This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32006R0888
Commission Regulation (EC) No 888/2006 of 16 June 2006 concerning the classification of certain goods in the Combined Nomenclature
Regulamentul (CE) nr. 888/2006 al Comisiei din 16 iunie 2006 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
Regulamentul (CE) nr. 888/2006 al Comisiei din 16 iunie 2006 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
JO L 165, 17.6.2006, pp. 6–7
(ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(BG, RO, HR)
JO L 338M, 17.12.2008, pp. 374–376
(MT)
In force
|
02/Volumul 20 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
136 |
32006R0888
|
L 165/6 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 888/2006 AL COMISIEI
din 16 iunie 2006
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
|
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate Regulamentului (CEE) nr. 2658/87, este necesar să fie adoptate dispoziții privind clasificarea mărfurilor prevăzute de anexa la prezentul regulament. |
|
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate. Aceste norme se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care se bazează pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugând subdiviziuni la aceasta, și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării unor măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul comerțului de mărfuri. |
|
(3) |
În temeiul regulilor generale menționate anterior, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului anexat la prezentul regulament trebuie încadrate la codul NC corespunzător, indicat în coloana 2, în conformitate cu explicațiile indicate în coloana 3. |
|
(4) |
Ar trebui ca informațiile tarifare obligatorii emise de autoritățile vamale ale statelor membre cu privire la clasificarea mărfurilor în Nomenclatura Combinată și care nu sunt conforme cu dreptul instituit prin prezentul regulament să poată fi în continuare invocate de către titularul acestora, pe parcursul unei perioade de trei luni, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2). |
|
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului anexat trebuie încadrate în Nomenclatura Combinată la codul NC corespunzător, indicat în coloana 2 a tabelului menționat.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii emise de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dreptul instituit prin prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, pe parcursul unei perioade de trei luni.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 16 iunie 2006.
Pentru Comisie
László KOVÁCS
Membru al Comisiei
(1) JO L 256, 7.9.1987, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 711/2006 (JO L 124, 11.5.2006, p. 1).
(2) JO L 302, 19.10.1992, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 648/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 117, 4.5.2005, p. 13).
ANEXĂ
|
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (cod NC) |
Explicație |
|
(1) |
(2) |
(3) |
|
Dispozitiv de securitate care permite accesul la înregistrările stocate într-o mașină automată de prelucrare a datelor. Se compune dintr-un panou de afișare cu cristale lichide, un circuit imprimat și o baterie, încorporate într-o cutie din material plastic. Poate fi atașat la un portchei. Aparatul generează o secvență de șase cifre care corespund unui utilizator unic, permițând accesul acestuia la înregistrările stocate într-o mașină automată de prelucrare a datelor. Aparatul nu poate fi conectat la o mașină automată de prelucrare a datelor și funcționează complet autonom. |
8543 89 97 |
Clasificarea se stabilește în conformitate cu dispozițiile regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate și cu textul codurilor NC 8543, 8543 89 și 8543 89 97. Aparatul nu se încadrează la poziția 8470 deoarece nu permite introducerea manuală a datelor și nu are funcția de calcul în sensul acestei poziții (a se vedea notele explicative ale SA cu privire la această poziție). Nu se încadrează la poziția 8471 deoarece nu poate fi programat liber în conformitate cu nevoile utilizatorului [a se vedea nota 5.A (a) (2) de la capitolul 84]. De asemenea, nu poate fi considerat nici ca unitate a unei mașini automate de prelucrare a datelor deoarece nu se poate conecta la unitatea centrală de prelucrare [a se vedea nota 5.B (b) de la capitolul 84]. Aparatul se încadrează la poziția 8543 deoarece este un aparat electric cu o funcție proprie, care nu este specificat sau inclus în altă parte. |