EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32009R1035

Regulamentul (CE) nr. 1035/2009 al Comisiei din 30 octombrie 2009 de stabilire a coeficienților aplicabili cerealelor exportate sub formă de Scotch whisky pentru perioada 2009/2010

JO L 285, 31.10.2009, p. 3–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 30/09/2010; abrogat prin 32010R1113

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1035/oj

31.10.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 285/3


REGULAMENTUL (CE) NR. 1035/2009 AL COMISIEI

din 30 octombrie 2009

de stabilire a coeficienților aplicabili cerealelor exportate sub formă de Scotch whisky pentru perioada 2009/2010

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1670/2006 al Comisiei din 10 noiembrie 2006 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1784/2003 al Consiliului în ceea ce privește stabilirea și acordarea de restituiri adaptate pentru cerealele exportate sub forma anumitor băuturi spirtoase (2), în special articolul 5,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1670/2006, cantitățile de cereale pentru care se acordă restituirea sunt cantitățile de cereale puse sub control și distilate, cărora li se aplică un coeficient stabilit anual pentru fiecare stat membru în cauză. Acest coeficient exprimă raportul existent între cantitățile totale exportate și cantitățile totale comercializate din băutura spirtoasă respectivă, pe baza tendinței constatate în evoluția acestor cantități pe parcursul numărului de ani corespunzător perioadei medii de maturare a băuturii spirtoase în cauză.

(2)

Pe baza informațiilor furnizate de Regatul Unit referitoare la perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2008, această perioadă medie de maturare pentru Scotch whisky a fost, în 2008, de opt ani.

(3)

Prin urmare, este necesar să se stabilească coeficienții pentru perioada 1 octombrie 2009-30 septembrie 2010.

(4)

Articolul 10 din Protocolul nr. 3 la Acordul privind Spațiul Economic European exclude acordarea restituirilor la exportul către Liechtenstein, Islanda și Norvegia. În plus, Comunitatea a încheiat acorduri cu anumite țări terțe care prevăd eliminarea restituirilor la export. În consecință, este necesar, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1670/2006, ca aceste aspecte să fie luate în considerare la calcularea coeficientului pentru perioada 2009/2010.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 1196/2008 al Comisiei din 2 decembrie 2008 de stabilire a coeficienților aplicabili cerealelor exportate sub formă de Scotch whisky pentru perioada 2008/2009 (3) și-a încetat efectele întrucât se referă la coeficienții aplicabili pentru anul 2008/2009. Din motive de claritate și certitudine juridică, acest regulament trebuie abrogat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Pentru perioada 1 octombrie 2009-30 septembrie 2010, coeficienții menționați la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1670/2006 aplicabili cerealelor utilizate în Regatul Unit pentru fabricarea de Scotch whisky sunt stabiliți în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Regulamentul (CE) nr. 1196/2008 se abrogă.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 octombrie 2009.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 octombrie 2009.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 312, 11.11.2006, p. 33.

(3)  JO L 323, 3.12.2008, p. 20.


ANEXĂ

Coeficienți aplicabili Regatului Unit

Perioada de aplicare

Coeficient aplicabil

orzului transformat în malț utilizat la fabricarea whisky-ului din malț (malt whisky)

cerealelor utilizate la fabricarea whisky-ului din cereale (grain whisky)

De la 1 octombrie 2009 la 30 septembrie 2010

0,196

0,197


Top