EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32009L0032

Directiva 2009/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind solvenții de extracție utilizați la fabricarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE)

JO L 141, 6.6.2009, p. 3–11 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 16/02/2023

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2009/32/oj

6.6.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 141/3


DIRECTIVA 2009/32/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 23 aprilie 2009

de apropiere a legislațiilor statelor membre privind solvenții de extracție utilizați la fabricarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare

(reformare)

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

întrucât:

(1)

Directiva 88/344/CEE a Consiliului din 13 iunie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind solvenții de extracție utilizați la fabricarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare (3) a fost modificată în mod substanțial de mai multe ori (4). Deoarece noi modificări sunt aduse respectivei directive, ar trebui, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea acesteia.

(2)

Diferențele dintre legislațiile naționale privind solvenții de extracție împiedică libera circulație a produselor alimentare și pot crea condiții favorabile concurenței inegale, prin aceasta afectând direct funcționarea pieței interne.

(3)

Apropierea legislațiilor este, așadar, necesară, dacă se urmărește realizarea liberei circulații a produselor alimentare.

(4)

Legislațiile privind solvenții de extracție pentru uz alimentar ar trebui să țină seama în primul rând de cerințele de sănătate umană, dar și, în cadrul limitelor necesare protejării sănătății, de necesitățile tehnice și economice.

(5)

Această apropiere ar trebui să presupună instituirea unei liste unice a solvenților de extracție utilizați la prepararea produselor alimentare sau a ingredientelor alimentare. Ar trebui, de asemenea, specificate criterii generale de puritate.

(6)

Utilizarea unui solvent de extracție în condiții de bună practică de fabricație ar trebui să ducă la eliminarea tuturor sau a majorității reziduurilor de solvenți din produsul alimentar sau ingredientul alimentar.

(7)

În aceste condiții, prezența reziduurilor sau a derivatelor în produsul alimentar final sau în ingredientul alimentar poate fi neintenționată, însă inevitabilă din punct de vedere tehnic.

(8)

Deși, în general, este utilă o limitare specifică, nu este nevoie ca aceasta să fie stabilită pentru substanțele trecute în partea I din anexa I, în legătură cu care s-a constatat că sunt admisibile pentru consumator din punct de vedere al siguranței, dacă sunt utilizate în condiții de bună practică de fabricație.

(9)

Pentru a ține seama de protejarea sănătății publice, ar trebui stabilite condițiile de utilizare a altor solvenți de extracție prevăzuți în părțile II și III din anexa I și valori maxime ale reziduurilor admisibile în alimentație și în ingredientele alimentare.

(10)

Ar trebui instituite criterii specifice de puritate pentru solvenții de extracție și metodele de analiză și de prelevare de probe de solvenți de extracție prezenți în și pe produsele alimentare.

(11)

În cazul în care se dovedește, în lumina unor noi informații, că utilizarea unui solvent de extracție prevăzut de prezenta directivă reprezintă un risc pentru sănătate, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a suspenda sau limita această utilizare sau de a reduce limitele existente, până la luarea unei decizii la nivel comunitar.

(12)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).

(13)

Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să modifice lista solvenților de extracție care pot fi utilizați în procesul de prelucrare a materiilor prime, a produselor alimentare, a componentelor alimentare sau a ingredientelor alimentare, cât și condițiile lor de utilizare și limitele maxime de reziduuri și să adopte criteriile de puritate specifice pentru solvenții de extracție și metodele de analiză necesare pentru verificarea conformității cu criteriile de puritate generale și specifice, precum și metodele de analiză și de prelevare de probe de solvenți de extracție prezenți în și pe produsele alimentare. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, printre altele prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(14)

Din motive de eficacitate, termenele care se aplică în mod normal în cadrul procedurii de reglementare cu control ar trebui să fie reduse pentru adoptarea modificărilor la lista solvenților de extracție care pot fi utilizați în procesul de prelucrare a materiilor prime, a produselor alimentare, a componentelor alimentare sau a ingredientelor alimentare, a condițiilor lor de utilizare și a limitelor maxime de reziduuri și pentru adoptarea criteriilor de puritate specifice pentru solvenții de extracție.

