Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32007D0474

    2007/474/CE: Decizia Comisiei din 4 iulie 2007 privind alocarea de zile suplimentare pe mare Portugaliei în cadrul diviziunilor ICES VIIIc și IXa cu excepția Golfului Cadiz [notificată cu numărul C(2007) 3186]

    JO L 179, 7.7.2007, p. 53–54 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2007/474/oj

    7.7.2007   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 179/53


    DECIZIA COMISIEI

    din 4 iulie 2007

    privind alocarea de zile suplimentare pe mare Portugaliei în cadrul diviziunilor ICES VIIIc și IXa cu excepția Golfului Cadiz

    [notificată cu numărul C(2007) 3186]

    (Numai textul în limba portugheză este autentic)

    (2007/474/CE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 41/2007 al Consiliului din 21 decembrie 2006 de stabilire, pentru anul 2007, a posibilităților de pescuit și a condițiilor conexe privind anumite stocuri de pești și grupuri de stocuri de pești, aplicabile în apele Comunității și, în raport cu navele Comunității, în apele în care sunt necesare limitări ale capturilor (1), în special punctul 9 din anexa II B,

    întrucât:

    (1)

    Punctul 7 din anexa II B din Regulamentul (CE) nr. 41/2007 specifică numărul maxim de zile în timpul cărora navele comunitare de o lungime totală egală sau mai mare de 10 metri, deținând la bord traule cu o dimensiune a ochiurilor de plasă egală sau mai mare de 32 mm, setci cu sirec cu o dimensiune a ochiurilor de plasă egală sau mai mare de 60 mm sau paragate de fund poate fi prezent în cadrul diviziunilor ICES VIIIc și IXa, cu excepția Golfului Cadiz, în conformitate cu punctul 1 din anexa II B, de la 1 februarie 2007 la 31 ianuarie 2008.

    (2)

    Punctul 9 din anexa II B împuternicește Comisia să aloce un număr suplimentar de zile pe mare în timpul cărora navele pot fi prezente în zona geografică atunci când dețin la bord asemenea unelte de pescuit, pe baza încetării definitive a activităților de pescuit care au intervenit de la 1 ianuarie 2004.

    (3)

    La 10 octombrie 2006, 14 noiembrie 2006 și 12 martie 2007 Portugalia a prezentat informații care confirmau că navele care și-au încetat activitatea de la 1 ianuarie 2004 au desfășurat 9,61 % din eforturile desfășurate în 2003 de navele portugheze prezente în zona geografică și care dețineau la bord traule cu dimensiunea ochiurilor de plasă egală sau mai mare de 32 mm și, respectiv, 6,75 % din eforturile de pescuit desfășurate în 2003 de navele portugheze prezente în zona geografică și care dețineau la bord setci cu sirec a căror dimensiune a ochiurilor de plasă este egală sau mai mare de 60 mm și 14,12 % din eforturile de pescuit desfășurate de navele portugheze în 2003 prezente în zona geografică și care dețineau la bord paragate de fund.

    (4)

    Având în vedere informațiile prezentate și metoda de calcul menționată la punctul 9.1 din anexa II B, se impune alocarea a 21 de zile suplimentare pe mare Portugaliei, pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2007 și 31 ianuarie 2008, pentru navele care dețin la bord unelte de pescuit din categoriile 3(a), 15 zile suplimentare pe mare pentru navele care dețin la bord unelte de pescuit din categoriile 3(b) și 30 de zile suplimentare pe mare pentru navele care dețin la bord unelte de pescuit din categoriile 3(c).

    (5)

    Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    (1)   Numărul maxim de zile în timpul cărora o navă de pescuit care arborează pavilion portughez și deține la bord unelte de pescuit menționate la punctul 3 litera (a) din anexa II B la Regulamentul (CE) nr. 41/2007 și care nu este supusă niciuneia din condițiile speciale enumerate la punctul 7.1 din respectiva anexă poate fi prezentă în diviziunile ICES VIIIc și IXa, cu excepția Golfului Cadiz, în conformitate cu tabelul I din această anexă, este mărit până la 237 de zile pe an.

    (2)   Numărul maxim de zile în timpul cărora o navă de pescuit care arborează pavilion portughez și deține la bord unelte de pescuit menționate la punctul 3 litera (b) din anexa II B la Regulamentul (CE) nr. 41/2007 și care nu este supusă niciuneia din condițiile speciale enumerate la punctul 7.1 din respectiva anexă poate fi prezentă în diviziunile ICES VIIIc și IXa, cu excepția Golfului Cadiz, în conformitate cu tabelul I din această anexă, este mărit până la 231 de zile pe an.

    (3)   Numărul maxim de zile în timpul cărora o navă de pescuit care arborează pavilion portughez și deține la bord unelte de pescuit menționate la punctul 3 litera (c) din anexa II B la Regulamentul (CE) nr. 41/2007 și care nu este supusă niciuneia din condițiile speciale enumerate la punctul 7.1 din respectiva anexă poate fi prezentă în diviziunile ICES VIIIc și IXa, cu excepția Golfului Cadiz, în conformitate cu tabelul I din această anexă, este mărit până la 246 de zile pe an.

    Articolul 2

    Prezenta decizie se adresează Republicii Portugheze.

    Adoptată la Bruxelles, 4 iulie 2007.

    Pentru Comisie

    Joe BORG

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 15, 20.1.2007, p. 1.


    Top