Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31998R2699

    Regulamentul (CE) nr. 2699/98 al Comisiei din 17 decembrie 1998 privind derogările care pot fi acordate pentru statisticile structurale de întreprindereText cu relevanță pentru SEE.

    JO L 344, 18.12.1998, p. 1–48 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1998/2699/oj

    13/Volumul 25

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    116


    31998R2699


    L 344/1

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 2699/98 AL COMISIEI

    din 17 decembrie 1998

    privind derogările care pot fi acordate pentru statisticile structurale de întreprindere

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 al Consiliului din 20 decembrie 1996 privind statisticile structurale de întreprindere (1), în special articolul 12 litera (x),

    întrucât Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 al Consiliului a stabilit un cadru comun pentru elaborarea de statistici comunitare privind structura, activitatea, competitivitatea și performanțele întreprinderilor din Comunitate;

    întrucât este necesar să se acorde derogări de la dispozițiile Regulamentului Consiliului privind statisticile structurale de întreprindere;

    întrucât măsurile avute în vedere sunt conforme cu avizul Comitetului pentru programul statistic,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Derogările menționate la articolul 11 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 sunt specificate în anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 1998.

    Pentru Comisie

    Yves-Thibault de SILGUY

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 14, 17.1.1997, p. 1.


    ANEXĂ

    DEROGĂRI

    Următoarele tabele indică, pentru fiecare stat membru, dacă este necesară sau nu o derogare. Dacă o derogare este necesară, se face o distincție între o derogare totală, când nu poate fi oferită nici o informație, și o derogare parțială, când unele dintre dispozițiile Regulamentului (CE, Euratom) nr. 58/97 nu pot fi respectate. În cazul unei derogări parțiale, tabelele indică dacă dispozițiile care nu pot fi respectate se referă la interval (18 luni pentru rezultatele finale, 10 luni pentru rezultatele preliminare), la acoperirea activităților, la acoperirea pe clase de mărime sau la lista variabilelor. Derogări de la oricare alte dispoziții sunt enumerate ca „alte puncte”.

    BELGIA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995 -1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 9

     

    18 + 9

     

     

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    NACE 40

     

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

    1995 – Întreprinderi cu mai puțin de 50 de angajați

    De la 1996 la 1998 – Unități locale aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați

     

     

    Variabile care lipsesc

    11 11 0

    11 12 0

    11 13 0

    12 13 0

    13 12 0

    13 13 1

    13 41 1

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 21 0

    15 31 0

    16 13 1

    16 13 2

    16 14 0

    16 15 0

    18 11 0

    18 12 0

    18 12 1

    18 12 2

    18 15 0

    18 16 0

    18 31 0

    18 32 0

    21 11 0

     

    11 21 0

    15 11 0

     

     

    Alte puncte

    1.

    ASBL exclus (pentru 1995)

    2.

    Defalcarea după forma de proprietate nu este posibilă

     

    ASBL exclus

     

     


    DANEMARCA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 3

    18 + 3

    18 + 3

    18 + 3

     

    Activități care lipsesc

    NACE 11

    NACE 11

    NACE 11

    NACE 11

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Nici una

     

    Variabile care lipsesc

    11 12 0

    11 13 0

    11 31 0

    12 13 0 pentru secțiunea E

    13 12 0 pentru secțiunea E

    13 13 1

    13 21 3 pentru secțiunea E

    13 41 1 pentru secțiunile C, D, F

    15 31 0 pentru secțiunile C, D, F

    16 13 2

    16 13 5

    16 15 0

    18 11 0 pentru 1995

    18 12 0 pentru 1995

    18 12 1 pentru 1995

    18 12 2 pentru 1995

    18 15 0

    18 16 0

    20 11 0 pentru secțiunile C, F pentru 1995

    21 11 0

    22 11 0

    22 12 0

    15 42 0

    15 44 1

    16 13 1

    16 13 2

    Nici una

    Nici una

     

    Alte puncte

    1995 – NACE Rev. 1

    Secțiunea E: Defalcarea după clasa de mărime nu este posibilă

    1996 – NACE Rev. 1

    Grupa 40: Defalcarea după clasa de mărime nu este posibilă

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul

     


    GERMANIA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 3 pentru 1995

    Nici unul pentru 1996-1998,

    cu excepția:

    18 + 4 pentru 21 11 0

     

    18 + 3 pentru 1995

    Nici unul pentru 1996-1998

    Nici unul

    Nici unul

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Nici una

    Secțiunile E, F pentru 1996

    Nici una pentru 1997-1998

    Clase de mărime care lipsesc

    Întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

     

    Unități locale aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați

    UTA aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați

    Întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    Variabile care lipsesc

    11 12 0

    11 13 0

    13 13 1

    13 41 1

    15 31 0

    16 13 1

    16 13 2

    16 14 0

    16 15 0

    18 11 0

    18 12 0

    18 12 1

    18 12 2

    18 15 0

    18 16 0

    18 31 0

    18 32 0

    20 11 0

    22 11 0

    22 12 0

     

    Nici una

    Nici una

    12 11 0 pentru secțiunea E

    12 12 0

    13 11 0

    15 11 0

    Alte puncte

    Defalcarea după forma de proprietate nu este posibilă

     

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul


    GRECIA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1996

    Derogare parțială pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    18 + 6 pentru 1995

    18 + 4 pentru 1996

     

    18 + 6 pentru 1995

    18 + 4 pentru1996-1998

    18 + 6 pentru 1995

    18 + 4 pentru1996-1998

    10 + 2

    Activități care lipsesc

    Secțiunea F pentru 1995-1996

    Nici una pentru 1997-1998

     

    Secțiunea F pentru 1995-1996

    Secțiunea F pentru 1995-1996

    Secțiunea F

    Clase de mărime care lipsesc

    Întreprinderi cu mai puțin de 10 angajați

     

    Unități locale ce aparțin întreprinderilor cu mai puțin de 10 angajați

    UTA ce aparțin întreprinderilor cu mai puțin de 10 angajați

    Întreprinderi cu mai puțin de 10 angajați

    Variabile care lipsesc

    13 13 1 pentru 1995-1996

    16 13 1 pentru 1995-1996

    16 13 2 pentru 1995-1996

    22 11 0 pentru 1995-1996

    22 12 0 pentru 1995-1996

     

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Alte puncte

    Pentru 1995 datele vor fi transmise pentru unitatea locală, nu pentru întreprindere

     

    Nici unul

    Datele vor fi transmise pentru unitatea locală, nu pentru UTA

    Nici unul


    SPANIA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1996

    Derogare parțială pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    Secțiunile C, D, E – 18 + 1 pentru 1995

    Secțiunile C, D, E – Nici unul pentru 1996-1998

    Secțiunea F – 18 + 1

     

    Secțiunile C, D, E – 18 + 1 pentru 1995

    Secțiunile C, D, E – Nici unul pentru 1996-1998

    Secțiunile C, D, E – 18 + 1 pentru 1995

    Secțiunile C, D, E – Nici unul pentru 1996-1998

    Secțiunile C, D, E – 10 + 4 pentru 1997

    Secțiunile C, D, E – 10 + 2 pentru 1998

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Secțiunea F

    Secțiunea F

    Secțiunea F

    Clase de mărime care lipsesc

    Secțiunile C, D, E – Întreprinderi fără nici un angajat

    Secțiunea F – Nici una

     

