This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32004L0026
Directive 2004/ 26/EC of the European Parliament and of the Council of 21 April 2004 amending Directive 97/68/EC on the approximation of the laws of the Member States relating to measures against the emission of gaseous and particulate pollutants from internal combustion engines to be installed in non-road mobile machinery
Directiva 2004/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 de modificare a Directivei 97/68/CE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele cu ardere internă care urmează să fie instalate pe echipamentele mobile fără destinație rutierăText cu relevanță pentru SEE.
Directiva 2004/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 de modificare a Directivei 97/68/CE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele cu ardere internă care urmează să fie instalate pe echipamentele mobile fără destinație rutierăText cu relevanță pentru SEE.
JO L 146, 30.4.2004, p. 1–112
(ES, DE) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)
JO L 146, 30.4.2004, p. 1–109
(NL, PT)
JO L 146, 30.4.2004, p. 1–103
(DA)
JO L 146, 30.4.2004, p. 1–110
(FR, IT)
JO L 146, 30.4.2004, p. 1–115
(EL)
JO L 146, 30.4.2004, p. 1–104
(SV)
JO L 146, 30.4.2004, p. 1–102
(FI)
JO L 146, 30.4.2004, p. 1–107
(EN)
No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2016; abrogare implicită prin 32016R1628
13/Volumul 44 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
195 |
32004L0026
L 146/1 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DIRECTIVA 2004/26/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 21 aprilie 2004
de modificare a Directivei 97/68/CE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele cu ardere internă care urmează să fie instalate pe echipamentele mobile fără destinație rutieră
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 95 al acestuia,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),
întrucât:
(1) |
Directiva 97/68/CE (3) pune în aplicare în două etape valorile limită de emisie pentru motoarele cu aprindere prin comprimare și invită Comisia să propună o reducere suplimentară a limitelor de emisie, ținând seama de disponibilitatea la nivel global a tehnicilor de control al emisiilor poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare, precum și de situația privind calitatea aerului. |
(2) |
Conform concluziilor programului „auto-oil”, sunt necesare măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea în viitor a calității aerului la nivel comunitar, în special cu privire la formarea ozonului și emisiile de particule. |
(3) |
Există deja, pentru vehiculele rutiere, o tehnologie avansată disponibilă pe scară largă pentru reducerea emisiilor provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare, și această tehnologie ar trebui să fie aplicabilă într-o mare măsură în sectorul mașinilor fără destinație rutieră. |
(4) |
Mai persistă încă unele incertitudini cu privire la raportul cost-eficiență în cazul utilizării echipamentelor de post-tratare pentru reducerea emisiilor de particule (PM) și de oxizi de azot (NOx). Trebuie să se realizeze un studiu tehnic până la 31 decembrie 2007 și, dacă este cazul, trebuie să se prevadă scutiri sau amânarea datelor de intrare în vigoare. |
(5) |
Este necesară o procedură de încercare, de tranziție, care să reproducă condițiile reale de funcționare ale motoarelor de acest tip. Prin urmare, această încercare trebuie să includă, într-o proporție corespunzătoare, emisiile provenite de la un motor care nu este încălzit. |
(6) |
În condiții de sarcină alese în mod aleatoriu și într-o plajă de funcționare definită, depășirea valorilor limită nu trebuie să fie mai mare decât un procentaj corespunzător. |
(7) |
De asemenea, trebuie împiedicată utilizarea dispozitivelor de invalidare și a strategiilor iraționale de control al emisiilor. |
(8) |
Pachetul de valori limită propus trebuie, în măsura în care este posibil, să fie aliniat la legislația în curs de redactare din Statele Unite ale Americii, astfel încât să li se ofere constructorilor o piață mondială pentru modelele lor de motoare. |
(9) |
Normele pentru emisii trebuie să se aplice și în cazul utilizării motoarelor respective în sectorul feroviar și pe căile de navigație interioare pentru a contribui la promovarea acestora ca moduri ecologice de transport. |
(10) |
În cazul în care mașinile fără destinație rutieră respectă valorile limită viitoare înainte de termenul limită, trebuie ca acest lucru să poată să fie precizat. |
(11) |
Din cauza tehnologiei necesare pentru respectarea valorilor limită din fazele III B și IV pentru emisiile de PM și NOx, se impune reducerea nivelului actual al conținutului de sulf al carburantului în multe state membre. Trebuie definit un carburant de referință care să reflecte situația de pe piața de carburanți. |
(12) |
Este important să se țină seama de performanțele motoarelor în materie de emisii pe toată durata de viață utilă a acestora. Trebuie introduse cerințe privind durabilitatea pentru a evita deteriorarea acestor performanțe în materie de emisii. |
(13) |
Este necesară introducerea unor dispoziții speciale pentru constructorii de echipamente pentru a le oferi timpul necesar pentru proiectarea produselor și rezolvarea problemelor de producție în serii mici. |
(14) |
Întrucât obiectivul prezentei directive, respectiv ameliorarea calității aerului în viitor, nu poate fi realizat la un nivel satisfăcător de statele membre deoarece restricțiile necesare pentru emisiile produselor trebuie să fie reglementate la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la articolul susmenționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv. |
(15) |
Directiva 97/68/CE trebuie modificată în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Directiva 97/68/CE se modifică după cum urmează:
1. |
La articolul 2, se adaugă următoarele liniuțe:
|
2. |
Articolul 4 se modifică după cum urmează:
|
3. |
La articolul 6 se adaugă următorul alineat: „(5) Motoarele cu aprindere prin comprimare introduse pe piață în cadrul unui «regim de flexibilitate» se etichetează în conformitate cu anexa XIII”. |
4. |
După articolul 7 se introduce următorul articol: „Articolul 7a Navele pentru navigația internă (1) Dispozițiile următoare se aplică motoarelor ce urmează destinate a fi instalate pe navele pentru navigația interioară. Alineatele (2) și (3) nu se aplică până la recunoașterea, de către Comisa centrală de navigație pe Rin(denumită în continuare CCNR), a echivalenței dintre cerințele stabilite prin prezenta directivă și cele stabilite în cadrul Convenției de la Mannheim privind navigația pe Rin și până la informarea Comisiei cu privire la aceasta. (2) Până la 30 iunie 2007, statele membre nu pot să refuze introducerea pe piață a motoarelor care îndeplinesc cerințele stabilite de CCNR în etapa I, ale cărei valori limită de emisie sunt prevăzute în anexa XIV. (3) Începând cu 1 iulie 2007 și până la intrarea în vigoare a altei serii de valori limită care ar rezulta în urma unor eventuale modificări ulterioare la prezenta directivă, statele membre nu pot să refuze introducerea pe piață a motoarelor care îndeplinesc cerințele stabilite de CCNR în etapa II, ale cărei valori limită de emisie sunt prevăzute în anexa XV. (4) În conformitate cu procedura menționată la articolul 15, anexa VII se adaptează pentru a include date specifice suplimentare care pot să fie necesare cu privire la certificatul de omologare de tip pentru motoarele destinate a fi instalate pe navele pentru navigația interioară. (5) În înțelesul prezentei directive, în ceea ce privește navele pentru navigația interioară, orice motor secundar cu o putere mai mare de 560 kW va face obiectul acelorași cerințe ca și motoarele de propulsie.” |
5. |
Articolul 8 se modifică după cum urmează:
|
6. |
Articolul 9 se modifică după cum urmează:
|
(7) |
Articolul 10 se modifică după cum urmează:
|
(8) |
anexele se modifică după cum urmează:
și, în consecință, se modifică lista anexelor existente. |
Articolul 2
Până la 31 decembrie 2007, Comisia procedează după cum urmează:
(a) |
reevaluează estimările inventarului de emisii provenite de la mașinile fără destinație rutieră și examinează în mod special posibilele verificări încrucișate și factorii de corecție; |
(b) |
examinează tehnologia disponibilă, inclusiv raportul cost/beneficii, în vederea confirmării valorilor limită din etapele IIIB și IV și evaluării eventualei necesități a unor mecanisme de flexibilitate, scutiri suplimentare sau date de introducere ulterioare pentru anumite tipuri de echipamente sau motoare și ținând seama de motoarele instalate pe mașinile fără destinație rutieră utilizate în aplicații sezoniere; |
(c) |
evaluează aplicarea ciclurilor de încercări la motoarele cu care sunt echipate automotoarele și locomotivele și, în cazul motoarelor de la locomotive, costul și beneficiile în cazul unei reduceri suplimentare a valorilor limită de emisie, în vederea aplicării tehnologiei de post-tratare a emisiilor de NOx; |
(d) |
examinează necesitatea introducerii unei serii suplimentare de valori limită pentru motoarele care urmează să fie instalate pe navele pentru navigația interioară, ținând seama în special de fezabilitatea tehnică și economică a unor reduceri opționale secundare în aplicația menționată; |
(e) |
examinează necesitatea introducerii valorilor limită de emisie pentru motoarele cu o putere mai mică de 19 kW și mai mare de 560 kW; |
(f) |
examinează disponibilitatea carburanților necesari pentru tehnologiilor aplicate pentru a satisface normele din etapele IIIB și IV; |
(g) |
examinează condițiile de funcționare a motoarelor în care procentajele maxime autorizate pentru depășirea valorilor limită de emisie stabilite în anexa I punctele 4.1.2.5 și 4.1.2.6 pot să fie depășite și prezintă propuneri corespunzătoare pentru adaptarea tehnică a directivei în conformitate cu procedura menționată la articolul 15 din Directiva 97/68/CE; |
(h) |
evaluează necesitatea unui sistem de „conformitate a echipamentelor în funcționare” și examinează posibilele opțiuni pentru punerea în aplicare a acestuia; |
(i) |
examinează un regulament detaliat pentru prevenirea practicilor de „trișare” sau eludare a ciclului, |
și, dacă este cazul, prezintă propuneri Parlamentului European și Consiliului.
