Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32006D0459

    Decizia Consiliului și a Comisiei din 3 octombrie 2005 privind încheierea Protocolului la Acordul de parteneriat și cooperare de stabilire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte, pentru a lua în considerare aderarea Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace la Uniunea Europeană

    JO L 185, 6.7.2006, p. 27–27 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2006/459/oj

    Related international agreement

    11/Volumul 47

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    20


    32006D0459


    L 185/27

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA CONSILIULUI ȘI A COMISIEI

    din 3 octombrie 2005

    privind încheierea Protocolului la Acordul de parteneriat și cooperare de stabilire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte, pentru a lua în considerare aderarea Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace la Uniunea Europeană

    (2006/459/CE, Euratom)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE ȘI COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 44 alineatul (2), articolul 47 alineatul (2) ultima teză, articolul 55, articolul 57 alineatul (2), articolul 71, articolul 80 alineatul (2), articolele 93, 94, 133 și 181a, coroborate cu articolul 300 alineatul (2) teza a doua și articolul 300 alineatul (3) primul paragraf,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 101 paragraful al doilea,

    având în vedere Tratatul de aderare din 2003, în special articolul 2 alineatul (3),

    având în vedere Actul de aderare din 2003, în special articolul 6 alineatul (2),

    având în vedere propunerea Comisiei,

    având în vedere avizul Parlamentului European (1),

    având în vedere aprobarea Consiliului, în conformitate cu articolul 101 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

    întrucât:

    (1)

    Protocolul la Acordul de parteneriat și cooperare de stabilire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte, pentru a lua în considerare aderarea Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace la Uniunea Europeană și prevăzând anumite ajustări tehnice legate de progresele instituționale și juridice din cadrul Uniunii Europene a fost semnat în numele Comunității Europene și al statelor membre la 30 aprilie 2004.

    (2)

    Până la data intrării sale în vigoare, protocolul s-a aplicat cu titlu provizoriu de la 1 mai 2004.

    (3)

    Este necesar să se încheie protocolul,

    DECID:

    Articolul 1

    Protocolul la Acordul de parteneriat și cooperare de stabilire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte, pentru a lua în considerare aderarea Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace la Uniunea Europeană se aprobă în numele Comunității Europene, al Comunității Europene a Energiei Atomice și al statelor membre.

    Textul protocolului se atașează la prezenta decizie (2).

    Articolul 2

    Președintele Consiliului, în numele Comunității Europene și al statelor membre, procedează la notificarea prevăzută la articolul 4 din protocol. Președintele Comisiei procedează simultan la această notificare în numele Comunității Europene a Energiei Atomice.

    Adoptată la Luxemburg, 3 octombrie 2005.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    D. ALEXANDER

    Pentru Comisie

    Președintele

    J. M. BARROSO


    (1)  JO C 174 E, 14.7.2005, p. 45.

    (2)  JO L 185, 6.7.2006, p. 23.


    Top