Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010D0778

    2010/778/UE: Decizia Comisiei din 15 decembrie 2010 de modificare a Deciziei 2006/944/CE de stabilire a nivelurilor de emisii respective alocate Comunității Europene și fiecărui stat membru în temeiul Protocolului de la Kyoto, conform Deciziei 2002/358/CE a Consiliului [notificată cu numărul C(2010) 9009]

    JO L 332, 16.12.2010, p. 41–42 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2010/778/oj

    16.12.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 332/41


    DECIZIA COMISIEI

    din 15 decembrie 2010

    de modificare a Deciziei 2006/944/CE de stabilire a nivelurilor de emisii respective alocate Comunității Europene și fiecărui stat membru în temeiul Protocolului de la Kyoto, conform Deciziei 2002/358/CE a Consiliului

    [notificată cu numărul C(2010) 9009]

    (2010/778/UE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    Decizia nr. 2002/358/CE a Consiliului din 25 aprilie 2002 privind aprobarea, în numele Comunității Europene, a Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și îndeplinirea în comun a angajamentelor care decurg din acesta (1), în special articolul 3,

    întrucât:

    (1)

    Decizia 2006/944/CE a Comisiei (2) stabilește nivelurile de emisii alocate Uniunii și statelor sale membre pentru perioada de cinci ani din cadrul primei perioade de angajamente, în temeiul Protocolului de la Kyoto.

    (2)

    Nivelurile de emisii stabilite în Decizia 2006/944/CE s-au bazat pe date provizorii, deoarece cifrele finale privind emisiile din anul de referință nu au fost calculate înainte de 31 decembrie 2006.

    (3)

    Ca urmare a finalizării revizuirilor desfășurate în temeiul articolului 8 din Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, nivelurile finale de emisii respective alocate Uniunii și fiecărui stat membru trebuie în prezent stabilite în temeiul metodologiei definite de Decizia 2006/944/CE.

    (4)

    Danemarca și-a exprimat în mod consecvent îngrijorarea referitor la emisiile sale din anul de referință, ca urmare a emisiilor extrem de reduse din anul de referință furnizate în raportul său prezentat în temeiul articolului 23 din Decizia 2005/166/CE a Comisiei (3). Pentru a ține seama pe deplin de situația deosebită și unică în care se regăsește Danemarca, situație recunoscută de Consiliu în 2002 în cadrul procesului care a dus la adoptarea Deciziei 2002/358/CE și datorată emisiilor sale deosebit de scăzute din anul de referință, precum și ca urmare a faptului că Danemarca trebuie să respecte unul dintre cele mai ambițioase angajamente cuantificate de reducere a emisiilor în temeiul anexei II la decizia respectivă, Uniunea trebuie să transfere Danemarcei 5 milioane de unități ale cantității atribuite având drept unic scop respectarea angajamentelor din prima perioadă de angajamente în temeiul Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. Comisia a ținut seama în mod corespunzător de angajamentul Danemarcei de a anula toate certificatele rămase în urma acestui transfer la sfârșitul primei perioade de angajamente.

    (5)

    Prin urmare, Decizia 2006/944/CE trebuie modificată în consecință.

    (6)

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului privind schimbările climatice,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Decizia 2006/944/CE se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 2

    Uniunea emite diferența de 19 357 532 de tone de dioxid de carbon echivalent dintre nivelurile de emisii ale Uniunii și suma nivelurilor de emisii alocate statelor membre enumerate în anexa II la Decizia 2002/358/CE sub formă de unități ale cantității atribuite.”

    2.

    Anexa se înlocuiește cu anexa la prezenta decizie.

    Articolul 2

    Administratorul central al registrului Uniunii transferă cinci milioane (5 000 000) din aceste unități ale cantității atribuite în contul de depozit al părții la Protocolul de la Kyoto pe care aceasta îl deține în registrul Danemarcei.

    Articolul 3

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2010.

    Pentru Comisie

    Connie HEDEGAARD

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 130, 15.5.2002, p. 1.

    (2)  JO L 358, 16.12.2006, p. 87.

    (3)  JO L 55, 1.3.2005, p. 57.


    ANEXĂ

    Nivelurile de emisii respective alocate Uniunii și statelor membre, exprimate în tone de dioxid de carbon echivalent pentru prima perioadă de angajamente cantitative de limitare și de reducere a emisiilor, în temeiul Protocolului de la Kyoto

    Uniunea Europeană (1)

    19 621 381 509

    Belgia

    673 995 528

    Danemarca

    273 827 177

    Germania

    4 868 096 694

    Irlanda

    314 184 272

    Grecia

    668 669 806

    Spania

    1 666 195 929

    Franța

    2 819 626 640

    Italia

    2 416 277 898

    Luxemburg

    47 402 996

    Țările de Jos

    1 001 262 141

    Austria

    343 866 009

    Portugalia

    381 937 527

    Finlanda

    355 017 545

    Suedia

    375 188 561

    Regatul Unit

    3 396 475 254


    Bulgaria

    610 045 827

    Republica Cehă

    893 541 801

    Estonia

    196 062 637

    Cipru

    Nu se aplică.

    Letonia

    119 182 130

    Lituania

    227 306 177

    Ungaria

    542 366 600

    Malta

    Nu se aplică.

    Polonia

    2 648 181 038

    România

    1 279 835 099

    Slovenia

    93 628 593

    Slovacia

    331 433 516


    (1)  În scopul îndeplinirii în comun a angajamentelor în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Protocolul de la Kyoto, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 din Protocol, în temeiul Deciziei 2002/358/CE și aplicabile statelor membre enumerate în anexa II la decizia menționată.


    Top