This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32002L0004
Commission Directive 2002/4/EC of 30 January 2002 on the registration of establishments keeping laying hens, covered by Council Directive 1999/74/EC
Directiva 2002/4/CE a Comisiei din 30 ianuarie 2002 de înregistrare a unităților de creștere a găinilor ouătoare, reglementată de Directiva 1999/74/CE a Consiliului
Directiva 2002/4/CE a Comisiei din 30 ianuarie 2002 de înregistrare a unităților de creștere a găinilor ouătoare, reglementată de Directiva 1999/74/CE a Consiliului
JO L 30, 31.1.2002, p. 44–46
(ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)
In force: This act has been changed. Current consolidated version: 01/01/2007
03/Volumul 42 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
3 |
32002L0004
L 030/44 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DIRECTIVA 2002/4/CE A COMISIEI
din 30 ianuarie 2002
de înregistrare a unităților de creștere a găinilor ouătoare, reglementată de Directiva 1999/74/CE a Consiliului
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 1999/74/CE a Consiliului din 19 iulie 1999 de stabilire a standardelor minime pentru protecția găinilor ouătoare (1), în special articolul 7,
întrucât:
(1) |
Directiva 1999/74/CE stabilește standarde specifice de protecție a găinilor ouătoare prin diferite metode de creștere și autorizează statele membre să aleagă metoda sau metodele cele mai potrivite. |
(2) |
În conformitate cu articolul 7 din Directiva 1999/74/CE, fiecare unitate care intră în domeniul de aplicare a directivei în cauză este înregistrată de autoritatea competentă a fiecărui stat membru și primește un număr distinctiv, care să asigure trasabilitatea ouălor introduse pe piață pentru consumul uman. |
(3) |
Regulamentul (CEE) nr. 1907/90 al Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite standarde de comercializare aplicabile ouălor (2), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 5/2001 (3), impune obligatoriu ștampilarea ouălor cu un cod care indică numărul distinctiv al producătorului și care permite identificarea metodei de creștere. |
(4) |
Metodele de creștere sunt definite de Regulamentul (CEE) nr. 1274/91 al Comisiei din 15 mai 1991 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1907/90 privind anumite standarde de comercializare aplicabile ouălor (4), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1651/2001 (5) și, în ceea ce privește producția biologică, de Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului din 24 iunie 1991 privind metoda de producție agricolă ecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole și alimentare (6), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2491/2001 al Comisiei (7). |
(5) |
Înregistrarea unităților cu numere distinctive este o condiție care asigură trasabilitatea ouălor introduse pe piață în vederea consumului uman. |
(6) |
Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent veterinar, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
(1) Statele membre:
(a) |
stabilesc un sistem de înregistrare a fiecărui loc de producție (denumit în continuare „unitate”) care intră în domeniul de aplicare a Directivei 1999/74/CE, atribuindu-i un număr distinctiv, în conformitate cu anexa la prezenta directivă; |
(b) |
asigură că autoritatea competentă a statului membru în cauză furnizează cel puțin pentru fiecare asemenea unitate să se furnizeze informațiile prevăzute la punctul 1 din anexă, la o dată stabilită de statul membru. Această dată trebuie să lase suficient timp pentru a permite înregistrarea unităților în cauză în temeiul literei (c); |
(c) |
se asigură ca fiecare unitate pentru care se furnizează informația solicitată la data stabilită în temeiul literei (b) să fie înregistrată și să i se aloce un număr distinctiv până la 31 mai 2003. |
(2) Statele membre asigură ca, de la 1 iunie 2003:
(a) |
să nu mai poată să fie folosită nici o unitate pentru care nu s-au furnizat informațiile solicitate în temeiul alineatului (1) litera (b) până la data stabilită la punctul (b) și |
(b) |
să nu se dea în folosință nici o unitate nouă înainte de a se încheia înregistrarea și atribuirea numărului distinctiv. |
(3) Statele membre se asigură că registrul de unități prevăzut la alineatul (1) este accesibil autorității competente a statului membru în scopul trasabilității ouălor introduse pe piață pentru consum uman.
(4) Statele membre se asigură ca modificările cu privire la datele înregistrate să fie comunicate autorității competente de îndată și ca registrul să fie actualizat imediat ce se primește o asemenea informație.
Articolul 2
Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 martie 2003. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 30 ianuarie 2002.
Pentru Comisie
David BYRNE
Membru al Comisiei
(1) JO L 203, 3.8.1999, p. 53.
(4) JO L 121, 16.5.1991, p. 11.
(5) JO L 220, 15.8.2001, p. 5.
(6) JO L 198, 22.7.1991, p. 1.
(7) JO L 337, 20.12.2001, p. 9.
ANEXĂ
Definițiile prevăzute la articolul 2 din Directiva 1999/74/CE se aplică în măsura în care este necesar.
1. DATE SOLICITATE PENTRU ÎNREGISTRARE
Pentru fiecare unitate, se înregistrează cel puțin următoarele date:
— |
unitate:
|
— |
persoana fizică răspunzătoare de creșterea găinilor ouătoare (denumită în continuare „crescător”):
|
— |
proprietarul unității, în cazul în care este altul decât crescătorul:
|
— |
alte informații despre unitate:
|
2. NUMĂR DISTINCTIV
Numărul distinctiv va fi compus dintr-o cifră care indică metoda de creștere, hotărâtă în conformitate cu codul prevăzut la punctul 2.1, urmat de codul statului membru prevăzut la punctul 2.2, precum și un număr de identificare stabilit de statul membru în care este situată unitatea.
2.1. Codul pentru metoda de creștere
Metodele de creștere practicate de unitate, astfel cum sunt definite de Regulamentul (CEE) nr. 1274/91 în versiune modificată se indică prin următorul cod:
1 |
În sistem extensiv |
2 |
La sol |
3 |
În baterii |
Metoda de creștere practicată în unitățile de producție în condițiile definite în Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 se menționează după cum urmează:
0 |
Agricultură ecologică |
2.2. Codul pentru statul membru de înregistrare
AT |
Austria |
BE |
Belgia |
DE |
Germania |
DK |
Danemarca |
ES |
Spania |
FI |
Finlanda |
FR |
Franța |
GR |
Grecia |
IE |
Irlanda |
IT |
Italia |
LU |
Luxemburg |
NL |
Țările de Jos |
PT |
Portugalia |
SE |
Suedia |
UK |
Regatul Unit |
2.3. Identificarea unității
Fiecare stat membru utilizează un sistem de atribuire a unui număr unic fiecărei unități care se înregistrează. Acest număr poate fi, de asemenea, utilizat și în alte scopuri decât cele ale prezentei directive, cu condiția să se asigure identificarea unității.
Statele membre pot adăuga caractere suplimentare la numărul de identificare, care să permită, de exemplu, identificarea fiecărui efectiv ținut în spații diferite ale aceleiași unități.