EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32004D0312

Decizia Consiliului din 30 martie 2004 de acordare a unor derogări temporare pentru Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia și Ungaria de la Directiva 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice

JO L 100, 6.4.2004, p. 33–34 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2004/312/oj

15/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

127


32004D0312


L 100/33

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 30 martie 2004

de acordare a unor derogări temporare pentru Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia și Ungaria de la Directiva 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice

(2004/312/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia și Republicii Slovace la Uniunea Europeană, în special articolul 2 alineatul (3),

având în vedere Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia și Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene, denumit în continuare „Act de aderare din 2003”, în special articolul 55,

având în vedere cererile Republicii Cehe, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Slovaciei și Sloveniei,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) primul paragraf din Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) (1), statele membre trebuie să garanteze atingerea unei rate medii anuale de colectare selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice provenite din gospodării, de cel puțin patru kilograme pe cap de locuitor, până la 31 decembrie 2006.

(2)

Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2002/96/CE stabilește anumite obiective minime pentru valorificarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice și pentru reutilizarea și reciclarea componentelor, materialelor și substanțelor. Statele membre garantează faptul că producătorii ating aceste obiective până la 31 decembrie 2006.

(3)

În conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2002/96/CE, statele membre trebuie să pună în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 13 august 2004. Cu toate acestea, în temeiul articolului 17 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2002/96/CE, Grecia și Irlanda, care, din cauza deficitului lor de infrastructură pentru reciclare, a condițiilor geografice, precum numărul mare de insule mici sau prezența zonelor rurale și muntoase, a densității slabe a populației și a nivelului scăzut al consumului de echipamente electrice și electronice, nu pot atinge obiectivul de colectare prevăzut la articolul 5 alineatul (5) primul paragraf, și nici obiectivele de valorificare prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2002/96/CE și care, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) paragraful al treilea din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind terenurile pentru depozitarea deșeurilor (2), pot solicita o prelungire a datei limită prevăzute la articolul în cauză, pot prelungi cu până la maximum 24 de luni termenele prevăzute la articolul 5 alineatul (5) și articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2002/96/CE.

(4)

În temeiul articolului 55 din Actul de aderare din 2003, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia și Ungaria au solicitat derogări temporare de la termenele stabilite în articolul 5 alineatul (5) primul paragraf și în articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2002/96/CE, invocând deficitul de infrastructură pentru reciclare, densitatea scăzută a populației și nivelul scăzut al consumului de echipamente electrice și electronice și condițiile geografice, spre exemplu prezența zonelor rurale.

(5)

Aceste motive justifică o prelungire cu 24 de luni a termenelor maxime menționate anterior pentru Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Ungatria și 12 luni pentru Slovenia,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Ungaria pot prelungi cu 24 de luni termenele maxime stabilite la articolul 5 alineatul (5) primul paragraf și la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2002/96/CE.

Slovenia poate prelungi cu 12 luni termenele maxime stabilite la articolul 5 alineatul (5) primul paragraf și la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2002/96/CE.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre și Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Slovenia, Republicii Slovace și Republicii Ungare.

Adoptată la Bruxelles, 30 martie 2004.

Pentru Consiliu

Președintele

M. McDOWELL


(1)  JO L 37, 13.2.2003, p. 24, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2003/108/CE (JO L 345, 31.12.2003, p. 106).

(2)  JO L 182, 16.7.1999, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).


Top