Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32004R0596

    Regulamentul (CE) nr. 596/2004 al Comisiei din 30 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a regimului licențelor de export în sectorul ouălor

    JO L 94, 31.3.2004, p. 33–41 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 02/01/2011; abrogat prin 32010R1178

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2004/596/oj

    03/Volumul 55

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    29


    32004R0596


    L 094/33

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 596/2004 AL COMISIEI

    din 30 martie 2004

    de stabilire a normelor de aplicare a regimului licențelor de export în sectorul ouălor

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2771/75 al Consiliului din 29 octombrie 1975 privind organizarea comună a piețelor în sectorul ouălor (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 806/2003 (2), în special articolul 3 alineatul (2), articolul 8 alineatul (12) și articolul 15,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 3290/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 privind adaptările și măsurile tranzitorii necesare în sectorul agricol pentru punerea în aplicare a acordurilor încheiate în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (3), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1340/98 (4), în special articolul 3 alineatul (1),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CE) nr. 1371/95 al Comisiei din 16 iunie 1995 de stabilire a normelor de punere în aplicare a regimului licențelor de export în sectorul ouălor (5) a fost substanțial modificat în mai multe rânduri (6). Din motive de claritate și raționalitate, este necesar să se procedeze la o codificare a regulamentului menționat anterior.

    (2)

    Regulamentul (CEE) nr. 2771/75 a condiționat toate exporturile de produse pentru care se solicită o restituire la export de prezentarea unei licențe de export care cuprinde stabilirea în avans a restituirii, cu excepția ouălor pentru incubație. Este, prin urmare, necesar să se stabilească normele de aplicare specifice acestui regim pentru sectorul ouălor și să se definească în special modalitățile de prezentare a cererilor și elementele care trebuie să figureze pe cereri și licențe, prin completarea Regulamentului (CE) nr. 1291/2000 al Comisiei din 9 iunie 2000 de stabilire a normelor comune de aplicare a regimului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole (7), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 322/2004 (8).

    (3)

    În vederea asigurării unei gestionări eficiente a regimului, trebuie stabilită valoarea garanției privind licențele de export în cadrul acestui regim. Riscul apariției speculei, inerent regimului în sectorul ouălor, determină prevederea netransmisibilității licențelor de export și condiționarea accesului comercianților la regimul respectiv de respectarea unor condiții precise.

    (4)

    În temeiul articolului 8 alineatul (12) din Regulamentul (CEE) nr. 2771/75, respectarea obligațiilor care decurg din acordurile încheiate în cadrul negocierilor comerciale din runda Uruguay privind volumul exportului se asigură prin intermediul licențelor de export. Este, prin urmare, necesar să se stabilească un plan precis privind depunerea cererilor și eliberarea licențelor.

    (5)

    De asemenea, este necesar să se prevadă comunicarea deciziilor privind cererile de licențe de export numai după un termen de reflecție. Acest termen trebuie să permită Comisiei să evalueze cantitățile cerute, precum și cheltuielile aferente și să prevadă, dacă este necesar, măsuri speciale aplicabile îndeosebi cererilor în instanță. În interesul comercianților, este necesar să se prevadă că solicitarea licenței poate fi retrasă după stabilirea coeficientului de acceptare.

    (6)

    Este oportun să se permită, pentru cererile referitoare la cantități egale sau mai mici de 25 de tone și la cererea comerciantului, eliberarea imediată a licențelor de export. Cu toate acestea, este necesar să se limiteze aceste licențe la operațiuni comerciale pe termen scurt pentru a se preveni ocolirea mecanismului prevăzut de prezentul regulament.

    (7)

    În vederea asigurării unei gestionări foarte precise a cantităților care urmează să fie exportate, este necesar să se facă derogare de la regulile privind toleranța, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1291/2000.

    (8)

    Pentru a putea gestiona acest regim, Comisia trebuie să dispună de informații precise privind cererile de licențe depuse și utilizarea licențelor eliberate. Din dorința realizării unei eficiențe administrative, trebuie să se prevadă utilizarea unui model unic pentru comunicările statelor membre către Comisie.