    Întreprinderi fără nici un angajat

    Întreprinderi fără nici un angajat

    Întreprinderi fără nici un angajat

    Variabile care lipsesc

    11 12 0

    11 13 0

    12 13 0 pentru secțiunea F

    13 12 0 pentru secțiunea F

    13 13 1

    13 41 1

    15 13 0

    15 14 0

    15 31 0 pentru secțiunea F

    16 13 1

    16 13 2

    16 14 0 pentru secțiunile C, D, E

    18 11 0

    18 12 0

    18 12 1 pentru secțiunea F

    18 15 0

    18 16 0 pentru secțiunea F

    20 11 0 pentru secțiunea F

    21 11 0

    22 11 0

    22 12 0

     

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Alte puncte

    Nici unul

     

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul


    FRANȚA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 6 pentru 1995-1996

    18 + 3 pentru 1997

    18 + 3

    18 + 6

    18 + 6

    10 + 7 pentru 1996

    10 + 4 pentru 1997

    10 + 2 pentru 1998

    Activități care lipsesc

    NACE 37

    NACE 37

    NACE 37

    NACE 37

    NACE 29.6 și 37

    Clase de mărime care lipsesc

    Întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    Întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    Unități locale aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați

    UTA aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați

    Întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați pentru 1996

    Întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați pentru 1997-1998, pentru secțiunile C, D, E

    Variabile care lipsesc

    11 12 0 pentru 1995

    11 13 0 pentru 1995

    11 21 0 pentru secțiunea F, pentru 1995

    13 41 1

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 31 0 pentru secțiunea F, pentru 1995-1997

    16 13 1

    16 13 2

    16 40 0 pentru secțiunea F, pentru 1995

    16 15 0

    20 11 0 pentru secțiunea F, pentru 1995-1997

    22 11 0 pentru 1995

    22 12 0 pentru 1995

    15 42 0

    13 32 0 pentru secțiunea F

    16 11 0 pentru secțiunea F

    Nici una

    16 11 0

    Alte puncte

    1996-1998: 22 11 0 și 22 12 0 sunt disponibile doar la nivelul NACE de 3 cifre

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul

    Departamentele de peste mări sunt excluse


    IRLANDA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1996

    Derogare parțială pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    Secțiunile C, D, E – 18 + 4 pentru 1995

    Secțiunile C, D, E – 18 + 3 pentru 1996

    Secțiunile C, D, E – Nici unul pentru 1997-1998

    Secțiunea F – 18 + 4 pentru rezultatele principale

    Secțiunea F – 18 + 10 pentru datele privind clasele de mărime

     

    Secțiunile C, D, E – 18 + 4 pentru 1995

    Secțiunile C, D, E – 18 + 3 pentru 1996

    Secțiunile C, D, E – Nici unul pentru 1997-1998

    Secțiunea F - 18 + 4 pentru 1996-1998

    Secțiunile C, D, E – 18 + 4 pentru 1995

    Secțiunile C, D, E – 18 + 3 pentru 1996

    Secțiunile C, D, E – Nici unul pentru 1997-1998

    Secțiunile C, D, E – 10 + 5 pentru 1997

    Secțiunile C, D, E – Nici unul pentru 1998

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Secțiunea F pentru 1995

    Secțiunea F

    Secțiunea F

    Clase de mărime care lipsesc

    Secțiunile C, D, E – Întreprinderi cu mai puțin de 3 persoane angajate

    Secțiunea F – Întreprinderi cu mai puțin de 20 de persoane angajate

     

    Unități locale cu mai puțin de 3 persoane angajate

    Secțiunea F – întreprinderi cu mai puțin de 20 de persoane angajate pentru 1997-1998

    Unități locale cu mai puțin de 3 persoane angajate

    Întreprinderi cu mai puțin de 3 persoane angajate pentru 1997-1998

    Variabile care lipsesc

    11 12 0 pentru 1995

    11 13 0 pentru 1995

    13 13 1 pentru 1995

    15 31 0 pentru 1995

    16 13 1 pentru 1995

    16 14 0 pentru 1995

    16 15 0 pentru 1995

    18 11 0

    18 15 0

     

    11 21 0 pentru secțiunea F, pentru 1996-1998

    Nici una

    Nici una

    Alte puncte

    1.

    Secțiunea F – întreprinderile din sectorul public sunt excluse

    2.

    Secțiunile C, D, E – defalcarea pe forme de proprietate nu este posibilă pentru 1995

     

    Nici unul

    Datele vor fi transmise pentru unitatea locală, nu pentru UTA

    Nici unul

    Notă: Irlanda este scutită de furnizarea informațiilor legate de rubricile 21 11 0, 22 11 0 și 22 12 0 din anexa 2 la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97.


    ITALIA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Nici o derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1996-1997

    Derogare parțială pentru 1998

    Interval suplimentar necesar

    18 + 9 pentru 1995

    18 + 6 pentru 1996-1998

    cu excepția:

    18 + 9 pentru 22 11 0, 22 12 0 pentru 1996

    18 + 8 pentru 22 11 0, 22 12 0 pentru 1997

    18 + 7 pentru 22 11 0, 22 12 0 pentru 1998

     

    18 + 9 pentru 1995

    18 + 6 pentru 1996-1998

    18 + 9 pentru 1995

    18 + 6 pentru 1996-1998

    10 + 2 pentru 1998

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una (a se vedea mai jos variabilele care lipsesc)

     

    Nici una

    Întreprinderile cu mai puțin de 200 de angajați

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    11 12 0 pentru 1995

    11 13 0 pentru 1995

    13 14 1 pentru 1995-1996

    15 31 0 pentru 1995-1996

    16 13 2 pentru întreprinderi cu 20 de angajați sau mai mult pentru 1995

    16 13 2 pentru 1996

    18 11 0 pentru 1995

    18 11 0 pentru întreprinderi cu mai puțin de 200 de angajați

    18 31 0 pentru 1995-1997

    18 32 0 pentru 1995-1997

    21 11 0 pentru 1995, 1996, 1998

    21 11 0 pentru 1995

    22 12 0 pentru 1995

     

    Nici una

    11 31 0 pentru 1995

    Nici una

    Alte puncte

    Rezultatele pentru întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați vor avea probleme de calitate și precizie, în ceea ce privește rezultatele globale la nivelul de patru cifre, pentru defalcarea pe clase de mărime la nivelul de trei cifre și pentru defalcarea după NUTS 2 și NACE la nivelul de două cifre

     

    Rezultatele pentru întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați vor avea probleme de calitate și precizie, în ceea ce privește rezultatele globale la nivelul de patru cifre, pentru defalcarea pe clasă de mărime la nivelul de trei cifre și pentru defalcarea după NUTS 2 și NACE la nivelul de două cifre

    Nici unul

    Rezultatele pentru întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați vor avea probleme de calitate și precizie, în ceea ce privește rezultatele globale la nivelul de patru cifre, pentru defalcarea pe clasă de mărime la nivelul de trei cifre și pentru defalcarea după NUTS 2 și NACE la nivelul de două cifre


