Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32003D0914

Decizia Consiliului din 22 decembrie 2003 privind încheierea unui Acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Marocului privind măsurile de liberalizare reciproce și înlocuirea Protocoalelor nr. 1 și nr. 3 la Acordul de asociere CE-Maroc

JO L 345, 31.12.2003, pp. 117–118 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2003/914/oj

Related international agreement

11/Volumul 33

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

77


32003D0914


L 345/117

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 22 decembrie 2003

privind încheierea unui Acord sub forma unui schimb de scrisori între Comunitatea Europeană și Regatul Marocului privind măsurile de liberalizare reciproce și înlocuirea Protocoalelor nr. 1 și nr. 3 la Acordul de asociere CE-Maroc

(2003/914/CE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 133 coroborat cu articolul 300 alineatul (2) prima teză,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1)

Articolul 16 din Acordul euro-mediteranean de constituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Regatul Marocului, pe de altă parte (1), care este în vigoare de la 1 martie 2000, prevede realizarea progresivă de către Comunitate și Maroc a unei liberalizări mai mari a schimburilor lor reciproce de produse agricole.

(2)

Articolul 18 din Acordul euro-mediteranean prevede că, de la 1 ianuarie 2000, Comunitatea și Regatul Marocului vor evalua situația pentru a stabili măsurile de liberalizare ce urmează să fie aplicate de către părți cu efect de la 1 ianuarie 2001.

(3)

Comunitatea și Regatul Marocului au convenit să înlocuiască Protocoalele nr. 1 și nr. 3 la Acordul euro-mediteranean printr-un acord sub forma unui schimb de scrisori. În consecință, acest acord ar trebui aprobat.

(4)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor privind exercitarea atribuțiilor de punere în aplicare conferite Comisiei (2),

DECIDE:

Articolul 1

Se aprobă, în numele Comunității, Acordul sub forma unui schimb de scrisori dintre Comunitatea Europeană și Regatul Marocului privind măsurile de liberalizare reciproce și înlocuirea Protocoalelor nr. 1 și nr. 3 la Acordul de asociere CE-Maroc din anexa de mai jos.

Textul acordului sub forma unui schimb de scrisori se atașează la prezenta decizie.

Articolul 2

Comisia adoptă modalitățile de punere în aplicare a Protocoalelor nr. 1 și nr. 3 în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 3 alineatul (2).

Articolul 3

(1)   Comisia este asistată de Comitetul de gestionare a zahărului, instituit în temeiul articolului 42 din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 (3) sau, după caz, de comitetele instituite prin dispozițiile corespunzătoare ale altor regulamente privind organizarea comună a piețelor sau de Comitetul pentru Codul Vamal, instituit prin articolul 248a din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 (4).

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Perioada prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la o lună.

(3)   Comitetul adoptă propriul regulament intern.

Articolul 4

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită să semneze acordul sub forma unui schimb de scrisori pentru asumarea de obligații de către Comunitate.

Articolul 5

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 22 decembrie 2003.

Pentru Consiliu

Președintele

G. ALEMANNO


(1)  JO L 70, 18.3.2000, p. 1.

(2)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(3)  JO L 178, 30.6.2001, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 680/2002 al Comisiei din 19 aprilie 2002 (JO L 104, 20.4.2002, p. 26).

(4)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1. Regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 din 12 decembrie 2000 (JO L 311, 12.12.2000, p. 17).


Top