This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32010L0052
Commission Directive 2010/52/EU of 11 August 2010 amending, for the purposes of adaptation of their technical provisions, Council Directive 76/763/EEC relating to passenger seats for wheeled agricultural or forestry tractors and Directive 2009/144/EC of the European Parliament and of the Council on certain components and characteristics of wheeled agricultural or forestry tractors Text with EEA relevance
Directiva 2010/52/UE a Comisiei din 11 august 2010 de modificare, în vederea adaptării dispozițiilor tehnice ale acestora, a Directivei 76/763/CEE a Consiliului cu privire la scaunele de însoțitor la tractoarele agricole sau forestiere pe roți și a Directivei 2009/144/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite componente și caracteristici ale tractoarelor agricole și forestiere pe roți Text cu relevanță pentru SEE
Directiva 2010/52/UE a Comisiei din 11 august 2010 de modificare, în vederea adaptării dispozițiilor tehnice ale acestora, a Directivei 76/763/CEE a Consiliului cu privire la scaunele de însoțitor la tractoarele agricole sau forestiere pe roți și a Directivei 2009/144/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite componente și caracteristici ale tractoarelor agricole și forestiere pe roți Text cu relevanță pentru SEE
JO L 213, 13.8.2010, p. 37–42
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2015; abrogat prin 32013R0167
13.8.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 213/37 |
DIRECTIVA 2010/52/UE A COMISIEI
din 11 august 2010
de modificare, în vederea adaptării dispozițiilor tehnice ale acestora, a Directivei 76/763/CEE a Consiliului cu privire la scaunele de însoțitor la tractoarele agricole sau forestiere pe roți și a Directivei 2009/144/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite componente și caracteristici ale tractoarelor agricole și forestiere pe roți
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora și a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele și unitățile lor tehnice separate și de abrogare a Directivei 74/150/CEE (1), în special articolul 19 alineatul (1) litera (b),
întrucât:
(1) |
Directiva 76/763/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la scaunele de însoțitor la tractoarele agricole sau forestiere pe roți (2) și Directiva 2009/144/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind anumite componente și caracteristici ale tractoarelor agricole și forestiere pe roți (3) sunt două dintre directivele speciale care există în contextul procedurii de omologare CE de tip pentru tractoarele agricole sau forestiere, în conformitate cu Directiva 2003/37/CE. |
(2) |
Securitatea reprezintă unul dintre pilonii principali care stau la baza Directivei 2003/37/CE. Pentru a spori protecția operatorilor, se cuvine să se completeze cerințele aplicabile în conformitate cu directiva respectivă, în scopul de a acoperi toate pericolele enumerate în anexa I la Directiva 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) privind echipamentele tehnice, care nu sunt încă acoperite de directivele speciale în conformitate cu Directiva 2003/37/CE. |
(3) |
Cu această modificare, Directiva 2006/42/CE nu se va mai aplica tractoarelor care au făcut obiectul omologării de tip pe baza legislației privind omologarea de tip a tractoarelor agricole și forestiere pe roți, deoarece, de la punerea în aplicare a prezentei directive de modificare, riscurile acoperite de Directiva 2003/37/CE vor cuprinde toate riscurile acoperite de Directiva 2006/42/CE. |
(4) |
Comitetul European de Standardizare (CEN) a formulat standarde armonizate privind protecția pasagerilor în caz de răsturnare și de manipulare a substanțelor periculoase. Standardele respective au fost adoptate și publicate și, prin urmare, ar trebui să fie incluse în prezenta directivă. |
(5) |
Directiva 76/763/CEE instituie cerințe cu privire la construirea și montarea scaunelor de însoțitor ale tractoarelor agricole; se cuvine să se modifice directiva respectivă în scopul de a spori această protecție, prin includerea de specificații tehnice suplimentare care asigură protecție, acoperind riscurile de vătămare corporală a pasagerilor, astfel cum se arată în Directiva 2006/42/CE, în special privind răsturnarea și ancorarea centurii la scaunele de însoțitor. |
(6) |
Directiva 2009/144/CE instituie cerințe tehnice cu privire la anumite componente și caracteristici ale tractoarelor agricole pe roți; se cuvine să se modifice directiva respectivă în scopul de a spori această protecție prin includerea de specificații tehnice suplimentare care asigură protecție în cazul căderii unor obiecte, al pătrunderii de obiecte în cabină și al manipulării substanțelor periculoase; în plus, ar trebui fixate cerințe minime pentru manualul de utilizare. |
(7) |
În scopul de a realiza buna derulare a procedurii de omologare de tip și, în special, de a crește securitatea la locul de muncă, ar trebui definit un conținut minim al manualului de utilizare. Astfel, operatorii vor dispune de informațiile necesare pentru a evalua dacă tractoarele corespund utilizărilor care le-au fost destinate, precum și pentru a efectua întreținerea lor în mod corespunzător. |
(8) |
Ținând cont de evoluția actuală a tehnologiei, ar trebui să se solicite dispoziții pentru structuri de protecție împotriva căderii obiectelor, în cazul în care există, structuri de protecție a operatorilor, în cazul în care există, și pentru împiedicarea contactului cu substanțe periculoase. |
(9) |
Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic – sectorul tractoarelor agricole, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Directiva 76/763/CEE se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta directivă.