Articolul 3
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 mai 2005. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 4
Statele membre stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul unor încălcări ale dispozițiilor de drept intern adoptate în conformitate cu prezenta directivă și adoptă toate măsurile necesare pentru aplicarea acestora. Sancțiunile stabilite trebuie să fie eficiente, proporționale și de descurajare. Statele membre comunică Comisiei dispozițiile respective până la 20 mai 2005 și comunică de îndată orice modificări ulterioare ale acestora.
Articolul 5
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 6
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Strasbourg, 21 aprilie 2004.
Pentru Parlamentul European
Președintele
P. COX
Pentru Consiliu
Președintele
D. ROCHE
(1) JO C 220, 16.9.2003, p. 16).
(2) Avizul Parlamentului European din 21 octombrie 2003 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 30 martie 2004 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
(3) JO L 59, 27.2.1998, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/88/CE (JO L 35, 11.2.2003, p. 28).
(4) JO L 164, 30.06.1994, p. 15. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1)”
(5) JO L 301, 28.10.1982, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată prin actul de aderare din 2003.”
ANEXA I
1. |
ANEXA I SE MODIFICĂ DUPĂ CUM URMEAZĂ:
|
2. |
ANEXA II SE MODIFICĂ DUPĂ CUM URMEAZĂ:
|
3. |
Anexa V se modifică după cum urmează:
|
4. |
ANEXA VII SE MODIFICĂ DUPĂ CUM URMEAZĂ: APENDICELE 1 SE ÎNLOCUIEȘTE CU URMĂTORUL TEXT: „APENDICELE 1 REZULTATELE ÎNCERCĂRII PENTRU MOTOARELE CU APRINDERE PRIN COMPRIMARE REZULTATELE ÎNCERCĂRII 1. INFORMAȚII REFERITOARE LA EXECUTAREA ÎNCERCĂRII NRSC (12) 1.1. Carburantul de referință utilizat pentru încercare 1.1.1. Indice cetanic: … 1.1.2. Conținutul de sulf: … 1.1.3. Densitatea… 1.2. Lubrifiantul 1.2.1. Produsul(ele): … 1.2.2. Tipul(tipurile): (dacă lubrifiantul și carburantul sunt în amestec, se precizează procentul de ulei din amestec) 1.3. Echipamentele acționate de motor (dacă este cazul) 1.3.1. Enumerarea și detaliile de identificare: … 1.3.2. Puterea absorbită la turațiile indicate ale motorului (în conformitate cu specificațiile producătorului): Turația (%)
1.4. Performanța motorului 1.4.1. Turațiile motorului:
1.4.2. Puterea motorului (12) Cuplul (%)
timpul (s) 1.5. Nivelul emisiilor 1.5.1. Reglajul dinamometrului (kW)
1.5.2. Rezultatele pentru emisiile determinate în încercarea NRSC:
1.5.3. Sistemul de prelevare a probelor utilizat la încercarea NRSC: 1.5.3.1. Emisiile gazoase (13): … 1.5.3.2. Pulberile: … 1.5.3.2.1. Metoda (14): cu filtru unic/multiplu 2. INFORMAȚII REFERITOARE LA EXECUTAREA ÎNCERCĂRII NRTC (15): 2.1. Rezultatele pentru emisiile determinate prin încercarea NRTC:
2.2. Sistemul de prelevare a probelor utilizat la încercarea NRST: Emisiile de gaze1:… Pulberile1:… Metoda2: cu filtru unic/multiplu |
5. |
ANEXA XII SE MODIFICĂ DUPĂ CUM URMEAZĂ: Se adaugă următoarea secțiune: 3. Pentru motoarele din categoriile H, I și J (etapa IIIA) și din categoriile K, L și M (etapa IIIB) definite la articolul 9 punctul 3, omologările de tip și, după caz, mărcile de omologare aferente prezentate în continuare sunt recunoscute ca fiind echivalente cu o omologare în conformitate cu prezenta directivă; 3.1. Omologările de tip în conformitate cu Directiva 88/77/CEE modificată de Directiva 99/96/CE, care respectă etapele B1, B2 sau C prevăzute la articolul 2 și în anexa I punctul 6.2.1. 3.2. Seria de modificări 49.03 la Regulamentul UN-ECE care respectă etapele B1, B2 și C prevăzute la alineatul (5.2).” |
(1) Procedura de etalonare este comună atât pentru încercările NRSC, cât și pentru NRTC, cu excepția cerințelor specificate la punctele 1.11 și 2.6.”
(2) Pentru NOx, concentrația NOx (Nox conc sau NOx concc) trebuie să se înmulțească cu KHNOx (factorul de corecție a umidității pentru NOx definit la punctul 1.3.3) în felul următor: KHNOx × conc sau KHNOx × concc.
(3) Debitul masic al particulelor PTmass trebuie să se înmulțească cu Kp(factor de corecție a umidității pentru particule determinat conform 1.4.1).”
(4) Valorile indicate la specificații sunt «valori reale». Pentru stabilirea valorilor limită pentru specificațiile respective, s-au aplicat condițiile prevăzute în ISO 4259 «Produse petroliere – Determinarea și aplicarea datelor de precizie referitoare la metodele de încercare», iar la stabilirea valorii minime, s-a luat în considerare o diferență minimă de 2R peste zero; la stabilirea valorii maxime și minime, diferența minimă este de 4R (R = reproductibilitatea).
Fără a aduce atingere acestei măsuri, care este necesară din motive tehnice, producătorul de carburanți trebuie să își propună totuși o valoare zero ca țintă, dacă valoarea maximă stipulată este 2R, și o valoare medie pentru indicațiile privind limitele maxime și minime. În cazul în care este necesar să se clarifice problemele referitoare la satisfacerea specificațiilor de către carburant, se recomandă utilizarea condițiilor prevăzute în ISO 4259.
(5) Gama de indici cetanici nu este în conformitate cu cerințele unei game minime de 4R. Cu toate acestea, în caz de litigiu între furnizorul de carburant și utilizatorul de carburant, se pot utiliza condițiile din ISO 4259 pentru rezolvarea acestui tip de litigiu, cu condiția realizării unor măsurători repetate, în număr suficient pentru a stabili precizia necesară, acestea fiind de preferat determinărilor unice.
(6) Conținutul real de sulf al carburantului utilizat la încercări se precizează în raport.
(7) Chiar dacă stabilitatea la oxidare este controlată, este posibil ca termenul de valabilitate să fie limitat. Furnizorul trebuie să recomande condițiile de depozitare și termenul de valabilitate.
(8) Valorile indicate la specificații sunt «valori reale». Pentru stabilirea valorilor limită pentru specificațiile respective, s-au aplicat condițiile prevăzute în ISO 4259 «Produse petroliere – Determinarea și aplicarea datelor de precizie referitoare la metodele de încercare», iar la stabilirea valorii minime, s-a luat în considerare o diferență minimă de 2R peste zero; la stabilirea valorii maxime și minime, diferența minimă este de 4R (R = reproductibilitatea).
Fără a aduce atingere acestei măsuri, care este necesară din motive tehnice, producătorul de carburanți trebuie să-și propună totuși o valoare zero ca țintă, dacă valoarea maximă stipulată este 2R, și o valoare medie pentru indicațiile privind limitele maxime și minime. Dacă este necesară clarificarea problemelor referitoare la satisfacerea specificațiilor de către carburant, se recomandă utilizarea condițiilor prevăzute în ISO 4259.
(9) Gama de inici cetanici nu este în conformitate cu cerințele unei game minime de 4R. Cu toate acestea, în caz de litigiu între furnizorul de carburant și utilizatorul de carburant, se pot utiliza condițiile din ISO 4259 pentru rezolvarea acestui tip de litigiu, cu condiția realizării unor măsurători repetate, în număr suficient pentru a stabili precizia necesară, acestea fiind de preferat determinărilor unice.
(10) Conținutul real de sulf al carburantului utilizat la încercarea de tip I se precizează în raport.
(11) Chiar dacă stabilitatea la oxidare este controlată, este posibil ca termenul de valabilitate să fie limitat. Furnizorul ar trebui să recomande condițiile de depozitare și termenul de valabilitate.”
(12) Puterea necorectată măsurată în conformitate cu anexa I punctul 2.4.
(13) Se indică numerele figurilor definite în anexa VI punctul 1.
(14) Se elimină după caz.
(15) Pentru cazul unor motoare pilot care urmează să fie indicate pentru fiecare din ele.”