    LUXEMBURG

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1996

    Derogare parțială pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    18 + 9 pentru 1995

    18 + 8 pentru 1996

    18 + 7 pentru 1997

    18 + 6 pentru 1998

     

    18 + 9 pentru 1995

    18 + 8 pentru 1996

    18 + 7 pentru 1997

    18 + 6 pentru 1998

    10 + 6 pentru 1997

    10 + 5 pentru 1998

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Nici una

    Clase de mărime care lipsesc

    Întreprinderi cu mai puțin de 20 de persoane angajate pentru 1995

     

    UTA aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați pentru 1995

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    11 12 0

    11 13 0

    13 13 1 pentru 1995

    13 41 1 pentru 1995

    15 31 0 pentru 1995

    16 13 1 pentru 1995

    16 13 2 pentru 1995

    16 14 0

    16 15 0 pentru 1995

    18 11 0

    18 12 0 pentru 1995

    18 12 1 pentru 1995

    18 12 2 pentru 1995

    18 15 0 pentru 1995

    18 16 0 pentru 1995

    18 31 0 pentru 1995

    18 32 0 pentru 1995

    20 11 0 pentru 1995

     

    Nici una

    Nici una

    Alte puncte

    Nici unul

     

    Nici unul

    Nici unul


    ȚĂRILE DE JOS

    1995

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi 1995

    Rezultate regionale 1995

    Rezultate UTA 1995

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 6 pentru secțiunile C, D, E

    18 + 1 pentru secțiunea F

    Mai mult de 18 + 6: 16 11 0, 16 14 0

    18 + 6 pentru secțiunile C, D, E

    18 + 1 pentru secțiunea F

    Mai mult de 18 + 6: 16 11 0

    18 + 6 pentru secțiunile C, D, E

    18 + 1 pentru secțiunea F

    Mai mult de 18 + 6: 16 11 0

    Activități care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Nici una

    Nici una

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Nici una

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 13 11 0, 13 12 0, 18 11 0

    Diviziunile 10-14

    Diviziunile 15-36, întreprinderi fără nici un angajat

    Diviziunile 40-41, întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    12 15 0, 12 17 0, 13 13 1, 13 31 0, 13 32 0, 13 21 3, 13 32 0, 13 33 0

    Diviziunile 10-14

    Diviziunile 15-22, 24-36, întreprinderi fără nici un angajat

    Diviziunile 23, 40-41, întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0

    Secțiunile C, D, E, F, întreprinderi fără nici un angajat

    13 41 1, 16 15 0

    Secțiunile C, D, E, F

    16 13 2

    Secțiunile C, D, E

    15 21 0

    Diviziunile 10-36, 40-41, secțiunea F

    15 21 0

    Diviziunile 10-36, 40-41, întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    Diviziunea 37

    Grupele 45.1, 45.2, 45.4, 45.5, întreprinderi cu mai puțin de 10 angajați

    Grupa 45.3, întreprinderi cu mai puțin de 50 de angajați

    18 12 0, 18 15 0

    Secțiunea C

    Diviziunile 15-36, 40-41, întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    18 16 0

    Secțiunea C

    Diviziunile 15-22, 24-36, 40-41, întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    20 11 0

    Secțiunea C

    Diviziunile 15-22, 24-36, întreprinderi fără nici un angajat

    Diviziunile 40-41, întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    21 11 0

    Secțiunile C, D, E, unități cu mai puțin de 5 angajați

    22 11 0, 22 12 0

    Secțiunile C, D, E, întreprinderi cu mai puțin de 10 angajați

    Secțiunea F, întreprinderi cu mai puțin de 50 de angajați

    13 32 0

    Diviziunile 10-14

    Diviziunile 15-22, 24-36, unități locale aparținând întreprinderilor fără nici un angajat

    Diviziunile 23, 40-41, unități locale aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați

    15 11 0

    Secțiunile C, D, E, unități locale aparținând întreprinderilor fără nici un angajat

    12 11 0, 12 12 0

    Diviziunile 10-14

    Diviziunile 15-36, UTA aparținând întreprinderilor fără nici un angajat

    Diviziunile 40-41, UTA aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați

    13 32 0

    Diviziunile 10-14

    Diviziunile 15-22, 24-36, UTA aparținând întreprinderilor fără nici un angajat

    Diviziunile 23, 40-41, UTA aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați

    15 11 0

    Secțiunile C, D, E, F, unități fără nici un angajat

    Alte puncte

    11 12 0 și 11 13 0 sunt disponibile numai pentru nivelul NACE de două cifre

     

     


    ȚĂRILE DE JOS

    1996

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1996

    Rezultate regionale

    1996

    Rezultate UTA

    1996

    Rezultate preliminare

    1996

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    Pentru diviziunile de la 10 la 36, de la 40 la 41, nici unul, cu excepția:

    16 13 0, 16 13 1 (18 + 6) 16 11 0, 16 14 0 (18 + 12)

    Diviziunile 37, nici unul, cu excepția:

    12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 13 1, 13 31 0, 13 32 0, 13 33 0, 18 11 0, 18 12 0, 18 15 0, 18 16 0, 20 11 0 (18 + 3), 16 13 0, 16 13 1 (18 + 6), 16 11 0, 16 14 0 (18 + 12)

    Secțiunea F, nici unul, cu excepția:

    16 13 0 (18 + 6) 16 11 0, 16 14 0 (18 + 12)

     

     

    10 + 2 pentru 15 11 0

    10 + 2 pentru 12 12 0, 13 11 0, 13 32 0 pentru diviziunile 15-37

    10 + 4 pentru 12 12 0, 13 11 0, 13 32 0 pentru secțiunea F

    Activități care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

     

     

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

     

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 13 1, 13 31 0, 13 32 0, 13 33 0, 18 11 0, 18 12 0, 18 15 0, 18 16 0, 20 11 0

    Diviziunile de la 10 la 14

    La diviziunile 40 și 41 lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați

    13 21 3

    Diviziunile de la 10 la 14 și 37 lipsesc

    La diviziunile 40 și 41 lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați

    13 41 1, 15 21 0, 16 13 2, 16 15 0

    Secțiunile C, D, E, F lipsesc

    21 10 0

    La diviziunile de la 10 la 36, 40 și 41 lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 5 angajați

    22 11 0, 22 12 0

    La secțiunile C, D și E lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 10 angajați

     

     

    12 11 0

    Diviziunile 10-14, 40-41

    12 12 0, 13 11 0, 13 32 0

    Diviziunile 10-14, 40-41

    16 11 0

    Diviziunile C, D, E, F

    Alte puncte

    11 12 0 și 11 13 0 sunt disponibile doar la nivelul NACE de două cifre

     

     

     


    ȚĂRILE DE JOS

    1997

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1997

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997

    Rezultate regionale

    1997

    Rezultate UTA

    1997

    Rezultate preliminare

    1997

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    La diviziunile de la 10 la 41, nici unul, cu excepția: 16 13 0, 16 13 1 (18 + 6), 16 11 0, 16 14 0, 16 15 0 (18 + 12)

