     

    24.20.21.50

    Tuburi și țevi, altele decât cele sudate longitudinal, cu un diametru extern > 406,4 mm, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, din oțel

    7305.19

    kg

    S

     

    CPA 24.20.22:   Coloane de tubaj și tubaje de oțel, sudate, cu un diametru extern > 406,4 mm, de tipul utilizat la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale

    24.20.22.00

    Coloane de tubaj, sudate, cu un diametru extern > 406,4 mm, de tipul celor utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale, din oțel

    7305.20

    kg

    S

     

    CPA 24.20.23: Alte tuburi și țevi, din oțel, sudate, cu secțiune circulară, cu un diametru extern > 406,4 mm

    24.20.23.00

    Tuburi și țevi, sudate, cu un diametru extern > 406,4 mm, din oțel (cu excepția tuburilor și țevilor de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze și a coloanelor de tubaj utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale)

    7305.3

    kg

    S

     

    CPA 24.20.24: Alte tuburi și țevi de oțel, cu secțiune circulară, sudate, nituite sau închise în mod similar, cu un diametru extern > 406,4 mm

    24.20.24.00

    Tuburi și țevi din oțel, sudate, nituite sau închise în mod similar, cu un diametru extern > 406,4 mm (cu excepția tuburilor și țevilor pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, a coloanelor de tubaj utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale și a tuburilor și țevilor sudate)

    7305.90

    kg

    S

     

    CPA 24.20.31: Tuburi și țevi, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze

    24.20.31.10

    Tuburi și țevi, sudate longitudinal sau în spirală, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, din oțel inoxidabil

    7306.11

    kg

    S

     

    24.20.31.50

    Tuburi și țevi, sudate longitudinal sau în spirală, cu un diametru extern ≤ 406,4mm, de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7306.19

    kg

    S

     

    CPA 24.20.32:   Coloane de tubaj și tubaje de oțel, sudate, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm, de tipul utilizat la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale

    24.20.32.10

    Coloane de tubaj și tubaje sudate, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm, de tipul celor utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale, din oțel inoxidabil

    7306.21

    kg

    S

     

    24.20.32.50

    Coloane de tubaj și tubaje sudate, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm, de tipul celor utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7306.29

    kg

    S

     

    CPA 24.20.33: Alte tuburi și țevi, din oțel, cu secțiune circulară, sudate, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm

    24.20.33.10

    Tuburi și țevi, sudate, cu secțiune circulară, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm, din oțel inoxidabil (cu excepția tuburilor și țevilor de tipul celor utilizate pentru conducte de petrol sau conducte de gaze și a coloanelor de tubaj și tubajelor utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale)

    7306.40

    kg

    S

     

    24.20.33.40

    Tuburi și țevi de precizie, sudate, cu secțiune circulară, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7306 [.30.1 +.50.20]

    kg

    S

     

    24.20.33.70

    Tuburi și țevi de precizie, obținute la cald sau la rece și sudate, cu secțiune circulară, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7306 [.30(.4 +.7 +.80) +.50.80]

    kg

    S

     

    CPA 24.20.34: Tuburi și țevi sudate, din oțel, cu altă secțiune decât cea circulară, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm

    24.20.34.10

    Tuburi și țevi, obținute la cald sau la rece și sudate, cu altă secțiune decât cea circulară, din oțel inoxidabil

    7306 [61.10 +.69.10]

    kg

    S

     

    24.20.34.30

    Tuburi și țevi, obținute la cald sau la rece și sudate, cu secțiune transversală în formă de pătrat sau dreptunghi, ai căror pereți au o grosime ≤ 2 mm, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7306.61.92

    kg

    S

     

    24.20.34.50

    Tuburi și țevi, obținute la cald sau la rece și sudate, cu secțiune transversală în formă de pătrat sau dreptunghi, ai căror pereți au o grosime > 2 mm, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7306.61.99

    kg

    S

     

    24.20.34.70

    Tuburi și țevi, obținute la cald sau la rece și sudate, cu altă secțiune decât cea circulară, pătrată sau dreptunghiulară, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7306.69.90

    kg

    S

     

    CPA 24.20.35: Alte tuburi și țevi din oțel, sudate, nituite sau închise în mod similar, cu un diametru extern ≤ 406,4 mm

    24.20.35.00

    Tuburi și țevi din oțel, sudate, nituite sau închise în mod similar, (cu excepția tuburilor și țevilor pentru conducte de petrol sau conducte de gaze, a coloanelor de tubaj și tubajelor utilizate la forare pentru extracția de petrol sau gaze naturale și a tuburilor și țevilor sudate)

    7306.90

    kg

    S

     

    CPA 24.20.40: Fitinguri pentru tuburi sau țevi, din oțel, dar nu turnat

    24.20.40.10

    Flanșe din oțel (excl. accesoriile turnate)

    7307 [.21 +.91]

    kg

    S

     

    24.20.40.30

    Coturi, curburi, racorduri și manșoane și alte accesorii pentru tuburi și țevi, filetate, din oțel (excl. accesoriile turnate)

    7307 [.22 +.29.10 +.92 +.99.10]

    kg

    S

     

    24.20.40.50

    Coturi, curburi, racorduri și manșoane și alte accesorii pentru sudarea tuburilor și țevilor cu manșon, din oțel (excl. accesoriile turnate)

    7307 [.29(.30 +.90) +.99(.30 +.90)]

    kg

    S

     

    24.20.40.73

    Coturi și curburi pentru sudarea cap la cap a tuburilor și țevilor, din oțel (excl. accesoriile turnate)

    7307 [.23.10 +.93(.11 +.91)]

    kg

    S

     

    24.20.40.75

    Accesorii pentru sudarea cap la cap a tuburilor și țevilor, altele decât coturile și curburile, din oțel (excl. accesoriile turnate)

    7307 [.23.90 +.93(.19 +.99)]

    kg

    S

     

    NACE 24.31: Tragere la rece a barelor

    CPA 24.31.10: Bare trase la rece și profile pline din oțel nealiat

    24.31.10.10

    Bare și tije, din oțel de așchiere nealiat, fără alte prelucrări decât formare la rece sau finisare la rece (de ex. prin tragere la rece)

    7215.10

    kg

    T

     

    24.31.10.20

    Alte bare și tije din fier sau oțel nealiat, fără alte prelucrări decât formare la rece sau finisare la rece (de ex. prin tragere la rece), cu un conținut de carbon < 0,25 % din greutate, cu secțiune transversală pătrată sau alta decât dreptunghiulară (excl. cele din oțel de așchiere)

    7215.50.19

    kg

    T

     

    24.31.10.30

    Alte bare și tije din fier sau oțel nealiat, fără alte prelucrări decât formare la rece sau finisare la rece (de ex. prin tragere la rece), cu un conținut de carbon < 0,25 % din greutate, cu secțiune transversală dreptunghiulară, alta decât pătrată, (excl. cele din oțel de așchiere)

    7215.50.11

    kg

    T

     

    24.31.10.40

    Alte bare și tije din fier sau oțel nealiat, formate la rece sau finisate la rece și prelucrate suplimentar sau formate la cald și prelucrate suplimentar, n.d.a. (excl. cele laminate la cald, trase la cald sau extruse la cald, fără alte prelucrări decât pentru protecție, precum și produsele forjate)

    7215.90

    kg

    T

     

    24.31.10.50

    Alte bare și tije din fier sau oțel nealiat, fără alte prelucrări decât formare la rece sau finisare la rece (de ex. prin tragere la rece), cu un conținut de carbon ≥ 0,25 % în greutate (excl. cele din oțel de așchiere)

    7215.50.80

    kg

    T

     

    24.31.10.60

    Corniere și profile din fier sau oțel nealiat, fără alte prelucrări decât formare la rece sau finisare la rece (de ex. prin tragere la rece) (excl. tolele profilate)

    7216.69

    kg

    T

     

    CPA 24.31.20: Bare trefilate la rece și profile pline din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil

    24.31.20.10

    Bare și tije din oțeluri rapide, prelucrate exclusiv prin obținere la rece sau finisare la rece, chiar și prelucrate sau obținute la cald și prelucrate (cu excepția celor forjate, semifabricate sau produselor laminate plate, barelor laminate la cald și tijelor rulate în spire nearanjate); bare și tije din oțeluri silico-manganoase, doar obținute la rece sau finisate la rece sau laminate la cald, inclusiv prelucrate (cu excepția celor laminate la cald, trefilate la cald sau extrudate, a celor doar placate, a produselor semifabricate, a produselor laminate plate, a barelor și tijelor laminate la cald, rulate în spire nearanjate)

    7228(.10.90 +.20.99)

    kg

    T

     

    24.31.20.20

    Bare/tije cu un conținut de carbon de 0,9 % - 1,15 %, de crom de 0,5 % - 2 % și de molibden (dacă este prezent) ≤ 0,5 %, doar formate la rece sau finisate la rece (de ex. prin tragere la rece) (excl. produsele semifinite/laminate plan, barele/tijele laminate la cald în spirale duble neregulate)

    7228.50.40

    kg

    T

     

    24.31.20.30

    Bare și tije din oțel de scule, doar formate la rece sau finisate la rece (de ex. prin tragere la rece) (excl. produsele semifinite, produsele laminate plan, barele și tijele laminate la cald în spirale duble neregulate)

    7228.50.20

    kg

    T

     

    24.31.20.40

    Bare și tije din oțel aliat, doar formate la rece sau finisate la rece (de ex. prin tragere la rece) (excl. din oțel inoxidabil, oțel rapid, oțel silicomanganos, oțel pentru rulmenți alia, oțel pentru unelte)

    7228.50 (.6 +.80)

    kg

    T

     

    24.31.20.50

    Profile din oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil, finisate la rece sau formate la rece (de ex. prin tragere la rece)

    7228.70.90

    kg

    T

     

    CPA 24.31.30: Bare trase la rece și profile pline din oțel inoxidabil

    24.31.30.00

    Bare trase la rece și profile pline din oțel inoxidabil

    7222.20

    kg

    T

     

    NACE 24.32: Laminare la rece a benzilor înguste

    CPA 24.32.10: Produse plate din oțel laminate la rece, fără acoperire, cu o lățime < 600 mm

    24.32.10.11 z

    Benzi înguste laminate la rece din oțel nealiat, cu un conținut de carbon < 0,25 % în greutate, cu lățimea < 600 mm

    7211 [.23(.30 +.80) +.90]a

    kg

    S

     

    24.32.10.12 z

    Benzi înguste din oțel nealiat, laminate la rece, cu un conținut de carbon ≥ 0,25 %, dar < 0,6 % din greutate, cu lățimea < 600 mm

    7211.29a

    kg

    S

     

    24.32.10.14 z

    Benzi înguste din oțel nealiat, laminate la rece, cu un conținut de carbon ≥ 0,6 % din greutate, cu lățimea < 600 mm

    7211.29b

    kg

    S

     

    24.32.10.16 z

    Benzi înguste laminate la rece, din oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil și cel pentru transformatoare, cu lățimea < 600 mm

    7226.92a

    kg

    S

     

    24.32.10.18 z

    Benzi înguste laminate la rece, din oțel inoxidabil (excl. benzile izolate electric, benzile ondulate cu o margine zimțată sau teșită), cu lățimea < 600 mm

    7220 [.20 + .90]a

    kg

    S

     

    24.32.10.22 z

    Benzi canelate laminate la rece, din oțel nealiat și din oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil și oțelul pentru transformatoare, cu lățimea < 600 mm

    7211 [.23(.30 +.80)b +.29c +.90b] + 7226.92b

    kg

    S

     

    24.32.10.25

    Produse laminate plate din fier sau oțel nealiat, cu o lățime < 600 mm, laminate simplu la rece, neplacate sau neacoperite, cu un conținut de carbon < 0,25 % în greutate

    7211.23.20

    kg

    S

     

    24.32.10.28 z

    Benzi canelate laminate la rece, din oțel inoxidabil, cu lățimea < 600 mm

    7220 [.20 + .90]b

    kg

    S

     

    24.32.10.30

    Produse laminate plate din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu o lățime < 600 mm, laminate la cald sau laminate la rece și placate sau acoperite electrolitic cu zinc (cu excepția produselor din oțeluri rapide sau oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7226.99.10

    kg

    S

     

    24.32.10.40

    Produse laminate plate din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu o lățime < 600 mm, laminate la cald sau laminate la rece și placate sau acoperite cu zinc (cu excepția celor placate sau acoperite electrolitic și a produselor din oțeluri rapide sau oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7226.99.30

    kg

    S

     

    24.32.10.50

    Produse laminate plate din oțel aliat, dar nu din oțel inoxidabil, cu o lățime < 600 mm, laminate la cald sau laminate la rece și prelucrate (cu excepția celor placate sau acoperite cu zinc și a produselor din oțeluri rapide sau oțeluri silicioase numite „magnetice”)

    7226.99.70

    kg

    S

     

    CPA 24.32.20: Produse plate din oțel laminate la rece, protejate, placate sau acoperite, cu o lățime < 600 mm

    24.32.20.10

    Benzi înguste laminate la rece, din oțel nealiat, acoperite pentru protecție (excl. benzile izolate electric), cu lățimea < 600 mm

    7212.60

    kg

    S

     

    24.32.20.20 z

    Foi și benzi de oțel, cu acoperire metalică prin cufundare la cald sau electroliză, cu o lățime < 600 mm

    7212 [.10.90 +.20 +.30 + .50(.20 +.30 +.40 +.90)]a

    kg

    S

     

    24.32.20.30 z

    Tole din oțel, acoperite cu substanțe organice, cu lățimea < 600 mm

    7212.40 (.20 +.80a)

    kg

    S

     

    24.32.20.40 z

    Benzi canelate laminate la rece, din oțel nealiat, acoperite cu metal prin metoda cufundării la cald, cu lățimea < 600 mm

    7212 [.10.90b +.30b +.50(.20b +.30b +.40b +.6 +.90b)]

    kg

    S

     

    24.32.20.50 z

    Benzi canelate laminate la rece, din oțel nealiat, acoperite cu metal prin metoda electrolitică, cu lățimea < 600 mm

    7212 [.20b + .50(.20 +.30 +.40 +.90)c]

    kg

    S

     

    24.32.20.60 z

    Benzi canelate laminate la rece, din tole din oțel acoperite cu substanțe organice, cu lățimea < 600 mm

    7212.40.80b

    kg

    S

     

    NACE 24.33: Producția de profile obținute la rece

    CPA 24.33.11: Profile deschise obținute la rece sau pliate, din oțeluri nealiate

    24.33.11.10

    Profile formate la rece, obținute din produse plane, din oțel nealiat, neacoperite

    7216.61

    kg

    S

     

    24.33.11.30

    Profile formate la rece, obținute din produse plane, din oțel nealiat, acoperite cu zinc

    7216.91.80

    kg

    S

     

    24.33.11.50

    Profile din fier sau oțel nealiat, obținute la rece sau finisate la rece și prelucrate, sau prelucrate exclusiv prin forjare, sau obținute la cald prin alte mijloace și prelucrate, n.c.a. (cu excepția produselor laminate plate)

    7216.99

    kg

    S

     

    CPA 24.33.12: Profile deschise obținute la rece sau pliate, din oțeluri inoxidabile

    24.33.12.00

    Profile formate la rece, obținute din produse plane, din oțel inoxidabil

    7222.40.50

    kg

    S

     

    CPA 24.33.20: Table striate din oțeluri nealiate

    24.33.20.00

    Tole profilate la rece (striate), din oțel nealiat

    7216.91.10

    kg

    S

     

    CPA 24.33.30: Panouri duble din foaie de oțel acoperită

    24.33.30.00

    Panouri formate din doi pereți de tabla profilată (nervurată) și cu un strat izolator (excl. construcțiile prefabricate)

    7308.90.51

    kg

    S

     

    NACE 24.34: Trefilarea firelor la rece

    CPA 24.34.11: Fire trase la rece din oțeluri nealiate

    24.34.11.30

    Sârmă din fier sau oțel nealiat, cu un conținut de carbon < 0,25 %, inclusiv sârma încrețită, excl. sârma toronată, sârma ghimpată utilizată la împrejmuiri, sârma duplex, sârma dinți de ferăstrău, sârma izolată electric

    7217 [.10(.10 +.3) +.20(.10 +.30) +.30.4 + .90.20]

    kg

    S

     

    24.34.11.50

    Sârmă din fier sau oțel nealiat, cu un conținut de carbon de 0,25 % - 0,6 %, inclusiv sârma încrețită, excl. sârma toronată, sârma ghimpată utilizată la împrejmuiri, sârma duplex, sârma dinți de ferăstrău, sârma izolată electric

    7217 [.10.50 +.20.50 +.30.50 +.90.50]

    kg

    S

     

    24.34.11.70

    Sârmă din fier sau oțel nealiat, cu un conținut de carbon ≥ 0,6 %, inclusiv sârma încrețită, excl. sârma toronată, sârma ghimpată utilizată la împrejmuiri, sârma duplex, sârma dinți de ferăstrău, sârma izolată electric

    7217 [.10.90 +.20.90 +.30.90 +.90.90]

    kg

    S

     

    CPA 24.34.12: Fire trase la rece din oțeluri inoxidabile

    24.34.12.00

    Sârmă din oțel inoxidabil (excl. sârma foarte subțire din oțel inoxidabil, sterilă, utilizată la suturi chirurgicale)

    7223

    kg

    S

     

    CPA 24.34.13: Fire trase la rece din alte oțeluri aliate

    24.34.13.00

    Sârmă din oțel aliat (excl. sârma toronată, sârma ghimpată utilizată la împrejmuiri, sârma duplex, sârma dinți de ferăstrău, sârma izolată electric, din oțel inoxidabil)

    7229

    kg

    S

     

    NACE 24.41: Producția metalelor prețioase

    CPA 24.41.10: Argint, neprelucrat sau în forme semiprelucrate sau sub formă de pulbere

    24.41.10.30

    Argint brut sau sub formă de pulbere (inclusiv aurit sau platinat)

    7106 [.10 +.91]

    kg

    T

     

    24.41.10.50

    Argint în forme semiprelucrate (inclusiv aurit și platinat) (excl. argintul brut sau sub formă de pulbere)

    7106.92

    kg

    T

     

    CPA 24.41.20: Aur, neprelucrat sau în forme semiprelucrate sau sub formă de pulbere

    24.41.20.30

    Aur brut sau sub formă de pulbere pentru uz nemonetar (inclusiv cel platinat)

    7108 [.11 +.12]

    kg

    T

     

    24.41.20.50

    Aur în forme semiprelucrate, pentru uz nemonetar, (inclusiv platinat) (excl. aurul brut sau sub formă de pulbere)

    7108.13

    kg

    T

     

    24.41.20.70

    Aur pentru uz monetar (inclusiv aurul platinat)

    7108.20

    kg

    T

     

    CPA 24.41.30: Platină, neprelucrată sau în forme semiprelucrate sau sub formă de pulbere

    24.41.30.30

    Platină, paladiu, rodiu, iridiu, osmiu și ruteniu, în formă brută sau de pulbere

    7110 [.11 +.21 +.31 +.41]

    kg

    T

     

    24.41.30.50

    Platină, paladiu, rodiu, iridiu, osmiu și ruteniu, în forme semiprelucrate (excl. sub formă brută sau de pulbere)

    7110 [.19 +.29 +.39 +.49]

    kg

    T

     

    24.41.30.70

    Catalizatori de platină, sub formă de țesătură sau plasă de sârmă

    7115.10

    kg

    S

     

    CPA 24.41.40: Metale comune sau argint, placate cu aur, doar semiprelucrate

    24.41.40.00

    Metale comune sau argint, acoperite cu aur, semiprelucrate, fără alte transformări

    7109

    kg

    T

     

    CPA 24.41.50: Metale comune placate cu argint și metale comune, argint sau aur placate cu platină, doar semiprelucrate

    24.41.50.30

    Metale comune acoperite cu argint, semiprelucrate, fără alte transformări

    7107

    kg

    T

     

    24.41.50.50

    Metale comune, argint și aur, acoperite cu platină, semiprelucrate, fără alte transformări

    7111

    kg

    T

     

    NACE 24.42: Metalurgia aluminiului

    CPA 24.42.11: Aluminiu, neprelucrat

    24.42.11.30

    Aluminiu sub formă brută, nealiat (excl. sub formă de pulbere și de solzi)

    7601.10

    kg

    T

     

    24.42.11.53

    Aliaje primare de aluminiu brut (excl. aluminiul sub formă de pulbere și de solzi)

    7601.20.10

    kg

    T

     

    24.42.11.55

    Aliaje secundare de aluminiu brut (excl. aluminiul sub formă de pulbere și de solzi)

    7601.20.9

    kg

    T

     

    CPA 24.42.12: Oxid de aluminiu, exclusiv corindonul artificial

    24.42.12.00

    Oxid de aluminiu (excl. corindonul artificial)

    2818.20

    kg

    T

     

    CPA 24.42.21: Pulberi și fulgi (paiete) de aluminiu

    24.42.21.00

    Aluminiu sub formă de pulbere și de solzi [excl. pulberile sau solzii preparate (preparați) pentru utilizare la culori, vopsele și alte produse similare]

    7603

    kg

    T

     

    CPA 24.42.22: Bare, tije și profile din aluminiu

    24.42.22.30

    Bare, tije și profile de aluminiu (excl. barele și profilele destinate structurilor)

    7604.10

    kg

    T

     

    24.42.22.50

    Bare, profile și profile tubulare (excl. barele și profilele destinate structurilor)

    7604.2

    kg

    T

     

    CPA 24.42.23: Fire din aluminiu

    24.42.23.30

    Sârmă din aluminiu nealiat (excl. sârma izolată electric și cablul, șnurul și parâma armate cu sârmă de aluminiu, sârma toronată și cablurile)

    7605.1

    kg

    T

     

    24.42.23.50

    Sârmă din aluminiu aliat (excl. sârma izolată electric și cablul, șnurul și parâma armate cu sârmă de aluminiu, sârma toronată și cablurile)

    7605.2

    kg

    T

     

    CPA 24.42.24: Plăci, foi și benzi din aluminiu, cu grosimi > 0,2 mm

    24.42.24.30

    Table, tole și benzi din aluminiu, cu grosimea > 0,2 mm

    7606 [.11 +.91]

    kg

    T

     

    24.42.24.50

    Table, tole și benzi din aluminiu aliat cu grosimea > 0,2 mm

    7606 [.12 +.92]

    kg

    T

     

    CPA 24.42.25: Folie din aluminiu, cu o grosime ≤ 0,2 mm

    24.42.25.00

    Tole din aluminiu, cu grosimea (fără suport) ≤ 0,2 mm

    7607

    kg

    T

     

    CPA 24.42.26: Tuburi, țevi și armături pentru tuburi sau țevi, din aluminiu

    24.42.26.30

    Tuburi și țevi din aluminiu (excl. profilele tubulare, accesoriile pentru tuburi și țevi, instalațiile din țevi, tuburile și țevile flexibile destinate structurilor, elemente de mașini și vehicule sau alte articole similare)

    7608.10

    kg

    T

     

    24.42.26.50

    Tuburi și țevi din aluminiu aliat (excl. profilele tubulare, accesoriile pentru tuburi și țevi, instalațiile din țevi, tuburile și țevile flexibile destinate structurilor, elemente de mașini și vehicule sau alte articole similare)

    7608.20

    kg

    T

     

    24.42.26.70

    Accesorii pentru tuburi și țevi din aluminiu (inclusiv racorduri, coturi și manșoane) (excl. accesoriile cu robinete, ventile, supape, suporturile pentru tuburi, șuruburile și piulițele, clemele)

    7609

    kg

    T

     

    NACE 24.43: Producția plumbului, zincului și cositorului

    CPA 24.43.11: Plumb, neprelucrat

    24.43.11.30

    Plumb brut, rafinat (excl. plumbul sub formă de pulbere și solzi)

    7801.10

    kg

    T

     

    24.43.11.50

    Plumb brut, conținând antimoniu (excl. plumbul sub formă de pulbere și solzi)

    7801.91

    kg

    T

     

    24.43.11.90

    Plumb brut (excl. plumbul sub formă de pulbere și solzi, plumbul brut, conținând antimoniu, rafinat)

    7801.99

    kg

    T

     

    CPA 24.43.12: Zinc, neprelucrat

    24.43.12.30

    Zinc brut, nealiat (excl. zincul sub formă de praf, pulberi și solzi)

    7901.1

    kg

    T

     

    24.43.12.50

    Aliaje de zinc brut (excl. zincul sub formă de praf, pulberi și solzi)

    7901.20

    kg

    T

     

    CPA 24.43.13: Staniu, neprelucrat

    24.43.13.30

    Staniu brut, nealiat (excl. staniu sub formă de pulbere și solzi)

    8001.10

    kg

    T

     

    24.43.13.50

    Aliaje de staniu brut (excl. zincul sub formă de pulberi și solzi)

    8001.20

    kg

    T

     

    CPA 24.43.21: Plăci, foi, benzi și folie din plumb; pulbere și fulgi din plumb

    24.43.21.00

    Table, tole, profile, benzi și folii din plumb, pulberi și solzi de plumb [excl. pulberile și solzii de plumb preparate (preparați) pentru culori, vopsele sau alte produse similare, benzile izolate electric]

    7804

    kg

    T

     

    CPA 24.43.22: Praf, pulberi și fulgi din zinc

    24.43.22.00

    Pulberi și solzi de zinc [excl. pulberile și solzii de zinc preparate (preparați) pentru culori, vopsele sau alte produse similare, benzile izolate electric]

    7903

    kg

    T

     

    CPA 24.43.23: Bare, tije, profile și sârmă din zinc; plăci, foi, benzi și folii din zinc

    24.43.23.00

    Bare, tije, profile, sârmă, table, folii și benzi din zinc

    7904 + 7905

    kg

    T

     

    CPA 24.43.24: Bare, tije, profile și sârmă din staniu

    24.43.24.00

    Bare, tije, profile și sârme din staniu

    8003

    kg

    T

     

    NACE 24.44: Metalurgia cuprului

    CPA 24.44.11: Mată de cupru; cupru de cimentare

    24.44.11.00

    Mate de cupru, cupru de ciment (cupru precipitat) (excl. pulberea de cupru)

    7401

    kg

    T

     

    CPA 24.44.12: Cupru nerafinat; anozi din cupru pentru rafinare electrolitică

    24.44.12.00

    Cupru nerafinat, anozi de cupru pentru rafinare electrolitică (inclusiv cuprul brut) (excl. acoperirea galvanică cu cupru, anozii pentru acoperire galvanică)

    7402

    kg

    T

     

    CPA 24.44.13: Cupru rafinat și aliaje de cupru, neprelucrate; aliaje de bază din cupru

    24.44.13.30

    Cupru brut, nealiat, rafinat (excl. produsele sinterizate laminate, extruse sau forjate)

    7403.1

    kg

    T

     

    24.44.13.70

    Aliaje de cupru sub formă brută (altele decât produsele laminate, extrudate, forjate și sinterizate); aliaje de cupru de bază (inclusiv aliajele care nu se pretează la deformări plastice) (altele decât combinațiile de fosfor și de cupru (fosfurile de cupru) care conțin peste 15 % fosfor, în greutate

    7403.2 + 7405

    kg

    T

     

    CPA 24.44.21: Pulberi și fulgi de cupru

    24.44.21.00

    Cupru sub formă de pulberi și solzi, excl. cuprul pentru ciment, pulberile/solzii de plumb utilizate (utilizați) la prepararea vopselelor cum ar fi cele de bronz și aur, (compuși chimici), alice din cupru rafinat

    7406

    kg

    T

     

    CPA 24.44.22: Bare, tije și profile din cupru

    24.44.22.00

    Bare, tije și profile tubulare din cupru și aliaje de cupru (excl. barele și tijele obținute prin turnare sau sinterizare, spiralele de sârmă de cupru)

    7407

    kg

    T

     

    CPA 24.44.23: Fire din cupru

    24.44.23.30

    Sârmă din aliaj de cupru rafinat (secțiunea transversală > 6 mm), din aliaj de cupru

    7408 [.11 +.2]

    kg

    T

     

    24.44.23.50

    Sârmă de cupru cu secțiunea transversală > 0,5 mm, dar ≤ 6 mm (excl. șnurul sau cablul din mai multe fire armat cu sârmă, sârma toronată și cablurile)

    7408.19.10

    kg

    T

     

    24.44.23.70

    Sârmă de cupru cu secțiune transversală ≤ 0,5 mm (excl. șnurul sau cablul din mai multe fire armat cu sârmă, sârma toronată și cablurile)

    7408.19.90

    kg

    T

     

    CPA 24.44.24: Plăci, foi și benzi din cupru, cu grosimi > 0,15 mm

    24.44.24.00

    Table, tole și benzi din cupru și aliaje de cupru, cu grosimea > 0,15 mm (excl. cuprul expandat, benzile izolate electric)

    7409

    kg

    T

     

    CPA 24.44.25: Folie din cupru, cu o grosime ≤ 0,15 mm

    24.44.25.00

    Folie de cupru, cu grosimea (excl. orice suport) ≤ 0,15 mm

    7410

    kg

    T

     

    CPA 24.44.26: Tuburi, țevi și armături pentru tuburi și țevi, din cupru

    24.44.26.30

    Tuburi și țevi din cupru

    7411

    kg

    T

     

    24.44.26.50

    Accesorii din cupru și aliaje de cupru pentru tuburi/țevi, inclusiv racorduri, coturi, manșoane, derivații și articulații, excl. șuruburile și piulițele utilizate asamblarea/fixarea tuburilor/țevilor, accesoriile cu robinete, ventile și supape

    7412

    kg

    T

     

    NACE 24.45: Producția altor metale neferoase

    CPA 24.45.11: Nichel, neprelucrat

    24.45.11.00

    Nichel, sub formă brută

    7502

    kg

    T

     

    CPA 24.45.12: Mate de nichel, produ și sinterizați din oxid de nichel și alte produse intermediare rezultate din metalurgia nichelului

    24.45.12.00

    Mate de nichel, oxid de nichel sinterizat și alte produse intermediare din metalurgia nichelului (inclusiv oxizii de nichel impuri, speiss-uri de nichel, feronichel impur)

    7501

    kg

    T

     

    CPA 24.45.21: Pulberi și fulgi de nichel

    24.45.21.00

    Pulberi și solzi de nichel (excl. oxizii de nichel sinterizați)

    7504

    kg

    T

     

    CPA 24.45.22: Bare, tije, profile și fire din nichel

    24.45.22.00

    Bare, tije, profile și sârme din nichel și aliaje de nichel (excl. bare, tije sau profile preparate destinate structurilor, barele și sârma izolate electric, sârma emailată)

    7505

    kg

    T

     

    CPA 24.45.23: Plăci, foi, benzi și folii din nichel

    24.45.23.00

    Table, tole, benzi și folii din nichel (excl. cele din metal expandat)

    7506

    kg

    T

     

    CPA 24.45.24: Tuburi, țevi și armături pentru tuburi și țevi, din nichel

    24.45.24.00

    Tuburi, țevi și accesorii de țevărie din nichel

    7507

    kg

    T

     

    CPA 24.45.30:   Alte metale neferoase și articole produse din acestea; materiale metalo-ceramice; cenușă și reziduuri conținând metale sau compuși metalici

    24.45.30.13

    Tungsten (wolfram) și articole din tungsten (cu excepția deșeurilor și resturilor), n.c.a.

    8101 [.10 +.94 +.96 +.99]

    kg

    T

     

    24.45.30.17

    Molibden și articole din molibden, (cu excepția deșeurilor și resturilor), n.c.a.

    8102 [.10 +.94 +.95 +.96 +.99]

    kg

    T

     

    24.45.30.23

    Molibden și articole din molibden, (cu excepția deșeurilor și resturilor), n.c.a.

    8103 [.20 +.90]

    kg

    T

     

    24.45.30.25

    Magneziu și articole din magneziu, (cu excepția deșeurilor și resturilor), n.c.a.

    8104 [.1 +.30 +.90]

    kg

    T

     

    24.45.30.27

    Mate de cobalt și alte produse intermediare ale metalurgiei cobaltului; cobalt și articole din cobalt, (cu excepția deșeurilor și resturilor), n.c.a.

    8105 [.20 +.90]

    kg

    T

     

    24.45.30.30

    Bismut și articole din bismut, (inclusiv deșeuri și resturi), n.c.a. cadmiu și articole din cadmiu, (cu excepția deșeurilor și resturilor), n.c.a.

    8106 + 8107 [.20 +.90]

    kg

    T

     

    24.45.30.43

    Titan și articole din titan, (cu excepția deșeurilor și resturilor), n.c.a.

    8108 [.20 +.90]

    kg

    T

     

    24.45.30.47

    Zirconiu și articole din zirconiu, (cu excepția deșeurilor și resturilor), n.c.a.; Antimoniu și articole din antimoniu, (excluzând deșeuri și resturi), n.c.a.

    8109 [.20 +.90] + 8110 [.10 +.90]

    kg

    T

     

    24.45.30.55

    Beriliu, crom, germaniu, vanadiu, galiu, hafniu (celțiu), indiu, niobiu (columbiu), reniu și taliu, precum și articole din aceste metale, n.c.a.; deșeuri și resturi ale acestor metale (altele decât beriliu, crom și taliu)

    8112 [.12 +.19 +.21 +.29 +.51 +.59 +.9]

    kg

    T

     

    24.45.30.57

    Mangan și articole din mangan, (inclusiv deșeuri și resturi), n.c.a.; Metaloceramice și articole din metaloceramice, inclusiv deșeuri și resturi, n.c.a.

    8111 + 8113

    kg

    T

     

    NACE 24.51: Turnarea fontei

    CPA 24.51.11: Servicii de turnătorie pentru fontă maleabilă

    24.51.11.10

    Fontă turnată în piese, maleabile, pentru vehicule de teren, motoare cu piston, alte aparate și dispozitive mecanice

    kg

    S

    S1

    24.51.11.90

    Piese din fontă maleabilă, cu alte destinații

    kg

    S

    S1

    CPA 24.51.12: Servicii de turnătorie pentru fontă cu grafit sferoidal

    24.51.12.10

    Piese pentru vehicule terestre (din fontă cu grafit nodular)

    kg

    S

    S1

    24.51.12.20

    Fontă turnată în piese, ductile, pentru arbori de transmisie, arbori cu came și vilbrochene, manivele; lagăre și cuzineți (cu excepția lagărelor cu rulmenți încorporați)

    kg

    S

    S1

    24.51.12.40

    Alte elemente ale motoarelor cu piston și din construcția de mașini (din fontă cu grafit nodular)

    kg

    S

    S1

    24.51.12.50

    Piese din fontă ductilă pentru organe de mașini și dispozitive mecanice, excl. pentru motoare cu piston

    kg

    S

    S1

    24.51.12.90

    Piese din fontă ductilă pentru piese de locomotivă/material rulant, alte destinații decât pentru vehicule terestre, carcase de lagăre și lagăre de osii simple, motoare cu piston, angrenaje, roți de transmisie, ambreiaje, organe de mașini

    kg

    S

    S1

    CPA 24.51.13: Servicii de turnătorie pentru fontă cenușie

    24.51.13.10

    Piese turnate din fontă cenușie, pentru vehicule terestre, excl. locomotivele, materialul rulant, vehiculele din industria de construcții

    kg

    S

    S1

    24.51.13.20

    Fontă cenușie turnată în piese, ductile, pentru arbori de transmisie, arbori cu came și vilbrochene, manivele; lagăre și cuzineți (cu excepția lagărelor cu rulmenți încorporați)

    kg

    S

    S1

    24.51.13.40

    Alte elemente ale motoarelor cu piston și din construcția de mașini (din fontă: nu cea ductilă)

    kg

    S

    S1

    24.51.13.50

    Piese din fontă cenușie pentru organe de mașini și dispozitive mecanice, excl. cele pentru motoare cu piston

    kg

    S

    S1

    24.51.13.90

    Piese turnate din fontă cenușie pentru locomotive/material rulant/părți ale acestora, cu alte utilizări decât la vehicule terestre, lagăre pentru rulmenți, cuzineți, motoare cu piston, angrenaje, scripeți, ambreiaje, organe de mașini

    kg

    S

    S1

    CPA 24.51.20: Tuburi, țevi și profile cave din fontă

    24.51.20.00

    Țevi, tuburi și profile cilindrice din fontă, excl. țevile, tuburile și profilele cilindrice transformate în elemente identificabile de articole, ca secțiuni ale radiatoarelor de încălzire centrală sau organe de mașini

    7303

    kg

    T

     

    CPA 24.51.30: Fitinguri pentru tuburi sau țevi, din fontă

    24.51.30.30

    Tuburi și accesorii de țevărie, din fontă turnată în piese

    7307.11

    kg

    T

     

    24.51.30.50

    Accesorii pentru tuburi sau țevi, din fontă maleabilă

    7307.19.10

    kg

    T

     

    NACE 24.52: Turnarea oțelului

    CPA 24.52.10: Servicii de turnătorie pentru oțel

    24.52.10.10

    Părți din oțel turnat pentru vehicule terestre, excl. locomotivele sau materialul rulant, vehiculele din industria construcțiilor

    kg

    S

    S1

    24.52.10.30

    Lagăre (excl. cele cu rulmenți incorporați); cuzineți din oțel turnat

    kg

    S

    S1

    24.52.10.40

    Alte părți din oțel turnat pentru motoare cu piston și părți pentru diverse organe de mașini

    kg

    S

    S1

    24.52.10.50

    Părți din oțel turnat pentru mecanisme și aparatură mecanică excl. motoarele cu piston, turboreactoarele, turbopropulsoarele, alte turbine cu gaz, echipamentele de ridicare/manipulare, utilajele/ vehiculele din industria construcțiilor

    kg

    S

    S1

    24.52.10.90

    Piese turnate din oțel pentru locomotive/material rulant/părți ale acestora, cu alte utilizări decât la vehicule terestre, lagăre pentru rulmenți, cuzineți, motoare cu piston, angrenaje, scripeți, ambreiaje, organe de mașini

    kg

    S

    S1

    CPA 24.52.30: Fitinguri pentru tuburi sau țevi, din oțel turnat

    24.52.30.00

    Accesorii pentru tuburi sau țevi, din oțel turnat

    7307.19.90

    kg

    T

     

    NACE 24.53: Turnarea metalelor neferoase ușoare

    CPA 24.53.10: Servicii de turnătorie pentru metale ușoare

    24.53.10.10

    Părți din metale ușoare turnate pentru vehicule terestre, excl. locomotivele sau materialul rulant, vehiculele din industra constructoare

    kg

    S

    S1

    24.53.10.20

    Metal ușor turnat în piese, pentru arbori de transmisie, arbori cu came și vilbrochene, manivele; lagăre și cuzineți (cu excepția lagărelor cu rulmenți încorporați)

    kg

    S

    S1

    24.53.10.40

    Alte părți din metale ușoare turnate pentru motoare cu piston și părți pentru diverse organe de mașini

    kg

    S

    S1

    24.53.10.50

    Părți din metale ușoare turnate pentru mecanisme și aparatură mecanică, excl. motoarele cu piston, turboreactoarele, turbinele cu gaz, echipamentele de ridicare/manipulare, utilajele/vehiculele din industria construcțiilor

    kg

    S

    S1

    24.53.10.90

    Părți pentru alte utilizări, din metale ușoare turnate

    kg

    S

    S1

    NACE 24.54: Turnarea altor metale neferoase

    CPA 24.54.10: Servicii de turnătorie pentru metale neferoase

    24.54.10.10

    Părți din metale neferoase turnate pentru vehicule terestre, excl. locomotivele sau materialul rulant, macaralele-portal de descărcare sau de manevrare, cărucioarele cu echipament de ridicare/manevrare, rulourile compresoare/agricole, buldozerele etc.

    kg

    S

    S1

    24.54.10.20

    Piese turnate neferoase, altele decât metalele ușoare, pentru arbori de transmisie, arbori cu came și vilbrochene, manivele; lagăre și cuzineți (cu excepția lagărelor cu rulmenți încorporați)

    kg

    S

    S1

    24.54.10.40

    Alte părți din metale neferoase turnate, excl. metalele ușoare, pentru motoare cu piston și părți pentru diverse organe de mașini

    kg

    S

    S1

    24.54.10.50

    Părți din metale neferoase turnate, excl. metalele ușoare, pentru mecanisme și aparatură mecanică excl. motoarele cu piston,

    kg

    S

    S1

    24.54.10.90

    Părți pentru alte utilizări

    kg

    S

    S1

    NACE 25.11: Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice

    CPA 25.11.10: Clădiri prefabricate din metal

    25.11.10.30

    Construcții prefabricate din fontă sau oțel

    9406.00.3

    S

     

    25.11.10.50 z

    Construcții prefabricate din aluminiu

    9406.00.80c

    S

     

    CPA 25.11.21: Poduri și secțiuni de poduri din fier sau oțel

    25.11.21.00

    Poduri și elemente de poduri din fontă sau oțel

    7308.10

    kg

    S

     

    CPA 25.11.22: Turnuri și piloni din fier sau oțel

    25.11.22.00

    Coloane și piloni din fontă sau oțel

    7308.20

    kg

    S

     

    CPA 25.11.23:   Alte structuri și elemente de construcții, plăci, tije, bare cornier, cofraje și alte articole asemănătoare din fier, oțel sau aluminiu

    25.11.23.10

    Echipament din fontă/oțel pentru schelărie, cofraje, susținere/stâlpi de susținere în mină, inclusiv schele pentru guri de puț și suprastructuri de piloți, grinzi extensibile pentru cofrarea puțurilor, echipamente tubulare și similare pentru schelărie

    7308.40

    kg

    S

     

    25.11.23.30

    Baraje, stăvilare, porți -ecluze, debarcadere, docuri fixe și alte construcții maritime și fluviale din fontă sau oțel

    7308.90.10

    kg

    S

     

    25.11.23.50

    Alte construcții, în principal din tablă: altele

    7308.90.59

    kg

    S

     

    25.11.23.60

    Alte construcții din fontă sau oțel

    7308.90.99

    kg

    S

     

    25.11.23.70

    Construcții și părți din construcții de aluminiu…, n.c.a.

    7610.90

    kg

    S

     

    NACE 25.12: Fabricarea de uși și ferestre din metal

    CPA 25.12.10: Uși, ferestre, ramele acestora și pragurile de ușă, din metal

    25.12.10.30

    Uși din fontă sau oțel, praguri pentru uși, ferestre și tocuri pentru ferestre

    7308.30

    p/st

    S

     

    25.12.10.50

    Uși din aluminiu, praguri pentru uși, ferestre și tocuri pentru ferestre

    7610.10

    p/st

    S

     

    NACE 25.21: Producția de radiatoare și cazane pentru încălzire centrală

    CPA 25.21.11: Radiatoare pentru încălzire centrală, neîncălzite electric, din fier sau oțel

    25.21.11.00

    Radiatoare pentru încălzirea centrală, cu încălzire neelectrică și părțile acestora, din fontă, din fier sau din oțel;

    7322.1

    kg

    S

    S2

    CPA 25.21.12: Cazane pentru încălzire centrală, pentru producerea de apă fierbinte sau de abur la joasă presiune

    25.21.12.00

    Cazane pentru încălzire centrală, excl. cele de la poziția din SA 84.02

    8403.10

    p/st @

    S

     

    CPA 25.21.13: Componente pentru cazane pentru încălzire centrală

    25.21.13.00

    Părți ale cazanelor pentru încălzire centrală

    8403.90

    S

    S2

    NACE 25.29: Producția de rezervoare, cisterne și containere metalice

    CPA 25.29.11:   Rezervoare, cisterne, cuve și alte containere similare (altele decât cele pentru gaz comprimat sau lichefiat), din fier, oțel sau aluminiu, cu o capacitate > 300 de litri, fără echipamente mecanice sau termice)

    25.29.11.10

    Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din fontă sau oțel, cu o capacitate >300 l pentru substanțe gazoase (excl. cele pentru gaze comprimate sau lichefiate, prevăzute cu echipament mecanic sau termic)

    7309.00.10

    kg

    S

     

    25.29.11.20

    Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din fontă sau oțel, căptușite sau izolate termic, cu o capacitate >300 l pentru substanțe lichide (excl. cele prevăzute cu echipament mecanic sau termic)

    7309.00.30

    kg

    S

     

    25.29.11.30

    Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din fontă sau oțel, cu o capacitate >300 l pentru substanțe lichide (excl. cele prevăzute cu echipament mecanic sau termic, căptușite sau izolate termic)

    7309.00.5

    kg

    S

     

    25.29.11.50

    Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din fontă sau oțel, cu o capacitate >300 l pentru substanțe solide (excl. cele prevăzute cu echipament mecanic sau termic)

    7309.00.90

    kg

    S

     

    25.29.11.70

    Rezervoare, cisterne, cuve și recipiente similare, din aluminiu, cu o capacitate >300 l pentru substanțe gazoase (excl. cele pentru gaze comprimate sau lichefiate, prevăzute cu echipament mecanic sau termic)

    7611

    kg

    S

     

    CPA 25.29.12: Containere din metal pentru gaz comprimat sau lichefiat

    25.29.12.00

    Recipiente pentru gaze comprimate sau lichefiate din metal

    7311 + 7613

    kg

    S

     

    NACE 25.30: Producția generatoarelor de aburi (cu excepția cazanelor pentru încălzire centrală)

    CPA 25.30.11: Cazane generatoare de abur sau alte tipuri de vapori; cazane de apă supraîncălzită

    25.30.11.10

    Cazane acvatubulare (altele decât cazanele pentru încălzire centrală destinate să producă abur de joasă presiune)

    8402 (.11 +.12)

    p/st @

    S

     

    25.30.11.50

    Cazane de aburi (inclusiv cazanele hibride) (excl. cazanele de apă fierbinte pentru încălzirea centrală capabile să producă abur de joasă presiune, cazanele acvatubulare)

    8402.19

    p/st @

    S

     

    25.30.11.70

    Cazane de apă supraîncălzită (excl. cazanele de apăfierbinte pentru încălzirea centrală capabile să producă abur de joasă presiune)

    8402.20

    p/st @

    S

     

    CPA 25.30.12: Instalații auxiliare pentru cazane; condensatoare pentru mașini cu abur

    25.30.12.30

    Dispozitive auxiliare folosite pentru cazanele de la poziția 8402 sau 8403

    8404.10

    kg

    S

     

    25.30.12.50

    Condensatoare pentru aburi sau alte surse de alimentare cu aburi

    8404.20

    kg

    S

     

    CPA 25.30.13: Piese pentru generatoarele de abur

    25.30.13.30

    Părți pentru cazane de aburi și cazane de supraîncălzire

    8402.90

    S

    S2

    25.30.13.50

    Părți pentru sistemele de la pozițiile 8404.10 și 8404.20

    8404.90

    S

    S2

    CPA 25.30.21: Reactoare nucleare, cu excepția separatorilor de izotopi

    25.30.21.00

    Reactoare nucleare

    8401.10

    kg

    S

     

    CPA 25.30.22: Părți ale reactoarelor nucleare, cu excepția separatorilor de izotopi

    25.30.22.00

    Părți ale reactoarelor nucleare

    8401.40

    S

    S2

    NACE 25.40: Fabricarea armamentului și muniției

    CPA 25.40.12: Revolvere, pistoale, arme de foc nemilitare și dispozitive similare

    25.40.12.30

    Revolvere și pistoale (excl. arme de tip militar, pistoale-mitralieră, arme de foc de semnalizare, arme de tras gloanțe oarbe, arme pentru uciderea fără dureri a animalelor, arme care se încarcă numai prin țeavă, arme automate, arme cu aer comprimat sau gaze, imitații de arme)

    9302

    p/st

    S

     

    25.40.12.50

    Arme de vânătoare, carabine și arme care se încarcă numai prin țeavă (inclusiv puști pentru vânat rațe, combinații armăde vânătoare – carabină, arme de vânătoare concepute săsemene cu un baston (excl. armele de război)

    9303 [.10 +.20 +.30]

    p/st

    S

     

    25.40.12.70

    Arme de foc care funcționează prin aprinderea unei încărcături explozive, n.c.a. (excl. cele de tip militar)

    9303.90

    p/st

    S

     

    25.40.12.90

    Alte arme (arme și pistoale automate, cu aer comprimat sau gaze, bastoane de polițist) (excl. cele de tip militar)

    9304

    p/st @

    S

     

    CPA 25.40.13: Bombe, proiectile și muniții de război similare cartușe, alte muniții și proiectile și părți ale acestora

    25.40.13.00

    Cartușe și alte muniții și proiectile și părți ale acestora, inclusiv alice, plumbi de vânătoare și fultuială pentru cartușe (altele decât cele de război)

    9306 [.2 +.30(.10 +.9) +.90.90]

    kg

    S

    M

    CPA 25.40.14: Părți de arme militare și alte arme

    25.40.14.00

    Părți și accesorii de arme de la pozițiile SA 93.01 - 93.04 (excl. armele de război)

    9305 [.10 +.2 +.99]

    S

    M

    NACE 25.50: Fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică; metalurgia pulberilor

    CPA 25.50.11: Servicii de forjare a metalelor

    25.50.11.34

    Părți forjate din oțel pentru arbori de transmisie, arbori cotiți, arbori cu came și manivele; piese de la poziția SA 73.26: părți forjate din oțel pentru mașini, aparate, instrumente și vehicule de la pozițiile SA 84, 85, 86, 87, 88, 90 (matrițe pentru forjarea oțelului)

    S

    S1

    25.50.11.37

    Părți forjate din metale neferoase pentru mașini și utilaje excl. motoarele cu piston, turboreactoare, turbine cu gaz, echipamente de ridicare/manipulare, utiliaje/vehicule din industria construcțiilor

    S

    S1

    25.50.11.51

    Părți ale vehiculelor terestre de la poziția SA 87 (extrudarea la rece a oțelului)

    S

    S1

    25.50.11.52

    Părți din oțel extrudate la rece pentru arbori de transmisie, arbori cotiți, arbori cu came și manivele

    S

    S1

    25.50.11.53

    Părți ale motoarelor cu piston și mașinilor de la poziția SA 84.83 (extrudare la rece a oțelului)

    S

    S1

    25.50.11.54

    Părți din oțel extrudate la rece pentru utilaje și aparate mecanice, excl. motoarele cu piston

    S

    S1

    25.50.11.56

    Părți din oțel extrudate la rece pentru mașini electrice și echipamente de înregistrare și redare a sunetului, echipamente de înregistrarea și redare a imaginilor televizate și a sunetului

    S

    S1

    25.50.11.57

    Piese de la poziția SA 73.26; părți ale vehiculelor și dispozitivelor de prindere a șinelor de cale ferată și vehicule terestre și avioane de la pozițiile SA 86, 87, 88 (extrudarea la rece a oțelului)

    S

    S1

    25.50.11.58

    Părți ale mașinilor, dispozitivelor, instrumentelor și vehiculelor de la pozițiile SA 84, 85, 87, 88, 90 din metale neferoase extrudate

    S

    S1

    CPA 25.50.12: Servicii de matrițare a metalelor

    25.50.12.10

    Părți din oțel forjat în matriță (și forjate de precizie) pentru vehicule terestre, excl. locomotivele și materialul rulant

    S

    S1

    25.50.12.20

    Piese din oțel forjate în matriță (și turnare de precizie), pentru arbori de transmisie, arbori cu came și vilbrochene, manivele; lagăre și cuzineți (cu excepția lagărelor cu rulmenți încorporați)

    S

    S1

    25.50.12.30

    Părți ale pistoanelor de motoare și pentru utilaje și aparate mecanice de la poziția SA 84.83 (oțel forjat în matriță)

    S

    S1

    25.50.12.40

    Părți ale echipamentelor mecanice și tehnice și unelte pentru cultivarea pământului, silvicultură și grădinărit (oțel forjat în matriță)

    S

    S1

    25.50.12.50

    Părți din oțel forjat în matriță pentru sisteme de scripeți și trolii, vinciuri și cabestane, cricuri, camioane cu platforme de ridicare, alte camioane cu echipamente de ridicare/manipulare, ascensoare, escalatoare, transportoare și teleferice

    S

    S1

    25.50.12.60

    Părți pentru utilaje și aparate mecanice de la pozițiile SA 84.26, 84.29, 84.30 (oțel forjat în matriță)

    S

    S1

    25.50.12.70

    Părți din oțel forjat în matriță pentru mașini și utilaje, excl. motoarele cu piston, turboreactoarele, turbinele cu gaz, echipamentele de ridicare sau manipulare, utilajele pentru industria construcțiilor

    S

    S1

    25.50.12.80

    Părți din oțel forjat în matriță pentru locomotive/material rulant, avioane, aparate spațiale de zbor, echipamente și mașini electrice, optice, foto, cinematografice, aparatură de măsură și control/precizie

    S

    S1

    25.50.12.90

    Părți pentru mașini, aparatură și vehicule de la pozițiile SA 84, 85, 86, 87, 88, 90 (forjarea în matriță a metalelor neferoase)

    S

    S1

    CPA 25.50.13: Alte servicii de profilare prin laminare a metalelor

    25.50.13.10

    Profilarea tablelor de oțel ca părți ale vehiculelor terestre, excl. locomotivele și materialul rulant

    S

    S1

    25.50.13.20

    Părți pentru motoare cu piston și industria mecanică de la poziția SA 84.83 (profilarea tabelor de oțel)

    S

    S1

    25.50.13.30

    Părți profilate din table de oțel pentru utilaje și aparate mecanice (excl. motoarele cu piston)

    S

    S1

    25.50.13.40

    Părți din table de oțel profilate pentru mașini electrice și echipamente de înregistrare și redare a sunetului, echipamente de înregistrare și redare a imaginilor televizate și a sunetului

    S

    S1

    25.50.13.50

    Articolele de la pozițiile SA 73.23, 73.26; părți mobilier de la poziția SA 94.03; părți ale vehiculelor terestre și dispozitivelor de prindere a șinelor de cale ferată de la poziția SA 86; aparatură de la poziția 90 (profilarea tablelor din metale neferoase)

    S

    S1

    25.50.13.70

    Articole de uz gospodăresc, părți pentru industria constructoare de mașini, aparatură, mobilier și vehicule de la pozițiile SA 84, 85, 86, 88, 94 (profilarea tablelor din metale neferoase)

    S

    S1

    CPA 25.50.20: Metalurgia pulberilor

    25.50.20.20

    Produse care țin de metalurgia pulberilor de oțel

    S

    S1

    25.50.20.80

    Părți ale articolelor de la pozițiile SA 84, 85, 86, 87, 88, 90 (produse fabricate prin metalurgia pulberilor neferoase)

    S

    S1

    NACE 25.61: Tratarea și acoperirea metalelor

    CPA 25.61.11: Servicii de acoperire metalică a metalelor

    25.61.11.30

    Acoperiri metalice prin scufundare în metale topite (zincare sau cositorire)

    I

    C

    25.61.11.50

    Acoperiri metalice prin pulverizare termică

    I

    C

    25.61.11.70

    Acoperiri metalice cu zinc prin electroliza

    I

    C

    25.61.11.90

    Acoperiri metalice prin electroliză sau tratatamente chimice ale metalelor, excl. cu zinc (cu nichel, cupru, crom, metale prețioase etc.)