ANEXA II
„Anexa VI
SISTEMUL DE PRELEVARE ȘI DE ANALIZĂ A PROBELOR
1. SISTEMELE DE PRELEVARE A PROBELOR DE CAZE ȘI DE PARTICULE
Nr.fig. |
Descrierea |
2. |
Sistemul de analiză a gazelor de evacuare brute |
3. |
Sistemul de analiză a gazelor de evacuare diluate |
4. |
Circuitul parțial, debitul izocinetic, control cu pompa de vid, prelevare fracționată de probe |
5. |
Circuitul parțial, debitul izocinetic, control prin suflantă, prelevare fracționată de probe |
6. |
Circuitul parțial, controlul CO2 sau NOx, prelevare fracționată de probe |
7. |
Circuitul parțial, bilanțul CO2 sau al carbonului, prelevare totală de probe |
8. |
Circuitul parțial, difuzorul de aer Venturi unic și măsurarea concentrației, prelevare fracționată de probe |
9. |
Circuitul parțial, difuzorul de aer Venturi cu orificiu dublu și măsurarea concentrației, prelevare fracționată de probe |
10. |
Circuitul parțial, tubulatura multiplă ramificată și măsurarea concentrației, prelevare fracționată de probe |
11. |
Circuitul parțial, controlul debitului, prelevare totală de probe |
12. |
Circuitul parțial, controlul debitului, prelevare fracționată de probe |
13. |
Circuitul principal, pompa volumetrică sau tubul Venturi cu curgere critică, prelevare fracționată de probe |
14. |
Sistemul de prelevare a probelor de pulberi |
15. |
Sistemul de diluare pentru sistemul în circuit principal |
1.1. Determinarea emisiilor de gaze
Punctul 1.1.1 și figurile 2 și 3 conțin descrieri detaliate ale sistemelor recomandate pentru prelevarea și analiza probelor. Deoarece alte configurații diferite pot genera rezultate echivalente, nu este necesară respectarea strictă a acestor figuri. Se pot utiliza componente suplimentare, cum ar fi instrumente, ventile, robineți solenoizi, pompe sau comutatoare, pentru a obține informații suplimentare și pentru a coordona funcțiile sistemelor componente. Alte componente care nu sunt necesare pentru asigurarea preciziei în unele din sistemele menționate se pot exclude, cu condiția ca acest lucru să se bazeze pe o analiză tehnică temeinică.
1.1.1. Componenții gazoși din gazele de evacuare: CO, CO2, HC, NOx
Se descrie un sistem de analiză pentru determinarea emisiilor de gaze din gazele de evacuare brute sau diluate care utilizează următoarele:
— |
analizor HFID pentru măsurarea hidrocarburilor, |
— |
analizoare NDIR pentru măsurarea monoxidului de carbon și a dioxidului de carbon, |
— |
HCLD sau un analizor echivalent pentru măsurarea oxizilor de azot. |
Pentru gazele de evacuare brute (figura 2), proba pentru toți componenții se poate preleva cu o sondă de prelevare sau cu două sonde de prelevare amplasate în imediata apropiere a diferitelor analizoare și având ramificații interne spre acestea. Trebuie să se aibă grijă să nu se producă condensarea componenților din gazele de evacuare (inclusiv a apei și a acidului sulfuric) în nici un punct al sistemului de analiză.
Pentru gazele de evacuare diluate (figura 3), proba pentru hidrocarburi se prelevează cu o altă sondă de prelevare decât cea pentru prelevarea probelor de alte componente. Trebuie să se aibă grijă să nu se producă condensarea componenților din gazele de evacuare (inclusiv a apei și a acidului sulfuric) în nici un punct al sistemului de analiză.
Figura 2
Schema de funcționare a sistemului de analiză a gazelor de evacuare pentru măsurarea CO, NOx și HC
Figura 3
Schema de funcționare a sistemului de analiză a gazelor de evacuare diluate pentru măsurarea CO, CO2, NOx și HC
Descrieri – figurile 2 și 3
Expunere generală:
Toate componentele de pe traseul de prelevare a probelor de gaze trebuie să fie menținute la temperatura specificată pentru sistemele respective.
— |
SP1 – sonda de prelevare a probelor de gaze de evacuare brute (numai figura 2) Se recomandă o sondă din oțel inoxidabil, cu orificii multiple, închisă etanș. Diametrul interior nu trebuie să fie mai mare decât diametrul interior al liniei de prelevare a probelor. Grosimea peretelui sondei trebuie să fie de cel mult 1 mm. Trebuie să existe cel puțin trei orificii în trei planuri radiale diferite reglate la un debit aproximativ egal de prelevare a probelor. Sonda trebuie să cuprindă aproximativ 80 % din diametrul țevii de evacuare. |
— |
SP2 - sonda de prelevare a probelor de gaze de evacuare diluate pentru măsurarea HC (numai figura 3) Sonda trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
|
— |
SP3 - sonda de prelevare a probelor de gaze de evacuare diluate pentru măsurarea CO, CO2, NOx (numai figura 3) Sonda trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
|
— |
HSL1 – linia încălzită de prelevare Linia de prelevare asigură prelevarea probelor de gaz cu o singură sondă spre punctul(ele) de ramificație și spre analizorul de HC. Linia de prelevare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
|
— |
HSL2 – linia încălzită de prelevare a probelor pentru măsurarea NOx Linia de prelevare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Deoarece încălzirea liniei de prelevare a probelor este necesară doar pentru a preveni condensarea vaporilor de apă și de acid sulfuric, temperatura acestei linii va depinde de conținutul de sulf din carburant. |
— |
SL – linia de prelevare a probelor pentru măsurarea CO (CO2) Linia trebuie să fie realizată din politetrafluoretilenă sau oțel inoxidabil. Poate să fie încălzită sau nu. |
— |
BK – sacul pentru colectarea probelor pentru măsurarea concentrațiilor de fond (facultativ; numai figura 3) Pentru măsurarea concentrațiilor de fond. |
— |
BG- sacul pentru colectarea probelor (facultativ; figura 3, numai pentru CO și CO2) Pentru măsurarea concentrațiilor probelor. |
— |
F1 – prefiltru încălzit (facultativ) Aceeași temperatură ca la HSL1. |
— |
F2 – filtru încălzit Filtrul trebuie să rețină toate particulele solide din proba de gaze înainte de analizor. Temperatura trebuie să fie aceeași ca la HSL1. Filtrul trebuie să fie schimbat atunci când este necesar. |
— |
P - pompa încălzită de prelevare a probelor Pompa se încălzește la temperatura HSL1. |
— |
HC Detector cu ionizare în flacără încălzit (HFID) pentru determinarea hidrocarburilor. Temperatura trebuie să fie menținută între 453 și 473 K (180 – 200 °C). |
— |
CO, CO2 Analizor NDIR pentru determinarea monoxidului de carbon și a dioxidului de carbon. |
— |
NO2 Analizor (H)CLD pentru determinarea oxizilor de azot. În cazul în care se utilizează un HCLD, acesta trebuie să fie menținut la o temperatură cuprinsă între 328 și 473 K (55 – 200 °C). |
— |
C – convertizor Se utilizează un convertizor pentru reducția catalitică a NO2 în NO înainte de analiza în CLD sau HCLD. |
— |
B – baie de răcire Pentru răcirea și condensarea apei din proba de gaze de evacuare. Temperatura băii trebuie să fie menținută între 273 și 277 K (0 – 4 °C) cu gheață sau prin refrigerare. Utilizarea unui analizor fără interferența vaporilor de apă, în conformitate cu descrierea din anexa III apendicele 2 punctele 1.9.1 și 1.9.2, este facultativă. Nu sunt admiși agenții chimici de deshidratare pentru eliminarea apei din probă. |
— |
T1, T2, T3 – senzori de temperatură Pentru controlul fluxului de gaze. |
— |
T4 – senzor de temperatură Temperatura convertizorului NO2 în NO. |
— |
T5 – senzor de temperatură Pentru controlul temperaturii băii de răcire. |
— |
G1, G2, G3 – manometre Pentru măsurarea presiunii în liniile de prelevare a probelor. |
— |
R1, R2 – supape regulatoare de presiune Pentru controlul presiunii aerului și, respectiv, a carburantului, pentru HFID. |
— |
R3, R4, R5 – supape regulatoare de presiune Pentru controlul presiunii în liniile de prelevare a probelor și a debitului la analizoare. |
— |
FL1, FL2, FL3 – debitmetre Pentru controlul debitului probelor în derivație. |
— |
FL4 – FL7- debitmetre (facultativ) Pentru controlul debitului în analizoare. |
— |
V1 - V6 – supape selectoare Supape corespunzătoare pentru selectarea debitelor de probe, de gaz pentru reglarea sensibilității sau de gaz de aducere la zero către analizor. |
— |
V7, V8 – supape solenoide Pentru derivația convertizorului NO2 în NO. |
— |
V9 – supapă cu ac Pentru compensarea debitului din convertizorul NO2 în NO și din derivație. |
— |
V10, V11 – supape cu ac Pentru reglarea debitelor la analizoare. |
— |
V12, V13 – supape de purjare Pentru drenarea condensului de la baia B. |
— |
V14 – supapă selectoare Selectarea sacului pentru probe sau probe de fond. |
1.2. Determinarea pulberilor
Punctele 1.2.1 și 1.2.2 și figurile 4 –15 conțin descrieri detaliate ale sistemelor de prelevare a probelor și de diluare recomandate. Deoarece alte configurații diferite pot genera rezultate echivalente, nu este necesară respectarea strictă a acestor figuri. Se pot utiliza componente suplimentare, cum ar fi instrumente, ventile, robineți solenoizi, pompe sau comutatoare, pentru a obține informații suplimentare și pentru a coordona funcțiile sistemelor componente. Alte componente care nu sunt necesare pentru asigurarea preciziei în sistemele menționate se pot exclude, cu condiția ca acest lucru să se bazeze pe o analiză tehnică temeinică.