(15)

Atunci când, din motive imperative de urgență, în special atunci când există un risc pentru sănătatea umană, termenele care se aplică în mod normal în cadrul procedurii de reglementare cu control nu pot fi respectate, Comisia ar trebui să poată aplica procedura de urgență prevăzută la articolul 5a alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE pentru adoptarea modificărilor la lista solvenților de extracție care pot fi utilizați în procesul de prelucrare a materiilor prime, a produselor alimentare, a componentelor alimentare sau a ingredientelor alimentare, a condițiilor lor de utilizare și a limitelor maxime de reziduuri și pentru instituirea criteriilor de puritate specifice pentru solvenții de extracție, precum și pentru adoptarea modificărilor la prezenta directivă atunci când se consideră că utilizarea în produsele alimentare a oricăreia dintre substanțele cuprinse în anexa I sau că nivelul uneia sau a mai multora dintre componentele menționate la articolul 3 poate fi dăunător sănătății, deși respectă condițiile prevăzute de prezenta directivă.

(16)

Noile elemente introduse în prezenta directivă se referă numai la procedura comitetului. Prin urmare, acestea nu trebuie să fie transpuse de către statele membre.

(17)

Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în anexa II partea B,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se aplică solvenților de extracție utilizați sau destinați utilizării în producția de alimente sau ingrediente alimentare.

Prezenta directivă nu se aplică solvenților de extracție utilizați în producția de aditivi alimentari, vitamine și alți aditivi nutritivi, decât dacă acești aditivi alimentari, vitamine sau aditivi nutritivi sunt incluși în anexa I.

Cu toate acestea, statele membre se vor asigura că utilizarea aditivilor alimentari, a vitaminelor și a altor aditivi nutritivi nu determină prezența în produsele alimentare a solvenților de extracție în cantități reziduale periculoase pentru sănătatea umană.

Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor adoptate în cadrul reglementărilor comunitare mai specifice.

(2)   În sensul prezentei directive:

(a)

prin „solvent” se înțelege orice substanță folosită pentru dizolvarea unui produs alimentar sau a unei componente a acestuia, inclusiv orice agenți contaminanți prezenți în sau pe produsul alimentar;

(b)

prin „solvent de extracție” se înțelege solventul utilizat în procedura de extracție în timpul prelucrării materiilor prime, a produselor alimentare sau a componentelor sau a ingredientelor acestor produse și care este eliminat, dar care poate determina prezența neintenționată, dar inevitabilă din punct de vedere tehnic, a reziduurilor sau a derivatelor în produsul alimentar sau ingredientul alimentar.

Articolul 2

(1)   Statele membre autorizează utilizarea ca solvenți de extracție la fabricarea produselor alimentare sau a ingredientelor alimentare a substanțelor și materiilor incluse în anexa I, în condițiile de utilizare și, după caz, până la limitele reziduale maxime specificate în anexa respectivă.

Statele membre nu pot interzice, restrânge sau obstrucționa introducerea pe piață a produselor alimentare sau a ingredientelor alimentare din rațiuni privind solvenții de extracție utilizați sau reziduurile acestora, în cazul în care aceștia/acestea respectă prevederile prezentei directive.

(2)   Statele membre nu autorizează utilizarea altor substanțe și materii ca solvenți de extracție și nici nu extind condițiile de utilizare sau nivelul admis al reziduurilor solvenților de extracție trecuți în anexa I dincolo de specificațiile din aceasta.

(3)   Apa la care s-au adăugat substanțe de reglare a acidității sau alcalinității și alte substanțe alimentare cu proprietăți de solvenți sunt autorizate ca solvenți de extracție la fabricarea produselor alimentare sau a ingredientelor alimentare.

Articolul 3

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura faptul că substanțele și materiile cuprinse în anexa I ca solvenți de extracție îndeplinesc următoarele criterii de puritate generale și specifice:

(a)

nu conțin o cantitate periculoasă din punct de vedere toxicologic din niciun element sau din nicio substanță;

(b)

sub rezerva exceptărilor care decurg din criteriile de puritate specifice adoptate în conformitate cu articolul 4 litera (d), nu conțin mai mult de 1 mg/kg de arsenic sau mai mult de 1 mg/kg de plumb;

(c)

îndeplinesc criteriile de puritate specifice adoptate în conformitate cu articolul 4 litera (d).

