EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32006D0848

Decizia Consiliului din 17 iulie 2006 privind semnarea și aplicarea provizorie a Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Orientală a Uruguayului privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene

JO L 330, 28.11.2006, p. 18–18 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
JO L 200M, 1.8.2007, p. 202–202 (MT)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2006/848/oj

Related international agreement

32006D0848



Jurnalul Oficial L 330 , 28/11/2006 p. 0018 - 0018
Jurnalul Oficial L 200 , 01/08/2007 p. 0202 - 0202


20060717

Decizia Consiliului

din 17 iulie 2006

privind semnarea și aplicarea provizorie a Acordului între Comunitatea Europeană și Republica Orientală a Uruguayului privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene

(2006/848/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 80 alineatul (2) coroborat cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf prima teză,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1) La 5 iunie 2003, Consiliul a autorizat Comisia să inițieze negocieri cu țările terțe în vederea înlocuirii anumitor dispoziții din acordurile bilaterale existente cu un acord comunitar.

(2) Comisia a negociat, în numele Comunității, un acord cu Republica Orientală a Uruguayului privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene în conformitate cu mecanismele și liniile directoare din anexa la decizia Consiliului de autorizare a Comisiei să inițieze negocieri cu țările terțe în vederea înlocuirii anumitor dispoziții din acordurile bilaterale existente cu un acord comunitar.

(3) Sub rezerva încheierii sale eventuale la o dată ulterioară, acordul negociat de Comisie ar trebui semnat și aplicat provizoriu,

DECIDE:

Articolul 1

Se aprobă, în numele Comunității, semnarea acordului între Comunitatea Europeană și Republica Orientală a Uruguayului privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene, sub rezerva încheierii acordului menționat.

Textul acordului se atașează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să numească persoana împuternicită (persoanele împuternicite) să semneze acordul în numele Comunității.

Articolul 3

Până la intrarea în vigoare, acordul se aplică provizoriu cu începere din prima zi a primei luni următoare datei la care părțile s-au notificat reciproc cu privire la finalizarea procedurilor necesare în acest sens.

Articolul 4

Președintele Consiliului este autorizat să procedeze la notificarea prevăzută la articolul 9 alineatul (2) din acord.

Adoptată la Bruxelles, 17 iulie 2006.

Pentru Consiliu

Președintele

E. Tuomioja

--------------------------------------------------

Top