    Secțiunea F, nici unul, cu excepția:

    16 13 0 (18 + 6), 16 11 0, 16 14 0, 16 15 0 (18 + 12)

    Nici unul

     

     

    10 + 2 pentru11 11 0, 15 11 0

    10 + 2 pentru 12 11 0 pentru diviziunile de la 13 la 14

    10 + 2 pentru12 12 0, 13 11 0, 13 32 0 pentru diviziunile de la 13 la 45

    Activități care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

     

     

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

     

     

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Variabile care lipsesc

    12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 13 1, 16 21 3, 13 31 0, 13 32 0, 13 33 0, 18 11 0, 18 12 0, 18 15 0, 18 16 0, 20 11 0

    Diviziunile de la 10 la 12 lipsesc

    La diviziunile de la 40 la 41 lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați

    13 41 1

    Diviziunile de la 10 la 12, 23, de la 40 la 41 lipsesc

    16 13 2

    Secțiunile C, D, E lipsesc

    22 11 0, 22 12 0

    La secțiunile C, D și E lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 10 angajați

    15 42 0

    15 44 1

    Lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 5 angajați

    De la 20 21 0 la 20 31 0

    Lipsesc întreprinderile fără nici un angajat

    Diviziunile de la 10 la 14 și 37 lipsesc

     

     

    12 11 0, 12 12 0, 13 11 0, 13 32 0

    Diviziunile de la 10 la 12 lipsesc

    La diviziunile de la 40 la 41 lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați

    16 11 0

    Secțiunile C, D, E, F lipsesc

    Alte puncte

    11 12 0 și 11 13 0 sunt disponibile numai la nivelul NACE de două cifre

    Nici unul

     

     

    Nici unul


    ȚĂRILE DE JOS

    1998

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1998

    Rezultate regionale

    1998

    Rezultate UTA

    1998

    Rezultate preliminare

    1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    Diviziunile de la 10 la 41, nici unul, cu excepția:

    16 11 0, 16 13 0, 16 13 1, 16 14 0, 16 15 0 (18 + 6)

    Secțiunea F, nici unul, cu excepția:

    16 11 0, 16 13 0, 16 14 0, 16 15 0 (18 + 6)

    Nici unul

     

     

    10 + 2 pentru11 11 0, 15 11 0

    10 + 2 pentru 12 11 0 pentru diviziunile de la 13 la 41

    10 + 2 pentru12 12 0, 13 11 0, 13 32 0 pentru diviziunile de la 13 la 45

    Activități care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

     

     

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

     

     

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Variabile care lipsesc

    12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 13 1, 16 21 3, 13 31 0, 13 32 0, 13 33 0, 18 11 0, 18 12 0, 18 15 0, 18 16 0, 20 11 0

    Diviziunile de la 10 la 12 lipsesc

    La diviziunile de la 40 la 41 lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați

    13 41 1

    Diviziunile de la 10 la 12, 23, de la 40 la 41 lipsesc

    16 13 2

    Secțiunile C, D, E lipsesc

    16 32 0

     

     

    12 11 0, 12 12 0, 13 11 0, 13 32 0

    Diviziunile de la 10 la 12 lipsesc

    La diviziunile de la 40 la 41 lipsesc întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați

    16 11 0

    Secțiunile C, D, E, F lipsesc

    Alte puncte

    11 12 0 și 11 13 0

    sunt disponibile numai la nivelul NACE de două cifre

     

     

     

    Nici unul


    AUSTRIA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială pentru 1995-1996

    Nici o derogare pentru 1997-1998

    Nici o derogare

    Derogare parțială pentru 1995

    Derogare totală pentru 1996

    Nici o derogare pentru 1997-1998

    Derogare parțială pentru 1995

    Derogare totală pentru 1996

    Nici o derogare pentru 1997-1998

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 11 pentru 1995

    Nici unul pentru 1996-1998

     

    18 + 11 pentru 1995

    18 + 11 pentru 1995

     

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Nici una

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Nici una

     

    Variabile care lipsesc

    1995: nici una

    1996:

    11 12 0

    11 13 0

    12 13 0

    12 15 0

    12 17 0

    13 11 0

    13 12 0

    13 13 1

    13 21 3

    13 32 0

    13 33 0

    13 41 1

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 21 0

    15 31 0

    16 13 1

    16 13 2

    16 14 0

    16 15 0

    18 11 0

    18 12 0

    18 12 1

    18 12 2

    18 15 0

    18 16 0

    18 31 0

    18 32 0

    20 11 0

    21 11 0

    22 11 0

    22 12 0

     

    Nici una

    Nici una

     

    Alte puncte

    1.

    Cu excepția variabilei 11 11 0, toate datele vor fi furnizate la nivelul de două cifre al NACE Rev. 1 pentru 1996

    2.

    Defalcarea pe clase de mărime nu este posibilă pentru 1996

     

    Nici unul

    Nici unul

     


    PORTUGALIA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 5 pentru 1995-1996

    18 + 4 pentru 1997-1998

    18 + 5

    18 + 5 pentru 1995-1996

    18 + 4 pentru 1997-1998

    18 + 5 pentru 1995-1996

    18 + 4 pentru 1997-1998

     

    Activități care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Secțiunea F pentru 1995

    Nici una

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Secțiunile C, D, E – Întreprinderi cu mai puțin de 100 de angajați pentru 1995

    Secțiunea F – Întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați (1)pentru 1995

    Nici una

    Secțiunile C, D, E – Unități locale aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 100 de angajați pentru 1995

    Secțiunile C, D, E – UTA aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 100 de angajați pentru 1995

    Secțiunea F – UTA aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați pentru 1995

    Nici una pentru 1996-1998

     

    Variabile care lipsesc

    Pentru toate întreprinderile pentru 1995-1998:

    11 12 0

    11 13 0

    13 13 1

    16 14 0

    18 11 0

    21 11 0

    Pentru toate întreprinderile pentru 1995:

    13 21 3

    13 41 1

    15 13 0

    15 14 0

    15 31 0

    16 13 1

    16 13 2

    16 15 0

    18 12 0

    18 12 1

    18 12 2

    18 15 0

    18 16 0

    18 31 0

    18 32 0

    20 11 0

    22 11 0

    22 12 0

    Pentru întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați pentru 1996-1998:

    12 13 0

    13 12 0

    13 21 3

    13 41 1

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 21 0

    15 31 0

    16 13 1

    16 13 2

    16 15 0

    18 12 0

    18 12 1

    18 12 2

    18 15 0

    18 16 0

    22 11 0

    22 12 0

    Pentru toate întreprinderile:

    15 42 0

    15 44 1

    Pentru întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați:

    16 31 1

    16 13 2

    Pentru toate întreprinderile pentru 1995:

    11 21 0

    Pentru unitățile locale aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați pentru 1996-1998:

    13 32 0

    15 11 0

    Pentru toate UTA:

    11 31 0 pentru 1995

    12 12 0

    13 32 0 pentru 1995

    15 11 0 pentru 1995

    16 11 0 pentru secțiunea F pentru 1995

    Pentru UTA aparținând întreprinderilor cu mai puțin de 20 de angajați:

