Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008R0411

    Regulamentul (CE) nr. 411/2008 al Comisiei din 8 mai 2008 de stabilire a valorii maxime a restituirii la exportul de zahăr alb în cadrul licitației permanente prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1060/2007

    JO L 125, 9.5.2008, p. 6–6 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2008/411/oj

    9.5.2008   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 125/6


    REGULAMENTUL (CE) NR. 411/2008 AL COMISIEI

    din 8 mai 2008

    de stabilire a valorii maxime a restituirii la exportul de zahăr alb în cadrul licitației permanente prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1060/2007

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (1), în special articolul 33 alineatul (2) paragraful al doilea și paragraful al treilea litera (b),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CE) nr. 1060/2007 al Comisiei din 14 septembrie 2007 privind o licitație permanentă pentru revânzarea la export a zahărului deținut de agențiile de intervenție din Belgia, Republica Cehă, Spania, Irlanda, Italia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Suedia (2) prevede organizarea de licitații parțiale.

    (2)

    În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2007 și ca urmare a examinării ofertelor depuse în cadrul licitației parțiale care se încheie la 7 mai 2008, este necesar să se stabilească o valoare maximă a restituirii la export pentru licitația parțială în cauză.

    (3)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a zahărului,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Pentru licitația parțială care se încheie la 7 mai 2008 valoarea maximă a restituirii la export pentru produsul menționat la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2007 se stabilește la 414,08 EUR/t.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la 9 mai 2008.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 8 mai 2008.

    Pentru Comisie

    Jean-Luc DEMARTY

    Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


    (1)  JO L 58, 28.2.2006, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1260/2007 al Comisiei (JO L 283, 27.10.2007, p. 1). Regulamentul (CE) nr. 318/2006 va fi înlocuit cu Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 (JO L 299, 16.11.2007, p. 1) începând cu 1 octombrie 2008.

    (2)  JO L 242, 15.9.2007, p. 8. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 148/2008 al Comisiei (JO L 46, 21.2.2008, p. 9).


    Top