1.2.1. Sistemul de diluare
1.2.1.1. Sistemul de diluare în circuit parțial (figurile 4–12) (1)
Un sistem de diluare este un sistem bazat pe diluarea unei părți a fluxului de gaze de evacuare. Separarea fluxului de gaze de evacuare și procesul de diluare ulterior se pot realiza prin diferite tipuri de sisteme de diluare. Pentru colectarea ulterioară a pulberilor, întregul flux de gaze de evacuare diluate sau doar o porțiune din gazele de evacuare diluate se pot transfera la un sistem de prelevare a probelor de pulberi (punctul 1.2.2 figura 14). Prima metodă este denumită tip de prelevare totală a probelor, iar a doua metodă: tip de prelevare fracționată a probelor.
Coeficientul de diluție se calculează în funcție de tipul de sistem utilizat. Se recomandă următoarele tipuri de sisteme:
— |
Sistemele izocinetice (figurile 4 și 5) La aceste sisteme, debitul în tubul de transfer este reglat în funcție de viteza și/sau presiunea fluxului general de gaze de evacuare, astfel încât să se asigure un debit uniform și netulburat în sonda de prelevare a probelor. Acest lucru se obține de obicei prin utilizarea unui rezonator și a unui tub cu acces direct situate în amonte de punctul de prelevare a probelor. Se calculează apoi coeficientul de separare cu ajutorul valorilor ușor măsurabile, cum ar fi diametrele tuburilor. Trebuie să se țină seama de faptul că principiul izocinetic se utilizează doar pentru reglarea condițiilor de curgere, și nu pentru controlul distribuției dimensionale. Aceasta din urmă nu este necesară de obicei, deoarece particulele sunt suficient de mici pentru a urma cursul fluidului. |
— |
Sisteme cu debit controlat prin măsurarea concentrațiilor (figurile 6-10) La aceste sisteme, se colectează o probă din fluxul general de gaze de evacuare prin reglarea debitului de aer de diluare și a debitului total de gaze de evacuare diluate. Coeficientul de diluție se determină pe baza concentrațiilor gazelor marcatoare, precum CO2 sau NOx, aflate în mod natural în gazele de evacuare emise de motor. Se măsoară concentrațiile în gazele de evacuare diluate și în aerul de diluare, în timp ce concentrația în gazele de evacuare brute se poate fie măsura direct, fie determina pe baza debitului de carburant și a ecuației bilanțului carbonului, în cazul în care se cunoaște compoziția carburantului. Sistemele se pot controla cu ajutorul coeficientului de diluție calculat (figurile 6 și 7) sau al debitului din tubul de transfer (figurile 8, 9 și 10). |
— |
Sisteme cu debit controlat prin măsurarea debitului (figurile 11 și 12) La aceste sisteme, se colectează o probă din fluxul general de gaze de evacuare prin reglarea debitului de aer de diluare și a debitului total de gaze de evacuare diluate. Se determină coeficientul de diluție din diferența dintre cele două debite. Este necesară etalonarea cu exactitate a debitmetrelor unul față de celălalt, deoarece mărimea relativă a celor două debite poate să conducă la erori importante la coeficienți mai mari de diluție. Controlul debitului este foarte corect prin menținerea unui debit constant de gaze de evacuare diluate și prin varierea debitului de aer de diluare, dacă este necesar. Pentru a observa avantajele sistemelor de diluare în circuit parțial, trebuie să se evite, în special, problemele potențiale privind pierderea de pulberi în tubul de transfer, prin asigurarea prelevării unei probe reprezentative din gazele de evacuare emise de motor și prin determinarea coeficientului de fracționare. Sistemele descrise evidențiază aceste aspecte critice. |
Figura 4
Sistem de diluare în circuit parțial cu sondă izocinetică și prelevare fracționată a probelor (reglare SB)
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin tubul de transfer TT cu ajutorul sondei de prelevare izocinetică a probelor ISP. Se măsoară diferența de presiune a gazelor de evacuare între țeava de evacuare și intrarea în sondă cu ajutorul traductorului de presiune DPT. Semnalul este transmis la regulatorul de debit FC1 care reglează pompa de vid SB pentru a menține presiunea diferențială la zero la vârful sondei. În condițiile menționate, vitezele gazelor de evacuare din EP și ISP sunt egale și debitul prin ISP și TT reprezintă o fracție constantă a debitului de gaze de evacuare. Coeficientul de fracționare se determină pe baza ariilor secțiunilor transversale ale EP și ISP. Debitul aerului de diluare se măsoară cu un dispozitiv de măsurare a debitului FM1. Coeficientul de diluție se calculează pe baza debitului aerului de diluare și a coeficientului de fracționare.
Figura 5
Sistem de diluare în circuit parțial cu sondă izocinetică și prelevare fracționată a probelor (reglare PB)
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin tubul de transfer TT cu ajutorul sondei de prelevare izocinetică a probelor ISP. Se măsoară diferența de presiune a gazelor de evacuare între țeava de evacuare și intrarea în sondă cu ajutorul traductorului de presiune DPT. Semnalul este transmis la regulatorul de debit FC1 care reglează suflanta PB pentru a menține diferența de presiune la zero la vârful sondei. Aceasta se realizează prin prelevarea unei fracții mici din aerul de diluare, al cărui debit a fost deja măsurat cu ajutorul unui dispozitiv de măsurare a debitului FM1, care se alimentează în TT printr-un orificiu pneumatic. În condițiile menționate, vitezele gazelor de evacuare din EP și ISP sunt identice și debitul prin ISP și TT reprezintă o fracție constantă a debitului de gaze de evacuare. Coeficientul de fracționare se determină pe baza ariilor secțiunilor transversale ale EP și ISP. Aerul de diluare este aspirat prin DT cu ajutorul pompei de vid SB și debitul se măsoară cu FM1 la orificiul de admisie în DT. Coeficientul de diluție se calculează pe baza debitului aerului de diluare și a coeficientului de fracționare.
Figura 6
Sistem de diluare în circuit parțial cu măsurarea concentrațiilor de CO2 sau NOx și prelevarea fracționată a probelor
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare a probelor SP și tubul de transfer TT. Se măsoară concentrațiile unui gaz marcator (CO2 sau NOx) în gazele de evacuare brute și diluate, precum și în aerul de diluare, cu ajutorul analizorului (analizoarelor) de gaze de evacuare EGA. Aceste semnale sunt transmise la regulatorul de debit FC2 care reglează fie suflanta de presiune PB, fie pompa de vid SB pentru a menține fracționarea dorită a gazelor de evacuare și coeficientul de diluție dorit în DT. Coeficientul de diluție se calculează pe baza concentrațiilor gazului marcator în gazele de evacuare brute, gazele de evacuare diluate și în aerul de diluare.
Figura 7
Sistem de diluare în circuit parțial cu măsurarea concentrației de CO2, bilanțul carbonului și prelevarea totală a probelor
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare a probelor SP și tubul de transfer TT. Se măsoară concentrațiile CO2 în gazele de evacuare diluate și în aerul de diluare cu ajutorul analizorului (analizoarelor) de gaze de evacuare EGA. Semnalele pentru CO2 și pentru debitul de combustibil GFUEL sunt transmise fie la regulatorul de debit FC2, fie la regulatorul de debit FC3 din sistemul de prelevare a probelor de pulberi (figura 14). FC2 controlează suflanta de presiune PB, iar FC3 controlează sistemul de prelevare a probelor de pulberi (figura 14), reglând astfel debitele la orificiul de admisie și la cel de ieșire din sistem, astfel încât să se mențină fracționarea dorită a gazelor de evacuare și coeficientul de diluție dorit în DT. Coeficientul de diluție se calculează pe baza concentrațiilor de CO2 și GFUEL prin estimarea bilanțului carbonului.
Figura 8
Sistem de diluare în circuit parțial cu tub Venturi unic, măsurarea concentrației și prelevarea fracționată a probelor
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare a probelor SP și tubul de transfer TT datorită presiunii negative create de tubul Venturi VN în DT. Debitul de gaze prin TT depinde de variația momentului mecanic în zona tubului Venturi și, prin urmare, este afectat de temperatura absolută a gazelor la orificiul de ieșire din TT. În consecință, fracționarea gazelor de evacuare pentru un debit dat în tunel nu este constantă și coeficientul de diluție la o sarcină mică este ceva mai mic decât la o sarcină mare. Concentrațiile gazului marcator (CO2 sau NOx) se măsoară în gazele de evacuare brute, în gazele de evacuare diluate, precum și în aerul de diluare, cu ajutorul analizorului (analizoarelor) de gaze de evacuare EGA, iar coeficientul de diluție se calculează pe baza valorilor astfel măsurate.
Figura 9
Sistem de diluare în circuit parțial cu tub Venturi dublu sau cu orificiu dublu, măsurarea concentrației și prelevarea fracționată a probelor
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare a probelor SP și tubul de transfer TT cu ajutorul unui separator de flux care conține o serie de orificii sau tuburi Venturi. Primul dintre acestea (FD1) este situat în EP, al doilea (FD2) în TT. În afară de acestea, mai sunt necesare două clapete de reglare a presiunii (PCV1 și PCV2) pentru a menține o fracționare constantă a gazelor de evacuare prin reglajul contrapresiunii în EP și a presiunii în DT. PCV1 este situată în aval de SP în EP, iar PCV2 este situată între suflanta de presiune PB și DT. Concentrațiile gazului marcator (CO2 sau NOx) se măsoară în gazele de evacuare brute, gazele de evacuare diluate, precum și în aerul de diluare cu ajutorul analizorului (analizoarelor) de gaze de evacuare EGA. Acestea sunt necesare pentru verificarea fracționării gazelor de evacuare și se pot utiliza la reglarea PCV1 și PCV2 pentru reglajul precis al fracționării. Coeficientul de diluție se calculează pe baza concentrațiilor gazului marcator.