    (9)

    În conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2771/75, restituirea la export pentru ouăle destinate incubației poate fi acordată pe baza unei licențe de export a posteriori. Este, prin urmare, necesar să se stabilească normele de aplicare a unui astfel de regim care ar trebui să asigure, de asemenea, controlul eficient al respectării obligațiilor care decurg din acordurile încheiate în cadrul negocierilor comerciale din runda Uruguay. Cu toate acestea, solicitarea depunerii unei garanții nu pare a fi necesară pentru aceste licențe cerute după operațiunea de export.

    (10)

    Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a cărnii de pasăre și ouălor,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Toate exporturile de produse din sectorul ouălor pentru care se cere o restituire la export, cu excepția ouălor destinate incubației cu codurile NC 0407 00 11ș i 0407 00 19, se fac cu condiția prezentării unei licențe de export care cuprinde fixarea în avans a restituirii, în conformitate cu articolele 2-8.

    Articolul 2

    (1)   Licențele de export sunt valabile nouăzeci de zile de la data eliberării lor efective, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000.

    (2)   Cererile de licențe și licențele cuprind, la rubrica 15, descrierea produsului și, la rubrica 16, codul produsului cu douăsprezece cifre din nomenclatura produselor agricole pentru restituirile la export.

    (3)   Categoriile de produse prevăzute la articolul 14 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1291/200, precum și valoarea garanției privind licențele de export sunt indicate la anexa I.

    (4)   Cererile de licențe și licențele cuprind, la rubrica 20, cel puțin una din următoarele mențiuni:

    Reglamento (CE) no 596/2004

    Forordning (EF) nr. 596/2004

    Verordnung (EG) Nr. 596/2004

    Κανονισμός (ΕΚ) αριθ. 596/2004

    Regulation (EC) No 596/2004

    Règlement (CE) no 596/2004

    Regolamento (CE) n. 596/2004

    Verordening (EG) nr. 596/2004

    Regulamento (CE) n.o 596/2004

    Asetus (EY) N:o 596/2004

    Förordning (EG) nr 596/2004.

    Articolul 3

    (1)   Cererile de licențe de export se pot depune la autoritățile competente de luni până vineri în fiecare săptămână.

    (2)   Solicitantul unei licențe de export este o persoană fizică sau juridică în măsură să dovedească, în momentul depunerii cererii, la cererea autorităților competente din statele membre, faptul că desfășoară o activitate de comerț în sectorul ouălor de cel puțin douăsprezece luni. Cu toate acestea, nu pot depune cereri comercianții cu amănuntul sau cei care își vând produsele consumatorului final prin unități de alimentație publică.

    (3)   Licențele de export se eliberează în miercurea care urmează perioadei prevăzute la alineatul (1), cu condiția ca nici una din măsurile speciale prevăzute la alineatul (4) să nu fi fost luată între timp de către Comisie.

    (4)   În cazul în care cererile de licențe de export se referă la cantități și/sau cheltuieli care depășesc sau riscă să depășească cantitățile normale de desfacere, luând în considerare limitele prevăzute la articolul 8 alineatul (12) din Regulamentul (CEE) nr. 2771/75 și/sau cheltuielile aferente în perioada respectivă, Comisia poate:

    (a)

    să stabilească un procent unic de acceptare a cantităților cerute;

    (b)

    să respingă cererile pentru care nu au fost încă acordate licențele de export;

    (c)

    să suspende depunerea cererilor de licențe de export pentru o durată de cel mult cinci zile lucrătoare, sub rezerva posibilității unei suspendări pentru o perioadă mai lungă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2771/75. În aceste cazuri, nu pot fi primite cererile de licențe de export depuse în perioada de suspendare.

    Aceste măsuri pot fi adaptate pe categorii de produse și în funcție de destinație.

    (5)   În cazul în care cantitățile cerute sunt respinse sau reduse, garanția se eliberează imediat pentru orice cantitate pentru care nu a fost îndeplinită cererea.

