Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008R1179

    Regulamentul (CE) nr. 1179/2008 al Comisiei din 28 noiembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziții din Directiva 2008/55/CE a Consiliului privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri

    JO L 319, 29.11.2008, p. 21–43 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2011; abrogat prin 32011R1189

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/1179/oj

    29.11.2008   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 319/21


    REGULAMENTUL (CE) NR. 1179/2008 AL COMISIEI

    din 28 noiembrie 2008

    de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziții din Directiva 2008/55/CE a Consiliului privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Directiva 2008/55/CE a Consiliului din 26 mai 2008 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, taxe, impozite și alte măsuri (1), în special articolul 22,

    întrucât:

    (1)

    Normele de aplicare a anumitor dispoziții din Directiva 2008/55/CE sunt stabilite în Directiva 2002/94/CE a Comisiei (2). Cu toate acestea, experiența a arătat că o directivă, din cauza naturii ei juridice, nu este cel mai eficient instrument juridic pentru a atinge obiectivul de a avea o procedură uniformă de asistență reciprocă. În consecință, este oportună înlocuirea directivei cu un regulament.

    (2)

    În vederea facilitării schimbului de informații între autoritățile competente din statele membre, toate solicitările de asistență, documentele însoțitoare și informațiile ar trebui, în măsura posibilului, să fie comunicate prin mijloace electronice.

    (3)

    Pentru a se asigura că datele și informațiile corespunzătoare sunt transmise ar trebui stabilite modele de formulare pentru cererile de asistență reciprocă între autoritățile naționale din statele membre. Ar trebui să fie posibilă actualizarea structurii și formatului formularelor electronice fără modificarea modelelor, pentru a putea adapta aceste formulare cerințelor și posibilităților sistemului de comunicare electronică, cu condiția ca cererile să conțină ansamblul de date și informații prevăzute.

    (4)

    Pentru a permite Comisiei să evalueze periodic efectul și eficiența procedurilor stabilite în Directiva 2008/55/CE, este necesar să se stabilească ca anumite informații să fie comunicate Comisiei anual de statele membre.

    (5)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de recuperare,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    CAPITOLUL I

    DISPOZIȚII GENERALE

    Articolul 1

    Prezentul regulament stabilește normele de aplicare a articolului 4 alineatele (2) și (4), a articolului 5 alineatele (2) și (3), a articolelor 7, 8, 9 și 11, a articolului 12 alineatele (1) și (2), a articolului 14, a articolului 18 alineatul (3) și a articolului 24 din Directiva 2008/55/CE.

    Prezentul regulament stabilește, de asemenea, normele de aplicare privind conversia, transferul sumelor recuperate, stabilirea valorii minime a creanțelor care poate conduce la formularea unei cereri de asistență, precum și privind modalitățile prin care comunicările pot fi transmise între autorități.

    Articolul 2

    În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

    1.

    transmitere „prin mijloace electronice” înseamnă transmitere prin intermediul unor echipamente electronice de prelucrare a datelor, inclusiv compresie digitală, prin cablu, radio, procedee optice sau orice alt procedeu electromagnetic;

    2.

    „rețea RCC/ISC” înseamnă platforma comună bazată pe Rețeaua Comună de Comunicații (RCC) și Interfața Sistemului Comun (ISC), puse la punct de Comunitate pentru a asigura toate transmisiile prin mijloace electronice între autoritățile competente din domeniul vamal și fiscal.

    CAPITOLUL II

    CERERI DE INFORMAȚII

    Articolul 3

    Cererea de informații prevăzută la articolul 4 din Directiva 2008/55/CE trebuie să cuprindă ansamblul de date și informații conținute în modelul formularului prezentat în anexa I la prezentul regulament.

    Dacă o cerere de informații similară a fost adresată unei alte autorități, autoritatea solicitantă menționează în cererea sa de informații numele acelei autorități.

    Articolul 4

    Cererea de informații poate viza oricare dintre următorii:

    1.

    debitorul;

    2.

    orice altă persoană care este obligată la plata creanței în conformitate cu dispozițiile în vigoare în statul membru în care își are sediul autoritatea solicitantă (denumit în continuare „statul membru al autorității solicitante”);

    3.

    orice terț care deține bunuri aparținând uneia dintre persoanele menționate la punctul 1 sau 2.

    Articolul 5

    (1)   Autoritatea solicitată confirmă primirea cererii de informații în cel mai scurt timp și, în orice caz, în termen de șapte zile de la data primirii.

