Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010H0424(03)

    Recomandarea nr. U2 din 12 iunie 2009 privind aplicarea articolului 64 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului șomerilor care își însoțesc soții sau partenerii care desfășoară o activitate profesională sau comercială în alt stat membru decât statul competent (Text cu relevanță pentru SEE și pentru Acordul CE/Elveția)

    JO C 106, 24.4.2010, p. 51–51 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    24.4.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 106/51


    RECOMANDAREA NR. U2

    din 12 iunie 2009

    privind aplicarea articolului 64 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului șomerilor care își însoțesc soții sau partenerii care desfășoară o activitate profesională sau comercială în alt stat membru decât statul competent

    (Text cu relevanță pentru SEE și pentru Acordul CE/Elveția)

    2010/C 106/16

    COMISIA ADMINISTRATIVĂ PENTRU COORDONAREA SISTEMELOR DE SECURITATE SOCIALĂ,

    având în vedere articolul 72 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (1), conform căruia Comisia administrativă are responsabilitatea de a trata toate chestiunile administrative sau de interpretare care decurg din dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (2),

    având în vedere articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 și articolul 55 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu dispozițiile articolului 64 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, persoana aflată în șomaj total și care se deplasează într-un alt stat membru decât statul competent pentru a căuta de lucru își păstrează dreptul la prestații de șomaj în numerar, în anumite condiții și în anumite limite.

    (2)

    Una dintre condițiile stabilite la litera (a) din alineatul menționat anterior este că persoana în cauză trebuie să fi rămas la dispoziția serviciilor de ocupare a forței de muncă din statul membru competent timp de cel puțin patru săptămâni după ce a devenit șomeră.

    (3)

    Cu toate acestea, ultima teză de la litera (a) permite ca serviciile sau instituțiile competente să autorizeze plecarea persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă înainte de expirarea celor patru săptămâni.

    (4)

    Această autorizație nu ar trebui refuzată în cazul persoanelor care îndeplinesc celelalte condiții stabilite la articolul 64 alineatul (1) din regulamentul menționat și doresc să își însoțească soțul/soția sau partenerul/partenera care a acceptat un loc de muncă în alt stat membru.

    Hotărând în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 71 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004,

    RECOMANDĂ SERVICIILOR ȘI INSTITUȚIILOR COMPETENTE URMĂTOARELE:

    1.

    Conform ultimei teze de la articolul 64 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, autorizarea plecării înaintea expirării celor patru săptămâni se va acorda unei persoane aflate în șomaj total, care îndeplinește toate celelalte condiții de la articolul 64 alineatul (1) și își însoțește soțul/soția sau partenerul/partenera care a acceptat un loc de muncă în alt stat membru decât statul competent.

    Statutul de partener va fi stabilit pe baza legislației din statul membru competent.

    2.

    Prezenta recomandare se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 987/2009.

    Președintele Comisiei administrative

    Gabriela PIKOROVÁ


    (1)  JO L 166, 30.4.2004, p. 1.

    (2)  JO L 284, 30.10.2009, p. 1.


    Top