Figura 10
Sistem de diluare în circuit parțial cu fracționare cu tuburi multiple, măsurarea concentrației și prelevarea fracționată a probelor
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin tubul de transfer TT cu ajutorul separatorului de flux FD3 care este alcătuit dintr-un număr de tuburi de aceeași dimensiune (același diametru, aceeași lungime și rază a curburii) instalate în EP. Gazele de evacuare care traversează unul dintre aceste tuburi sunt conduse la DT, iar gazele de evacuare care traversează restul tuburilor sunt trecute în camera de amortizare DC. Astfel, fracționarea gazelor de evacuare este determinată de numărul total de tuburi. Pentru reglajul unei fracționări constante este necesară o presiune diferențială egală cu zero între DC și orificiul de ieșire din TT, care se măsoară cu traductorul de presiune diferențială DPT. O presiune diferențială egală cu zero se obține prin injectarea de aer proaspăt în DT prin orificiul de ieșire din TT. Concentrațiile gazului marcator (CO2 sau NOx) se măsoară în gazele de evacuare brute, gazele de evacuare diluate, precum și în aerul de diluare, cu ajutorul analizorului (analizoarelor) de gaze de evacuare EGA. Acestea sunt necesare pentru verificarea fracționării gazelor de evacuare și se pot utiliza la reglarea debitului de aer injectat pentru reglajul precis al fracționării. Coeficientul de diluție se calculează pe baza concentrațiilor gazului marcator.
Figura 11
Sistem de diluare în circuit parțial cu reglajul debitului și prelevarea totală a probelor
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare a probelor SP și tubul de transfer TT. Debitul total prin tunel se reglează cu ajutorul regulatorului de debit FC3 și al pompei de prelevare a probelor P din sistemul de prelevare a probelor de pulberi (figura 16).
Debitul de aer de diluare se reglează cu ajutorul regulatorului de debit FC2, care poate să utilizeze GEXH, GAIR sau GFUEL ca semnale de comandă pentru fracționarea dorită a gazelor de evacuare. Debitul probei în DT este diferența dintre debitul total și debitul aerului de diluare. Debitul aerului de diluare se măsoară cu ajutorul dispozitivului de măsurare a debitului FM1, iar debitul total cu ajutorul dispozitivului de măsurare a debitului FM3 din sistemul de prelevare a probelor de pulberi (figura 14). Coeficientul de diluție se calculează pe baza celor două debite.
Figura 12
Sistem de diluare în circuit parțial cu reglajul debitului și prelevarea fracționată a probelor
Gazele de evacuare brute sunt transferate din țeava de evacuare EP în tunelul de diluare DT prin sonda de prelevare a probelor SP și tubul de transfer TT. Fracționarea gazelor de evacuare și debitul în DT se reglează cu ajutorul regulatorului de debit FC2 care reglează, în consecință, debitele (sau turațiile) la suflanta de presiune PB și la pompa de vid SB. Acest lucru este posibil deoarece proba prelevată cu sistemul de prelevare a probelor de pulberi este trecută din nou prin DT. GEXH, GAIR sau GFUEL se pot utiliza ca semnale de comandă pentru FC2. Debitul de aer de diluare se măsoară cu ajutorul dispozitivului de măsurare a debitului FM1, iar debitul total cu dispozitivul de măsurare a debitului FM2. Coeficientul de diluție se calculează pe baza celor două debite.
Descriere – Figurile 4–12
— |
EP – țeava de evacuare Țeava de evacuare poate să fie izolată. Pentru a reduce inerția termică a țevii de evacuare se recomandă un raport între grosime și diametru de 0,015 sau mai mic. Utilizarea tronsoanelor flexibile trebuie să se limiteze la un raport între lungime și diametru de 12 sau mai mic. Curburile vor fi reduse la minimum pentru a reduce depunerea prin inerție. În cazul în care sistemul include un amortizor de zgomot al standului de încercare, și amortizorul poate să fie izolat. Pentru un sistem izocinetic, țeava de evacuare nu trebuie să prezinte coturi, curburi și variații bruște ale diametrului pe o lungime egală cu cel puțin șase diametre de țeavă în amonte și cu trei diametre de țeavă în aval de vârful sondei. Viteza gazului în zona de prelevare a probelor trebuie să fie mai mare de 10 m/s, cu excepția fazei de încercare în gol. Variațiile de presiune ale gazelor de evacuare nu trebuie să fie mai mari de ± 500 Pa în medie. Eventualele măsuri pentru reducerea variațiilor de presiune, cu excepția utilizării unui sistem de evacuare de tip șasiu (inclusiv amortizorul de zgomot și dispozitivul de post-tratare), nu trebuie să afecteze negativ performanța motorului și nici să producă depunerea de pulberi. Pentru sistemele fără sonde de prelevare izocinetică, se recomandă ca țeava să fie dreaptă pe o lungime egală cu șase diametre de țeavă în amonte și cu trei diametre de țeavă în aval de vârful sondei. |
— |
SP – sonda de prelevare a probelor (figurile 6–12) Diametrul interior minim trebuie să fie de 4 mm. Raportul dintre diametrul minim al țevii de evacuare și cel al sondei trebuie să fie 4. Sonda trebuie să fie un tub deschis îndreptat cu deschiderea spre amonte, pe axa țevii de evacuare, sau o sondă cu orificii multiple, în conformitate cu descrierea pentru SP1 de la punctul 1.1.1. |
— |
ISP – sonda de prelevare izocinetică a probelor (figurile 4 și 5) Sonda de prelevare izocinetică a probelor trebuie să fie instalată cu deschiderea îndreptată spre amonte, pe axa țevii de evacuare, unde sunt îndeplinite condițiile de curgere în tronsonul EP, și trebuie să fie astfel proiectată pentru a colecta o probă proporțională din gazele de evacuare brute. Diametrul interior minim trebuie să fie de 12 mm. Este necesar un sistem de reglaj pentru fracționarea izocinetică a gazelor de evacuare prin menținerea unei diferențe de presiune egale cu zero între EP și ISP. În condițiile menționate, vitezele gazelor de evacuare în EP și ISP sunt identice și debitul masic prin ISP reprezintă o fracție constantă a debitului de gaze de evacuare. ISP trebuie să fie conectată la un traductor de presiune diferențială. Reglajul pentru obținerea unei presiuni diferențiale egale cu zero între EP și ISP se realizează cu ajutorul turației suflantei sau a regulatorului de debit. |
— |
FD1, FD2 – separatoare de flux (figura 9) Se instalează o serie de difuzoare de aer Venturi sau de orificii în țeava de evacuare EP și, respectiv, în tubul de transfer TT, pentru a asigura prelevarea unei probe proporționale de gaze de evacuare brute. Este necesar un sistem de reglaj constituit din două clapete de reglare a presiunii PCV1 și PCV2 pentru o fracționare proporțională prin reglarea presiunilor în EP și DT. |
— |
FD3 - separator de flux (figura 10) Se instalează o serie de tuburi (unitate cu tuburi multiple) în țeava de evacuare EP pentru a asigura prelevarea unei probe proporționale de gaze de evacuare brute. Unul dintre tuburi alimentează gazele de evacuare în tunelul de diluare DT, în timp ce celelalte tuburi evacuează gazele de evacuare în camera de amortizare DC. Tuburile trebuie să aibă aceleași dimensiuni (același diametru, aceeași lungime și rază a curburii), astfel încât fracționarea gazelor de evacuare să depindă de numărul total de tuburi. Este necesar un sistem de reglaj pentru fracționarea proporțională a gazelor prin menținerea unei diferențe de presiune egale cu zero între orificiul de ieșire din unitatea cu tuburi multiple în DC și orificiul de ieșire din TT. În aceste condiții, vitezele gazelor de evacuare în EP și FD3 sunt proporționale și debitul în TT reprezintă o fracție constantă a debitului de gaze de evacuare. Cele două puncte trebuie să fie conectate la un traductor de presiune diferențială DPT. Reglajul pentru asigurarea unei diferențe de presiune egale cu zero se realizează cu ajutorul unui regulator de debit FC1. |
— |
EGA – analizor de gaze de evacuare (figurile 6–10) Se pot utiliza analizoarele pentru CO2 sau NOx (numai CO2 pentru metoda bilanțului carbonului). Etalonarea analizoarelor se realizează ca la analizoarele pentru măsurarea emisiilor de gaze. Pentru determinarea diferențelor de concentrații se pot utiliza unul sau mai multe analizoare. Exactitatea sistemelor de măsurare trebuie să asigure valori exacte ale GEDFW,i, în limitele a ±4 %. |
— |
TT – tub de transfer (figurile 4–12) Tubul pentru transferul probelor de pulberi trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
În cazul în care are o lungime de 1 metru sau mai puțin, tubul trebuie să fie izolat cu un material cu o conductibilitate termică de cel mult 0,05 W/(m·K) și cu o grosime radială a izolației corespunzătoare diametrului sondei. În cazul în care este mai lung de 1 metru, tubul trebuie să fie izolat și încălzit până la o temperatură minimă a peretelui de 523 K (250 °C). Temperaturile necesare ale peretelui tubului de transfer se pot determina, de asemenea, prin calcule standard pentru transferul de căldură. |