    (2)   Imediat după primirea cererii, autoritatea solicitată cere, dacă este cazul, autorității solicitante să îi furnizeze toate informațiile suplimentare necesare. Autoritatea solicitantă furnizează toate informațiile suplimentare necesare la care are acces în mod normal.

    Articolul 6

    (1)   Autoritatea solicitată transmite autorității solicitante informațiile solicitate pe măsură ce le obține.

    (2)   În cazul în care informațiile solicitate nu au putut fi obținute, integral sau parțial, în termene rezonabile ținând seama de cazul în speță, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă cu privire la aceasta și la motivele care au determinat această situație.

    În orice caz, la expirarea unui termen de șase luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă asupra rezultatului cercetărilor pe care le-a efectuat pentru obținerea informațiilor cerute.

    Ținând seama de informațiile care îi sunt comunicate de autoritatea solicitată, autoritatea solicitantă îi poate cere acesteia să continue cercetările. Cererea în cauză se face în termen de două luni de la data comunicării rezultatului cercetărilor efectuate de autoritatea solicitată și este tratată de autoritatea solicitată conform dispozițiilor aplicabile pentru cererea inițială.

    Articolul 7

    În cazul în care decide să nu dea curs cererii de informații, autoritatea solicitată notifică autoritatea solicitantă asupra motivelor care împiedică soluționarea cererii, referindu-se în mod expres la dispozițiile articolului 4 din Directiva 2008/55/CE pe care le invocă. Notificarea se transmite de autoritatea solicitată de îndată ce adoptă decizia în cauză și, în orice caz, înainte de expirarea unui termen de trei luni de la data confirmării de primire a cererii.

    Articolul 8

    Autoritatea solicitantă poate să retragă în orice moment cererea de informații pe care a transmis-o autorității solicitate. Decizia de retragere se comunică autorității solicitate.

    CAPITOLUL III

    CERERI DE NOTIFICARE

    Articolul 9

    Cererea de notificare prevăzută la articolul 5 din Directiva 2008/55/CE trebuie să cuprindă ansamblul de date și informații conținute în modelul formularului prezentat în anexa II la prezentul regulament.

    Exemplarul original sau o copie certificată a actului sau a deciziei a căror notificare este solicitată trebuie atașate cererii.

    Articolul 10

    Cererea de notificare poate viza orice persoană fizică sau juridică, care, în conformitate cu dispozițiile în vigoare în statul membru al autorității solicitante, trebuie să fie înștiințată de orice act sau decizie care o privește.

    În cazul în care în actul sau decizia a cărui/cărei notificare este solicitată nu se menționează acest lucru, cererea de notificare face trimitere la dispozițiile în vigoare în statul membru al autorității solicitante privind procedura de contestare a creanței sau de recuperare a acesteia.

    Articolul 11

    (1)   Autoritatea solicitată confirmă primirea cererii de notificare în cel mai scurt timp și, în orice caz, în termen de șapte zile de la data primirii.

    Imediat după primirea cererii de notificare, autoritatea solicitată ia măsurile necesare pentru realizarea notificării în conformitate cu dispozițiile în vigoare în statul membru în care își are sediul.

    Dacă este necesar și fără a periclita data limită de notificare indicate în cerere, autoritatea solicitată solicită autorității solicitante să îi furnizeze informații suplimentare.

    Autoritatea solicitantă furnizează toate informațiile suplimentare la care are acces în mod normal.

    (2)   Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă asupra datei notificării de îndată ce aceasta a fost efectuată, prin certificarea notificarii in formularul cererii restituit către autoritatea solicitantă.

    CAPITOLUL IV

    CERERI DE RECUPERARE SAU DE MĂSURI ASIGURATORII

    Articolul 12

    (1)   Cererile de recuperare sau de măsuri asiguratorii prevăzute la articolul 6, respectiv articolul 13 din Directiva 2008/55/CE, trebuie să cuprindă ansamblul de date și informații conținute în modelul formularului prezentat în anexa III la prezentul regulament.

    Asemenea cereri includ o declarație privind îndeplinirea condițiilor prevăzute în Directiva 2008/55/CE pentru inițierea procedurii de asistență reciprocă.

    (2)   Exemplarul original sau o copie certificată a titlului executoriu însoțește cererea de recuperare sau de măsuri asiguratorii. În cazul în care se referă la aceeași persoană, titlul executoriu poate fi emis pentru mai multe creanțe.

    Pentru aplicarea dispozițiilor de la articolele 13-20 din prezentul regulament, toate creanțele care fac obiectul aceluiași titlu executoriu sunt considerate ca fiind o singură creanță.

    Articolul 13

    Cererea de recuperare sau de măsuri asiguratorii poate viza orice persoană menționată la articolul 4.