Articolul 4

Comisia va adopta următoarele:

(a)

modificările la anexa I necesare în lumina progresului științific și tehnic în domeniul utilizării solvenților, condițiile lor de utilizare și limitele maxime de reziduuri;

(b)

metodele de analiză necesare pentru verificarea conformității cu criteriile de puritate generale și specifice prevăzute la articolul 3;

(c)

procedura de prelevare a probelor și metodele de analiză calitativă și cantitativă a solvenților de extracție prevăzuți în anexa I și utilizați în produsele alimentare sau în ingredientele alimentare;

(d)

dacă este necesar, criteriile de puritate specifică a solvenților de extracție incluși în anexa I și, în special, limitele maxime admise pentru conținutul de mercur și cadmiu din acești solvenți.

Măsurile menționate la literele (b) și (c) din primul paragraf, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, printre altele prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 6 alineatul (2).

Măsurile menționate la literele (a) și (d) din primul paragraf, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, printre altele prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 6 alineatul (3).

Atunci când este necesar, măsurile menționate la literele (a) și (d) din primul paragraf se adoptă în conformitate cu procedura de urgență menționată la articolul 6 alineatul (4).

Articolul 5

(1)   În cazul în care un stat membru, ca urmare a unor informații noi sau a reevaluării informațiilor existente, efectuată de la adoptarea prezentei directive, are motive precise să considere că utilizarea în produsele alimentare a oricăreia dintre substanțele cuprinse în anexa I sau că nivelul uneia sau a mai multora dintre componentele menționate la articolul 3 poate fi dăunător sănătății, deși respectă condițiile prevăzute de prezenta directivă, are posibilitatea să suspende sau să restrângă temporar aplicarea dispozițiilor în cauză pe teritoriul său. Acesta trebuie să informeze de îndată celelalte state membre și Comisia asupra acestei hotărâri și să prezinte motivele deciziei luate.

(2)   Comisia examinează cât mai curând posibil motivele prezentate de statul membru respectiv și consultă Comitetul menționat la articolul 6 alineatul (1), apoi își exprimă avizul și ia măsurile corespunzătoare, care pot înlocui măsurile menționate la alineatul (1) din prezentul articol.

(3)   În cazul în care Comisia consideră că sunt necesare modificări ale prezentei directive pentru rezolvarea dificultăților menționate la alineatul (1) și pentru protejarea sănătății umane, aceasta adoptă modificările respective.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura de urgență menționată la articolul 6 alineatul (4).

În acest caz, statul membru care a adoptat măsuri de protecție le poate menține până la intrarea în vigoare a modificărilor pe teritoriul său.

Articolul 6

(1)   Comisia va fi asistată de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, înființat prin articolul 58 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (6).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

(3)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4), alineatul 5 litera (b) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Termenele prevăzute la articolul 5a alineatul (3) litera (c), alineatul (4) litera (b) și alineatul (4) litera (e) din Decizia 1999/468/CE se stabilesc la două luni, o lună și, respectiv, două luni.

(4)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1), (2), (4) și (6) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Articolul 7

(1)   Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a se asigura că substanțele incluse în anexa I și destinate utilizării ca solvenți de extracție în produsele alimentare nu pot fi comercializate decât dacă pe ambalajul, containerele sau etichetele acestora figurează următoarele specificații ușor vizibile, clar lizibile și de neșters:

(a)

denumirea comercială indicată în anexa I;

(b)

o indicație clară a faptului că materialul are calitatea adecvată pentru a fi utilizat în extracția alimentelor sau a ingredientelor alimentare;

(c)

o referire prin care șarja sau lotul să poată fi identificat(ă);

(d)

numele sau denumirea comercială și adresa producătorului sau ambalatorului sau ale unui vânzător stabilit în Comunitate;

(e)

cantitatea netă în unități de volum;

(f)

dacă este necesar, condițiile speciale de depozitare sau condițiile de utilizare.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), specificațiile prevăzute la literele (c), (d), (e) și (f) de la alineatul respectiv pot figura chiar și numai în documentele de transport referitoare la șarjă sau lot, care se vor furniza odată cu sau înaintea livrării.