    12 11 0 pentru 1996-1998

    13 32 0 pentru 1996-1998

    15 11 0 pentru 1996-1998

     

    Alte puncte

    Pentru 1995, vor fi folosite CAE Rev. 1 sau NACE 70 în loc de NACE Rev. 1

    Nici unul

    CAE Rev. 1 sau NACE 70 vor fi folosite în loc de NACE Rev. 1 pentru 1995

    CAE Rev. 1 sau NACE 70 vor fi folosite în loc de NACE Rev. 1 pentru 1995

     


    FINLANDA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială pentru 1995-1997

    Nici o derogare pentru 1998

    Derogare parțială pentru 1997

    Nici o derogare pentru 1998

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială pentru 1996

    Nici o derogare pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    18 + 3 pentru 1995

    Nici unul pentru 1996-1998

    Nici unul

    18 + 4 pentru 1995

    Nici unul pentru 1996-1998

     

    10 + 2 pentru 1996

    Activități care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Secțiunea F

    Nici una

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Nici una

     

    Variabile care lipsesc

    15 13 0 pentru 1995-1996

    15 14 0 pentru 1995-1996

    16 14 0 pentru 1995-1997

    18 11 0 pentru 1995-1997

    18 31 0 pentru 1995-1996

    18 32 0 pentru 1995-1996

    21 11 0 pentru 1996-1997

    22 11 0 pentru 1995

    22 12 0 pentru 1995

    15 42 0

    Nici una

    Nici una

     

    Alte puncte

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul

     


    SUEDIA

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Nici o derogare pentru 1995

    Derogare parțială pentru 1996-1998

    Derogare totală

    Derogare totală pentru 1996

    Derogare parțială pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul

     

    10 + 2

    Activități care lipsesc

    Secțiunile E, F pentru 1995-1996

    Secțiunile E, F

    Secțiunile E, F pentru 1996-1998

     

    Nici una

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    11 12 0

    11 13 0

    11 21 0 pentru 1995-1996

    11 31 0 pentru 1995-1996

    12 13 0 pentru 1995-1996

    12 14 0

    12 17 0 pentru 1995-1996

    13 13 1

    13 21 3 pentru 1995-1996

    13 31 0 pentru 1995-1996

    13 41 1 pentru 1995-1996

    15 12 0 pentru 1995-1996

    15 13 0 pentru 1995-1996

    15 14 0 pentru 1995-1996

    15 15 0 pentru 1995-1996

    15 21 0 pentru 1995-1996

    15 31 0 pentru 1995-1996

    16 13 1 pentru secțiunile C, D, E

    16 32 2 pentru secțiunile C, D, E

    16 14 0 pentru 1995-1996

    16 15 0 pentru 1995-1996

    18 11 0 pentru 1995-1996

    18 12 0 pentru 1995-1996

    18 12 1 pentru 1995

    18 12 2 pentru 1995

    18 15 0 pentru 1995-1996

    18 16 0 pentru 1995-1996

    18 31 0 pentru secțiunea F

    18 32 0 pentru secțiunea F

    20 11 0 pentru 1995-1996

    21 11 0 pentru 1996-1997

    22 11 0

    22 12 0

    15 42 0

    15 44 1

    15 44 2

    Nici una

     

    Nici una

    Alte puncte

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul

     

    Nici unul


    REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD

    Industrie și construcții

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate UTA

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 3

     

    18 + 3

     

    10 + 4

    Activități care lipsesc

    NACE 11 și 12 pentru 1995-1996

     

    NACE 11 și 12 pentru 1995-1996

     

    NACE 11 și 12 pentru 1996

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    11 31 0

    12 13 0

    13 12 0 pentru secțiunea F

    13 13 1

    13 21 3

    13 32 0 pentru secțiunea F, pentru 1995

    13 33 0 pentru secțiunea F, pentru 1995

    13 41 1 pentru secțiunea F

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 31 0

    16 13 1 pentru 1995-1996

    16 13 2

    16 14 0

    16 15 0

    18 11 0

    18 12 1

    18 12 2

    18 15 0 pentru secțiunea F

    18 16 0 pentru secțiunea F

    18 31 0 pentru secțiunea F

    18 32 0 pentru secțiunea F

    20 11 0

    21 11 0

     

    13 32 0 pentru secțiunea F

    16 11 0 pentru secțiunea F

     

    Nici una

    Alte puncte

    22 11 0 și 22 12 0 sunt disponibile numai la nivelul NACE de două cifre

     

    Nici unul

     

    Nici unul


    BELGIA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare totală

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 9

     

     

     

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

     

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

     

     

    Variabile care lipsesc

    11 11 0 pentru 1995 și pentru secțiunile G, H, I și K (1996-1998)

    12 13 0

    13 12 0

    13 21 1

    15 11 0

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 21 0

    15 31 0

    16 13 0 pentru 1995

    16 13 1

    18 10 0

    18 13 0

    18 14 0

    18 15 0

     

     

     

    Alte puncte

    ASBL exclus (pentru 1995)

     

     

     


    DANEMARCA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 3

    18 + 3

    18 + 3

     

    Activități care lipsesc

    NACE Rev. 1: 50, 51, 52.7, H, 60.22, 60.23, 60.24, 60.3, 61.1, 61.2, 63.1-63.4, 65.11, 65.12, 66.01, 66.03, K

    NACE Rev. 1: 51, 52.7

    NACE Rev. 1: 50, 51, 52.7, H, 60.22, 60.23, 60.24, 60.3, 61.1, 61.2, 63.1-63.4, 65.11, 65.12, 66.01, 66.03, K

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

     

    Variabile care lipsesc

    13 12 0 pentru NACE Rev. 1 clasele 60.10, 60.21, 62.10-62.30 și 64.11-64.20

    15 31 0 pentru NACE Rev. 1, grupele 52.1 la 52.6

    17 33 0

    17 34 0

    18 21 0

    25 11 1

    25 11 2

    25 11 3

    25 21 1

    25 21 2

    17 33 1

     

    Alte puncte

    Defalcarea pe clase de mărime nu este posibilă pentru NACE Rev. 1 clasele 60.10, 60.21, 62.10-62.30 și 64.11-64.20

    Nici unul

    Nici unul

     


    GERMANIA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1995

    Derogare parțială pentru 1996-1998

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 3 pentru 1995

    Nici unul pentru 1996-1998, cu excepția:

    18 + 3 pentru NACE Rev. 1 64, 65.11, 65.12, 66.01, 66.03, K

    18 + 6

    Nici unul

    Nici unul

    Activități care lipsesc

    Pentru 1995-1998 NACE Rev. 1: 50.1 (parțial), 50.2, 50.3 (parțial), 50.4 (parțial), 51.1, 52.7

    Pentru 1995 NACE Rev. 1: secțiunea I, clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03J și secțiunea K

    Pentru 1996-1998 NACE Rev. 1: 60.1, 60.21 + 60.22 + 60.23, 60.3, 61.1, 63

    NACE Rev. 1

    Grupa 52.7

    NACE Rev. 1

    Secțiunile G și H

    Diviziunile 60-63

    Pentru 1996-1998 NACE Rev. 1: 50.1 (parțial), 50.2, 50.3 (parțial), 50.4 (parțial) 51.1, 52.7