    I

    C

    CPA 25.61.12: Servicii de acoperire nemetalică a metalelor

    25.61.12.30

    Acoperiri cu material plastic ale metalelor (inclusiv acoperiri cu pulberi)

    I

    C

    25.61.12.50

    Alte acoperiri (fosfatare etc.)

    I

    C

    CPA 25.61.21: Servicii de tratare la cald a metalelor, altele decât acoperirea metalică a metalelor

    25.61.21.00

    Tratamente termice ale metalelor (excl. acoperirile metalice, acoperirile cu material plastic)

    I

    C

    CPA 25.61.22: Alte servicii de tratare a suprafețelor metalelor

    25.61.22.30

    Vopsiri și lăcuiri ale metalelor

    I

    C

    25.61.22.50

    Tratamentul suprafețelor metalice prin procedee anodice

    I

    C

    25.61.22.70

    Tratamentul suprafețelor metalice prin depuneri sub vid

    I

    C

    25.61.22.90

    Alte tratamente pentru suprafețe metalice

    I

    C

    NACE 25.62: Operațiuni de mecanică generală

    CPA 25.62.10: Servicii de strunjire a pieselor metalice

    25.62.10.01

    Piese metalice realizate prin așchiere pentru robinete, supape și articole similare

    S

    S1

    25.62.10.03

    Piese metalice realizate prin așchiere pentru utilaje și mecanisme

    S

    S1

    25.62.10.05

    Piese metalice realizate prin așchiere pentru vehicule rutiere (excl. pentru locomotive sau material rulant, fabricate prin turnare, forjare, presare, matrițare, laminare sau prin metalurgia pulberilor)

    S

    S1

    25.62.10.07

    Piese metalice realizate prin așchiere pentru vehicule aeriene, aparate spațiale de zbor și sateliți

    S

    S1

    25.62.10.09

    Piese metalice realizate prin așchiere pentru mașini și echipamente electrice, pentru aparate de înregistrare /redare a sunetului, echipamente de înregistrare /redare a imaginilor și sunetelor în televiziune

    S

    S1

    25.62.10.11

    Piese metalice realizate prin așchiere pentru realizarea aparaturii și instrumentelor optice, fotografice, cinematografice, de mecanică fină, de măsură și control

    S

    S1

    25.62.10.13

    Piese metalice realizate prin așchiere pentru articole de la pozițiile SA 73.26, 74.19, 76.16; piese metalice realizate prin așchiere pentru vehicule și aparate pentru căile ferate, de la poziția SA 86

    S

    S1

    CPA 25.62.20: Alte servicii de prelucrare

    25.62.20.00

    Alte piese metalice (excl. piesele prelucrate prin așchiere)

    S

    S1

    NACE 25.71: Fabricarea produselor de tăiat

    CPA 25.71.11: Cuțite (cu excepția celor pentru utilaje), foarfece și lame pentru acestea

    25.71.11.15

    Cuțite de masă (excl. cuțitele de pește și de unt) cu mânere din oțel inoxidabil

    8211.91.30

    p/st @

    S

     

    25.71.11.30

    Cuțite de masă (excl. cuțitele de pește și de unt) cu mânere din alt material decât oțel inoxidabil (placate cu argint, aur sau platină, din lemn, plastic etc.)

    8211.91.80

    p/st @

    S

     

    25.71.11.45

    Cuțite cu lamă fixă, inclusiv cosoare, excl. cuțitele de pește, de unt/de masă cu lamă fixă, cuțitele și lamele pentru mașini/dispozitive mecanice – cu mânere metalice

    8211.92

    p/st @

    S

     

    25.71.11.60

    Cuțite pliabile

    8211.93

    p/st @

    S

     

    25.71.11.75

    Cuțite/lame cu mânere metalice; lame de cuțit, inclusiv cosoare, excl. cuțitele de pește și de unt, cuțitele/lamele pentru mașini/dispozitive mecanice

    8211 [.94 +.95]

    p/st @

    S

     

    25.71.11.90

    Forfecuțe, foarfeci mari pentru croitorie și similare și lamele lor (inclusiv lame pentru forfecuțe)

    8213

    p/st @

    S

     

    CPA 25.71.12: Brice și lame de ras, inclusiv lame neascuțite în benzi

    25.71.12.30

    Briciuri, părți din acestea (excl. lame pentru briciuri)

    8212 [.10 +.90]

    S

     

    25.71.12.80

    Aparate de ras (inclusiv eboșele lamelor, în benzi)

    8212.20

    p/st @

    S

     

    CPA 25.71.13: Alte tacâmuri; seturi și instrumente pentru manichiură și pedichiură

    25.71.13.30

    Cuțite pentru tăiat hârtie, deschis scrisori, ascuțitoare de creioane și lamele lor (inclusiv ascuțitori de creioane tip pachet) (excl. mașini de ascuțit creioane)

    8214.10

    S

     

    25.71.13.50

    Seturi și instrumente pentru manichiură sau pedichiură (inclusiv pile de unghii)

    8214.20

    S

     

    25.71.13.70

    Cuțite pentru despicat, montat cabluri, instrumente pentru tuns părul și articole de tăiat similare

    8214.90

    p/st @

    S

     

    CPA 25.71.14:   Linguri, furculițe, polonice, linguri de spumuit, palete de tort, cuțite de pește, cuțite de unt, clești de zahăr și alte articole similare pentru bucătărie sau pentru servit la masă

    25.71.14.30

    Tacâmuri de masă cu lamă plată (excl. cuțitele de masă, inclusiv cuțitele de pește și cuțitele de unt) și tacâmuri similare din oțel inoxidabil sau alt metal de bază

    8215 [.20 +.99]

    p/st @

    S

     

    25.71.14.80

    Tacâmuri de masă cu lamă plată (excl. cuțitele de masă, inclusiv cuțitele de pește și cuțitele de unt) și tacâmuri similare metalice, placate cu argint, aur sau platină

    8215 [.10 +.91]

    p/st @

    S

     

    CPA 25.71.15: Săbii, spade, baionete, lănci și alte arme albe, și părți ale acestora

    25.71.15.00

    Săbii, spade, baionete, lănci și alte arme similare și părți din acestea

    9307

    kg

    S

     

    NACE 25.72: Fabricarea articolelor de feronerie

    CPA 25.72.11: Lacăte, broaște utilizate pentru autovehicule și broaște utilizate pentru mobilier, din metale comune

    25.72.11.30

    Lacăte din metale comune

    8301.10

    p/st @

    S

     

    25.72.11.50

    Încuietori din metale comune utilizate pentru autovehicule

    8301.20

    p/st @

    S

     

    25.72.11.70

    Încuietori din metale comune utilizate pentru mobilă

    8301.30

    p/st @

    S

     

    CPA 25.72.12: Alte tipuri de broaște, din metale comune

    25.72.12.30

    Încuietori cu cilindru, utilizate pentru ușile clădirilor

    8301.40.11

    p/st @

    S

     

    25.72.12.50

    Încuietori excl. cele cu cilindru, utilizate pentru ușile clădirilor

    8301.40.19

    p/st @

    S

     

    25.72.12.70

    Încuietori din metale comune (excl. lacătele, încuietorile pentru autovehicule, mobilă și pentru ușile clădirilor)

    8301.40.90

    p/st @

    S

     

    CPA 25.72.13: Încheietoare și monturi-încheietoare prevăzute cu încuietori; părți

    25.72.13.30

    nchizători și monturi-închizătoare, din metale comune, prevăzute cu încuietori (excl. decât încuietorile pentru genți, serviete)

    8301.50

    kg

    S

     

    25.72.13.50

    Chei pentru încuietori din metale comune, prezentate separat (inclusiv eboșele brute din turnare, forjate sau ștanțate, șperacluri)

    8301.70

    kg

    S

     

    25.72.13.70

    Părți din lacăte, încuietori, zăvoare, închizători din metale comune

    8301.60

    S

     

    CPA 25.72.14:   Balamale, dispozitive de montare, accesorii și articole similare, pentru autovehicule, uși, ferestre, mobilier și altele asemenea, din metale comune

    25.72.14.10

    Balamale din metale comune

    8302.10

    kg

    S

     

    25.72.14.20

    Rulouri cu monturi din metale comune

    8302.20

    kg

    S

     

    25.72.14.30

    Garnituri, închizători și articole similare pentru autovehicule, din metale comune (excl. balamalele, rulourile, lacătele și cheile)

    8302.30

    kg

    S

     

    25.72.14.40

    Garnituri, închizători și similare, realizate din metale comune, pentru clădiri (excl. balamalele, rulourile, lacătele, cheile, vizoarele cu elemente optice și broaștele pentru uși)

    8302.41

    kg

    S

     

    25.72.14.50

    Garnituri, închizători și similare, realizate din metale comune, pentru mobilă (excl. balamalele, rulourile, lacătele, cheile)

    8302.42

    kg

    S

     

    25.72.14.60

    Garnituri, feronerie etc. din metale comune pentru uși, scări de clădiri

    8302.49

    kg

    S

     

    25.72.14.70

    Închizători automate pentru uși, din metale comune

    8302.60

    kg

    S

     

    25.72.14.80

    Cuiere, suporturi pentru pălării, console, cuiere de haine, suporturi pentru prosoape, suporturi pentru prosoape de bucătărie, suporturi de perii și suporturi de chei (excl. cuierele de haine cu rol de mobilă) din metale comune

    8302.50

    kg

    S

     

    NACE 25.73: Fabricarea uneltelor

    CPA 25.73.10: Unelte manuale de tipul celor utilizate în agricultură, horticultură și silvicultură

    25.73.10.10

    Cazmale și lopeți

    8201.10

    kg

    S

     

    25.73.10.20

    Furci pentru uz agricol, horticol sau forestier

    8201.20

    kg

    S

     

    25.73.10.30

    Târnăcoape, sape, greble și raclete

    8201.30

    kg

    S

     

    25.73.10.40

    Topoare, securi și unelte similare pentru prelucrarea lemnului (excl. topoarele de gheață)

    8201.40

    kg

    S

     

    25.73.10.50

    Foarfeci de grădinărit acționate cu o mână (inclusiv foarfeci de bucătărie pentru tăiat puiul) (excl. foarfecile cu inele pentru degete, cosoarele)

    8201.50

    kg

    S

     

    25.73.10.60

    Foarfeci acționate cu două mâini, pentru gard viu, precum și alte unelte similare

    8201.60

    kg

    S

     

    25.73.10.70

    Alte unelte manuale agricole, horticole sau forestiere (excl. cuțitele pliabile)

    8201.90

    kg

    S

     

    CPA 25.73.20: Fierăstraie manuale; lame pentru fierăstraie de orice tip

    25.73.20.10

    Ferăstraie manuale (excl. ferăstraiele manuale cu motor inclus)

    8202.10

    kg

    S

     

    25.73.20.20

    Pânze de ferăstrău bandă

    8202.20

    kg

    S

     

    25.73.20.30

    Pânze de ferăstrău circular cu partea activă din oțel (inclusiv pânze de fierăstrău pentru mortezat sau frezat)

    8202.31

    kg

    S

     

    25.73.20.50

    Pânze de ferăstrău circular cu partea activă din alt material decât oțel (inclusiv pânze de ferăstrău pentru mortezat sau frezat)

    8202.39

    kg

    S

     

    25.73.20.93

    Pânze de ferăstrău drepte pentru prelucrarea metalelor

    8202.91

    kg

    S

     

    25.73.20.95

    Pânze de ferăstrău cu partea activă din oțel, pentru prelucrarea metalelor; pânze de ferăstrău cu partea activă din alte materiale, excl. pânzele de ferăstrău bandă, circulare, cu lanț sau drepte

    8202.99 (.11 +.90)

    kg

    S

     

    25.73.20.99

    Freze-ferăstrău cu partea activă din oțel, pentru prelucrarea materialelor, altele decât metalul (altele decât pânzele de ferăstrău-bandă, pânzele de ferăstrău-circular, pânzele drepte de ferăstrău, ferăstraie muzicale)

    8202 [.40 +.99.19]

    kg

    S

     

    CPA 25.73.30: Alte unelte manuale

    25.73.30.13

    Pile, rașpile și unelte similare de mână (excl. poansoanele și pilele pentru mașini unelte)

    8203.10

    kg

    S

     

    25.73.30.15

    Pensete

    8203.20.10

    kg

    S

     

    25.73.30.17

    Clești, clești tip patent și alte articole similare (inclusiv clești de tăiat) (excl. pensetele și cleștii de zahăr)

    8203.20.90

    kg

    S

     

    25.73.30.23

    Foarfeci pentru tăiat metale și alte unelte similare, cu utilizare manuală

    8203.30

    kg

    S

     

    25.73.30.25

    Dispozitive de tăiat țevi, de tăiat buloane, poansoane, dornuri de perforat și similare, excl. poansoanele și pilele pentru mașini unelte, mecanisme de tăiat metal, perforatoare de birou, compostoare

    8203.40

    kg

    S

     

    25.73.30.33

    Chei manuale de strângere, cu deschidre fixă (inclusiv chei dinamometrice) (excl. cheile de robinet)

    8204.11

    kg

    S

     

    25.73.30.35

    Chei manuale de strângere, cu deschidre variabilă (inclusiv chei dinamometrice) (excl. cheile de robinet)

    8204.12

    kg

    S

     

    25.73.30.37

    Bucșe de strângere interschimbabile pentru chei

    8204.20

    kg

    S

     

    25.73.30.53

    Unelte manuale de găurit, filetat sau tarodat, excl. uneltele manuale interschimbabile, mașini unelte sau unelte manuale acționate electric, unelte pneumatice sau unelte manuale cu motor inclus

    8205.10

    kg

    S

     

    25.73.30.55

    Ciocane și baroase cu partea activă din metal

    8205.20

    kg

    S

     

    25.73.30.57

    Rindele, dălți și unelte similare manuale, pentru prelucrarea lemnului

    8205.30

    kg

    S

     

    25.73.30.63

    Șurubelnițe de mână

    8205.40

    kg

    S

     

    25.73.30.65

    Unelte manuale de uz gospodăresc

    8205.51

    kg

    S

     

    25.73.30.73

    Alte unelte pentru zidărie, turnare, cimentare, modelare și zugrăvit

    8205.59.10

    kg

    S

     

    25.73.30.77

    Alte unelte manuale (inclusiv cele care funcționează prin detonarea unui cartuș de nituit) pentru fixarea prizelor de perete și similare

    8205.59 (.30 +.90)

    kg

    S

     

    25.73.30.83

    Lămpi de sudură (excl. aparatele de sudură pe bază de gaz)

    8205.60

    kg

    S

     

    25.73.30.85

    Menghine, cleme de strângere și similare

    8205.70

    kg

    S

     

    25.73.30.87

    Nicovale, forje portabile, polizoare cu batiuri, de mână sau cu pedală (excl. polizoarele cu piatră și asemănătoare prezentate separat)

    8205.80

    kg

    S

     

    CPA 25.73.40: Unelte interschimbabile pentru unelte manuale, acționate electric sau nu, sau pentru mașini-unelte

    25.73.40.14

    Scule de tarodat pentru prelucrarea metalelor

    8207.40.10

    kg

    S

     

    25.73.40.16

    Scule de filetat pentru prelucrarea metalelor

    8207.40.30

    kg

    S

     

    25.73.40.19

    Scule de tarodat sau filetat (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale, pentru prelucrarea metalelor)

    8207.40.90

    kg

    S

     

    25.73.40.23

    Unelte pentru găurit, cu partea activă din diamant sau diamant aglomerat excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale, pentru găurit rocă)

    8207.50.10

    kg

    S

     

    25.73.40.25

    Sfredele pentru zidărie, cu partea activă din alte materiale decât diamant sau diamant aglomerat (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale, pentru găurit rocă)

    8207.50.30

    kg

    S

     

    25.73.40.27

    Unelte de găurit, utilizate pentru prelucrarea metalelor, cu partea activă din carburi metalice sinterizate, excl. plăcile, barele, vârfurile pentru unelte și altele similare nemontate, din carburi metalice sinterizate

    8207.50.50

    kg

    S

     

    25.73.40.31

    Unelte de găurit, utilizate pentru prelucrarea metalelor, cu partea activă din oțeluri rapide, excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale - pentru găurit rocă

    8207.50.60

    kg

    S

     

    25.73.40.33

    Unelte de găurit, utilizate pentru prelucrarea metalelor, cu partea activă din alte materiale decât diamant sau diamant aglomerat sau carburi metalice sinterizate, excl. cele cu partea activă din oțel rapid

    8207.50.70

    kg

    S

     

    25.73.40.35

    Unelte de găurit (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale, cu partea activădin diamant sau diamant aglomerat, pentru găurit rocă, zidărie, prelucrarea metalului)

    8207.50.90

    kg

    S

     

    25.73.40.37

    Unelte de alezat sau broșat, cu partea activă din diamant sau diamant aglomerat (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale pentru foraj în pământ)

    8207.60.10

    kg

    S

     

    25.73.40.44

    Unelte de alezat cu partea activă din alte materiale decât diamant sau diamant aglomerat, pentru prelucrarea metalelor

    8207.60.30

    kg

    S

     

    25.73.40.45

    Unelte de alezat sau de broșat (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale, cu partea activă din diamant sau diamant aglomerat, pentru prelucrarea metalelor, foraj în pământ)

    8207.60 (.50 +.90)

    kg

    S

     

    25.73.40.48

    Unelte pentru broșat cu partea activă din alte materiale decât diamante sau diamant aglomerat, pentru prelucrarea metalelor

    8207.60.70

    kg

    S

     

    25.73.40.50

    Unelte de frezat pentru metale, cu partea activă din carburi metalice sinterizate, excl. plăcile, barele, vârfurile pentru unelte și altele similare nemontate, din carburi metalice sinterizate

    8207.70.10

    kg

    S

     

    25.73.40.61

    Freze cu coadă pentru metale (excl. cele cu partea activă din carburi metalice sinterizate)

    8207.70.31

    kg

    S

     

    25.73.40.65

    Freze melc pentru metale (excl. cele cu partea activă din carburi metalice sinterizate)

    8207.70.35

    kg

    S

     

    25.73.40.67

    Unelte de frezat cu partea activă din alte materiale decât carburi metalice sinterizate, pentru prelucrarea metalelor (inclusiv pentru alezare) (excl. frezele cu coadă)

    8207.70.38

    kg

    S

     

    25.73.40.69

    Unelte de frezat (pentru prelucrarea altor materiale decât metale)

    8207.70.90

    kg

    S

     

    25.73.40.71

    Unelte de strunjit (cuțite de strung) cu partea activă din carburi metalice sinterizate, pentru prelucrarea metalelor, excl. plăcile, barele, vârfurile pentru unelte și altele similare nemontate

    8207.80.11

    kg

    S

     

    25.73.40.74

    Unelte de strunjit pentru prelucrarea metalului, cu partea activă din alte materiale decât cermeturile

    8207.80.19

    kg

    S

     

    25.73.40.79

    Unelte de strunjit (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale, pentru prelucrarea metalului)

    8207.80.90

    kg

    S

     

    25.73.40.81

    Unelte interschimbabile, cu partea activă din diamant

    8207.90.10

    kg

    S

     

    25.73.40.83

    Lame de șurubelnițe cu partea activă din alte materiale decât diamante sau diamant aglomerat (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale)

    8207.90.30

    kg

    S

     

    25.73.40.85

    Unelte de tăiere prin angrenare, cu partea activă din alte materiale decât diamant sau diamant aglomerat (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale)

    8207.90.50

    kg

    S

     

    25.73.40.87

    Unelte interschimbabile, cu partea activă din carburi metalice sinterizate, excl. plăcile, barele, vârfurile pentru unelte și altele similare nemontate

    8207.90.7

    kg

    S

     

    25.73.40.89

    Unelte interschimbabile din alte materiale

    8207.90.9

    kg

    S

     

    CPA 25.73.50: Forme; rame pentru forme de turnătorie; plăci de bază pentru forme; modele pentru forme

    25.73.50.13

    Rame pentru turnătorie, plăci pentru matrițe și modele pentru turnare (excl. din lemn)

    8480 [.10 +.20 +.30.90]

    kg

    S

     

    25.73.50.15

    Modele din lemn pentru turnare

    8480.30.10

    p/st @

    S

     

    25.73.50.20

    Matrițe pentru turnare prin injecție sau compresiune pentru metale sau carburi metalice (excl. pentru turnarea lingourilor)

    8480.41

    p/st @

    S

     

    25.73.50.30

    Matrițe pentru turnare pentru metale sau carburi metalice (excl. pentru turnarea prin injecție sau compresiune)

    8480.49

    p/st @

    S

     

    25.73.50.50

    Matrițe pentru turnarea sticlei

    8480.50

    p/st @

    S

     

    25.73.50.60

    Matrițe pentru materiale minerale

    8480.60

    p/st @

    S

     

    25.73.50.70

    Matrițe pentru turnarea prin injecție sau compresiune a cauciucului sau maselor plastice

    8480.71

    p/st @

    S

     

    25.73.50.80

    Matrițe pentru turnarea cauciucului sau maselor plastice (excl. prin injecție sau compresiune)

    8480.79

    p/st @

    S

     

    CPA 25.73.60: Alte unelte

    25.73.60.13

    Unelte de forare sau sondare cu partea activă din cermeturi

    8207.13

    kg

    S

     

    25.73.60.18

    Unelte pentru forare sau pentru sondare, interschimbabile, și părți ale acestora, cu partea activă din materiale altele decât carburile metalice sinterizate sau cimentul

    8207.19

    kg

    S

     

    25.73.60.23

    Filiere pentru tragerea sau extrudarea metalelor, cu partea activă din diamant sau diamant aglomerat (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale)

    8207.20.10

    kg

    S

     

    25.73.60.24

    Filiere pentru tragerea sau extrudarea metalelor (excl. plăcile, barele, vârfurile, tijele, peletele, inelele etc. pentru unelte și altele similare nemontate cu partea activă din carburi metalice sinterizate sau cermeturi)

    8207.20.90

    kg

    S

     

    25.73.60.33

    Unelte pentru prelucrarea metalelor prin ambutisare, ștanțare, poansonare (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale)

    8207.30.10

    kg

    S

     

    25.73.60.39

    Unelte pentru ambutisat, ștanțat, poansonat, utilizate pentru prelucrarea altor materiale decât metale (excl. partea activă și suportul sculelor pentru mașini unelte sau unelte manuale)

    8207.30.90

    kg

    S

     

    25.73.60.43

    Cutite și lame de tăiat pentru mașini și aparate mecanice de prelucrare a metalelor

    8208.10

    kg

    S

     

    25.73.60.45

    Cutite și lame de tăiat pentru mașini și aparate mecanice de prelucrare a lemnului

    8208.20

    kg

    S

     

    25.73.60.53

    Cuțite și lame circulare pentru aparate de bucătărie sau pentru mașini utilizate în industria alimentară

    8208.30.10

    kg

    S

     

    25.73.60.55

    Cuțite și lame necirculare pentru aparate de bucătărie sau pentru mașini utilizate în industria alimentară (excl. cuțitele circulare)

    8208.30.90

    kg

    S

     

    25.73.60.63

    Cuțite și lame de tăiat pentru mașini agricole, horticole și forestiere (excl. cuțitele de plug și de grapă)

    8208.40

    kg

    S

     

    25.73.60.65

    Cuțite și lame de tăiat pentru mașini sau aparate mecanice

    8208.90

    kg

    S

     

    25.73.60.67

    Inserții nemontate din material ceramic, pentru unelte din carburi metalice sinterizate și cermeturi

    8209.00.20

    kg

    S

     

    25.73.60.90

    Plăcuțe, bare, vârfuri nemontate din carburi metalice sinterizate sau cermeturi pentru unelte (excl. inserțiile indexabile)

    8209.00.80

    kg

    S

     

    NACE 25.91: Fabricarea de recipienți, containere și alte produse similare din oțel

    CPA 25.91.11:   Cisterne, butoaie, canistre, bidoane, cutii și containere asemănătoare, pentru orice material (cu excepția gazelor), din fier sau oțel, cu capacitate ≥ 50 l, dar ≤ 300 l, fără dispozitive mecanice sau termice

    25.91.11.00

    Rezervoare, butoaie, recipiente, canistre etc. din fontă sau oțel (excl. cele pentru gaze comprimate), cu capacitatea între 50-300 l

    7310.10

    p/st @

    S

     

    CPA 25.91.12:   Cisterne, butoaie, canistre, bidoane, cutii și containere asemănătoare, pentru orice material (cu excepția gazelor), din fier sau oțel, cu capacitate < 50 l, fără dispozitive mecanice sau termice

    25.91.12.00

    Rezervoare, butoaie, recipiente, canistre etc. din fontă sau oțel (excl. cele pentru gaze comprimate), cu capacitatea < 50 l

    7310.29

    p/st @

    S

     

    NACE 25.92: Fabricarea ambalajelor ușoare din metal

    CPA 25.92.11: Bidoane din fier sau oțel, care se închid prin sudare sau prin sertizare, cu o capacitate < 50 l

    25.92.11.33

    Cutii metalice (oțel) folosite pentru conservarea alimentelor și a băuturilor, cu o capacitate < 50 l, cutii pentru alimente

    7310.21.11

    p/st @

    S

     

    25.92.11.35

    Cutii metalice (oțel) folosite pentru conservarea alimentelor și a băuturilor, cu o capacitate < 50 l, cutii pentru băuturi

    7310.21.19

    p/st @

    S

     

    25.92.11.50

    Alte cutii decât cele pentru alimente și băuturi, din metale comune, cu o capacitate < 50 l

    7310.21.9

    p/st @

    S

     

    CPA 25.92.12:   Butoaie din aluminiu, butoaie, canistre și containere similare, pentru orice material (cu excepția gazelor), de o capacitate ≤ 300 l

    25.92.12.10

    Recipiente tubulare flexibile din aluminiu, cu o capacitate ≤ 300 l pentru toate utilizările cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate (exclusiv aerosoli)

    7612.10

    p/st @

    S

     

    25.92.12.30

    Recipiente tubulare rigide din aluminiu, cu o capacitate ≤ 300 l pentru orice utilizare în afara gazelor comprimate sau lichefiate (excl. aerosolii)

    7612.90.10

    p/st @

    S

     

    25.92.12.50

    Recipiente netubulare din aluminiu, cu capacitatea între 50 și 300 l, pentru toate utilizările, cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate

    7612.90.91

    p/st @

    S

     

    25.92.12.60

    Cutii din aluminiu pentru aerosoli, cu o capacitate ≤ 300 l.

    7612.90.20

    p/st

    S

     

    25.92.12.80

    Recipiente netubulare din aluminiu, cu o capacitate < 50 l, pentru toate utilizările, cu excepția gazelor comprimate sau lichefiate

    7612.90.98

    p/st @

    S

     

    CPA 25.92.13: Dopuri cu coroană și bușoane, capace și capsule, din metale comune

    25.92.13.30

    Dopuri cu coroană din metale comune

    8309.10

    p/st @

    S

     

    25.92.13.50

    Capsule, dopuri, cepuri cu filet din plumb sau aluminiu, cu un diametru > 21 mm

    8309.90.10

    kg

    S

     

    25.92.13.70

    Dopuri, capace, cepuri cu filet, accesorii pentru ambalaje, din metale comune (excl. dopurile cu coroană, cepurile cu filet din plumb sau aluminiu, cu un diametru > 21 mm)

    8309.90.90

    kg

    S

     

    NACE 25.93: Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanțuri și arcuri

    CPA 25.93.11: Toroane, cabluri, benzi împletite, odgoane și articole similare, din fier sau oțel, neizolate electric

    25.93.11.30

    Toroane și cabluri din fontă sau oțel (inclusiv toroane și cabluri cu sau fără fitinguri, neizolate electric) (excl. cele izolate electric)

    7312.10

    kg

    S

     

    25.93.11.50

    Odgoane, sârmă împletită și articole similare din fontă sau oțel neizolate pentru electricitate

    7312.90

    kg

    S

     

    CPA 25.93.12:   Sârmă ghimpată, din fier sau oțel; toroane, cabluri, benzi împletite și articole similare, din cupru sau aluminiu, neizolate electric

    25.93.12.30

    Sârmă ghimpată și rețea de sârmă ghimpată din oțel sau sârmă de oțel

    7313

    kg

    S

     

    25.93.12.50

    Toroane, cabluri, trese și alte produse realizate din cupru, excl. cele neizolate electric, sârma ghimpată și sârma dublu răsucită, neghimpată, pentru garduri, sârma și cablurile izolate electric

    7413

    kg

    S

     

    25.93.12.70

    Toroane, cabluri, trese și alte produse realizate din aluminiu, excl. cele neizolate electric, sârma ghimpată și sârma dublu răsucită, neghimpată, pentru garduri, sârma și cablurile izolate electric

    7614

    kg

    S

     

    CPA 25.93.13: Pânze metalice, grilaje, plase și zăbrele din sârmă de fier, oțel sau cupru; metal expandat, din fier, oțel sau cupru

    25.93.13.13

    Țesături metalice continue pentru mașini, din sârmă de fontă sau oțel

    7314.12

    kg

    S

     

    25.93.13.15

    Țesături metalice din sârmă de fontă sau oțel (excl. curelele fără sfârșit pentru utilaje)

    7314 [.14 +.19]

    kg

    S

     

    25.93.13.20

    Grilaje, zăbrele și garduri sudate din fire de oțel cu sectiunea ≥ 3 mm și cu ochiurile ≥ 100/cm2 incluzând un suport de hârtie folosit pentru cementare și tencuială

    7314.20

    kg

    S

     

    25.93.13.30

    Grilaje, zăbrele și garduri sudate din fire de oțel cu sectiunea < 3 mm incluzând un suport de hârtie folosit pentru cementare și tencuială

    7314.3

    kg

    S

     

    25.93.13.43

    Grilaje, zăbrele și garduri nesudate și neacoperite cu material plastic

    7314 [.41 +.49]

    kg

    S

     

    25.93.13.45

    Grilaje, zăbrele și garduri nesudate, acoperite cu material plastic

    7314.42

    kg

    S

     

    25.93.13.50

    Table și benzi expandate din fier sau oțel

    7314.50

    kg

    S

     

    25.93.13.60

    Pânze metalice, grilaje și plase din sârmă expandată de cupru (inclusiv aliaje de cupru, benzi continue din sârmă de cupru)

    7419.99.10

    kg

    S

     

    CPA 25.93.14: Cuie, ținte, pioneze, capse și articole asemănătoare

    25.93.14.10

    Pioneze din fier sau oțel (excl. cele din cupru sau cu cap de cupru)

    7317.00.10

    kg

    S

     

    25.93.14.80

    Alte cuie, ținte, pioneze, agrafe ondulate sau cu margini tăiate oblic și articole similare

    7317.00 (.20 +.40 +.6 +.90) + 7415.10 + 7616.10

    kg

    S

     

    CPA 25.93.15: Sârmă, tije, tuburi, plăci, electrozi, acoperite sau umplute cu decapanți sau cu fondanți

    25.93.15.10

    Electrozi îmbrăcați pentru sudare cu arc electric, din metale comune

    8311.10

    kg

    S

     

    25.93.15.30

    Sârmă umplută pentru sudură cu arc electric, din metale comune (excl. sârma și baghetele electrozilor de sudură, aliajul de lipit constând dintr-un aliaj cu un conținut de cel puțin 2 % din orice metal prețios)

    8311.20

    kg

    S

     

    25.93.15.50

    Baghete acoperite și sârmă umplută pentru lipire sau sudare cu flacară, din metale comune, excl. sârma și baghetele electrozilor de sudură, aliajul de lipit constând dintr-un aliaj cu un conținut de cel puțin 2 % din orice metal prețios

    8311.30

    kg

    S

     

    25.93.15.70

    Alte produse din pulberi metalice comune pentru metalizare prin pulverizare (inclusiv părți)

    8311.90

    S

     

    CPA 25.93.16: Arcuri și foi de tablă pentru arcuri, din fier sau oțel; arcuri din cupru

    25.93.16.13

    Arcuri parabolice și foile acestora, din oțel, formate la cald, laminate

    7320.10.11

    kg

    S

     

    25.93.16.15

    Arcuri parabolice și foile acestora, din oțel, formate la cald, nelaminate

    7320.10.19

    kg

    S

     

    25.93.16.17

    Arcuri parabolice și foile acestora, din oțel, formate la rece

    7320.10.90

    kg

    S

     

    25.93.16.31

    Arcuri elicoidale din oțel, formate la cald

    7320.20.20

    kg

    S

     

    25.93.16.33

    Arcuri elicoidale de compresie, din oțel, formate la cald

    7320.20.81

    kg

    S

     

    25.93.16.35

    Arcuri elicoidale de tracțiune, din oțel, formate la rece

    7320.20.85

    kg

    S

     

    25.93.16.37

    Arcuri elicoidale, din oțel, formate la rece (excl. cele de compresie sau tracțiune)

    7320.20.89

    kg

    S

     

    25.93.16.53

    Arcuri plate în spirală, din oțel

    7320.90.10

    kg

    S

     

    25.93.16.55

    Arcuri din oțel, sub formă de discuri

    7320.90.30

    kg

    S

     

    25.93.16.60

    Arcuri din oțel (excl. cele parabolice și foile acestora, arcurile elicoidale, arcurile plate, arcurile sub formă de discuri)

    7320.90.90

    kg

    S

     

    25.93.16.80

    Arcuri din cupru (inclusiv din aliaje de cupru) (excl. arcurile pentru ceasuri)

    7419.99.30

    kg

    S

     

    CPA 25.93.17: Lanțuri (cu excepția lanțurilor cu zale articulate) și părți ale acestora

    25.93.17.10

    Lanțuri cu punct de legatură, din oțel, pentru utilizari industriale, cu elemente active sau alte articole în cazul în care lanțul are un rol auxiliar, apărători de uși terminate cu lanțuri, lanțuri de măsură topografice, imitații de bijuterii

    7315.81

    kg

    S

     

    25.93.17.23

    Alte lanțuri cu zale sudate (excl. lanțurile cu punct de legătură), din oțel, cu secțiunea transversală a materialului ≤ 16 mm

    7315.82.10

    kg

    S

     

    25.93.17.25

    Alte lanțuri cu zale sudate (excl. lanțurile cu punct de legătură), din oțel, cu secțiunea transversală a materialului > 16 mm

    7315.82.90

    kg

    S

     

    25.93.17.30

    Lanțuri antiderapante din oțel, excl. cele cu elemente active sau alte articole în cazul în care lanțul are un rol auxiliar, apărători de uși terminate cu lanțuri, lanțuri de măsurătopografice

    7315.20

    kg

    S

     

    25.93.17.50

    Lanțuri din oțel, excl. lanțurile articulate, lanțurile antiderapante, lanțurile cu punct de legătură și lanțurile cu zale sudate – ferăstraie cu lanț sau alte articole în cazul în care lanțul are un rol auxiliar, lanțuri de măsură topografice

    7315.89

    kg

    S

     

    25.93.17.70

    Lanțuri și părțile acestora, din cupru

    7419.10

    S

     

    25.93.17.80

    Părți din lanțuri, lănțișoare, din oțel

    7315.90

    S

     

    CPA 25.93.18:   Ace de cusut, ace de tricotat, andrele, croșete, ace de brodat și articole similare pentru folosire manuală, din fier sau din oțel; ace de siguranță și alte ace din fier sau din oțel, nedenumite și care nu sunt menționate în altă parte

    25.93.18.00

    Ace de cusut, tricotat, croșete și alte produse similare, din fier sau oțel, pentru lucrul de mână

    7319

    kg

    S

     

    NACE 25.94: Fabricarea de șuruburi, buloane și alte articole filetate; fabricarea de nituri și șaibe

    CPA 25.94.11: Cleme filetate, din fier sau oțel, n.c.a.

    25.94.11.13

    Șuruburi de oțel, relizate din bare … cu secțiunea plină și diametrul ≤ 6 mm

    7318.15.10

    kg

    S

     

    25.94.11.15

    Alte șuruburi și buloane din fier sau oțel pentru fixarea elementelor de cale ferată

    7318.15.20

    kg

    S

     

    25.94.11.17

    Șuruburi și buloane din oțel, fără cap

    7318.15 (.30 +.41 +.49)

    kg

    S

     

    25.94.11.23

    Șuruburi din oțel inoxidabil cu cap despicat sau cu adâncitură în formă de cruce

    7318.15.51

    kg

    S

     

    25.94.11.25

    Alte șuruburi și buloane cu cap

    7318.15.59

    kg

    S

     

    25.94.11.27

    Șuruburi și buloane din oțel inoxidabil, cu adâncitura capului hexagonală

    7318.15.61

    kg

    S

     

    25.94.11.29

    Alte șuruburi și buloane cu adâncitura capului hexagonală

    7318.15.69

    kg

    S

     

    25.94.11.31

    Șuruburi și buloane din oțel inoxidabil cu cap hexagonal

    7318.15.70

    kg

    S

     

    25.94.11.33

    Șuruburi și buloane din fier sau oțel, cu cap hexagonal, cu o rezistență la întindere < 800 MPa (excl. cele din oțel inoxidabil)

    7318.15.81

    kg

    S

     

    25.94.11.35

    Șuruburi și buloane din fier sau oțel, cu cap hexagonal, cu o rezistență la întindere ≥ 800 MPa (excl. cele din oțel inoxidabil)

    7318.15.89

    kg

    S

     

    25.94.11.39

    Șuruburi și buloane din oțel cu altfel de model în cap (excl. buloanele hexagonale)

    7318.15.90

    kg

    S

     

    25.94.11.53

    Șuruburi pentru lemn din fier sau din oțel

    7318 [.11 +.12]

    kg

    S

     

    25.94.11.57

    Cârlige și belciuge cu șurub, din oțel

    7318.13

    kg

    S

     

    25.94.11.73

    Șuruburi autofiletante din oțel inoxidabil (excl. mecanismele filetate folosite pentru transmiterea mișcării sau pentru a acționa ca parte activă în mecanism)

    7318.14.10

    kg

    S

     

    25.94.11.75

    Șuruburi autofiletante din oțel (excl. mecanismele filetate din oțel inoxidabil folosite pentru transmiterea mișcării sau pentru a acționa ca parte activă în mecanism)

    7318.14.9

    kg

    S

     

    25.94.11.83

    Piulițe din oțel confecționate din bare ori sârme, cu diametrul găurii ≤ 6 mm

    7318.16.10

    kg

    S

     

    25.94.11.85

    Piulițe din oțel inoxidabil (excl. cele confecționate din bare ori sârme, cu diametrul găurii ≤ 6 mm)

    7318.16.30

    kg

    S

     

    25.94.11.87

    Piulițe din oțel confecționate (inclusiv autoblocante) (excl. cele confecționate din bare ori sârme de oțel inoxidabil, cu diametrul găurii ≤ 6 mm)

    7318.16 (.50 +.91 +.99)

    kg

    S

     

    25.94.11.90

    Articole filetate, din oțel

    7318.19

    kg

    S

     

    CPA 25.94.12: Cleme nefiletate, din fier sau oțel, n.c.a.

    25.94.12.10

    Șaibe elastice de siguranță și alte șaibe de blocare din oțel

    7318.21

    kg

    S

     

    25.94.12.30

    Șaibe din oțel (excl. cele elastice de siguranță sau de blocare)

    7318.22

    kg

    S

     

    25.94.12.50

    Nituri din oțel (inclusiv niturile cu scobituri parțiale) (excl. niturile tubulare sau bifurcate pentru orice utilizare)

    7318.23

    kg

    S

     

    25.94.12.70

    Știfturi și cuie spintecate din oțel și articole similare nefiletate (excl. șaibele și niturile)

    7318 [.24 +.29]

    kg

    S

     

    CPA 25.94.13: Cleme nefiletate și filetate, din cupru

    25.94.13.10

    Șaibe, inele, piroane, pene și articole similare, din cupru

    7415.2

    kg

    S

     

    25.94.13.40

    Șuruburi, buloane și piulițe din cupru (excl. holșuruburile, șuruburile de închidere, mecanismele filetate folosite pentru transmiterea mișcării sau ca parte activă în mecanism, crampoanele, inelele)

    7415.33

    kg

    S

     

    25.94.13.70

    Articole filetate din cupru, n.s.a

    7415.39

    kg

    S

     

    NACE 25.99: Fabricarea altor articole din metal n.c.a.

    CPA 25.99.11:   Chiuvete, lavoare, căzi de baie și articole similare pentru utilizări sanitare sau igienice și părți ale acestora, din fier, oțel, cupru sau aluminiu

    25.99.11.10

    Chiuvete pentru spălat vase și pentru toaletă (lavabouri) din oțel inoxidabil

    7324.10

    p/st @

    S

     

    25.99.11.27

    Căzi de baie din fontă sau oțel

    7324.2

    p/st

    S

     

    25.99.11.31

    Obiecte de igienă sau toaletă și părți ale acestora, din fontă sau oțel

    7324.90

    kg

    S

     

    25.99.11.35

    Obiecte de igienă sau toaletă și părți ale acestora, din cupru

    7418.20

    kg

    S

     

    25.99.11.37

    Obiecte de igienă sau toaletă și părți ale acestora, din aluminiu

    7615.20

    kg

    S

     

    CPA 25.99.12: Articole pentru masă, pentru bucătărie sau articole gospodărești și părți ale acestora, din fier, oțel, cupru sau aluminiu

    25.99.12.17

    Articole de menaj și uz gospodăresc, din fontă

    7323 [.91 +.92]

    kg

    S

    S2

    25.99.12.23

    Articole pentru servitul mesei, din oțel inoxidabil

    7323.93.10

    kg

    S

    S2

    25.99.12.29

    Articole de menaj și uz gospodăresc și părți din acestea, din oțel inoxidabil, excl. tacâmurile

    7323.93.90

    kg

    S

    S2

    25.99.12.37

    Alte articole de menaj și uz gospodăresc din oțel emailat (excl. cele din fontă)

    7323.94

    kg

    S

     

    25.99.12.43

    Articole pentru servitul mesei, din oțel, n.c.a.

    7323.99.10

    kg

    S

     

    25.99.12.49

    Alte articole de menaj, lăcuite sau pictate

    7323.99.9

    kg

    S

     

    25.99.12.53

    Articole de menaj și uz gospodăresc și părți din acestea, din cupru

    7418 [.11 +.19.90]

    kg

    S

    S2

    25.99.12.55

    Articole de menaj și uz gospodăresc și părți din acestea, din aluminiu, turnate

    7615.19.10

    kg

    S

    S2

    25.99.12.57

    Alte articole de menaj și uz gospodăresc și părți din acestea, din aluminiu

    7615 [.11 +.19.90]

    kg

    S

    S2

    25.99.12.70

    Aparate manuale sub 10 kg pentru prepararea alimentelor și băuturilor

    8210

    kg

    S

     

    25.99.12.80

    Bureți metalici pentru lustruit, pentru curățat vase de bucătărie, mănuși și alte articole pentru curățat sau alte utilizari similare

    7323.10

    kg

    S

     

    CPA 25.99.21:   Case de bani, uși blindate și compartimente pentru camere blindate, cufere și casete de siguranță și articole similare, din metale comune

    25.99.21.30

    Case de bani din metale comune

    8303.00.10

    p/st

    S

     

    25.99.21.50

    Uși blindate și compartimente pentru încăperi fortificate, din metale comune

    8303.00.30

    kg

    S

     

    25.99.21.70

    Lădițe și casete de siguranță și articole similare, pentru bani și documente, din metale comune

    8303.00.90

    S

     

    CPA 25.99.22:   Cutii de clasat, suporturi pentru hârtii, penare, portștampile și materiale și furnituri similare pentru birou, din metale comune, altele decât mobilierul de birou

    25.99.22.00

    Clasoare, fișiere, cutii și furnituri similare pentru birou, din metale comune

    8304

    S

     

    CPA 25.99.23:   Mecanisme pentru legarea foilor volante sau pentru clasoare, cleme și agrafe pentru hârtii, și obiecte similare de birou și capse în benzi din metale comune

    25.99.23.30

    Mecanisme pentru legarea foilor volante sau pentru clasoare, din metale comune

    8305.10

    S

     

    25.99.23.50

    Agrafe și capse prezentate în benzi (de birou, pentru tapițerii, pentru ambalaje etc.), din metale comune

    8305.20

    S

     

    25.99.23.70

    Cleme, colțuri, agrafe și articole similare de birou, din metale comune

    8305.90

    S

     

    CPA 25.99.24: Statuete și alte ornamente și rame pentru fotografii, picturi sau alte rame similare și oglinzi, din metale comune

    25.99.24.00

    Statuete, rame, oglinzi, obiecte de ornament, din metale comune

    8306 [.2 +.30]

    S

     

    CPA 25.99.25:   Încheietori, monturi-încheietori, catarame, catarame-încheietori, agrafe, copci, capse și articole similare, din metale comune, pentru îmbrăcăminte, pentru încălțăminte, pentru prelate, pentru marochinărie sau pentru orice confecții sau echipamente; nituri tubulare sau cu tija bifurcată, din metale comune; mărgele și paiete din metale comune

    25.99.25.30

    Agrafe, copci, capse metalice pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, prelate, genți de mână, articole de călătorie sau alte articole confecționate, exclusiv carabine, nituri, butoane și capse

    8308.10

    S

     

    25.99.25.50

    Nituri tubulare sau bifurcate, din metale comune

    8308.20

    S

     

    25.99.25.70

    Catarame și monturi de catarame, … părți din acestea, din metale comune

    8308.90

    S

     

    CPA 25.99.26: Elice pentru nave și paletele acestora

    25.99.26.00

    Elice pentru nave și paletele lor

    8487.10

    p/st

    S

     

    CPA 25.99.29: Alte articole din metale comune n.c.a.

    25.99.29.11

    Ancore și părțile acestora, din fontă sau oțel (excl. ancorele de zidărie)

    7316

    kg

    S

     

    25.99.29.13

    Articole turnate din fontă nemaleabilă, n.c.a.

    7325.10

    kg

    S

    S2

    25.99.29.19

    Alte articole turnate din fontă și oțel, n.c.a.

    7325.9

    kg

    S

    S2

    25.99.29.22

    Articole forjate sau ștanțate din fontă sau oțel, n.c.a.

    7326.1

    kg

    S

    S2

    25.99.29.25

    Articole din sârmă din oțel; curse, capcane, iesle pentru furaje, inele de nas pentru animale, cârlige pentru saltele, cârlige de măcelărie, agățători pentru țigle, coșuri de gunoi excl. cadrele pentru abajururi

    7326.20

    kg

    S

     

    25.99.29.27

    Tabachere, cutii pentru țigarete sau farduri, pudriere și articole similare de buzunar, din oțel

    7326.90.10

    S

    S2

    25.99.29.31

    Scări și trepte din oțel (excl. cele forjate)

    7326.90.30

    p/st @

    S

    S2

    25.99.29.33

    Palete și platforme similare pentru manipularea mărfurilor, din oțel

    7326.90.40

    kg

    S

    S2

    25.99.29.35

    Bobine pentru cabluri, furtunuri și alte articole asemănătoare, din oțel

    7326.90.50

    kg

    S

    S2

    25.99.29.37

    Volete de aerisire nemecanice, jgeaburi, cârlige și articole similare utilizate în construcții, din oțel (excl. cele forjate sau ștanțate)

    7326.90.60

    kg

    S

    S2

    25.99.29.41

    Coșuri din tablă și articole similare pentru filtrarea apei la intrarea în jgeaburi, din tablă de oțel (excl. cele forjate sau ștanțate)

    7326.90.70

    kg

    S

    S2

    25.99.29.49

    Articole din fier sau din oțel, n.c.a. (altele decât articolele turnate)

    7326.90.9

    kg

    S

    S2

    25.99.29.55

    Articole din aluminiu, n.c.a.