(3)   Prezentul articol nu aduce atingere dispozițiilor comunitare mai precise sau mai extinse cu privire la greutăți și unități de măsură sau dispozițiilor aplicabile clasificării, ambalării și etichetării substanțelor și amestecurilor periculoase.

(4)   Statele membre se abțin de la stabilirea unor cerințe mai detaliate decât cele cuprinse de prezentul articol cu privire la modul în care trebuie să figureze specificațiile prevăzute.

Fiecare stat membru se asigură, cu toate acestea, că vânzarea solvenților de extracție este interzisă pe teritoriul său, în cazul în care specificațiile prevăzute de prezentul articol nu figurează într-un limbaj accesibil cumpărătorilor, exceptând situația în care s-au luat alte măsuri care asigură informarea cumpărătorului. Această prevedere nu împiedică indicarea specificațiilor în mai multe limbi.

Articolul 8

(1)   Prezenta directivă se aplică de asemenea tuturor solvenților de extracție utilizați sau destinați utilizării în producția de alimente sau ingrediente alimentare importate în Comunitate.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică solvenților de extracție sau produselor alimentare destinate exportului în afara Comunității.

Articolul 9

Directiva 88/344/CEE, astfel cum a fost modificată prin actele menționate în anexa II partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în anexa II partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.

Articolul 10

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 11

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasbourg, 23 aprilie 2009.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

P. NEČAS


(1)  JO C 224, 30.8.2008, p. 87.

(2)  Avizul Parlamentului European din 23 septembrie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 23 martie 2009.

(3)  JO L 157, 24.6.1988, p. 28.

(4)  A se vedea anexa II partea A.

(5)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(6)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1.


ANEXA I

SOLVENȚII DE EXTRACȚIE CARE POT FI UTILIZAȚI ÎN PROCESUL DE PRELUCRARE A MATERIILOR PRIME, PRODUSELOR ALIMENTARE, COMPONENTELOR ALIMENTARE SAU INGREDIENTELOR ALIMENTARE

PARTEA I

Solvenții de extracție care trebuie folosiți în conformitate cu bunele practici de fabricație pentru toate utilizările  (1)

Denumire:

 

Propan

 

Butan

 

Acetat de etil

 

Etanol

 

Dioxid de carbon

 

Acetonă (2)

 

Oxizi de azot

PARTEA II

Solvenți de extracție pentru care sunt specificate condițiile de utilizare

Denumire

Condiții de utilizare

(descriere sumară a extracției)

Limitele maxime de reziduuri în aliment sau ingredientul alimentar după extracție

Hexan (3)

Producerea sau fracționarea grăsimilor și a uleiurilor și producția de unt de cacao

1 mg/kg în grăsime sau ulei sau unt de cacao

Pregătirea produselor proteice și a făinii degresate

10 mg/kg în alimentul care conține produse proteice și făini degresate

30 mg/kg în produsele degresate de soia așa cum au fost vândute către consumatorul final

Pregătirea germenilor de cereale degresate

5 mg/kg în germenii de cereale degresate

Acetat de metil

Decofeinizarea sau înlăturarea compușilor iritanți și amari din cafea și ceai

20 mg/kg în cafea sau ceai

Producerea zahărului pentru melase

1 mg/kg în zahăr

Etilmetilicetonă (4)

Fracționarea grăsimilor și uleiurilor

5 mg/kg în grăsimi sau uleiuri

Decofeinizarea sau înlăturarea compușilor iritanți și amari din cafea și ceai

20 mg/kg în cafea sau ceai

Diclor metan

Decofeinizarea sau înlăturarea compușilor iritanți și amari din cafea și ceai

2 mg/kg în cafeaua prăjită și 5 mg/kg în ceai

Metanol

Pentru toate utilizările

10 mg/kg

Propanol-2

Pentru toate utilizările

10 mg/kg

PARTEA III

Solvenți de extracție pentru care sunt specificate condițiile de utilizare

Denumire

Limitele maxime de reziduuri din aliment, determinate de utilizarea solvenților de extracție la prepararea aromelor din materii aromatice naturale