    (6)   Prin derogare de la alineatul (3), în cazul în care se stabilește un procent unic de acceptare mai mic de 80 %, licența se eliberează cel târziu în a unsprezecea zi lucrătoare următoare publicării procentului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În cele zece zile lucrătoare de după această publicare, comerciantul poate:

    fie să-și retragă cererea, în acest caz garanția fiind eliberată imediat;

    fie să ceară eliberarea imediată a licenței, în acest caz organismul competent eliberându-l imediat, dar cel mai devreme în ziua normală de eliberare pentru săptămâna în cauză.

    (7)   Prin derogare de la alineatul (3), Comisia poate stabili o altă zi decât miercurea pentru eliberarea licenței de export, în cazul în care nu este posibil să se respecte această zi.

    Articolul 4

    (1)   La solicitarea comerciantului, cererile de licențe referitoare la o cantitate mai mică sau egală cu 25 de tone de produse nu fac obiectul unor eventuale măsuri speciale prevăzute la articolul 3 alineatul (4), iar licențele solicitate se eliberează imediat.

    În acest caz, prin derogare de la articolul 2 alineatul (1), durata de valabilitate a licențelor se limitează la cinci zile lucrătoare începând cu data eliberării lor efective în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, iar cererile și licențele cuprind la rubrica 20 cel puțin una din următoarele mențiuni:

    Certificado válido durante cinco días hábiles y no utilizable para la aplicación del artículo 5 del Reglamento (CEE) no 565/80

    Licens, der er gyldig i fem arbejdsdage, og som ikke kan benyttes til at anvende artikel 5 i forordning (EØF) nr. 565/80

    Fünf Werktage gültige und für die Anwendung von Artikel 5 der Verordnung (EWG) Nr. 565/80 nicht verwendbare Lizenz

    Πιστοποιητικό που ισχύει για πέντε εργάσιμες ημέρες και δεν χρησιμοποιείται για την εφαρμογή του άρθρου 5 του κανονισμού (ΕΟΚ) αριθ. 565/80

    Licence valid for five working days and not useable for application of Article 5 of Regulation (EEC) No 565/80

    Certificat valable 5 jours ouvrables et non utilisable pour l'application de l'article 5 du règlement (CEE) no 565/80

    Titolo valido cinque giorni lavorativi e non utilizzabile ai fini dell'applicazione dell'articolo 5 del regolamento (CEE) n. 565/80

    Certificaat met een geldigheidsduur van vijf werkdagen en niet te gebruiken voor de toepassing van artikel 5 van Verordening (EEG) nr. 565/80

    Certificado de exportação válido durante cinco dias úteis, não utilizável para a aplicação do artigo 5.o do Regulamento (CEE) n.o 565/80

    Todistus on voimassa viisi työpäivää eikä sitä voi käyttää sovellettaessa asetuksen (ETY) N:o 565/80 5 artiklaa

    Licensen är giltig fem arbetsdagar men gäller inte vid tillämpning av artikel 5 i förordning (EEG) nr 565/80.

    (2)   Comisia poate, dacă este necesar, să suspende aplicarea prezentului articol.

    Articolul 5

    Licențele de export nu sunt transmisibile.

    Articolul 6

    (1)   Cantitatea exportată în cadrul limitei de toleranță prevăzute la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 nu dă dreptul la plata restituirii.

    (2)   La rubrica 22 din certificat se înscrie cel puțin una din următoarele mențiuni:

    Restitución válida por […] toneladas (cantidad por la que se expida el certificado)

    Restitutionen omfatter […] t (den mængde, licensen vedrører)

    Erstattung gültig für […] Tonnen (Menge, für welche die Lizenz ausgestellt wurde)

    Επιστροφή ισχύουσα για […] τόνους (ποσότητα για την οποία έχει εκδοθεί το πιστοποιητικό)

    Refund valid for […] tonnes (quantity for which the licence is issued)

    Restitution valable pour […] tonnes (quantité pour laquelle le certificat est délivré)

    Restituzione valida per […] t (quantitativo per il quale il titolo è rilasciato)

    Restitutie geldig voor […] ton (hoeveelheid waarvoor het certificaat wordt afgegeven)

    Restituição válida para […] toneladas (quantidade relativamente à qual é emitido o certificado)

    Tuki on voimassa […] tonnille (määrä, jolle todistus on myönnetty)

    Ger rätt till exportbidrag för (…) ton (den kvantitet för vilken licensen utfärdats).