— |
DPT – traductor de presiune diferențială (figurile 4, 5 și 10) Traductorul de presiune diferențială trebuie să aibă o plajă de ± 500 Pa sau mai puțin. |
— |
FC1 – regulator de debit (figurile 4, 5 și 10) Pentru sistemele izocinetice (figurile 4 și 5) este necesar un regulator de debit pentru menținerea unei presiuni diferențiale egale cu zero între EP și ISP. Reglajul se poate realiza prin:
Pentru un sistem cu presiune controlată, eroarea remanentă în bucla de reglare nu trebuie să fie mai mare de ± 3 Pa. Variațiile de presiune în tunelul de diluare nu trebuie să fie mai mari de ± 250 Pa în medie. Pentru un sistem cu tuburi multiple (figura 10), este necesar un regulator de debit pentru fracționarea proporțională a gazelor de evacuare în vederea menținerii unei diferențe de presiune egale cu zero între orificiul de evacuare al unității cu tuburi multiple și orificiul de ieșire din TT. Reglajul se poate realiza prin reglarea debitului de aer injectat în DT la orificiul de ieșire din TT. |
— |
PCV1, PCV2 – clapete de reglare a presiunii (figura 9) Pentru sistemul cu tub Venturi dublu/orificiu dublu sunt necesare două clapete de reglare a presiunii pentru a asigura o fracționare proporțională a debitului prin reglajul contrapresiunii în EP și a presiunii în DT. Clapetele trebuie să fie situate în aval de SP în EP și între PB și DT. |
— |
DC – camera de amortizare (figura 10) Se instalează o cameră de amortizare la ieșirea din unitatea cu tuburi multiple pentru a reduce la minimum variațiile de presiune în țeava de evacuare EP. |
— |
VN – tub Venturi (figura 8) Se instalează un tub Venturi în tunelul de diluare TT pentru a crea o presiune negativă în zona de ieșire din tubul de transfer TT. Debitul de gaze prin TT se determină cu ajutorul variației momentului mecanic în zona tubului Venturi și este proporțional în principal cu debitul din suflanta de presiune PB, ceea ce conduce la un coeficient de diluție constant. Deoarece temperatura la orificiul de ieșire din TT și diferența de presiune dintre EP și DT influențează momentul mecanic, coeficientul de diluție real este mai mic la un coeficient de sarcină mai mic decât la unul mai mare. |
— |
FC2 – regulator de debit (figurile 6, 7, 11 și 12; facultativ) Pentru reglajul debitului din suflanta de presiune PB și/sau din pompa de vid SB se poate utiliza un regulator de debit. Acesta se poate conecta la semnalul pentru debitul de gaze de evacuare sau pentru debitul de carburant și/sau la semnalul diferențial pentru CO2 sau NOx. Atunci când se utilizează o alimentare cu aer sub presiune (figura 11), FC2 reglează direct debitul de aer. |
— |
FM1 – dispozitiv de măsurare a debitului (figurile 6, 7, 11 și 12) Contor de gaze sau alt instrument de măsură a debitului pentru măsurarea debitului aerului de diluare. În cazul în care PB este etalonată pentru măsurarea debitului, FM1 este facultativ. |
— |
FM2 – dispozitiv de măsurare a debitului (figura 12) Contor de gaze sau un alt instrument de măsură a debitului pentru măsurarea debitului de gaze de evacuare diluate. În cazul în care pompa de vid SB este etalonată pentru măsurarea debitului, FM2 este facultativ. |
— |
PB – suflanta de presiune (figurile 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 12) Pentru reglarea debitului aerului de diluare, PB se poate conecta la regulatoarele de debit FC1 sau FC2. În cazul în care se utilizează un ventil fluture, PB nu este necesară. Dacă este etalonată, PB se poate utiliza la măsurarea debitului aerului de diluare. |
— |
SB – pompa de vid (figurile 4, 5, 6, 9, 10 și 12) Numai pentru sistemul de prelevare fracționată a probelor. Dacă este etalonată, SB se poate utiliza la măsurarea debitului de gaze de evacuare diluate. |
— |
DAF – filtru pentru aerul de diluare (figurile 4 –12) Se recomandă filtrarea și epurarea cu filtru de cărbune a aerului de diluare pentru a elimina hidrocarburile de fond. Temperatura aerului de diluare trebuie să fie de 298 K (25 °C) ± 5 K. La solicitarea producătorului, se prelevează probe din aerul de diluare în conformitate cu normele din domeniu pentru a determina concentrațiile de fond ale pulberilor, care se pot scădea apoi din valorile măsurate în gazele de evacuare diluate. |
— |
PSP – sonda de prelevare a probelor de pulberi (figurile 4, 5, 6, 8, 9, 10 și 12) Sonda reprezintă principala componentă a PTT și trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
|
— |
DT – tunelul de diluare (figurile 4–12) Tunelul de diluare trebuie:
Gazele de evacuare de la motor se amestecă omogen cu aerul de diluare. Pentru sistemele de prelevare fracționată a probelor, calitatea amestecării se verifică după punerea în funcțiune cu ajutorul profilului CO2 al tunelul de diluare cu motorul în funcțiune (cel puțin patru puncte de măsurare dispuse la distanțe egale). Dacă este necesar, se poate utiliza un orificiu de amestecare. NOTĂ: Dacă temperatura ambiantă din vecinătatea tunelului de diluare (DT) este mai mică de 293 K (20 °C), trebuie luate măsuri de prevedere pentru a evita pierderile de pulberi pe pereții reci ai tunelului de diluare. Prin urmare, se recomandă încălzirea și/sau izolarea tunelului în limitele prezentate anterior. La sarcini mari ale motorului, tunelul se poate răci prin mijloace neagresive, de ex. cu un ventilator de circulare, cu condiția ca temperatura agentului de răcire să nu scadă sub 293 K (20 °C).
Schimbătorul de căldură trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru a menține temperatura la intrarea în pompa de vid SB în limitele a ± 11 K din temperatura medie de funcționare înregistrată în timpul încercării. |
1.2.1.2. Sistemul de diluare în circuit principal (figura 13)
Este descris un sistem de diluare care constă în diluarea întregului volum de gaze de evacuare și utilizarea unui concept de prelevare a probelor cu volum constant (CVS). Trebuie să se măsoare volumul total al amestecului de gaze de evacuare și aer de diluare. Se poate utiliza un sistem PDP, CFV sau SSV.
Pentru colectarea ulterioară a pulberilor, se trece o probă de gaze de evacuare diluate prin sistemul de prelevare a probelor de pulberi (punctul 1.2.2, figurile 14 și 15). În cazul în care acest lucru se efectuează direct, operația se numește diluare unică. În cazul în care proba este diluată încă o dată în tunelul de diluare secundar, operația se numește diluare dublă. Acest lucru este util atunci când cerința privind temperatura la intrarea în filtru nu poate să fie satisfăcută printr-o singură diluare. Cu toate că este parțial un sistem de diluare, sistemul de diluare dublă este descris ca o modificare a unui sistem de prelevare a probelor descris la punctul 1.2.2 (figura 15), deoarece majoritatea componentelor sunt aceleași ca la un sistem tipic de prelevare a probelor de pulberi.
Emisiile de gaze se mai pot determina, de asemenea, în tunelul de diluare al unui sistem de diluare în circuit principal. Prin urmare, în figura 13 sunt prezentate sondele pentru prelevarea probelor de componenți gazoși , dar ele nu apar în lista de descrieri. Cerințele respective sunt descrise la punctul 1.1.1.
Descrieri (figura 13)
— |
EP – țeava de evacuare Țeava de evacuare trebuie să aibă o lungime de cel mult 10 m, măsurată de la orificiul de ieșire din colectorul de gaze evacuate de la motor, de la orificiul de ieșire din turbocompresor sau de la dispozitivul de post-tratare până la tunelul de diluare. În cazul în care sistemul are o lungime mai mare de 4 m, atunci toate tronsoanele de țevi care depășesc 4 m trebuie să fie izolate, cu excepția fummetrului montat în linie, dacă este utilizat. Grosimea radială a izolației trebuie să fie de cel puțin 25 mm. Conductivitatea termică a materialului de izolație trebuie să nu aibă o valoare mai mare de 0,1 W/(m·K), măsurată la 673 K (400 °C). Pentru a reduce inerția termică a țevii de evacuare, se recomandă un raport grosime/diametru de 0,015 sau mai mic. Utilizarea tronsoanelor flexibile trebuie să se limiteze la un raport lungime/diametru egal cu 12 sau mai mic. |
Figura 13
Sistemul de diluare în circuit principal
Cantitatea totală de gaze de evacuare brute se amestecă, în tunelul de diluare DT, cu aerul de diluare. Debitul gazelor de evacuare diluate se măsoară cu o pompă volumetrică PDP, un tub Venturi cu curgere critică CFV sau un tub Venturi subsonic SSV. Se poate utiliza un schimbător de căldură HE sau un compensator electronic de debit EFC pentru prelevarea proporțională a probelor de pulberi și pentru determinarea debitului. Deoarece determinarea masei pulberilor se bazează pe debitul total al gazelor de evacuare diluate, nu este necesar să se calculeze coeficientul de diluție.