    Pentru 1996 NACE Rev. 1: secțiunea I, clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03 și secțiunea K

    Pentru 1997-1998 NACE Rev. 1: 60-63

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Întreprinderi de comerț cu amănuntul cu o cifră de afaceri anuală de mai puțin de 0,5 milioane DEM

    Întreprinderi de comerț cu ridicata cu o cifră de afaceri anuală de mai puțin de 2 milioane DEM

    Variabile care lipsesc

    Secțiunea G

    12 12 0

    12 13 0

    12 15 0

    12 17 0

    13 12 0

    13 21 1

    13 31 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 31 0

    16 13 0

    16 13 1

    Secțiunea H

    11 11 0 pentru 1996 și 1998

    12 12 0

    12 15 0

    13 11 0 pentru 1996 și 1998

    13 12 0

    13 31 0

    15 11 0 pentru 1996 și 1998

    16 13 0

    Clasa 60.24

    12 12 0

    12 15 0

    13 11 0

    13 12 0

    13 31 0

    16 13 0

    Grupa 61.2 și diviziunea 62

    12 12 0

    12 15 0

    13 31 0

    13 11 0

    13 12 0

    15 11 0

    Diviziunea 64, clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03 și K

    12 12 0

    12 15 0

    13 11 0

    13 12 0

    13 31 0

    15 11 0

    16 11 0

    16 13 0 pentru 1996

    17 32 0

    17 33 0

    17 34 0

    Diviziunea 51:

    18 21 0

    Pentru NACE Rev. 1: diviziunea 64, clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03, secțiunea K

    11 21 0

    13 32 0

    16 11 0

    Pentru NACE Rev. 1: diviziunea 64, clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03, secțiunea K

    12 11 0

    16 11 0

    Alte puncte

    Defalcarea pe clase de mărime nu este posibilă

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul


    GRECIA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi 1995-1996

    Rezultate regionale 1995-1996

    Rezultate preliminare 1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 18 pentru 1995

    18 + 12 pentru 1996

    18 + 18 pentru 1995

    18 + 12 pentru 1996

     

    Activități care lipsesc

    Secțiunile de la H la K

    Secțiunile de la H la K

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

     

    Variabile care lipsesc

    Nici una

    Nici una

     

    Alte puncte

    Nici unul

    Nici unul

     


    SPANIA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Nici o derogare

    Derogare totală pentru 1995

    Derogare parțială pentru 1996-1998

    Derogare totală pentru 1996

    Derogare parțială pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    18 + 3 pentru 1995, secțiunile H-K

    Nici unul pentru 1996-1998

     

    Nici unul

    10 + 5

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    A se vedea variabilele care lipsesc

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    12 11 0

    12 12 0

    12 15 0

    13 11 0

    13 12 0

    13 31 0

    15 11 0

    16 11 0

    1995: variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: G, H, 60.22, 60.24, 60.3, 63, 65.11, 65.12, 66.01, 66.03, 70, 71, 73, 74.1-74.6, 74.8

    1996: variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: G, 55.2-55.5, 60.24, 60.3, 63, 70-73, 74.1-74.5, 74.7

    1997: variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: 50, 51, 55.2-55.5, 60.2, 60.3, 63.1 + 63.2 + 63.4, 64, 70, 71.1-71.3, 72, 73, 74.1, 74.4-74.8

    1998: variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: 50, 52, 55.1 + 55.2, 60.2, 60.3, 63, 64, 70-73, 74.2-74.4, 74.6-74.8

    Toate variabilele specifice anexei 3 la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 58/97 lipsesc în:

    1996

    1997 pentru diviziunile 50 și 51

    1998 pentru diviziunile 50 și 52

     

    13 32 0

    16 11 0

    1996 - variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: 55.2, 60.22, 60.24, 60.3 și 64

    1997 - variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: 71.4 și 74.2 + 74.3

    1998 - variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru activitățile NACE Rev. 1 grupa 74.1

    12 11 0

    16 11 0

    1996 - variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: G, 55.2-55.5, 60.24, 60.3, 63, 70, 71, 72, 73, 74.1, 74.2-74.3, 74.4, 74.5, 74.7

    1997 - variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: 50, 51, 55.2-55.5, 60.2, 60.3, 63.1 + 63.2 + 63.4, 64, 70, 71.1-71.3, 72, 73, 74.1, 74.4-74.8

    1998 - variabilele enumerate deasupra lipsesc pentru următoarele activități NACE Rev. 1: 50, 52, 55.1 + 55.2, 60.2, 60.3, 63, 64, 70, 71, 72, 73, 74.2-74.4, 74.6-74.8

    Alte puncte

    Nici unul

     

    Nici unul

    Nici unul


    FRANȚA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Nici o derogare

    Derogare totală pentru 1995

    Nici o derogare pentru 1996-1998

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 2 pentru 1995

    18 + 6 pentru 1996

    18 + 3 pentru 1997

     

     

    1996: 10 + 7

    1997: 10 + 4

    1998: 10 + 2

    Activități care lipsesc

    1995-1998: clasele 61.11, 65.12, 66.01 și 66.03

     

     

    1996-1998: 55.2, 60.21, 60.3, 63.2, 65.11, 65.12, 66.01, 66.03, 70.32, 73

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

     

    Întreprinderi cu mai puțin de 6 angajați pentru grupele NACE 61.1. și 61.2

    Variabile care lipsesc

    15 12 0 pentru secțiunea G

    15 13 0 pentru secțiunea G

    15 14 0 pentru secțiunea G

    15 15 0 pentru secțiunea G

     

     

    Nici una

    Alte puncte

    Nici unul

     

     

    Departamentele de peste mări sunt excluse


    IRLANDA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare totală

    Derogare totală pentru 1996

    Derogare parțială pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    18 + 6 pentru 1995

    18 + 3 pentru 1996-1998

     

     

    10 + 2 pentru 1997

    Nici unul pentru 1998

    Activități care lipsesc

    Secțiunile H (cu excepția grupei 55.4) și I pentru 1995

    Clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03 pentru 1995-1998

     

     

    Clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    12 12 0 pentru 1995

    12 13 0

    12 17 0

    13 21 0

    13 21 1

    13 32 0

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 21 0

    15 31 0

    16 31 1

    18 10 0

    18 13 0

    18 14 0

    18 15 0

     

     

    Nici una

    Alte puncte

    Pentru clasele NACE Rev. 1 65.11, 65.12, 66.01, 66.03, anumite date pot fi făcute disponibile de către autoritățile supervizoare

     

     

    Nici unul


    ITALIA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1996-1998

    Derogare parțială pentru 1998

    Interval suplimentar necesar

    18 + 9 pentru 1995

    18 + 6 pentru 1996-1998

    Nici unul

    18 + 9 pentru 1995

    18 + 6 pentru 1996-1998

    10 + 2

    Activități care lipsesc

    Clasele NACE Rev. 1 65.11, 65.12, 66.01, 66.03 pentru 1995

    Nici una

    Clasele NACE Rev. 1 65.11, 65.12, 66.01, 66.03 pentru 1995

    Nici una

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    15 31 0 pentru 1995-1996