    Articolul 14

    (1)   Dacă moneda statului membru al autorității solicitate este diferită de moneda statului membru al autorității solicitante, aceasta din urmă menționează valoarea creanței de recuperat în ambele monede.

    (2)   Rata de schimb utilizată pentru aplicarea alineatului (1) este ultimul curs de vânzare înregistrat pe piața sau piețele valutare cele mai reprezentative ale statului membru al autorității solicitante la data trimiterii cererii de recuperare.

    Articolul 15

    (1)   În cel mai scurt timp și, în orice caz, în termen de șapte zile de la data primirii cererii de recuperare sau de măsuri asiguratorii, autoritatea solicitată:

    (a)

    confirmă primirea cererii;

    (b)

    solicită autorității solicitante să completeze cererea în cazul în care în aceasta nu conține informațiile și celelalte elemente prevăzute la articolul 7 din Directiva 2008/55/CE.

    (2)   Dacă nu ia măsurile necesare în termenul de trei luni prevăzut la articolul 8 din Directiva 2008/55/CE, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă, în cel mai scurt timp și, în orice caz, în termen de șapte zile de la expirarea termenului în cauză, asupra motivelor care au determinat nerespectarea acestuia.

    Articolul 16

    În cazul în care, ținând seama de cazul în speță, nu este posibilă recuperarea integrală sau parțială a creanței sau instituirea unor măsuri asiguratorii în termene rezonabile, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă cu privire la această situație, menționând motivele care au determinat-o.

    Cel târziu la expirarea fiecărei perioade de șase luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă asupra situației sau rezultatului procedurii de recuperare sau de instituire a unor măsuri asiguratorii.

    Ținând seama de informațiile care îi sunt comunicate de autoritatea solicitată, autoritatea solicitantă îi poate cere acesteia să redeschidă procedura de recuperare sau de instituire a unor măsuri asiguratorii. Cererea se face în termen de două luni de la data primirii comunicării privind rezultatul procedurii și este soluționată de autoritatea solicitată conform dispozițiilor aplicabile cererii inițiale.

    Articolul 17

    (1)   Orice acțiune prin care se contestă creanța sau titlul executoriu care permite recuperarea acesteia intentată în statul membru al autorității solicitante este notificată de autoritatea solicitantă autorității solicitate, de îndată ce autoritatea solicitantă a fost informată asupra acțiunii în cauză.

    (2)   În cazul în care dispozițiile legale, reglementările și practicile administrative în vigoare în statul membru al autorității solicitate nu permit instituirea măsurilor asiguratorii sau recuperarea solicitate în temeiul articolului 12 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2008/55/CE, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă cu privire la acest fapt, în cel mai scurt timp și, în orice caz, în termen de o lună de la data primirii notificării prevăzute la alineatul (1).

    (3)   Orice acțiune inițiată în statul membru al autorității solicitate pentru rambursarea sumelor recuperate sau pentru compensare, în ceea ce privește recuperarea creanțelor contestate în temeiul articolului 12 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2008/55/CE, se notifică autorității solicitante, de către autoritatea solicitată, de îndată ce aceasta din urmă este informată asupra acțiunii în cauză.

    În măsura în care este posibil, autoritatea solicitată implică autoritatea solicitantă în procedurile de regularizare a sumei de rambursat și a compensației datorate. La cererea motivată a autorității solicitate, autoritatea solicitantă transferă sumele rambursate și compensația plătită, în termen de două luni de la data primirii cererii.

    Articolul 18

    (1)   Dacă cererea de recuperare sau de măsuri asiguratorii rămâne fără obiect ca urmare a plății creanței, a anulării ei sau din orice alt motiv, autoritatea solicitantă informează de îndată autoritatea solicitată cu privire la aceasta, pentru ca acesta din urmă să oprească acțiunea pe care a întreprins-o.

    (2)   În cazul în care valoarea creanței care face obiectul cererii de recuperare sau de măsuri asiguratorii este ajustată din orice motiv, autoritatea solicitantă informează autoritatea solicitată cu privire la aceasta și, dacă este necesar, emite un nou titlu executoriu.

    (3)   Dacă ajustarea determină o reducere a valorii creanței, autoritatea solicitată continuă acțiunea pe care a întreprins-o pentru recuperare sau pentru instituirea unor măsuri asiguratorii, acțiunea limitându-se însă la suma rămasă de încasat.

    Dacă, în momentul în care este informată asupra reducerii valorii creanței, autoritatea solicitată a recuperat deja o sumă care depășește valoarea sumei rămase de încasat, fără să fi inițiat procedura de transfer prevăzută la articolul 19, autoritatea solicitată rambursează persoanei îndreptățite suma plătită în plus.