    7616.9

    kg

    S

    S2

    25.99.29.58

    Articole din cupru, neclasificate în altă parte

    7419 [.91 +.99.90]

    kg

    S

    S2

    25.99.29.63

    Table, benzi și folii din staniu, cu o grosime peste 0,2 mm folii din staniu (chiar imprimate sau fixate pe hârtie, pe carton, pe materiale plastice sau pe suporturi similare), cu o grosime de maximum 0,2 mm (fără a include suportul); pulberi și fulgi (paiete) din staniu tuburi, țevi și accesorii de țevărie din staniu (de exemplu racorduri, coturi, manșoane)

    8007.00 (.10 +.30 +.50)

    kg

    T

     

    25.99.29.67

    Alte articole din cositor, neclasificate în altă parte

    8007.00.90

    kg

    S

    S2

    25.99.29.71

    Tuburi, țevi și accesorii pentru tuburi și țevi (racorduri, coturi, manșoane) din zinc

    7907.00.10

    kg

    T

     

    25.99.29.73

    Articole din zinc, neclasificate în altă parte

    7907.00.90

    kg

    S

    S2

    25.99.29.75

    Tuburi, țevi și accesorii pentru tuburi și țevi (racorduri, coturi, manșoane) din plumb

    7806.00.50

    kg

    T

     

    25.99.29.76

    Bare, tije, profile și sârmă din plumb (excl. barele acoperite, barele turnate, destinate laminări, tragerii sau turnării în articole profilate, barele și tijele obținute prin sinterizare, sârma izolată electric)

    7806.00.30

    kg

    T

     

    25.99.29.77

    Alte articole din plumb, neclasificate în altă parte

    7806.00 (.10 +.90)

    kg

    S

    S2

    25.99.29.79

    Alte articole din nichel, neclasificate în altă parte

    7508

    kg

    S

     

    25.99.29.82

    Clopote, gonguri si articole similare, neelectrice, din metale comune

    8306.10

    kg

    S

     

    25.99.29.83

    Tuburi flexibile din oțel (excl. tuburile de cauciuc incluse sau montate cu armături metalice externe, tuburile flexibile transformate sub formă de mecanisme sau părțile de vehicule)

    8307.10

    kg

    S

     

    25.99.29.85

    Tuburi flexibile din metale comune, excl. tuburile de cauciuc incluse/montate cu armături metalice externe, tuburile flexibile (sub formă de mecanisme/părți de vehicule) sau tuburile din oțel

    8307.90

    kg

    S

     

    25.99.29.87

    Plăci indicatoare, plăcuțe pentru nume, adrese și plăci similare, numere, litere și alte simboluri și articole similare din metale commune (excl. cele iluminate)

    8310

    kg

    S

     

    25.99.29.95

    Magneți permanenți și articole destinate să devină magneți permanenți, din metal

    8505.11

    kg

    S

     

    NACE 26.11: Fabricarea subansamblurilor electronice (module)

    CPA 26.11.11: Tuburi catodice pentru receptoare de televiziune; tuburi pentru camere de televiziune; alte tuburi catodice

    26.11.11.00

    Tuburi catodice pentru receptoare de televiziune; tuburi pentru camere de televiziune alte tuburi catodice

    8540 [.1 +.20 +.40 +.50 +.60]

    p/st

    S

     

    CPA 26.11.12: Magnetroane, clistroane, tuburi cu microunde și alte tuburi cu supape electronice

    26.11.12.00

    Magnetroane, clistroane și alte tuburi cu microunde, lămpi și tuburi electronice

    8540 [.7 +.8]

    p/st

    S

     

    CPA 26.11.21: Diode; tranzistoare; tiristoare, diace și triace

    26.11.21.20

    Diode semiconductoare

    8541.10

    p/st @

    S

     

    26.11.21.50

    Tranzistori, alții decât cei fotosensibili

    8541.2

    p/st @

    S

     

    26.11.21.80

    Tiristoare, diace și triace semiconductoare

    8541.30

    p/st @

    S

     

    CPA 26.11.22: Dispozitive semiconductoare; diode luminiscente; cristale piezoelectrice montate; părți ale acestora

    26.11.22.20

    Diode electroluminiscente (LED) semiconductoare

    8541.40.10

    p/st @

    S

     

    26.11.22.40

    Dispozitive semiconductoare fotosensibile; celule solare, fotodiode, fototranzistoare etc.

    8541.40.90

    p/st @

    S

     

    26.11.22.60

    Dispozitive semiconductoare (excl. dispozitivele semiconductoare fotosensibile, celulele fotovoltaice, tiristoarele, diacele și triacele, tranzistoarele, diodele și diodele electroluminiscente)

    8541.50

    p/st @

    S

     

    26.11.22.80

    Cristale piezoelectrice montate (inclusiv cuarțul, oscilatoare și rezonatoare)

    8541.60

    p/st @

    S

     

    CPA 26.11.30: Circuite electronice integrate

    26.11.30.03

    Circuitele integrate cu mai multe cipuri: procesoare și controlere, chiar combinate cu memorii, convertizoare, circuite logice, amplificatoare, ceasuri, circuite de sincronizare sau alte circuite

    8542.31.10

    p/st @

    S

     

    26.11.30.06

    Circuite electronice integrate (excl. circuite multi-cip): procesoare și controloare, combinate sau nu cu memorii, convertizoare, circuite lungi, aparate de amplificare, circuite de secventializare si temporizare, sau alte circuite

    8542.31.90

    p/st @

    S

     

    26.11.30.23

    Circuitele integrate cu mai multe cipuri: memorii

    8542.32.10

    p/st @

    S

     

    26.11.30.27

    Circuite electronice integrate (excl. circuite multi-cip): memorii dinamice cu acces aleatoriu (D-RAM)

    8542.32.3

    p/st

    S

     

    26.11.30.34

    Circuite integrate numerice MOS, SRAM (memorie statică cu acces aleatoriu) (inclusiv modulele)

    8542.32.45

    p/st

    S

     

    26.11.30.54

    Circuite integrate monolitice numerice MOS cu memorii care pot fi șterse cu raze ultraviolete, programabile numai pentru citit (EPROM), excl. circuitele constituite doar din elemente pasive

    8542.32.55

    p/st

    S

     

    26.11.30.65

    Circuite integrate numerice MOS, memorii care pot fi șterse electric, programabile numai pentru citit (E2PROM) și E2PROM instantanee

    8542.32 (.6 +.75)

    p/st

    S

     

    26.11.30.67

    Circuite electronice integrate: alte memorii

    8542.32.90

    p/st @

    S

     

    26.11.30.80

    Circuite electronice integrate: aparate de amplificare

    8542.33

    p/st @

    S

     

    26.11.30.91

    Alte circuite integrate multi-cip n.c.a.

    8542.39.10

    p/st @

    S

     

    26.11.30.94

    Alte circuite electronice integrate n.c.a.

    8542.39.90

    p/st @

    S

     

    CPA 26.11.40: Părți de valve și tuburi electronice și alte componente electronice n.c.a.

    26.11.40.10

    Doze de picupuri pentru discuri sau filme sonore înregistrate mecanic

    8522.10

    p/st @

    S

     

    26.11.40.40

    Părți ale tuburilor catodice; părți de tuburi și valve electronice cu catod cald sau cu fotocatod, n.c.a.

    8540.9

    S

    S2

    26.11.40.70

    Elemente de diode, tranzistoare și dispozitive semiconductoare și dispozitive semiconductoare fotosensibile similare, precum și celule fotovoltaice, diode luminiscente și cristale piezoelectrice montate

    8541.90

    S

    S2

    26.11.40.90

    Elemente de circuite integrate și microansambluri (excl. circuitele constituite doar din elemente pasive)

    8542.90

    S

    S2

    NACE 26.12: Fabricarea altor componente electronice

    CPA 26.12.10: Circuite imprimate ameliorate prin inductanță

    26.12.10.20

    Circuite imprimate multistrat care conțin doar elemente conductoare și de contact

    8534.00.11

    p/st @

    S

     

    26.12.10.50

    Circuite imprimate care conțin doar elemente conductoare și de contact, altele decât cele multistrat

    8534.00.19

    p/st @

    S

     

    26.12.10.80

    Circuite pasive (inclusiv circuitele din rezistențe și /sau condensatoare) (excl. plăcuțele de grup de rezistențe, plăcuțele de grup de condensatoare, plăcile conținând componente active, hibrizii)

    8534.00.90

    p/st @

    S

     

    CPA 26.12.20: Cartele audio, video și de rețea și alte cartele similare pentru mașinile automate de prelucrare a datelor

    26.12.20.00 z

    Echipament pentru comunicații în rețea (de exemplu, huburi, routere, gateway-uri) pentru LAN-uri și WAN-uri și plăci similare de sunet, video și de rețea, pentru mașini de prelucrare automată a datelor

    8471.80a

    p/st

    S

     

    CPA 26.12.30: Cartele inteligente

    26.12.30.00

    Cartele care încorporează un circuit electronic integrat (cartele inteligente)

    8523.52

    p/st

    S

     

    NACE 26.20: Fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice

    CPA 26.20.11:   Mașini automate de prelucrare a datelor, portabile, de o greutate ≤ 10 kg, cum ar fi calculatoarele portabile; PDA-uri (asistenți personali digitali) și calculatoare similare

    26.20.11.00

    Calculatoare personale portabile și agende de buzunar

    8471.30

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.12: Terminale de plăți electronice, ATM-uri și mașini similare care pot fi conectate la o mașină sau rețea de procesare a datelor

    26.20.12.00

    Terminale de plăți electronice, ATM-uri și mașini similare care pot fi conectate la o mașină sau rețea de procesare a datelor

    8472.90.30

    p/st @

    S

     

    CPA 26.20.13:   Mașini automate de prelucrare a datelor, având în același corp cel puțin o unitate centrală de prelucrare și o unitate de intrare și una de ieșire, combinate sau nu

    26.20.13.00

    Calculatoare personale de birou

    8471.41

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.14: Mașini automate digitale de prelucrare a datelor ce se prezintă sub formă de sisteme

    26.20.14.00

    Mașini de prelucrare a datelor numerice, prezentate sub formă de sisteme

    8471.49

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.15:   Alte mașini automate digitale de prelucrare a datelor, care conțin sau nu în același corp unul sau două dintre următoarele tipuri de unități: unități de stocare, unități de intrare, unități de ieșire

    26.20.15.00

    Alte mașini de prelucrare automată a datelor digitate, care conțin sau nu în aceeași carcasă 1 sau 2 din următoarele unități: unități de memorie, unități de intrare/ieșire

    8471.50

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.16: Unități de intrare sau de ieșire, care conțin sau nu unități de stocare în acela și corp

    26.20.16.40

    Imprimante, mașini de copiat și telecopiatoare, care pot fi conectate la o mașină automată de prelucrare a datelor sau la o rețea (excl. mașini și aparate utilizate la imprimarea cu ajutorul planșelor, cilindrilor și altor organe de imprimare, și mașini care asigură cel puțin două din funcțiile următoare: imprimare, copiere ori transmisie de telecopii

    8443.32

    p/st

    S

     

    26.20.16.50

    Tastaturi

    8471.60.60

    p/st

    S

     

    26.20.16.60

    Alte unități de intrare și de ieșire, chiar dacă acestea conțin unități de memorie incorporate

    8471.60.70

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.17: Monitoare și proiectoare, utilizate în principal într-un sistem automat de prelucrare a datelor

    26.20.17.00

    Monitoare și proiectoare, utilizate în special în procese de prelucrare automată a datelor

    8528 [.41 +.51 +.61]

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.18: Unități care îndeplinesc două sau mai multe dintre funcțiile următoare: imprimare, scanare, copiere, fax

    26.20.18.00

    Aparate care au două sau mai multe dintre funcțiile de imprimare, copiere sau telecopiere, care pot fi conectate la o mașină automată de prelucrare a datelor sau la o rețea

    8443.31

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.21: Unități de stocare

    26.20.21.00

    Unități de memorie

    8471.70

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.22: Dispozitive de stocare solide nevolatile

    26.20.22.00

    Dispozitive neînregistrate de stocare remanentă a datelor, pe bază de semiconductori, pentru înregistrarea datelor de la o sursă externă (card de memorie flash sau card electronic de memorie flash)

    8523.51.10

    kg

    S

     

    CPA 26.20.30: Alte unități ale mașinilor automate de prelucrare a datelor

    26.20.30.00 z

    Alte dispozitive de prelucrare automată a datelor [altele decât echipamentul pentru comunicații în rețea (de exemplu, huburi, routere, gateway-uri) pentru LAN-uri și WAN-uri și plăci similare de sunet, video și de rețea, pentru mașini de prelucrare automată a datelor]

    8471 [.80b +.90]

    p/st

    S

     

    CPA 26.20.40: Părți și accesorii ale mașinilor de calculat

    26.20.40.00

    Părți și accesorii pentru mașinile din SA 8471; părți și accesorii compatibile cu mașinile din două sau mai multe dintre pozițiile incluse între SA 8469 și 8472

    8473 [.30 +.50]

    S

     

    NACE 26.30: Fabricarea echipamentelor de comunicații

    CPA 26.30.11: Aparate de emisie care încorporează un aparat de recepție

    26.30.11.00

    Aparate de emisie pentru radiodifuziune și televiziune, care încorporează un aparat de recepție

    8525.60

    p/st

    S

     

    CPA 26.30.12: Aparate de emisie care nu încorporează un aparat de recepție

    26.30.12.00

    Aparate de emisie pentru radiodifuziune și televiziune, care nu încorporează un aparat de recepție

    8525.50

    p/st

    S

     

    CPA 26.30.13: Camere de televiziune

    26.30.13.00

    Camere de televiziune (inclusiv camerele de televiziune în circuit închis) (excl. camere video cu înregistrare)

    8525.80.1

    p/st

    S

     

    CPA 26.30.21: Aparate telefonice pentru beneficiari, pentru telefonie prin fir, cu receptor, fără fir

    26.30.21.00

    Aparate telefonice pentru beneficiari, pentru telefonie prin fir, cu receptor fără fir

    8517.11

    p/st

    S

     

    CPA 26.30.22: Telefoane pentru rețeaua de telefonie mobilă și pentru alte rețele fără fir

    26.30.22.00

    Telefoane pentru rețele celulare sau pentru alte rețele fără fir

    8517.12

    p/st

    S

     

    CPA 26.30.23:   Alte aparate telefonice și aparate pentru transmisia sau recepția vocii, a imaginii sau a altor date, inclusiv aparatele pentru comunicație, în rețele cu sau fără fir (cum ar fi o rețea locală sau o rețea de mare suprafață)

    26.30.23.10

    Stații de bază

    8517.61

    p/st

    S

     

    26.30.23.20

    Mașini pentru recepție, conversie și transmisie sau regenerare a vocii, imaginilor sau a altor date, inclusiv aparate de comutare și de rutare

    8517.62

    p/st @

    S

     

    26.30.23.30

    Aparate telefonice pentru beneficiari, (altele decât telefoanele cu receptor fără fir și telefoanele pentru rețelele de telefonie mobilă și pentru alte rețele fără fir); videofoane

    8517 [.18 +.69.10]

    p/st @

    S

     

    26.30.23.40

    Receptoare portabile pentru apelarea sau căutarea persoanelor

    8517.69.31

    p/st

    S

     

    26.30.23.70

    Alte aparate pentru transmisie sau recepție de voce, imagini sau alte date, inclusiv aparate de comunicare într-o rețea cu sau fără fir (de exemplu rețea locală sau rețea extinsă), altele decât cele de transmisie sau recepție, de la pozițiile SA 84.43, 85.25, 85.27 sau 85.28

    8517.69 (.20 +.90) + 8519.50.00

    p/st @

    S

     

    CPA 26.30.30: Părți de aparatură electrică telegrafică sau telefonică

    26.30.30.00

    Părți ale aparatelor de radiotelefonie sau de radiotelegrafie

    8517.70.90

    S

    S2

    CPA 26.30.40:   Antene și reflectoare de antene de toate tipurile; părți ale acestora; părți ale aparatelor de emisie pentru radiodifuziune și televiziune și camere de televiziune

    26.30.40.10

    Antene telescopice și antene cu tijă, pentru aparate portabile sau pentru aparate incluse în vehicule motorizate, compatibile numai sau în mod deosebit cu aparatele menționate la pozițiile incluse între 8525 și 8528

    8529.10.11

    p/st @

    S

     

    26.30.40.35

    Antene de exterior pentru recepția radio sau TV prin satelit (inclusiv sistemele cu rotor) (excl. amplificatoarele de antenă și unitățile de oscilator de radiofrecvență)

    8529.10.31

    p/st @

    S

     

    26.30.40.39

    Antene de exterior pentru recepția radio sau TV (inclusiv sistemele cu rotor) (excl. cele pentru recepția prin satelit, amplificatoarele de antenă și unitățile de oscilator de radiofrecvență)

    8529.10.39

    p/st @

    S

     

    26.30.40.40

    Antene și reflectoare de antene de toate tipurile pentru aparatele din SA 8517; părți compatibile cu acestea

    8517.70.1

    S

    S2

    26.30.40.50

    Antene de interior pentru recepția radio sau TV (inclusiv tipurile încorporate) (excl. amplificatoarele de antenă și unitățile de oscilator de radiofrecvență)

    8529.10.65

    p/st @

    S

     

    26.30.40.60

    Alte antene și părți, compatibile numai sau în mod deosebit cu aparatele menționate la pozițiile incluse între 8525 și 8528

    8529.10 (.69 +.80 +.95)

    S

     

    26.30.40.70

    Cutii și carcase pentru aparate de emisie și recepție pentru radiodifuziune sau televiziune, camere de televiziune, etc. părți care se utilizează exclusiv sau în principal împreună cu camere de televiziune, aparate de recepție pentru radiodifuziune sau televiziune, monitoare și proiectoare, n.c.a. (altele decât antenele, subansamblele electronice și părțile pentru monitoare și proiectoare de tipul celor folosite exclusiv sau în principal în cazul mașinilor de prelucrare automată a datelor)

    8529.90 [.4 +.92]

    S

    S2

    CPA 26.30.50: Sisteme antifurt sau de avertizare împotriva incendiilor și aparate similare

    26.30.50.20

    Automate electrice de alarmă antifurt, antiincendiu și alte aparate similare (excl. de tipul utilizat la autovehicule, de tipul utilizat la clădiri)

    8531.10.95

    p/st

    S

     

    26.30.50.80

    Automate electrice de alarmă antifurt, antiincendiu și alte aparate similare utilizate la clădiri

    8531.10.30

    p/st

    S

     

    NACE 26.40: Fabricarea produselor electronice de larg consum

    CPA 26.40.11: Receptoare radio (cu excepția celor pentru autoturisme), capabile să funcționeze fără sursă externă de alimentare

    26.40.11.00

    Receptoare de radiodifuziune (altele decât cele pentru automobile), care pot funcționa fără o sursă externă de energie

    8527 [.1 +.9]

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.12: Receptoare radio, care nu sunt capabile să funcționeze fără sursă externă de alimentare

    26.40.12.70

    Receptoare radio prevăzute cu aparate de înregistrare sau reproducere acustică, pentru autovehicule

    8527.21

    p/st

    S

     

    26.40.12.90

    Receptoare radio pentru autovehicule, n.c.a.

    8527.29

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.20:   Receptoare de televiziune, combinate sau nu cu receptoare radio sau aparate de înregistrare sau reproducere a sunetului și imaginii

    26.40.20.20

    Blocuri de acord pentru CTV/VCR (videocasetofon) și unități receptoare TV prin cablu (dispozitive de acord video color) (excl. cele cu semnale TV de înaltă frecvență izolate)

    8528.71.1

    p/st

    S

     

    26.40.20.40

    Teleproiectoare

    8528.72.10

    p/st

    S

     

    26.40.20.90

    Alte receptoare de televiziune, combinate sau nu cu receptoare de radiodifuziune sau cu dispozitive de reproducere a sunetului sau de înregistrare a imaginii n.c.a.

    8528.71.90 + 8528.72 (.20 +.3 +.5 +.75+.9) + 8528.73

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.31: Picupuri, electrofoane, casetofoane și alte aparate de reproducere a sunetului

    26.40.31.00

    Patefoanele, electrofoanele, cititoarele de casete și alte aparate de reproducere a sunetului

    8519 [.20 +.30 +.81 (.1 +.2 +.3 +.45)+.89.1]

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.32: Magnetofoane și alte aparate de înregistrare a sunetului

    26.40.32.00

    Aparate de înregistrare și alte aparate de reproducere a sunetului

    8519 [.81 (.55 +.6 +.75 +.8 +.95)+.89.90]

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.33: Camere video cu înregistrare și alte echipamente de înregistrare sau reproducere video

    26.40.33.00

    Camere video cu înregistrare

    8521 + 8525.80.9

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.34: Monitoare și proiectoare, utilizate în principal într-un sistem automat de prelucrare a datelor

    26.40.34.20

    Videoproiectoare

    8528.69

    p/st

    S

     

    26.40.34.40

    Monitoare video color cu tub catodic

    8528.49 (.35 +.9)

    p/st

    S

     

    26.40.34.60

    Monitor video plat, panou de afișare cu cristale lichide sau cu plasmă etc., fără dispozitiv de acord (monitoare video color) (excl. cele cu tub catodic)

    8528.59.90

    p/st

    S

     

    26.40.34.80

    Monitoare alb-negru sau alte monitoare monocrome

    8528 [.49.10 +.59.10]

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.41: Microfoane și suporturile lor

    26.40.41.00

    Microfoane și suporturile acestora (excl. microfoanele fără fir cu un transmițător)

    8518.10

    p/st @

    S

     

    CPA 26.40.42: Difuzoare; căști de ascultare și seturi combinate difuzor/microfon

    26.40.42.35

    Difuzoare unice montate în carcasele lor (inclusiv cadrele sau cabinetele proiectate în principal pentru montarea difuzoarelor)

    8518.21

    p/st

    S

     

    26.40.42.37

    Difuzoare multiple montate în aceea și carcasă (inclusiv cadrele sau cabinetele proiectate în principal pentru montarea difuzoarelor)

    8518.22

    p/st

    S

     

    26.40.42.39

    Difuzoare (inclusiv unitățile de acționare a difuzoarelor, cadrele sau cabinetele proiectate în principal pentru montarea difuzoarelor) (excl. cele montate în carcasele lor)

    8518.29

    p/st

    S

     

    26.40.42.70

    Căști, chiar cu microfon, precum seturi constituite din microfon și unul sau mai multe difuzoare [excl. căștile aviatorilor cu căști, aparate telefonice, microfoane fără fir cu transmițător, aparatele acustice (pentru surzi)]

    8518.30

    p/st @

    S

     

    CPA 26.40.43: Amplificatoare electrice de audiofrecvență; seturi electrice de amplificare a sunetului

    26.40.43.55

    Amplificatoare telefonice și amplificatoare utilizate la măsurători (excl. amplificatoarele de frecvență mare și intermediară)

    8518.40.30

    p/st @

    S

     

    26.40.43.59

    Amplificatoare electrice de audiofrecvență (inclusiv amplificatoare (inclusiv amplificatoarele de înaltă fidelitate) (excl. amplificatoarele de frecvență mare sau intermediară, amplificatoarele telefonice și cele pentru măsurători)

    8518.40.8

    p/st

    S

     

    26.40.43.70

    Aparate electrice de amplificare a sunetului (inclusiv sistemele de radioficare cu microfon și difuzor)

    8518.50

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.44: Aparate de recepție pentru radiotelefonie sau radiotelegrafie n.c.a.

    26.40.44.00

    Aparate de recepție pentru radiotelefonie sau radiotelegrafie (excl. receptoarele portabile pentru apelarea sau căutarea persoanelor, cele combinate cu receptoare radio)

    8517.69.39

    p/st

    S

     

    CPA 26.40.51: Părți și accesorii pentru echipamente de sunet și video

    26.40.51.50

    Pietre prețioase sau semiprețioase pentru ace imprimatoare

    8522.90.30

    p/st @

    S

    S2

    26.40.51.70

    Alte elemente și accesorii de la pozițiile 8519, 8520, 8521

    8522.90 (.4 +.70 +.80)

    S

    S2

    26.40.51.80

    Elemente pentru aparatele de la poziția 8518

    8518.90

    S

    S2

    CPA 26.40.52: Părți de receptoare și emițătoare radio

    26.40.52.00

    Părți ale receptoarelor și emițătoarelor de radiodifuziune

    8529.90.20

    S

    S2

    CPA 26.40.60:   Console de jocuri video (utilizate cu receptoare TV sau cu ecran inclus) și alte jocuri de abilitate sau noroc cu afișare electronică

    26.40.60.00

    Jocuri video de tipul utilizat cu un receptor de televiziune

    9504.10

    p/st @

    S

     

    NACE 26.51: Fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verificare, control, navigație

    CPA 26.51.11: Busole pentru calcularea direcției; alte instrumente și dispozitive de navigație

    26.51.11.20

    Compasuri de relevmente (inclusiv cele magnetice, giroscopice, habitaclu și cele pentru determinarea poziției)

    9014.10

    p/st @

    S

     

    26.51.11.50

    Instrumente și aparate pentru navigația aeronautică sau spațială (excl. busolele)

    9014.20

    p/st @

    S

     

    26.51.11.80

    Instrumente și aparate pentru navigație (inclusiv pentru navigația maritimă și fluvială) (excl. cele pentru navigația aeronautică sau spațială, excl. busolele)

    9014.80

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.12:   Telemetre, teodolite și tahometre; alte instrumente și dispozitive de topometrie, hidrografice, oceanografice, hidrologice, meteorologice sau geofizice

    26.51.12.15

    Telemetre electronice, teodolite și tahometre și instrumente și aparate de fotogrametrie

    9015 [.10.10 +.20.10 +.40.10]

    p/st @

    S

     

    26.51.12.35

    Instrumente și aparate electronice pentru meteorologie, hidrologie și geografie (excl. busolele)

    9015.80.11

    p/st @

    S

     

    26.51.12.39

    Alte instrumente electronice, n.c.a.

    9015.80.19

    p/st @

    S

     

    26.51.12.70

    Instrumente și aparate de geodezie, de topografie, de arpentaj, de nivelmetrie, de fotogrametrie, de hidrografie, de oceanografie, de hidrologie, de meteorologie sau de geofizică, cu excepția busolelor, neelectronice; telemetre, neelectronice

    9015 [.10.90 +.20.90 +.40.90 +.80.9]

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.20: Aparate de radiodetecție și de radiosondaj (radar) și aparate de radionavigație

    26.51.20.20

    Aparate radar

    8526.10

    p/st @

    S

     

    26.51.20.50

    Aparate de radionavigație (inclusiv radiofarurile, radiobalizele, receptoare, radiogoniometre echipate cu antene multiple sau cu o antenă cu cadru dirijat)

    8526.91

    p/st

    S

     

    26.51.20.80

    Aparate de radiotelecomandă (inclusiv pentru nave, aeronave fără pilot, rachete, proiectile, jucării, precum și navomodele și aeromodele, pentru mașini, pentru detonarea minelor)

    8526.92

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.31: Balanțe sensibile la o greutate de 5 cg sau mai puțin

    26.51.31.00

    Balanțe sensibile la o greutate de 5 cg sau mai puțin, cu sau fără greutăți; părți și accesorii ale acestora

    9016

    S

    S2

    CPA 26.51.32: Planșe și mașini de desen și alte instrumente de desenat, de marcat sau de calcul matematic

    26.51.32.00

    Mese și mașini de desenat și alte instrumente de desen, de trasare sau de calcul

    9017 [.10 +.20]

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.33: Instrumente manuale pentru măsurarea lungimii (inclusiv micrometrele și șublerele) n.c.a.

    26.51.33.10

    Micrometre și șublere (inclusiv verniere, șublere cu cadran sau electronice)

    9017.30.10

    p/st

    S

     

    26.51.33.30

    Aparate de măsurat cu dispozitive de măsurat reglabile

    9017.30.90

    p/st

    S

     

    CPA 26.51.41: Instrumente și aparatură pentru măsurarea și detectarea radiațiilor ionizante

    26.51.41.00

    Instrumente și aparate pentru detectarea și măsurarea radiațiilor ionizante

    9030.10

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.42: Osciloscoape și oscilografe catodice

    26.51.42.00

    Osciloscoape și oscilografe catodice

    9030.20.10

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.43: Instrumente pentru măsurarea mărimilor electrice fără dispozitiv de înregistrare

    26.51.43.10

    Aparate de măsurat universale

    9030.31

    p/st @

    S

     

    26.51.43.30

    Instrumente și aparate electronice pentru măsurarea și controlul tensiunii, intensității, rezistenței sau puterii, fărădispozitiv înregistrator (altele decât multimetre, osciloscoape și oscilografe)

    9030.33.10

    p/st @

    S

     

    26.51.43.55

    Voltmetre

    9030.33.91

    p/st @

    S

     

    26.51.43.59

    Instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul tensiunii electrice, curentului electric, rezistenței sau puterii, fără dispozitiv de înregistrare (excl. aparatele de măsurat universale, voltmetrele), altele decât cele electronice

    9030.33.99

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.44: Instrumente și aparatură pentru telecomunicații

    26.51.44.00

    Instrumente și aparate pentru telecomunicații

    9030.40

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.45: Instrumente și aparatură pentru măsurarea sau verificarea mărimilor electrice n.c.a.

    26.51.45.20

    Instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul plăcilor sau dispozitivelor semiconductoare

    9030.82

    p/st @

    S

     

    26.51.45.30

    Instrumente și aparate, cu dispozitiv de înregistrare, pentru măsurarea sau controlul amplificării electrice (excl. contoarelor de gaze, de lichide, de energie electrică furnizată sau produsă)

    9030 [.20.30 +.32 +.39 +.84]

    p/st @

    S

     

    26.51.45.55

    Instrumente și aparate electronice, fără dispozitiv de înregistrare, pentru măsurarea sau controlul amplificării electrice (excl. contoarelor de gaze, de lichide, de energie electrică furnizată sau produsă)

    9030 [.20.91 +.89.30]

    p/st @

    S

     

    26.51.45.59

    Instrumente și aparate, fără dispozitiv de înregistrare, pentru măsurarea sau controlul amplificării electrice (excl. aparatele de măsurat universale, voltmetrele), altele decât cele electronice

    9030 [.20.99 +.89.90]

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.51: Hidrometre, termometre, pirometre, barometre, higrometre și psihometre

    26.51.51.10

    Termometre, cu lichid, cu citire directă, necombinate cu alte instrumente (altele decât termometrele medicale sau veterinare)

    9025.11.80

    p/st

    S

     

    26.51.51.35

    Termometre și pirometre electronice, altele decât cele combinate cu alte instrumente (excl. cele umplute cu lichide)

    9025.19.20

    p/st

    S

     

    26.51.51.39

    Termometre, altele decât cele combinate cu alte instrumente, altele decât cele umplute cu lichide, n.c.a.

    9025.19.80

    p/st

    S

     

    26.51.51.50

    Barometre, altele decât cele combinate cu alte instrumente (inclusiv altimetrele barometrice, simpiezometrele)

    9025.80.20

    p/st

    S

     

    26.51.51.75

    Hidrometre, higrometre și psihrometre electronice

    9025.80.40

    p/st @

    S

     

    26.51.51.79

    Hidrometre, higrometre și psihrometre (inclusiv higrografele, termohigrografele, termobarohigrografele, actinometrele, pagoscoapele; excl. radiosondele pentru sonde atmosferice), altele decât cele electronice

    9025.80.80

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.52:   Instrumente pentru măsurarea sau verificarea debitului, a nivelului, a presiunii sau a altor valori variabile ale lichidelor și ale gazelor

    26.51.52.35

    Debitmetre electronice (excl. cele pentru măsurarea debitului de alimentare cu curent electric, rotoarele de turbină Pelton hidrometrice)

    9026.10.21

    p/st

    S

     

    26.51.52.39

    Instrumente și aparate electronice pentru măsurarea sau controlul nivelului lichidelor

    9026.10.29

    p/st

    S

     

    26.51.52.55

    Debitmetre (excl. cele pentru măsurarea debitului de alimentare cu curent electric, rotoarele de turbină Pelton hidrometrice), altele decât cele electronice

    9026.10.81

    p/st

    S

     

    26.51.52.59

    Instrumente și aparate electronice pentru măsurarea sau controlul nivelului lichidelor, altele decât cele electronice

    9026.10.89

    p/st

    S

     

    26.51.52.71

    Manometre, senzori, indicatoare și transmițătoare electronice de presiune

    9026.20.20

    p/st

    S

     

    26.51.52.74

    Manometre cu spirală sau cu diafragmă metalică, altele decât cele electronice

    9026.20.40

    p/st

    S

     

    26.51.52.79

    Alte instrumente pentru măsurarea sau controlul presiunii

    9026.20.80

    p/st

    S

     

    26.51.52.83

    Instrumente și aparate electronice pentru măsurarea parametrilor lichidelor/gazelor (inclusiv aparatele pentru măsurarea căldurii; excl. cele pentru măsurarea sau controlul presiunii/debitului/nivelului lichidelor)

    9026.80.20

    p/st @

    S

     

    26.51.52.89

    Instrumente și aparate pentru măsurarea sau controlul parametrilor lichidelor sau gazelor (inclusiv aparatele pentru măsurarea căldurii; excl. cele pentru măsurarea sau controlul presiunii/debitului/nivelului lichidelor), altele decât cele electronice

    9026.80.80

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.53: Instrumente și aparate pentru analiza fizică sau chimică n.c.a.

    26.51.53.13

    Analizoare electronice de gaz sau de fum

    9027.10.10

    p/st

    S

     

    26.51.53.19

    Analizoare de gaz sau de fum, altele decât cele electronice

    9027.10.90

    p/st

    S

     

    26.51.53.20

    Cromatografe și instrumente de electroforeză

    9027.20

    p/st @

    S

     

    26.51.53.30

    Spectrometre, spectrofotometre … care utilizează radiații optice

    9027.30

    p/st @

    S

     

    26.51.53.50

    Instrumente și aparate care utilizează radiații optice, n.c.a.

    9027.50

    p/st @

    S

     

    26.51.53.81

    pH-metre și rh-metre electronice, alte aparate pentru măsurarea conductibilității și a cantităților electrochimice (inclusiv pentru măsurători în laborator/pe teren, pentru urmărirea/controlul proceselor)

    9027.80.11

    p/st @

    S

     

    26.51.53.83

    Alte instrumente și aparate electronice

    9027.80 (.13 +.17)

    p/st @

    S

     

    26.51.53.90

    Alte instrumente și aparate pentru analize fizice sau chimice n.c.a.

    9027.80 (.05 +.9)

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.61: Microscoape (cu excepția microscoapelor optice) și aparate de difracție

    26.51.61.00

    Microscoape și aparate de difracție (excl. microscoape optice)

    9012.10

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.62: Mașini și dispozitive pentru testarea proprietăților mecanice ale materialelor

    26.51.62.10

    Mașini și aparate electronice pentru determinarea proprietăților mecanice ale metalelor (excl. mașinile metalografice sau aparatele și instrumentele pentru detectarea defectelor)

    9024.10.1

    p/st @

    S

     

    26.51.62.30

    Mașini și aparate neelectronice pentru încercarea metalelor

    9024.10.90

    p/st @

    S

     

    26.51.62.55

    Mașini și aparate electronice pentru determinarea proprietăților materialelor (excl. ale metalelor)

    9024.80.1

    p/st @

    S

     

    26.51.62.59

    Mașini și aparate pentru determinarea proprietăților materialelor, inclusiv ale textilelor, hârtiei, cartonului, materialelor plastice, lemnului, cimentului, cauciucului, pielii/linoleumului, excl. ale metalelor, altele decât cele electronice

    9024.80.90

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.63: Contoare de apă, gaz și electricitate

    26.51.63.30

    Contoare pentru gazele furnizate sau produse (inclusiv cele etalonate)

    9028.10

    p/st

    S

     

    26.51.63.50

    Contoare pentru lichidele furnizate sau produse (inclusiv cele etalonate) (excl. pompele)

    9028.20

    p/st

    S

     

    26.51.63.70

    Contoare pentru energia electrică furnizată sau produsă (inclusiv cele etalonate) (excl. voltmetrele, ampermetrele, wattmetrele și altele similare)

    9028.30

    p/st

    S

     

    CPA 26.51.64: Contoare de producție și de turație, taximetre; indicatoare de viteză și tahometre; stroboscoape

    26.51.64.30

    Contoare de turații pentru producție și intrare, contoare de biliard, contoare de kilometraj pentru taxiuri, pedometre, contoare portabile, demultiplicatoare, instrumente/aparate pentru măsurarea intervalelor scurte de timp

    9029.10

    p/st @

    S

     

    26.51.64.53

    Indicatoare de viteză pentru vehicule

    9029.20.31

    p/st @

    S

     

    26.51.64.55

    Tahometre

    9029.20.38

    p/st @

    S

     

    26.51.64.70

    Stroboscoape (inclusiv aparatele fotografice sau camerele de filmat încorporate permanent în stroboscoape)

    9029.20.90

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.65: Aparate pentru control și reglare automată și aparate hidraulice și pneumatice

    26.51.65.00

    Instrumente și aparate de reglare sau control automat, hidraulice sau pneumatice

    9032.81

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.66: Instrumente, dispozitive și mașini de măsurare sau verificare n.c.a.

    26.51.66.20

    Bancuri de probă

    9031.20

    kg

    S

     

    26.51.66.30

    Instrumente și aparate optice, mașini de măsură sau de control n.c.a. în HS 90

    9031.4

    p/st @

    S

     

    26.51.66.50

    Instrumente, aparate și mașini electronice pentru măsurarea sau controlul mărimilor geometrice (inclusiv comparatoare, mașinile pentru măsurarea coordonatelor)

    9031.80 (.32 +.34)

    p/st @

    S

     

    26.51.66.70

    Alte instrumente, aparate electronice, … de măsură sau control

    9031.80.38

    p/st @

    S

     

    26.51.66.83

    Alte instrumente, aparate electronice, … pentru măsurarea sau controlul mărimilor geometrice

    9031.80.91

    p/st @

    S

     

    26.51.66.89

    Mașini și instrumente de măsură, altele decât cele electronice, excl. cele pentru măsurarea/controlul mărimilor geometrice, echilibrarea pieselor mecanice, bancurile de probă, instrumentele/aparatele optice

    9031.80.98

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.70: Termostate, manostate și alte instrumente și aparate de reglare sau control

    26.51.70.15

    Termostate electronice

    9032.10.20

    p/st

    S

     

    26.51.70.19

    Termostate, altele decât cele electronice

    9032.10.8

    p/st

    S

     

    26.51.70.30

    Manostate

    9032.20

    p/st

    S

     

    26.51.70.90

    Instrumente și aparate de reglare sau control, n.c.a.

    9032.89

    p/st @

    S

     

    CPA 26.51.81: Părți ale aparatelor de radiodetecție și de radiosondaj (radar) și ale aparatelor de radionavigație

    26.51.81.00

    Părți ale aparatelor de radiodetecție și radionavigație

    8529.90 [.65 +.97]

    S

    S2

    CPA 26.51.82: Părți și accesorii pentru bunurile de la 26.51.12, 26.51.32, 26.51.33, 26.51.4 și 26.51.5; microtoame; părți n.c.a.

    26.51.82.00

    Părți și accesorii pentru articolele de la pozițiile 26.51.12, 26.51.32, 26.51.33, 26.51.4 și 26.51.5; microtoame; Părți n.c.a.

    9015.90 + 9017.90 + 9025.90 + 9026.90 + 9027.90 + 9030.90 + 9033

    S

    S2

    CPA 26.51.83: Părți și accesorii pentru microscoape (alte decât cele optice) și pentru aparate de difracție

    26.51.83.00

    Piese și accesorii pentru microscoape și aparate de difracție, excl. pentru microscoapele optice

    9012.90

    S

    S2

    CPA 26.51.84: Părți și accesorii pentru bunurile de la 26.51.63 și 26.51.64

    26.51.84.33

    Piese și accesorii pentru contoarele pentru electricitatea produsă sau furnizată

    9028.90.10

    S

    S2

    26.51.84.35

    Piese și accesorii pentru contoarele de gaze sau lichide produse sau furnizate, excl. pentru pompele pentru lichide

    9028.90.90

    S

    S2

    26.51.84.50

    Piese și accesorii de la poziția 9029

    9029.90

    S

    S2

    CPA 26.51.85: Părți și accesorii ale instrumentelor și ale aparatelor de la 26.51.65, 26.51.66 și 26.51.70

    26.51.85.20

    Piese și accesorii pentru instrumentele, aparatele și mașinile de la poziția 90.31

    9031.90

    S

    S2

    26.51.85.50

    Piese și accesorii pentru instrumente și aparate pentru reglare sau control automat

    9032.90

    S

    S2

    CPA 26.51.86: Părți și accesorii ale instrumentelor și ale aparatelor de la 26.51.11 și 26.51.62

    26.51.86.00

    Părți și accesorii ale instrumentelor și aparatelor de la pozițiile 26.51.11 și 26.51.62

    9014.90 + 9024.90

    S

    S2

    NACE 26.52: Producția de ceasuri

    CPA 26.52.11: Ceasuri de mână, ceasuri de buzunar, cu carcase din metale prețioase sau cu carcase placate cu metale prețioase

    26.52.11.00

    Ceasuri de mână, ceasuri de buzunar, cu carcase din metale prețioase sau din metale placate sau dublate cu metale prețioase

    9101

    p/st

    S

     

    CPA 26.52.12: Alte ceasuri de mână, ceasuri de buzunar și alte ceasuri, inclusiv cronometre

    26.52.12.00

    Alte ceasuri similare, inclusiv cronometrele

    9102

    p/st

    S

     

    CPA 26.52.13: Ceasuri de bord și ceasuri asemănătoare, pentru vehicule

    26.52.13.00

    Ceasuri pentru panouri de bord și ceasuri de tip similar pentru vehicule, aeronave, nave spațiale sau nave (inclusiv cronografele pentru vehicule)

    9104

    p/st

    S

     

    CPA 26.52.14: Ceasuri deșteptătoare și pendule mici cu mecanism de ceas; ceasuri deșteptătoare și ceasuri de perete; alte ceasuri

    26.52.14.00

    Ceasuri deșteptătoare și pendule mici, cu mecanism de ceas, ceasuri deșteptătoare și ceasuri de perete alte ceasuri

    9103 + 9105

    p/st

    S

     

    CPA 26.52.21: Mecanisme de ceasornicărie complete și asamblate

    26.52.21.00

    Mecanisme pentru ceasuri de mână, complete și asamblate

    9108

    p/st

    S

     

    CPA 26.52.22: Mecanisme de ceasornicărie complete și asamblate

    26.52.22.00

    Mecanisme de ceasornicărie, complete și asamblate

    9109

    p/st

    S

     

    CPA 26.52.23: Mecanisme de ceasornicărie complete, neasamblate sau asamblate parțial; mecanisme de ceas incomplete, asamblate

    26.52.23.00

    Mecanisme complete pentru ceasuri de mână, neasamblate sau asamblate parțial; mecanisme incomplete pentru ceasuri de mână, asamblate

    9110 [.11 +.12]

    kg

    S

     

    CPA 26.52.24: Eboșe pentru mecanisme de ceasornicărie

    26.52.24.00

    Mecanisme de ceasornic brute

    9110.19

    p/st @

    S

     

    CPA 26.52.25: Mecanisme de ceasornicărie complete, incomplete și brute, neasamblate

    26.52.25.00

    Mecanisme de ceasornic brute, complete, incomplete, neasamblate

    9110.90

    kg

    S

     

    CPA 26.52.26: Carcase de ceasuri de mână și de buzunar și părți ale acestora

    26.52.26.00

    Carcase și cutii protectoare pentru ceasuri de mână și pentru aparate de ceasornicărie și părți ale acestora

    9111 + 9112

    S

     

    CPA 26.52.27: Alte componente pentru ceasuri de mână sau de buzunar

    26.52.27.00

    Alte furnituri de ceasornicărie

    9114

    S

     

    CPA 26.52.28:   Cronografe, contoare de timp; parcometre; întrerupătoare orare care permit declanșarea unui mecanism după un interval de timp prestabilit, prevăzut cu un mecanism de ceasornic

    26.52.28.10

    Ceasuri de pontaj și cronografe

    9106.10

    p/st

    S

     

    26.52.28.30

    Parcometre și alte aparate de măsurat timpul (excl. cronometrele de proces, contoarele de secunde și altele similare)

    9106.90.80

    p/st

    S

     

    26.52.28.50

    Cronometre de proces, contoare de secunde și altele similare (excl. ceasurile cu cronometru, ceasurile cu cronograf și cronometrele)

    9106.90.10

    p/st

    S

     

    26.52.28.70

    Ceasuri de comutare, cu mecanisme de orologerie sau cu motor sincron (inclusiv comutatoarele pentru declanșarea sau întreruperea unor mecanisme electrice)

    9107

    p/st

    S

     

    NACE 26.60: Fabricarea de echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic și electroterapie

    CPA 26.60.11: Aparate cu raze X și aparate care utilizează raze alfa, beta sau gama

    26.60.11.15

    Aparate pe bază de raze X de uz medical, chirurgical, stomatologic sau veterinar (inclusiv aparate de radiografie și radioterapie)

    9022 [.12 +.13 +.14]

    p/st

    S

     

    26.60.11.19

    Aparate pe bază de raze X (excl. cele de uz medical, chirurgical, stomatologic sau veterinar)

    9022.19

    p/st

    S

     

    26.60.11.30

    Aparate cu raze alfa, beta sau gama, de utilizare medicală, chirurgicală, stomatologică sau veterinară, inclusiv aparatele de radiofotografie sau de radioterapie

    9022.2

    p/st

    S

     

    26.60.11.50

    Tuburi cu raze X (excl. carcasele din sticlă pentru tuburile cu raze X)

    9022.30

    p/st

    S

     

    26.60.11.70

    Generatoare de raze X, generatoare de înaltă tensiune, inclusiv elemente ale aparatelor de la poziția 9022

    9022.90

    S

     

    CPA 26.60.12: Aparate de electrodiagnostic și tratament utilizate în medicină

    26.60.12.30

    Electrocardiografe

    9018.11

    p/st @

    S

     

    26.60.12.80

    Aparate de electrodiagnosticare (excl. electrocardiografele), n.c.a.

    9018 [.12 +.13 +.14 +.19]

    p/st @

    S

     

    CPA 26.60.13: Aparate cu raze ultraviolete și infraroșii, utilizate în scopuri medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare

    26.60.13.00

    Aparate cu raze ultraviolete sau infraroșii utilizate în medicină, chirurgie, stomatologie sau medicină veterinară

    9018.20

    p/st @

    S

     

    CPA 26.60.14: Stimulatoare cardiace; aparate auditive

    26.60.14.33

    Proteze auditive (excl. componentele și accesoriile)

    9021.40

    p/st

    S

     

    26.60.14.39

    Componente și accesorii pentru aparate acustice (excl. cele pentru căști, amplificatoare și altele similare)

    9021.90.10

    S

     

    26.60.14.50

    Stimulatoare pentru stimularea mușchilor cardiaci (excl. componentele și accesoriile)

    9021.50

    p/st

    S

     

    NACE 26.70: Fabricarea de instrumente optice și echipamente fotografice

    CPA 26.70.11: Lentile de obiectiv pentru aparate de fotografiat, proiectoare sau aparate fotografice de mărire sau reducere

    26.70.11.00

    Lentile-obiectiv montate, din orice material, pentru aparate fotografice, proiectoare sau aparate fotografice de mărit sau micșorat

    9002.11

    p/st

    S

     

    CPA 26.70.12:   Aparate de fotografiat pentru pregătirea de plăci sau cilindri de tipărire; aparate de fotografiat pentru înregistrarea documentelor pe microfilm, microfișe și instrumente similare

    26.70.12.50

    Aparate fotografice de tipul celor utilizate pentru pregătirea clișeelor sau a cilindrilor de impresionare aparate fotografice special construite pentru fotografierea submarină sau aeriană, pentru examenul medical al organelor interne; sau pentru laboratoarele de medicină legală sau de criminalistică

    9006 [.10 +.30]

    p/st

    S

     

    CPA 26.70.13: Aparate fotografice digitale

    26.70.13.00

    Aparate fotografice digitale

    8525.80.30

    p/st

    S

     

    CPA 26.70.14: Aparate de fotografiat cu imprimare instantanee și alte aparate de fotografiat

    26.70.14.00

    Aparate fotografice cu developare și revelare instantanee și alte aparate (altele decât aparatele fotografice digitale, aparatele fotografice de tipul celor utilizate pentru pregătirea clișeelor sau a cilindrilor de impresionare precum și a celor special construite pentru fotografierea submarină sau aeriană, pentru examenul medical al organelor interne; sau pentru laboratoarele de medicină legală sau de criminalistică

    9006 [.40 +.5]

    p/st

    S

     

    CPA 26.70.15: Aparate cinematografice

    26.70.15.30

    Aparate de filmat pentru film cu lățimea < 16 mm sau pentru film dublu de 8 mm

    9007.11

    p/st

    S

     

    26.70.15.50

    Aparate de filmat (excl. cele pentru film cu lățimea < 16 mm sau pentru film dublu de 8 mm)

    9007.19

    p/st

    S

     

    CPA 26.70.16: Proiectoare cinematografice; proiectoare pentru diapozitive; alte proiectoare de imagine

    26.70.16.00

    Proiectoare cinematografice; proiectoare pentru diapozitive; alte proiectoare de imagini fixe

    9007.20 + 9008 [.10 +.30]

    p/st

    S

     

    CPA 26.70.17: Flash-uri; aparate fotografice de mărit; aparatură pentru laboratoare fotografice; negatoscoape, ecrane de proiecție

    26.70.17.00 z

    Lămpi (cu excepția tuburilor pentru producerea luminii de blitz în tehnica fotografică, și similare); aparate fotografice de mărire; aparate și echipamente pentru laboratoare fotografice; negatoscoape; ecrane pentru proiecții

    9006 [.61 +.69a] + 9008.40 + 9010 [.10+.50 +.60]

    S

     

    CPA 26.70.18: Cititoare de microfilme, microfișe sau alte forme microscopice

    26.70.18.00

    Cititoare de microfilme, microfișe sau cititoare de alte microforme

    9008.20

    p/st

    S

     

    CPA 26.70.19: Părți și accesorii pentru echipamente fotografice

    26.70.19.00

    Părți și accesorii ale echipamentului pentru laboratoare fotografice

    9006.9 + 9007.9 + 9008.90 + 9010.90

    S

    S2

    CPA 26.70.21:   Foi și plăci de material polarizant; lentile, prisme, oglinzi și alte elemente optice (cu excepția celor din sticlă neprelucratăoptic), montate sau nu, altele decât cele pentru aparate de fotografiat, proiectoare sau aparate fotografice de mărire sau reducere

    26.70.21.53

    Prisme, oglinzi și alte elemente optice, n.c.a.

    9001.90

    kg

    S

     

    26.70.21.55

    Lentile, prisme, oglinzi etc. montate, din orice material, n.c.a.

    9002.90

    p/st @

    S

     

    26.70.21.70

    Lentile de obiectiv din orice material, montate (excl. cele pentru camere de luat vederi, proiectoare sau aparate fotografice de mărit sau micșorat)

    9002.19

    p/st

    S

     

    26.70.21.80

    Materiale polarizante sub formă de foi sau plăci nemontate; Filtre montate din orice material

    9001.20 + 9002.20

    kg

    S

     

    CPA 26.70.22: Binocluri, lunete și alte telescoape optice; alte instrumente astronomice; microscoape optice

    26.70.22.30

    Binocluri (inclusiv binocluri pentru vedere nocturnă)

    9005.10

    p/st

    S

     

    26.70.22.50

    Instrumente (excl. binoclurile) de tipul telescoapelor optice

    9005.80

    p/st @

    S

     

    26.70.22.70

    Microscoape optice, inclusiv microscoape pentru microfotografie, cinematografie sau microproiecție

    9011 [.10 +.20 +.80]

    p/st

    S

     

    CPA 26.70.23: Dispozitive cu cristale lichide; lasere, cu excepția diodelor laser; alte dispozitive și instrumente optice n.c.a.

    26.70.23.10

    Lunete de vizare pentru arme; periscoape, telescoape…

    9013.10

    p/st @

    S

     

    26.70.23.30

    Dispozitive cu laser (excl. diodele laser, mașinile și aparatele cu laser încorporat)

    9013.20

    p/st @

    S

     

    26.70.23.90

    Alte instrumente și aparate optice, n.c.a. în HS 90

    9013.80

    S

     

    CPA 26.70.24: Componente și accesorii pentru binocluri, lunete și alte telescoape optice; alte instrumente astronomice; microscoape optice

    26.70.24.10

    Elemente și accesorii (inclusiv monturi) de binocluri etc.