    Articolul 7

    (1)   Statele membre comunică Comisiei, în fiecare vineri începând cu ora 13, prin fax, pentru perioada precedentă:

    (a)

    cererile de licențe de export prevăzute la articolul 1, depuse de luni până vineri din săptămâna în curs, indicând dacă acestea intră în cadrul articolului 4 sau nu;

    (b)

    cantitățile pentru care au fost eliberate licențe de export în miercurea precedentă, cu excepția licențelor eliberate imediat în cadrul articolului 4;

    (c)

    cantitățile pentru care au fost retrase cererile de licențe de export, în cazul prevăzut la articolul 3 alineatul (6), în cursul săptămânii precedente.

    (2)   Comunicarea cererilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) precizează:

    (a)

    cantitatea în greutate produs pentru fiecare categorie prevăzută la articolul 2 alineatul (3);

    (b)

    defalcarea în funcție de destinație a cantității pentru fiecare categorie, în cazul în care procentul restituirii diferă după destinație;

    (c)

    procentul de restituire aplicabil;

    (d)

    valoarea totală a restituirii în euro stabilită în avans pe categorie.

    (3)   Statele membre comunică lunar Comisiei, după expirarea duratei de valabilitate a licențelor, cantitatea de certificate de export neutilizate.

    (4)   Toate comunicările prevăzute la alineatele (1) și (3), inclusiv comunicările „goale”, se efectuează în conformitate cu modelul reprodus la anexa II.

    Articolul 8

    (1)   În privința ouălor de incubație de la codurile NC 0407 00 11 și 0407 00 19, comercianții declară în momentul îndeplinirii formalităților vamale de export că au intenția să ceară restituirea la export.

    (2)   Comercianții depun pe lângă autoritățile competente, cel mai târziu după două zile lucrătoare de la operațiunea de export, cererea de licențe de export a posteriori pentru ouăle de incubație exportate. Cererea de licență și licența cuprind, la rubrica 20, mențiunea „a posteriori”, biroul vamal unde au fost îndeplinite formalitățile vamale, precum și data exportului în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 800/1999 al Comisiei (9).

    Prin derogare de la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000, nu se cere nici o garanție.

    (3)   Statele membre comunică Comisiei în fiecare vineri începând cu ora 13, prin fax:, numărul licențelor de export a posteriori cerute sau absența cererilor în săptămâna în curs. Comunicările se efectuează după modelul reprodus la anexa II și precizează, dacă este necesar, detaliile prevăzute la articolul 7 alineatul (2).

    (4)   Licențele de export a posteriori se eliberează în miercurea următoare, cu condiția ca nici una din măsurile speciale prevăzute la articolul 3 alineatul (4) să nu fi fost luată deja de Comisie de la data exportului respectiv. În caz contrar, exporturile deja efectuate fac obiectul măsurilor respective.

    Această licență dă dreptul la plata restituirii aplicabile în ziua exportului în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 800/1999.

    (5)   Articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 nu se aplică licențelor a posteriori prevăzute la alineatele (1)-(4).

    Aceste licențe se prezintă direct de către cel interesat organismului însărcinat cu plata restituirii la export. Acest organism alocă și vizează certificatul.

    Articolul 9

    Regulamentul (CE) nr. 1371/95 se abrogă.

    Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa V.

    Articolul 10

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 30 martie 2004.

    Pentru Comisie

    Franz FISCHLER

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 282, 1.11.1975, p. 49.

    (2)  JO L 122, 16.5.2003, p. 1.

    (3)  JO L 349, 31.12.1994, p. 105.

    (4)  JO L 184, 27.6.1998, p. 1.

    (5)  JO L 133, 17.6.1995, p. 16.

    (6)  A se vedea anexa IV.

    (7)  JO L 152, 24.6.2000, p. 1.

    (8)  JO L 58, 26.2.2004, p. 3.