— |
PDP – pompa volumetrică PDP măsoară debitul total al gazelor de evacuare diluate din numărul de rotații ale pompei și din debitul pompei. Contrapresiunea sistemului de evacuare nu trebuie să fie redusă în mod artificial cu ajutorul PDP sau al sistemului de admisie a aerului de diluare. Contrapresiunea statică a gazelor de evacuare măsurată cu sistemul CVS în funcțiune trebuie să rămână în limitele a ± 1,5 kPa din presiunea statică măsurată fără conectare la CFV, la o turație și sarcină a motorului identice. Temperatura amestecului de gaze imediat înainte de PDP trebuie să se situeze în limitele a ± 6 K din media temperaturii de funcționare înregistrate în timpul încercării, când nu se utilizează compensarea debitului. Compensarea debitului se poate efectua doar în cazul în care temperatura la orificiul de admisie în PDP nu depășește 50 °C (323 K). |
— |
CFV – tub Venturi cu curgere critică CFV măsoară debitul total de gaze de evacuare diluate prin menținerea debitului la un nivel minim (debit critic). Contrapresiunea statică a gazelor de evacuare măsurată cu sistemul CFV în funcțiune trebuie să rămână în limitele a ± 1,5 kPa din presiunea statică măsurată fără conectare la CFV, la o turație și sarcină a motorului identice. Temperatura amestecului de gaze imediat înainte de CFV trebuie să se situeze în limitele a ±11 K din media temperaturii de funcționare înregistrate în timpul încercării, când nu se aplică compensarea debitului. |
— |
SSV – tub Venturi subsonic SSV măsoară debitul total de gaze de evacuare diluate în funcție de presiunea la intrare, temperatura la intrare, căderea de presiune între orificiul de intrare și zona de îngustare din SSV. Contrapresiunea statică a gazelor de evacuare măsurată cu ajutorul sistemului SSV în funcțiune trebuie să rămână în limitele a ± 1,5 kPa din presiunea statică măsurată fără conectare la SSV, la o turație și sarcină a motorului identice. Temperatura amestecului de gaze imediat înainte de SSV trebuie să se situeze în limitele a ±11 K din media temperaturii de funcționare înregistrate în timpul încercării, când nu se aplică compensarea debitului. |
— |
HE – schimbătorul de căldură (este facultativ în cazul în care se utilizează EFC) Schimbătorul de căldură trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru a menține temperatura în limitele specificate anterior. |
— |
EFC - compensator electronic al debitului (este facultativ în cazul în care se utilizează HE) În cazul în care temperatura la orificiul de admisie în PDP, în CFV sau în SSV nu este menținută în limitele specificate anterior, este necesar un sistem de compensare a debitului pentru măsurarea continuă a debitului și reglajul prelevării proporționale a probelor în sistemul pentru pulberi. În acest scop, pentru corectarea debitului probei prin filtrele pentru pulberi dintr-un sistem de prelevare a probelor de pulberi (figurile 14 și 15) se utilizează semnalele debitului măsurate în mod continuu. |
— |
DT – tunelul de diluare Tunelul de diluare:
Gazele de evacuare emise de motor trebuie să fie dirijate în aval către punctul în care sunt introduse în tunelul de diluare și se amestecă omogen. În cazul în care se utilizează diluarea unică, se transferă o probă din tunelul de diluare în sistemul de prelevare a probelor de pulberi (punctul 1.2.2 figura 14). Capacitatea de tranzit a PDP, a CFV sau a SSV trebuie să fie suficientă pentru a menține temperatura gazelor de evacuare diluate la o valoare mai mică sau egală cu 325 K (52 °C) imediat înainte de filtrul primar pentru pulberi. În cazul în care se utilizează diluarea dublă, se transferă o probă din tunelul de diluare în tunelul de diluare secundară, unde se diluează în continuare, și apoi se trece prin filtrele de colectare a probelor (punctul 1.2.2, figura 15). Capacitatea de tranzit a PDP, a CFV sau a SSV trebuie să fie suficientă pentru a menține fluxul de gaze de evacuare diluate din DT la o temperatură mai mică sau egală cu 464 K (191 °C) în zona de prelevare a probelor. Sistemul de diluare secundară trebuie să asigure suficient aer de diluare secundară pentru a menține fluxul gazelor de evacuare dublu diluate la o temperatură mai mică sau egală cu 325 K (52 °C) imediat înainte de filtrul primar pentru pulberi. |
— |
DAF – filtru pentru aerul de diluare Se recomandă filtrarea și epurarea aerului de diluare prin filtre de carbon pentru a elimina hidrocarburile de fond. Temperatura aerului de diluare trebuie să fie de 298 K (25 °C) ± 5 K. La solicitarea producătorului, se prelevează probe din aerul de diluare în conformitate cu normele din domeniu pentru a determina concentrațiile de fond ale pulberilor, care se pot scădea apoi din valorile măsurate în gazele de evacuare diluate. |
— |
PSP – sonda de prelevare a probelor de pulberi Sonda reprezintă principala componentă a PTT și
|
1.2.2. Sistemul de prelevare a probelor de pulberi (figurile 14 și 15)
Sistemul de prelevare a probelor de pulberi este necesar pentru colectarea pulberilor pe filtrul pentru pulberi. În cazul diluării în circuit parțial cu prelevare totală de probe, care include trecerea întregii probe de gaze de evacuare diluate prin filtre, sistemele de diluare (punctul 1.2.1.1, figurile 7 și 11) și de prelevare a probelor formează de obicei o unitate integrală. În cazul diluării în circuit parțial sau a diluării în circuit principal cu prelevare fracționată, care include trecerea prin filtru doar a unei porțiuni din gazele de evacuare diluate, sistemele de diluare (punctul 1.2.1.1, figurile 4, 5, 6, 8, 9, 10 și 12 și punctul 1.2.1.2, figura 13) și de prelevare a probelor formează de obicei unități diferite.
În înțelesul prezentei directive, sistemul cu dublă diluare DDS (figura 15) din cadrul unui sistem de diluare în circuit principal se consideră ca fiind o modificare specifică a unui sistem tipic de prelevare a probelor de pulberi prezentat în figura 14. Sistemul cu dublă diluare include toate componentele importante ale sistemului de prelevare a probelor de pulberi, cum ar fi port-filtrele și pompa de prelevare a probelor, precum și anumite caracteristici de diluare, cum ar fi alimentarea cu aer de diluare și un tunel de diluare secundară.
Pentru a evita orice impact asupra buclei de reglare, se recomandă ca pompa de prelevare a probelor să fie menținută în funcțiune pe toată durata procedurii de încercare. Pentru metoda cu filtru unic, se utilizează un sistem în derivație pentru trecerea probei prin filtrele de colectare a probelor la momentele dorite. Trebuie să se reducă la minimum interferența procedurii de comutare pe buclele de reglare.
Descrieri –figurile 14 și 15
— |
PSP – sonda de prelevare a probelor de pulberi (figurile 14 și 15) Sonda de prelevare a probelor de pulberi prezentată în figurile menționate reprezintă principala componentă a tubului pentru transferul pulberilor PTT. Sonda:
|
Figura 14
Sistemul de prelevare a probelor de pulberi
Se prelevă o probă de gaze de evacuare diluate din tunelul de diluare DT al unui sistem de diluare în circuit parțial sau în circuit principal, prin sonda de prelevare a probelor de pulberi PSP și tubul pentru transferul pulberilor PTT, cu ajutorul unei pompe de prelevare a probelor P. Proba este trecută prin port filtrul(ele) FH care conțin filtrele de colectare a probelor de pulberi. Debitul probei este reglat cu un regulator de debit FC3. În cazul în care se aplică compensarea electronică a debitului EFC (figura 13), debitul gazelor de evacuare diluate se utilizează ca semnal de comandă pentru FC3.
Figura 15
Sistemul de diluare (numai pentru sistemul în circuit principal)
O probă de gaze de evacuare diluate se transferă din tunelul de diluare DT al unui sistem de diluare în circuit principal, prin sonda de prelevare a probelor de pulberi PSP și tubul pentru transferul pulberilor PTT, în tunelul de diluare secundară SDT, unde este diluată încă o dată. Proba este trecută apoi prin port filtrul(ele) FH care conțin filtrele de colectare a probelor de pulberi. Debitul aerului de diluare este de obicei constant, în timp ce debitul probei este reglat cu un regulator de debit FC3. În cazul în care se utilizează compensatorul electronic de debit EFC (figura 13), se utilizează debitul total al gazelor de evacuare diluate ca semnal de comandă pentru FC3.