    18 10 0 pentru întreprinderile cu mai puțin de 200 de angajați

    18 21 0

    Nici una

    Nici una

    Alte puncte

    Rezultatele pentru întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați vor prezenta probleme de calitate și precizie, în ceea ce privește rezultatele globale la nivelul de patru cifre, pentru defalcarea pe clase de mărime la nivelul de trei cifre și pentru defalcarea pe nivelurile NUTS 2 și NACE de două cifre

    Nici unul

    Rezultatele pentru întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați vor prezenta probleme de calitate și precizie, în ceea ce privește rezultatele globale la nivelul de patru cifre, pentru defalcarea pe clase de mărime la nivelul de trei cifre și pentru defalcarea pe nivelurile NUTS 2 și NACE de două cifre

    Rezultatele pentru întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați vor prezenta probleme de calitate și precizie, în ceea ce privește rezultatele globale la nivelul de patru cifre, pentru defalcarea pe clase de mărime la nivelul de trei cifre și pentru defalcarea pe nivelurile NUTS 2 și NACE de două cifre


    LUXEMBURG

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 9 pentru 1995

    18 + 8 pentru 1996

    18 + 7 pentru 1997

    18 + 6 pentru 1998

     

    10 + 7 pentru 1996

    10 + 6 pentru 1997

    10 + 5 pentru 1998

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Alte puncte

    Nici unul

     

    Nici unul


    ȚĂRILE DE JOS

    1995

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995

    Rezultate regionale

    1995

    Rezultate preliminare

    1996

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 6

    Mai mult de 18 + 6: 16 11 0

    18 + 6

    Mai mult de 18 + 6: 16 11 0

    10 + 10

    Activități care lipsesc

    Diviziunea 74 NACE Rev. 1 (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Diviziunea 74 NACE Rev. 1 (a se vedea variabilele care lipsesc)

    NACE Rev. 1: diviziunile 50, 51, 52.31, 55, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66.02, 67, 70, 71, 72, 73, 74

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    12 11 0: lipsesc NACE Rev. 1 51.1, 52.31, 64, 65.1, 70, 73, 74.15, 74.6

    12 12 0: lipsesc 51.1, 52.31, 64, 70, 73, 74.15, 74.6

    12 13 0: lipsesc 51.1 și 52.31

    12 15 0: lipsesc 51.1, 52.31, 64, 70, 73, 74.15, 74.6

    Anchetă la fiecare 3 ani pentru 74.6

    12 17 0: lipsesc 51.1 și 52.31

    13 11 0: lipsesc 51.1, 52.31, 64, 70, 73, 74.15, 74.6

    13 12 0: lipsesc 51.1, 52.31, 64, 70, 73, 74.15, 74.6

    13 21 1: lipsesc 50, 51.1 și 52.31

    13 31 0: lipsesc 51.1, 52.31, 64, 70, 73, 74.15, 74.6

    15 11 0: lipsesc 51.1, 52.31, 64, 70, 73, 74.15, 74.6

    74.6: în anchetă la fiecare 3 ani

    15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0: lipsesc 51.1 și 52.31

    15 31 0, 18 10 0, 18 14 0, 18 15 0: lipsesc 50, 51, 52

    18 13 0: lipsesc 51.1 și 52.31

    13 32 0: lipsesc NACE Rev. 1 51, 52, 64, 65.1, 66.01, 66.03, 70, 73, 74

    16 11 0

    Alte puncte

    Probleme la calcularea defalcărilor NACE Rev. 1 de patru cifre pentru anumite variabile, în special pentru 11 12 0 și 11 13 0

    Nici unul

    Nici unul


    ȚĂRILE DE JOS

    1996

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1996

    Rezultate regionale

    1996

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    NACE Rev. 1 50, 51.1:

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 16 13 0 și 16 13 1

    NACE Rev. 1 51.2-51.7:

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 21 0, 13 21 1, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0, 16 13 0, 16 13 1, 18 13 0

    NACE Rev. 1 52 (cu excepția 52.31):

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 21 1, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0, 16 13 0, 16 13 1, 18 13 0

    NACE Rev. 1 52.31:

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 12 11 0 , 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 21 0, 13 21 1, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0, 15 31 0 , 16 13 0, 16 31 1

    NACE Rev. 1 55-64, 65.1, 70-74:

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 16 13 0

    NACE Rev. 1 66.01, 66-03:

    18 + 12 pentru 16 11 0

     

    Activități care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

    Variabile care lipsesc

    NACE Rev. 1 50: 13 21 0, 13 21 1, 15 31 0, 18 14 0, 18 15 0

    NACE Rev. 1 51.1: 12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 21 0, 13 21 1, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0, 15 31 0, 18 10 0, 18 13 0, 18 14 0, 18 15 0

    NACE Rev. 1 51.2-51.7, 52 (cu excepția 52.31): 13 21 0, 15 31 0, 18 10 0, 18 14 0, 18 15 0

    NACE Rev. 1 52.31: 18 10 0 , 18 13 0, 18 14 0, 18 15 0

    NACE Rev. 1 65.1: 12 11 0

    NACE Rev. 1 70 și 73: 12 11 0, 12 12 0, 12 15 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0

    NACE Rev. 1 74.11 și 74.60: 12 15 0, 13 12 0

     

    Alte puncte

    Nici unul

     


    ȚĂRILE DE JOS

    1997

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1997

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997

    Rezultate regionale

    1997

    Rezultate preliminare

    1997

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    Nici unul cu excepția:

    NACE Rev. 1 50, 51.2-51.7, 52 (cu excepția 52.31):

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 16 13 0 și 16 13 1

    NACE Rev. 1 51.1:

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 21 1, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0, 16 13 0, 16 13 1, 18 13 0

    NACE Rev. 152.31:

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 21 0, 13 21 1, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0, 15 31 0, 16 13 0, 16 31 1

    NACE Rev. 1 55-64, 65.1, 70-74:

    18 + 12 pentru 16 11 0

    18 + 6 pentru 16 13 0

    NACE Rev. 1 66.01 și 66.03

    18 + 12 pentru 16 11 0

    Nici unul

     

    Nici unul cu excepția:

    NACE Rev. 1 50, 51, 55-64, 71, 72, 74:

    10 + 2 pentru 12 11 0

    Activități care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele lipsă)

    Nici una (a se vedea variabilele lipsă)

     

    Nici una (a se vedea variabilele lipsă)

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    NACE Rev. 1 50: 13 21 0, 13 21 1, 15 31 0, 18 14 0, 18 15 0

    NACE Rev. 1 51, 52 (cu excepția 52.31): 13 21 0, 15 31 0, 18 10 0, 18 14 0, 18 15 0

    NACE Rev. 1 52.31: 18 10 0, 18 13 0, 18 14 0, 18 15 0

    NACE Rev. 1 65.1: 12 11 0

    NACE Rev. 1 70 și 73: 12 11 0, 12 12 0, 12 15 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0

