Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32007R0100

    Regulamentul (CE) nr. 100/2007 al Comisiei din 1 februarie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 877/2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului în ceea ce privește comunicarea prețurilor constatate pe piețe pentru anumite fructe și legume proaspete, ca urmare a aderării Bulgariei și României la Uniunea Europeană

    JO L 26, 2.2.2007, p. 4–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
    JO L 319M, 29.11.2008, p. 488–488 (MT)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 06/02/2009

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2007/100/oj

    2.2.2007   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 26/4


    REGULAMENTUL (CE) NR. 100/2007 AL COMISIEI

    din 1 februarie 2007

    de modificare a Regulamentului (CE) nr. 877/2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2200/96 al Consiliului în ceea ce privește comunicarea prețurilor constatate pe piețe pentru anumite fructe și legume proaspete, ca urmare a aderării Bulgariei și României la Uniunea Europeană

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de aderare a Bulgariei și a României,

    având în vedere Actul de aderare a Bulgariei și a României, în special articolul 56,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2200/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a pieței în sectorul fructelor și al legumelor (1), statele membre înștiințează Comisia, pentru fiecare zi comercială din cursul fiecăruia dintre anii de comercializare relevanți, în legătură cu prețurile înregistrate pe piețele producătorilor lor reprezentativi la anumite produse cu caracteristici comerciale definite, cum ar fi soi sau tip, clasă, dimensiune și ambalaj.

    (2)

    Anexa la Regulamentul (CE) nr. 877/2004 al Comisiei (2) prevede o listă de piețe reprezentative unde se comercializează un segment substanțial din producția națională a unui anumit produs, pe parcursul anului de comercializare sau în timpul uneia dintre subdiviziunile anului.

    (3)

    Ca urmare a aderării Bulgariei și a României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, trebuie instituite piețe reprezentative pentru acestea.

    (4)

    Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 877/2004 trebuie modificat în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa la Regulamentul (CE) nr. 877/2004 se modifică după cum urmează:

    (a)

    pe lista piețelor reprezentative se adaugă „Sofia (BG)” pentru următoarele produse: „tomate”, „pătlăgele vinete”, „pepeni verzi”, „pepeni galbeni”, „caise”, „piersici”, „struguri de masă”, „cireșe”, „castraveți”, „prune” și „ardei grași”;

    (b)

    pe lista piețelor reprezentative se adaugă „București (RO)” pentru următoarele produse: „tomate”, „pătlăgele vinete”, „pepeni verzi”, „caise”, „mere”, „cireșe”, „castraveți”, „usturoi”, „morcovi”, „prune”, „ardei grași”, „ceapă” și „fasole”.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 1 februarie 2007.

    Pentru Comisie

    Mariann FISCHER BOEL

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 297, 21.11.1996, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 47/2003 al Comisiei (JO L 7, 11.1.2003, p. 64).

    (2)  JO L 162, 30.4.2004 p. 54. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 974/2006 (JO L 176, 30.6.2006, p. 68).


    Top