This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32005R0266
Commission Regulation (EC) No 266/2005 of 17 February 2005 concerning the classification of certain goods in the Combined Nomenclature
Regulamentul (CE) nr. 266/2005 al Comisiei din 17 februarie 2005 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
Regulamentul (CE) nr. 266/2005 al Comisiei din 17 februarie 2005 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
JO L 47, 18.2.2005, p. 3–5
(ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(BG, RO, HR)
JO L 348M, 24.12.2008, p. 75–77
(MT)
In force
02/Volumul 17 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
196 |
32005R0266
L 047/3 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 266/2005 AL COMISIEI
din 17 februarie 2005
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexată la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, sunt stabilite dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament. |
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugându-i subdiviziuni, și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul schimburilor de mărfuri. |
(3) |
Pentru aplicarea regulilor generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexa la prezentul regulament sunt clasificate sub codurile NC corespunzătoare indicate în coloana 2, în conformitate cu motivele indicate în coloana 3. |
(4) |
Este oportun ca informațiile tarifare obligatorii date de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura Combinată și care nu sunt în conformitate cu dreptul instituit prin prezentul regulament să poată fi în continuare invocate de către titularul acestora, pe o perioadă de trei luni, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2). |
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă sunt clasificate în Nomenclatura Combinată sub codurile NC corespunzătoare indicate în coloana 2 a tabelului menționat.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii date de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt în conformitate cu dreptul instituit prin prezentul regulament pot fi în continuare invocate pe o perioadă de trei luni, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 17 februarie 2005.
Pentru Comisie
László KOVÁCS
Membru al Comisiei
(1) JO L 256, 7.9.1987, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1989/2004 al Comisiei (JO L 344, 20.11.2004, p. 5).
(2) JO L 302, 19.10.1992, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Actul de aderare din 2003.
ANEXĂ
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (cod NC) |
Motivare |
(1) |
(2) |
(3) |
Încălțăminte care acoperă degetele și partea anterioară a tălpii piciorului, lăsând călcâiul și mai mult de jumătate din laba piciorului descoperite, cu partea de deasupra din piele naturală căptușită pe interior cu material țesut, cu tălpi exterioare din piele naturală și cu tălpi interioare mai mici de 24 cm în lungime. Încălțămintea se fixează pe picior prin intermediul a două benzi elastice care se plasează după călcâi. (Încălțăminte destinată practicării gimnasticii ritmice) (A se vedea imaginile nr. 633 A și 633 B) (1) |
6403 59 91 |
Clasificarea este în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 3, litera (b) din capitolul 64, precum și cu textul codurilor NC 6403, 6403 59, 6403 59 91. În conformitate cu regula generală 1 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, se înțelege prin „talpă exterioară”, în sensul poziției 6403, inter alia, partea încălțămintei care, în timpul folosirii acesteia, se află în contact cu solul. A se vedea și notele explicative din Sistemul Armonizat referitoare la capitolul 64 (considerații generale, litera C). Deoarece în gimnastica ritmică doar partea anterioară a tălpii piciorului poate atinge solul, partea încălțămintei corespunzătoare acesteia este singura care se află în contact cu solul în timpul utilizării și poate, așadar, să fie considerată ca fiind o „talpă exterioară” în sensul capitolului 64. Pe de altă parte, caracteristicile obiective ale articolului (de exemplu croiala și materialul) fac ca acesta să nu poată fi utilizat decât în scopul practicării gimnasticii ritmice. |
(1) Imaginile au caracter pur informativ.