Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32004R0068

    Regulamentul (CE) nr. 68/2004 al Comisiei din 15 ianuarie 2004 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 622/2003 de stabilire a măsurilor de aplicare a standardelor comune de bază privind siguranța aerianăText cu relevanță pentru SEE.

    JO L 10, 16.1.2004, p. 14–15 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 19/08/2008; abrogare implicită prin 32008R0820

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2004/68/oj

    07/Volumul 16

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    3


    32004R0068


    L 010/14

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 68/2004 AL COMISIEI

    din 15 ianuarie 2004

    de modificare a Regulamentului (CE) nr. 622/2003 de stabilire a măsurilor de aplicare a standardelor comune de bază privind siguranța aeriană

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2320/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2002 de instituire a unor norme comune în domeniul siguranței aviației civile (1) și în special articolul 4 alineatul (2),

    întrucât:

    (1)

    În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2320/2002, Comisia are obligația de a adopta măsuri pentru punerea în aplicare a standardelor comune de bază privind siguranța aeriană în întreaga Uniune Europeană. Regulamentul (CE) nr. 622/2003 al Comisiei din 4 aprilie 2003 de stabilire a măsurilor de aplicare a standardelor comune de bază privind siguranța aeriană (2) a fost primul act care conține astfel de măsuri.

    (2)

    În conformitate cu Regulamentul 2320/2002 și în scopul de a preveni actele ilegale, măsurile stabilite în anexa la Regulamentul (CE) nr. 622/2003 sunt secrete și nu se publică. Aceeași regulă se aplică în mod necesar oricărui act de modificare.

    (3)

    Cu toate acestea, este necesar să se stabilească o listă armonizată, accesibilă publicului, care să indice separat articolele interzise pasagerilor spre a fi transportate în zonele cu acces limitat și în cabina aeronavei și articolele care sunt interzise a fi transportate în bagajul destinat arimării în cala aeronavei.

    (4)

    Se recunoaște, de asemenea, că o astfel de listă nu poate fi în nici un caz completă. Prin urmare, autorității competente i se permite să interzică alte articole în afară de cele enumerate în listă. Este necesar să se furnizeze informații clare pasagerilor în legătură cu toate articolele interzise înaintea și în timpul înregistrării.

    (5)

    Este necesar, de asemenea, să existe norme armonizate referitoare la personal, inclusiv la echipajul de zbor, și la posibilitatea ca aceste persoane să transporte articole interzise pasagerilor care le sunt necesare pentru exercitarea îndatoririlor ce le revin.

    (6)

    Este necesar să se modifice Regulamentul (CE) nr. 622/2003 în consecință.

    (7)

    Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul comitetului pentru siguranța aviației civile,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Obiectiv

    Anexa la Regulamentul (CE) nr. 622/2003 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 3 din acest regulament se aplică în ceea ce privește caracterul confidențial al anexei.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Se aplică de la 1 februarie 2004.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 15 ianuarie 2004.

    Pentru Comisie

    Loyola DE PALACIO

    Vicepreședintele


    (1)  JO L 355, 30.12.2002, p. 1.

    (2)  JO L 89, 5.4.2003, p. 9.


    ANEXĂ

    În conformitate cu articolul 1, anexa este secretă și nu se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


    Top