Articolul 2
Directiva 2009/144/CE se modifică în conformitate cu anexa II la prezenta directivă.
Articolul 3
(1) Începând cu data intrării în vigoare, în ceea ce privește vehiculele care îndeplinesc cerințele prevăzute de Directivele 76/763/CEE și 2009/144/CE, astfel cum sunt modificate prin prezenta directivă, statele membre nu pot, din motive legate de obiectul acestor directive:
(a) |
refuza acordarea omologării CE de tip sau a omologării naționale de tip; sau |
(b) |
interzice înmatricularea, vânzarea sau punerea în circulație a unui astfel de vehicul. |
(2) Începând cu un an de la data intrării în vigoare, în ceea ce privește noile tipuri de vehicule care nu îndeplinesc cerințele prevăzute de Directivele 76/763/CEE și 2009/144/CE, astfel cum sunt modificate prin prezenta directivă și din motive legate de obiectul acestor directive, statele membre:
(a) |
refuză acordarea omologării CE de tip; și |
(b) |
pot refuza acordarea omologării naționale. |
(3) Începând cu doi ani de la data intrării în vigoare, în ceea ce privește noile vehicule care nu îndeplinesc cerințele prevăzute de Directivele 76/763/CEE și 2009/144/CE, astfel cum sunt modificate prin prezenta directivă, și din motive legate de obiectul acestor directive, statele membre:
(a) |
consideră că certificatele de conformitate care însoțesc vehiculele noi în conformitate cu Directiva 2003/37/CE nu mai sunt valabile în sensul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2003/37/CE; și |
(b) |
pot refuza înmatricularea, vânzarea sau punerea în circulație a acestor vehicule. |
Articolul 4
(1) Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la, cel târziu, 1 martie 2011. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte.
Actele respective se aplică de la 2 martie 2011.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 5
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 6
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 11 august 2010.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(2) JO L 262, 27.9.1976, p. 1.
(3) JO L 27, 30.1.2010, p. 33.
(4) JO L 157, 9.6.2006, p. 24.
ANEXA I
Anexa la Directiva 76/763/CEE se înlocuiește cu următoarea anexă:
„ANEXĂ
Scaunele de însoțitor, în cazul în care există, sunt conforme cu EN 15694:2009.”
