Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008D1065

    Decizia nr. 1065/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de abrogare a Deciziei 85/368/CEE a Consiliului privind echivalarea calificărilor profesionale între statele membre ale Comunității Europene

    JO L 288, 30.10.2008, p. 4–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2008/1065/oj

    30.10.2008   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 288/4


    DECIZIA NR. 1065/2008/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

    din 22 octombrie 2008

    de abrogare a Deciziei 85/368/CEE a Consiliului privind echivalarea calificărilor profesionale între statele membre ale Comunității Europene

    PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 150 punctul 4,

    având în vedere propunerea Comisiei,

    având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

    după consultarea Comitetului Regiunilor,

    hotărând în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din tratat (2),

    întrucât:

    (1)

    Politicile comunitare privind o mai bună legiferare pun accentul pe importanța simplificării legislațiilor naționale și comunitare ca element esențial pentru ameliorarea competitivității întreprinderilor și pentru realizarea obiectivelor agendei de la Lisabona.

    (2)

    Punerea în aplicare a Deciziei 85/368/CEE (3) s-a dovedit ineficientă în ceea ce privește realizarea unei corespondențe a calificărilor profesionale pentru lucrătorii care caută un loc de muncă în alt stat membru.

    (3)

    Metodele și abordarea utilizate în vederea descrierii și comparării calificărilor stabilite în Decizia 85/368/CEE diferă de cele folosite la momentul actual în sistemele de educație și formare profesională.

    (4)

    Decizia 85/368/CEE este înlocuită prin adoptarea Recomandării Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învățarea continuă (4).

    (5)

    În consecință, Decizia 85/368/CEE ar trebui abrogată,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Decizia 85/368/CEE se abrogă.

    Articolul 2

    Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Articolul 3

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Strasbourg, 22 octombrie 2008.

    Pentru Parlamentul European

    Președintele

    H.-G. PÖTTERING

    Pentru Consiliu

    Președintele

    J.-P. JOUYET


    (1)  JO C 162, 25.6.2008, p. 90.

    (2)  Avizul Parlamentului European din 20 mai 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 25 septembrie 2008.

    (3)  JO L 199, 31.7.1985, p. 56.

    (4)  JO C 111, 6.5.2008, p. 1.


    Top