Dietil eter

2 mg/kg

Hexan (5)

1 mg/kg

Ciclohexan

1 mg/kg

Acetat de metil

1 mg/kg

Butan-1-ol

1 mg/kg

Butan-2-ol

1 mg/kg

Etilmetilcetonă (5)

1 mg/kg

Diclormetan

0,02 mg/kg

Propanol-1

1 mg/kg

1,1,1,2-Tetrafluoroetan

0,02 mg/kg


(1)  Se consideră că un solvent de extracție este utilizat conform bunelor practici de fabricație dacă utilizarea sa determină prezența de reziduuri sau derivate în cantități inevitabile din punct de vedere tehnic care nu periclitează sănătatea umană.

(2)  Se interzice utilizarea acetonei la rafinarea uleiului din turtă de măsline.

(3)  Hexanul este un produs comercial care constă în principal în hidrocarburi aciclice saturate cu șase atomi de carbon și distilare între 64 °C și 70 °C. Se interzice utilizarea combinată a hexanului și a etilmetilcetonei.

(4)  Nivelul de n-hexan în solvent nu trebuie să depășească 50 mg/kg. Se interzice utilizarea combinată a hexanului și a etilmetilcetonei.

(5)  Se interzice utilizarea combinată a hexanului și a etilmetilcetonei.


ANEXA II

PARTEA A

Directiva abrogată și lista modificărilor ulterioare

(menționate la articolul 9)

Directiva 88/344/CEE a Consiliului

(JO L 157, 24.6.1988, p. 28)

 

Directiva 92/115/CEE a Consiliului

(JO L 409, 31.12.1992, p. 31)

 

Directiva 94/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului

(JO L 331, 21.12.1994, p. 10)

 

Directiva 97/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului

(JO L 331, 3.12.1997, p. 7)

 

Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului

(JO L 284, 31.10.2003, p. 1)

Numai punctul 9 din anexa III

PARTEA B

Termene de transpunere în dreptul intern

(menționate la articolul 9)

Directiva

Termen de transpunere

88/344/CEE

13 iunie 1991

92/115/CEE

(a)

1 iulie 1993

(b)

1 ianuarie 1994 (1)

94/52/CE

7 decembrie 1995

97/60/CE

(a)

27 octombrie 1998

(b)

27 aprilie 1999 (2)

(1)  În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Directiva 92/115/CEE:

„Statele membre își modifică actele cu putere de lege și actele administrative astfel încât:

să permită comercializarea produselor conforme cu prezenta directivă până la 1 iulie 1993;

să interzică comercializarea produselor neconforme cu prezenta directivă începând din 1 ianuarie 1994.”

(2)  În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Directiva 97/60/CE:

„Statele membre își modifică actele cu putere de lege și actele administrative astfel încât:

să autorizeze comercializarea produselor care sunt în conformitate cu Directiva 88/344/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, până la 27 octombrie 1998;

să interzică comercializarea produselor care nu sunt în conformitate cu Directiva 88/344/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, începând de la 27 aprilie 1999. Cu toate acestea, produsele aflate pe piață sau etichetate înaintea acestei date și care nu sunt în conformitate cu Directiva 88/344/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor.”


ANEXA III

Tabel de corespondență

Directiva 88/344/CEE

Prezenta directivă

Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 1 alineatul (3)

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (4)

Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 3

Articolul 3

Articolul 4

Articolul 4

Articolul 5

Articolul 5

Articolul 6 alineatul (1)

Articolul 6 alineatul (1)

Articolul 6 alineatul (2)

Articolul 6 alineatul (3)

Articolul 6 alineatul (2)

Articolul 6 alineatul (3)

Articolul 6 alineatul (4)

Articolul 7

Articolul 7

Articolul 8

Articolul 8

Articolul 9

Articolul 9

Articolul 10

Articolul 10

Articolul 11

Anexă

Anexa I

Anexa II

Anexa III


Top