Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32002R1442

Regulamentul (CE) nr. 1442/2002 al Comisiei din 7 august 2002 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1554/2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului în ceea ce privește desfacerea zahărului produs în departamentele franceze de peste mări și egalizarea condițiilor de preț cu zahărul brut preferențial

JO L 212, 8.8.2002, pp. 5–6 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2002/1442/oj

03/Volumul 43

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

289


32002R1442


L 212/5

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1442/2002 AL COMISIEI

din 7 august 2002

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1554/2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului în ceea ce privește desfacerea zahărului produs în departamentele franceze de peste mări și egalizarea condițiilor de preț cu zahărul brut preferențial

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului din 19 iunie 2001 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 680/2002 al Comisiei (2), în special articolul 7 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 prevede acordarea ajutoarelor comunitare forfetare pentru comercializarea, în regiunile europene ale Comunității, a zahărului produs în departamentele franceze de peste mări. Aceste ajutoare sunt destinate, pe de o parte, rafinării în rafinăriile din regiunile europene ale Comunității a zahărului produs în aceste departamente și, pe de altă parte, transportării zahărului produs în aceste departamente până în regiunile europene ale Comunității, precum și, după caz, depozitării în aceste departamente.

(2)

Aceste ajutoare au fost stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1554/2001 al Comisiei (3) pentru anul de comercializare 2001/2002. În ceea ce privește ajutoarele pentru transport de la stadiul franco-fabrică la stadiul FOB și pentru depozitare în departamentele franceze de peste mări, acestea au fost stabilite pentru anul de comercializare 2001/2002 la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (c) din regulamentul menționat anterior. Acum, după ce Comisia a obținut informații referitoare la justificarea nivelului acestor ajutoare, trebuie stabilite valorile ajutoarelor pentru anii de comercializare 2002/2003-2005/2006, perioadă pentru care Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 prevede stabilirea prețurilor de intervenție și a cotelor de producție și de rafinare. De asemenea, pentru aceeași perioadă trebuie să continue acordarea ajutorului care reprezintă cheltuielile de transport maritim, precum și ajutorul pentru rafinare.

(3)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a zahărului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1554/2001 se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   La cererea prezentată autorităților competente din Franța, pentru anii de comercializare 2002/2003-2005/2006, se acordă producătorilor de zahăr menționat la articolul 1 și livrat în porturi europene din Comunitate un ajutor alcătuit din:

(a)

o valoare forfetară per tonă de zahăr exprimată în zahăr alb, reprezentând cheltuielile de transport de la stadiul franco-fabrică la stadiul FOB, stabilită la:

17 EUR per tonă pentru departamentele din Réunion și Martinica;

24 EUR per tonă pentru departamentul din Guadelupa;

(b)

o valoare forfetară uniformă reprezentând cheltuielile de transport maritim de la stadiul FOB departamente franceze de peste mări la stadiul CIF porturi europene din Comunitate și cheltuielile de asigurare aferente acestui transport;

(c)

o valoare stabilită pentru 100 kilograme de zahăr în depozit la producători la sfârșitul fiecărei luni, exprimată în zahăr alb pe lună la 0,45 EUR pentru departamentele din Guadelupa și 0,35 EUR pentru departamentele din Réunion.”

Articolul 2

Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1554/2001 se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Pentru zahărul menționat la articolul 1, care a fost rafinat în anii de comercializare 2002/2003-2005/2006 într-o rafinărie din regiunile europene ale Comunității, se acordă întreprinderilor de rafinare respective un ajutor pentru fiecare a zecea parte dintr-un procent de randament mai mult de 92 %, dintr-o valoare egală cu 0,0387 % din prețul de intervenție al zahărului brut stabilit pentru această perioadă.”

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică de la data de 1 iulie 2002.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 7 august 2002.

Pentru Comisie

Franz FISCHLER

Membru al Comisiei


(1)  JO L 178, 30.6.2001, p. 1.

(2)  JO L 104, 20.4.2002, p. 26.

(3)  JO L 205, 31.7.2001, p. 18.


Top