    9005.90

    S

    S2

    26.70.24.30

    Elemente și accesorii de microscoape optice de la poziția 9011

    9011.90

    S

    S2

    CPA 26.70.25:   Componente și accesorii ale dispozitivelor cu cristale lichide, lasere (cu excepția diodelor laser), alte dispozitive și instrumente optice n.c.a.

    26.70.25.00

    Elemente și accesorii de aparate și instrumente optice de la poziția 9013

    9013.90

    S

    S2

    NACE 26.80: Fabricarea suporților magnetici și optici destinați înregistrărilor

    CPA 26.80.11: Suporturi magnetice, neînregistrate, cu excepția cartelelor prevăzute cu bandă magnetică

    26.80.11.00

    Benzi magnetice și discuri magnetice, neînregistrate, pentru înregistrarea sunetului sau a altor fenomene

    8523.29.15

    kg

    S

     

    CPA 26.80.12: Suporturi optice, neînregistrate

    26.80.12.00

    Suporturi optice pentru înregistrarea sunetului sau a altor fenomene (altele decât articolele din HS 37). neînregistrate

    8523.40.1

    kg

    S

     

    CPA 26.80.13: Alte suporturi pentru înregistrare, inclusiv matrițele și formele galvanizate pentru fabricarea discurilor

    26.80.13.00

    Alte suporturi pentru înregistrare, inclusiv matrițele și formele galvanizate pentru fabricarea discurilor

    8523 [.59.10 +.80.10]

    kg

    S

     

    CPA 26.80.14: Cartele prevăzute cu bandă magnetică

    26.80.14.00

    Cartele prevăzute cu o bandă magnetică

    8523.21

    kg

    S

     

    NACE 27.11: Fabricarea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice

    CPA 27.11.10: Motoare de o putere de maximum 37,5 W; alte motoare de curent continuu; generatoare de curent continuu

    27.11.10.10

    Motoare electrice cu o putere ≤ 37,5 W (inclusiv motoarele sincrone ≤ 18 W, motoarele universale de curent continuu și alternativ, motoarele de curent alternativ și motoarele de curent continuu)

    8501.10

    p/st

    S

     

    27.11.10.30

    Motoare și generatoare de curent continuu cu o putere > 37,5 W, dar ≤ 750 W (excl. motoarele de pornire pentru motoarele cu ardere internă)

    8501.31

    p/st

    S

     

    27.11.10.53

    Motoare și generatoare de curent continuu cu o putere > 0,75 kW, dar ≤ 7,5 kW (excl. motoarele de pornire pentru motoarele cu ardere internă)

    8501.32.20

    p/st

    S

     

    27.11.10.55

    Motoare și generatoare de curent continuu cu o putere > 7,5 kW, dar ≤ 75 kW (excl. motoarele de pornire pentru motoarele cu ardere internă)

    8501.32.80

    p/st

    S

     

    27.11.10.70

    Motoare și generatoare de curent continuu cu o putere > 75 kW, dar ≤ 375 kW (excl. motoarele de pornire pentru motoarele cu ardere internă)

    8501.33

    p/st

    S

     

    27.11.10.90

    Motoare de curent continuu și generatoare de o putere peste 375 W (altele decât generatoarele pentru motoarele cu combustie internă)

    8501.34

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.21: Motoare universale de curent continuu/alternativ de o putere de maximum 37,5 W

    27.11.21.00

    Motoare universale de curent alternativ/curent continuu cu o putere > 37,5 W

    8501.20

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.22: Motoare de curent alternativ, monofazice

    27.11.22.30

    Motoare de curent alternativ, monofazate, cu o putere ≤ 750 W

    8501.40.20

    p/st

    S

     

    27.11.22.50

    Motoare de curent alternativ, monofazate, cu o putere > 750 W

    8501.40.80

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.23: Motoare de curent alternativ multifazice, de o putere de maximum 750 W

    27.11.23.00

    Motoare de curent alternativ, polifazate, cu o putere ≤ 750 W

    8501.51

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.24: Motoare de curent alternativ multifazice, cu o putere > 750 W dar ≤ 75 kW

    27.11.24.03

    Motoare de curent alternativ, polifazate, cu o putere > 0,75 kW, dar ≤ 7,5 kW

    8501.52.20

    p/st

    S

     

    27.11.24.05

    Motoare de curent alternativ, polifazate, cu o putere > 7,5 kW, dar ≤ 37 kW

    8501.52.30

    p/st

    S

     

    27.11.24.07

    Motoare de curent alternativ, polifazate, cu o putere > 37 kW, dar ≤ 75 kW

    8501.52.90

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.25: Motoare de curent alternativ multifazice, cu o putere > 75 kW

    27.11.25.30

    Motoare de tracțiune de curent alternativ, polifazate, cu o putere > 75 kW

    8501.53.50

    p/st

    S

     

    27.11.25.40

    Motoare de curent alternativ, polifazate, cu o putere > 75 kW, dar ≤ 375 kW (excl. motoarele de tracțiune)

    8501.53.81

    p/st

    S

     

    27.11.25.60

    Motoare de curent alternativ, polifazate, cu o putere > 375 kW, dar ≤ 750 kW (excl. motoarele de tracțiune)

    8501.53.94

    p/st

    S

     

    27.11.25.90

    Motoare de curent alternativ, polifazate, cu o putere > 750 kW (excl. motoarele de tracțiune)

    8501.53.99

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.26: Generatoare (alternatoare) de curent alternativ

    27.11.26.10

    Alternatoare cu o putere ≤ 75 kVA

    8501.61

    p/st

    S

     

    27.11.26.30

    Alternatoare cu o putere > 75 kVA, dar ≤ 375 kVA

    8501.62

    p/st

    S

     

    27.11.26.50

    Alternatoare cu o putere > 375 kVA, dar ≤ 750 kVA

    8501.63

    p/st

    S

     

    27.11.26.70

    Alternatoare cu o putere > 750 kVA

    8501.64

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.31: Grupuri electrogene cu motor cu piston cu aprindere prin compresie

    27.11.31.10

    Grupuri electrogene cu motor cu piston cu aprindere prin compresie, de o putere de maximum 75 kWA

    8502.11

    p/st

    S

     

    27.11.31.30

    Grupuri electrogene cu motoare cu piston cu ardere internă cu aprindere prin compresie, cu o putere > 75 kVA, dar ≤ 375 kVA

    8502.12

    p/st

    S

     

    27.11.31.50

    Grupuri electrogene cu motoare cu piston cu ardere internă cu aprindere prin compresie, cu o putere > 375 kVA, dar ≤ 750 kVA

    8502.13.20

    p/st

    S

     

    27.11.31.70

    Grupuri electrogene cu motor cu piston cu aprindere prin compresie, de o putere de peste 750 kVA

    8502.13 (.40 +.80)

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.32:   Grupuri electrogene cu motor cu piston cu aprindere prin scânteie (motoare cu explozie); alte grupuri electrogene; convertizoare rotative electrice

    27.11.32.33

    Grupuri electrogene cu motoare cu piston cu ardere internă cu aprindere prin scânteie, cu o putere ≤ 7,5 kVA

    8502.20.20

    p/st

    S

     

    27.11.32.35

    Grupuri electrogene cu motoare cu piston cu ardere internă cu aprindere prin scânteie, cu o putere > 7,5 kVA

    8502.20 (.40 +.60 +.80)

    p/st

    S

     

    27.11.32.50

    Grupuri electrogene (altele decât cele pentru energie eoliană sau motoarele cu piston cu aprindere prin scânteie)

    8502.39

    p/st

    S

     

    27.11.32.70

    Convertizoare rotative

    8502.40

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.41: Transformatoare cu dielectric lichid

    27.11.41.20

    Transformatoare cu dielectric lichid, cu o putere absorbită ≤ 650 kVA

    8504.21

    p/st

    S

     

    27.11.41.50

    Transformatoare cu dielectric lichid de o putere de peste 650 kVA, dar de maximum 10 000 kVA

    8504.22

    p/st

    S

     

    27.11.41.80

    Transformatoare cu dielectric lichid, cu o putere absorbită > 10 000 kVA

    8504.23

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.42: Alte transformatoare, de o putere ≤ 16 kVA

    27.11.42.20

    Transformatoare de măsură, cu o putere absorbită ≤ 1 kVA (inclusiv cele pentru măsurarea tensiunii electrice)

    8504.31.2

    p/st

    S

     

    27.11.42.40

    Alte transformatoare, n.s.a., cu o putere absorbită ≤ 1 kVA

    8504.31.80

    p/st

    S

     

    27.11.42.60

    Alte transformatoare de o putere de peste 1 kVA, dar de maximum 16 kVA

    8504.32

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.43: Alte transformatoare, de o putere > 16 kVA

    27.11.43.30

    Transformatoare, n.s.a., cu o putere absorbită > 16 kVA, dar ≤ 500 kVA

    8504.33

    p/st

    S

     

    27.11.43.80

    Transformatoare, n.s.a., cu o putere absorbită > 500 kVA

    8504.34

    p/st

    S

     

    CPA 27.11.50: Balasturi pentru lămpi sau tuburi cu descărcare; convertizoare statice; alți inductori

    27.11.50.13

    Inductoare pentru lămpile sau tuburile cu descărcări în gaze

    8504.10.20

    p/st

    S

     

    27.11.50.15

    Limitatoare de curent pentru lămpile sau tuburile cu descărcări în gaze (excl. inductoarele)

    8504.10.80

    p/st

    S

     

    27.11.50.23

    Semiconductoare policristaline

    8504.40.40

    p/st

    S

     

    27.11.50.33

    Încărcătoare de acumulatoare

    8504.40.55

    p/st

    S

     

    27.11.50.35

    Redresoare

    8504.40.81

    p/st @

    S

     

    27.11.50.40

    Blocuri de alimentare de la rețea pentru aparatele de telecomunicații, mașinile de prelucrare automată a datelor și unitățile acestora

    8504.40.30

    p/st

    S

     

    27.11.50.53

    Invertoare cu o putere absorbită ≤ 7,5 kVA

    8504.40.84

    p/st @

    S

     

    27.11.50.55

    Invertoare cu o putere absorbită > 7,5 kVA

    8504.40.88

    p/st @

    S

     

    27.11.50.70

    Convertizoare statice (excl. semiconductoarele cristaline, convertoarele proiectate special pentru sudare, fărăechipament de sudare, încărcătoarele de acumulatoare, redresoarele, invertoarele)

    8504.40.90

    p/st @

    S

     

    27.11.50.80

    Inductoare (excl. bobinele de inductanță, bobinele de deflexie pentru tuburile catodice, pentru lămpile și tuburile cu descărcări în gaze)

    8504.50

    p/st @

    S

     

    CPA 27.11.61: Părți adaptabile pentru motoare și generatoare electrice

    27.11.61.00

    Componente ale mașinilor de la pozițiile 8501 sau 8502

    8503

    S

    S2

    CPA 27.11.62: Părți de transformatoare, inductoare și convertizoare statice

    27.11.62.03

    Miezuri de ferită pentru transformatoare și inductoare

    8504.90.11

    kg

    S

    S2

    27.11.62.05

    Componente ale transformatoarelor și inductoarelor (excl. miezuri de ferită)

    8504.90 (05 +.18)

    S

    S2

    27.11.62.07

    Componente ale convertizoarelor statice

    8504.90.9

    S

    S2

    NACE 27.12: Fabricarea aparatelor de distribuție și control a electricității

    CPA 27.12.10: Aparatură electrică de comutare sau de protecție a circuitelor electrice, pentru o tensiune > 1 000 V

    27.12.10.10

    Siguranțe fuzibile pentru o tensiune > 1 kV

    8535.10

    p/st @

    S

     

    27.12.10.20

    Disjunctoare

    8535.2

    p/st @

    S

     

    27.12.10.30

    Separatoare și întrerupătoare

    8535.30

    p/st @

    S

     

    27.12.10.40

    Paratrăsnete, limitatoare de tensiune și limitatoare de supratensiune pentru o tensiune > 1 kV

    8535.40

    p/st @

    S

     

    27.12.10.90

    Alte aparate de comutare … circuite electrice > 1 000 kV

    8535.90

    p/st @

    S

     

    CPA 27.12.21: Fitiluri, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    27.12.21.30

    Siguranțe fuzibile pentru o tensiune ≤ 1 kV și o intensitate ≤ 10 A

    8536.10.10

    p/st @

    S

     

    27.12.21.50

    Siguranțe fuzibile pentru o tensiune ≤ 1 kV și o intensitate > 10 A, dar ≤ 63 A

    8536.10.50

    p/st @

    S

     

    27.12.21.70

    Siguranțe fuzibile pentru o tensiune ≤ 1 kV și o intensitate > 63 A

    8536.10.90

    p/st @

    S

     

    CPA 27.12.22: Întrerupătoare automate de circuit, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    27.12.22.30

    Întrerupătoare automate pentru o tensiune ≤ 1 kV și o intensitate ≤ 63 A

    8536.20.10

    p/st @

    S

     

    27.12.22.50

    Întrerupătoare automate pentru o tensiune ≤ 1 kV și o intensitate > 63 A

    8536.20.90

    p/st @

    S

     

    CPA 27.12.23: Aparatură pentru protecția circuitelor electrice n.c.a., pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    27.12.23.30

    Aparate pentru protecția circuitelor electrice, pentru o tensiune ≤ 1 kV și o intensitate ≤ 16 A (excl. siguranțele fuzibile, întrerupătoarele automate)

    8536.30.10

    p/st @

    S

     

    27.12.23.50

    Aparate pentru protecția circuitelor electrice, pentru o tensiune ≤ 1 kV și o intensitate ≤ 125 A (excl. siguranțele fuzibile, întrerupătoarele automate)

    8536.30.30

    p/st @

    S

     

    27.12.23.70

    Aparate pentru protecția circuitelor electrice, pentru o tensiune ≤ 1 kV și o intensitate > 125 A (excl. siguranțele fuzibile, întrerupătoarele automate)

    8536.30.90

    p/st @

    S

     

    CPA 27.12.24: Relee, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    27.12.24.33

    Relee pentru o tensiune ≤ 60 V și o intensitate ≤ 2 A

    8536.41.10

    p/st @

    S

     

    27.12.24.35

    Relee pentru o tensiune ≤ 60 V și o intensitate > 2 A

    8536.41.90

    p/st @

    S

     

    27.12.24.50

    Relee și contactoare pentru o tensiune > 60 V, dar ≤ 1 kV

    8536.49

    p/st @

    S

     

    CPA 27.12.31: Tablouri și alte suporturi, echipate cu aparatură electrică de comutare sau de protecție, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    27.12.31.30

    Panouri de comandă numerică cu mașini de prelucrare automată a datelor încorporate, pentru o tensiune ≤ 1 kV

    8537.10.10

    p/st @

    S

     

    27.12.31.50

    Aparate de comandă cu memorie controlabilă, pentru o tensiune ≤ 1 kV

    8537.10.91

    p/st @

    S

     

    27.12.31.70

    Alte suporturi pentru comandă electrică și distribuția electricității, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    8537.10.99

    p/st @

    S

     

    CPA 27.12.32: Tablouri și alte suporturi, echipate cu aparatură electrică de comutare sau de protecție, pentru o tensiune > 1 000 V

    27.12.32.03

    Tablouri de comandă numerică, pentru o tensiune > 1 000 V dar ≤ 72,5 kV

    8537.20.91

    p/st @

    S

     

    27.12.32.05

    Tablouri de comandă numerică, pentru o tensiune > 72,5 kV

    8537.20.99

    p/st @

    S

     

    CPA 27.12.40: Părți de aparatură de control sau distribuție a energiei electrice

    27.12.40.30

    Tablouri, panouri, console, pupitre, dulapuri și alte suporturi pentru aparatele pentru comanda electrică și distribuția electricității (excl. cele dotate cu aparate proprii)

    8538.10

    p/st @

    S

     

    27.12.40.90

    Alte componente ale aparatelor de la pozițiile 8535, 8536, 8537

    8538.90

    S

    S2

    NACE 27.20: Fabricarea de acumulatori și baterii

    CPA 27.20.11: Elemenți galvanici și baterii de elemenți galvanici

    27.20.11.00

    Pile și baterii de pile

    8506 [.10 + .30 +.40 +. 50 +.60 +.80]

    p/st

    S

     

    CPA 27.20.12: Părți de elemenți galvanici și baterii de elemenți galvanici

    27.20.12.00

    Elemente de pile electrice și baterii primare (excl. cărbunii pentru pilele electrice reîncărcabile)

    8506.90

    S

    S2

    CPA 27.20.21: Acumulatoare cu plăci și acid sulfuric pentru pornirea motoarelor cu piston

    27.20.21.00

    Acumulatoare cu plumb pentru pornirea moarelor cu piston

    8507.10

    p/st

    S

     

    CPA 27.20.22: Acumulatoare cu plăci și acid sulfuric, cu excepția celor pentru pornirea motoarelor cu piston

    27.20.22.10

    Acumulatoare cu plumb de tracțiune (altele decât cele pentru pornirea moarelor cu piston)

    8507.20.4

    ce/el

    S

     

    27.20.22.50

    Acumulatoare cu plumb (altele decât cele de tracțiune și cele pentru pornirea moarelor cu piston)

    8507.20.9

    ce/el

    S

     

    CPA 27.20.23: Acumulatoare de nichel-cadmiu, hibrid nichel-metal, litiu-ion, litiu-polimer, nichel-fier și alte acumulatoare electrice

    27.20.23.00

    Acumulatori cu nichel-cadmiu, cu hidrură de nichel, cu ion de litiu, cu polimer de litiu, cu nichel-fier și alți acumulatori electrici

    8507 [.30 +.40 +.80]

    p/st @

    S

     

    CPA 27.20.24: Părți de acumulatoare electrice, inclusiv separatoare

    27.20.24.00

    Părți ale acumulatorilor electrici inclusiv separatoare

    8507.90

    S

    S2

    NACE 27.31: Fabricarea de cabluri cu fibră optică

    CPA 27.31.11: Cabluri din fibre optice, constituite din fibre izolate individual

    27.31.11.00

    Cabluri de fibre optice alcătuite din fibre învelite individual, asamblate sau nu cu conductori electrici sau dotate cu conectoare

    8544.70

    kg

    S

     

    CPA 27.31.12: Fibre optice și fascicule din fibre optice; cabluri din fibre optice (cu excepția celor constituite din fibre izolate individual)

    27.31.12.00

    Fibre optice și fascicole de fibre optice; cabluri de fibre optice (altele decât cele constituite din fibre izolate individual)

    9001.10

    kg

    S

     

    NACE 27.32: Fabricarea altor fire și cabluri electrice și electronice

    CPA 27.32.11: Fire în spirală izolate

    27.32.11.30

    Sârmă de bobinaj izolată, lăcuită sau emailată

    8544 [.11.10 +.19.10]

    kg

    S

     

    27.32.11.50

    Alte fire pentru bobinaje izolate (chiar oxidate anodic)

    8544 [.11.90 +.19.90]

    kg

    S

     

    CPA 27.32.12: Cablu coaxial și alți conductori electrici coaxiali

    27.32.12.00

    Cabluri coaxiale izolate și alți conductori electrici coaxiali pentru transmiterea și controlul datelor, cu sau fără conectori

    8544.20

    kg

    S

     

    CPA 27.32.13: Alți conductori electrici, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    27.32.13.40

    Alte conductoare electrice, pentru o tensiune ≤ 1 000 V, cu conectori

    8544.42

    kg

    S

     

    27.32.13.80

    Alte conductoare electrice, pentru o tensiune ≤ 1 000 V, fără conectori

    8544.49

    kg

    S

     

    CPA 27.32.14: Alți conductori electrici, pentru o tensiune > 1 000 V

    27.32.14.00

    Conductori electrici izolați pentru o tensiune > 1 000 V, excl. sârma pentru bobinaj, cablul coaxial și alți conductori electrici coaxiali, cabluri de aprindere și alte seturi de cabluri utilizate la vehicule, aeronave, nave

    8544.60

    kg

    S

     

    NACE 27.33: Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire și cabluri electrice și electronice

    CPA 27.33.11: Fitiluri, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    27.33.11.00

    Aparate electrice pentru comutarea circuitelor electrice pentru o tensiune ≤ 1 kV (inclusiv comutatoarele cu buton și cele rotative) (excl. releele)

    8536.50

    p/st @

    S

     

    CPA 27.33.12: Dulii pentru lămpi, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    27.33.12.00

    Dulii pentru o tensiune ≤ 1 kV

    8536.61

    p/st @

    S

     

    CPA 27.33.13: Fișe, prize de curent și alte dispozitive pentru comutare sau pentru protejarea circuitelor electrice n.c.a.

    27.33.13.10

    Fișe și prize pentru cabluri coaxiale pentru o tensiune ≤ 1 kV

    8536.69.10

    p/st @

    S

     

    27.33.13.30

    Fișe și prize pentru circuite imprimate pentru o tensiune ≤ 1 kV

    8536.69.30

    p/st @

    S

     

    27.33.13.50

    Fișe și prize pentru o tensiune ≤ 1 kV (excl. pentru cabluri coaxiale și circuite imprimate)

    8536.69.90

    p/st @

    S

     

    27.33.13.60

    Elemente prefabricate pentru circuite electrice, pentru o tensiune ≤ 1 kV

    8536.90.01

    p/st @

    S

     

    27.33.13.70

    Conexiuni și elemente de contact pentru fire și cabluri, pentru o tensiune ≤ 1 kV

    8536.90.10

    p/st @

    S

     

    27.33.13.80

    Alte aparate pentru conexiuni la sau în circuite electrice, pentru o tensiune ≤ 1 000 V

    8536 [.70 +.90 (.20 +.85)]

    p/st @

    S

     

    CPA 27.33.14: Piese electrice izolante din material plastic

    27.33.14.10

    Conducte, țevi și doze de perete, pentru circuite electrice, din plastic

    3925.90.20

    kg

    S

     

    27.33.14.30

    Garnituri izolante din materiale plastice pentru mașini, aparate sau echipamente electrice (excl. izolatori electrici)

    8547.20

    kg

    S

     

    NACE 27.40: Fabricarea de echipamente electrice de iluminat

    CPA 27.40.11: Faruri și proiectoare etanșe

    27.40.11.00

    Unități etanșe de faruri și proiectoare

    8539.10

    p/st

    S

     

    CPA 27.40.12: Lămpi halogen cu filament din tungsten, cu excepția lămpilor cu raze ultraviolete sau infraroșii

    27.40.12.50

    Lămpi cu filament de wolfram, cu halogen, pentru motociclete și autovehicule (excl. lămpile cu raze ultraviolete și infraroșii)

    8539.21.30

    p/st

    S

     

    27.40.12.93

    Lămpi cu filament de wolfram, cu halogen, pentru o tensiune > 100 V (excl. lămpile cu raze ultraviolete și infraroșii, cele pentru motociclete și autovehicule)

    8539.21.92

    p/st

    S

     

    27.40.12.95

    Lămpi cu filament de wolfram, cu halogen, pentru o tensiune ≤ 100 V (excl. lămpile cu raze ultraviolete și infraroșii, cele pentru motociclete și autovehicule)

    8539.21.98

    p/st

    S

     

    CPA 27.40.13: Lămpi cu filament de o putere ≤ 200 W și pentru o tensiune > 100 V n.c.a.

    27.40.13.00

    Lămpi cu incandescență, cu o putere ≤ 200 W și pentru o tensiune > 100 V, inclusiv reflectoarele, excl. lămpile cu raze ultraviolete și infraroșii, lămpile cu filament de wolfram, cu halogen – unitățile etanșe de faruri și reflectoare

    8539.22

    p/st

    S

     

    CPA 27.40.14: Lămpi cu filament n.c.a.

    27.40.14.60

    Lămpi cu incandescență pentru motociclete și alte autovehicule, excl. unitățile etanșe de faruri și reflectoare, lămpile cu filament de wolfram, cu halogen

    8539.29.30

    p/st

    S

     

    27.40.14.90

    Lămpi incandescente n.c.a.

    8539.29.9

    p/st

    S

     

    CPA 27.40.15: Lămpi cu descărcare electrică; lămpi cu raze ultraviolete sau infraroșii; lămpi cu arc

    27.40.15.10

    Lămpi cu descărcare în gaze, cu fluorescență, cu catod cald, cu două socluri (excl. lămpile cu raze ultraviolete)

    8539.31.10

    p/st

    S

     

    27.40.15.30

    Lămpi cu descărcare în gaze, cu fluorescență, cu catod cald (excl. lămpile cu raze ultraviolete, cu două socluri)

    8539.31.90

    p/st

    S

     

    27.40.15.50

    Alte lămpi cu descărcare (altele decât lămpile cu raze ultraviolete)

    8539 [.32 +.39]

    p/st

    S

     

    27.40.15.70

    Lămpi cu raze ultraviolete sau infraroșii, lămpi cu arc

    8539.4

    p/st

    S

     

    CPA 27.40.21: Lămpi electrice portabile alimentate cu pile, acumulatoare, magnetouri

    27.40.21.00

    Lămpi electrice portabile alimentate de baterii, acumulatoare sau magnetouri (excl. cele pentru biciclete sau autovehicule)

    8513.10

    p/st @

    S

     

    CPA 27.40.22: Lămpi de masă (veioze), lămpi de birou, de noptieră și lampadare de interior

    27.40.22.00

    Lămpi electrice de masă, de birou, lămpi pentru iluminatul locuințelor (de noptieră, cu picior)

    9405.20

    p/st @

    S

     

    CPA 27.40.23: Lămpi neelectrice și corpuri de iluminat

    27.40.23.00

    Lămpi și accesorii de iluminat, altele decât cele electrice

    9405.50

    p/st @

    S

     

    CPA 27.40.24: Firme luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare

    27.40.24.00

    Însemne luminoase, reclame luminoase și articole similare (inclusiv semnalizatoarele rutiere)

    9405.60

    p/st @

    S

     

    CPA 27.40.25: Lustre și alte aparate de iluminat electric de suspendat sau de fixat pe tavan sau pe perete

    27.40.25.00

    Lustre și alte accesorii de iluminat suspendate de tavan sau fixate pe perete (excl. cele utilizate la iluminatul spațiilor publice deschise sau a arterelor de circulație)

    9405.10

    p/st @

    S

     

    CPA 27.40.31: Becuri de bliț, flash-uri și articole similare

    27.40.31.00 z

    Tuburi pentru producerea luminii de blitz în tehnica fotografică și similare

    9006.69b

    p/st

    S

     

    CPA 27.40.32: Ghirlande electrice de tipul celor utilizate pentru pomul de Crăciunи

    27.40.32.00

    Seturi de iluminat pentru pomul de Crăciun

    9405.30

    p/st @

    S

     

    CPA 27.40.33: Reflectoare și proiectoare

    27.40.33.00

    Proiectoare și reflectoare (inclusiv cele pentru instalațiile de scenă, din studiourile fotografice și cinematografice)

    9405.40.10

    p/st @

    S

     

    CPA 27.40.39: Alte lămpi și corpuri de iluminat n.c.a.

    27.40.39.10

    Echipamente electrice de semnalizare luminoasă sau vizuală pentru autovehicule (excl. lămpile electrice cu incandescențăsau cele cu descărcare în gaze, unitățile etanșe de faruri și proiectoare, lămpile cu raze ultraviolete, infraroșii și lămpile cu arc)

    8512.20

    kg

    S

     

    27.40.39.30

    Lămpi electrice și accesorii de iluminat, din materiale plastice și de alt tip, de tipul utilizat la lămpile cu incandescență și lămpile fluorescente tubulare

    9405.40 (.3 +.9)

    p/st @

    S

     

    CPA 27.40.41: Părți pentru lămpi cu filament sau cu descărcare

    27.40.41.00

    Elemente pentru lămpile electrice cu incandescență și sau lămpile cu descărcare în gaze (inclusiv unitățile etanșe de faruri și proiectoare, lămpile cu raze ultraviolete sau infraroșii, lămpile cu arc)

    8539.90

    S

    S2

    CPA 27.40.42: Părți de lămpi și corpuri de iluminat

    27.40.42.30

    Elemente pentru lămpile electrice portabile alimentate de baterii, acumulatoare sau magnetouri (excl. cele pentru biciclete sau autovehicule)

    8513.90

    S

    S2

    27.40.42.50

    Elemente (excl. din sticlă sau materiale plastice) de lămpi și accesorii de iluminat etc.

    9405.99

    S

     

    NACE 27.51: Fabricarea de aparate electrocasnice

    CPA 27.51.11: Frigidere și congelatoare de uz casnic

    27.51.11.10

    Frigidere și congelatoare combinate, cu uși exterioare separate

    8418.10

    p/st

    S

     

    27.51.11.33

    Frigidere de uz casnic (inclusiv cele cu compresie, cu absorbție electrică) (excl. cele încastrate)

    8418 [.21(.10 +.51 +.9) +.29]

    p/st

    S

     

    27.51.11.35

    Frigidere cu compresie, de încastrat

    8418.21.59

    p/st

    S

     

    27.51.11.50

    Congelatoare tip ladă, cu o capacitate ≤ 800 litri

    8418.30

    p/st

    S

     

    27.51.11.70

    Congelatoare de tip dulap, cu o capacitate ≤ 900 litri

    8418.40

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.12: Mașini de spălat vase de uz casnic

    27.51.12.00

    Mașini de tip casnic de spălat vesela

    8422.11

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.13: Mașini de spălat și uscat rufe, de uz casnic

    27.51.13.00

    Mașini de spălat rufe, inclusiv cele cu dispozitiv de uscare, de tip menajer

    8450.1 + 8451.21

    p/st @

    S

     

    CPA 27.51.14: Pături electrice

    27.51.14.00

    Pături electrice

    6301.10

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.15: Ventilatoare și hote aspirante de extracție sau de reciclare, de uz casnic

    27.51.15.30

    Ventilatoare de masă, de pardoseală, de pereți, de tavan, de fereastră, cu motor electric de o putere ≤ 125 W

    8414.51

    p/st

    S

     

    27.51.15.80

    Hote de ventilare sau reciclare încorporând un ventilator și având cea mai mare latură orizontală ≤ 120 cm

    8414.60

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.21: Aparate electromecanice de uz casnic, cu motor electric încorporat

    27.51.21.23

    Aspiratoare de praf cu motor electric incorporat, având o putere ≤ 1 500 W și o capacitate a sacului de praf sau a altui recipient ≤ 20 l

    8508.11

    p/st

    S

     

    27.51.21.25

    Alte aspiratoare cu motor electric încorporat

    8508.19

    p/st

    S

     

    27.51.21.70

    Aparate electrice, de tip casnic, de tocat și amestecat alimente, storcătoare de fructe și legume

    8509.40

    p/st

    S

     

    27.51.21.90

    Alte aparate electromecanice

    8509.80

    kg

    S

     

    CPA 27.51.22: Aparate de ras, de epilat și mașini de tuns cu motor electric încorporat

    27.51.22.00

    Mașini de ras, de tuns și mașini de epilat, cu motor electric încorporat

    8510 [.10 +.20 +.30]

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.23: Aparate electrotermice de uscat mâinile și de coafat; fiare electrice de călcat

    27.51.23.13

    Căști electrice pentru uscarea părului

    8516.31.10

    p/st

    S

     

    27.51.23.15

    Uscătoare electrice pentru păr (excl. căștile)

    8516.31.90

    p/st

    S

     

    27.51.23.30

    Aparate electrotermice pentru coafuri (inclusiv bigudiurile, ondulatoarele de păr) (excl. căștile, uscătoarele de păr)

    8516.32

    p/st @

    S

     

    27.51.23.50

    Aparate electrotermice pentru uscarea mâinilor

    8516.33

    p/st

    S

     

    27.51.23.70

    Fiare electrice de călcat

    8516.40

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.24: Alte dispozitive electrotermice

    27.51.24.10

    Aspiratoare, chiar cele pentru aspirare uscat și umed (altele decât cele cu motor electric încorporat)

    8508.60

    p/st

    S

     

    27.51.24.30

    Aparate electrice pentru prepararea cafelei și a ceaiului (inclusiv filtrele)

    8516.71

    p/st

    S

     

    27.51.24.50

    Aparate electrice pentru prăjit pâine (inclusiv cuptoare de prăjit pentru pâine, cartofi sau alte produse alimentare mici)

    8516.72

    p/st

    S

     

    27.51.24.90

    Aparate electrotermice de uz casnic, (altele decât uscătoare de păr, sau pentru uscarea mâinilor, aparate electrice pentru încălzirea localurilor, a solului, încălzitoare de apă, termoplonjoare electrice, fiare electrice de călcat, cuptoare cu microunde, alte cuptoare, mașini de gătit, reșouri (inclusiv plitele de gătit), grătare și rotisoare, aparate pentru prepararea cafelei sau a ceaiului, prăjitoare de pâine)

    8516.79

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.25: Încălzitoare electrice de apă, instantanee sau cu stocare și termoplonjoare electrice

    27.51.25.30

    Încălzitoare electrice instantanee de apă

    8516.10.11

    p/st

    S

     

    27.51.25.50

    Încălzitoare electrice de apă (inclusiv cele cu stocare a apei) (excl. cele instantanee)

    8516.10.19

    p/st

    S

     

    27.51.25.70

    Termoplonjoare (inclusiv termoplonjoare portabile pentru lichide, de obicei cu mâner sau cârlig)

    8516.10.90

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.26: Aparate electrice pentru încălzirea localurilor și a podelelor

    27.51.26.30

    Radiatoare electrice cu acumulare de căldură

    8516.21

    p/st

    S

     

    27.51.26.50

    Radiatoare electrice, radiatoare care funcționează prin convecție, radiatoare cu ventilator încorporat

    8516.29 (.10 +.50 +.91)

    p/st

    S

     

    27.51.26.90

    Alte radiatoare electrice

    8516.29.99

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.27: Cuptoare cu microunde

    27.51.27.00

    Cuptoare cu microunde pentru uz casnic

    8516.50

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.28: Alte cuptoare; mașini de gătit, reșouri, plite de gătit; grătare și rotisoare

    27.51.28.10

    Mașini electrice de tip casnic, pentru gătit, cu cel puțin un cuptor și un reșou (inclusiv aparatele combinate cu funcționare cu gaz-electrică)

    8516.60.10

    p/st

    S

     

    27.51.28.33

    Reșouri electrice de tip casnic, destinate a fi încastrate

    8516.60.51

    p/st

    S

     

    27.51.28.35

    Plite, reșouri electrice de tip casnic (excl. cele încastrate)

    8516.60.59

    p/st

    S

     

    27.51.28.50

    Grătare și rotisoare de tip casnic

    8516.60.70

    p/st

    S

     

    27.51.28.70

    Cuptoare electrice de tip casnic, destinate a fi încastrate

    8516.60.80

    p/st

    S

     

    27.51.28.90

    Cuptoare electrice de tip casnic (excl. cele destinate a fi încastrate, cuptoarele cu microunde)

    8516.60.90

    p/st

    S

     

    CPA 27.51.29: Rezistențe electrice pentru încălzit

    27.51.29.00

    Rezistențe electrice pentru încălzit (excl. cele de la poziția 85.45)

    8516.80

    kg

    S

     

    CPA 27.51.30: Părți de aparate electrice de uz casnic

    27.51.30.10

    Părți de aspiratoare

    8508.70

    S

    S2

    27.51.30.30

    Părți de aparate electromecanice de tip casnic, cu motor electric încorporat

    8509.90

    S

    S2

    27.51.30.50

    Părți de aparate de ras și de tuns cu motor electric încorporat

    8510.90

    S

    S2

    27.51.30.70

    Părți ale aparatelor de la poziția 8516

    8516.90

    S

    S2

    NACE 27.52: Fabricarea de echipamente casnice neelectrice

    CPA 27.52.11: Aparate de gătit și plite pentru încălzit, din fier, oțel sau cupru, neelectrice

    27.52.11.13

    Aparate de gătit și plite de încălzit, cu gaze, din fontă sau oțel, cu cuptor (inclusiv cele cu boilere auxiliare pentru încălzire centrală, cuptoare cu funcționare separată cu gaz sau alți combustibili)

    7321.11.10

    p/st

    S

     

    27.52.11.15

    Aparate de gătit și plite de încălzit, cu gaze, din fontă sau oțel (inclusiv cele cu boilere auxiliare pentru încălzire centrală, cu funcționare cu gaz sau alți combustibili, excl. cele cu cuptor)

    7321.11.90

    p/st

    S

     

    27.52.11.90

    Alte aparate de gătit și plite de încălzit, din fontă, oțel sau cupru, neelectrice

    7321 [.12 +.19] + 7418.19.10

    p/st @

    S

    S2

    CPA 27.52.12:   Alte aparate casnice, cu combustibili gazoși sau cu gaz și cu alți combustibili, pentru combustibil lichid sau pentru combustibil solid

    27.52.12.33

    Aparate de uz casnic pe bază de gaze, din fier sau oțel, cu dispozitiv de evacuare a gazelor arse (inclusiv corpurile de încălzire, grătarele, căminele și vasele pentru jeratic, atât pe bază de gaze, cât și de alți combustibili; excl. aparatele de uz casnic pentru gătit și aparatele de încălzit de tip placă)

    7321.81.10

    p/st

    S

     

    27.52.12.35

    Aparate de uz casnic pe bază de gaze, din fier sau oțel (inclusiv corpurile de încălzire, grătarele, căminele și vasele pentru jeratic, atât pe bază de gaze, cât și de alți combustibili, radiatoarele; excl. aparatele de uz casnic pentru gătit și aparatele de încălzit de tip placă, cele cu dispozitiv de evacuare a gazelor arse)

    7321.81.90

    p/st

    S

     

    27.52.12.50

    Aparate pentru uz casnic cu combustibili lichizi, din fontă sau din oțel, (altele decât mașinile de gătit și plăcile radiante)

    7321.82

    p/st

    S

     

    27.52.12.70

    Aparate de uz casnic pe bază de combustibili solizi, din fier sau oțel (inclusiv corpurile de încălzire, grătarele, căminele și vasele pentru jeratic, radiatoarele; excl. aparatele de uz casnic pentru gătit și aparatele de încălzit de tip placă)

    7321.89

    p/st

    S

     

    CPA 27.52.13: Generatoare sau distribuitoare de aer cald n.c.a., din fier sau oțel, neelectrice

    27.52.13.00

    Generatoare sau distribuitoare de aer cald n.c.a., din fontă sau din oțel, neelectrice

    7322.90

    p/st @

    S

     

    CPA 27.52.14: Încălzitoare de apă neelectrice, cu încălzire instantanee sau cu stocare

    27.52.14.00

    Corpuri neelectrice de încălzire a apei, în mod instantaneu sau după depozitarea acesteia

    8419.1

    p/st @

    S

     

    CPA 27.52.20: Părți de sobe, mașini de gătit, plite pentru încălzit și aparate similare de uz casnic, neelectrice

    27.52.20.00

    Elemente din fier/oțel ale sobelor, mașinilor de gătit, grătarelor, aragazurilor, grătarelor mari, vaselor pentru jăratic, becurilor de gaz, aparatelor pentru încălzit și ale altor aparate de uz casnic neelectrice similare pentru combustibili gazoși, lichizi/solizi

    7321.90

    S

     

    NACE 27.90: Fabricarea altor echipamente electrice

    CPA 27.90.11: Mașini și aparate electrice cu funcții individuale

    27.90.11.50

    Mașini electrice cu funcție de traducere sau de dicționar, amplificatoare de antenă și alte mașini și aparate electrice, cu funcție proprie, nedenumite și cuprinse în altă parte în HS 85 (altele decât băncile, cupolele solare și aparatele similare pentru bronzat)

    8543.70 [.10 +.30 +.60 +90]

    S

     

    CPA 27.90.12: Izolatori electrici; piese izolante pentru mașini și echipamente electrice; tuburile izolatoare

    27.90.12.30

    Izolatori electrici (excl. cei din sticlă, din ceramică)

    8546.90

    kg

    S

     

    27.90.12.80

    Accesorii izolatoare, n.s.a., pentru mașini electrice …; conducte

    8547.90

    kg

    S

     

    CPA 27.90.13: Electrozi din carbon și alte articole din grafit sau din alt carbon pentru utilizări electrice

    27.90.13.30

    Electrozi din cărbune pentru furnale

    8545.11

    kg

    S

     

    27.90.13.50

    Electrozi din cărbune (excl. cei pentru furnale)

    8545.19

    kg

    S

     

    27.90.13.70

    Perii de cărbune

    8545.20

    kg

    S

     

    27.90.13.90

    Articole din grafit sau alt tip de cărbune pentru utilizări electrice (excl. electrozii și periile de cărbune)

    8545.90

    kg

    S

     

    CPA 27.90.20:   Tablouri de afișaj echipate cu dispozitive cu cristale lichide sau cu LED-uri; aparate electrice de semnalizare acustică sau vizuală

    27.90.20.20

    Panouri indicatoare cu panouri de afișare cu cristale lichide (LCD) încorporate

    8531.20 (.40 +.95)

    kg

    S

     

    27.90.20.50

    Panouri indicatoare cu diode luminiscente (LCD) încorporate

    8531.20.20

    kg

    S

     

    27.90.20.80

    Aparate electrice de semnalizare sonoră sau optică, n.c.a.

    8531.80

    kg

    S

     

    CPA 27.90.31:   Mașini și aparate electrice de lipit, brazat sau sudat; mașini și aparate electrice pentru pulverizarea la cald a metalelor sau a carburilor metalice sinterizate

    27.90.31.09

    Ciocane și pistoale de lipit electrice

    8515.11

    p/st @

    S

     

    27.90.31.18

    Mașini și aparate electrice pentru lipit (excl. ciocanele și pistoalele de lipit)

    8515.19

    p/st @

    S

     

    27.90.31.45

    Mașini și aparate electrice pentru sudarea metalelor prin rezistență

    8515.2

    p/st @

    S

     

    27.90.31.54

    Mașini și aparate parțial sau total automatizate pentru sudarea metalelor cu arc electric (inclusiv cu jet de plasmă)

    8515.31

    p/st @

    S

     

    27.90.31.63

    Alte aparate manuale pentru sudat metale cu arc electric și electrozi căptușiți

    8515.39.1

    p/st @

    S

     

    27.90.31.72

    Alte mașini și aparate pentru sudarea metalelor cu arc protejat

    8515.39.90

    p/st @

    S

     

    27.90.31.81

    Mașini și aparate pentru sudarea/pulverizarea metalelor

    8515.80.1

    p/st

    S

     

    27.90.31.90

    Mașini și aparate pentru sudarea prin rezistență a materialelor plastice

    8515.80.91

    p/st

    S

     

    27.90.31.99

    Mașini și aparate pentru sudare (excl. pentru sudarea prin rezistență a materialelor plastice, pentru sudarea cu arc sau jet de plasmă, pentru tratarea metalelor)

    8515.80.99

    p/st

    S

     

    CPA 27.90.32:   Componente pentru mașini și aparate electrice de lipit, brazat sau sudat; mașini și aparate electrice pentru pulverizarea la cald a metalelor sau a carburilor metalice sinterizate

    27.90.32.00

    Părți și accesorii pentru mașinile și aparatele de la poziția SA 85.15

    8515.90

    S

    S2

    CPA 27.90.33: Părți ale altor echipamente electrice; părți electrice ale mașinilor și echipamentelor n.c.a.

    27.90.33.30

    Componente de echipamente electrice de semnalizare, siguranță și control pentru căi ferate și de tramvai, drumuri, căi navigabile interioare, parcări, instalații portuare și aeroportuare

    8530.90

    S

    S2

    27.90.33.50

    Componente de aparate de la poziția 8531

    8531.90

    S

    S2

    27.90.33.70

    Componente de mașini electrice/aparate cu funcții individuale, n.c.a.

    8543.90

    S

    S2

    27.90.33.90

    Componente electrice de mașini și aparate, n.c.a.

    8548.90

    S

     

    CPA 27.90.40:   Alte echipamente electrice n.c.a. (inclusiv electromagneți; cuplaje și frâne electromagnetice; capete de ridicare electromagnetice; acceleratoare de particule electrice; generatoare de semnal electric și aparate pentru galvanoplastie, electroliză sau electroforeză)

    27.90.40.10

    Acceleratoare de particule

    8543.10

    kg

    S

     

    27.90.40.30

    Generatoare de semnale

    8543.20

    kg

    S

     

    27.90.40.50

    Cuplaje, ambreiaje și frâne electromagnetice (excl. frânele hidraulice sau pneumatice mecanice comandate de dispozitive electromagnetice)

    8505.20

    p/st @

    S

     

    27.90.40.60

    Electromagneți, capete de ridicare electromagnetice și părțile acestora (altele decât magneții destinați scopurilor medicale); platouri, mandrine și dispozitive magnetice sau electromagnetice similare pentru fixare și părțile acestora, n.c.a.

    8505.90

    kg

    S

    S2

    CPA 27.90.51: Condensatoare fixe pentru circuite de 50/60 Hz cu o putere reactivă ≥ 0,5 kVA

    27.90.51.00

    Condensatoare de putere fixe pentru o putere absorbită > 0,5 kvar

    8532.10

    p/st @

    S

     

    CPA 27.90.52: Alți condensatori ficși

    27.90.52.20

    Condensatoare electrice, fixe, cu tantal, electrolitice cu aluminiu (altele decât condensatoare de putere)

    8532 [.21 +.22]

    p/st @

    S

     

    27.90.52.40

    Alte condensatoare electrice, fixe n.c.a.

    8532 [.23 +.24 +.25 +.29]

    p/st @

    S

     

    CPA 27.90.53: Condensatori variabili sau reglabili (pre-reglați)

    27.90.53.00

    Condensatoare variabile (inclusiv cele cu pre-reglaj)

    8532.30

    p/st @

    S

     

    CPA 27.90.60: Rezistențe electrice, cu excepția rezistențelor pentru încălzire

    27.90.60.35

    Rezistențe fixe electrice pentru o putere de maximum 20 W (altele decât cele pentru încălzit și rezistențe fixe cu carbon, aglomerate sau stratificate).

    8533.21

    p/st @

    S

     

    27.90.60.37

    Rezistențe fixe electrice pentru o putere de minimum 20 W (altele decât cele pentru încălzit și rezistențe fixe cu carbon, aglomerate sau stratificate).

    8533.29

    p/st @

    S

     

    27.90.60.55

    Rezistențe variabile bobinate, pentru o putere absorbită ≤ 20 W

    8533.31

    p/st @

    S

     

    27.90.60.57

    Rezistențe variabile bobinate, pentru o putere absorbită > 20 W

    8533.39

    p/st @

    S

     

    27.90.60.80

    Rezistențe fixe cu carbon, aglomerate sau stratificate (altele decât cele pentru încălzit); rezistențe variabile electrice, inclusiv reostate și potențiometre (altele decât rezistențele variabile și cele pentru încălzit)

    8533 [.10 +.40]

    p/st @

    S

     

    CPA 27.90.70:   Aparate electrice de semnalizare, de securitate sau de control pentru căile ferate, rutiere, fluviale sau locuri de parcare, instalații portuare sau pentru aerodromuri

    27.90.70.10

    Echipamente electrice de semnalizare, siguranță sau controlul traficului pentru căi ferate sau de tramvai

    8530.10

    S

     

    27.90.70.30

    Echipamente electrice de semnalizare, siguranță sau controlul traficului pentru drumuri, căi navigabile interioare, parcări, instalații portuare sau aeroporturi

    8530.80

    kg

    S

     

    CPA 27.90.81: Componente ale condensatoarelor electrice

    27.90.81.00

    Elemente de condensatoare electrice fixe, variabile sau reglabile (pre-setate)

    8532.90

    S

    S2

    CPA 27.90.82: Componente ale rezistențelor electrice, ale reostatelor și ale potențiometrelor

    27.90.82.00

    Elemente de rezistențe reglabile (inclusiv pentru reostate și potențiometre) (excl. pentru rezistențe de încălzire)

    8533.90

    S

    S2

    NACE 28.11: Fabricarea de motoare și turbine (cu excepția celor pentru avioane, autovehicule și motociclete)

    CPA 28.11.11: Motoare suspendate pentru propulsie marină

    28.11.11.00

    Motoare pentru nave, suspendate, cu ardere internă, cu piston sau rotative și aprindere prin scânteie

    8407.21

    p/st

    S

     

    CPA 28.11.12: Motoare pentru propulsie marină cu aprindere prin scânteie; alte motoare

    28.11.12.00

    Motoare pentru propulsia navelor (altele decât cele exterioare bordului) Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scânteie (motoare cu explozie), altele decât motoarele pentru aviație și motoarele cu piston alternativ

    8407 [.29 +.90]

    p/st

    S

     

    CPA 28.11.13: Alte motoare cu piston cu combustie internă pe bază de aprindere prin compresie

    28.11.13.11

    Motoare cu piston, cu aprindere prin compresie (motoare diesel sau semi-diesel) de o putere de maximum 200 kW

    8408.10 (.2 +.3 +.4)

    p/st

    S

     

    28.11.13.15

    Motoare cu piston, cu aprindere prin compresie (motoare diesel sau semi-diesel) de o putere de minimum 200 kW dar de maximum 1 000 kW.

    8408.10 (.5 +.6 +.7)

    p/st

    S

     

    28.11.13.19

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru propulsia navelor, de o putere > 1 000 kW

    8408.10 (.8 +.9)

    p/st

    S

     

    28.11.13.20

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru propulsia vehiculelor feroviare

    8408.90.21

    p/st

    S

     

    28.11.13.31

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere ≤ 15 kW

    8408.90.41

    p/st

    S

     

    28.11.13.33

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere > 15 kW dar ≤ 30 kW

    8408.90.43

    p/st

    S

     

    28.11.13.35

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere > 30 kW dar ≤ 50 kW

    8408.90.45

    p/st

    S

     

    28.11.13.37

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere > 50 kW dar ≤ 100 kW

    8408.90.47

    p/st

    S

     

    28.11.13.53

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere > 100 kW dar ≤ 200 kW

    8408.90.61

    p/st

    S

     

    28.11.13.55

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere > 200 kW dar ≤ 300 kW

    8408.90.65

    p/st

    S

     

    28.11.13.57

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere > 300 kW dar ≤ 500 kW

    8408.90.67

    p/st

    S

     

    28.11.13.73

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere > 500 kW dar ≤ 1 000 kW

    8408.90.81

    p/st

    S

     

    28.11.13.75

    Motoare cu ardere internă, cu piston și cu aprindere prin compresie (diesel sau semi-diesel), pentru uz industrial de o putere > 1 000 kW

    8408.90 (.85 +.89)

    p/st

    S

     

    CPA 28.11.21: Turbine cu aburi și alte tipuri de turbine cu vapori

    28.11.21.30

    Turbine cu abur și alte turbine cu vapori (excl. cele pentru generatoarele electrice)

    8406 [.10 +.81.90 +.82.90]

    kW @

    S

     

    28.11.21.50

    Turbine cu abur pentru generatoarele electrice

    8406 [.81.10 +.82.11 +.82.19]

    kW @

    S

     

    CPA 28.11.22: Turbine hidraulice și roți hidraulice

    28.11.22.00

    Turbine hidraulice și roți hidraulice

    8410.1

    kW @

    S

     

    CPA 28.11.23: Turbine cu gaz, altele decât turboreactoarele sau turbopropulsoarele

    28.11.23.00

    Turbine cu gaz (excl. turboreactoarele și turbopropulsoarele)

    8411.8

    kW @

    S

     

    CPA 28.11.24: Turbine eoliene

    28.11.24.00

    Grupuri electrogene pentru energie eoliană

    8502.31

    p/st

    S

     

    CPA 28.11.31: Părți de turbine cu aburi și de alte tipuri de turbine cu vapori

    28.11.31.00

    Părți pentru turbine cu abur și alte turbine cu vapori

    8406.90

    S

    S2

    CPA 28.11.32: Piese de turbine hidraulice, de roți hidraulice, inclusiv regulatoare

    28.11.32.00

    Părți pentru turbine hidraulice și roți hidraulice (inclusiv regulatoarele de motoare)

    8410.90

    S

    S2

    CPA 28.11.33: Piese de turbine cu gaz, exclusiv turboreactoare sau turbopropulsoare

    28.11.33.00

    Parți pentru turbine cu gaz (excl. turboreactoarele și turbopropulsoarele)

    8411.99

    S

     

    CPA 28.11.41: Piese pentru motoare cu combustie internă cu aprindere prin scânteie, cu excepția pieselor pentru motoare de aeronave

    28.11.41.00

    Componente adecvate pentru utilizare în exclusivitate sau în principal la motoarele cu piston cu ardere internă cu aprindere prin scânteie (excl. cele pentru motoarele de aeronave)

    8409.91

    S

    S2

    CPA 28.11.42: Piese pentru alte motoare n.c.a.