    (4)   Dacă ajustarea conduce la o creștere a valorii creanței, autoritatea solicitantă adresează autorității solicitate, în cel mai scurt timp, o cerere suplimentară de recuperare sau de măsuri asiguratorii.

    În măsura în care acest lucru este posibil, autoritatea solicitată va soluționa cererea suplimentară în cauză laolaltă cu cererea inițială a autorității solicitante. În cazul în care, ținând seama de stadiul în care se află procedura în curs, nu se poate face conexiunea între cererea suplimentară și cererea inițială, autoritatea solicitată nu are obligația de a da curs cererii suplimentare decât dacă aceasta are ca obiect o sumă egală sau mai mare decât suma prevăzută la articolul 25 alineatul (2).

    (5)   Pentru conversia sumei ajustate a creanței în moneda statului membru al autorității solicitate, autoritatea solicitantă utilizează rata de schimb aplicată pentru cererea sa inițială.

    Articolul 19

    Orice sumă recuperată de autoritatea solicitată, inclusiv, după caz, dobânzile menționate la articolul 9 alineatul (2) din Directiva 2008/55/CE, este transferată către autoritatea solicitantă în moneda statului membru al autorității solicitate. Transferul este efectuat în luna următoare datei la care s-a realizat recuperarea.

    Autoritățile competente ale statelor membre pot conveni asupra unor alte dispoziții pentru transferul unor sume mai mici decât limita prevăzută la articolul 25 alineatul (2) din prezentul regulament.

    Articolul 20

    Fără a lua în considerare sumele eventual percepute ca dobânzi de către autoritatea solicitată în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Directiva 2008/55/CE, creanța se consideră recuperată proporțional cu recuperarea valorii exprimate în moneda națională a statului membru al autorității solicitate, pe baza ratei de schimb menționate la articolul 14 alineatul (2) din prezentul regulament.

    CAPITOLUL V

    TRANSMITEREA INFORMAȚIILOR

    Articolul 21

    (1)   Toate cererile de asistență, titlurile executorii și copii ale acestor documente și orice alte acte însoțitoare, precum și orice alte informații comunicate cu privire la aceste cereri se transmit, în măsura posibilului, prin mijloace electronice, prin rețeaua RCC/ISC.

    Asemenea documente transmise în format electronic sau imprimate după acestea au același efect juridic ca și documentele trimise prin poștă.

    (2)   În cazul în care autoritatea solicitantă trimite o copie a titlului executoriu sau a oricărui alt document, autoritatea solicitantă va certifica această copie pentru conformitate cu originalul, înscriind pe copie, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care își are sediul, cuvintele „Copie conformă cu originalul”, numele funcționarului care o certifică și data certificării.

    (3)   În cazul în care cererile pentru asistență reciprocă sunt transmise prin mijloace electronice, structura și formatul modelelor prevăzute la articolul 3 primul paragraf, articolul 9 primul paragraf și la articolul 12 alineatul (1) pot fi adaptate la cerințele și posibilitățile sistemului de comunicare electronică, cu condiția să nu fie afectat conținutul informațiilor.

    (4)   În cazul în care cererea nu poate fi transmisă prin mijloace electronice, se transmite prin poștă. În acest caz cererea este semnată de un reprezentant al autorității solicitante, care este autorizat în mod corespunzător să formuleze o astfel de cerere.

    Articolul 22

    Fiecare stat membru desemnează un birou central, a cărui responsabilitate principală constă în comunicarea, prin mijloace electronice, cu celelalte state membre. Biroul în cauză este conectat la rețeaua RCC/ISC.

    Dacă într-un stat membru sunt desemnate mai multe autorități responsabile cu punerea în aplicare a prezentului regulament, biroul central este responsabil cu expedierea tuturor comunicărilor prin mijloace electronice între aceste autorități și birourile centrale ale celorlalte state membre.

    Articolul 23

    (1)   În cazul în care stochează informații în baze de date electronice și fac schimb de astfel de informații prin mijloace electronice, autoritățile competente ale statelor membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că toate informațiile comunicate, sub orice formă, în temeiul prezentului regulament, sunt considerate informații confidențiale.

    Informațiile intră sub incidența secretului profesional și beneficiază de protecția acordată informațiilor de același fel de legislația națională a statului membru care le-a primit.

    (2)   Informațiile prevăzute la alineatul (1) nu sunt accesibile decât persoanelor și autorităților prevăzute la articolul 16 din Directiva 2008/55/CE.

