Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32004D0016

    Decizia Consiliului din 22 decembrie 2003 privind declasarea anexei 5 la Instrucțiunile consulare comune și a anexei 14b corespunzătoare la Manualul comun, precum și declasificarea anexelor 9 și 10 la Instrucțiunile consulare comune și a anexelor 6b și 6c corespunzătoare la Manualul comun

    JO L 5, 9.1.2004, p. 78–78 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2004/16(1)/oj

    19/Volumul 6

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    217


    32004D0016


    L 005/78

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA CONSILIULUI

    din 22 decembrie 2003

    privind declasarea anexei 5 la Instrucțiunile consulare comune și a anexei 14b corespunzătoare la Manualul comun, precum și declasificarea anexelor 9 și 10 la Instrucțiunile consulare comune și a anexelor 6b și 6c corespunzătoare la Manualul comun

    (2004/16/CE)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 207,

    întrucât:

    (1)

    Prin deciziile sale din 14 decembrie 1993 [SCH/Com-ex (93) 22 rev.] și din 23 iunie 1998 [SCH/Com-ex (98) 17], Comitetul Executiv instituit prin Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 a clasificat drept „confidențiale” anexele 5, 9 și 10 la Instrucțiunile consulare comune și toate anexele la Manualul comun (1), a cărui nouă versiune a fost adoptată prin decizia respectivului Comitet Executiv din 28 aprilie 1999 [SCH/Com-ex (99) 13].

    (2)

    Instrucțiunile consulare comune și Manualul comun, precum și deciziile Comitetului Executiv privind clasificarea acestora fac parte din acquis-ul Schengen, astfel cum a fost definit de Consiliu în Decizia 1999/435/CE (2).

    (3)

    Partea I și mai multe anexe la Manualul comun au fost declasificate în temeiul Deciziei 2000/751/CE a Consiliului (3), iar partea II din manual a fost declasificată în temeiul Deciziei 2002/353/CE a Consiliului (4).

    (4)

    Anexa 5 la Instrucțiunile consulare comune și anexa 14b corespunzătoare la Manualul comun ar trebui declasate, iar anexele 9 și 10 la Instrucțiunile consulare comune și anexele 6b și 6c corespunzătoare la Manualul comun ar trebui declasificate.

    (5)

    Este cazul să se abroge deciziile Comitetului Executiv [SCH/Com-ex (93) 22 rev.] și [SCH/Com-ex (98) 17] și să se adopte viitoarele decizii privind clasificarea documentelor care fac parte din acquis-ul Schengen în conformitate cu normele de clasificare a documentelor prevăzute de Decizia 2001/264/CE a Consiliului din 19 martie 2001 de adoptare a normelor de securitate ale Consiliului (5),

    DECIDE:

    Articolul 1

    Anexa 5 la Instrucțiunile consulare comune și anexa 14b corespunzătoare la Manualul comun se declasează la nivelul „RESTREINT UE”, iar anexele 9 și 10 la Instrucțiunile consulare comune, precum și anexele 6b și 6 corespunzătoare la Manualul comun se declasifică.

    Articolul 2

    Anexele 9 și 10 la Instrucțiunile consulare comune și anexele 6b și 6c corespunzătoare la Manualul comun se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Articolul 3

    Deciziile Comitetului Executiv Schengen din 14 decembrie 1993 [SCH/Com-ex (93) 22 rev.] și din 23 iunie 1998 [SCH/Com-ex (98) 17] se abrogă.

    Articolul 4

    Prezenta decizie produce efecte din data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 2003.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    A. MATTEOLI


    (1)  JO C 313, 16.12.2002, p. 97, Manual comun astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 693/2003 al Consiliului (JO L 99, 17.4.2003, p. 8).

    (2)  JO L 176, 10.7.1999, p. 1.

    (3)  JO L 303, 2.12.2000, p. 29.

    (4)  JO L 123, 9.5.2002, p. 49.

    (5)  JO L 101, 11.4.2001, p. 1.


    Top