    28.11.42.00

    Componente adecvate pentru utilizare în exclusivitate sau în principal la motoarele cu piston cu ardere internă cu aprindere prin compresie

    8409.99

    S

    S2

    NACE 28.12: Fabricarea de motoare hidraulice

    CPA 28.12.11: Motoare hidraulice și pneumatice cu mișcare rectilinie (cilindri)

    28.12.11.30

    Cilindri hidraulici

    8412.21.80

    p/st @

    S

     

    28.12.11.80

    Motoare pneumatice cu mișcare rectilinie (inclusiv cilindrii)

    8412.31

    p/st @

    S

     

    CPA 28.12.12: Motoare rotative, hidraulice și pneumatice

    28.12.12.00

    Aparate hidraulice și pneumatice rotative

    8412 [.29.8 +.39 +.80]

    p/st @

    S

     

    CPA 28.12.13: Pompe hidraulice

    28.12.13.20

    Pompe hidraulice (cu piston radial)

    8413.50.61

    p/st

    S

     

    28.12.13.50

    Pompe hidraulice (cu angrenaje)

    8413.60.31

    p/st

    S

     

    28.12.13.80

    Pompe hidraulice (cu palete)

    8413.60.61

    p/st

    S

     

    CPA 28.12.14: Valve hidraulice și pneumatice

    28.12.14.20

    Filtre penumatice, regulatoare și lubrificatoare

    8481.10.05

    kg

    S

     

    28.12.14.50

    Valve de transmisie hidraulică cu ulei pentru țevi, mantaua cazanelor de aburi, cisterne, cuve și articole similare

    8481.20.10

    kg

    S

     

    28.12.14.80

    Valve de transmisie pneumaticăpentru țevi, mantaua cazanelor de aburi, cisterne, cuve și articole similare

    8481.20.90

    kg

    S

     

    CPA 28.12.15: Subansambluri hidraulice

    28.12.15.30

    Pompe hidraulice (cu piston axial)

    8413.50.20

    p/st @

    S

     

    28.12.15.80

    Pompe hidraulice (excl. cele cu piston axial, pompele rotative, cu angrenaje, cu palete)

    8413.60.20

    p/st @

    S

     

    CPA 28.12.16: Sisteme hidraulice

    28.12.16.30

    Motoare hidraulice cu mișcare rectilinie; sisteme hidraulice

    8412.21.20

    p/st @

    S

     

    28.12.16.80

    Motoare hidraulice, excl. cele cu mișcare rectilinie; sisteme hidraulice

    8412.29.20

    p/st @

    S

     

    CPA 28.12.20: Componente ale echipamentului hidraulic și pneumatic

    28.12.20.00

    Părți ale dispozitivelor cu ulei

    8412.90

    S

    S2

    NACE 28.13: Fabricarea de pompe și compresoare

    CPA 28.13.11: Pompe pentru combustibili, lubrifianți, lichid de răcire și beton

    28.13.11.05

    Pompe pentru carburanți sau lubrifianți, pentru garaje sau stații service

    8413.11

    p/st

    S

     

    28.13.11.25

    Pompe pentru distribuirea altor lichide decât combustibilii și lubrifianții, echipate sau proiectate pentru a fi echipate cu un dispozitiv de măsură

    8413.19

    p/st

    S

     

    28.13.11.45

    Pompe volumetrice, pompe de mână

    8413.20

    p/st

    S

     

    28.13.11.65

    Pompe de carburant, ulei, lichid de răcire etc., pentru motoare cu combustie internă

    8413.30

    p/st

    S

     

    28.13.11.85

    Pompe pentru beton

    8413.40

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.12: Alte pompe volumetrice alternative pentru lichide

    28.13.12.20

    Pompe volumetrice, cu piston, cu dozare și proporționare

    8413.50.40

    p/st

    S

     

    28.13.12.50

    Pompe cu piston în linie

    8413.50.69

    p/st

    S

     

    28.13.12.80

    Pompe volumetrice, cu piston, cu diafragmă

    8413.50.80

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.13: Alte pompe volumetrice centrifuge pentru lichide

    28.13.13.20

    Pompe volumetrice, rotative, cu angrenaje

    8413.60.39

    p/st

    S

     

    28.13.13.40

    Pompe volumetrice, rotative

    8413.60.69

    p/st

    S

     

    28.13.13.60

    Pompe cu șurub elicoidal

    8413.60.70

    p/st

    S

     

    28.13.13.80

    Pompe volumetrice, rotative (inclusiv pompe rotative cu came și pompe cu rotor elicoidal) (excl. unitățile hidraulice, pompele cu angrenaje, pompele cu palete, pompele cu șurub elicoidal)

    8413.60.80

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.14: Alte pompe centrifuge pentru lichide; alte pompe

    28.13.14.13

    Pompe centrifuge, submersibile, monocelulare, de evacuare și de canalizare

    8413.70.21

    p/st

    S

     

    28.13.14.15

    Pompe centrifuge, submersibile, multicelulare

    8413.70.29

    p/st

    S

     

    28.13.14.17

    Pompe centrifuge fără presgarnitură pentru instalații de încălzire și de apă caldă

    8413.70.30

    p/st

    S

     

    28.13.14.20

    Pompe centrifuge cu orificii de refulare, de un diametru ≤ 15 mm

    8413.70.35

    p/st

    S

     

    28.13.14.30

    Pompe centrifuge cu orificii de refulare, de un diametru > 15 mm, cu roți cu canale și pompe cu canal lateral, pompe periferice și pompe regenerative

    8413.70.45

    p/st

    S

     

    28.13.14.51

    Pompe centrifuge cu orificii de refulare, de un diametru > 15 mm, monocelulare, monobloc sau cu un singur flux

    8413.70.51

    p/st

    S

     

    28.13.14.53

    Pompe centrifuge cu orificii de refulare, de un diametru > 15 mm, monocelulare, cu un singur flux, dar nu cele monobloc

    8413.70.59

    p/st

    S

     

    28.13.14.55

    Pompe centrifuge cu orificii de refulare, de un diametru > 15 mm, monocelulare, cu mai multe fluxuri

    8413.70.65

    p/st

    S

     

    28.13.14.60

    Pompe centrifuge cu orificii de refulare, de un diametru > 15 mm, multicelulare (inclusiv pompe cu autoamorsare)

    8413.70.75

    p/st

    S

     

    28.13.14.71

    Pompe centrifuge monocelulare cu debit mixt sau pompe axiale

    8413.70.81

    p/st

    S

     

    28.13.14.75

    Pompe centrifuge multicelulare cu debit mixt sau pompe axiale

    8413.70.89

    p/st

    S

     

    28.13.14.80

    Alte pompe pentru lichide, elevatoare pentru lichide

    8413.8

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.21: Pompe de vid

    28.13.21.70

    Pompe cu piston rotativ, pompe cu palete, pompe moleculare și pompe Roots, pompe de difuziune, pompe criostatice și pompe de absorbție

    8414.10 (.25 +.81)

    p/st

    S

     

    28.13.21.90

    Pompe de vid cu inel de lichid

    8414.10 (.20 +.89)

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.22: Pompe de aer cu acționare de mână sau de picior

    28.13.22.00

    Pompe de aer, acționate de mână sau de picior

    8414.20

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.23: Compresoare pentru instalații frigorifice

    28.13.23.00

    Compresoare de tipul celor utilizate în echipamentele frigorifice

    8414.30

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.24: Compresoare de aer tractabile, montate pe șasie cu roți

    28.13.24.00

    Compresoare de aer remorcabile montate pe șasiuri cu roți

    8414.40

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.25: Turbo-compresoare

    28.13.25.30

    Turbocompresoare monocelulare

    8414.80.11

    p/st

    S

     

    28.13.25.50

    Turbocompresoare multicelulare

    8414.80.19

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.26: Compresoare volumetrice alternative

    28.13.26.30

    Compresoare volumetrice cu piston, cu presiunea ≤ 15 bari și debit ≤ 60 m3/h

    8414.80.22

    p/st

    S

     

    28.13.26.50

    Compresoare volumetrice cu piston, cu presiunea ≤ 15 bari și debit > 60 m3/h

    8414.80.28

    p/st

    S

     

    28.13.26.70

    Compresoare volumetrice cu piston, cu presiunea > 15 bari și debit ≤ 120 m3/h

    8414.80.51

    p/st

    S

     

    28.13.26.90

    Compresoare volumetrice cu piston, cu presiunea > 15 bari și debit > 120 m3/h

    8414.80.59

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.27: Compresoare volumetrice rotative, cu unul sau mai mulți arbori

    28.13.27.30

    Compresoare volumetrice rotative, cu un singur arbore

    8414.80.73

    p/st

    S

     

    28.13.27.53

    Compresoare volumetrice rotative, cu mai mulți arbori, elicoidale

    8414.80.75

    p/st

    S

     

    28.13.27.55

    Compresoare volumetrice rotative cu mai mulți arbori (excl. cele elicoidale)

    8414.80.78

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.28: Alte compresoare

    28.13.28.00

    Compresoare de aer/de gaze, excl. pompele de aer/de vid utilizate în echipamentele frigorifice, montate pe șasiuri cu roți, turbocompresoarele, compresoarele volumetrice rotative

    8414.80.80

    p/st

    S

     

    CPA 28.13.31: Componente pentru pompe; componente pentru elevatoare cu lichid

    28.13.31.00

    Părți de pompe pentru lichide și pentru elevatoare de lichide

    8413.9

    S

    S2

    CPA 28.13.32: Componente pentru pompe de aer sau de vid, compresoare de aer sau gaz, ventilatoare, hote

    28.13.32.00

    Părți pentru pompe de aer și vid, pentru compresoare de aer și gaze, pentru ventilatoare și hote

    8414.90

    S

    S2

    NACE 28.14: Fabricarea de articole de robinetărie

    CPA 28.14.11: Supape reducătoare de presiune, de reglare, de comandă și de siguranță

    28.14.11.20

    Reductoare de presiune, din fontă sau oțel, pentru țevi, mantaua cazanelor de aburi, cisterne, cuve și articole similare (excl. cele combinate cu filtre sau lubrificatoare)

    8481.10.19

    kg

    S

     

    28.14.11.40

    Reductoare de presiune, pentru țevi, mantaua cazanelor de aburi, cisterne, cuve și articole similare (excl. cele din fontă sau oțel, necombinate cu filtre sau lubrificatoare)

    8481.10.99

    kg

    S

     

    28.14.11.60

    Valve de retenție pentru țevi, mantaua cazanelor de aburi, cisterne, cuve și articole similare

    8481.30

    kg

    S

     

    28.14.11.70

    Valve pentru anvelope și pentru camere de aer

    8481.80.40

    kg

    S

     

    28.14.11.80

    Supape de preaplin sau de siguranță pentru țevi, cazane, rezervoare, cuve și recipiente similare

    8481.40

    kg

    S

     

    CPA 28.14.12: Armături pentru obiecte sanitare; armături pentru radiatoarele de încălzire centrală

    28.14.12.33

    Valve de mixare pentru instalații sanitare, excl. valvele reductoare de presiune sau de transmisie hidraulică cu ulei sau pneumatică, valve de retenție, supape de siguranță sau de golire

    8481.80.11

    kg

    S

     

    28.14.12.35

    Robinete, ventile și valve, pentru chiuvete, bideuri, rezervoare de apă etc. excl. reductoarele de presiune, valvele de transmisie hidraulică cu ulei, valvele de retenție, supapele de siguranță sau de golire și valvele de mixare

    8481.80.19

    kg

    S

     

    28.14.12.53

    Robineți termostatici, pentru radiatoare de incalzire centrală

    8481.80.31

    kg

    S

     

    28.14.12.55

    Alti robineți pentru radiatoare de incalzire centrală

    8481.80.39

    kg

    S

     

    CPA 28.14.13: Supape de comandă a procesului de producție, supape glisante, supape sferice și alte tipuri de supape

    28.14.13.13

    Alte valve de reglare a proceselor industriale, vane de reglare a temperaturii

    8481.80.51

    kg

    S

     

    28.14.13.15

    Vane de reglare pentru țevi, mantaua cazanelor de aburi, pentru cisterne etc. excl. valvele reductoare de presiune sau de transmisie hidraulică cu ulei sau pneumatică, valvele de retenție, supapele de siguranță sau de golire, vanele de reglare a temperaturii

    8481.80.59

    kg

    S

     

    28.14.13.33

    Alte vane de închidere, din fontă

    8481.80.61

    kg

    S

     

    28.14.13.35

    Alte vane de închidere, din oțel

    8481.80.63

    kg

    S

     

    28.14.13.37

    Alte vane de închidere, din alte materiale

    8481.80.69

    kg

    S

     

    28.14.13.53

    Vane sferice, din fontă

    8481.80.71

    kg

    S

     

    28.14.13.55

    Vane sferice, din oțel

    8481.80.73

    kg

    S

     

    28.14.13.57

    Vane sferice, din alte materiale

    8481.80.79

    kg

    S

     

    28.14.13.73

    Ventile cu scaun sferic sau conic

    8481.80.81

    kg

    S

     

    28.14.13.75

    Robineți fluture

    8481.80.85

    kg

    S

     

    28.14.13.77

    Robineți cu membrană

    8481.80.87

    kg

    S

     

    28.14.13.80

    Alti robineți

    8481.80.99

    kg

    S

     

    CPA 28.14.20: Componente pentru armături și articole similare

    28.14.20.00

    Părți pentru robinete, ventile și valve pentru țevi, mantaua cazanelor de aburi, pentru cisterne, cazi și articole similare (inclusiv valvele reductoare de presiune sau de reglare a temperaturii)

    8481.90

    S

    S2

    NACE 28.15: Fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză și a elementelor mecanice de transmisie

    CPA 28.15.10: Rulmenți cu bile sau cu role

    28.15.10.30

    Rulmenți cu bile

    8482.10

    kg

    S

     

    28.15.10.53

    Rulmenți cu role conice (inclusiv angrenajele cu rulmenți cu role conice)

    8482.20

    kg

    S

     

    28.15.10.55

    Rulmenți cu role butoi

    8482.30

    kg

    S

     

    28.15.10.57

    Rulmenți cu role cilindrice (alții decât rulmenții cu bile, rulmenții cu ace)

    8482.50

    kg

    S

     

    28.15.10.70

    Rulmenți cu ace

    8482.40

    kg

    S

     

    28.15.10.90

    Rulmenți cu bile (inclusiv rulmenții combinați cu bile și cu role) (excl. rulmenții cu role conice, rulmenții cu role butoi, rulmenții cu ace)

    8482.80

    kg

    S

     

    CPA 28.15.21: Lanțuri cu zale articulate, din fier sau oțel

    28.15.21.30

    Lanțuri cu role, de tipul celor utilizate pentru biciclete și motociclete, din oțel

    7315.11.10

    kg

    S

     

    28.15.21.50

    Lanțuri cu role din oțel (excl. cele utilizate pentru biciclete și motociclete

    7315.11.90

    kg

    S

     

    28.15.21.70

    Lanțuri din oțel, cu zale articulate (excl. lanțurile cu role)

    7315.12

    kg

    S

     

    CPA 28.15.22: Arbori de transmisie (inclusiv arbori cu came și arbori cotiți) și manivele

    28.15.22.30

    Manivele și arbori cotiți

    8483.10.2

    kg

    S

    S2

    28.15.22.50

    Arbori cardanici

    8483.10.50

    kg

    S

    S2

    28.15.22.70

    Alte tipuri de arbori

    8483.10.95

    kg

    S

    S2

    CPA 28.15.23: Colivii de rulment și rulmenți simpli de ax

    28.15.23.30

    Lagăre cu rulmenți cu bile sau role, incorporați

    8483.20

    kg

    S

     

    28.15.23.50

    Lagăre fără rulmenți cu bile sau role, incorporați, lagăre cu alunecare

    8483.30

    kg

    S

    S2

    CPA 28.15.24: Roți dințate și angrenaje; melci cu bile sau role; cutii de viteză și alte tipuri de schimbătoare de viteză

    28.15.24.32

    Reductoare pentru instalații fixe, cu roți dințate cilindrice și angrenaje elicoidale

    8483.40.21

    kg

    S

     

    28.15.24.33

    Reductoare pentru instalații fixe cu roți conice și angrenaje elicoidale cu roți conice/roți cilindrice

    8483.40.23

    kg

    S

     

    28.15.24.34

    Reductoare pentru instalații fixe – angrenaje cu melc

    8483.40.25

    kg

    S

     

    28.15.24.40

    Alte reductoare

    8483.40.29

    kg

    S

     

    28.15.24.50

    Reductoare și alte variatoare de viteză pentru mașini și vehicule terestre/hidrostatice, excl. mecanismele de acționare și transmisie

    8483.40.5

    kg

    S

     

    28.15.24.73

    Șuruburi cu bile sau role

    8483.40.30

    kg

    S

     

    28.15.24.75

    Alte organe de transmisie (excl. mecanismele de acționare și transmisie, șuruburi cu bile sau role, reductoare și alte variatoare de viteză)

    8483.40.90

    kg

    S

     

    CPA 28.15.25: Volante și pulii, inclusiv palane

    28.15.25.00

    Volante și fulii (inclusiv cu mufe)

    8483.50

    kg

    S

     

    CPA 28.15.26: Ambreiaje și arbori de cuplare, inclusiv cuplaje universale

    28.15.26.00

    Ambreiaje și organe de cuplare (inclusiv îmbinări de articulație)

    8483.60

    kg

    S

     

    CPA 28.15.31: Bile, ace și role; componente pentru rulmenți cu bile sau role

    28.15.31.30

    Bile, ace și role pentru rulmenți

    8482.91

    kg

    S

    S2

    28.15.31.50

    Părți pentru rulmenți (excl. bile, ace și role)

    8482.99

    S

    S2

    CPA 28.15.32: Componente pentru lanțuri cu zale articulate, din fier sau oțel

    28.15.32.00

    Părți de lanțuri cu zale articulate, din oțel

    7315.19

    S

     

    CPA 28.15.39: Componente pentru rulmenți și organe de acționare n.c.a.

    28.15.39.30

    Părți de lagăre pentru rulmenți

    8483.90.20

    S

    S2

    28.15.39.50

    Părți de angrenaje, came și arbori cotiți, manivele, lagăre cu alunecare, pinioane, șuruburi cu bile sau role, reductoare, variatoare de cuplu, volante, fulii, ambreiaje, organe de cuplare, îmbinări de articulații

    8483.90.8

    S

    S2

    NACE 28.21: Fabricarea cuptoarelor, furnalelor și arzătoarelor

    CPA 28.21.11: Arzătoare de furnale; focare și grătare cu încărcare mecanică; mecanisme de evacuare a cenușii și altele asemănătoare

    28.21.11.30

    Arzătoare pentru cuptoare care utilizează combustibili lichizi

    8416.10

    p/st

    S

     

    28.21.11.50

    Arzătoare pentru cuptoare care utilizează combustibili solizi sau gazo și (inlcusiv arzătoare combinate)

    8416.20

    p/st @

    S

     

    28.21.11.70

    Focare mecanizate (inclusiv grătare mecanice, dispozitive pentru evacuarea cenușilor și alte articole asemănătoare)

    8416.30

    p/st @

    S

     

    CPA 28.21.12: Furnale și cuptoare industriale sau de laborator neelectrice, inclusiv incineratoare, cu excepția cuptoarelor de panificație

    28.21.12.30

    Cuptoare neelectrice pentru prăjirea, topirea sau pentru alte tratamente termice ale minereurilor, piritelor sau metalelor

    8417.10

    p/st @

    S

     

    28.21.12.70

    Furnale și cuptoare industriale sau de laborator, inclusiv incineratoare, neelectrice (altele decât cele pentru calcinare, topire sau alte tratamente termice ale minereurilor sau metalelor, cuptoare de brutărie, patiserie, cuptoare de uscare sau pentru operațiile de cracare)

    8417.80

    kg

    S

     

    CPA 28.21.13: Furnale și cuptoare electrice industriale sau de laborator; instalații de încălzire prin inducție sau dielectrice

    28.21.13.30

    Cuptoare electrice pentru patiserie și biscuiți

    8514.10.10

    p/st @

    S

     

    28.21.13.51

    Cuptoare electrice cu rezistență pentru industrie sau laboratoare (excl. cele pentru patiserie și biscuiți)

    8514.10.80

    kg

    S

     

    28.21.13.53

    Cuptoare industriale sau pentru laboratoare, cu inducție

    8514.20.10

    kg

    S

     

    28.21.13.55

    Cuptoare electrice industriale/pentru laboratoare, echipamente de încălzire cu inducție/dielectrice, inclusiv cuptoare cu inducție/dielectrice, excl. cuptoarele cu radiații infraroșii sau cu rezistență

    8514 [.20.80 +.30.99 +.40]

    kg

    S

     

    28.21.13.57

    Cuptoare electrice cu raze

    8514.30.19

    kg

    S

     

    CPA 28.21.14: Componente pentru arzătoare, furnale și cuptoare

    28.21.14.30

    Părți de arzătoare pentru cuptoare care utilizeazăcombustibili lichizi, combustibili solizi pulverizați sau gazoși, pentru focare mecanizate, grătare mecanizate, dispozitive mecanizate pentru evacuarea cenușilor și articole similare

    8416.90

    S

    S2

    28.21.14.50

    Părți de cuptoare neelectrice industriale, laboratoare și pentru incinerare

    8417.90

    S

    S2

    28.21.14.70

    Părți de cuptoare electrice, cu inducție sau dielectrice, industriale sau pentru laboratoare

    8514.90

    S

    S2

    NACE 28.22: Fabricarea echipamentelor de ridicat și manipulat

    CPA 28.22.11: Palane de greutăți și mașini de ridicat n.c.a.

    28.22.11.30

    Electropalane (excl. cele folosite la ridicarea vehiculelor)

    8425.11

    p/st

    S

     

    28.22.11.70

    Palane și ascensoare, fără motor electric (altele decât ascensoarele basculante)

    8425.19

    p/st

    S

     

    CPA 28.22.12: Trolii pentru puțuri; vinciuri proiectate special pentru utilizare în subteran; alte trolii; cabestane

    28.22.12.50

    Trolii și cabestane cu motor electric sau cu motor cu aprindere prin scânteie sau prin compresie (altele decât elevatoarele fixe de mașini)

    8425 [.31 +.39.30]

    p/st

    S

     

    28.22.12.70

    Cricuri și vinciuri (altele decât cele pentru ridicat autovehicule și cele activate de un motor electric sau cu un motor piston cu combustie internă)

    8425.39.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.22.13: Cricuri; elevatoare de tipul celor utilizate la ridicarea vehiculelor

    28.22.13.30

    Elevatoare fixe pentru ridicarea mașinilor în garaje

    8425.41

    p/st

    S

     

    28.22.13.50

    Cricuri și vinciuri hidraulice (excl. cele folosite pentru ridicarea mașinilor în garaje)

    8425.42

    p/st

    S

     

    28.22.13.70

    Alte cricuri și vinciuri de tipul celor folosite pentru ridicarea vehiculelor (excl. cele hidraulice și cele pentru garaje)

    8425.49

    p/st

    S

     

    CPA 28.22.14: Macarale rotative; macarale; cadre mobile pentru ridicat, dispozitive de ridicare și camioane prevăzute cu macarale

    28.22.14.20

    Poduri și grinzi rulante pe suporți ficși

    8426.11

    p/st @

    S

     

    28.22.14.33

    Macarale portale mobile pe suporți pneumatici și cărucior călăreț

    8426.12

    p/st @

    S

     

    28.22.14.35

    Poduri, grinzi, macarale, pe șine speciale

    8426.19

    p/st @

    S

     

    28.22.14.40

    Macarale-turn și macarale-portal

    8426 [.20 +.30]

    p/st @

    S

     

    28.22.14.50

    Echipamente de ridicare autopropulsate, de tipul celor cu șine folosite în construcții, cariere și altele similare

    8426.4

    p/st @

    S

     

    28.22.14.60

    Echipamente de ridicare destinate a se monta pe vehicule rutiere

    8426.91

    p/st @

    S

     

    28.22.14.70

    Echipamente de ridicare autopropulsate, excl. podurile și grinzile rulante, macaralele turn, macarale transportoare, podurile rulante, macaralele portal sau pivotante, scheletele mobile de ridicare, cărucioarele suspendate, mașinile autopropulsate

    8426.99

    p/st @

    S

     

    CPA 28.22.15:   Încărcătoare cu furcă, alte camioane prevăzute cu dispozitive de ridicat; dispozitive de tractat de tipul celor utilizate pe peroanele gărilor

    28.22.15.13

    Cărucioare electrice autopropulsate cu elevator ce ridică la o înălțime ≥ 1 m

    8427.10.10

    p/st

    S

     

    28.22.15.15

    Cărucioare electrice autopropulsate cu elevator ce ridică la o înălțime < 1 m

    8427.10.90

    p/st

    S

     

    28.22.15.30

    Cărucioare autopropulsate echipate cu un dispozitiv de ridicat, fără motor electric

    8427.20

    p/st

    S

     

    28.22.15.50

    Cărucioare speciale de manevrare, cu dispozitiv de ridicare (excl. cărucioarele autopropulsate)

    8427.90

    p/st

    S

     

    28.22.15.70

    Cărucioare autopropulsate, fără dispozitiv de ridicare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, porturi sau aeroporturi pentru transportul mărfurilor pe distanțe mici; autocărucioare de tipul celor utilizate în gări

    8709.1

    p/st

    S

     

    CPA 28.22.16: Elevatoare, elevatoare cu plan înclinat, scări rulante și trotuare mobile

    28.22.16.30

    Ascensoare și elevatoare cu plan înclinat, acționate electric

    8428.10.20

    p/st @

    S

     

    28.22.16.50

    Ascensoare și elevatoare cu plan înclinat (excl. cele acționate electric)

    8428.10.80

    p/st @

    S

     

    28.22.16.70

    Scări și trotuare rulante

    8428.40

    p/st @

    S

     

    CPA 28.22.17: Elevatoare și alte transportoare pneumatice cu acționare continuă, pentru marfă sau materiale

    28.22.17.10

    Elevatoare sau transportoare pneumatice, special concepute pentru exploatări agricole

    8428.20.30

    p/st @

    S

     

    28.22.17.33

    Elevatoare sau transportoare pneumatice pentru mărfuri în vrac (excl. cele special concepute pentru exploatări agricole)

    8428.20.91

    p/st @

    S

     

    28.22.17.35

    Elevatoare sau transportoare pneumatice (excl. cele special concepute pentru exploatări agricole sau pentru mărfuri în vrac)

    8428.20.98

    p/st @

    S

     

    28.22.17.50

    Elevatoare, transportoare și conveiere continue, cu cupe, pentru mărfuri sau materiale

    8428.32

    p/st @

    S

     

    28.22.17.70

    Elevatoare, transportoare și conveiere continue, cu bandă sau curea, pentru mărfuri sau materiale

    8428.33

    p/st @

    S

     

    28.22.17.93

    Transportoare cu role pentru mărfuri sau materiale, excl. elevatoarele/transportoarele pneumatice special concepute pentru exploatări miniere – cu cupe, cu curea, cu role

    8428.39.20

    p/st @

    S

     

    28.22.17.95

    Elevatoare, transportoare continue pentru mărfuri sau materiale, excl. elevatoarele/transportoarele pneumatice special concepute pentru exploatări miniere – cu cupe, cu curea, cu role

    8428.39.90

    p/st @

    S

     

    CPA 28.22.18: Alte utilaje de ridicare, manipulare, încărcare sau descărcare

    28.22.18.20

    Teleferice, schi-lifturi, teleschiuri, mecanisme de tracțiune pentru funiculare

    8428.60

    p/st @

    S

     

    28.22.18.30

    Dispozitive pentru laminoare: cai de rulare pentru alimentarea sau indepartarea laminatelor; dispozitive pentru rasturnarea, manevrarea si transportul lingourilor, barelor si placilor

    8428.90.30

    p/st @

    S

     

    28.22.18.50

    Încărcătoare special concepute pentru exploatațiile agricole

    8428.90.7

    p/st @

    S

     

    28.22.18.90

    Mașini și aparate de ridicat, manevrat, încărcat sau descărcat, n.c.a.

    8428.90.9

    p/st @

    S

     

    CPA 28.22.19: Componente pentru echipamente de ridicare și manipulareи

    28.22.19.30

    Părți ale mașinilor și utilajelor de încărcat și descărcat de la pozițiile din SA 84.25, 84.27 si 84.28 (excl. ascensoarele, elevatoarele cu plan înclinat sau scările rulante)

    8431 [.10 +.20 +.39]

    S

    S2

    28.22.19.50

    Părți de ascensoare, elevatoare cu plan înclinat sau scări rulante

    8431.31

    S

    S2

    28.22.19.70

    Părți de cărucioare autopropulsate pentru transportul mărfurilor pe distanțe scurte; pentru tractoare folosite pe platforme de căi ferate, excl. cele cu echipament de ridicare/manipulare

    8709.90

    S

    S2

    CPA 28.22.20: Bene, cupe și dispozitive de fixare și prindere pentru macarale, excavatoare și utilaje similare

    28.22.20.00

    Cupe, bene, graifere, lopeți, nivelatoare, compactoare, etc, pentru macarale de vapoare, macarale, schelete mobile de ridicare, cărucioare echipate cu macarale, buldozere, nivelatoare, excavatoare, încărcătoare cu cupe etc., pentru pluguri de zăpadă

    8431.41

    kg

    S

    S2

    NACE 28.23: Fabricarea mașinilor și echipamentelor de birou (exclusiv fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice)

    CPA 28.23.11: Mașini de scris și procesoare de text

    28.23.11.00

    Mașini de scris și mașini pentru prelucrarea textelor

    8469

    p/st

    S

     

    CPA 28.23.12: Calculatoare electronice și aparate de buzunar cu funcții de calcul pentru înregistrarea, reproducerea și afișarea datelor

    28.23.12.00

    Mașini electronice de calculat și mașini de buzunar care permit înregistrarea, reproducerea și afișarea datelor, care au o funcție de calcul

    8470 [.10 +.2]

    p/st

    S

     

    CPA 28.23.13: Mașini de calculat, case de marcat, mașini de francat, mașini pentru bilete și mașini similare cu dispozitiv de calcul incorporat

    28.23.13.00

    Mașini de contabilizat, mașini de francat, mașini de emis bilete și mașini similare, cu dispozitiv de calcul

    8470 [.30 +.50 +.90]

    p/st

    S

     

    CPA 28.23.21: Aparatură de fotocopiere cu sistem optic incorporat sau aparatură de tip contact și echipament de termocopiere

    28.23.21.00

    Aparate de fotocopiere cu sistem optic sau prin contact și aparate de termocopiere

    8443.39 (.10 +.3)

    p/st

    S

     

    CPA 28.23.22: Mașini de tipărire offset, alimentate cu hârtie, de birou

    28.23.22.00

    Mașini de imprimat ofset de birou, cu foi de dimensiuni ≤ 22 × 36 cm

    8443.12

    p/st

    S

     

    CPA 28.23.23: Alt echipament de birou

    28.23.23.00

    Alt echipament de birou

    8472[.10+.30+.90(.10+.70)] + 8519.81.51

    p/st @

    S

     

    CPA 28.23.24: Componente și accesorii pentru mașini de scris și de calculat

    28.23.24.00

    Părți și accesorii ale mașinilor de scris și ale mașinilor de calculat

    8473 [.10 +.2]

    S

     

    CPA 28.23.25: Componente și accesorii pentru alte mașini de birou

    28.23.25.00

    Elemente și accesorii pentru mașinile de la poziția SA 84.72

    8473.40

    S

     

    CPA 28.23.26: Componente și accesorii pentru aparate de copiat

    28.23.26.00

    Părți și accesorii ale imprimantelor din SA 8443.3

    8443.99

    S

    S2

    NACE 28.24: Fabricarea mașinilor-unelte portabile acționate electric

    CPA 28.24.11: Scule de mână cu acționare electromecanică cu motor electric incorporat

    28.24.11.13

    Mașini electromecanice de găurit, portative, fără sursă exterioară de energie

    8467.21.10

    p/st

    S

     

    28.24.11.15

    Mașini electropneumatice de găurit, portative, fără sursă exterioară de energie (inclusiv mașini de găurit, de filetat sau de călăfătuit, mașini de alezat și mașini de perforat roci)

    8467.21.91

    p/st

    S

     

    28.24.11.17

    Mașini electromecanice de găurit, poratative, de toate tipurile (excl. cele fără sursă exterioară de energie sau electropneumatice)

    8467.21.99

    p/st

    S

     

    28.24.11.23

    Ferăstraie cu lanț electromecanice

    8467.22.10

    p/st

    S

     

    28.24.11.25

    Ferăstraie circulare electromecanice

    8467.22.30

    p/st

    S

     

    28.24.11.27

    Ferăstraie electromecanice portative (excl. ferăstraiele cu lanț și ferăstraiele circulare)

    8467.22.90

    p/st

    S

     

    28.24.11.33

    Unelte electromecanice portative, de tipul celor utilizate pentru prelucrarea materialelor textile (excl. perforatoarele și ferăstraiele)

    8467.29.10

    p/st @

    S

     

    28.24.11.35

    Unelte portative electrice, fără sursă exterioară de energie, cu utilizare manuală (excl. perforatoarele și ferăstraiele, cele utilizate pentru prelucrarea materialelor textile)

    8467.29.30

    p/st

    S

     

    28.24.11.50

    Mașini de polizat, mașini de șlefuit și rindele pentru utilizare manuală, cu motor electric incorporat, care funcționează cu sursă de energie exterioară

    8467.29 (.5 +.70)

    p/st

    S

     

    28.24.11.80

    Foarfeci de tăiat gardurile vii și foarfeci pentru peluze de gazon, cu motor electric

    8467.29.80

    p/st

    S

     

    28.24.11.90

    Alte unelte electrice

    8467.29.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.24.12: Alte scule de mână portabile cu acționare mecanică

    28.24.12.40

    Unelte pneumatice, rotative, chiar cu percuție

    8467.1

    p/st @

    S

     

    28.24.12.60

    Ferăstraie cu lanț, cu motor încorporat, neelectric

    8467.81

    p/st

    S

     

    28.24.12.80

    Unelte manuale, hidraulice sau cu motor neelectric încorporat (excl. ferăstraiele cu lanț)

    8467.89

    p/st @

    S

     

    CPA 28.24.21: Componente pentru scule de mână cu acționare electromecanică cu motor electric incorporat

    28.24.21.00

    Părți de ferăstraie cu lanț și alte utilaje cu motor incorporat, cu utilizare manuală (excl. cele pneumatice)

    8467 [.91 +.99]

    S

    S2

    CPA 28.24.22: Componente pentru alte scule de mână portabile cu acționare mecanică

    28.24.22.50

    Părți de utilaje pneumatice cu utilizare manuală

    8467.92

    S

    S2

    NACE 28.25: Fabricarea echipamentelor de ventilație și frigorifice, exclusiv a echipamentelor de uz casnic

    CPA 28.25.11: Schimbătoare de căldură și utilaje pentru lichefierea aerului sau a altor gaze

    28.25.11.30

    Schimbătoare de caldură

    8419.50

    p/st @

    S

     

    28.25.11.50

    Aparate și dispozitive pentru lichefierea aerului sau a altor gaze

    8419.60

    p/st @

    S

     

    CPA 28.25.12: Instalații de aer condiționat

    28.25.12.20

    Aparate și sisteme pentru. condiționarea aerului amplasate pe fereastră (monobloc) sau pe perete (de tip „split”)

    8415.10

    p/st @

    S

     

    28.25.12.40

    Aparate de condiționarea aerului utilizate pentru autovehicule

    8415.20

    p/st @

    S

     

    28.25.12.50

    Mașini și aparate pentru condiționarea aerului, cu dispozitiv de răcire (excl. cele pentru autovehicule, de fereastră ori de tip „split”)

    8415 [.81 +.82]

    p/st @

    S

     

    28.25.12.70

    Aparate pentru condiționarea aerului fără dispozitiv de răcire (doar pentru modificarea temperaturii și umidității)

    8415.83

    p/st @

    S

     

    CPA 28.25.13: Instalații de refrigerare și congelare și pompe de căldură, cu excepția celor de uz casnic

    28.25.13.33

    Vitrine și tejghele frigorifice care încorporează un dispozitiv de răcire sau un evaporator pentru depozitarea alimentelor congelate

    8418.50.11

    p/st

    S

     

    28.25.13.35

    Vitrine și tejghele frigorifice care încorporează un dispozitiv de răcire sau un evaporator (excl. cele pentru depozitarea elimentelor congelate)

    8418.50.19

    p/st

    S

     

    28.25.13.40

    Congelatoare, excl. cele tip ladă sub 800 l și cele tip dulap sub 900 l

    8418.50.91

    p/st

    S

     

    28.25.13.50

    Mobile frigorifice (excl. congelatoarele, vitrinele și tejghelele care încorporează un dispozitiv de răcire sau un evaporator)

    8418.50.99

    p/st

    S

     

    28.25.13.80

    Pompe de căldură, altele decât aparatele pentru condiționarea aerului, de la poziția SA 84.15

    8418.61

    p/st @

    S

     

    28.25.13.90

    Alte instalații, mașini și aparate pentru producerea frigului

    8418.69

    p/st @

    S

     

    CPA 28.25.14: Utilaje și aparatură pentru filtrarea sau purificarea gazelor n.c.a.

    28.25.14.10

    Aparate pentru filtrarea sau purificarea aerului (excl. filtrele de admisie pentru motoarele cu combustie internă)

    8421.39.20

    p/st @

    S

     

    28.25.14.20

    Aparate de filtrare sau purificare a gazelor prin procedee umede, excl. cele pentru aer, excl. filtrele de admisie pentru motoarele cu combustie internă și aparatele pentru filtrarea sau purificarea aerului

    8421.39.40

    p/st @

    S

     

    28.25.14.40

    Aparate de filtrare sau purificare a gazelor prin procedee catalitice, excl. cele pentru aer, excl. filtrele de admisie pentru motoarele cu combustie internă și aparatele pentru filtrarea sau purificarea aerului

    8421.39.60

    p/st @

    S

     

    28.25.14.70

    Aparate de filtrare sau purificare a gazelor, inclusiv pentru filtrarea prafului din gaze, excl. filtrele de admisie pentru motoarele cu combustie internă, folosind lichide sau procese catalitice

    8421.39.90

    p/st @

    S

     

    CPA 28.25.20: Ventilatoare, de alt tip decât cele de masă, de podea, de perete, de fereastră, de tavan sau de acoperiș

    28.25.20.30

    Ventilatoare axiale (excl. ventilatoarele de masă, de podea, de perete, de fereastră, de tavan sau de acoperiș, cu motor electric inclus cu o putere ≤ 125 W)

    8414.59.20

    p/st

    S

     

    28.25.20.50

    Ventilatoare centrifugale (excl. ventilatoarele de masa, de podea, de perete, de fereastră, de tavan sau de acoperis, cu motor electric inclus cu o putere ≤ 125 W)

    8414.59.40

    p/st

    S

     

    28.25.20.70

    Ventilatoare (excl. ventilatoarele de masă, de podea, de perete, de fereastră, de tavan sau de acoperiș, cu motor electric inclus cu o putere ≤ 125 W, ventilatoarele axiale, ventilatoarele centrifugale)

    8414.59.80

    p/st

    S

     

    CPA 28.25.30: Componente pentru instalații de refrigerare și congelare și pentru pompe de căldură

    28.25.30.10

    Părți de instalații pentru condiționarea aerului (inclusiv condensoare, răcitoare cu absorbție, evaporatoare și generatoare)

    8415.90

    S

    S2

    28.25.30.30

    Mobilier destinat echipamentelor pentru producerea frigului (inclusiv evaporatoare, unități de refrigerare complete)

    8418.91

    p/st @

    S

     

    28.25.30.50

    Părți pentru echipamente de refrigerare, excl. cele de uz menajer (inclusiv evaporatoare și condensoare)

    8418.99.10

    p/st @

    S

     

    28.25.30.70

    Părți pentru mobilier destinat echipamentelor pentru producerea frigului, pentru pompe de caldură, pentru echipamente de refrigerare de uz casnic (evaporatoare și condensoare excl. evaporatoarele și condensoarele pentru echipamente de refrigerare pentru altă utilizare decât cea casnică)

    8418.99.90

    S

     

    28.25.30.80

    Părți de mașini, instalații și echipament de laborator, încălzite electric sau nu, pentru prelucrarea materialelor printr-o operație ce implică o schimbare a temperaturii și de încălzitoare de apă neelectrice, cu încălzire instantanee sau cu stocare, n.c.a.

    8419.90

    S

    S2

    NACE 28.29: Fabricarea altor mașini și utilaje de utilizare generală n.c.a.

    CPA 28.29.11:   Generatoare de gaz de gazogen sau de gaz de apă; generatoare de gaz de acetilenă și altele similare; instalații de distilare sau rectificare

    28.29.11.00

    Generatoare de gaz de aer sau generatoare de gaz de apă; generatoare de acetilenă și generatoare similare de gaz; aparate de distilare sau de rectificare

    8405.10 + 8419.40

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.12: Instalații și aparatură de filtrarea sau purificarea lichidelor

    28.29.12.30

    Instalații pentru filtrarea sau epurarea apei

    8421.21

    p/st @

    S

     

    28.29.12.50

    Instalații pentru filtrarea sau epurarea băuturilor (excl. cele pentru apă)

    8421.22

    p/st @

    S

     

    28.29.12.70

    Instalații pentru filtrarea sau epurarea lichidelor (excl. cele pentru apă și băuturi, centrifuge și uscătoare centrifugale, filtrele de ulei/benzină din motoarele cu ardere internă)

    8421.29

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.13: Filtre de ulei, filtre de benzină și filtre de admisie de aer pentru motoare cu combustie internă

    28.29.13.30

    Filtre de ulei sau filtre de benzină pentru motoare cu ardere internă

    8421.23

    p/st @

    S

     

    28.29.13.50

    Filtre de aer pentru motoare cu ardere internă

    8421.31

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.21: Utilaje pentru curățarea, umplerea, ambalarea sau învelirea sticlelor sau a altor containere

    28.29.21.20

    Mașini și instalații pentru curățat sau uscat sticle sau alte recipiente

    8422.20

    p/st @

    S

     

    28.29.21.50

    Mașini și aparate auxiliare pentru ambalarea băuturilor, cutii, saci ș.a. (pentru umplut, capsat, etichetat, acidularea băuturilor, etc)

    8422.30

    p/st @

    S

     

    28.29.21.80

    Mașini și aparate de împachetat sau ambalat mărfuri (excl. cele de umplut, capsat, etichetat sticle, cutii, saci sau alte containere)

    8422.40

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.22:   Extinctoare, pistoale de pulverizat, mașini de sablare sau de curățat cu abur și dispozitive mecanice similare, cu excepția celor utilizate în agricultură

    28.29.22.10

    Extinctoare

    8424.10

    p/st @

    S

     

    28.29.22.20

    Pistoale aerografe cu jet de aer (pulverizatoare) și aparate similare

    8424.20

    p/st @

    S

     

    28.29.22.30

    Mașini și aparate cu jet de nisip, cu jet de vapori și aparate similare cu jet (excl. extinctoarele, pistoalele cu jet de aer și aparatele similare)

    8424.30

    p/st @

    S

     

    28.29.22.40

    Alte aparate mecanice pentru proiectat, dispersat sau pulverizat

    8424.89

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.23: Garnituri metalo-plastice; etanșări mecanice

    28.29.23.00

    Garnituri și alte elemente de etanșare mecanică din metal în combinație cu alte materiale sau din două sau mai multe straturi metalice

    8484 [.10 +.20]

    kg

    S

     

    CPA 28.29.31:   Instrumente de cântărit de uz industrial; balanțe pentru cântărire continuă a bunurilor pe transportoare; cântare pentru greutăți constante și cântare pentru dozarea la valori prestabilite

    28.29.31.30

    Bascule pentru cântărirea continua a mărfurilor transportate pe bandă sau bascule pentru cântăriri constante

    8423.20

    p/st

    S

     

    28.29.31.80

    Bascule de însăcuire sau dozare

    8423.30

    p/st

    S

     

    CPA 28.29.32: Cântare și balanțe pentru cântărit persoane și de uz casnic

    28.29.32.00

    Cântare de persoane, inclusiv cântare pentru sugari; cântare de uz menajer

    8423.10

    p/st

    S

     

    CPA 28.29.39: Alte instrumente de cântărit sau de măsură

    28.29.39.10

    Bascule automate de control și de sortat, cu o capacitate maximă ≤ 5 000 kg

    8423 [.81.10 +.82.10]

    p/st

    S

     

    28.29.39.30

    Instrumente de cântărit/etichetat prețul, poduri-basculă și alte instrumente de cântărit (excl. balanțele pentru magazine, cântarele pentru persoane și balanțele de uz gospodaresc, basculele sau transportoarele pentru cântărirea continuă a mărfurilor, balanțele pentru cântăriri constante și balanțele cu o sensibilitate ≤ 5 cg)

    8423 [.81.30 + 81.90 +.82.90 +.89]

    p/st

    S

     

    28.29.39.50

    Balanțe neautomate pentru vânzarea cu amănuntul ce pot cântări o greutate de până la 30 kg

    8423.81.50

    p/st

    S

     

    28.29.39.60

    Nivele

    9015.3

    p/st @

    S

     

    28.29.39.75

    Rigle de măsurat, rulete de măsurat și scale gradate

    9017.80.10

    p/st @

    S

     

    28.29.39.79

    Alte instrumente de măsurat, utilizate manual

    9017.80.90

    S

     

    CPA 28.29.41: Centrifuge n.c.a.

    28.29.41.00

    Centrifuge (cu excepția centrifugelor pentru smântânire, a uscătoarelor de rufe și a centrifugelor folosite în laboratoare)

    8421.19.70

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.42: Mașini de calandrat sau alte mașini de laminare, cu excepția metalului sau a sticlei

    28.29.42.00

    Calandre și laminoare, cu excepția metalului sau a sticlei

    8420.10

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.43: Distribuitoare automate de produse

    28.29.43.30

    Mașini automate pentru vânzarea produselor, cu dispozitiv de încălzit sau de răcit

    8476 [.21 +.81]

    p/st

    S

     

    28.29.43.50

    Mașini automate pentru vânzarea produselor (inclusiv mașini pentru schimbarea banilor) (excl. cele cu dispozitiv încorporat de încălzit sau de răcit)

    8476 [.29 +.89]

    p/st

    S

     

    CPA 28.29.50: Mașini de spălat vase, de tip industrial

    28.29.50.00

    Mașini pentru spălat vesela (excl. cele pentru uz casnic)

    8422.19

    p/st

    S

     

    CPA 28.29.60: Utilaje n.c.a. pentru tratarea materialelor prin metode care implică o schimbare de temperatură

    28.29.60.30

    Turnuri de răcire și instalații similare pentru răcire directă, prin recircularea apei

    8419.89.10

    p/st @

    S

     

    28.29.60.50

    Aparate și dispozitive de metalizare sub vid

    8419.89.30

    p/st @

    S

     

    28.29.60.90

    Mașini, echipamente pentru instalații și de laborator, încălzite electric sau nu, pentru prelucrarea materialelor printr-o operație ce implică o schimbare a temperaturii, n.c.a.

    8419.89.98

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.70:   Mașini și aparate neelectrice de lipit, brazat sau sudat și componente pentru acestea; mașini și instalații de călire superficială acționate cu gaz

    28.29.70.20

    Arzătoare utilizate manual pentru lipire sau sudare (excl. cele electrice, cu laser, cu alte fascicule de lumină sau de fotoni, cu ultrasunete, cu fascicule de electroni, impuls magnetic sau plasmă)

    8468.10

    p/st @

    S

     

    28.29.70.90

    Mașini și aparate pentru lipit sau sudat, pentru călire superficială (altele decât arzătoarele dirijate manual și mașinile și aparatele electrice)

    8468 [.20 +.80]

    p/st @

    S

     

    CPA 28.29.81: Componente pentru generatoare de gaz sau de gaz de apă

    28.29.81.00

    Părți de generatoare de gaz cu aer, sau de gaz cu apă, de acetilenă și generatoare similare

    8405.90

    S

    S2

    CPA 28.29.82:   Componente pentru centrifuge; piese pentru instalații sau aparatură de filtrare sau purificare și aparatură pentru lichide sau gaze

    28.29.82.20

    Piese pentru centrifuge și uscătoare centrifugale

    8421.91

    S

    S2

    28.29.82.50

    Părți de aparate (instalații) de filtrare și epurare a lichidelor sau gazelor (excl. centrifugele și uscătoarele centrifugale)

    8421.99

    S

    S2

    CPA 28.29.83:   Componente pentru utilaje de calandrare sau laminare; componente pentru mașini de pulverizat, greutăți pentru instrumente de cântărit

    28.29.83.13

    Cilindri pentru calandrare sau alte mașini de laminat (excl. cele folosite pentru calandrare și laminare în industria metalurgică sau de prelucrare a sticlei)

    8420.91

    p/st @

    S

     

    28.29.83.15

    Părți de calandre și laminoare (excl. cilindrii sau cele folosite pentru calandrare și laminare în industria metalurgică sau de prelucrare a sticlei)

    8420.99

    S

    S2

    28.29.83.20

    Greutăți pentru toate cântarele, părți de aparate și instrumente de cântărit (excl. pentru balanțele cu o sensibilitate de 5 cg sau mai mare)

    8423.90

    S

    S2

    28.29.83.40

    Piese pentru aparate mecanice pentru proiectat, dispersat sau pulverizat lichide/pulberi; extinctoare, pistoale pentru pulverizat și aparate similare, precum și mașini cu jet de vapori/nisip

    8424.90

    S

    S2

    28.29.83.50

    Părți de mașini automate pentru vânzarea produselor (inclusiv cele pentru schimbarea banilor)

    8476.90

    S

    S2

    CPA 28.29.84: Organe de mașini lipsite de conectoare electrice, n.c.a.