    NACE Rev. 1 74.11 și 74.60: 12 15 0, 13 12 0

    NACE Rev. 1 52: 17 34 0

    NACE Rev. 1 52 exclude 52.31 pentru: 17 32 0, 17 33 0, 18 21 0

     

    NACE Rev. 1 50-52, 55-64, 65.1, 66.01, 66.03, 70-74: 16 11 0

    NACE Rev. 1 65.1, 70, 73: 12 11 0

    Alte puncte

    Nici unul

     

     

     


    ȚĂRILE DE JOS

    1998

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1998

    Rezultate regionale

    1998

    Rezultate preliminare

    1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Nici o derogare

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    Nici unul cu excepția:

    NACE 50-52 (cu excepția 52.31):

    18 + 6 pentru 16 11 0, 16 13 0, 16 13 1

    NACE Rev. 1 52.31:

    18 + 6 pentru 12 11 0, 12 12 0, 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 21 0, 13 21 1, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0, 15 31 0, 16 11 0, 16 13 0, 16 13 1

    NACE Rev. 1 55-64, 65.1, 70-74:

    18 + 6 pentru 16 11 0, 16 13 0

    NACE Rev. 1 66.01, 66.03:

    18 + 6 pentru 16 11 0

     

     

    Nici unul

    Activități care lipsesc

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

     

     

    Nici una (a se vedea variabilele care lipsesc)

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    Nici una cu excepția:

    NACE Rev. 1 51 și 52 (cu excepția 52.31): 15 31 0

    NACE 52.31: 18 10 0 , 18 13 0, 18 14 0, 18 15 0

    NACE 65.1: 12 11 0

    NACE Rev. 1 74.11 și 74.60: 12 15 0, 13 12 0

     

     

    NACE Rev. 1 50-52, 55-64, 65.1, 66.01, 66.03, 70-74:

    16 11 0

    NACE Rev. 1 65.1, 70: 12 11 0

    Alte puncte

    Nici unul

     

     

    Nici unul


    AUSTRIA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială pentru 1995-1996

    Nici o derogare pentru 1997-1998

    Nici o derogare

    Derogare parțială pentru 1995

    Derogare totală pentru 1996

    Nici o derogare pentru 1997-1998

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 11 pentru 1995

    Nici unul pentru 1996-1998

     

    18 + 11 pentru 1995

     

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

     

    Variabile care lipsesc

    Nici una pentru 1995

    1996:

    Secțiunea G: 12 13 0, 12 15 0, 12 17 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 21 0, 13 21 1, 13 31 0, 13 32 0, 15 11 0, 15 12 0, 15 13 0, 15 14 0, 15 15 0, 15 21 0, 15 31 0, 16 13 1, 18 10 0, 18 13 0, 18 14 0, 18 15 0

    Secțiunile de la H la K: 12 15 0, 13 11 0, 13 12 0, 13 31 0, 15 11 0

     

    Nici una

     

    Alte puncte

    1.

    Cu excepția variabilei 11 11 0, toate datele vor fi furnizate la nivelul NACE Rev. 1 de două cifre pentru 1996

    2.

    Defalcarea pe clase de mărime nu este posibilă pentru 1996

     

    Nici unul

     


    PORTUGALIA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare totală pentru 1995

    Derogare parțială pentru 1996-1998

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1995

    Derogare parțială pentru 1996-1998

    Derogare totală

    Interval suplimentar necesar

    18 + 5 pentru 1996

    18 + 4 pentru 1997-1998

    18 + 4

    18 + 5 pentru 1996

    18 + 4 pentru 1997-1998

     

    Activități care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

     

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

    Nici una

    Nici una

     

    Variabile care lipsesc

    Pentru întreprinderi cu mai puțin de 20 de angajați

    12 13 0

    13 12 0

    13 21 0

    13 21 1

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 21 0

    15 31 0

    16 13 1

    18 10 0

    18 13 0

    18 14 0

    18 15 0

    17 33 0

    Nici una

     

    Alte puncte

    Nici unul

    Nici unul

    Nici unul

     


    FINLANDA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare parțială pentru 1995

    Nici o derogare pentru 1996-1998

    Derogare parțială pentru 1996

    Nici o derogare pentru 1997-1998

    Interval suplimentar necesar

    18 + 3 pentru 1995

    Nici unul pentru 1996-1998

     

    18 + 4

    10 + 2

    Activități care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Nici una

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una (a se vedea mai jos variabilele care lipsesc)

     

    Nici una

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    12 13 0

    13 12 0

    13 21 1

    15 13 0

    15 14 0

    15 31 0

    Pentru întreprinderile cu mai puțin de 50 de angajați:

    15 12 0

    Pentru întreprinderile cu mai puțin de 20 de angajați:

    16 13 1

    18 10 0

    18 13 0

    18 14 0

    18 15 0

     

    Nici una

    Nici una

    Alte puncte

    Nici unul

     

    Nici unul

    Nici unul


    SUEDIA

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală pentru 1995-1997

    Nici o derogare pentru 1998

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    Nici unul

     

    10 + 2

    Activități care lipsesc

    Clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03 pentru 1995-1998

    Diviziunea 70 pentru 1995-1996

     

    NACE Rev. 1 diviziunea 70 pentru 1996

    Clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    Pentru 1995-1996:

    12 12 0

    12 13 0

    13 11 0

    13 12 0

    13 21 1

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 31 0

    16 11 0

    16 13 1

    18 10 0

    18 13 0

    18 14 0

    18 15 0

    Pentru 1997-1998:

    16 13 1

     

    Nici una

    Alte puncte

    Nici unul

     

    Nici unul


    REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD

    Servicii și comerț

     

    Rezultate întreprinderi

    1995-1998

    Rezultate multianuale întreprinderi

    1997-1998

    Rezultate regionale

    1995-1998

    Rezultate preliminare

    1996-1998

    Derogare totală, parțială sau fără derogare

    Derogare parțială

    Derogare totală

    Derogare totală

    Derogare parțială

    Interval suplimentar necesar

    18 + 6 pentru 1995

    18 + 3 pentru 1996-1998

     

     

    10 + 4

    Activități care lipsesc

    NACE Rev. 1 60.1, 61.1, 61.2, 62 pentru 1995

    NACE Rev. 1 64.11, clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03 pentru 1995-1998

     

     

    NACE Rev.1 Clasa 64.11 și clasele 65.11, 65.12, 66.01, 66.03

    Clase de mărime care lipsesc

    Nici una

     

     

    Nici una

    Variabile care lipsesc

    11 21 0

    12 12 0

    12 13 0

    12 15 0

    13 21 1

    15 12 0

    15 13 0

    15 14 0

    15 15 0

    15 31 0 pentru 1995-1997

    16 11 0 pentru 1995-1996

    16 13 0 pentru 1995-1996

    16 13 1 pentru 1995-1996

    18 10 0

    18 13 0

    18 14 0

    18 15 0

     

     

    16 11 0 pentru 1996

    Alte puncte

    Nici unul

     

     

    Nici unul


    (1)  Unele date vor fi transmise către Eurostat pentru sub-populația de sub aceste praguri. Lista variabilelor care trebuie transmise va fi stabilită de către Eurostat și INE.


    Top