    Astfel de informații pot fi utilizate în cursul procedurilor judiciare sau administrative inițiate pentru recuperarea cotizațiilor, drepturilor, taxelor și altor măsuri prevăzute la articolul 2 din Directiva 2008/55/CE.

    Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de acreditare de securitate a Comisiei Europene pot avea acces la informațiile în cauză doar în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreținerea și dezvoltarea rețelei RCC/ISC.

    (3)   În cazul în care comunică prin mijloace electronice, autoritățile competente ale statelor membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că toate comunicațiile sunt autorizate în mod corespunzător.

    Articolul 24

    Informațiile și celelalte elemente comunicate de autoritatea solicitată autorității solicitante sunt formulate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru al autorității solicitate sau într-o altă limbă convenită între autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată.

    CAPITOLUL VI

    ADMISIBILITATEA ȘI REFUZUL CERERILOR DE ASISTENȚĂ

    Articolul 25

    (1)   Autoritatea solicitantă poate formula o cerere de asistență fie pentru o singură creanță, fie pentru mai multe creanțe, cu condiția ca acestea să fie recuperabile de la una și aceeași persoană.

    (2)   Nu se poate formula o cerere de asistență dacă valoarea totală a creanței sau creanțelor menționate la articolul 2 din Directiva 2008/55/CE este mai mică de 1 500 de euro.

    Articolul 26

    În cazul în care decide să nu dea curs cererii de asistență, în conformitate cu articolul 14 primul paragraf din Directiva 2008/55/CE, autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă asupra motivelor refuzului său. Autoritatea solicitată comunică refuzul său de îndată ce a luat decizia în cauză și, în orice caz, înainte de expirarea unui termen de trei luni de la data primirii cererii de asistență.

    CAPITOLUL VII

    MODALITĂȚI DE RAMBURSARE A CHELTUIELILOR

    Articolul 27

    Fiecare stat membru desemnează cel puțin un reprezentant autorizat în mod corespunzător pentru a conveni asupra modalităților de rambursare în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din Directiva 2008/55/CE.

    Articolul 28

    (1)   În cazul în care decide să solicite rambursarea cheltuielilor suportate, autoritatea solicitată notifică autorității solicitante motivele pentru care consideră că recuperarea creanței prezintă dificultăți deosebite, implică cheltuieli foarte mari sau se înscrie în cadrul luptei împotriva crimei organizate.

    Autoritatea solicitată anexează o estimare detaliată a costurilor a căror rambursare o solicită autorității solicitante.

    (2)   Autoritatea solicitantă confirmă primirea cererii privind modalitățile de rambursare în cel mai scurt timp și, în orice caz, în termen de șapte zile de la data primirii.

    În termen de două luni de la data confirmării de primire a cererii, autoritatea solicitantă anunță autoritatea solicitată dacă și în ce măsură acceptă modalitățile de rambursare propuse.

    (3)   În cazul în care autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată nu ajung la un acord asupra modalităților de rambursare, autoritatea solicitată continuă procedurile de recuperare în modul obișnuit.

    CAPITOLUL VIII

    DISPOZIȚII FINALE

    Articolul 29

    Până la data de 15 martie a fiecărui an, fiecare stat membru informează Comisia, dacă este posibil prin mijloace electronice, asupra utilizării procedurilor prevăzute în Directiva 2008/55/CE și asupra rezultatelor obținute în anul calendaristic anterior.

    Comunicarea informațiilor cuprinde elementele incluse în modelul formularului prezentat în anexa IV la prezentul regulament.

    Comunicarea oricăror informații suplimentare referitoare la natura creanțelor pentru care s-a cerut sau acordat asistență pentru recuperare cuprinde elementele conținute în modelul formularului prezentat în anexa V la prezentul regulament.

    Articolul 30

    Fiecare stat membru informează celelalte state membre și Comisia asupra denumirilor și adreselor autorităților competente pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, precum și ale reprezentanților autorizați pentru a conveni asupra modalităților de rambursare în conformitate cu articolul 18 alineatul (3) din Directiva 2008/55/CE.

    Articolul 31

    Directiva 2002/94/CE se abrogă.

    Trimiterile la această directivă se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament.

    Articolul 32

    Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2009.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 28 noiembrie 2008.

    Pentru Comisie

    László KOVÁCS

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 150, 10.6.2008, p. 28.

    (2)  JO L 337, 13.12.2002, p. 41.


    ANEXA I

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image


    ANEXA II

    Image

    Image

    Image


    ANEXA III

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image

    Image


    ANEXA IV

    Image


    ANEXA V

    Image


    Top