— |
PTT – tubul pentru transferul pulberilor (figurile 14 și 15) Tubul pentru transferul pulberilor trebuie să aibă o lungime de cel mult 1 020 mm, iar lungimea acestuia trebuie redusă la minimum ori de câte ori este posibil. Dimensiunile sunt valabile pentru:
Tubul de transfer:
|
— |
SDT – tunelul de diluare secundară (figura 15) Tunelul de diluare secundară trebuie să aibă un diametru minim de 75 mm și trebuie să fie suficient de lung pentru a asigura o durată de reținere de cel puțin 0,25 secunde pentru proba dublu diluată. Port filtrul primar, FH, se amplasează la o distanță de cel mult 300 mm față de orificiul de ieșire din SDT. Tunelul de diluare secundară:
|
— |
FH – port filtru(e) (figurile 14 și 15) Pentru filtrele primar și secundar se poate utiliza o singură carcasă sau carcase separate de filtru. Trebuie să fie îndeplinite cerințele din anexa III apendicele 1 punctul 1.5.1.3. Port filtrul(ele):
|
— |
P - pompa de prelevare a probelor (figurile 14 și 15) Pompa de prelevare a probelor de pulberi trebuie să se amplaseze la o distanță suficientă de tunel, astfel încât temperatura gazului în orificiul de admisie să fie menținută constantă (±3 K), în cazul în care nu se aplică corecția debitului cu FC3. |
— |
DP – pompa pentru aerul de diluare (figura 15) (numai pentru diluare dublă în circuit principal) Pompa pentru aerul de diluare trebuie să se amplaseze astfel încât aerul de diluare secundară să fie alimentat la o temperatură de 298 K (25 °C) ± 5 K. |
— |
FC3 – regulator de debit (figurile 14 și 15) În cazul în care nu sunt disponibile alte mijloace, se utilizează un regulator de debit pentru compensarea debitului probei de pulberi pentru variațiile de temperatură și contrapresiune de pe traiectoria probei. Regulatorul de debit este necesar în cazul în care se aplică compensarea electronică a debitului EFC (figura 13). |
— |
FM3 – dispozitiv de măsurare a debitului (figurile 14 și 15) (debitul probei de pulberi) Contorul de gaze sau instrumentul pentru măsurarea debitului trebuie să se amplaseze la o distanță suficientă față de pompa de prelevare, astfel încât temperatura gazului la admisie să fie constantă (±3 K), în cazul în care nu se aplică corecția cu FC3. |
— |
FM4 – dispozitiv de măsurare a debitului (figura 15) (a aerului de diluare, numai pentru diluare dublă în circuit principal) Contorul de gaze sau instrumentul pentru măsurarea debitului trebuie să fie amplasat astfel încât temperatura gazului la admisie să se mențină la 298 K (25 °C) ± 5 K. |
— |
BV – supapă cu bilă (facultativ) Supapa cu bilă trebuie să aibă un diametru cel puțin egal cu diametrul interior al tubului de prelevare a probelor și un timp de comutare mai scurt de 0,5 secunde. NOTĂ: În cazul în care temperatura ambiantă în apropiere de PSP, PTT, SDT și FH este mai mică de 239 K (20 °C), trebuie luate măsuri de prevedere pentru a se evita pierderile de pulberi pe pereții reci ai acestor componente. Prin urmare, se recomandă încălzirea și/sau izolarea acestor componente în limitele specificate în descrierile respective. De asemenea, se recomandă ca temperatura la intrarea în filtru în timpul prelevării probelor să fie de cel puțin 293 K (20 °C). La sarcini mari ale motorului, componentele menționate anterior pot fi răcite cu un mijloc neagresiv, de ex. ventilator de circulare, cu condiția ca temperatura agentului de răcire să nu fie mai mică de 293 K (20 °C). |
(1) Figurile 4-12 prezintă multe tipuri de sisteme de diluare în circuit parțial, care se pot utiliza în mod normal pentru încercarea în regim stabilizat (NRSC). Dar, datorită constrângerilor foarte severe ale încercărilor în condiții tranzitorii (NRTC), sunt acceptate, pentru această încercare, doar acele sisteme de diluare parțială (figurile 4-12) capabile să îndeplinească cerințele specificate la punctul «Specificații privind sistemele de diluare în circuit parțial» din anexa III apendicele 1 punctul 2.4.”
ANEXA III
„Anexa XIII
DISPOZIȚII PENTRU MOTOARELE INTRODUSE PE PIAȚĂ ÎN «REGIM DE FLEXIBILITATE»
La solicitarea unui fabricant de echipamente originale (FEO) și în urma acordării autorizației de către o autoritate de omologare, un producător de motoare poate, în intervalul de timp dintre două etape consecutive de valori limită, să introducă pe piață un număr limitat de motoare care să respecte valorile limită privind emisiile corespunzătoare numai etapelor anterioare, în conformitate cu următoare dispoziții:
1. MĂSURI ADOPTATE DE PRODUCĂTORUL DE MOTOARE ȘI DE FABRICANTUL DE ECHIPAMENTE ORIGINALE
1.1. Un fabricant de echipamente originale care dorește să utilizeze un regim de flexibilitate solicită unei autorități de omologare permisiunea de a achiziționa de la furnizorii săi de motoare, în intervalul de timp dintre două etape privind emisiile, cantitățile de motoare descrise la punctele 1.2 și 1.3 care nu respectă valorile limită curente privind emisiile, dar sunt autorizate pentru etapa anterioară cea mai apropiată privind limitele emisiilor.
1.2. Numărul de motoare introduse pe piață în regim de flexibilitate nu poate să depășească, pentru fiecare categorie de motoare, 20 % din vânzările anuale ale fabricantului de echipamente prevăzute cu motoare din categoria de motoare respectivă (calculate ca media vânzărilor pe ultimii 5 ani pe piața UE). În cazul în care un fabricant de echipamente originale a comercializat echipamente pe piața UE într-un interval mai scurt de 5 ani, media se calculează pentru perioada în care fabricantul de echipamente originale a comercializat echipamente în UE.
1.3. Ca opțiune alternativă facultativă la punctul 1.2, fabricantul de echipamente originale poate să solicite permisiunea ca furnizorii săi de motoare să introducă pe piață un număr fix de motoare în regim de flexibilitate. Numărul de motoare din fiecare categorie nu poate să depășească următoarele valori:
Categoria motorului |
Numărul de motoare |
19- 37 kW |
200 |
37-75 kW |
150 |
75-130 kW |
100 |
130-560 kW |
50 |
1.4. Fabricantul de echipamente originale include în cererea sa către o autoritate de omologare următoarele informații:
(a) |
o mostră din etichetele ce urmează să fie atașate pe fiecare mașină fără destinație rutieră în care se va instala un motor introdus pe piață în regim de flexibilitate. Etichetele conțin următorul text: «NR. MAȘINII….(numărul secvențial al mașinii) DIN … (numărul total de mașini din gama respectivă de putere) CU MOTORUL Nr. … OMOLOGAT (Dir. 97/68/CE) CU Nr …» și |
(b) |
o mostră dintr-o altă etichetă suplimentară care urmează să se atașeze pe motor, care conține textul menționat la punctul 2.2 din prezenta anexă. |
1.5. Fabricantul de echipamente originale comunică autorităților de omologare din fiecare stat membru utilizarea regimului de flexibilitate.
1.6. Fabricantul de echipamente originale furnizează autorității de omologare toate informațiile care au legătură cu punerea în aplicare a regimului de flexibilitate pe care autoritatea de omologare poate să le solicite, dacă este necesar, pentru a lua o decizie.
1.7. Fabricantul de echipamente originale întocmește, o dată la șase luni, un raport privind aplicarea regimului de flexibilitate pe care îl utilizează și îl prezintă autorităților de omologare din fiecare stat membru. Raportul include date cumulative privind numărul de motoare și de mașini fără destinație rutieră introduse pe piață în regim de flexibilitate, numerele de serie ale motoarelor și ale mașinilor fără destinație rutieră, precum și statele membre în care au fost introduse pe piață mașinile fără destinație rutieră. Această procedură continuă să fie aplicată atât timp cât regimul flexibil este în desfășurare.
2. MĂSURI ADOPTATE DE PRODUCĂTORUL DE MOTOARE
2.1. Un producător de motoare poate să introducă pe piață în regim de flexibilitate motoarele specificate într-o omologare în conformitate cu punctul 1 din prezenta anexă.
2.2. Producătorul de motoare trebuie să atașeze pe motoarele respective o etichetă cu următorul text:
«Motor introdus pe piață în regim de flexibilitate».
3. MĂSURI ADOPTATE DE AUTORITATEA DE OMOLOGARE
3.1. Autoritatea de omologare evaluează conținutul solicitării de utilizare a regimului de flexibilitate și documentele anexate. Ca urmare, autoritatea de omologare îl informează pe fabricantul de echipamente originale cu privire la decizia sa, indiferent dacă aceasta permite sau nu utilizarea regimului de flexibilitate.”
ANEXA IV
Se adaugă următoarele anexe:
Anexa XIV
CCNR etapa I (1)
PN (Kw) |
CO (g/kWh) |
HC (g/kWh) |
NOx (g/kWh) |
PT (g/kWh) |
37≤ PN <75 |
6,5 |
1,3 |
9,2 |
0,85 |
75 ≤ PN <130 |
5,0 |
1,3 |
9,2 |
0,70 |
P ≥ 130 |
5,0 |
1,3 |
n ≥ 2 800 tr/min = 9,2 500 ≤ n < 2 800 tr/min = 45 × n(-0,2) |
0,54 |
Anexa XV
CCNR etapa II (2)
PN (Kw) |
CO (g/kWh) |
HC (g/kWh) |
NOx (g/kWh) |
PT (g/kWh) |
18 ≤ PN < 37 |
5,5 |
1,5 |
8,0 |
0,8 |
37≤ PN <75 |
5,0 |
1,3 |
7,0 |
0,4 |
75 ≤ PN <130 |
5,0 |
1,0 |
6,0 |
0,3 |
130 ≤ PN < 560 |
3,5 |
1,0 |
6,0 |
0,2 |
P ≥ 560 |
3,5 |
1,0 |
n ≥ 3 150 min-1 = 6,0 343 ≤ n < 3 150 min-1 = 45 × n(-0,2) - 3 n< 343 min-1 = 11,0 |
0,2 |
(1) Protocolul CCNR 19, Rezoluția Comisiei Centrale privind navigația pe Rin din 11 mai 2000.
(2) Protocolul CCNR 21, Rezoluția Comisiei Centrale privind navigația pe Rin din 31 mai 2001.