    28.29.84.00

    Părți de mașini și aparate (băi de ulei, nipluri de ungere, simeringuri, roți de manevră, manete, dispozitive de protecție și postamente) neautomate

    8487.90

    S

    S2

    CPA 28.29.85: Piese pentru mașini de spălat vase și pentru mașini de curățat, de umplut, ambalat sau învelit

    28.29.85.10

    Părți de mașini pentru spălat vesela

    8422.90.10

    S

    S2

    28.29.85.20

    Părți de mașini și aparate de împachetat sau ambalat mărfuri

    8422.90.90

    S

    S2

    CPA 28.29.86:   Componente pentru mașini și aparate neelectrice de lipit, brazat sau sudat; mașini și instalații de călire superficială acționate cu gaz

    28.29.86.00

    Părți și accesorii pentru mașinile și aparatele de la poziția SA 84.68

    8468.90

    S

    S2

    NACE 28.30: Fabricarea masinilor și utilajelor pentru agricultură și exploatări forestiere

    CPA 28.30.10: Motocultivatoare

    28.30.10.00

    Motocultoare

    8701.10

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.21: Tractoare cu motor de ≤ 37 kW

    28.30.21.00

    Noi tractoare agricole și forestiere, cu roți, cu o putere a motorului de maximum 37 kW

    8701.90 [.11 +.20]

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.22: Tractoare cu motor > 37 kW, dar ≤ 59 kW

    28.30.22.00

    Tractoare agricole și forestiere noi, cu roți, cu o putere a motorului între 37 kW și 59 kW inclusiv (excl. motocultoarele)

    8701.90.25

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.23: Tractoare cu motor > 59 kW

    28.30.23.30

    Tractoare agricole și forestiere noi, cu roți, cu o putere a motorului între 59 kW și 75 kW inclusiv (excl. motocultoarele)

    8701.90.31

    p/st

    S

     

    28.30.23.50

    Tractoare agricole și forestiere noi, cu roți, cu o putere a motorului între 75 kW și 90 kW inclusiv (excl. motocultoarele)

    8701.90.35

    p/st

    S

     

    28.30.23.70

    Tractoare agricole și forestiere noi, cu roți, cu o putere a motorului > 90 kW (excl. motocultoarele)

    8701.90.39

    p/st

    S

     

    28.30.23.90

    Tractoare noi, cu roți, excl. cele agricole, forestiere, motocultoarele, tractoarele rutiere pentru semiremorci, tractoarele cu șenile, tractoarele folosite pe platforme de căi ferate

    8701.90.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.31: Pluguri

    28.30.31.40

    Pluguri

    8432.10.00

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.32: Grape, scarificatoare, cultivatoare, mașini de plivit, prășitoare

    28.30.32.10

    Cultivatoare și scarificatoare

    8432.29.10

    p/st

    S

     

    28.30.32.20

    Grape cu discuri

    8432.21

    p/st

    S

     

    28.30.32.30

    Grape cu colți (excl. grapele cu discuri)

    8432.29.30

    p/st

    S

     

    28.30.32.50

    Motosăpătoare

    8432.29.50

    p/st

    S

     

    28.30.32.70

    Plivitoare și sape

    8432.29.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.33: Semănătoare, mașini de plantat și de repicat

    28.30.33.33

    Semănători de precizie cu comandă centrală pentru uz agricol sau horticol

    8432.30.11

    p/st

    S

     

    28.30.33.35

    Semănători pentru uz agricol și horticol (excl. cele de precizie cu comandă centrală)

    8432.30.19

    p/st

    S

     

    28.30.33.50

    Plantatoare și transplantatoare

    8432.30.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.34: Mașini de împrăștiat îngrășăminte naturale și distribuitoare de îngrășăminte chimice

    28.30.34.30

    Distribuitoare de îngrășăminte minerale sau chimice pentru pregătirea solului

    8432.40.10

    p/st

    S

     

    28.30.34.50

    Distribuitoare de îngrășăminte și gunoi (excl. cele pentru îngrășăminte minerale sau chimice)

    8432.40.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.39: Alte utilaje pentru prelucrarea solului

    28.30.39.00

    Mașini și utilaje agricole … forestiere, n.c.a.; tăvăluguri pentru peluze sau terenuri de sport

    8432.80

    p/st @

    S

     

    CPA 28.30.40: Mașini de iarbă pentru peluze, parcuri și terenuri de sport

    28.30.40.10

    Mașini electrice de tuns gazonul din peluze, parcuri, terenuri de golf sau de sport

    8433 [.11.10 +.19.10]

    p/st

    S

     

    28.30.40.30

    Mașini și utilaje pentru tuns gazon, neelectrice, având dispozitiv de tăiat cu rotire în plan orizontal

    8433.11 (.5 +.90)

    p/st

    S

     

    28.30.40.50

    Mașini și utilaje pentru tuns gazon, neelectrice, având dispozitiv de tăiat cu rotire în plan orizontal sau cu bare de tăiat

    8433.19 (.5 +.70)

    p/st

    S

     

    28.30.40.70

    Mașini nepropulsate, pentru tuns gazonul, pentru peluze, parcuri, terenuri de golf sau de sport (excl. cele cu dispozitiv de tăiere cu rotire în plan orizontal)

    8433.19.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.51: Secerătoare (inclusiv bare port-degete) n.c.a.

    28.30.51.30

    Motocositori (excl. cele pentru peluze, parcuri, terenuri de golf sau de sport)

    8433.20.10

    p/st

    S

     

    28.30.51.53

    Cositori tractate, cu dispozitiv de tăiere cu rotire în plan orizontal (excl. cele cu motor, destinate tunderii gazonului din peluze, parcuri, terenuri de golf sau de sport)

    8433.20.51

    p/st

    S

     

    28.30.51.55

    Cositori tractate (excl. cele cu motor, mașinile de tuns gazonul din peluze, parcuri, terenuri de golf sau de sport, cu dispozitiv de tăiere cu rotire în plan orizontal)

    8433.20.59

    p/st

    S

     

    28.30.51.70

    Cositori (excl. cele cu motor, mașinile de tuns gazonul din peluze, parcuri, terenuri de golf sau de sport, cele tractate, cu dispozitiv de tăiere cu rotire în plan orizontal)

    8433.20.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.52: Mașini de cosit

    28.30.52.00

    Mașini și utilaje de cosit

    8433.30

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.53: Presă de balotat paie sau furaje, inclusiv mașini de ridicat baloți

    28.30.53.30

    Prese colectoare pentru paie sau furaje

    8433.40.10

    p/st

    S

     

    28.30.53.50

    Prese de balotat paie sau furaje (excl. presele colectoare pentru paie sau furaje)

    8433.40.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.54: Mașini de recoltat rădăcini sau tuberculi

    28.30.54.20

    Mașini pentru săpat cartofi și mașini de recoltat cartofi

    8433.53.10

    p/st

    S

     

    28.30.54.50

    Mașini de dislocat sfecla și mașini de recoltat sfecla

    8433.53.30

    p/st

    S

     

    28.30.54.80

    Mașini de recoltat tuberculi sau rădăcinoase (excl. mașinile de săpat și cele de recoltat cartofi și mașinile de dislocat și cele de recoltat sfecla)

    8433.53.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.59: Mașini de recoltat și treierat n.c.a.

    28.30.59.15

    Combine pentru recoltat și treierat

    8433.51

    p/st

    S

     

    28.30.59.30

    Mașini pentru treierat (excl. combinele pentru recoltat și treierat)

    8433.52

    p/st

    S

     

    28.30.59.45

    Recoltatoare - tocătoare pentru furaje cu încărcător pe mijloace tractate de tractor

    8433.59.19

    p/st

    S

     

    28.30.59.60

    Recoltatoare - tocătoare pentru furaje cu încărcător pe mijloace autopropulsate

    8433.59.11

    p/st

    S

     

    28.30.59.70

    Mașini pentru recoltat (excl. combinele pentru recoltat și treierat, mașinile de recoltat tuberculi sau rădăcinoase, recoltătoarele de furaje)

    8433.59.85

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.60: Mașini de aruncat, dispersat sau pulverizat lichide sau pulberi pentru agricultură sau horticultură

    28.30.60.10

    Aparate mecanice de udat pentru agricultură și horticultură

    8424.81.10

    p/st @

    S

     

    28.30.60.30

    Aparate portabile cu sau fară motor, pentru împrăștierea și pulverizarea lichidelor sau pulberilor pentru agricultură și horticultură (excl. aparatele de udat)

    8424.81.30

    p/st

    S

     

    28.30.60.50

    Pulverizatoare sau prăfuitoare concepute pentru a fi montate sau trase de tractor (excl. aparatele de udat)

    8424.81.91

    p/st

    S

     

    28.30.60.90

    Alte aparate pentru protecția culturilor agricole sau horticole

    8424.81.99

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.70: Remorci și semiremorci cu încărcare și descărcare automată, pentru agricultură

    28.30.70.40

    Remorci care se autoîncarcă sau se autodescarcă, pentru utilizări agricole

    8716.20

    p/st

    S

     

    CPA 28.30.81:   Utilaje pentru curățarea, trierea sau sortarea ouălor, a fructelor și a altor produse agricole, cu excepția semințelor, a grăunțelor sau a leguminoaselor uscate

    28.30.81.00

    Mașini pentru curățat, sortat sau triat ouă, fructe sau alte produse agricole

    8433.60

    p/st @

    S

     

    CPA 28.30.82: Mașini de muls

    28.30.82.00

    Mașini pentru muls

    8434.10

    p/st @

    S

     

    CPA 28.30.83: Mașini pentru pregătirea hranei pentru animale

    28.30.83.00

    Mașini pentru prepararea hranei animalelor

    8436.10

    p/st @

    S

     

    CPA 28.30.84: Incubatoare și clocitoare

    28.30.84.00

    Incubatoare și clocitoare pentru avicultură

    8436.21

    p/st @

    S

     

    CPA 28.30.85: Utilaje pentru avicultură

    28.30.85.00

    Mașini pentru avicultură (excl. incubatoarele și clocitoarele)

    8436.29

    p/st @

    S

     

    CPA 28.30.86: Utilaje agricole, horticole, forestiere, pentru avicultură sau apicultură n.c.a.

    28.30.86.30

    Mașini pentru silvicultură

    8436.80.10

    p/st

    S

     

    28.30.86.60

    Alte mașini și utilaje de la poziția SA 84.36

    8436.80.90

    p/st @

    S

     

    CPA 28.30.91: Componente pentru mașini de recoltat și treierat n.c.a.

    28.30.91.00

    Părți de mașini și aparate de la poziția SA 84.33

    8433.90

    S

    S2

    CPA 28.30.92: Componente pentru utilaje folosite la prelucrarea solului

    28.30.92.00

    Piese de schimb pentru mașini, aparate și instalații agricole, horticole sau silvice, destinate pregatirii solului și culturilor

    8432.90

    S

    S2

    CPA 28.30.93: Componente pentru alte utilaje agricole

    28.30.93.30

    Părți de mașini și aparate pentru avicultură

    8436.91

    S

    S2

    28.30.93.80

    Părți de mașini și aparate de la poziția SA 84.36, n.c.a.

    8436.99

    S

    S2

    CPA 28.30.94: Componente pentru mașini de muls și de prelucrare a laptelui n.c.a.

    28.30.94.00

    Părți de mașini de muls și pentru mașini din industria laptelui

    8434.90

    S

    S2

    NACE 28.41: Fabricarea utilajelor și a mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalului

    CPA 28.41.11:   Mașini-unelte pentru prelucrarea metalului prin îndepărtarea materialului cu ajutorul laserului, al ultrasunetelor și altele similare

    28.41.11.10

    Mașini-unelte pentru prelucrarea metalelor cu laser sau cu alte fascicule de lumină sau de fotoni

    8456.10

    p/st

    S

     

    28.41.11.30

    Mașini-unelte care prelucrează prin eliminare orice tip de material, acționate cu ultrasunete (cu excepția mașinilor pentru fabricarea dispozitivelor cu semiconductori sau a circuitelor integrate electronice)

    8456.20

    p/st

    S

     

    28.41.11.50

    Mașini-unelte care prelucrează prin eliminarea oricărui tip de material acționând prin electroeroziune

    8456.30

    p/st

    S

     

    28.41.11.70

    Mașini-unelte speciale pentru prelucrarea metalelor prin procese electrochimice, cu fascicul de electroni, ioni, jet de plasmă

    8456.90

    p/st

    S

     

    28.41.11.80

    Mașini-unelte care prelucrează prin eliminarea oricărui tip de material acționând cu ultrasunete, pentru fabricarea dispozitivelor cu semiconductori sau a circuitelor electronice integrate

    8486.20.10

    p/st @

    S

     

    CPA 28.41.12: Centre de uzinare, mașini cu post fix și mașini cu transfer în mai multe posturi pentru prelucrarea metalului

    28.41.12.20

    Centre de prelucrare orizontale pentru prelucrarea metalelor

    8457.10.10

    p/st

    S

     

    28.41.12.40

    Centre de prelucrare verticale pentru prelucrarea metalelor

    8457.10.90

    p/st

    S

     

    28.41.12.50

    Mașini cu post fix (cu un singur post) pentru prelucrarea metalelor

    8457.20

    p/st

    S

     

    28.41.12.70

    Mașini cu posturi multiple pentru prelucrarea metalelor

    8457.30

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.21: Strunguri pentru prelucrat metale prin așchiere

    28.41.21.23

    Strunguri orizontale, centre de strunjire, cu comandă numerică

    8458.11.20

    p/st

    S

     

    28.41.21.27

    Strunguri orizontale, strunguri automate cu comandă numerică (excl. centrele de strunjire)

    8458.11.4

    p/st

    S

     

    28.41.21.29

    Strunguri orizontale cu comandă numerică (excl. centrele de strunjire, strungurile automate)

    8458.11.80

    p/st

    S

     

    28.41.21.40

    Strunguri orizontale pentru prelucrarea prin așchiere a metalelor, fără comandă numerică

    8458.19

    p/st

    S

     

    28.41.21.60

    Strunguri, inclusiv centre de strunjire, pentru prelucrarea prin așchiere a metalelor (altele decât strungurile orizontale)

    8458.9

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.22: Mașini de găurit, alezat sau frezat metale; mașini de filetat sau tarodat, n.c.a.

    28.41.22.13

    Mașini de găurit în coordonate, cu comandă numerică, pentru prelucrarea metalelor (excl. centrele de prelucrare glisante)

    8459.21

    p/st

    S

     

    28.41.22.17

    Mașini de frezat cu consolă, cu comandă numerică, pentru prelucrarea metalelor (excl. mașinile de frezat și alezat)

    8459.51

    p/st

    S

     

    28.41.22.23

    Mașini de frezat scule, cu comandă numerică (excl. mașinile de frezat și alezat, mașinile de frezat cu consolă)

    8459.61.10

    p/st

    S

     

    28.41.22.25

    Mașini de frezat, cu comandă numerică, pentru prelucrarea metalelor (inclusiv mașinile de frezat longitudinal) (excl. mașinile de frezat și alezat, mașinile de frezat cu consolă, mașinile de frezat scule)

    8459.61.90

    p/st

    S

     

    28.41.22.33

    Centre de prelucrare glisante pentru prelucrarea metalelor prin găurire, alezare, frezare, filetare, tarodare

    8459.10

    p/st

    S

     

    28.41.22.35

    Mașini de găurit, fără comandă numerică, pentru prelucrarea metalelor (excl. centrele de prelucrare glisante)

    8459.29

    p/st

    S

     

    28.41.22.40

    Mașini-unelte de alezat și frezat, cu comandă numerică, pentru prelucrarea metalelor (excl. mașinile de găurit)

    8459 [.31 +.40.10]

    p/st

    S

     

    28.41.22.60

    Mașini-unelte de alezat și alezat-frezat, fără comandă numerică, pentru prelucrarea metalelor (excl. mașinile de găurit)

    8459 [.39 +.40.90]

    p/st

    S

     

    28.41.22.70

    Mașini de frezat fără comandă numerică pentru prelucrarea metalului (altele decât mașinile de alezat-frezat)

    8459 [.59 +.69]

    p/st

    S

     

    28.41.22.80

    Mașini de filetat sau tarodat, pentru prelucrarea metalelor (excl. mașinile de găurit)

    8459.70

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.23: Mașini de debavurat, ascuțit, rectificat sau finisat metale prin alte metode

    28.41.23.05

    Mașini - unelte de rectificat plan, pentru prelucrarea metalelor, cu comandă numerică și o precizie de cel puțin 0,01 mm pe orice axă

    8460.11

    p/st

    S

     

    28.41.23.15

    Mașini - unelte de rectificat cilindric, pentru prelucrarea metalelor, cu comandă numerică și o precizie de cel puțin 0,01 mm pe orice axă

    8460.21.1

    p/st

    S

     

    28.41.23.25

    Alte mașini de rectificat, cu o precizie de cel puțin 0,01 mm pe orice axă

    8460.21.90

    p/st

    S

     

    28.41.23.35

    Mașini - unelte de rectificat plan, pentru prelucrarea metalelor, fără comandă numerică și o precizie de cel puțin 0,01 mm pe orice axă

    8460.19

    p/st

    S

     

    28.41.23.45

    Mașini - unelte de rectificat cilindric, pentru prelucrarea metalelor, fără comandă numerică și o precizie de cel puțin 0,01 mm pe orice axă

    8460.29.10

    p/st

    S

     

    28.41.23.55

    Alte mașini de rectificat pentru prelucrarea metalelor, fără comandă numerică și o precizie de cel puțin 0,01 mm, excl. mașinile de rectificat plan, mașinile de rectificat cilindrice

    8460.29.90

    p/st

    S

     

    28.41.23.65

    Mașini de ascuțit (ascuțirea sculei sau a cuțitului), pentru prelucrarea metalului, cu comandă numerică

    8460.31

    p/st

    S

     

    28.41.23.75

    Mașini de ascuțit (ascuțirea sculei sau a cuțitului), pentru prelucrarea metalului, fără comandă numerică

    8460.39

    p/st

    S

     

    28.41.23.85

    Mașini-unelte de honuit sau de lepuit

    8460.40

    p/st

    S

     

    28.41.23.95

    Mașini de debavurat sau de finisat metale (excl. mașinile de finisat angrenaje)

    8460.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.24: Raboteze, ferăstraie mecanice, mașini de debitat sau de tăiat metale prin alte metode

    28.41.24.10

    Mașini-unelte de broșat pentru prelucrarea metalelor

    8461.30

    p/st

    S

     

    28.41.24.30

    Mașini de danturat sau de finisat angrenaje, pentru prelucrarea metalului (altele decât mașinile de rabotat, de mortezat și de broșat)

    8461.40

    p/st

    S

     

    28.41.24.70

    Mașini de debitat cu ferăstrăul sau mașini de secționat metale

    8461.50

    p/st

    S

     

    28.41.24.90

    Alte mașini de rabotat transversale și mortezat, precum și altele care lucrează prin îndepărtarea metalelor sau cermeturilor, n.c.a.

    8461 [.20 +.90]

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.31: Mașini de îndoit, fălțuit și îndreptat metale

    28.41.31.20

    Mașini de îndoit, pliat, îndreptat, aplatizat, pentru materiale metalice plate, cu comandă numerică (inclusiv presele)

    8462.21.10

    p/st

    S

     

    28.41.31.40

    Mașini-unelte de îndoire, fălțuire, îndreptare sau aplatizare, cu comandă numerică, pentru prelucrarea produselor metalice excl. cele plate (inclusiv presele)

    8462.21.80

    p/st

    S

     

    28.41.31.60

    Mașini-unelte de îndoire, fălțuire, îndreptare sau aplatizare, fără comandă numerică, pentru prelucrarea produselor metalice plate (inclusiv presele)

    8462.29.10

    p/st

    S

     

    28.41.31.80

    Mașini-unelte de îndoire, fălțuire, îndreptare sau aplatizare, fără comandă numerică pentru prelucrarea produselor metalice excl. cele plate (inclusiv presele)

    8462.29.9

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.32: Foarfeci mecanici, mașini de perforat și de crestat metale

    28.41.32.20

    Mașini-unelte de forfecare, crestare, dințare, pentru prelucrarea metalelor, cu comandă numerică (inclusiv presele) (excl. cele combinate pentru poansonare și forfecare)

    8462.31

    p/st

    S

     

    28.41.32.40

    Mașini de poansonat, zimțuit, crestat, dințat, pentru prelucrarea metalelor, cu comandă numerică (inclusiv prese, mașini combinate pentru poansonare și forfecare)

    8462.41

    p/st

    S

     

    28.41.32.60

    Mașini de forfecare a metalelor, fără comandă numerică (inclusiv presele) (excl. cele combinate pentru poansonare și forfecare)

    8462.39

    p/st

    S

     

    28.41.32.80

    Mașini de poansonat, zimțuit, crestat, dințat, pentru prelucrarea metalelor, fără comandă numerică (inclusiv prese, mașini combinate pentru poansonare și forfecare)

    8462.49

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.33: Mașini și ciocane de forjat sau ștanțat cu clișee de oțel; prese hidraulice și prese pentru prelucrarea metalelor n.c.a.

    28.41.33.10

    Ciocane de forjat, prese pentru matrițat, forjat sau ștanțat, cu comandă numerică

    8462.10.10

    p/st

    S

     

    28.41.33.20

    Ciocane de forjat, prese pentru matrițat, forjat sau ștanțat, fără comandă numerică

    8462.10.90

    p/st

    S

     

    28.41.33.50

    Prese hidraulice pentru prelucrarea metalelor

    8462.91[20 + 80]

    p/st

    S

     

    28.41.33.60

    Prese non-hidraulice pentru prelucrarea metalelor

    8462.99[20 + 80]

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.34:   Mașini-unelte pentru prelucrarea fără îndepărtare de material a metalelor, carburilor metalice sinterizate sau a materialelor metalo-ceramice, n.c.a.

    28.41.34.10

    Bancuri de trefilare pentru bare, țevi, profile, sârme și articole similare din metale, carburi ceramice sinterizate sau cermeturi

    8463.10

    p/st

    S

     

    28.41.34.30

    Mașini pentru executarea filetului exterior sau interior prin rulare pentru metale, carburi ceramice sinterizate sau cermeturi

    8463.20

    p/st

    S

     

    28.41.34.50

    Mașini și utilaje pentru prelucrarea sârmei (excl. bancurile de trefilare, mașinile de filetare prin rulare)

    8463.30

    p/st

    S

     

    28.41.34.70

    Mașini de nituit, matrițat, strunguri de presat pentru prelucrarea metalelor, mașini pentru fabricarea țevilor flexibile din benzi metalice și mașini de profilare cu impulsuri electromagnetice

    8463.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.41.40: Piese și accesorii pentru mașini-unelte de prelucrat metale

    28.41.40.30

    Părți și accesorii pentru mașinile-unelte de tăiat metale (excl. suporturile de unelte și capetele de filet cu autodeschidere, suporții, capetele de divizare și alte dispozitive speciale pentru mașini-unelte

    8466.93

    S

    S2

    28.41.40.50

    Părți și accesorii pentru mașinile-unelte de profilat metale (excl. suporturile de unelte și capetele de filet cu autodeschidere, suporții, capetele de divizare și alte dispozitive speciale pentru mașini-unelte

    8466.94

    S

    S2

    28.41.40.70

    Părți și accesorii pentru mașini-unelte care acționează cu ultrasunete

    8486.90.70

    S

     

    NACE 28.49: Fabricarea altor mașini-unelte n.c.a.

    CPA 28.49.11:   Mașini-unelte pentru prelucrarea pietrei, ceramicii, betonului sau a altor materiale minerale similare sau pentru prelucrarea la rece a sticlei

    28.49.11.30

    Mașini de tăiat piatră, ceramică, beton, azbociment sau alte materiale minerale asemănătoare sau pentru prelucrarea la rece a sticlei

    8464.10

    p/st

    S

     

    28.49.11.50

    Mașini de rectificat sau șlefuit piatră, ceramică, beton, azbociment sau alte materiale minerale asemănătoare sau pentru prelucrarea la rece a sticlei

    8464.20

    p/st @

    S

     

    28.49.11.70

    Mașini de prelucrat piatră, ceramică, beton, azbociment sau alte materiale minerale asemănătoare sau pentru prelucrarea la rece a sticlei (excl. cele de tăiat, de rectificat sau de șlefuit)

    8464.90

    p/st @

    S

     

    CPA 28.49.12:   Mașini-unelte pentru prelucrarea lemnului, plutei, osului, ebonitei, textoliților sau a altor materiale dure similare utilaje de placare electrolitică

    28.49.12.10

    Mașini cu destinație multiplă, cu manevrarea manuală a semifabricatului între operații, pentru prelucrarea lemnului, plutei, oaselor, cauciucului dur, plasticului dur sau a altor materiale dure similare

    8465.10.10

    p/st

    S

     

    28.49.12.20

    Mașini cu destinație multiplă, cu manevrarea automată a semifabricatului între operații, pentru prelucrarea lemnului, plutei, oaselor, cauciucului dur, plasticului dur sau a altor materiale dure similare

    8465.10.90

    p/st

    S

     

    28.49.12.33

    Mașini de tăiat cu bandă pentru prelucrarea lemnului, plutei, oaselor, cauciucului dur, plasticului dur sau a altor materiale dure similare

    8465.91.10

    p/st

    S

     

    28.49.12.35

    Ferăstraie circulare pentru prelucrarea lemnului, plutei, oaselor, cauciucului dur, plasticului dur sau a altor materiale dure similare

    8465.91.20

    p/st

    S

     

    28.49.12.37

    Mașini pentru tăiat lemn, plută, oase, cauciuc dur, plastic dur sau alte materiale dure similare (excl. mașinile de tăiat cu bandă și ferăstraiele circulare)

    8465.91.90

    p/st

    S

     

    28.49.12.50

    Mașini de degroșat, rabotat, frezat sau de modelat (prin tăiere) lemn, plută, oase, cauciuc dur, plastic dur sau alte materiale dure similare

    8465.92

    p/st

    S

     

    28.49.12.63

    Mașini de șlefuit, polizat, lustruit lemn, plută, oase, cauciuc dur, plastic dur sau alte materiale dure similare

    8465.93

    p/st

    S

     

    28.49.12.65

    Mașini de curbat sau de asamblat lemn, plută, oase, cauciuc dur, plastic dur sau alte materiale dure similare

    8465.94

    p/st

    S

     

    28.49.12.67

    Mașini de găurit și mortezat lemn, plută, oase, cauciuc dur, plastic dur sau alte materiale dure similare

    8465.95

    p/st

    S

     

    28.49.12.75

    Mașini de spintecat, retezat și de decojit lemn, plută, oase, cauciuc dur, plastic dur sau alte materiale dure similare

    8465.96

    p/st

    S

     

    28.49.12.79

    Mașini-unelte pentru prelucrarea lemnului, plutei, osului, ebonitei, materialelor plastice dure sau a altor materiale dure similare, n.c.a.

    8465.99

    p/st

    S

     

    28.49.12.83

    Mașini și aparate pentru galvanoplastie, electroliză sau electroforeză

    8543.30

    kg

    S

     

    28.49.12.87

    Prese pentru fabricarea plăcilor aglomerate sau a plăcilor cu fibre pentru construcții, din lemn sau alte materiale lemnoase și alte mașini cu funcții individuale pentru tratarea lemnului sau a plutei

    8479.30

    p/st @

    S

     

    CPA 28.49.21: Port-cuțite și filiere automate pentru mașini-unelte

    28.49.21.10

    Mandrine, clești și dulii pentru mașini-unelte și unelte manuale

    8466.10.20

    kg

    S

     

    28.49.21.30

    Port-scule pentru strunguri (excl. mandrinele, cleștii și duliile)

    8466.10.31

    kg

    S

     

    28.49.21.40

    Portscule și filiere cu declanșare automată; portpiese, de tipul celor folosite exclusiv și în principal pentru fabricarea lingourilor sau plachetelor (wafers) sau a dispozitivelor cu semiconductori, a circuitelor electronice integrate sau a dispozitivelor de afișare cu ecran plat

    8486.90.10

    S

     

    28.49.21.50

    Portscule, n.c.a.

    8466.10.38

    kg

    S

     

    28.49.21.70

    Filiere cu declanșare automată pentru mașini-unelte sau unelte manuale

    8466.10.80

    kg

    S

     

    CPA 28.49.22: Port-piese pentru mașini-unelte

    28.49.22.30

    Port-piese: montaje de prelucrare și ansamblele lor de componente standard

    8466.20.20

    kg

    S

     

    28.49.22.50

    Port-piese pentru strunguri (excl. montajele și ansamblele lor de componente standard)

    8466.20.91

    kg

    S

     

    28.49.22.70

    Port-piese pentru mașini-unelte și unelte manuale (excl. montajele și ansamblele lor de componente standard sau cele pentru strunguri)

    8466.20.98

    kg

    S

     

    CPA 28.49.23: Capete divizoare și alte dispozitive speciale pentru mașini-unelte

    28.49.23.50

    Capete divizoare și alte dispozitive speciale care se montează pe mașini-unelte sau unelte manuale

    8466.30

    kg

    S

     

    CPA 28.49.24: Piese și accesorii pentru mașini-unelte pentru prelucrarea lemnului, plutei, pietrei, ebonitei și a materialelor dure similare

    28.49.24.30

    Părți și accesorii pentru mașinile de la poziția SA 84.64

    8466.91

    S

    S2

    28.49.24.50

    Părți și accesorii pentru mașinile de la poziția SA 84.65

    8466.92

    S

    S2

    NACE 28.91: Fabricarea utilajelor pentru metalurgie

    CPA 28.91.11: Convertoare, linguri de turnare, lingotiere și mașini de turnare în forme; laminoare pentru metale

    28.91.11.30

    Convertizoare, oale de turnare, lingotiere și mașini de turnare pentru metalurgie, oțelărie sau topitorie

    8454 [.10 +.20 +.30]

    p/st @

    S

     

    28.91.11.53

    Laminoare pentru cilindrii din metale; laminoare la cald și laminoare combinate la cald și la rece

    8455 [.10.+21]

    p/st @

    S

     

    28.91.11.57

    Laminoare la rece, pentru metale

    8455.22

    p/st @

    S

     

    CPA 28.91.12: Componente pentru utilaje metalurgice; componente pentru laminoare pentru metale

    28.91.12.30

    Părți de convertizoare, oale de turnare și mașini de turnare de tipul celor folosite în metalurgie sau oțelării

    8454.90

    S

    S2

    28.91.12.50

    Cilindri de laminoare, pentru metale

    8455.30

    p/st @

    S

     

    28.91.12.70

    Părți de laminoare (excl. cilindrii)

    8455.90

    S

    S2

    NACE 28.92: Fabricarea utilajelor pentru extracție și construcții

    CPA 28.92.11: Elevatoare și benzi rulante cu acționare continuă, pentru uz în subteran

    28.92.11.00

    Elevatoare și conveioare continue pentru activități subterane

    8428.31

    p/st @

    S

     

    CPA 28.92.12: Haveze pentru tăierea cărbunelui sau pietrei și utilaje pentru săparea tunelurilor; alte utilaje de găurit și săpat

    28.92.12.33

    Haveze și mașini de săpat tunele și galerii, autopropulsate

    8430.31

    p/st @

    S

     

    28.92.12.35

    Haveze și mașini de săpat tunele și galerii (excl. cele autopropulsate)

    8430.39

    p/st @

    S

     

    28.92.12.53

    Instalații de foraj autopropulsate

    8430.41

    p/st @

    S

     

    28.92.12.55

    Instalații de foraj (inclusiv platformele fixe pentru exploatarea țițeiului și a gazelor naturale) (excl. cele autopropulsate)

    8430.49

    p/st @

    S

     

    CPA 28.92.21: Buldozere și buldozere cu lama orientabilă autopropulsate

    28.92.21.30

    Buldozere pe șenile (excl. cele pe roți)

    8429.11

    p/st

    S

     

    28.92.21.50

    Buldozere pe roți (excl. cele pe șenile)

    8429.19

    p/st

    S

     

    CPA 28.92.22: Gredere și utilaje de nivelare a terenului autopropulsate

    28.92.22.00

    Gredere și nivelatoare autopropulsate

    8429.20

    p/st

    S

     

    CPA 28.92.23: Screpere autopropulsate

    28.92.23.00

    Screpere autopropulsate

    8429.30

    p/st

    S

     

    CPA 28.92.24: Compactoare și compresoare rutiere autopropulsate

    28.92.24.00

    Compactoare și echipamente asemănătoare

    8429.40

    p/st

    S

     

    CPA 28.92.25: Încărcătoare frontale cu benă autopropulsate

    28.92.25.30

    Încărcătoare special concepute pentru exploatări subterane

    8429.51.10

    p/st

    S

     

    28.92.25.50

    Încărcătoare pe roți, înărcătoare pe șenile cu cupă, încărcătoare frontale

    8429.51.9

    p/st

    S

     

    CPA 28.92.26:   Utilaje de încărcat cu bene autopropulsate, excavatoare și încărcătoare cu bene, cu o suprastructură rotativă la 360 de grade, cu excepția încărcătoarelor frontale cu bene

    28.92.26.00

    Buldozere autopropulsate … cu o suprastructură care se poate roti la 360°

    8429.52

    p/st

    S

     

    CPA 28.92.27: Alte bene mecanice autopropulsate, excavatoare și încărcătoare cu bene; alte utilaje autopropulsate pentru minerit

    28.92.27.30

    Buldozere, excavatoare autopropulsate …, n.c.a.

    8429.59

    p/st

    S

     

    28.92.27.50

    Mașini autopropulsate pentru terasarea, nivelarea pământului, n.c.a.

    8430.50

    p/st @

    S

     

    CPA 28.92.28: Lame de buldozere sau de buldozere cu lama orientabilă

    28.92.28.00

    Lame pentru toate tipurile de echipamente de construcții

    8431.42

    kg

    S

    S2

    CPA 28.92.29: Autobasculante utilizate în afara suprafeței stradale

    28.92.29.00

    Autobasculante de teren

    8704.10

    p/st

    S

     

    CPA 28.92.30: Alte utilaje de excavat

    28.92.30.10

    Sonete pentru baterea pilonilor și mașini pentru extragerea pilonilor

    8430.10

    p/st

    S

     

    28.92.30.30

    Pluguri pentru zăpadă și dispozitive pentru săpat zăpada

    8430.20

    p/st

    S

     

    28.92.30.50

    (Echipamente de compactare tractate sau portabile) Utilaje pentru tasat sau compactat (excl. cele autopropulsate)

    8430.61

    p/st

    S

     

    28.92.30.70

    Screpere, decapatoare pentru terasamente și altele similiare, neautopropulsate

    8430.69

    p/st @

    S

     

    28.92.30.90

    Mașini cu funcție proprie pentru construcții, lucrări publice sau activități similare

    8479.10

    p/st @

    S

     

    CPA 28.92.40:   Utilaje pentru sortarea, măcinarea, amestecarea și prelucrarea similară a pământului, a pietrei, a minereurilor și a altor substanțe minerale;

    28.92.40.30

    Mașini pentru sortat, cernut, separat, spălat; mașini pentru concasat, măcinat, malaxat excl. mașinile pentru amestecat beton/mortar, mașinile pentru amestecat substanțe minerale cu bitum

    8474 [.10 +.20 +.39]

    p/st @

    S

     

    28.92.40.50

    Utilaje pentru amestecat beton sau mortar

    8474.31

    p/st @

    S

     

    28.92.40.70

    Mașini de amestecat substanțe minerale cu bitum

    8474.32

    p/st @

    S

     

    CPA 28.92.50: Tractoare de poziționat șine

    28.92.50.00

    Tractoare pe șenile

    8701.30

    p/st

    S

     

    CPA 28.92.61: Componente pentru utilaje de găurit sau săpat sau excavat; componente pentru macarale

    28.92.61.30

    Părți pentru instalații de foraj și săpat

    8431.43

    S

    S2

    28.92.61.50

    Părți de utilaje pentru construcții și lucrări de drumuri, macarale, schelete mobile de ridicare excl. cupele, excavatoarele, benele, graiferele, lamele (pentru toate tipurile de echipamente de construcție), pentru mașini de foraj/săpat

    8431.49

    S

    S2

    CPA 28.92.62: Componente pentru utilaje de sortat, măcinat sau de prelucrat pământul, piatra și alte materiale similare prin alte metode

    28.92.62.00

    Părți din mașinile de la poziția 8474

    8474.90

    S

    S2

    NACE 28.93: Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor și tutunului

    CPA 28.93.11: Separatoare centrifuge de smântână

    28.93.11.00

    Separatoare de smântână, centrifugale

    8421.11

    p/st @

    S

     

    CPA 28.93.12: Utilaje pentru prelucrarea laptelui

    28.93.12.00

    Mașini și utilaje pentru prelucrarea laptelui (inclusiv omogenizatoare, iradiatoare, mașini pentru producerea untului, mașini pentru producerea brânzei)

    8434.20

    p/st @

    S

     

    CPA 28.93.13: Utilaje pentru măcinarea sau prelucrarea cerealelor sau a legumelor uscate n.c.a.

    28.93.13.00

    Mașini industriale de morărit și de prelucrare a cerealelor și legumelor uscate (excl. cele destinate fermelor)

    8437.80

    p/st @

    S

     

    CPA 28.93.14: Utilaje utilizate la producerea vinului, a cidrului, a sucurilor de fructe și a altor băuturi similare

    28.93.14.00

    Prese, zdrobitoare și alte mașini similare pentru producerea vinului, cidrului, sucurilor de fructe și a altor băuturi similare

    8435.10

    p/st @

    S

     

    CPA 28.93.15: Cuptoare de panificație neelectrice; echipament pentru gătit sau încălzit, cu excepția celui de uz casnic

    28.93.15.30

    Cuptoare de brutărie, patiserie sau pentru fabricarea biscuiților, neelectrice

    8417.20

    p/st @

    S

     

    28.93.15.60

    Filtre și alte instalații pentru cafea și alte băuturi fierbinți, destinate altei folosiri, decât cea menajeră

    8419.81.20

    p/st @

    S

     

    28.93.15.80

    Aparate pentru încălzirea sau fierberea alimentelor, destinate altei folosiri, decât cea menajeră (excl. cuptoarele tunel neelectrice, cuptoarele pentru brutărie, filtrele neelectrice)

    8419.81.80

    p/st @

    S

     

    CPA 28.93.16: Uscătoare pentru produse agricole

    28.93.16.00

    Uscătoare pentru produse agricole prelucrate prin procese care implică o schimbare a temperaturii

    8419.31

    p/st @

    S

     

    CPA 28.93.17: Utilaje pentru prepararea industrială sau fabricarea alimentelor sau a băuturilor, inclusiv a grăsimilor sau a uleiurilor, n.c.a.

    28.93.17.13

    Mașini industriale pentru brutărie (excl. cuptoarele neelectrice)

    8438.10.10

    p/st @

    S

     

    28.93.17.15

    Mașini industriale pentru producerea sau prepararea macaroanelor, spaghetelor sau a produselor similare

    8438.10.90

    p/st @

    S

     

    28.93.17.20

    Mașini industriale pentru producerea sau realizarea articolelor de cofetărie sau pentru producerea de cacao sau ciocolată

    8438.20

    p/st @

    S

     

    28.93.17.30

    Mașini industriale pentru fabricarea sau prepararea zahărului

    8438.30

    p/st @

    S

     

    28.93.17.40

    Mașini industriale pentru fabricarea berii

    8438.40

    p/st @

    S

     

    28.93.17.50

    Mașini industriale pentru prepararea cărnii

    8438.50

    p/st @

    S

     

    28.93.17.60

    Mașini industriale pentru prepararea fructelor, a fructelor cu coajă lemnoasă sau a legumelor (excl. cele folosite pentru măcinarea sau prelucrarea leguminoaselor uscate)

    8438.60

    p/st @

    S

     

    28.93.17.70

    Mașini pentru prepararea sau producerea altor alimente sau băuturi

    8438.80

    p/st @

    S

     

    28.93.17.80

    Mașini pentru extracția sau prepararea uleiurilor, grăsimilor stabile animale sau vegetale

    8479.20

    p/st @

    S

     

    CPA 28.93.19: Utilaje pentru prepararea sau pregătirea tutunului n.c.a.

    28.93.19.00

    Mașini pentru prepararea sau prelucrarea tutunului

    8478.10

    p/st @

    S

     

    CPA 28.93.20: Utilaje pentru curățarea, trierea sau sortarea semințelor, a grăunțelor sau a leguminoaselor uscate

    28.93.20.00

    Mașini pentru curățat, sortat sau triat semințe, boabe sau legume uscate

    8437.10

    p/st

    S

     

    CPA 28.93.31: Componente pentru utilaje folosite la prelucrarea băuturilor

    28.93.31.00

    Părți de prese, zdrobitoare și alte mașini similare pentru producerea vinului, cidrului, sucurilor de fructe și a altor băuturi similare

    8435.90

    S

    S2

    CPA 28.93.32: Componente pentru folosite la prelucrarea alimentelor

    28.93.32.00

    Părți de mașini de la poziția 8438

    8438.90

    S

    S2

    CPA 28.93.33: Componente pentru utilaje folosite la prelucrarea tutunului

    28.93.33.00

    Părți de mașini pentru prepararea sau prelucrarea tutunului

    8478.90

    S

    S2

    CPA 28.93.34: Componente pentru mașini de curățat, triat sau sortat semințe, grăunțe sau legume uscate

    28.93.34.00

    Părți de mașini de la poziția 8437

    8437.90

    S

    S2

    NACE 28.94: Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei și a pielăriei

    CPA 28.94.11: Mașini de extrudat, laminat, texturat sau tăiat materiale textile artificiale; mașini pentru pregătirea fibrelor textile

    28.94.11.00

    Mașini pentru filarea (extrudarea), etirarea, texturarea sau tăierea materialelor textile sintetice sau artificiale; Mașini pentru prepararea (prelucrarea preliminară) fibrelor textile;

    8444 + 8445.1

    p/st

    S

     

    CPA 28.94.12: Mașini pentru filarea textilelor; mașini pentru dublarea, răsucirea, înfășurarea sau bobinarea textilelor

    28.94.12.00

    Mașini de filat materiale textile; mașini de dublat, răsucit materialele textile, de bobinat sau de depănat materiale textile

    8445 [.20 +.30 +.40 +.90]

    p/st

    S

     

    CPA 28.94.13: Mașini de țesut

    28.94.13.00

    Războaie de țesut

    8446

    p/st

    S

     

    CPA 28.94.14: Mașini de tricotat; mașini de încheiat tricotaje și mașini similare; mașini de flaușat

    28.94.14.30

    Mașini de tricotat circular

    8447.1

    p/st

    S

     

    28.94.14.50

    Mașini orizontale de tricotat, mașini de cusut și mașini de încheiat tricotaje

    8447.20

    p/st

    S

     

    28.94.14.70

    Mașini pentru fireturi, tul, dantelă, broderie, pasmanterie și mașini pentru ciucuri

    8447.90

    p/st

    S

     

    CPA 28.94.15: Echipament auxiliar pentru mașinile utilizate la prelucrarea textilelor; echipament pentru imprimarea textilelor

    28.94.15.10

    Mașini și aparate auxiliare pentru mașinile din HS 84.44, 84.45, 84.46 și 84.47

    8448.1

    kg

    S

     

    28.94.15.30

    Mașini și aparate de imprimat materiale textile (altele decât cele tip offset, flexografice, tipografice și heliografice)

    8443.19.20

    p/st

    S

     

    CPA 28.94.21:   Mașini de spălat, curățat, stors, călcat, presat, vopsit, bobinat fibre și țesături textile și mașini pentru alte operații similare; mașini de finisat fetru

    28.94.21.10

    Mașini pentru fabricarea sau finisarea pâslelor, nețesutelor bucăți sau profile (inclusiv mașinile pentru fabricarea pălăriilor, a materialelor pentru pălării)

    8449

    kg

    S

     

    28.94.21.30

    Mașini și prese de călcat (inclusiv presele de fixare; exclusiv mașinile de calandrat)

    8451.30

    p/st

    S

     

    28.94.21.50

    Mașini de spălat, albit sau vopsit textile (inclusiv storcătoare și mangle, mașini de uscat cu tambur rotativ, excl. mașinile de spălat rufe sau de uz casnic)

    8451.40

    p/st @

    S

     

    28.94.21.70

    Mașini pentru rularea, derularea, plierea, tăierea sau festonarea țesăturilor

    8451.50

    p/st @

    S

     

    28.94.21.80

    Mașini folosite la fabricarea linoleumului sau a altor învelitori de pardoseală, mașini pentru căptușit țesături și alți suporți; mașini pentru apretarea, finisarea, stoarcerea, uscarea, acoperirea sau impregnarea firelor textile, a țesăturilor sau a altor articole textile confecționate

    8451.80

    p/st @

    S

     

    CPA 28.94.22: Mașini de spălat de tipul mașinilor de spălat rufe; mașini pentru curățare chimică; mașini de uscat, cu o capacitate > 10 kg

    28.94.22.30

    Mașini de spălat sau de uz casnic, cu o capacitate mai mare de 10 kg rufe uscate (inclusiv mașinile care și spală și usucă)

    8450.20

    p/st

    S

     

    28.94.22.50

    Mașini pentru curățare uscată

    8451.10

    p/st @

    S

     

    28.94.22.70

    Mașini de uscat articole, cu capacitatea mai mare de 10 kg rufe uscate

    8451.29

    p/st @

    S

     

    CPA 28.94.23: Uscătoare de îmbrăcăminte centrifuge

    28.94.23.00

    Uscătoare centrifugale de rufe

    8421.12

    p/st

    S

     

    CPA 28.94.24: Mașini de cusut, cu excepția mașinilor de cusut cotoare de cărți și a mașinilor de cusut de uz casnic

    28.94.24.30

    Mașini industriale automate de cusut (excl. mașinile de cusut cărți)

    8452.21

    p/st

    S

     

    28.94.24.50

    Mașini industriale de cusut (excl. mașinile de cusut cărți, mașinile automate)

    8452.29

    p/st

    S

     

    CPA 28.94.30:   Mașini pentru prelucrarea pieilor brute, pieilor sau pentru confecționarea sau repararea articolelor de încălțăminte și altor articole

    28.94.30.30

    Mașini și aparate pentru prepararea, tăbăcirea sau prelucrarea pieilor

    8453.10

    p/st @

    S

     

    28.94.30.50

    Mașini și aparate pentru fabricarea/repararea încălțămintei inclusiv mașinile de finisare sau formarea perechilor, mașinile pentru tăierea pieilor dupășablon, mașinile pentru perforarea și găurirea pieilor, excl. mașinile de cusut)

    8453.20

    p/st @

    S

     

    28.94.30.70

    Mașini și aparate pentru fabricarea/repararea articolelor din piele, n.c.a.

    8453.80

    p/st @

    S

     

    CPA 28.94.40: Mașini de cusut de uz casnic

    28.94.40.00

    Mașini de cusut de uz casnic (excl. mobila, suporții și acoperitoarele)

    8452.10

    p/st

    S

     

    CPA 28.94.51: Piese și accesorii pentru mașini de filat și țesut

    28.94.51.10

    Părți și accesorii pentru mașinile de la pozițiile 8444 și 8445 sau ale utilajelor lor auxiliare

    8448 [.20 +.31 +.32 +.39]

    S

    S2

    28.94.51.30

    Fuse de filat și furcile lor, inele de filatură și cursori pentru mașinile utilizate la fabricare textilelor

    8448.33

    kg

    S

     

    28.94.51.50

    Părți și accesorii ale mașinilor de țesut (războaie) sau pentru utilajelor lor auxiliare (inclusiv suveici, bobine pentru războaie, coclete și cadre pentru coclete)

    8448.4

    S

    S2

    28.94.51.70

    Părți și accesorii ale mașinilor de la poziția SA 84.47 sau ale utilajelor lor auxiliare

    8448.5

    S

    S2

    CPA 28.94.52: Componente pentru alte mașini utilizate la producerea textilelor și a îmbrăcămintei și pentru mașini de prelucrat piele

    28.94.52.10

    Părți pentru mașini de spălat sau de uz casnic (inclusiv pentru mașinile care și spală și usucă)

    8450.90

    S

    S2

    28.94.52.20

    Părți pentru mașinile de la poziția 8451

    8451.90

    S

    S2

    28.94.52.30

    Ace pentru mașinile de cusut

    8452.30

    kg

    S

     

    28.94.52.50

    Mobilă, suporți și acoperitoare pentru mașinile de cusut și părțile lor

    8452.40

    kg

    S

     

    28.94.52.70

    Părți de mașini de cusut industriale (excl. acele, mobila, suporții și acoperitoarele și părțile lor)

    8452.90

    S

    S2

    28.94.52.80

    Părți de mașini și aparate pentru prepararea, tăbăcirea sau prelucrarea pieilor sau pentru fabricarea sau repararea încălțămintei sau a altor articole din piele (excl. mașinile de cusut)

    8453.90

    S

    S2

    NACE 28.95: Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei și cartonului

    CPA 28.95.11: Utilaje pentru producerea de hârtie și carton, exclusiv componente pentru acestea

    28.95.11.13

    Mașini și aparate pentru fabricarea pastei celulozice din materii fibroase celulozice

    8439.10

    p/st @

    S

     

    28.95.11.15

    Mașini și aparate pentru fabricarea hârtiei și cartonului

    8439.20

    p/st @

    S

     

    28.95.11.17

    Mașini și aparate pentru finisarea hârtiei și cartonului

    8439.30

    p/st @

    S

     

    28.95.11.33

    Mașini combinate de tăiat suluri și de rebobinat hârtie și carton (excl. mașinile și aparatele de tăiat pelicule)

    8441.10.10

    p/st @

    S

     

    28.95.11.35

    Mașini de tăiat în lungime sau în lățime hârtie sau carton (excl. mașinile și aparatele de tăiat pelicule, mașinile combinate de tăiat suluri și de rebobinat hârtie și carton)

    8441.10.20

    p/st @

    S

     

    28.95.11.37

    Ghilotine pentru hârtie sau carton (excl. mașinile și aparatele de tăiat pelicule, mașinile combinate de tăiat suluri și de rebobinat hârtie și carton, mașinile de tăiat în lungime sau în lățime)

    8441.10.30

    p/st @

    S

     

    28.95.11.40

    Alte mașini de tăiat hârtie și carton

    8441.10 (.40 +.80)

    p/st @

    S

     

    28.95.11.50

    Mașini pentru fabricarea sacilor, pungilor și plicurilor din hârtie sau carton

    8441.20

    p/st @

    S

     

    28.95.11.60

    Mașini pentru fabricarea ambalajelor, cutiilor, casetelor, tuburilor, cilindrilor sau recipientelor similare din hârtie sau carton (excl. mașinile pentru modelat articole de hârtie)

    8441.30

    p/st @

    S

     

    28.95.11.70

    Mașini pentru modelarea articolelor din pastă de hârtie, hârtie sau carton (inclusiv ambalaje pentru ouă, platouri sau farfurii pentru produse de cofetărie sau pentru camping, jucării)

    8441.40

    p/st @

    S

     

    28.95.11.90

    Mașini pentru prelucrarea pastei de hârtie, a hârtiei sau a cartonului, n.c.a.

    8441.80

    p/st @

    S

     

    CPA 28.95.12: Componente pentru utilaje folosite la producerea hârtiei și a cartonului

    28.95.12.30

    Părți de mașini pentru prelucrarea pastei de material celulozic fibros

    8439.91

    S

    S2

    28.95.12.50

    Părți de mașini de la poziția SA 84.39 pentru fabricarea sau finisarea hârtiei sau cartonului

    8439.99

    S

    S2

    28.95.12.70

    Părți pentru mașinile de tăiat, mașinile pentru fabricarea sacilor, pungilor/plicurilor, ambalajelor, cutiilor, casetelor, tuburilor, cilindrilor/articole similare, pentru modelat articole din hârtie, pastă, carton)

    8441.90

    S

    S2

    NACE 28.96: Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea maselor plastice și a cauciucului

    CPA 28.96.10:   Utilaje pentru prelucrarea cauciucului sau a materialelor plastice sau pentru confecționarea de produse din aceste materiale, n.c.a.

    28.96.10.10

    Mașini de formare prin injectare, pentru prelucrarea cauciucului sau a maselor plastice sau pentru fabricarea produselor din cauciuc sau mase plastice

    8477.10

    p/st @

    S

     

    28.96.10.30

    Mașini de extrudare a cauciucului sau a maselor plastice sau pentru fabricarea produselor din cauciuc sau mase plastice

    8477.20

    p/st @

    S

     

    28.96.10.40

    Mașini de formare prin suflare pentru cauciuc și mase plastice sau pentru fabricarea produselor din cauciuc sau mase plastice

    8477.30

    p/st @

    S

     

    28.96.10.50

    Mașini de formare sub vid și alte mașini de formare termică pentru cauciuc și mase plastice sau pentru fabricarea produselor din cauciuc sau mase plastice

    8477.40

    p/st @

    S

     

    28.96.10.60

    Mașini pentru format sau reșapat anvelope

    8477.51

    p/st @

    S

     

    28.96.10.73

    Alte prese pentru formarea produselor din cauciuc sau mase plastice etc., n.c.a.