ANEXA II
Directiva 2009/144/CE se modifică după cum urmează:
1. |
Titlul anexei II din lista anexelor se modifică după cum urmează: „Regulatorul de viteză și protecția componentelor de acționare, a părților proeminente și a roților, cerințele suplimentare de securitate pentru aplicații speciale, manualul de utilizare”. |
2. |
Titlul anexei II se modifică după cum urmează: „Regulatorul de viteză și protecția componentelor de acționare, a părților proeminente și a roților, cerințele suplimentare de securitate pentru aplicații speciale, manualul de utilizare”. |
3. |
În anexa II se adaugă următoarele puncte: „3. CERINȚE SUPLIMENTARE DE SECURITATE PENTRU APLICAȚII SPECIALE 3.1. Structuri de protecție împotriva căderii obiectelor Structurile de protecție împotriva căderii obiectelor (FOPS), în cazul în care există, sunt conforme cu codul 10 al OCDE (1). 3.2. Structuri de protecție a operatorilor 3.2.1. Structurile de protecție a operatorilor (OPS), în cazul în care există, sunt conforme cu ISO 8084:2003 (2). 3.2.2. Pentru alte utilizări în afara celor din silvicultură și fără a aduce atingere punctului 3.2.1, se consideră că tractoarele prevăzute cu geamuri în conformitate cu punctul 1.1.3 din anexa III A sunt echipate cu structuri de protecție a operatorilor (OPS). 3.3. Împiedicarea contactului cu substanțe periculoase Cerințele prevăzute de EN 15695-1:2009 se aplică tuturor tractoarelor definite la articolul 2 litera (j) din Directiva 2003/37/CE, dacă sunt utilizate în condiții care pot duce la riscul unui contact cu substanțe periculoase; într-un astfel de caz, cabina trebuie să îndeplinească cerințele nivelului 2, 3 sau 4 ale acestui standard. Criteriile care determină alegerea unui nivel sau a altuia trebuie să fie descrise și să fie conforme cu cele indicate în manualul de utilizare. Pentru pulverizarea pesticidelor, cabina trebuie să fie la nivelul 4. 4. MANUAL DE UTILIZARE Manualul de utilizare este conform cu ISO 3600:1996 (3), cu excepția punctului 4.3 («Identificarea mașinii»). 4.1. În special sau în plus față de cerințele din standardul ISO 3600:1996, manualul de utilizare acoperă următoarele:
4.2. Instalarea și demontarea echipamentului montat, a remorcilor și a echipamentului remorcat interschimbabil, precum și utilizarea acestora Manualul de utilizare include următoarele:
4.3. Declarație privind zgomotul Manualul de utilizare indică intensitatea zgomotului la nivelul urechii operatorului, măsurată în conformitate cu Directiva 2009/76/CE (4) a Parlamentului European și a Consiliului și zgomotul produs de tractorul în mișcare, măsurat în conformitate cu anexa VI la Directiva 2009/63/CE (5) a Parlamentului European și a Consiliului. 4.4. Declarație privind vibrațiile Manualul de utilizare indică nivelul vibrațiilor, măsurat în conformitate cu Directiva 78/764/CEE (6) a Consiliului. 4.5. Moduri relevante de funcționare a unui tractor în cazul căruia se poate estima și identifica, în mod rezonabil, că prezintă pericole speciale sunt următoarele:
Manualul de utilizare acordă o atenție specială utilizării tractorului în combinație cu echipamentul de mai sus. 4.5.1. Încărcătorul frontal
4.5.2. Utilizarea în silvicultură
4.5.3. Utilizarea de pulverizatoare pentru culturi (risc de intrare în contact cu substanțe periculoase) Nivelul de protecție în cazul manipulării substanțelor periculoase, în conformitate cu EN 15695-1:2009, trebuie să fie descris în manualul de utilizare.” |
4. |
Titlul apendicelui la anexa II se modifică după cum urmează: |
5. |
După punctul 1.2, punctul 1 din apendicele la anexa II se completează cu următoarele linii:
|
6. |
Punctul 15 din apendicele la anexa II (lista documentelor) se completează cu următoarele: „… manualul de utilizare.” |
(1) Cod standard OCDE pentru încercarea oficială a structurilor de protecție împotriva căderii obiectelor la tractoarele agricole și forestiere cod 10 – OCDE Decizie C(2008) 128 a Consiliului din octombrie 2008.
(2) Acest document se poate găsi la pagina web: http://www.iso.org/iso/en/CatalogueDetailPage.CatalogueDetail?CSNUMBER=9021&ICS1=65&ICS2=60&ICS3=1
(3) Acest document se poate găsi la pagina web: http://www.iso.org/iso/en/CatalogueDetailPage.CatalogueDetail?CSNUMBER=9021&ICS1=65&ICS2=60&ICS3=1
(4) JO L 201, 1.8.2009, p. 18.