    (9)  JO L 102, 17.4.1999, p. 11.


    ANEXA I

    Codul produsului din nomenclatura produselor agricole pentru restituirile la export (1)

    Categorie

    Valoarea garanției

    (în euro la 100 kg greutate netă)

    0407 0 0 11 9000

    1

    0407 0 0 19 9000

    2

    0407 0 0 30 9000

    3

    3 (2)

    2 (3)

    0408 1 1 80 9100

    4

    10

    0408 1 9 81 9100

    0408 1 9 89 9100

    5

    5

    0408 9 1 80 9100

    6

    15

    0408 9 9 80 9100

    7

    4


    (1)  Regulamentul (CEE) nr. 3846/87 al Comisiei (JO L 366, 24.12.1987, p. 1), sectorul 8.

    (2)  Pentru destinațiile indicate la anexa III.

    (3)  Alte destinații.


    ANEXA II

    Image

    Image


    ANEXA III

    Bahrein

    Corea de Sud

    Egipt

    Emiratele Arabe Unite

    Filipine

    Hong-Kong

    Japonia

    Kuweit

    Malaiezia

    Oman

    Qatar

    Rusia

    Taiwan

    Thailanda

    Yemen (Republica)


    ANEXA IV

    Regulament abrogat, cu modificările sale succesive

    Regulamentul (CE) nr. 1371/95 al Comisiei

    (JO L 133, 17.6.1995, p. 16)

    Regulamentul (CE) nr. 2522/95 al Comisiei

    (JO L 258, 28.10.1995, p. 39)

    Regulamentul (CE) nr. 2840/95 al Comisiei

    (JO L 296, 9.12.1995, p. 5)

    Regulamentul (CE) nr. 1157/96 al Comisiei

    (JO L 153, 27.6.1996, p. 19)

    Regulamentul (CE) nr. 1008/98 al Comisiei

    (JO L 145, 15.5.1998, p. 6)

    Regulamentul (CE) nr. 2336/1999 al Comisiei

    (JO L 281, 4.11.1999, p. 16)

    Regulamentul (CE) nr. 2260/2001 al Comisiei

    (JO L 305, 22.11.2001, p. 11)


    ANEXA V

    Tabel de corespondență

    Regulamentul (CE) nr. 1371/95

    Prezentul regulament

    Articolele 1 și 2

    Articolele 1 și 2

    Articolul 3 alineatele (1)-(3)

    Articolul 3 alineatele (1)–(3)

    Articolul 3 alineatul (4) prima liniuță

    Articolul 3 alineatul (4) litera (a)

    Articolul 3 alineatul (4) a doua liniuță

    Articolul 3 alineatul (4) litera (b)

    Articolul 3 alineatul (4) a treia liniuță

    Articolul 3 alineatul (4) litera c)

    Articolul 3 alineatele (5)–(7)

    Articolul 3 alineatele (5)–(7)

    Articolul 4 primul și al doilea paragraf

    Articolul 4 alineatul (1)

    Articolul 4 al treilea paragraf

    Articolul 4 alineatul (2)

    Articolul 5

    Articolul 5

    Articolul 6 primul paragraf

    Articolul 6 alineatul (1)

    Articolul 6 al doilea paragraf

    Articolul 6 alineatul (2)

    Articolul 7 alineatul (1)

    Articolul 7 alineatul (1)

    Articolul 7 alineatul (2) prima liniuță

    Articolul 7 alineatul (2) litera (a)

    Articolul 7 alineatul (2) a doua liniuță

    Articolul 7 alineatul (2) litera (b)

    Articolul 7 alineatul (2) a treia liniuță

    Articolul 7 alineatul (2) litera (c)

    Articolul 7 alineatul (2) a patra liniuță

    Articolul 7 alineatul (2) litera (d)

    Articolul 7 alineatele (3) și (4)

    Articolul 7 alineatele (3) și (4)

    Articolul 8

    Articolul 9

    Articolul 8

    Articolul 10

    Articolul 9

    Articolul 11

    Articolul 10

    Anexele I–III

    Anexele I–III

    Anexa IV

    Anexa V


    Top