    8477.59.10

    p/st @

    S

     

    28.96.10.75

    Mașini și aparate pentru formarea produselor din cauciuc sau mase plastice etc., n.c.a.

    8477.59.80

    p/st @

    S

     

    28.96.10.82

    Mașini pentru prelucrarea rășinilor reactive

    8477.80.11

    p/st @

    S

     

    28.96.10.84

    Mașini pentru producerea produselor spongioase (excl. cele pentru prelucrarea rășinilor reactive)

    8477.80.19

    p/st @

    S

     

    28.96.10.91

    Echipament de mărunțire a cauciucului sau maselor plastice

    8477.80.91

    p/st @

    S

     

    28.96.10.93

    Amestecătoare, malaxoare și agitatoare pentru prepararea cauciucului sau a maselor plastice

    8477.80.93

    p/st @

    S

     

    28.96.10.95

    Mașini de tăiat, despicat, exfoliat cauciuc sau mase plastice sau pentru fabricarea produselor din aceste materiale

    8477.80.95

    p/st @

    S

     

    28.96.10.97

    Mașini și utilaje pentru prelucrarea cauciucului sau a maselor plastice sau pentru fabricarea produselor din aceste materiale, n.c.a.

    8477.80.99

    p/st @

    S

     

    CPA 28.96.20:   Componente pentru utilaje folosite la prelucrarea cauciucului sau a materialelor plastice sau pentru confecționarea de produse din aceste materiale, n.c.a.

    28.96.20.00

    Părți din mașini și utilaje pentru prelucrarea cauciucului sau maselor plastice sau pentru fabricarea articolelor din cauciuc sau mase plastice (excl. sculele de turnare)

    8477.90

    S

    S2

    NACE 28.99: Fabricarea altor mașini și utilaje specifice n.c.a.

    CPA 28.99.11: Mașini de legat cărți, incluzând mașini de cusut cotoare de cărți

    28.99.11.10

    Mașini de pliere pentru cărți

    8440.10.10

    p/st @

    S

     

    28.99.11.30

    Mașini pentru broșarea și legarea cărților

    8440.10.20

    p/st @

    S

     

    28.99.11.50

    Mașini și aparate de cusut sau de prins agrafe pentru cărți, inclusiv pentru fabricarea cutiilor de carton sau articole asemănătoare, excl. mașinile de broșat pentru uz de birou, pentru fabricarea cutiilor de carton

    8440.10.30

    p/st @

    S

     

    28.99.11.70

    Mașini de legare prin lipire a cărților

    8440.10.40

    p/st @

    S

     

    28.99.11.90

    Alte mașini de broșat sau de legat

    8440.10.90

    p/st @

    S

     

    CPA 28.99.12: Mașini, aparate și echipamente pentru cules, pregătit sau realizat forme de tipar

    28.99.12.00

    Mașini și aparate pentru compus caractere tipografice sau pentru pregătirea sau realizarea formelor de tipar, și a planșelor

    8442.30

    p/st @

    S

     

    CPA 28.99.13: Mașini de tipărit offset, cu excepția mașinilor de birou

    28.99.13.30

    Mașini de imprimat offset alimentate cu hârtie în sul

    8443.11

    p/st

    S

     

    28.99.13.90

    Alte mașini și aparate de imprimat tip offset

    8443.13 (.3 +.90)

    p/st

    S

     

    CPA 28.99.14: Alte mașini de tipărit, cu excepția celor de birou

    28.99.14.10

    Mașini tipografice alimentate cu hârtie în sul, excl. cele flexografice

    8443.14

    p/st

    S

     

    28.99.14.30

    Mașini și aparate de imprimat flexografice

    8443.16

    p/st

    S

     

    28.99.14.50

    Mașini și aparate de imprimat heliografice

    8443.17

    p/st

    S

     

    28.99.14.90

    Alte mașini și aparate de imprimat, altele decât cele de birou, n.c.a.

    8443 [.15 +.19 (.40 +.70) +.39.90]

    p/st

    S

     

    CPA 28.99.20:   Mașini și aparatură de tipul celor utilizate exclusiv sau în principal la fabricarea baretelor sau a tabletelor pentru semiconductoare, a dispozitivelor semiconductoare, a circuitelor electronice integrate sau a ecranelor plate

    28.99.20.20

    Mașini și aparate folosite numai sau în mod deosebit pentru fabricarea de semiconductori sub formă de discuri

    8486.10

    p/st @

    S

     

    28.99.20.40

    Mașini și aparate pentru fabricarea dispozitivelor cu semiconductori sau a circuitelor electronice integrate (altele decât mașinile-unelte pentru prelucrarea prin eliminare a oricărui tip de material acționând prin ultrasunete)

    8486.20.90

    p/st @

    S

     

    28.99.20.60

    Mașini și aparate folosite numai sau în mod deosebit pentru fabricarea de ecrane plate

    8486.30

    p/st @

    S

     

    CPA 28.99.31: Uscătoare pentru lemn, pastă de hârtie, hârtie sau carton; uscătoare, exclusiv cele de uz casnic, n.c.a.

    28.99.31.30

    Uscătoare pentru lemn, pastă de hârtie, hârtie sau carton

    8419.32

    p/st @

    S

     

    28.99.31.50

    Uscătoare pentru alt uz decât casnic (excl. cele pentru produse agricole, cele pentru lemn, pastă de hârtie, hârtie sau carton)

    8419.39

    p/st @

    S

     

    CPA 28.99.32: Carusele, leagăne, standuri de tras la țintă și alte atracții din parcurile de distracții

    28.99.32.00

    Carusele, balansoare, poligoane de tir și alte atracții de iarmaroc

    9508

    S

     

    CPA 28.99.39:   Dispozitive de lansare a aeronavelor; dispozitive apuntare sau dispozitive similare; dispozitive de echilibrare a pneurilor; dispozitive specializate n.c.a.

    28.99.39.05

    Mașini cu funcție proprie pentru tratarea metalelor (excl. roboții)

    8479.81

    p/st @

    S

     

    28.99.39.10

    Mașini și aparate pentru separare izotopică și părțile lor

    8401.20

    p/st @

    S

     

    28.99.39.15

    Mașini și aparate cu funcție proprie, utilizate pentru amestecat, concasat, măcinat, cernut, omogenizat, emulsifiat sau agitat (excl. roboții)

    8479.82

    p/st @

    S

     

    28.99.39.20

    Mașini pentru asamblarea lămpilor, tuburilor, valvelor sau becurilor cu lumină intermitentă electrice sau electronice în înveliș de sticlă

    8475.10

    p/st @

    S

     

    28.99.39.25

    Susținători mobili hidraulici pentru galeriile minelor

    8479.89.30

    p/st @

    S

     

    28.99.39.30

    Mașini pentru fabricarea sau prelucrarea la cald a sticlei sau a articolelor din sticlă

    8475.2

    p/st @

    S

     

    28.99.39.35

    Roboți industriali cu destinații multiple [excl. roboții concepuți să efectueze o funcție specifică (de exemplu ridicare, manipulare, încărcare sau descărcare)]

    8479.50

    p/st @

    S

     

    28.99.39.40

    Aparate pentru ungere centralizată

    8479.89.60

    p/st @

    S

     

    28.99.39.45

    Mașini și aparate folosite numai sau în mod deosebit pentru a) fabricarea sau repararea de măști și reticule, b) asamblarea dispozitivelor semiconductoare sau a circuitelor integrate electronice și c) ridicarea, manipularea, încărcarea sau descărcarea discurilor, dispozitivelor semiconductoare, circuitelor integrate electronice și a ecranelor plate

    8486.40

    p/st @

    S

     

    28.99.39.50

    Mașini de fabricat frânghii și cabluri

    8479.40

    p/st

    S

     

    28.99.39.53

    Alte mașini pentru pământ, piatră, minereuri, etc., n.c.a.

    8474.80

    p/st @

    S

     

    28.99.39.55

    Alte mașini și aparate mecanice de la poziția SA 84, n.c.a.

    8479 [.60 +.89.9]

    p/st @

    S

     

    28.99.39.60

    Bănci, cupole solare și aparate similare pentru bronzat

    8543.70.5

    p/st

    S

     

    28.99.39.65

    Aparate și dispozitive pentru lansarea și apuntarea aeronavelor, precum și aparate, dispozitive similare și componente ale acestora, pentru utilizare civilă

    8805.10

    kg

    S

    M

    28.99.39.70

    Mașini pentru echilibrarea pieselor mecanice

    9031.10

    kg

    S

     

    28.99.39.75

    Mese speciale pentru jocuri de cazino și jocurile de popice automate (de exemplu, bowling) și alte articole pentru jocuri de societate, inclusiv jocurile cu motor sau cu mecanisme de mișcare (altele decât cele care funcționează prin introducerea unei monede, a unei bancnote, fise sau a altor articole similare, jocuri de biliard, jocuri video de tipurile celor utilizabile cu un receptor de televiziune, cărți de joc, circuite electrice cu automobile, având caracteristicile jocurilor de competiție)

    9504.90.90

    kg

    S

     

    CPA 28.99.40: Componente pentru mașini de tipărit și legat cărți

    28.99.40.00

    Părți ale mașinilor și aparate pentru imprimarea și legarea cărților

    8440.90 + 8442.40 + 8443.91

    S

    S2

    CPA 28.99.51:   Componente pentru mașini și aparatură de tipul celor utilizate exclusiv sau în principal la fabricarea baretelor sau a tabletelor pentru semiconductoare, a dispozitivelor semiconductoare, a circuitelor electronice integrate sau a ecranelor plate

    28.99.51.00

    Părți și accesorii ale mașinilor și aparatelor utilizate numai sau în principal pentru a) fabricarea lingourilor sau plachetelor (wafers) sau a dispozitivelor cu semiconductori, a circuitelor electronice integrate sau a dispozitivelor de afișare cu ecran plat, b) fabricarea sau repararea măștilor și reticulelor, c) asamblarea dispozitivelor cu semiconductoare sau a circuitelor electronice integrate și d) ridicarea, manipularea, încărcarea sau descărcarea lingourilor, plachetelor (wafers), a dispozitivelor semiconductoare, a circuitelor integrate și a dispozitivelor de afișare cu ecran plat (altele decât portsculele, filierele cu declanșare automată, portpiesele și părți și accesorii ale mașinilor-unelte acționând cu ultrasunete)

    8486.90 [.20 +.30 +.40 +.50 +.60 +.90]

    S

     

    CPA 28.99.52: Componente pentru alte mașini speciale

    28.99.52.30

    Părți de mașini pentru asamblarea lămpilor, tuburilor/valvelor/becurilor cu lumină intermitentă, electrice/electronice în înveliș de sticlă, pentru producerea/prelucrarea la cald a sticlei sau a articolelor din sticlă excl. mașinile de turnare pentru fabricarea sticlei

    8475.90

    S

    S2

    28.99.52.80

    Părți pentru mașinile de la poziția SA 84.79

    8479.90

    S

    S2

    NACE 29.10: Fabricarea autovehiculelor de transport rutier

    CPA 29.10.11: Motoare cu combustie internă, cu piston și aprindere prin scânteie, pentru vehicule cu o capacitate cilindrică ≤ 1 000 cm3

    29.10.11.00 z

    Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scânteie pentru vehiculele de HS 87 (altele decât motocicletele), cu capacitatea cilindrică de maximum 1 000 cm3

    8407 [.31 +.32 +.33]a

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.12: Motoare cu combustie internă, cu piston și aprindere prin scânteie, pentru vehicule cu o capacitate cilindrică > 1 000 cm3

    29.10.12.00 z

    Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scânteie pentru vehiculele de HS 87 (altele decât motocicletele), cu capacitatea cilindrică peste 1 000 cm3

    8407.34a

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.13: Motoare cu piston, cu combustie internă și aprindere prin compresie, pentru vehicule

    29.10.13.00

    Motoare cu piston cu ardere internă cu aprindere prin compresie pentru vehicule (diesel sau semidiesel) (excl. cele pentru material rulant pentru calea ferată și tramvai)

    8408.20

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.21: Vehicule cu motor cu aprindere prin scânteie cu o capacitate cilindrică ≤ 1 500 cm3, noi

    29.10.21.00

    Vehicule cu motor cu aprindere prin scânteie cu o capacitate cilindrică de maximum 1 500 cm3, noi

    8703.21.10 + 8703.22.10

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.22: Vehicule cu motor cu aprindere prin scânteie cu o capacitate cilindrică > 1 500 cm3, noi

    29.10.22.30

    Autovehicule cu motor cu benzină, cu capacitate cilindrică > 1 500 cm3 (inclusiv autorulotele cu o capacitate > 3 000 cm3) (excl. vehiculele pentru transportul a ≥ 10 persoane, automobilele de zăpadă, automobilele de golf și vehiculele similare)

    8703 [.23.19 +.24.10]

    p/st

    S

     

    29.10.22.50

    Autorulote cu motor cu piston cu ardere internă cu aprindere prin scânteie, cu capacitate cilindrică > 1 500 cm3, dar ≤ 3 000 cm3

    8703.23.11

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.23: Vehicule cu piston, cu combustie internă și aprindere prin compresie (Diesel sau semiDiesel), noi

    29.10.23.10

    Autovehicule cu motor diesel sau semidiesel, cu capacitate cilindrică > 1 500 cm3 (excl. vehiculele pentru transportul a ≥ 10 persoane, automobilele de zăpadă, automobilele de golf și vehiculele similare)

    8703.31.10

    p/st

    S

     

    29.10.23.30

    Autovehicule cu motor diesel sau semidiesel, cu capacitate cilindrică > 1 500 cm3, dar ≤ 2 500 cm3 (excl. vehiculele pentru transportul a ≥ 10 persoane, autorulotele, automobilele de zăpadă, automobilele de golf și vehiculele similare)

    8703.32.19

    p/st

    S

     

    29.10.23.40

    Autovehicule cu motor diesel sau semidiesel, cu capacitate cilindrică > 2 500 cm3 (excl. vehiculele pentru transportul a ≥ 10 persoane, autorulotele, automobilele de zăpadă, automobilele de golf și vehiculele similare)

    8703.33.19

    p/st

    S

     

    29.10.23.53

    Autorulote cu motor cu piston cu ardere internă cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel), cu capacitate cilindrică > 1 500 cm3, dar ≤ 2 500 cm3

    8703.32.11

    p/st

    S

     

    29.10.23.55

    Rulote cu motor cu piston cu ardere internă cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel), cu capacitate cilindrică > 2 500 cm3

    8703.33.11

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.24: Alte autovehicule pentru transportul de persoane

    29.10.24.00

    Alte autovehicule pentru transportul persoanelor (altele decât cele pentru minimum 10 persoane, vehicule special concepute pentru a se deplasa pe zăpadă, vehicule speciale pentru transportul persoanelor pe terenurile de golf și vehicule similare)

    8703.90

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.30: Autovehicule pentru transportul a 10 sau mai mulți pasageri

    29.10.30.00

    Autovehicule pentru minimum 10 persoane

    8702 [10(.11 +.91) +.90(.11 +.31 +.90)]

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.41: Vehicule pentru mărfuri, cu motor cu piston, cu combustie internă și aprindere prin compresie (Diesel sau semiDiesel), noi

    29.10.41.10

    Vehicule pentru transport de mărfuri, cu motor diesel sau semidiesel, cu greutatea totală la sarcină ≤ 5 tone (excl. autobasculantele de teren)

    8704.21 (.10 +.31 +.91)

    p/st

    S

     

    29.10.41.30

    Vehicule pentru transport de mărfuri, cu motor diesel sau semidiesel, cu greutatea totală la sarcină > 5 tone, dar ≤ 20 tone (inclusiv furgoanele) (excl. autobasculantele de teren, tractoarele)

    8704.22 (.10 +.91)

    p/st

    S

     

    29.10.41.40

    Vehicule pentru transport de mărfuri, cu motor cu piston cu ardere internă cu aprindere prin compresie (diesel sau semidiesel), cu greutatea totală la sarcină > 20 tone (excl. autobasculantele de teren)

    8704.23 (.10 +.91)

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.42: Vehicule pentru mărfuri, cu motor cu piston, cu combustie internă și aprindere prin scânteie; alte vehicule de mărfuri, noi

    29.10.42.00

    Vehicule pentru mărfuri cu motor cu piston cu combustie internă cu aprindere prin scânteie; alte vehicule de mărfuri, noi

    8704 [.31(.10 +.31 +.91) +.32(.10 +.91) +.90]

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.43: Tractoare rutiere pentru semiremorci

    29.10.43.00

    Tractoare rutiere pentru semiremorci

    8701.20.10

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.44: Șasiuri dotate cu motor, pentru autovehicule

    29.10.44.00

    Șasiuri echipate cu motoare, pentru tractoare, autoturisme și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul persoanelor, vehicule pentru transport de mărfuri și vehicule specializate, inclusiv automobilele de curse

    8706

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.51: Camioane macara

    29.10.51.00

    Automacarale

    8705.10

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.52: Vehicule de zăpadă, vehicule pentru golf și altele similare, cu motor

    29.10.52.00

    Autovehicule proiectate special pentru rulare pe zăpadă, automobilele de golf și vehicule similare

    8703.10

    p/st

    S

     

    CPA 29.10.59: Autovehicule speciale n.c.a.

    29.10.59.30

    Autovehicule pentru stingerea incendiilor

    8705.30

    p/st

    S

     

    29.10.59.50

    Autobetoniere

    8705.40

    p/st

    S

     

    29.10.59.90

    Autovehicule cu destinație specială n.c.a.

    8705 [.20 +.90]

    p/st

    S

    M

    NACE 29.20: Producția de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci și semiremorci

    CPA 29.20.10: Caroserii pentru autovehicule

    29.20.10.30

    Caroserii pentru automobile și alte autovehicule proiectate în principal pentru transportul de persoane (inclusiv pentru automobile de golf și vehicule similare) (excl. cele pentru transportul a ≥ 10 persoane)

    8707.10

    p/st

    S

     

    29.20.10.50

    Caroserii pentru camioane, furgoane, autobuze, autocare, tractoare, autobasculante și autovehicule specializate, inclusiv caroseriile complet și incomplet echipat, vehiculele pentru transportul a ≥ 10 persoane

    8707.90

    p/st

    S

     

    CPA 29.20.21: Containere proiectate special pentru deplasarea cu unul sau mai multe mijloace de transport

    29.20.21.00

    Containere proiectate și echipate special pentru unul sau mai multe moduri de transport (inclusiv containerele pentru transportul fluidelor)

    8609

    p/st

    S

    S2

    CPA 29.20.22: Remorci și semiremorci de tip rulotă, pentru cazare sau camping

    29.20.22.10

    Caravante pliante; caravane cu o greutate de maximum 750 kg (inclusiv semiremorci)

    8716.10 (.10 +.91)

    p/st

    S

     

    29.20.22.30

    Rulote, cu o greutate > 750 k, dar ≤ 3 500 kg (inclusiv rulotele cu semiremorcare) (excl. rulotele demontabile)

    8716.10 (.94 +.96)

    p/st

    S

     

    29.20.22.50

    Rulote, cu o greutate > 3 500 kg

    8716.10.99

    p/st

    S

     

    CPA 29.20.23: Alte remorci și semiremorci

    29.20.23.00

    Alte remorci și semiremorci pentru transport de mărfuri

    8716 [.31 +.39(.10 +.30 +.5) +.40]

    p/st @

    S

    M

    CPA 29.20.30: Componente pentru remorci, semiremorci și alte vehicule, nepropulsate mecanic

    29.20.30.30

    Șasiuri de remorci, semiremorci și alte vehicule fără propulsie mecanică

    8716.90.10

    p/st @

    S

    S2

    29.20.30.50

    Caroserii de remorci, semiremorci sau alte vehicule fără propulsie mecanică

    8716.90.30

    p/st @

    S

    S2

    29.20.30.70

    Osii de remorci, semiremorci sau alte vehicule fără propulsie mecanică

    8716.90.50

    p/st @

    S

    S2

    29.20.30.90

    Componente de remorci, semiremorci sau alte vehicule fără propulsie mecanică (excl. șasiurile, caroseriile, osiile)

    8716.90.90

    S

    S2

    NACE 29.31: Fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule

    CPA 29.31.10: Seturi de înfășurări pentru aprindere și alte seturi de tipul celor folosite la vehicule, aeronave sau nave

    29.31.10.00

    Seturi de cabluri izolate și alte seturi de cabluri de tipul utilizat la vehicule, aeronave, nave

    8544.30

    kg

    S

     

    CPA 29.31.21: Bujii; magnetouri; magneto-dinamuri; volante magnetice; distribuitoare; bobine de inducție

    29.31.21.30

    Bujii

    8511.10

    p/st @

    S

     

    29.31.21.50

    Magnetouri pentru aprindere, dinamo-magnetouri și volanți magnetici

    8511.20

    kg

    S

     

    29.31.21.70

    Distribuitoare și bobine de aprindere

    8511.30

    kg

    S

     

    CPA 29.31.22: Demaroare și demaroare – generatoare cu funcție dublă; alte generatoare și alte echipamente

    29.31.22.30

    Demaroare și demaror-generatoarele cu scop dublu

    8511.40

    kg

    S

     

    29.31.22.50

    Generatoare pentru motoarele cu ardere internă (inclusiv dinamurile și alternatoarele) (excl. demaror-generatoarele cu scop dublu)

    8511.50

    kg

    S

     

    29.31.22.70

    Echipamente, n.c.a., pentru motoarele cu ardere internă

    8511.80

    kg

    S

     

    CPA 29.31.23:   Echipament electric de semnalizare, ștergătoare de parbriz, degivroare și instalații de dezaburire pentru autovehicule și motociclete

    29.31.23.10

    Semnalizatoare luminoase sau optice electrice sau alimentate de baterii, de tipul utilizat la biciclete

    8512.10

    p/st @

    S

     

    29.31.23.30

    Automate electrice de alarmă antifurt, antiincendiu și alte aparate similare de tipul utilizat la autovehicule

    8512.30.10

    p/st

    S

     

    29.31.23.50

    Echipamente electrice de semnalizare sonoră pentru motociclete sau autovehicule

    8512.30.90

    kg

    S

     

    29.31.23.70

    Ștergătoare de parbriz, aparate de dejivrare a parbrizului, aparate de dezaburire pentru motociclete sau autovehicule

    8512.40

    kg

    S

     

    CPA 29.31.30: Componente pentru alte echipamente electrice utilizate la autovehicule și motociclete

    29.31.30.30

    Elemente de echipamente electrice de aprindere sau demarare, generatoare și disjunctoare pentru motoarele cu ardere internă

    8511.90

    S

    S2

    29.31.30.80

    Elemente ale echipamentelor de la poziția 8512

    8512.90

    S

    S2

    NACE 29.32: Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule

    CPA 29.32.10: Scaune pentru autovehicule

    29.32.10.00

    Scaune pentru autovehicule

    9401.20

    p/st @

    S

     

    CPA 29.32.20: Centuri de siguranță pentru scaune, airbaguri și piese și accesorii pentru caroserii

    29.32.20.30

    Centuri de siguranță

    8708.21

    p/st

    S

    S2

    29.32.20.50

    Perne gonflabile cu sistem de gonflare inclus

    8708.95

    S

    S2

    29.32.20.90

    Componente și accesorii de caroserii (inclusiv cabinele șoferilor), n.c.a.

    8708.29

    S

    S2

    CPA 29.32.30: Piese și accesorii pentru autovehicule, n.c.a.

    29.32.30.10

    Bare de protecție și elemente ale acestora (inclusiv bare de protecție din material plastic)

    8708.10

    kg

    S

    S2

    29.32.30.20

    Frânele și servofrânele și părțile lor (cu excepția garniturilor sau a plăcuțelor nemontate)

    8708.30

    kg

    S

    S2

    29.32.30.33

    Cutii de viteze

    8708.40

    p/st @

    S

    S2

    29.32.30.36

    Punți motoare cu diferențial, punți nemotoare și părțile lor

    8708.50

    kg

    S

    S2

    29.32.30.40

    Roți și componente și accesorii ale acestora

    8708.70

    kg

    S

    S2

    29.32.30.50

    Amortizoare de șoc de suspensie

    8708.80

    p/st @

    S

    S2

    29.32.30.61

    Radiatoare pentru tractoare, automobile, vehicule pentru transport de mărfuri, automacarale, vehicule pentru stingerea incendiilor, autobetoniere, mașini de măturat drumul și de stropit drumul, ateliere mobile și unități radiologice

    8708.91

    p/st @

    S

    S2

    29.32.30.63

    Tobe de eșapament și țevi de eșapament

    8708.92

    kg

    S

    S2

    29.32.30.65

    Ambreiaje și componente ale acestora

    8708.93

    kg

    S

    S2

    29.32.30.67

    Volane de direcție, coloane de direcție și casete de direcție

    8708.94

    kg

    S

    S2

    29.32.30.90

    Alte componente și accesorii, n.c.a., pentru vehiculele de la pozițiile SA 87.01 - 87.05

    8708.99

    S

    S2

    NACE 30.11: Construcția de nave și structuri plutitoare

    CPA 30.11.21: Vase de croazieră, ambarcațiuni pentru excursii și vase similare pentru transport de persoane; feriboturi de toate tipurile

    30.11.21.30

    Nave de croazieră

    CGT

    S

    R O

    30.11.21.50

    Feriboturi

    CGT

    S

    R O

    CPA 30.11.22: Nave-cisternă pentru transportul țițeiului, al produselor petroliere, al produselor chimice, al gazului lichefiat

    30.11.22.10

    Nave cisternă pentru ulei brut

    CGT

    S

    R O

    30.11.22.30

    Nave cisternă pentru ulei

    CGT

    S

    R O

    30.11.22.50

    Nave cisternă pentru produse chimice

    CGT

    S

    R O

    30.11.22.70

    Nave cisternă petroliere

    CGT

    S

    R O

    CPA 30.11.23: Nave frigorifice, cu excepția navelor-cisternă

    30.11.23.00

    Nave frigorifice, altele decât navele cisternă

    CGT

    S

    R O

    CPA 30.11.24: Cargouri pentru mărfuri uscate

    30.11.24.10

    Vrachiere

    CGT

    S

    R O

    30.11.24.30

    Cargouri generale

    CGT

    S

    R O

    30.11.24.50

    Transportoare containere

    CGT

    S

    R O

    30.11.24.70

    Nave pentru încărcătură de categorie specială

    CGT

    S

    R O

    30.11.24.90

    Alte nave pentru mărfuri uscate

    CGT

    S

    R O

    CPA 30.11.31: Pescadoare; nave-fabrică și alte nave pentru prelucrarea și conservarea produselor pescărești

    30.11.31.30

    Pescadoare

    CGT

    S

    R O

    30.11.31.50

    Nave-uzină pentru pește

    CGT

    S

    R O

    CPA 30.11.32: Remorchere și remorchere-împingătoare

    30.11.32.00

    Remorchere și remorchere-împingătoare

    CGT

    S

    R O

    CPA 30.11.33: Nave de dragat; faruri plutitoare, macarale plutitoare; alte nave

    30.11.33.30

    Nave de dragat

    CGT

    S

    R O

    30.11.33.50

    Alte nave pentru transportul mărfurilor, altele decât cele de tip cargo

    CGT

    S

    R O

    CPA 30.11.40: Vase și infrastructuri costiere

    30.11.40.30

    Vase costiere

    CGT

    S

    R O

    30.11.40.50

    Infrastructuri costiere

    p/st

    S

    R O

    CPA 30.11.50: Alte structuri flotante (inclusiv plute, tancuri, batardouri, pontoane de debarcare, geamanduri și balize)

    30.11.50.00

    Alte dispozitive plutitoare (de exemplu, plute, rezervoare, chesoane, geamanduri de ancorare, geamanduri și balize)

    p/st

    S

    R O

    CPA 30.11.91: Servicii de transformare și recondiționare a navelor, a platformelor și a structurilor plutitoare

    30.11.91.00

    Transformarea și reconstrucția navelor, a platformelor și dispozitive plutitoare

    I

    M

    CPA 30.11.92: Servicii de echipare a navelor, a platformelor și a structurilor plutitoare

    30.11.92.00

    Servicii de dezmembrare a navelor, platformelor și structurilor plutitoare

    I

    M

    NACE 30.12: Construcția de ambarcațiuni sportive și de agrement

    CPA 30.12.11: Veliere (cu excepția celor gonflabile) de agrement sau sportive, cu sau fără motor auxiliar

    30.12.11.00

    Nave cu vele (cu excepția celor gonflabile) de agrement sau pentru sport, chiar cu motor auxiliar

    8903.91

    p/st

    S

     

    CPA 30.12.12: Ambarcațiuni gonflabile pentru agrement și sport

    30.12.12.00

    Ambarcațiuni gonflabile pentru agrement și sport

    8903.10

    p/st

    S

     

    CPA 30.12.19: Alte ambarcațiuni de agrement sau sportive; ambarcațiuni cu vâsle și canoe

    30.12.19.30

    Nave cu motor și iahturi cu motor pentru agrement și sport (altele decât cele cu motor suspendat)

    8903.92

    p/st

    S

     

    30.12.19.70

    Alte ambarcațiuni de agrement sau sportive; ambarcațiuni de vâslit și canoe

    8903.99

    p/st

    S

     

    NACE 30.20: Fabricarea materialului rulant

    CPA 30.20.11: Locomotive de cale ferată acționate dintr-o sursă externă de energie electrică

    30.20.11.00

    Locomotive alimentate de la o sursă exterioară de electricitate

    8601.10

    p/st

    S

     

    CPA 30.20.12: Locomotive Diesel-electrice

    30.20.12.00

    Locomotive diesel-electrice

    8602.10

    p/st @

    S

     

    CPA 30.20.13: Alte locomotive de cale ferată; tendere de locomotivă

    30.20.13.00

    Alte locomotive de cale ferată; tendere de locomotivă

    8601.20 + 8602.90

    p/st @

    S

     

    CPA 30.20.20: Vagoane de cale ferată sau tramvai autopropulsate, furgonete și camioane, cu excepția vehiculelor de întreținere sau de service

    30.20.20.00

    Vagoane de cale ferată sau tramvai autopropulsate, furgonete și camioane, cu excepția vehiculelor de întreținere sau de service

    8603

    p/st

    S

     

    CPA 30.20.31: Vehicule de service sau întreținere pentru calea ferată sau șinele de tramvai

    30.20.31.00

    Vehicule de întreținere sau servicii pentru calea ferată sau de tramvai (inclusiv atelierele, macaralele, aparatele pentru burarea traverselor de cale ferată, aparatele pentru deplasarea laterală a șinelor, vagoanele de probă și vehiculele pentru inspecția căii ferate)

    8604

    p/st

    S

     

    CPA 30.20.32:   Vagoane de tren sau tramvai pentru pasageri, care nu sunt autopropulsate; furgonete pentru bagaje și alte furgonete specializate

    30.20.32.00

    Vagoane de călători pentru calea ferată/de tramvai, vagoane pentru bagaje, vagoane poștale și alte vagoane specializate pentru calea ferată/de tramvai, excl. vehiculele de întreținere/servicii pentru calea ferată/de tramvai, autopropulsate

    8605

    p/st

    S

     

    CPA 30.20.33: Vagoane de tren sau tramvai pentru mărfuri, care nu sunt autopropulsate

    30.20.33.00

    Vagoane de tren sau tramvai pentru mărfuri, ce nu sunt autopropulsate

    8606

    p/st

    S

     

    CPA 30.20.40:   Componente pentru locomotive de tren sau vagoane-motor de tramvai sau material rulant; dispozitive de fixare și asamblare și componente pentru acestea; echipamente mecanice de control al traficului

    30.20.40.30

    Componente de locomotive sau material rulant

    8607

    S

    S2

    30.20.40.50

    Echipamente mecanice sau electromecanice pentru semnalizarea, siguranța sau controlul traficului pentru căile rutiere, căile navigabile interioare, facilități de parcare, instalații portuare și aeroportuare

    8608.00.30

    kg

    S

    S2

    30.20.40.70

    Material fix de căi ferate sau similare și aparate mecanice de semnalizare, de siguranță, sau de control pentru căile ferate sau similare; părți ale materialelor fixe de căi ferate sau similare, aparate mecanice (inclusiv electromecanice), de semnalizare, de siguranță, sau de control sau de comandăpentru căile ferate sau similare, rutiere sau fluviale, zonele de parcare, instalațiile portuare sau aerodromuri

    8608.00 (.10 +.90)

    S

    S2

    CPA 30.20.91:   Servicii de recondiționare și echipare (dotare) a locomotivelor de tren sau a vagoanelor-motor de tramvai și a materialului rulant

    30.20.91.00

    Recondiționarea locomotivelor și a materialului rulant pentru calea ferată și de tramvai

    I

     

    NACE 30.30: Fabricarea de aeronave și nave spațiale

    CPA 30.30.11: Motoare cu aprindere prin scânteie, pentru aeronave

    30.30.11.00

    Motoare cu piston cu ardere internă cu aprindere prin scânteie, destinate aeronavelor civile

    8407.10

    p/st

    S

    M

    CPA 30.30.12: Turboreactoare și turbopropulsoare

    30.30.12.00

    Turboreactoare și turbopropulsoare, pentru uz civil

    8411 [.1 +.2]

    p/st

    S

    M

    CPA 30.30.13: Motoare cu reacție, excluzând turboreactoare

    30.30.13.00

    Motoare cu reacție, pentru utilizare civilă (inclusiv statoreactoarele, pulsoreactoarele și motoarele pentru rachete) (excl. turboreactoarele, proiectilele ghidate autopropulsate)

    8412.10

    p/st

    S

    M

    CPA 30.30.14: Simulatoare de zbor și componente pentru acestea

    30.30.14.00

    Aparate de antrenament la sol (simulatoare) și componente ale acestora, pentru utilizare civilă

    8805.2

    kg

    S

    M

    CPA 30.30.15: Componente pentru motoare cu aprindere prin scânteie pentru aeronave

    30.30.15.00

    Componente de motoare cu aprindere prin scânteie, cu piston alternativ sau rotativ, destinate aeronavelor civile

    8409.10

    S

    S2 M

    CPA 30.30.16: Componente pentru turboreactoare sau turbopropulsoare

    30.30.16.00

    Componente de turboreactoare sau turbopropulsoare, destinate aeronavelor civile

    8411.91

    S

    M

    CPA 30.30.20: Baloane și dirijabile; planoare, deltaplane și alte aparate de zbor fără motor

    30.30.20.00

    Baloane, dirijabile și alte vehicule aeriene neconcepute pentru propulsia cu motor, de uz civil (inclusiv baloane-sondă, baloane pilot și baloane meterologice, kituri meteorologice și altele similare)

    8801

    p/st

    S

    M

    CPA 30.30.31: Elicoptere

    30.30.31.00

    Elicoptere, pentru uz civil

    8802.1

    p/st

    S

    M

    CPA 30.30.32: Aeroplane și alte aparate de zbor cu o greutate proprie ≤ 2 000 kg

    30.30.32.00

    Avioane și alte aeronave, cu o greutate fără încărcătură ≤ 2 000 kg, pentru utilizare civilă

    8802.20

    p/st

    S

    M

    CPA 30.30.33: Aeroplane și alte aparate de zbor cu o greutate proprie > 2 000 kg, dar ≤ 15 000 kg

    30.30.33.00

    Avioane și alte aeronave cu o greutate fără încărcătură > 2 000 kg, dar ≤ 15 000 kg, pentru utilizare civilă

    8802.30

    p/st

    S

    M

    CPA 30.30.34: Aeroplane și alte aparate de zbor cu o greutate proprie > 15 000 kg

    30.30.34.00

    Avioane și alte aeronave cu greutate fără încărcătură > 15 000 kg, pentru utilizare civilă

    8802.40

    p/st

    S

    M

    CPA 30.30.40: Nave spațiale (incluzând sateliți) și vehicule de lansare a navelor spațiale

    30.30.40.00

    Nave spațiale, sateliți și vehicule pentru lansarea acestora, pentru utilizare civilă

    8802.60

    kg

    S

    M

    CPA 30.30.50: Alte componente pentru aeronave și nave spațiale

    30.30.50.10

    Scaune de tipul celor utilizate pentru vehicule aeriene; părți ale acestora

    9401 [.10 +.90.10]

    S

    M

    30.30.50.30

    Elice, rotoare și componente ale acestora, utilizate pentru dirijabile, planoare și alte aeronave fără motor, elicoptere și avioane, pentru utilizare civilă

    8803.10

    kg

    S

    S2 M

    30.30.50.50

    Trenuri de aterizare și componente ale acestora, utilizate pentru dirijabile, planoare, deltaplane și alte aeronave fărămotor, elicoptere, avioane, nave spațiale și vehicule de lansare a navelor spațiale, pentru utilizare civilă

    8803.20

    kg

    S

    S2 M

    30.30.50.90

    Componente ale tuturor tipurilor de aeronave, pentru utilizare civilă, excl. elice, rotoare, trenuri de aterizare

    8803 [.30 +.90]

    S

    S2 M

    CPA 30.30.60: Servicii de reparație capitală și transformare a aeronavelor și a motoarelor pentru aeronave

    30.30.60.30

    Recondiționarea motoarelor de aeronave civile

    I

    M

    30.30.60.50

    Recondiționarea elicopterelor civile

    I

    M

    30.30.60.70

    Recondiționarea avioanelor și a altor aeronave, pentru utilizare civilă (excl. elicopterele, motoarele de aeronave)

    I

    M

    NACE 30.91: Fabricarea de motociclete

    CPA 30.91.11: Motociclete și biciclete cu un motor auxiliar cu motor cu pistoane cu combustie internă ≤ 50 cm3

    30.91.11.00

    Motociclete și biciclete echipate cu motor auxiliar cu capacitate cilindrică ≤ 50 cm3

    8711.10

    p/st

    S

     

    CPA 30.91.12: Motociclete cu un motor auxiliar cu motor cu pistoane cu combustie internă > 50 cm3

    30.91.12.00

    Motociclete cu motor cu piston și combustie internă cu o capacitate cilindrică peste 50 cm3

    8711 [.20 +.30 +.40 +.50]

    p/st

    S

     

    CPA 30.91.13: Motociclete n.c.a.; atașe

    30.91.13.00

    Atașe de motociclete

    8711.90

    p/st

    S

     

    CPA 30.91.20: Părți și accesorii pentru motociclete și atașe

    30.91.20.30

    Șei pentru motociclete, motorete și scutere

    8714.11

    p/st

    S

    S2

    30.91.20.90

    Componente și accesorii de motociclete, motorete și scutere (excl. șeile)

    8714.19

    S

    S2

    CPA 30.91.31: Motoare cu combustie internă, cu piston și aprindere prin scânteie, pentru motociclete cu o capacitate cilindrică ≤ 1 000 cm3

    30.91.31.00 z

    Motoare cu piston cu combustie internã cu aprindere prin scânteie pentru motociclete, cu o capacitate cilindricã de maximum 1 000 cm3

    8407 [.31 +.32 +.33]b

    p/st

    S

     

    CPA 30.91.32: Motoare cu combustie internă, cu piston și aprindere prin scânteie, pentru motociclete cu o capacitate cilindrică > 1 000 cm3

    30.91.32.00 z

    Motoare cu piston cu combustie internã cu aprindere prin scânteie pentru motociclete, cu o capacitate cilindricã peste 1 000 cm3

    8407.34b

    p/st

    S

     

    NACE 30.92: Fabricarea de biciclete și de vehicule pentru invalizi

    CPA 30.92.10: Biciclete și alte și alte vehicule cu roți, fără motor

    30.92.10.30

    Biciclete fără motor și alte tipuri de biciclete, fără rulmenți (inclusiv triciclurile pentru livrări)

    8712.00.10

    p/st

    S

     

    30.92.10.50

    Biciclete fără motor și alte tipuri de biciclete, cu rulmenți (inclusiv triciclurile pentru livrări)

    8712.00 (.30 +.80)

    p/st

    S

     

    CPA 30.92.20: Cărucioare pentru invalizi, cu excepția pieselor și a accesoriilor

    30.92.20.30

    Cărucioare pentru invalizi, fără propulsie mecanică

    8713.10

    p/st

    S

     

    30.92.20.90

    Cărucioare pentru invalizi, motorizate sau cu propulsie mecanică

    8713.90

    p/st

    S

     

    CPA 30.92.30: Piese și accesorii pentru biciclete și alte vehicule cu roți fără motor și cărucioare pentru invalizi

    30.92.30.10

    Cadre și furci, pentru biciclete

    8714.91 (.10 +.30)

    p/st

    S

    S2

    30.92.30.30

    Părți ale cadrelor, furci frontale, frâne,butuci de frâne, butuci de roți, dispozitive de pedalare și pinioane de roți libere pentru biciclete, altele decât bicicletele fără motor și atașe

    8714 [.91.90 +.93.90 +.94.90 +.96.90 +.99.90]

    S

    S2

    30.92.30.70

    Componente și accesorii pentru cărucioare pentru invalizi

    8714.20

    S

    S2

    30.92.30.90

    Alte părți și accesorii de biciclete și de alte tipuri de biciclete, fără motor

    8714 [.92 +.93.10 +.94(.10 +.30) +.95 +.96(.10 +.30) +.99(.10 +.30 +.50)]

    S

    S2

    CPA 30.92.40: Cărucioare pentru copii și componente pentru acestea

    30.92.40.30

    Cărucioare pentru copii

    8715.00.10

    p/st

    S

     

    30.92.40.50

    Componente de cărucioare pentru copii

    8715.00.90

    S

     

    NACE 30.99: Fabricarea altor mijloace de transport n.c.a.

    CPA 30.99.10: Alte utilaje de transport n.c.a.

    30.99.10.00

    Vehicule fără propulsie mecanică, inclusiv cărucioare industriale, vagoneți, cărucioare pentru bagaje, buncăre de alimentare, cărucioare de golf acționate manual, excl. cărucioarele pentru cumpărături

    8716.80

    p/st @

    S

     

    NACE 31.00: Scaune și părțile lor componente; părți de mobilier

    CPA 31.00.11: Scaune, în special cu cadru metalic

    31.00.11.55

    Scaune pivotante tapițate, cu înălțime reglabilă, cu spătar, prevăzute cu rotile sau patine, excl. scaunele medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare – scaunele de frizerie sau scaunele similare

    9401.30.10

    p/st @

    S

     

    31.00.11.59

    Scaune pivotante netapițate, cu înălțime reglabilă (excl. scaunele prevăzute cu rotile sau patine, cele medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare – scaunele de frizerie sau scaunele similare)

    9401.30.90

    p/st @

    S

     

    31.00.11.70

    Scaune tapițate, cu schelete metalice (excl. scaunele pivotante, scaunele medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare – scaunele de frizerie sau scaunele similare, scaunele pentru autovehicule și pentru aeronave)

    9401.71

    p/st @

    S

     

    31.00.11.90

    Scaune netapițate, cu schelete metalice (excl. scaunele medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare – scaunele de frizerie sau scaunele similare, scaunele pivotante)

    9401.79

    p/st @

    S

     

    CPA 31.00.12: Scaune, în special cu cadru de lemn

    31.00.12.10

    Scaune transformabile în pat (excl. scaunele de grădină sau camping)

    9401.40

    p/st @

    S

     

    31.00.12.30

    Scaune din trestie, răchită, bambus sau materiale similare

    9401.5

    p/st @

    S

     

    31.00.12.50

    Scaune tapițate, cu schelete din lemn (inclusiv seturile din trei piese) (excl. scaunele pivotante)

    9401.61

    p/st @

    S

     

    31.00.12.90

    Scaune netapițate, cu schelete din lemn (excl. scaunele pivotante)

    9401.69

    p/st @

    S

     

    CPA 31.00.13: Alte scaune

    31.00.13.00

    Alte tipuri de scaune, de la poziția 9401, n.c.a.

    9401.80

    p/st @

    S

     

    CPA 31.00.14: Componente pentru scaune

    31.00.14.00

    Părți de scaun

    9401.90 (.30 +.80)

    S

     

    CPA 31.00.20: Componente de mobilier (cu excepția scaunelor)

    31.00.20.30

    Componente ale mobilierului metalic, excl. cele ale mobilierului medical, chirurgical, stomatologic/veterinar, scaunelor, scaunelor de frizerie - ale mobilierului proiectat special pentru sisteme de înaltă fidelitate, aparate video sau de televiziune

    9403.90.10

    S

    S2

    31.00.20.50

    Componente ale mobilierului din lemn, excl. cele ale mobilierului medical, chirurgical, stomatologic/veterinar, scaunelor - ale mobilierului proiectat special pentru sisteme de înaltă fidelitate, aparate video sau de televiziune

    9403.90.30

    S

     

    31.00.20.90

    Componente ale mobilierului din alte materiale decât lemn sau metal, excl. cele ale mobilierului medical, chirurgical, stomatologic/veterinar, scaunelor, scaunelor de frizerie - mobilierului proiectat special pentru sisteme de înaltăfidelitate, aparate video sau de televiziune

    9403.90.90

    S

     

    NACE 31.01: Fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine

    CPA 31.01.11: Mobilier metalic de tipul celui folosit în birouri

    31.01.11.10

    Planșete de desen metalice (excl. cele proeictate/echipate cu mașini sau instrumente ca elemente ale mesei)

    9403.10.10

    p/st @

    S

     

    31.01.11.40

    Mobilier metalic de tipul celui folosit în birouri, cu o înălțime de maximum 80 cm

    9403.10.5

    p/st @

    S

     

    31.01.11.70

    Mobilier metalic de tipul celui folosit în birouri, cu o înălțime de peste 80 cm

    9403.10.9

    p/st @

    S

     

    CPA 31.01.12: Mobilier din lemn de tipul celui folosit în birouri

    31.01.12.00

    Mobilier din lemn de tipul celui folosit în birouri

    9403.30

    p/st @

    S

     

    CPA 31.01.13: Mobilier din lemn pentru spații comerciale

    31.01.13.00

    Mobilier din lemn pentru magazine (inclusiv accesoriile pentru magazine, birouri, baruri și hoteluri, sistemele de accesorii modulare pentru magazine, tejghelele, cuierele) (excl. scaunele, vitrinele din lemn)

    9403.60.30

    p/st @

    S

     

    NACE 31.02: Fabricarea de mobilă pentru bucătării

    CPA 31.02.10: Mobilă de bucătărie

    31.02.10.00

    Mobilier de bucătărie

    9403.40

    p/st @

    S

     

    NACE 31.03: Fabricarea de saltele și somiere

    CPA 31.03.11: Suporturi pentru saltele

    31.03.11.00

    Somiere (inclusiv scheletele metalice sau din lemn dotate cu rețea din arcuri și sârmă din oțel, somierele tapițate, cu stinghii din lemn, divanurile)

    9404.10

    p/st @

    S

     

    CPA 31.03.12: Saltele, cu excepția suporturilor pentru saltele

    31.03.12.30

    Saltele din cauciuc expandat (inclusiv cu cadru metalic) (excl. saltelele cu apă, saltelele pneumatice)

    9404.21.10

    p/st @

    S

     

    31.03.12.50

    Saltele din material plastic expandat (inclusiv cu cadru metalic) (excl. saltelele cu apă, saltelele pneumatice)

    9404.21.90

    p/st @

    S

     

    31.03.12.70

    Saltele cu arcuri (excl. saltele din cauciuc sau material plastic expandat)

    9404.29.10

    p/st @

    S

     

    31.03.12.90

    Saltele (excl. saltele cu arcuri, din cauciuc sau material plastic expandat)

    9404.29.90

    p/st @

    S

     

    NACE 31.09: Fabricarea de mobilă n.c.a.

    CPA 31.09.11: Mobilier metalic n.c.a.

    31.09.11.00

    Mobilier metalic, excl. mobilierul de birou, medical, chirurgical, stomatologic sau veterinar; scaunele de frizerie – carcasele și cutiile proiectate special pentru sisteme de aparate video sau de televiziune de înaltă fidelitate

    9403.20

    kg

    S

     

    CPA 31.09.12: Mobilier din lemn de tipul celui folosit în dormitoare, sufragerii și în camere de zi

    31.09.12.30

    Mobilier din lemn pentru dormitor (excl. dotările constructorilor pentru dulapuri încastrate în perete, somiere, dotările pentru lămpi și corpuri de iluminat, postamentele pentru oglinzi, scaunele)

    9403.50

    p/st @

    S

     

    31.09.12.50

    Mobilier din lemn pentru sufragerie și camera de zi (excl. postamentele pentru oglinzi, scaunele)

    9403.60.10

    p/st @

    S

     

    CPA 31.09.13: Mobilier din lemn n.c.a.

    31.09.13.00

    Alte tipuri de mobilier din lemn, excl. mobilierul pentru dormitor, sufragerie, cameră de zi, bucătărie, magazin, mobilierul medical, chirurgical, stomatologic/veterinar, carcasele și cutiile proiectate special pentru sisteme de înaltă fidelitate, aparate video sau de televiziune

    9403.60.90

    p/st @

    S

     

    CPA 31.09.14: Mobilier din materiale plastice sau alte materiale (de exemplu, trestie, răchită sau bambus)

    31.09.14.30

    Mobilier din material plastic, excl. mobilierul medical, chirurgical, stomatologic sau veterinar, carcasele și cutiile proiectate special pentru sisteme de înaltă fidelitate, aparate video sau de televiziune

    9403.70

    p/st @

    S

     

    31.09.14.50

    Mobilier din alte materiale decât metal, lemn sau material plastic, excl. scaunele, carcasele și cutiile proiectate special pentru sisteme de înaltă fidelitate, aparate video sau de televiziune

    9403.8

    p/st @

    S

     

    NACE 32.11: Baterea monedelor

    CPA 32.11.10: Monede

    32.11.10.00

    Monede (excl. monedele montate în obiecte de podoabă personale, monedele utilizate doar ca deșeuri metalice)

    7118

    kg

    S

     

    NACE 32.12: Fabricarea bijuteriilor și articolelor similare din metale și pietre prețioase

    CPA 32.12.11: Perle de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase, inclusiv pietre sintetice și reconstituite, prelucrate dar nemontate

    32.12.11.00

    Perle de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase, incluzând pietre sintetice și reconstituite, prelucrate dar nemontate

    7101.22 + 7102.39 + 7103.9 + 7104.90

    S

     

    CPA 32.12.12: Diamante industriale, prelucrate; praf și pulbere de pietre prețioase sau semiprețioase naturale sau sintetice

    32.12.12.00

    Diamante industriale, prelucrate; praf și pudră de pietre prețioase sau semiprețioase naturale sau sintetice

    7102.29 + 7105

    S

     

    CPA 32.12.13: Articole de bijuterie și componente pentru acestea; articole de giuvaergerie în aur și argint și componente pentru acestea

    32.12.13.30

    Articole de bijuterie și componente ale acestora din metal prețios (inclusiv cele suflate, placate)

    7113

    S

     

    32.12.13.51

    Articole de aurărie sau argintărie din argint

    7114.11

    S

     

    32.12.13.53

    Articole de aurărie sau argintărie din metale prețioase, n.c.a.

