EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010D0566

2010/566/UE: Decizia nr. 1/2010 a Consiliului de asociere UE-Algeria din 3 august 2010 de modificare a articolului 15 alineatul (7) din Protocolul 6 la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Algeriană Democratică și Populară, pe de altă parte, referitor la definiția noțiunii de „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă

JO L 248, 22.9.2010, p. 64–65 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2010/566/oj

22.9.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/64


DECIZIA NR. 1/2010 A CONSILIULUI DE ASOCIERE UE-ALGERIA

din 3 august 2010

de modificare a articolului 15 alineatul (7) din Protocolul 6 la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Algeriană Democratică și Populară, pe de altă parte, referitor la definiția noțiunii de „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă

(2010/566/UE)

CONSILIUL DE ASOCIERE,

având în vedere Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Algeriană Democratică și Populară, pe de altă parte, în special articolul 39 din Protocolul 6 la acesta,

întrucât:

(1)

Articolul 15 alineatul (7) din Protocolul 6 (1) la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Algeriană Democratică și Populară, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul”) permite în anumite condiții restituirea sau scutirea de taxe vamale sau de taxe cu efect echivalent până la 31 decembrie 2009.

(2)

Pentru a asigura operatorilor economici claritate, previzibilitate economică pe termen lung și securitate juridică, părțile la acord au convenit asupra prelungirii cu trei ani a duratei de aplicare a articolului 15 alineatul (7) din Protocolul 6 la acord, cu începere de la 1 ianuarie 2010.

(3)

De asemenea, cotele taxelor vamale în vigoare în Algeria ar trebui să fie ajustate, pentru a le alinia la cotele în vigoare în Uniunea Europeană.

(4)

Prin urmare, Protocolul 6 la acord ar trebui să fie modificat în consecință.

(5)

Deoarece articolul 15 alineatul (7) din Protocolul 6 la acord nu se mai aplică de la 31 decembrie 2009, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2010,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

La articolul 15 din Protocolul 6 la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Algeriană Democratică și Populară, pe de altă parte, referitor la definiția noțiunii de „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă, alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:

„(7)   Fără a aduce atingere alineatului (1), Algeria poate aplica, cu excepția produselor încadrate la capitolele 1-24 din Sistemul armonizat, aranjamente în scopul restituirii sau scutirii de taxe vamale sau de taxe cu efect echivalent aplicabile materialelor neoriginare utilizate la fabricarea produselor originare, sub rezerva următoarelor dispoziții:

(a)

o cotă de 4 % din taxele vamale se reține pentru produsele încadrate la capitolele 25-49 și 64-97 din Sistemul armonizat sau o cotă mai mică, în cazul în care aceasta este în vigoare în Algeria;

(b)

o cotă de 8 % din taxele vamale se reține pentru produsele încadrate la capitolele 50-63 din Sistemul armonizat sau o cotă mai mică, în cazul în care aceasta este în vigoare în Algeria.

Prezentul alineat se aplică până la 31 decembrie 2012 și poate fi reexaminat de comun acord.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2010.

Adoptată la Bruxelles, 3 august 2010.

Pentru Consiliul de asociere UE-Algeria

Președintele

C. ASHTON


(1)  JO L 297, 15.11.2007, p. 3.

(2)  JO L 265, 10.10.2005, p. 2.


Top