    7114.19

    S

     

    32.12.13.55

    Articole de aurărie sau argintărie din metal comun, placate cu metal prețios

    7114.20

    S

     

    CPA 32.12.14: Alte articole din metale prețioase; articole din perle naturale sau de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase

    32.12.14.00

    Alte articole din metale prețioase; Articole din perle naturale sau de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase

    7115.90 + 7116 + 9113.10

    S

     

    NACE 32.13: Fabricarea imitațiilor de bijuterii și articole similare

    CPA 32.13.10: Imitații de bijuterii și articole conexe

    32.13.10.00

    Imitații de bijuterii și articole similare

    7117 + 9113.20

    kg

    S

     

    NACE 32.20: Fabricarea instrumentelor muzicale

    CPA 32.20.11: Piane și alte instrumente muzicale cu claviatură și coarde

    32.20.11.10

    Pianine noi acustice (inclusiv pianele automate)

    9201.10.10

    p/st

    S

     

    32.20.11.30

    Piane cu coadă acustice (inclusiv pianele automate)

    9201.20

    p/st

    S

     

    32.20.11.50

    Instrumente cu coarde și claviatură (inclusiv clavecinele, spinetele și clavicordurile)

    9201.90

    p/st @

    S

     

    CPA 32.20.12: Alte instrumente cu coarde

    32.20.12.00

    Alte instrumente cu coarde

    9202

    p/st

    S

     

    CPA 32.20.13:   Orgi cu tuburi și claviatură, armonii și instrumente similare; acordeoane și instrumente similare; muzicuțe; instrumente de suflat

    32.20.13.10

    Orgi cu tuburi, orgi de salon și instrumente cu claviatură similare, cu ancii metalice libere

    9205.90.50

    p/st @

    S

     

    32.20.13.40

    Acordeoane și instrumente similare; muzicuțe

    9205.90 (.10 +.30)

    p/st

    S

     

    32.20.13.70

    Alte instrumente muzicale de suflat

    9205 [.10 +.90.90]

    p/st @

    S

     

    CPA 32.20.14: Instrumente muzicale sau cu claviatură, al căror sunet este produs sau trebuie să fie amplificat electric

    32.20.14.00

    Instrumente muzicale sau cu claviatură, al căror sunet este produs sau amplificat prin mijloace electrice

    9207

    p/st @

    S

     

    CPA 32.20.15: Alte instrumente muzicale

    32.20.15.10

    Instrumente muzicale de percuție

    9206

    p/st @

    S

     

    32.20.15.30

    Tonomate, orgi pentru iarmaroc, flașnete, păsări cântătoare mecanice, ferăstraie muzicale, moriști, sirene acționate prin suflare, instrumente care imită cântecul păsărilor; cornuri de suflat, cornuri și fluiere de apel

    9208

    S

     

    CPA 32.20.16: Metronoame, diapazoane și camertonuri; mecanisme pentru cutii muzicale; coarde pentru instrumente muzicale

    32.20.16.00

    Metronoame, diapazoane și camertoane; mecanisme de cutii muzicale; coarde pentru instrumente muzicale

    9209 [.30 +.99(.40 +.50)]

    S

     

    CPA 32.20.20: Piese și accesorii pentru instrumente muzicale

    32.20.20.00

    Părți și accesorii pentru instrumente muzicale

    9209 [.91. +.92 +.94 +.99(.20 +.70)]

    S

     

    NACE 32.30: Fabricarea articolelor pentru sport

    CPA 32.30.11: Schiuri și alte echipamente pentru schi, cu excepția încălțămintei; patine și patine cu rotile; componente pentru acestea

    32.30.11.31

    Schiuri, pentru sporturile de iarnă

    9506.11

    pa

    S

     

    32.30.11.37

    Legături pentru schiuri, dispozitive de frânare pentru schiuri și bețe de schiuri

    9506 [.12 +.19]

    S

     

    32.30.11.50

    Patine pentru gheață și patine cu rotile, inclusiv încălțămintea la care se atașează patinele; părți și accesorii ale acestora

    9506.70

    S

     

    CPA 32.30.12: Încălțăminte pentru schi

    32.30.12.00

    Încălțăminte de schi pe zăpadă

    6402.12 + 6403.12

    pa

    S

     

    CPA 32.30.13: Schiuri de apă, planșe pentru surfing, planșe pentru vele și alte echipamente pentru sporturi nautice

    32.30.13.00

    Schiuri nautice, planșe acvatice, planșe cu pânze și alte articole pentru sporturi de apă

    9506.2

    S

     

    CPA 32.30.14: Articole și echipamente pentru gimnastică, centre de fitness și atletism

    32.30.14.00

    Articole și echipament pentru gimnastică și atletism

    9506.91

    S

     

    CPA 32.30.15: Alte articole și echipamente pentru sport și jocuri în aer liber; bazine de înot și bazine de vâslit

    32.30.15.10

    Mănuși, mănu și de box, mănu și cu două degete, din piele

    4203.21

    pa

    S

     

    32.30.15.30

    Crose de golf și alte echipamente de golf (inclusiv mingile de golf)

    9506.3

    S

     

    32.30.15.50

    Articole și echipament pentru tenis de masă (inclusiv paletele, mingile și plasele)

    9506.40

    S

     

    32.30.15.60

    Rachete de tenis, de badminton sau rachete similare, chiar fără coarde

    9506.5

    p/st @

    S

     

    32.30.15.80

    Mingi (excl. mingile de golf, mingile de tenis de masă, mingile medicinale și mingile lovite cu pumnul)

    9506.6

    p/st @

    S

     

    32.30.15.90

    Alte articole și echipamente pentru sport și jocuri în aer liber, n.c.a.

    9506.99

    S

     

    CPA 32.30.16: Undițe, alte unelte de pescuit la fir articole pentru pescuit și vânat n.c.a.

    32.30.16.00

    Undițe, alte articole de pescuit cu fir; articole pentru vânătoare sau pescuit n.c.a.

    9507

    S

     

    NACE 32.40: Fabricarea jocurilor și jucăriilor

    CPA 32.40.11: Păpuși, exclusiv antropomorfe

    32.40.11.00

    Păpuși care reprezintă doar ființe umane

    9503.00.21

    p/st @

    S

     

    CPA 32.40.12: Jucării reprezentând animale sau creaturi neantropomorfe

    32.40.12.00

    Jucării reprezentând animale sau creaturi neumane

    9503.00.4

    p/st @

    S

     

    CPA 32.40.13: Piese și accesorii pentru păpu șiantropomorfe

    32.40.13.00

    Părți și accesorii pentru păpuși care reprezintă numai ființe umane

    9503.00.29

    S

     

    CPA 32.40.20: Trenulețe de jucărie și accesorii pentru acestea; alte modele reduse la scară sau seturi de construit și jucării de construit

    32.40.20.00

    Trenuri de jucărie și accesoriile acestora; alte modele reduse la scară sau seturi de construit și jucării de construit

    9503.00.3

    S

     

    CPA 32.40.31: Jucării cu roți, concepute pentru deplasarea copiilor; cărucioare pentru păpuși

    32.40.31.00

    Jucării cu roți pentru copii (cu excepția bicicletelor); cărucioare pentru păpuși

    9503.00.10

    p/st @

    S

     

    CPA 32.40.32: Jocuri de puzzle

    32.40.32.00

    Jocuri de puzzle

    9503.00.6

    p/st @

    S

     

    CPA 32.40.39: Jocuri și jucării n.c.a.

    32.40.39.20

    Instrumente și aparate muzicale de jucărie; jucării, prezentate în seturi sau serii complete (altele decât trenurile electrice, minimodele pentru asamblare, seturile și jucăriile de construcție și jocurile de puzzle); jucării și modele cu motor; arme de jucărie

    9503.00 (.55 +.7 +.81)

    p/st @

    S

     

    32.40.39.40

    Alte tipuri de jucării din materiale plastice

    9503.00.95

    S

     

    32.40.39.60

    Jucării metalice sub formă de modele în miniatură formate prin injecție

    9503.00.85

    S

     

    32.40.39.90

    Alte jucării n.c.a.

    9503.00.99

    S

     

    CPA 32.40.41: Cărți de joc

    32.40.41.00

    Cărți de joc

    9504.40

    kg

    S

     

    CPA 32.40.42:   Articole pentru biliard, articole pentru parcuri de distracții, jocuri de masă sau de interior; alte jocuri, care funcționează cu monede sau jetoane

    32.40.42.10

    Articole și accesorii pentru biliard (excl. numărătoarele mecanice, dispozitivele de măsurare a timpului și tacurile)

    9504.20

    S

     

    32.40.42.30

    Jocuri care funcționează cu monede, bancnote, fise sau alte articole similare (excl. echipamentul pentru jocul de popice)

    9504.30

    p/st @

    S

     

    32.40.42.50

    Seturi electrice de curse de automobile cu caracter de jocuri de competiție

    9504.90.10

    p/st @

    S

     

    NACE 32.50: Fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente medicale stomatologice

    CPA 32.50.11: Instrumente și dispozitive utilizate în tratamentele dentare

    32.50.11.30

    Freze dentare, combinate sau nu pe un singur postament cu alte echipamente stomatologice

    9018.41

    p/st @

    S

     

    32.50.11.50

    Instrumente și aparate utilizate în stomatologie (excl. frezele dentare)

    9018.49

    p/st @

    S

     

    CPA 32.50.12: Sterilizatoare medicale, chirurgicale sau de laborator

    32.50.12.00

    Sterilizatoare de uz medical, chirurgical sau de laborator

    8419.20

    p/st @

    S

     

    CPA 32.50.13: Seringi, ace, catetere, canule și articole similare; instrumente oftalmologice și alte instrumente și aparate n.c.a.

    32.50.13.11

    Seringi, cu sau fără ace, utilizate în medicină, chirurgie, stomatologie sau medicina veterinară

    9018.31

    p/st @

    S

     

    32.50.13.13

    Ace metalice tubulare pentru medicină, chirurgie, stomatologie sau medicina veterinară

    9018.32.10

    p/st @

    S

     

    32.50.13.15

    Ace pentru suturi, utilizate în medicină, chirurgie, stomatologie sau medicina veterinară

    9018.32.90

    p/st @

    S

     

    32.50.13.17

    Ace, catetere, canule și instrumente similare, utilizate în medicină, chirurgie, stomatologie sau medicina veterinară (excl. acele metalice tubulare și acele pentru suturi)

    9018.39

    p/st @

    S

     

    32.50.13.20

    Instrumente și aparate utilizate în oftalmologie

    9018.50

    p/st @

    S

     

    32.50.13.33

    Instrumente și aparate pentru măsurarea presiunii arteriale (inclusiv sfigmomanometrele, tensiometrele, oscilometrele)

    9018.90.10

    p/st @

    S

     

    32.50.13.35

    Endoscoape de uz medical

    9018.90.20

    p/st @

    S

     

    32.50.13.40

    Termometre de uz medical sau veterinar, umplute cu lichide, cu citire directă (excl. cele combinate cu alte instrumente)

    9025.11.20

    p/st

    S

     

    32.50.13.53

    Echipamente pentru dializă renală

    9018.90.30

    p/st @

    S

     

    32.50.13.55

    Aparate pentru diatermie (excl. cele cu ultrasunete)

    9018.90.4

    p/st @

    S

     

    32.50.13.63

    Aparate pentru transfuzie (excl. vasele de sticlă speciale pentru păstrarea sângelui)

    9018.90.50

    p/st @

    S

     

    32.50.13.65

    Aparate și instrumente pentru anestezie

    9018.90.60

    p/st @

    S

     

    32.50.13.73

    Instrumente cu ultrasunete pentru fragmentarea calculilor din uretră sau vezică

    9018.90.70

    p/st @

    S

     

    32.50.13.79

    Alte instrumente și aparate

    9018.90 (.75 +.85)

    p/st @

    S

     

    32.50.13.80

    Centrifuge de tipul celor utilizate în laboratoare (excl. separatoarele de lapte, uscătoarele de haine)

    8421.19.20

    p/st @

    S

     

    CPA 32.50.21: Instrumente și aparate de uz terapeutic; aparate de respirat

    32.50.21.30

    Aparate pentru mecanoterapie, aparate de masaj, aparate pentru teste psihologice (excl. aparatele pentru mecanoterapie complet staționare)

    9019.10

    p/st @

    S

     

    32.50.21.80

    Aparate de terapie cu ozon, oxigen, aerosoli, terapie respiratorie

    9019.20

    p/st @

    S

     

    CPA 32.50.22: Articulații artificiale; aparate ortopedice; dinți artificiali; aparate dentare; părți artificiale ale corpului n.c.a.

    32.50.22.35

    Proteze articulare

    9021.31

    p/st @

    S

     

    32.50.22.39

    Aparate ortopedice, atele și alte aparate pentru fracturi

    9021.10

    S

     

    32.50.22.53

    Dinți artificiali individuali din materiale plastice (inclusiv pivoții metalici pentru fixare) (excl. protezele dentare totale sau parțiale)

    9021.21.10

    p/st @

    S

     

    32.50.22.55

    Dinți artificiali individuali din alte materiale decât materialele plastice (inclusiv pivoții metalici pentru fixare) (excl. protezele dentare totale sau parțiale)

    9021.21.90

    p/st @

    S

     

    32.50.22.59

    Articole de protetică dentară (inclusiv proteze dentare totale și parțiale, coroane metalice, bare turnate din staniu, bare din oțel inoxidabil) (excl. dinții artificiali individuali)

    9021.29

    S

     

    32.50.22.90

    Părți artificiale ale corpului (excl. dinții artificiali și articolele de protetică dentară, protezele articulare, aparatele ortopedice și alte aparate pentru fracturi, stimulatoarele cardiace)

    9021.39

    S

     

    CPA 32.50.23: Componente și accesorii pentru proteze și aparate ortopedice

    32.50.23.00

    Componente și accesorii pentru articolele și aparatele de la poziția 90.21

    9021.90.90

    S

     

    CPA 32.50.30: Mobilier medical, chirurgical, stomatologic sau veterinar; scaune de frizerie și scaune similare și componente pentru acestea

    32.50.30.30

    Scaune pentru stomatologie, frizerie sau scaune similare și elemente ale acestora (excl. dispozitivele cu scuipătoare, pentru clătirea gurii, de stomatologie; scaunele cu aparate stomatologice încorporate)

    9402.10

    S

     

    32.50.30.50

    Mobilier pentru medicină, chirurgie sau medicină veterinară, precum și elemente ale acestuia (excl. mesele și scaunele specializate pentru aparatele cu raze X)

    9402.90

    S

     

    CPA 32.50.41: Lentile de contact; lentile de ochelari din orice material

    32.50.41.30

    Lentile de contact

    9001.30

    p/st

    S

     

    32.50.41.53

    Lentile de ochelari nemontate, altele decât cele pentru corecție sau vedere

    9001 [.40.20 +.50.20]

    p/st

    S

     

    32.50.41.55

    Lentile de ochelari cu focar unic, nemontate, pentru corecția vederii, finisate pe ambele fețe

    9001 [.40.41 +.50.41]

    p/st

    S

     

    32.50.41.59

    Lentile de ochelari, nemontate, pentru corecția vederii, finisate pe ambele fețe, altele decât cele cu focar unic

    9001 [.40.49 +.50.49]

    p/st

    S

     

    32.50.41.70

    Lentile de ochelari, nemontate, pentru corecția vederii, altele decât cele finisate pe ambele fețe

    9001 [.40.80 +.50.80]

    p/st

    S

     

    CPA 32.50.42: Ochelari de vedere, de soare și ochelari similari, de corecție, protecție sau alți ochelari

    32.50.42.50

    Ochelari de soare

    9004.10

    p/st

    S

     

    32.50.42.90

    Ochelari de vedere, de corecție, ochelari de protecție și similari sau de alt tip (excl. ochelarii de soare)

    9004.90

    S

     

    CPA 32.50.43: Rame și monturi pentru ochelari de vedere, ochelari de soare sau alți ochelari similari

    32.50.43.50

    Rame și monturi din material plastic pentru ochelari de vedere, ochelari de protecție și similari

    9003.11

    p/st

    S

     

    32.50.43.90

    Rame și monturi pentru ochelari de vedere, ochelari de protecție și similari, din alte materiale decât material plastic

    9003.19

    p/st

    S

     

    CPA 32.50.44: Componente pentru de rame și monturi pentru ochelari de vedere și de soare sau alți ochelari similari

    32.50.44.00

    Elemente de rame și monturi pentru ochelari de vedere, ochelari de protecție și similari (excl. șuruburile, lanțurile fărădispozitiv de închidere, arcurile din metal obișnuit)

    9003.90

    S

    S2

    CPA 32.50.50: Alte articole de uz medical sau chirurgical

    32.50.50.10

    Cimenturi dentare și alte materiale dentare pentru obturare; cimenturi pentru osteoplastie

    3006.40

    S

     

    32.50.50.20

    Preparate sub formă de gel destinate a fi utilizate în medicina umană sau veterinară ca lubrifianți în operații chirurgicale sau examene fizice sau ca agenți de legătură între organism și instrumentele medicale

    3006.70

    S

     

    32.50.50.30

    Bariere anti-aderență, sterile, pentru chirurgie sau stomatologie, resorbabile sau neresorbabile; ligaturi sterile pentru suturi chirurgicale, inclusiv fire resorbabile sterile pentru chirurgie sau stomatologie (cu excepția catguturilor); adezivi sterili pentru țesuturi organice utilizați în chirurgie pentru închiderea plăgilor; laminarii sterile; hemostatice resorbabile sterile pentru chirurgie sau stomatologie

    3006.10 (.30 +.90)

    S

     

    NACE 32.91: Fabricarea măturilor și periilor

    CPA 32.91.11: Mături și perii de uz casnic

    32.91.11.10

    Mături și perii din nuiele sau alte materiale vegetale, legate împreună

    9603.10

    p/st

    S

     

    32.91.11.40

    Mături mecanice nemotorizate, acționate manual și alte perii pentru drumuri, gospodrii și animale

    9603.90(.10+.91)

    p/st

    S

     

    32.91.11.90

    Perii, n.c.a.

    9603.90.99

    p/st @

    S

     

    CPA 32.91.12:   Periuțe de dinți, perii de păr și alte perii de toaletă de uz personal; pensule pentru artiști, pensule de scris și pensule de uz cosmetic

    32.91.12.10

    Perii de dinți

    9603.21

    p/st

    S

     

    32.91.12.35

    Perii de păr

    9603.29.30

    p/st

    S

     

    32.91.12.37

    Perii de bărbierit și de toaletă, de uz personal (excl. periile de dinți și periile de păr)

    9603.29.80

    p/st @

    S

     

    32.91.12.50

    Pensule pentru artiști și pensule de scris

    9603.30.10

    p/st

    S

     

    32.91.12.70

    Pensule pentru aplicarea produselor cosmetice

    9603.30.90

    p/st

    S

     

    CPA 32.91.19: Alte perii și pensule n.c.a.

    32.91.19.30

    Pensule pentru vopsit, pensule pentru pictură în tempera, pensule pentru lipit afișe și pensule pentru aplicarea lacurilor

    9603.40.10

    p/st

    S

     

    32.91.19.50

    Rulouri și tampoane pentru vopsit

    9603.40.90

    p/st

    S

     

    32.91.19.70

    Perii care reprezintă componente de mașini, aparate sau vehicule (excl. pentru dispozitivele de măturat drumurile)

    9603.50

    p/st @

    S

     

    NACE 32.99: Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.

    CPA 32.99.11: Căști de protecție și alte articole de protecție

    32.99.11.30

    Mănu și de protecție, mănu și cu un deget și mitene pentru orice întrebuințare, din piele sau piele reconstituită

    4203.29.10

    pa

    S

     

    32.99.11.50

    Articole pentru acoperirea capului, de protecție

    6506.10

    p/st

    S

     

    32.99.11.90

    Articole din cauciuc sau materiale plastice pentru acoperirea capului (excl. cele de protecție)

    6506.91

    p/st

    S

     

    CPA 32.99.12: Pixuri cu pastă; pixuri cu vârf de pâslă și alte pixuri și markere cu vârf poros; creioane mecanice sau culisante

    32.99.12.10

    Pixuri cu bilă

    9608.10

    p/st

    S

     

    32.99.12.30

    Tocuri și creioane de marcat cu vârful din pâslă sau alt material poros

    9608.20

    p/st

    S

     

    32.99.12.50

    Creioane automate

    9608.40

    p/st

    S

     

    CPA 32.99.13: Stilouri de desen cu tuș; stilouri cu rezervor; stilouri tip stilograf și alte stilouri

    32.99.13.30

    Trăgătoare cu tuș

    9608.31

    p/st

    S

     

    32.99.13.50

    Stilouri cu peniță și alte stilouri (altele decât cele de desenat cu tuș)

    9608.39

    p/st

    S

     

    CPA 32.99.14: Seturi de instrumente de scris, suporturi de stilou și creion și suporturi similare; componente ale acestora

    32.99.14.10

    Truse de stilouri și creioane conținând două sau mai multe instrumente de scris

    9608.50

    kg

    S

     

    32.99.14.30

    Cartușe de schimb (rezerve) pentru stilouri sau pixuri cu bilăasociate cu vârful lor

    9608.60

    p/st

    S

     

    32.99.14.50

    Penițe de scris și vârfuri pentru penițe; trăgătoare pentru desen; tocuri pentru penițe, prelungitoare pentru creioane și articole similare; părți (inclusiv capace și agrafe) ale articolelor de la poziția HS 96.08

    9608.9

    S

     

    CPA 32.99.15: Creioane, creioane colorate, mine de creion, pasteluri, cărbune de desenat, cretă de scris sau de desenat și cretă de croitorie

    32.99.15.10

    Creioane cu minele încapsulate într-un înveliș rigid (excl. creioanele de uz medical, cosmetic sau de toaletă)

    9609.10

    p/st @

    S

     

    32.99.15.30

    Mine de creion negre și colorate

    9609.20

    p/st @

    S

     

    32.99.15.50

    Creioane pastel, cărbune de desen, cretă de scris și desen și cretă de croitorie

    9609.90

    kg

    S

     

    CPA 32.99.16: Table și tăblițe de scris; ștampile de sigilat și de numerotat; panglici pentru mașini de scris sau panglici similare; tușiere

    32.99.16.10

    Plăci de ardezie și tăblițe cu suprafețe de scris și desen

    9610

    p/st @

    S

     

    32.99.16.30

    Ștampile, sigilii, utilizate manual

    9611

    p/st @

    S

     

    32.99.16.50

    Tușiere (excl. cilindri de cerneală)

    9612.20

    p/st @

    S

     

    32.99.16.70

    Panglici pentru mașini de scris și panglici similare, impregnate cu cerneală sau pregătite în alt mod pentru imprimare (excl. rolele de hârtie carbon sau benzile de alte tipuri de hârtie copiatoare)

    9612.10

    p/st @

    S

     

    CPA 32.99.21: Umbrele și umbrele de soare; bastoane pentru mers, bastoane-scaun, bice și alte articole similare

    32.99.21.30

    Umbrele, umbrele de soare, umbrele-baston, umbrele de grădină și umbrele similare (excl. husele umbrelelor)

    6601

    p/st

    S

     

    32.99.21.50

    Bastoane, bice, cravașe și alte obiecte asemănătoare

    6602

    p/st @

    S

     

    CPA 32.99.22: Componente, borduri și accesorii pentru umbrele, umbrele de soare, bastoane, bastoane-scaun, bice și alte articole similare

    32.99.22.00

    Părți componente, garnituri și accesorii pentru umbrele de ploaie, umbrele de soare, bastoane, bastoane-scaun, bice, cravașe și articole similare

    6603 [.20 +.90.90]

    S

     

    CPA 32.99.23: Capse cu închidere prin apăsare, capse, butoane de mănușă și părți ale acestora; nasturi; fermoare

    32.99.23.00

    Capse cu închidere prin apăsare, capse, butoane de mănușă și părți ale acestora; nasturi; fermoare

    9606 [.10 +.2] + 9607.1

    S

     

    CPA 32.99.24: Matrițe pentru nasturi și alte componente pentru nasturi; nasturi negăuriți; componente pentru fermoare

    32.99.24.30

    Eboșe de nasturi, matrițe de nasturi și alte componente ale acestora

    9606.30

    kg

    S

     

    32.99.24.50

    Șiruri zimțate, ghidaje, glisiere, piese terminale și benzi înguste de toate lungimile, montate cu șirurile zimțate pentru a obține fermoare

    9607.20

    S

     

    CPA 32.99.30: Produse obținute din păr uman sau animal; produse similare din materiale textile

    32.99.30.00

    Produse obținute din păr uman sau animal; produse similare din materiale textile

    6703 + 6704

    kg

    S

     

    CPA 32.99.41:   Brichete pentru țigarete și alte brichete; pipe de fumat și portțigarete sau suporturi pentru țigări de foi și componente ale acestora

    32.99.41.10

    Brichete și alte aprinzătoare (inclusiv aprinzătoare mecanice, aprinzătoare electrice, aprinzătoare chimice, alte aprinzătoare decât cele mecanice, aprinzătoare de vehicule)

    9613 [.10 +.20 +.80]

    p/st @

    S

     

    32.99.41.30

    Pipe și capete de pipe

    9614.00.90

    kg

    S

     

    CPA 32.99.42: Componente pentru brichete; aliaje piroforice; articole din materiale combustibile

    32.99.42.10

    Fero-ceriu, aliaje piroforice, articole din materiale combustibile, n.c.a.

    3606.90

    kg

    S

     

    32.99.42.30

    Componente de brichete sau alte aprinzătoare (excl. cremenea, fitilurile, combustibilii în fiole, sticle, cutii de tablăsau alte recipiente utilizate la umplerea sau reumplerea brichetelor sau altor aprinzătoare)

    9613.90

    S

     

    CPA 32.99.43: Combustibili lichizi sau sub formă de gaz lichefiat pentru brichete, în recipiente cu o capacitate ≤ 300 cm3

    32.99.43.00

    Combustibili lichizi sau gazo și lichefiați pentru aprinzătoare, în recipiente ≤ 300 cm3

    3606.10

    p/st @

    S

     

    CPA 32.99.51: Articole pentru ocazii festive, de carnaval sau de divertisment, inclusiv truse de prestidigitație și obiecte-surpriză

    32.99.51.30

    Articole pentru festivitățile de Crăciun, excl. brazii naturali pentru Crăciun; suporturi pentru brazii de Crăciun; lumânări; statuete, statui și altele similare utilizate la decorarea locurilor de închinăciune; ghirlande electrice

    9505.10

    S

     

    32.99.51.50

    Articole pentru sărbători, carnaval sau alte evenimente, n.c.a.

    9505.90

    S

     

    CPA 32.99.52:   Piepteni, inele pentru prins părul și altele similare; ace de păr; bigudiuri; atomizoare de parfum și monturi și capete pentru acestea

    32.99.52.20

    Piepteni, clame de păr și alte obiecte similare (excl. cele din cauciuc sau material plastic rigid, aparatele electrotermice pentru coafarea părului)

    9615.19

    kg

    S

     

    32.99.52.50

    Ace de păr, bigudiuri și articole similare pentru ondulatul părului, precum și componente ale acestora (excl. aparatele electrotermice pentru coafarea părului)

    9615.90

    kg

    S

     

    32.99.52.80

    Recipiente cu pulverizare pentru parfumuri și alte substanțe de toaletă similare, precum și asamblări și capete ale acestora (excl. rezervoarele pentru recipientele cu pulverizare pentru parfumuri prezentate separat, baloanele din cauciuc)

    9616.10

    kg

    S

     

    CPA 32.99.53: Instrumente, aparate și modele concepute pentru demonstrații

    32.99.53.00

    Instrumente, aparate și modele proiectate pentru demonstrații și care sunt improprii pentru alte utilizări (excl. simulatoarele de zbor la sol, planurile, diagramele sau ilustrațiile tipărite)

    9023

    kg

    S

     

    CPA 32.99.54: Lumânări, lumânări conice și altele similare

    32.99.54.00

    Lumânări, lumânări de spermanțet și alte articole similare (inclusiv veioze prevăzute cu un capac) (excl. lumânările antiastmatice, chibriturile de ceară, benzile, fitilurile și lumânările tratate cu sulf)

    3406

    kg

    S

     

    CPA 32.99.55: Flori artificiale, frunziș și fructe și componente ale acestora

    32.99.55.00

    Flori artificiale, frunziș și fructe și părți ale acestora

    6702

    S

     

    CPA 32.99.59: Alte articole diverse n.c.a.

    32.99.59.10

    Aparate respiratorii și măști de gaze (altele decât aparatele de terapie respiratorie și măștile de protecție lipsite de părți mecanice și element filtrant)

    9020

    p/st @

    S

     

    32.99.59.20

    Articole din intestine (excl. intestinele viermilor de mătase), foiță de aurărie, vezici sau tendoane

    4206

    kg

    S

     

    32.99.59.30

    Sculpturi din materiale de origine animală ca fildeș, os, carapace de broascățestoasă, coarne, coarne de cerb, coral, sidef

    9601

    kg

    S

     

    32.99.59.40

    Articole fasonate din materiale de origine vegetală sau minerală; articole turnate din ceară, stearină, …

    9602

    kg

    S

     

    32.99.59.50

    Site și ciururi manuale

    9604

    kg

    S

     

    32.99.59.60

    Termosuri și alte recipiente izoterme, complete cu carcasele și componentele acestora (excl. vasele interioare din sticlă separate)

    9617

    kg

    S

     

    32.99.59.70

    Manechine și articole similare, automate și alte afișări automate

    9618

    kg

    S

     

    32.99.59.80

    Globuri, imprimate (altele decât cele în relief)

    4905.10

    p/st @

    S

     

    NACE 33.11: Repararea articolelor fabricate din metal

    CPA 33.11.12: Servicii de reparare și întreținere a cisternelor, rezervoarelor și containerelor metalice

    33.11.12.00

    Întreținerea și repararea rezervoarelor, cisternelor, cuvelor și a altor recipiente metalice

    I

     

    CPA 33.11.13: Servicii de reparare și întreținere a generatoarelor de aburi, cu excepția cazanelor de apă caldă pentru încălzirea centrală

    33.11.13.00

    Întreținerea și repararea echipamentelor pentru deservirea generatoarelor de aburi (excl. cazanele de apă fierbinte pentru încălzirea centrală), inclusiv sistemele de conducte metalice din instalațiile industriale

    I

     

    CPA 33.11.19: Servicii de reparare și întreținere a altor produse metalice industriale

    33.11.19.00

    Întreținerea și repararea cazanelor menajere și nemenajere, pentru încălzire centrală

    I

     

    NACE 33.12: Repararea mașinilor

    CPA 33.12.11: Servicii de reparare și întreținere a motoarelor și turbinelor, cu excepția celor pentru aeronave, vehicule și motociclete

    33.12.11.00

    Reparația și întreținerea motoarelor și turbinelor (cu excepția motoarelor pentru avioane, autovehicule și motociclete)

    I

     

    CPA 33.12.12: Servicii de reparare și întreținere a echipamentului hidraulic și pneumatic, a altor pompe, compresoare, robineți și supape

    33.12.12.10

    Reparația și intreținerea pompelor și compresoarelor

    I

     

    33.12.12.20

    Reparația și întreținerea robineților și a valvelor

    I

     

    CPA 33.12.14: Servicii de reparare și întreținere a cuptoarelor și a arzătoarelor

    33.12.14.00

    Repararea și întreținerea cuptoarelor și a arzătoarelor

    I

     

    CPA 33.12.15: Servicii de reparare și întreținere a echipamentului de ridicare și manipulare

    33.12.15.00

    Repararea și întreținerea echipamentelor de ridicat și manipulat (excl. ascensoarele și scările rulante)

    I

     

    CPA 33.12.18: Servicii de reparare și întreținere a echipamentelor de răcire și aerisire, cu excepția celor de uz casnic

    33.12.18.00

    Repararea și întreținerea echipamentelor pentru condiționarea și ventilarea aerului, excl. cele de uz casnic

    I

     

    CPA 33.12.19: Servicii de reparare și întreținere a mașinilor universale n.c.a.

    33.12.19.90

    Repararea și întreținerea altor mașini și aparate de folosință generală n.c.a.

    I

     

    CPA 33.12.21: Servicii de reparare și întreținere a utilajelor agricole și forestiere

    33.12.21.10

    Servicii de întreținere și reparații pentru tractoare agricole

    I

     

    33.12.21.20

    Reparația și întreținerea mașinilor și utilajelor agricole și forestiere

    I

     

    CPA 33.12.22: Servicii de reparare și întreținere a mașinilor de prelucrat metale prin copiere după șablon și a mașinilor-unelte

    33.12.22.00

    Întreținerea și repararea mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalului

    I

     

    CPA 33.12.23: Servicii de reparare și întreținere a utilajelor metalurgice

    33.12.23.00

    Repararea și întreținerea utilajelor pentru metalurgie

    I

     

    CPA 33.12.24: Servicii de reparare și întreținere a utilajelor pentru minerit, exploatări în carieră și construcții

    33.12.24.00

    Repararea și întreținerea utilajelor pentru mine, cariere și construcții

    I

     

    CPA 33.12.25: Servicii de reparare și întreținere a utilajelor pentru prelucrarea alimentelor, a băuturilor și a tutunului

    33.12.25.00

    Repararea și întreținerea utilajelor pentru prepararea produselor alimentare, băuturilor și tutunului

    I

     

    CPA 33.12.26: Servicii de reparare și întreținere a mașinilor utilizate la producerea textilelor, a îmbrăcămintei și a articolelor din piele

    33.12.26.00

    Repararea și întreținerea mașinilor și utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei și a pielăriei

    I

     

    CPA 33.12.27: Servicii de reparare și întreținere a utilajelor folosite la producerea hârtiei și a cartonului

    33.12.27.00

    Repararea și întreținerea mașinilor pentru industria hârtiei și a cartonului

    I

     

    CPA 33.12.28: Servicii de reparare și întreținere a utilajelor pentru materiale plastice și cauciuc

    33.12.28.00

    Servicii de reparare și întreținere a utilajelor pentru materiale plastice și cauciuc

    I

     

    CPA 33.12.29: Servicii de reparare și întreținere a altor mașini speciale

    33.12.29.10

    Întreținerea și repararea mașinilor-unelte pentru prelucrarea lemnului, a plutei, pietrei, cauciucului dur și a materialelor similare dure

    I

     

    33.12.29.90

    Repararea și întreținerea altor mașini pentru utilizări specifice n.c.a.

    I

     

    NACE 33.13: Repararea echipamentelor electronice și optice

    CPA 33.13.11: Servicii de reparare și întreținere a instrumentelor și a aparatelor de măsură, testare și navigație

    33.13.11.10

    Repararea și întreținerea instrumentelor și aparatelor de măsură, control, încercare, navigație și alte scopuri (excl. echipamentele pentru controlul proceselor industriale)

    I

     

    33.13.11.20

    Repararea și întreținerea aparatelor industriale de măsurare a timpului

    I

     

    CPA 33.13.12: Servicii de reparare și întreținere a echipamentului de iradiat, electromedical și electroterapeutic

    33.13.12.00

    Repararea și întreținerea echipamentelor medicale și chirurgicale

    I

     

    CPA 33.13.13: Servicii de reparare și întreținere a aparaturii fotografice și a instrumentelor optice profesionale

    33.13.13.00

    Repararea și întreținerea instrumentelor fotografice, cinematografice și optice profesioniste

    I

     

    CPA 33.13.19: Servicii de reparare și întreținere a altor echipamente profesionale

    33.13.19.00

    Servicii de reparație și întreținere a altor echipamente electronice profesionale

    I

     

    NACE 33.14: Repararea echipamentelor electrice

    CPA 33.14.11:   Servicii de reparare și întreținere a motoarelor electrice, a generatoarelor, a transformatoarelor și a aparaturii electrice de distribuție și comandă

    33.14.11.20

    Repararea și întreținerea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice

    I

     

    33.14.11.50

    Repararea și întreținerea aparatelor de distribuție și control al electricității

    I

     

    CPA 33.14.19: Servicii de reparare și întreținere a altor echipamente electrice profesionale

    33.14.19.00

    Repararea și întreținerea echipamentelor electrice (excl. cea a aparatelor pentru distribuția și controlul electricității, motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor, transmițătoarelor de televiziune și radio)

    I

     

    NACE 33.15: Repararea și întreținerea navelor și bărcilor

    CPA 33.15.10: Servicii de reparare și întreținere a navelor și a ambarcațiunilor

    33.15.10.10

    Reparații de nave, ambarcațiuni și structuri plutitoare (excl. iahturile, alte nave de agrement și sport, ambarcațiunile cu vâsle și canoele)

    I

    M

    33.15.10.30

    Servicii de întreținere, reparații, reconstrucție, dezmembrare pentru ambarcațiunile de agrement și sport

    I

     

    NACE 33.16: Repararea și întreținerea aeronavelor și navelor spațiale

    CPA 33.16.10: Servicii de reparare și întreținere a aeronavelor și a navelor spațiale

    33.16.10.00

    Repararea și întreținerea aeronavelor civile și a motoarelor acestor aeronave

    I

     

    NACE 33.17: Repararea și întreținerea altor echipamentelor de transport n.c.a.

    CPA 33.17.11: Servicii de reparare și întreținere a locomotivelor și a materialului rulant

    33.17.11.00

    Reparația și întreținerea locomotivelor și a materialului rulant și a echipamentelor mecanice (și electromecanice) pentru semnalizarea, siguranța și controlul traficului pe calea ferată și de tramvai

    I

     

    NACE 33.19: Repararea altor echipamente

    CPA 33.19.10: Servicii de reparare a altor echipamente

    33.19.10.20

    Servicii de reparații pentru prelate, echipament de camping și alte articole tehnice confecționate din articole textile

    I

     

    NACE 33.20: Instalarea mașinilor și echipamentelor industriale

    CPA 33.20.11:   Servicii de instalare a generatoarelor de aburi (cu excepția cazanelor de apă caldă pentru încălzire centrală), inclusiv servicii de instalare a sistemelor de conducte pentru instalații industriale

    33.20.11.00

    Echipamente pentru deservirea generatoarelor de aburi (excl. cazanele de apă supraîncălzită pentru încălzirea centrală), inclusiv sistemul de conducte metalice metalice din instalațiile industriale

    I

     

    CPA 33.20.21: Servicii de instalare a aparaturii de birou și de calcul

    33.20.21.00

    Instalarea mașinilor de birou

    I

     

    CPA 33.20.29: Servicii de instalare a altor mașini universale n.c.a.

    33.20.29.10

    Instalarea motoarelor și turbinelor (cu excepția motoarelor pentru avioane, autovehicule și motociclete)

    I

     

    33.20.29.20

    Instalarea de pompe și compresoare

    I

     

    33.20.29.30

    Instalarea cuptoarelor și a arzătoarelor

    I

     

    33.20.29.40

    Instalarea echipamentelor de ridicat și manipulat (excl. ascensoarele și scările rulante)

    I

     

    33.20.29.50

    Instalarea echipamentelor pentru condiționarea și ventilarea aerului, excl. cele de uz casnic

    I

     

    33.20.29.60

    Instalarea mașinilor și aparatelor de folosință generală (cântărire, filtrare, distilare, ambalare, umplerea sticlelor, pulverizare, suflare de abur/nisip, calandrare)

    I

     

    33.20.29.70

    Instalarea mașinilor-unelte pentru prelucrarea lemnului, a plutei, pietrei, cauciucului dur și a materialelor similare dure

    I

     

    CPA 33.20.31: Servicii de instalare a mașinilor și utilajelor agricole

    33.20.31.00

    Instalarea mașinilor și utilajelor agricole și forestiere

    I

     

    CPA 33.20.32: Servicii de instalare a mașinilor de prelucrat metale prin copiere după șablon

    33.20.32.00

    Instalarea mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalului

    I

     

    CPA 33.20.33: Servicii de instalare a mașinilor și utilajelor metalurgice industriale

    33.20.33.00

    Instalarea utilajelor pentru metalurgie

    I

     

    CPA 33.20.34: Servicii de instalare a mașinilor și utilajelor miniere

    33.20.34.00

    Instalarea utilajelor pentru mine, cariere și construcții

    I

     

    CPA 33.20.35: Servicii de instalare a utilajelor pentru prelucrarea alimentelor, a băuturilor și a tutunului

    33.20.35.00

    Instalarea utilajelor pentru prepararea produselor alimentare, băuturilor și tutunului

    I

     

    CPA 33.20.36: Servicii de instalare a utilajelor industriale pentru producerea textilelor, a îmbrăcămintei și a articolelor din piele

    33.20.36.00

    Instalarea mașinilor și utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei și a pielăriei

    I

     

    CPA 33.20.37: Servicii de instalare a utilajelor industriale pentru producerea hârtiei și a cartonului

    33.20.37.00

    Instalarea mașinilor și utilajelor pentru producerea hârtiei și a cartonului

    I

     

    CPA 33.20.38: Servicii de instalare a utilajelor industriale pentru producerea materialelor plastice și a cauciucului

    33.20.38.00

    Servicii de instalare a mașinilor și utilajelor industriale pentru producerea materialelor plastice și a cauciucului

    I

     

    CPA 33.20.39: Servicii de instalare a altor mașini speciale

    33.20.39.00

    Instalarea altor mașini pentru utilizări specifice n.c.a.

    I

     

    CPA 33.20.41: Servicii de instalare a instrumentelor optice și de precizie și a aparaturii medicale profesionale

    33.20.41.00

    Instalarea echipamentelor medicale și chirurgicale

    I

     

    CPA 33.20.42: Servicii de instalare a echipamentului electronic profesional

    33.20.42.00

    Servicii de instalare a echipamentelor electronice profesionale

    I

     

    CPA 33.20.50: Servicii de instalare a echipamentului electric

    33.20.50.20

    Instalarea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice

    I

     

    33.20.50.50

    Instalarea aparatelor de distribuție și control al electricității

    I

     

    33.20.50.90

    Instalarea altor echipamente electrice, excl. cea a echipamentelor electrice de semnalizare pentru autostrăzi, drumuri …

    I

     

    CPA 33.20.60: Servicii de instalare a echipamentului de comandă a proceselor industriale

    33.20.60.00

    Proiectarea și asamblarea echipamentelor pentru controlul proceselor industriale și a instalațiilor de producție automatizate

    I

     

    CPA 33.20.70: Servicii de instalare a altor bunuri n.c.a.

    33.20.70.00

    Instalarea instrumentelor și aparatelor industriale de măsurare a timpului

    I

     

    NACE 99.t: Cod T

    CPA 99.tt: Cod T

    24.10.T1.10

    Fontă brută

    kg

    V

    A1

    24.10.T1.21

    Oțel brut: oțel nealiat produs în furnale electrice

    kg

    V

    B1

    24.10.T1.22

    Oțel brut: oțel nealiat produs prin alte procedee decât în furnale electrice

    kg

    V

    B1

    24.10.T1.31

    Oțel brut: oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil, produs în furnale electrice

    kg

    V

    B2

    24.10.T1.32

    Oțel brut: oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil, produs prin alte procedee decât în furnale electrice

    kg

    V

    B2

    24.10.T1.41

    Oțel brut: oțel inoxidabil și termorezistent, produs în furnale electrice

    kg

    V

    B3

    24.10.T1.42

    Oțel brut: oțel inoxidabil și termorezistent, produs prin alte procedee decât în furnale electrice

    kg

    V

    B3

    24.10.T2.11

    Produse plane laminate la cald, rulate (bandă largă), cu lățimea de 600 mm sau mai mare

    kg

    V

    C1

    24.10.T2.12

    Produse plane laminate la cald, rulate, cu lățimea mai micăde 600 mm

    kg

    V

    C2

    24.10.T2.21

    Table și tole laminate în lungime în laminoare pentru tablă

    kg

    V

    C3

    24.10.T2.22

    Table, tole și plăci late, laminate la cald în alte laminoare decât laminoarele pentru tablă

    7208 [.51 +.52 +.53 +.90] + 7210.90.30 + 7211.13 + 7219.21 + 7225 [.40(.12 +.40 +.60) +.99]

    kg

    V

     

    24.10.T2.31

    Sârme laminate la cald

    7213 + 7221 + 7227 [.20 +.90(.10 +.95)]

    kg

    V

     

    24.10.T2.41

    Fier - beton

    7214 [.20 +.99.10]

    kg

    V

     

    24.10.T2.42

    Alte tije laminate la cald

    7214 [.10 +.30 +.91 +.99(.3 +.50 +.7 +.95)] + 7222.1 + 7228 [.20(.10 +.91) +.30 +.40 +.60.20 +.80]

    kg

    V

     

    24.10.T2.43

    Profile ușoare laminate la cald și forjate cu o înălțime mai mică de 80 mm și cu unghiuri

    7216 [.10 +.2 +.40 +.50 +.99] + 7222.40.10 + 7228.70.10

    kg

    V

     

    24.10.T2.44

    Profile grele

    7216.3

    kg

    V

     

    24.10.T2.51

    Palplanșe

    7301.10

    kg

    V

     

    24.10.T2.52

    Materiale pentru calea ferată

    7302

    kg

    V

     

    24.10.T2.60

    Profile sudate

    7301.20

    kg

    V

     

    24.10.T3.10

    Tole, table și benzi laminate la rece și tole negre, cu lățimea ≥ 600 mm

    7209 [.15 +.16.90a +.17.90a +.18.9a +.25 +.26.90a +.27.90a +.28.90a +.90a] + 7219 [.3 +.90] + 7225.50

    kg

    V

     

    24.10.T3.20

    Tole și bandă pentru transformatoare

    7209 [.16 (.10 +.90b) +.17 (.10 +.90b) +.18 (.10 +.9b) +.26 (.10 +.90b) +.27 (.10 +.90b) +.28 (.10 +.90b) +.90b] + 7225 [.11 +.19.90]

    kg

    V

     

    24.10.T3.30

    Tablă galvanizată, alte table cositorite și oțel cromat electric (ECCS)

    7210 [.1 +.50 +.70.10 +.90.40] + 7212 [.10.10 +.40.20]

    kg

    V

     

    24.10.T3.40

    Tole acoperite cu metal prin cufundare la cald

    7210 [.20 +.4 +.6 +.90.80] + 7225.92

    kg

    V

     

    24.10.T3.50

    Tole acoperite cu metal prin metoda electrolitică

    7210.30 + 7225.91

    kg

    V

     

    24.10.T3.60

    Tole acoperite cu substanțe organice

    7210.70.80

    kg

    V

     

    NACE 99.z: Cod Z

    CPA 99.zz: Cod Z

    10.00.00.Z1

    Preparate și conserve din carne, din organe sau sânge, inclusiv preparate alimentare din carne și organe

    1601 + 1602 [.20 +.3 +.4 +.50 +.90]

    kg

    S

     

    10.00.00.Z2

    Pești, crustacee, moluște și alte animale acvatice nevertebrate, altfel preparate sau conservate, inclusiv produse și preparate alimentare pe baza acestora

    1604 [ 1 +.20] + 1605

    kg

    S

     

    10.00.00.Z3

    Legume (cu excepția cartofilor) conservate, altfel decât în oțet sau acid acetic, inclusiv preparate alimentare pe bază de legume

    2002.10 + 2003 + 2004.90 + 2005 [.40 +.5 +.60 +.70 +.80 +.9]

    kg

    S

     

    10.90.10.Z0

    Preparate furajere (excl. cele pentru hrana câinilor sau a pisicilor, d.v.a.)

    2309.90 (.10 +.20 +.3 +.4 +.5 +.70 +.9)

    kg

    S

     

    13.10.61.Z1

    Fire de bumbac din fibre nepieptănate, n.p.v.a.

    5205 [.1 +.3] + 5206 [.1 +.3]

    kg

    T

     

    13.10.61.Z2

    Fire de bumbac din fibre pieptănate, n.p.v.a.

    5205 [.2 +.4] + 5206 [.2 +.4]

    kg

    T

     

    13.10.83.Z0

    Fire din fibre scurte amestecate cu lână, n.p.v.a.

    5509 [.52 +.61 +.91]

    kg

    T

     

    13.20.20.Z1

    Țesături din bumbac, cu greutatea ≤ 200 g/m2 (excl. tifonul și cele din fire colorate)

    5208 [.1 +.2 +.3 +.5] + 5210 [.1 +.2 +.3 +.5] + 5212.1 - 5208 [.11.10 +.21.10] - 5212.14

    m2

    T

     

    13.20.20.Z2

    Țesături din bumbac, cu greutatea > 200 g/m2 (excl. cele din fire colorate)

    5209 [.1 +.2 +.3 +.5] + 5211 [.1 +.20 +.3 +.5] + 5212 [.21 +.22 +.23 +.25]

    m2

    T

     

    13.20.20.Z3

    Țesături din bumbac din fire de diferite culori (excl. Denim)

    5208.4 + 5209 [.41 +.43 +.49] + 5210.4 + 5211 [.41 +.43 +.49] + 5212 [.14 +.24]

    m2

    T

     

    23.69.19.Z0

    Țevi și alte articole din ciment, beton sau piatră artificială, precum și accesorii

    6810.99

    kg

    S

     

    24.10.21.Z0

    Lingouri, altele forme primare și produse semifinite lungi din oțel nealiat

    7206 + 7207 [.11 +.19 +.20(.1 +.5 +.80)]

    kg

    S

     

    24.10.22.Z0

    Lingouri, altele forme primare și produse semifinite lungi din oțel inoxidabil

    7218 [.10 +.99]

    kg

    S

     

    24.10.23.Z0

    Lingouri, altele forme primare și produse semifinite lungi din oțel aliat, altul decât oțelul inoxidabil

    7224 [.10 +.90(.0 +.18 +.3 +.90)]

    kg

    S

     

    24.10.33.Z0

    Produse plane laminate la cald, rulate, cu lățimea ≥ 600 mm, din oțel inoxidabil

    7219.1

    kg

    S

     

    24.10.34.Z0

    Produse plane laminate la cald, rulate, cu lățimea < 600 mm, din oțel inoxidabil

    7220.1

    kg

    S

     

    24.10.41.Z0

    Foi, plăci și benzi laminate la rece, fără acoperire (inclusiv foile și benzile electrice care nu sunt recoapte complet) cu o lățime ≥ 600 mm, din oțel, dar nu din oțel inoxidabil

    7209 [.15 +.16.90 +.17.90 +.18.9 +.25 +.26.90 +.27.90 +.28.90 +.90]

    kg

    S

     

    24.32.10.Z1

    Bandă laminată la rece și bandă fâșiată la rece, din oțel nealiat și din oțel aliat (altul decât oțelul inoxidabil), cu lățimea < 600 mm

    7211 [.23(.30 +.80) +.29 +.90] + 7226.92

    kg

    S

     

    24.32.10.Z2

    Bandă îngustă, laminată la rece și bandă trefilată laminată la rece (excl. banda izolată electric, banda ondulată cu margine zimțată sau teșită), cu lățimea < 600 mm

    7220 [.20 +.90]

    kg

    S

     

    24.32.20.Z1

    Tole și bandă din oțel, precum și bandă trefilată laminată la rece (din oțel nealiat), acoperite prin cufundare la cald sau prin metoda electrolitică, cu lățimea < 600 mm

    7212 [.10.90 +.20 +.30 +.50]

    kg

    S

     

    24.32.20.Z2

    Tole de oțel acoperite cu substanțe organice și bandătrefilată laminată la rece din tolă de oțel acoperită cu substanțe organice, cu lățimea < 600 mm

    7212.40

    kg

    S

     

    26.99.00.Z0

    Alte unități ale mașinilor automate de prelucrare a datelor

    8471 [.80 +.90]

    p/st

    S

     

    29.99.00.Z0

    Lămpi; aparate fotografice de mărire; aparate și echipamente pentru laboratoare fotografice; negatoscoape; ecrane pentru proiecții

    9006 [.61 +.69] + 9008.40 + 9010 [.10 +.50 +.60]

    S

     

    39.99.00.Z0

    Construcții prefabricate din materiale plastice, ciment sau aluminiu

    9406.00.80

    S

     

    39.99.00.Z1

    Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scânteie pentru vehiculele de HS 87, cu capacitatea cilindrică de maximum 1 000 cm3

    8407 [.31 +.32 +.33]

    p/st

    S

     

    39.99.00.Z2

    Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scânteie pentru vehiculele de HS 87, cu capacitatea cilindrică de peste 1 000 cm3

    8407.34

    p/st

    S

     

    *

    =

    Rubrică modificată față de Lista 2008

    @

    =

    Unitate de măsură diferită față de cea din NC

    ¤

    =

    Descriere modificată față de Lista 2008


    Top